Salutare, hai sa va spun cum venea treaba cu barcile de lemn vs cele de fibra in perceptia unui pescar din nastere precum taica-miu:
Dintotdeauna a pescuit in barci de lemn, si a cunoscut ce inseamna munca permanenta la un barcaz de navod sau de Dunare: inlocuit putregaiuri la bordaj, crivace sau usne, curatat catranul si calafatul vechi, calafatuit si catranit din nou, apoi exploatat barcazul un sezon intreg, cu reparatiile inerente, dupa care din nou aceeasi distractie.
La inceputul anilor '80, cand au aparut pe piata lotcile de fibra de 17 crivace de la Bratesul, taica-miu a fost printre primii care si-a cumparat asa ceva, cu greu si prin multe sacrificii si interventii. Barca era departe de a fi o reusita, avea 2 chile de ruliu care-i dadeau o stabilitate excesiva, foarte periculoasa cand era Dunarea montata, era foarte ingusta la pupa, din care cauza cu motor statea ca o p... sculata pe apa, si era facuta in stilul celor de la Bratesul, buleala acoperita cu kilograme intregi de chit poliesteric. Avea insa si calitati, era mai usoara ca una de lemn, avea chesoane etanse, era compartimentata exact pentru pescuitul pe Dunare la setci si ave, si avea oglinda pentru motor.
Pentru o intreaga generatie de pescari la plase, lotca de 17 crivace de la Bratesul a fost dezideratul suprem, scula cu care-si faceau treaba fara sa mai munceasca in permanenta ca sclavii la intretinere (o vopsea pe an era suficienta). Asa ca expresia "am duba (*barca) mea" era oarecum similara cu cantecul "am cazanul meu si sunt fericit", si-mi aduc aminte de taica-miu cum, dupa ce si-a cumparat-o, a stat cel putin o saptamana zilnic in barca, sub bolta de vitza, cu casetofonul pornit si butelcile alaturi
.
Pentru asemenea oameni chinuiti, aparitia barcilor de fibra cu motor a fost similara sau chiar mai mult decat trecerea romanului de la carutza la automobil, fiindca era ceva vital, din asta traiau. Din perspectiva noastra actuala de rasfatati ai tehnologiei totul pare foarte romantic, insa treburile erau mult mai dure decat ne putem imagina. De exemplu, de-a lungul perioadei comuniste s-a centralizat (si) productia de barci de lemn, astfel ca in majoritatea fermelor piscicole barcazele veneau gata facute de la Reghin, iar intretinerea si reparatia se faceau dupa ureche, sub coordonarea vreunui tamplar ageamiu, betiv si latrau, cum era Pavel de la ferma Brates. Pe masura ce s-au stins veteranii care stiau meserie din vremurile antebelice, cand pescuitul era o afacere de familie, de care depindea subzistenta, meseriile traditionale s-au pierdut, in mare parte si din cauza "calitatii" personalului muncitor, care avea o singura motivatie: furtul de peste din orice pozitie, ca doar patron era statul. Un singur exemplu arata cam ce insemna intretinerea unui barcaz de lemn pe vremea comunismului: din cauza politicii "economie cu orice pret", in anii 80 barcazele de navod n-au mai fost date cu smoala, ci cu un gudron infect de la cocserie din combinat, care mirosea ingrozitor, si la contactul prelungit cu pielea lasa in urma niste rani ca niste arsuri, nemaivorbind de efectul asupra vietuitoarelor acvatice. In conditiile astea, cum sa nu-ti doresti cu disperare o barca de fibra?
Apropo de Paul Condrat si barca lui, din descrierea lui eos (un respectuos bun venit pe forum
), si din poza de pe site-ul lui, da, el este personajul cu care am conversat asta vara in iunie, si mi-a placut mult stilul lui degajat si echilibrat, in contrast cu stilul des intalnit al localnicilor Deltei, aroganti si atotstiutori.
Iar despre tabara de creatie si realizarea concreta a unei replici de lotca pescareasca, pentru a fi siguri de reusita, ar fi bine sa alcatuim un calendar cu date exacte pentru fiecare etapa, si fiecare sa se implice dupa cum crede, ca sa stim cum ne organizam fiecare.
