Recepţia facsimilelor meteo pe mare

În toamna lui 2008 (asta e în martie) am facut o „croazieră” vreo 5 zile la Great Barrier Island, o insulă la aproximativ 60 de mile NE de Auckland. Am plecat pe o vreme buna, 10-15 kn, easy cruising. Totuşi, ascunşi in Port Fitzroy, intr-unul din golfuleţele inconjurate de dealuri inalte nu am reuşit sa prind nici un mesaj meteo transmis continuu de Coastguard. Gaura in care ne aciuasem nu permitea recepţia VHF datorita particularităţii transmisiei în linie dreaptă, practic, antena mea trebuia să „vadă” antena emiţătoare. Trebuia să găsesc o soluţie, cum fac cei care pleacă in Fiji, departe de raza de acţiune a reţelei VHF? Şi am găsit: radiofax.

Ce este radiofax?
Radiofax este o metodă de a transmite imagini utilizînd transmisii radio. Conceptul nu este nou, a fost inventat in anii 1930 si a fost folosit pe scară largă in US începînd cu anii 1950. Foloseşte single sideband (SSB) si modularea frecvenţei.

Recepţia se face la 1900 Hz sub frecvanţa „carrier” (pentru USB, pentru LSB se face cu 1900 Hz deasupra). Frecvenţa semnalului se schimba cu 400 Hz in jos pentru ton negru si cu 400 Hz în sus pentru ton alb, orice între aceste semnale este considerat nuanţă de gri.

Majoritatea staţiilor emit 120 RPM (Rowa Per Minute) si au in IOC (Index of Cooperation) de 576. De exemplu 120 RPM, 576 IOC, înseamnă ca transmite 120 de linii pe minut cu o rezoluţie de 576 de puncte pe linie. Desigur, alte valori sint posibile dar nu este în scopul acestei scrieri să acopere aceste valori.

APT este automatic picture transmission şi permite recepţia radiofax fără să fie nevoie de un operator. Activarea se face de un ton de 300 Hz timp de 5 secunde (pentru IOC 576) urmat de 30 de secunde ton alb si negru. După transmiterea imaginii un ton de stop cu durata de 5 secunde este transmis la 450 Hz. Încheierea intregului fax se face cu ton negru timp de 10 secunde. Toate elementele APT se regăsesc în imaginea de mai jos.
091012-161846.jpg


Echipament şi staţii
Echipamentul necesar este un SSB radio capabil sa recepţioneze între 1 şi 30 MHz (nu chiar neobişnut pe un yacht care se abate dincolo de bătaia VHF), un laptop cu placa de sunet şi un software specializat.

Personal folosesc un radio world receiver Degen DE1103, un Asus Eee PC 700 şi software-ul folosit este SeaTTY (free to try dar licenţa merita fiecare bănuţ plătit).

O listă completă a staţiilor care transmit radiofax se găseşte la NOAA. (http://www.nws.noaa.gov/om/marine/rfax.pdf)

Cum se foloseşte: Frecvenţele se găsesc în primul tabel, coloana a doua, în coloana a treia este dat programul de emisie. Tipul de emisie şi puterea sînt mai puţin importante acum.

Produsele meteo (faxurile) sînt descrise în tabelul al doilea, cu ora de emisie (UTC – Universal Coordinated Time) şi cel mai important parametrii de emisie: RPM şi IOC.

Recepţia propriu zisă se face conectînd line out al receptorului la mufa pentru microfon a laptopului. SeaTTY are citeva setari care trebuie ajustate pentru o recepţie optima. Semnalul se aude ca unul de fax (surprinzător?).
wellington.JPG

Tips & Tricks
Interferenţe sînt posibile dar cele mai multe apar de la sursa de alimentare. Remediul este utilizarea laptopului pe baterie pe durata recepţiei. Alte interferenţe apar datorită mediului urban radiopoluat: maşini, transformatoare, WiFi, Bluetooth, telecomenzi şi lista continuă. Asta nu cauzează probleme pe mare dar testările iniţiale făcute în curte pot fi foarte frustrante. Ultima sursă de interferenţe de care pomenesc este motorul bărcii şi vă las vouă plăcerea de a găsi remediul, mie îmi place sailingul.

Rezultate foarte bune am obţinut cu „long wire antenna”, asta este o sîrmă foarte lungă, izolată de pamînt. Pe barcă, o antenă izolată de backstays a dat rezultate mulţumitoare.

Încheiere
Pentru Pacificul de Sud, există trei staţii: Charleville (Australia, aproximativ 1000 NM), Taupo (New Zealand, aproximativ 200 NM) si Honolulu (USA, aproximativ 4500 NM). Practic nu am avut dificultăţi în recepţia radiofax, avînd acoperit tot Pacificul de Sud.

Adaug cîteva exemple de facsimile recepţionate fie pe barcă, fie în curte, fie la munte. Prima este recepţionată în Vlădeasa, a doua este Honolulu dezvăluind ciclonul Yassi, ultima este Charleville, Australia.
 

Atașamente

  • 081228-203100.jpg
    081228-203100.jpg
    101.9 KB · Vizualizări: 46
  • 110201-205752.jpg
    110201-205752.jpg
    96.4 KB · Vizualizări: 39
  • 091231-201746.jpg
    091231-201746.jpg
    99.2 KB · Vizualizări: 49
Foarte interesant, multumim!

Daca inteleg bine e foarte fezabila o solutie portabila, adica receiverul cu antena lui si laptopul. La o adica ar trebui si o antena externa, dar inteleg ca nu e intotdeauna cazul? Ma gandesc la scenariul in care ma duc in charter si nu am acces intotdeauna la forecastul cu harta sinoptica din marina, si raman doar cu forecastul pe VHF.

Am vazut ca in lista de la NOAA apare in Mediterana e o singura statie la Atena, mai sunt si altele, sau e suficient?
 
Am prins atena din Vladeasa, ar trebui sa fie ok. Oricum nemtii acopera mai mult. Secretul e sa stii citi harta aia.

Cit despre portabilitate, Degenul este un radio excelent, chiar daca e facut in China (designed in China), am avut sansa sa prind Japan intermitent. Nu este mai mare de doua palme. Eee PC consuma doar 12 W manevrat cum trebuie si e doar o idee mai mare. Pe de alta parte foloseste 12 V, n-are nevoie de adaptor pentru baterie (asta e o discutie separata). Daca ai un GPS receiver cu USB ai si un chart ploter in aceeasi bani.

Eu am transportat instalatia din NZ la Cluj si inapoi fara sa-mi faca probleme.

Edit: o antena externa temporara se poate ridica pe orice halyard, 8 m e suficient in cele mai multe cazuri.
 
Am inteles, multam. De ceva vreme ma tot uit la Grundig/Eton E1 tocmai pentru asta, si am chiar un Eee PC :)

Antena externa e singura necunoscuta, zici ca o sarma lunga e suficienta?
 
Am una in curte, 15 m, intre doi copaci, ti-as face o poza dar dupa aia zici ca n-am tuns iarba (adica e noapte). Degenul are o mufa pentru antena externa.

Grundig-ul ala arata foaaaaarte bine. Oricum, n-as pleca prea departe fara un radio decent. In afara de transmisia de radiofax, se transmite si pe voce aceeasi informatie ca pe vhf dar inca n-am gasit o sursa comprehensiva de frecvente, le am doar pe astea de aici.
 
E ok, am prins ideea. Am dat pe net de tot felul de liste de frecvente, multe din zona Caraibe/Pacific, dar eu momentan am planuri de invartit doar in Mediterana :)
 
Problema cu antena activa pe o barca este ca atunci cind se strica* ramine stricata. "Long wire" este usor de inlocuit si are mai putine componente care se pot strica. KISS rule.

* Nota: este bine stiut ca se va strica, nimic nu dureaza pe o barca.
 
Solutia normala pe barcile care au statii de radioamator este izolarea unuia dintre straiuri si folosirea unui antenna tuner. Atata timp cat nu vreti sa emiteti simpla conectare a unui sart sau strai metalic cu o bucata de sarma de mufa de antena exterioara va aduce rezultatele dorite. Va functiona si daca legati catargul de radio atata timp cat acesta este din material conductor (aluminiu). Singurele probleme la improvizat antene le au cei care nu au sarturi si straiuri si catarge de lemn. Astia isi cumpara o bucata de sarma (cupru izolat banal) de lungimea catargului, o leaga de funga infig capatul celalalt in radio si functioneaza. Bineinteles ca solutiile acestea sunt barbare in comparatie cu instalarea permanenta a unei antene dedicate, dar sunt pentru cei care vor sa stie ce functioneaza.
 
Salut Adrian,

am folosit si eu un SSB receiver vreo doi ani dar cu rezultate mixate. jvcomm32 este alt software folosit de multi cruisers (http://www.jvcomm.de/downloadpre.html). In cazul meu am folosit un Grundig Yachtboy 400 PE, o experienta frustranta, mai ales pe mare. De cand am trecut pe satphone am uitat de radiofax, dar trebuie sa recunosc ca satifactia de a primi un radiofax signal era mult mai mare.
BTW, pe 13 martie aterizez la Auckland, poate ne vedem cumva.

Cu bine,
C
 
Am notat: 13 martie, te iau de la aeoroport?

Citisem undeva ca Yachtboy nu e grozav la SSB (frequency drift parca, dar nu ma cita).
 
Am prins atena din Vladeasa, ar trebui sa fie ok. Oricum nemtii acopera mai mult. Secretul e sa stii citi harta aia.

Cit despre portabilitate, Degenul este un radio excelent, chiar daca e facut in China (designed in China), am avut sansa sa prind Japan intermitent. Nu este mai mare de doua palme. Eee PC consuma doar 12 W manevrat cum trebuie si e doar o idee mai mare. Pe de alta parte foloseste 12 V, n-are nevoie de adaptor pentru baterie (asta e o discutie separata). Daca ai un GPS receiver cu USB ai si un chart ploter in aceeasi bani.

Eu am transportat instalatia din NZ la Cluj si inapoi fara sa-mi faca probleme.

Edit: o antena externa temporara se poate ridica pe orice halyard, 8 m e suficient in cele mai multe cazuri.


nici nu credeam ca radiourile acestea sunt de incredere pe mare...eu am acasa un Sangean (din cu totul alte ratiuni, de fapt l-am primit cadou ...) dar am gasit un film de comparatie cu Degen-ul si m-am cam intristat.... http://www.youtube.com/watch?v=2n1uuVKTOwQ&feature=related
e adevarat ca daca desfasor antena cu care a venit, alta e receptia, dar comparatia din filmulet a fost (cred) facuta cu acelasi tip de antena...:)
 

Back
Sus