O altă Titikaka
După atâtea ture pe la câmpie, aveam o poftă nemăsurată pentru un lac de altitudine. În combinaţie cu alte planuri deloc nautice, Titikaka din weekendul ăsta a fost Oaşa. Aşadar am plecat cu Baghera şi cu Lady Ga Ga de undeva de lângă Blaj...
În Sebeş m-am întâlnit cu Grasu şi Răţoiul lui înfuriat, am lăsat-o pe Baghera într-o parcare şi ne-am continuat drumul cu o singură maşină.
La Oaşa am ajuns la ora la care apa era nemişcată. Deoarece lacul era plin până-n buză, puteam da caiacele la apă pe oriunde. Am decis să nu ne complicăm şi să facem lansarea chiar de lângă baraj.
La 10:30 eram pe apă. Aveam o zi întreagă la dispoziţie aşa că ne-am propus să-i dăm ocol pe contur, luând la rând toate intrândurile.
Lacul era fix cum mi-am dorit, în plus aerul mirosea îmbătător a răşină de brad. De mult nu mai fusesem "pe sus". Nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie.
Pe nesimţite apa s-a încreţit, astfel că la ora prânzului lacul era burzuluit. Noi ajunsesem însă la coada lui, acolo unde valurile formate în larg nu prea mai ajungeau.
După ce ne-am mâncat merindea cu poftă, a venit momentul să ne întoarcem. Nu prea aveam chef, dar lacul se terminase, nu aveam încotro.
Una peste alta, a fost o tură excelentă. Să nu mă puneţi să fac clasificări, că nu mă pot hotărâ dacă e sau nu e cel mai fain lac de altitudine (bineinteles, dintre cele pe care le-am cutreierat). Un lucru e însă cert: a meritat cu prisosinţă fiecare kilometru făcut până la el.