Miercuri 15 iunie
Ora 5.45. Ma trezesc cu rasaritul de soare.
Ne gospodarim si ma bucur ca suntem niste oameni veseli. Glume si zambete la bord- asta e reteta unei vieti frumoase si a unei vacante stralucite !
Precaut, dau voalul de mireasa din tambuchi, dar grija mea nu mai are motiv : odata cu ivirea soarelui rosu pe jumatate inmuiat in mare, vampirii de Gura Portitei au zburat la cotloanele lor . Pe punte e racoare, nadragii nostri mustind de la furtuna de ieri, s-au zbicit. Marea e incredibil de transparenta la Portita. Apa de abia isi onduleaza luciul. Am mai ramane aici, dar timpul vacantei noastre expira astazi. SI masina vine sa ne ia din Tomis, pe la ora 14.
Asa ca, un mic dejun, o cafea si la drum !
Ancora prova se desprinde de nisip intr-un roi de mici crustacei zvacnind, si o recuperez rapid. Raman ancorat de pupa, iar vantul de nord-vest ma roteste convenabil, cu prova catre larg . Se anunta o zi frumoasa, cu vant bun de dinapoia traversului !
Atunci sa nu mai pierdem vremea si s-o intindem ! Pornesc motorul pentru 30 de secunde, cat iesim din adapostul stabilopozilor si al asezarii, apoi opresc consumul de fosili, caci vantul suna mai bine
!
E o zi incredibil de frumoasa, dar contemplatia isi poate astepta randul : acum stabilesc ruta pe chart plotter si imi fac o idee de traseu fiindca vom avea de parcurs 75-95 km, in functie de volte. Iar timpul e limitat de ora 14 .
Intr-o zi cu navigatie atat de usoara, nici nu ai ce povesti. In functie de unghiul vantului dinapoia traversului, faci voltele cat sa ai un traseu lung, pe directia dorita, si unul scurt, de recuperare (in cazul nostru catre larg) .
EU si Cosmin facem cu randul la timona si navigatia e o placere. Ne mai pozam, mai rontaim o fructa, ne mai giugiulim cu Maria, care e pe punte cu toata lumea si se stramba dragalas la soarele puternic
.
Milele curg sub noi si se pierd odata cu siajul, nimeni nu are rau de mare, ma vad cu vantul asta, ajungand in Tomis mai devreme decat speram ieri.
Dar niciodata sa nu zici « hop » pana n-ai sarit ! Din valurile marii apar intr-un RIB cu motor sforaitor, doi cerberi a-i politiei de frontiera. Eu strang focul, intorc barca cu prova in vant si strig la Cosmin sa pregateasca actele . Dar ca de multe alte dati, nu e nevoie de ele. Politistii frontierei ma anunta ca nu, nu pot merge mai departe ! Ba de putut n-ar fi problema cu vantul asta, ma gandesc eu sa fac o gluma
! Insa oamenii nu batusera atatea mile degeaba, stiau ce spun. Armata avea in desfasurare o aplicatie a scutului antiracheta, de la baza militara Cap Midia.
Nasol, eu nu ma intorc la Gura Portitei.
« Daca nu -spun politistii- mai bine luam legatura radio cu armata sa ne dea instructiuni. Asteptati putin « . Si putinul asta se prelungeste peste 15 minute. Eu deja tertarolasem si randa, ca sa n-o strang de tot, caci n-am lazy-jackets si e meticulos sa o aranjezi mereu pe ghiu. Vazand ca se intarzie si stiind ca singura optiune e sa ocolesc teatrul asta de razboi, misc putin de scota randei, cat sa o aduc sub limita de fluturare.
Nu zici ca barca mea simte imediat unghiul minuscul facut cu vantul, si isi ia pe sest talpasita de langa RIB
. SI pret de alt sfert de ora, politistii mai dadeau cate un « zvac » la herghelia motorului, sa ajunga iar langa noi
« Mai economisesc timp, imi zic eu…si ma pun pe directie catre larg, ca tot asta o sa am de facut »
La un moment dat se apropie de noi politistii victoriosi, bucurosi ca obtinusera legatura radio, si imi spun sa intru pe canalul 25 sa vorbesc direct cu marina de razboi.
Zis si facut, insa daca tot aveau statia lor cuplata, mi-au dat un walkie-talkie sa vorbesc de la el.
Cer eu legatura, ma prezit regulamentar ca-s velierul Nemo, cu 4 oameni la bord, in mars catre Constanta- marina Tomis, cer instructiuni pentru situatia data si imi raspunde marina militara .
Mi se dau niste coordonate pe care le notez rapid si cred ca e de folos sa le pun aici, sa stiti limitele la care trebuie ocolit in cazul aplicatiilor ( nu e caz singular si poate veti trece si voi prin asta. Macar stiti la ce sa va asteptati).
Zice marina :
Cod:
« « « Aveti 8 puncte, notati va rog.
1: 044 24’ 00 ‘’ N - 028 42’ 25 ‘’ E
2: 044 29’ 30 ‘’ N - 028 55’ 35 ‘’ E
3: 044 29’ 33 ‘’ N - 029 31’ 07 ‘’ E
4: 044 24’ 12 ‘’ N - 029 31’ 55 ‘’ E
5: 044 09’ 01 ‘’ N - 029 26’ 43 ‘’ E
6: 044 04’ 27 ‘’ N - 029 22’ 18 ‘’ E
7: 044 13’ 33 ‘’ N - 028 51’ 30 ‘’ E
8: 044 22’ 05 ‘’ N - 028 42’ 25 ‘’ E
Trasati o linie la 5 mile nord de acestea si ocoliti perimetrul . « « «
Multumesc eu pentru informatii si anunt terminarea convorbirii.
Politistii isi iau statia , saluta si pleaca, iar eu raman sa pun in chart plotter punctele si sa vad traiectoria. Intre timp, ca sa castig cateva mile, iau directia data de primul punct si il pun pe Cosmin la timona sa tina traiectoria vizata.
Cat timp am migalit eu sa pun coordonatele si sa alcatuiesc un contur cu 5 mile nord, deja ajunsesem in larg, in dreptul unuia dintre vapoarele marinei militare. Ba l-am si depasit, ca vantul era nervos iar barca sprintena.
Numai ca la finalul operatiunii, mi s-a conturat un scenariu sumbru. Aveam de ocolit vreo 160 de km, fara a pune la socoteala voltele. Asta in afara de cei 42-45 km pe care i-as mai fi avut de strabatut din punctul initial unde mi-au oprit inaintarea.
Si atunci, in 3 secunde am luat o decizie : volta si inapoi. Intru pe radio, cer legatura, anunt ca nu avem autonomie pentru un asemenea ocol, si cer permisiunea sa continui marsul cat mai aproape de linia tarmului.
Moment destul de tensionat, pe canalul 25 nu imi mai raspunde nimeni. Poate n-am tinut bine minte. Cosmin spune ca e canalul 23. Pe 23 aceeasi tacere. Ei, la naiba ! Asta e ! Facem ce-am hotarat !
Tania, (avocat de profesie, deh…) e ingrijorata si ma intreaba daca n-o sa avem probleme ca am nesocotit « ordinul stapanirii » . Eu stiu ce am de facut, asa ca o linistesc si ne continuam marsul. Zarim dupa o perioada linia tarmului si desi avem o traiectorie mult schimbata decat cea anterioara, ajungem in scurt timp sa punem prova pe Constanta. Din acest moment strang velele si pornesc motorul.
Am vazut punctele de ocol de pe linia tarmului si caut sa ies cat mai repede din perimetru. Nu mai e timp de croaziera.
Trecand aproape o ora, Tania are senzatia ca s-a rezolvat, dar eu nu ma imbat cu apa rece, stiu ca vor trimite iar politia de frontiera, ca doar ne vad pe radar ! ‘’Pai si ce le spui ? ‘’
Le spun ca daca o armata straina nu ma obliga sa imi duc familia noaptea in mijlocul marii, nu ma astept ca armata tarii mele sa o faca ! Dincolo de aplicatia demonstrativa sau de exercitiu, eu am ca datorie sa duc oamenii de pe barca, teferi la mal. Vasul nu are autonomie pentru un asa ocol mare…mai mult de atat, vasul de clasa « C » nici nu are voie sa iasa la distanta asta in larg. Intoarcerea la Gura Portitei iese din discutie din aceleasi motive de autonomie, si ne ramane singura solutie, cea pe care am si mers.
La un moment dat, Cosmin vede o racheta tasnind de pe linia tarmului, la mare distanta, si parcurgand rapid jumatate din bolta cereasca, pe o directie catre larg. Dupa 10-15 ori chiar 20 secunde, doua bubuituri colosale ajung pana la noi de la tarm si imediat dupa acestea racheta intalneste o alta undeva in larg si ne arata eficienta scutului
.
Deci aplicatia nu e o joaca.
Mergem si mergem cu motorul turat, pana cand trecem pe linia tarmului de unitatea militara si ne vedem cumva in afara perimetrului.
Dar o salupa a politiei de frontiera e cu prova pe noi, din nou
.
Ziua buna ! zic eu …. Am coordonatele pe chart plotter ! Am iesit din perimetru !
Ba nuuuu… urmati-ne catre jumatatea digului Navodari. Au oprit aplicatia dom’le, ati bulversat toata operatiunea
!
Ii urmez, dar dupa 5-6 minute opresc sa schimb rezervorul . Cel in uz se golise. Stiam eu de ce nu vreau sa o apuc in directii anapoda pe mare ! Ce ma faceam cu un rezervor de 20-24 litri in larg, daca incepea o furtuna?
Oricum, deranjul armatei nu fu mare, politistii m-au salutat dupa ce am atins digul Navodari si noi am pus prova din nou pe Constanta, dupa ce am evitat navele comerciale uriase care isi continuau marsul catre incinta portului Midia .
Acum defilam din nou intr-un triumf al navigatiei de vreme buna, fara ganduri negre sau morcovi in dos.
Am zarit asa, prin binoclu, tot tarmul cu plaje, hoteluri, terase si vile…. Cautam unde ar putea fi Tomisul in aglomerarea aceea.
Si am zarit, o sa radeti, primul lucru cu adevarat cunoscut fara echivoc : steagul romanesc urias, din curtea Comandamentul Marinei .
Aaaahahaha… acolo e si marina Tomis, draga ! Spun echipajului, cu usurare
. Usurarea insa era numai a mea, ca echipajul nu avea nici o strabatere
. Nu isi pusesera nici o problema, erau senini si zambitori. Cred ca au multa incredere in mine, atat timp cat eu sunt singurul care isi mai face probleme cate-o data
.
De aici lucrurile merg struna, eu sun la telefon, masina ne astepta, intram in incinta portului intr-o defilare usoara, eu cautand cu ochii un loc unde as putea lega barca pana la rezolvarea formalitatilor.
Stiti ca gandul meu a fost inceperea croazierei la 1 iunie, ca apoi barca sa ramana pentru tot sezonul in marina Tomis.
Ocolurile si timpul pierdut cu operatiunile militare nu ne-au dat nici o intarziere. Exact la ora doua am intrat in marina.
Si exact la timp ca legand barca la primul ponton, sa aud o voce cunoscuta, strigandu-ma ! E Danuta, skipper pe Elysea, un Hanse 32 nou nout si foarte cochet
.
Bucuros de revedere, realizez ca un impatimit de barci nu poate trece printr-un port fara sa intalneasca prieteni !
Dar nu avem mult timp la dispozitie fiindca trebuie sa fac formalitatile , sa debarcam multele noastre bagaje, sa le incarcam cum om putea intr-o singura masina si sa plecam acasa ! Care casa ? Nu barca e casa noastra ?
Am preferat Tomis si nu o alta marina , pentru pozitia ei mediana in litoralul romanesc. La fel de aproape de delta Dunarii, ca de Varna.
Foarte usor de ajuns cu masina. Utilitati (curent , apa ) . Oras aproape si nu orice oras : Constanta e un oras mare, cu facilitatile unui oras mare. Cam asta e tot.
Dupa ce am scos si dus la masina jumatate din bagaje, ma trazneste o idee, coplesit de multitudinea de lucruri scoase din pantecul incapator al barcii : nu mai duc nimic, le las pe ponton fiindca vreau sa fotografiez cat a intrat in casa noastra acvatica.
Si sunt coplesit sa vad ca inca mai scoatem lucruri care insirate, se intind pe o suprafata cat barca
. E incapatoare, domnule !
Ei, dupa ce platesc pontonul pana la sfarsitul sezonului, imi iau locul in masina si plec cu toata lumea catre casa din orasul aglomerat in care traiam cu putin timp inainte sa gust proba asta de libertate pe ape.
Drumul a fost o reverie a intamplarilor aventuroase , cu exclamatii, rasete si uimiri, fata de tot prin ceea ce trecusem. Autostrada arunca kilometri sub noi si o liniste ganditoare se mai asternea in masina. E clar ca multumirea din sufletele noastre, are nevoie de putin timp sa se alinieze la ratiune si sa realizam ca DA, s-a intamplat si nu e o poveste, o fictiune.
Orice intamplare minunata, lasa in urma un fir de tristete, tristetea finalului, care se instaleaza imediat dupa . Nu insa si aventura noastra, care are un « va urma » , la mai putin de o saptamana.
Miercuri, 22 iunie, cu fortele refacute si dor de duca, vom reveni la mare pentru regata catamaranelor Happy Cat, mai mult o expeditie decat o regata, unde noi suntem un echipaj din 12 !
Stiu, aceste catamarane sunt usoare si foarte rapide fata de barca noastra, insa evenimentul este unul prietenesc si nu unul cu rigori, clase si handicapuri antecalculate, iar oamenii sunt cu totii niste simpatici !
Daca Eol si Neptun ne ajuta, restul va fi exuberanta si bucurie !
