“… there should be laughter after the pain
There should be sunshine after rain
These things have always been the same
So why worry now”
Dire Straits
Sfârşitul de săptămână părea compromis. Plănuisem să fie la înălţimea celui precedent – când am avut plăcerea de a padela pe Beliş alături de Crocodil – şi să ne alăturăm lui Gyula care participa la o regată de veliere RC pe lacul Frumoasa de langă Miercurea-Ciuc.
Dar... vineri după amiază, când să plec de la serviciu am avut neplăcuta surpriză să-mi găsesc maşina lovită în parcare. Nu m-a deranjat atât de mult paguba în sine ci faptul că autorul a şters-o fără a lăsa altă urmă decât tabla indoită a portierei stânga faţă.... Pe parbriz un bilet scris de un binevoitor mă anunţa că a fost un Ford Focus albastru, dar fără număr, fără număr... Cei de la poliţie cu nepăsarea lor nu prea mi-au ridicat moralul, aşa că am renunţat la deplasare iar sâmbătă dimineaţa m-am dus la „cuibul raţelor” cu gând să mai lucrez câte ceva. Nu prea aveam chef nici de asta dar în clipa în care am intrat pe uşa atelierului, la vederea raţei duble căreia cu două zile în urmă îi dădusem al treilea strat de epoxy pe carenă, un gând mi-a luminat faţa....
- Astăzi ai să faci cunoştinţă cu apa! i-am zis trecând uşor cu palma peste formele-i elegante. Am simţit o uşoară vibraţie, să fi fost o încuviinţare?
Luat de val n-am mai ţinut cont de faptul ca n-are capace la magazii, că rama cockpit-ului nu-i finisată, am prins cu două menghine o şipcă de-a latul cockpit-ului, pe la jumătate în chip de reazem pentru spătarul scaunului din faţă şi fuga cu ea la maşină... Pe drum o sun pe Felicia să se pregătească şi într-o jumătate de oră promisiunea făcută răţuştei devine realitate.
Rugăm nişte băieţi de pe mal să ne facă poze în timp ce dăm o roată prin faţa lor, după care recuperăm camera şi pornim întins în amonte. Surprinzător, deşi nici unul din noi n-a mai padelat „la dublu” ne descurcăm binişor, se pare că cele aproape două decenii de „convieţuire paşnică” îşi spun cuvântul...
Barca se comportă excelent, e stabilă, rapidă şi ţine direcţia. Cockpit-ul foarte încăpător (cel puţin pentru gabaritul nostru) compensează compartimentele de bagaje mai puţin generoase decât la WD 12. O cutie etanşă pentru bagaje încape lejer între cele două scaune oferind în acelaşi timp reazem atât pentru spatele celui din faţă cât şi pentru picioarele celui din spate.
Am petrecut câteva ore plăcute în compania răţuştei, astfel ceea ce incepuse prost s-a terminat cu bine. Mai departe las pozele să vorbească (mie mi-a luat trei zile să scriu cele de mai sus
)
There should be sunshine after rain
These things have always been the same
So why worry now”
Dire Straits
Sfârşitul de săptămână părea compromis. Plănuisem să fie la înălţimea celui precedent – când am avut plăcerea de a padela pe Beliş alături de Crocodil – şi să ne alăturăm lui Gyula care participa la o regată de veliere RC pe lacul Frumoasa de langă Miercurea-Ciuc.
Dar... vineri după amiază, când să plec de la serviciu am avut neplăcuta surpriză să-mi găsesc maşina lovită în parcare. Nu m-a deranjat atât de mult paguba în sine ci faptul că autorul a şters-o fără a lăsa altă urmă decât tabla indoită a portierei stânga faţă.... Pe parbriz un bilet scris de un binevoitor mă anunţa că a fost un Ford Focus albastru, dar fără număr, fără număr... Cei de la poliţie cu nepăsarea lor nu prea mi-au ridicat moralul, aşa că am renunţat la deplasare iar sâmbătă dimineaţa m-am dus la „cuibul raţelor” cu gând să mai lucrez câte ceva. Nu prea aveam chef nici de asta dar în clipa în care am intrat pe uşa atelierului, la vederea raţei duble căreia cu două zile în urmă îi dădusem al treilea strat de epoxy pe carenă, un gând mi-a luminat faţa....
- Astăzi ai să faci cunoştinţă cu apa! i-am zis trecând uşor cu palma peste formele-i elegante. Am simţit o uşoară vibraţie, să fi fost o încuviinţare?
Luat de val n-am mai ţinut cont de faptul ca n-are capace la magazii, că rama cockpit-ului nu-i finisată, am prins cu două menghine o şipcă de-a latul cockpit-ului, pe la jumătate în chip de reazem pentru spătarul scaunului din faţă şi fuga cu ea la maşină... Pe drum o sun pe Felicia să se pregătească şi într-o jumătate de oră promisiunea făcută răţuştei devine realitate.
Rugăm nişte băieţi de pe mal să ne facă poze în timp ce dăm o roată prin faţa lor, după care recuperăm camera şi pornim întins în amonte. Surprinzător, deşi nici unul din noi n-a mai padelat „la dublu” ne descurcăm binişor, se pare că cele aproape două decenii de „convieţuire paşnică” îşi spun cuvântul...
Barca se comportă excelent, e stabilă, rapidă şi ţine direcţia. Cockpit-ul foarte încăpător (cel puţin pentru gabaritul nostru) compensează compartimentele de bagaje mai puţin generoase decât la WD 12. O cutie etanşă pentru bagaje încape lejer între cele două scaune oferind în acelaşi timp reazem atât pentru spatele celui din faţă cât şi pentru picioarele celui din spate.
Am petrecut câteva ore plăcute în compania răţuştei, astfel ceea ce incepuse prost s-a terminat cu bine. Mai departe las pozele să vorbească (mie mi-a luat trei zile să scriu cele de mai sus
)
