Sper să fie ultima oară când mai scriu despre aşa ceva, pe aici:
În primul rând, buna credinţă se prezumă, deci colegul nostru nu va trebui să demonstreze că a fost de bună credinţă atunci când a cumpărat motorul de la hoţ sau găsitor, sau de la unul care a cumpărat la rândul lui de la un hoţ sau găsitor.
Cade în sarcina adevăratului proprietar, ce va trebui să dovedească această calitate, cu înscrisuri relevante, nu cu martori, să demonstreze că actualul posesor, respectiv colegul nostru, a fost de rea credinţă atunci când a cumpărat motorul, adică al nostru coleg a ştiut că motorul este furat sau găsit şi, în consecinţă, cel care i l-a vândut nu este adevăratul proprietar.
Până se face atât proba adevăratului proprietar cât şi a relei credinţă colegul nostru nu trebuie să demonstreze nimic, legea spune că atât timp cât motorul este la el, la colegul nostru, el este adevăratul proprietar (art. 935).
1. Cazul cumpărării motorului pierdut sau furat care NU a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în mod obişnuit motoare sau care nu a fost adjudecat la o licitaţie publică.
Aici dacă adevăratul proprietar vine, de unul singur la colegul nostru sau chiar însoţit de poliţist, şi îi cere motorul arătându-i înscrisuri în acest sens, nu trebuie să-i predea de bună voie motorul (art. 937 alin. 2), ci trebuie să promoveze, în trei ani de la furt sau pierdere, o acţiune în revendicare care presupune plata unei taxe judiciare de timbru (cam 10% din valoarea motorului), eventual un onorariu de avocat, timp pierdut, dovada datei furtului sau pierderii.
Dacă se face dovada calităţii de proprietar colegul nostru pierde motorul, plăteşte cheltuieli de judecată şi rămâne şi fără banii daţi pe motor.
Pentru a se evita pierderi mai mari decât valoarea motorului, poate ar fi mai potrivit dacă totul s-ar rezolva amiabil, când vine adevăratul proprietar şi prezintă dovezi credibile că este adevăratul proprietar, colegul nostru să-i dea motorul şi să-i ceară banii pe care i-a plătit de la cel care l-a cumpărat, dacă îl mai găseşte. De aceea, o chitanţă de mână când cumperi un motor fără acte, te poate scăpa, un pic, de neplăceri.
E clar că dacă acţiunea se promovează peste termenul de trei ani adevăratul proprietar va pierde acţiunea în revendicare, ca urmare a trecerii acestui termen.
2. Cazul cumpărării motorului pierdut sau furat care a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel sau care a fost adjudecat la o licitaţie publică.
2.1. Semnificaţia noţiunii de „loc unde se vând în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel”.
Deşi nu am mai văzut de mulţi ani, nu cunosc regimul actual al unei consignaţii, adică ce formalităţi ar trebui întocmite la depunerea, de către un hoţ sau găsitor, a unui motor în consignaţie spre vânzare şi cu ocazia vânzării lui către colegul nostru. Însă aş asimila un magazin care vinde în regim de consignaţie motoare şi accesorii de bărci unui loc în care se vinde în mod obişnuit asemenea bunuri (art. 937, alin. 3).
Scriind aceste rânduri mi-am pus problema dacă un site specializat de bărci, accesorii de bărci, motoare de bărci, unde, deşi puţin probabil dar nu exclus, este anunţat spre vânzare un motor furat sau găsit, ar putea fi asimilat unui „loc unde se vând în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel”. În opinia mea l-aş asimila unui asemenea loc pentru că impactul unui magazin de consignaţie, obişnuit, este mult mai mic decât impactul unui site specializat de bărci. În mod ideal, un site specializat poate fi vizitat, la un moment dat, de un număr mult mai mare de persoane interesate, decât un magazin obişnuit.
În aceiaşi categorie aş înscrie şi noţiunea de „talcioc”, târg de vechituri, deschis publicului, în care are acces oricine.
2.2. Semnificaţia noţiunii de „persoană care vinde în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel”.
În acelaşi sens, al celor arătate la discuţia despre site-ul specializat, aş vedea şi discuţia referitoare la o persoană care vinde în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel. Adică un hoţ sau găsitor vinde un motor cuiva care în mod obişnuit vinde bărci, accesorii, motoare noi şi second hand, pe un site specializat. Mai mult, am văzut pe OLX că sunt oameni care vând în mod curent, având multe postări, diverse scule electrice sau maşini de cusut şi accesorii pentru acestea. Adică sunt persoane care vând, pe site-uri nespecializate, bunuri care fac parte din aceiaşi categorie, cum este cazul nostru, bărci, accesorii de bărci, motoare de bărci. Cu alte cuvinte persoanele care vând în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel, pot vinde atât pe site-uri specializate (probarca, spre exemplu) dar şi pe site-uri nespecializate (OLX).
Or, persoanele care fac acest gen de activitate le-aş încadra în categoria de persoane care „vând în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel”.
2.3. Semnificaţia noţiunii de „adjudecat la o licitaţie publică”.
Nu poate fi exclusă posibilitatea ca un găsitor, sau chiar hoţ, să fie executat silit de către un executor judecătoresc, spre exemplu pentru executarea unei hotărâri civile, pretenţii, sau penale, prejudiciu cauzat într-un accident auto sau chiar furt.
Or, un executor poate găsi în patrimoniul găsitorului sau hoţului
o), pe lângă multe alte bunuri mobile, şi un motor de barcă. Am rezerve că executorul judecătoresc îl va întreba pe hoţ sau găsitor de acte de proprietate. De ce? Din cauza art. 935 citat mai sus, adică dacă motorul se află în locul unde găsitorul sau hoţul domiciliază sau stă chiar cu chirie, îl prezumă ca fiind proprietarul acelui motor.
Motorul va fi adjudecat la o licitaţie publică anunţată în condiţiile Codului de procedură civilă, de colegul nostru, procesul verbal de adjudecare, citez din memorie, constituind titlul lui de proprietate asupra motorului.
2.4. În situaţiile prevăzute de art. 937 alin. 3 Cod civil, colegul nostru are o situaţie mai bună. Mult mai bună.
Adică în cazul unui proces adevăratul proprietar trebuie să demonstreze că motorul este al lui şi, în plus faţă de prima situaţie, când nu trebuia să o facă, trebuie să demonstreze că al nostru coleg este de rea credinţă, adică el ar fi ştiut că motorul, cumpărat în condiţiile art. 937 alin. 3 – adică în consignaţie, talcioc, pe un site, etc. - , este furat sau găsit, o dovadă destul de greu de făcut, dar nu imposibilă.
Dacă adevăratul proprietar dovedeşte cele arătate, colegul nostru pierde tot - motorul, banii daţi pe el, plăteşte cheltuielile de judecată. Ca şi atunci când nu l-ar fi cumpărat în condiţiile art. 937 alin. 3.
Dacă adevăratul proprietar dovedeşte că este proprietarul motorului dar nu poate dovedi reaua credinţă a colegului nostru atunci adevăratul proprietar va câştiga motorul, în proces, dar va trebui să plătească colegului nostru banii daţi pe motor de acesta hoţului sau găsitorului. Am rezerve că adevăratul proprietar va mai da banii plătiţi de colegul nostru hoţului sau găsitorului. Ar însemna să-l cumpere de două ori.
Colegul nostru se bucură, în temeiul art. 937 alin. 3, de un drept de retenţie, adică până când adevăratul proprietar va plăti banii daţi de colegul nostru pe motor, acesta poate ţine motorul, până când adevăratul proprietar îi plăteşte suma respectivă, şi îl poate folosi în Delta Dunării, sau în Grecia spre exemplu.
Fireşte în cadrul procesului colegul nostru trebuie să îndeplinească, la anumite termene, o serie de acte, dar legat de acestea, cu altă ocazie.