E o galerie intreaga
Fotografia, prin ochelarii şi obiectivul meu
- Autor subiect CrocodiluDiluDilu
- Dată creare
E o galerie intreaga
DoiNomazi
Seasick & Grumpy
Crocodilu',acum sant sigur. ,Ai mult talent literar, sigur voi citi tot ce postezi ! In ce priveste fotografia ,pentru echilibru, fac si eu cateva precizari. Fiindca tot il citam pe Iarovici ,..omul asta era adeptul studiului ,al gamelor" ,al crearii imaginii fotografice si nu a inregistrarii la foc automat a ceva preexistent. Multe imagini ale sale ,sant create din aprope nimic , descoperind armonia,compozitia ,acolo unde ochiul nefotografului nu vede nimic deosebit. E vorba de crearea imaginii ,natura e doar un pretext ,ca si in cazul pictorului,al sculptorului... Dupa cum sigur stii,mai sant si alti autori. de ex. Andreas Feininger cu "Fotograful Creator"
Asa cum Petre Tutea a ales la apus,sa se simplifice recomandanduse "un roman",ori C.Darvin tot la apus , renuntand la complicata-i teorie nesustenabila a fost fericit sa asculte cantece religioase din foisorul curtii sale, E.Iarovici ,cel mai cunoscut autor de carte in domeniul foto, din Romania, a ales ca pe coperta "best-sellerului" sau sa fie aceasta imagine : [dar e o imagine creata de el si il reprezinta]
.
Nu are importanta din ce punct de statie facem fotografia. De pe loc , din masina in plina viteza [se pot obtine anumite efecte],sau sarind cu parasuta. Important este ca mintea noastra ,fotograful din noi, sa descopere armonia ,echilibrul,mesajul ori starea, in mediul inconjurator si constient [reproductibil], sa dea nastere unei fotografii care-l reprezinta. Unde oricine vede si declanseaza e loc pentru imagini de amintire. Japonezii stau la rand ca sa declanseze din locatii prestabilite si nu se multumesc cu un cadru ,fiindca nu stiu daca va iesi
Nu stiu cum altfel sa formulez cele de mai sus ca sa fiu sigur ca nu voi deranja pe nimeni , dar va asigur de buna mea credinta si de lipsa oricarei intentii de a supara.
Nu toti foto-reporterii sau "videografii" sunt "artisti" preocupati de estetica. Majoritatea sunt destul de pragmatici si incearca sa prinda cat mai rapid esentialul explicit, usor de inteles de o majoritate fara timp si apetit pentru rezonanta. Se fotografiaza in fata sticlelor, oglinzilor, sau vitrinelor, se fotografiaza din mers, din fuga, din masina, elicopter, motocicleta, dupa un zid in care ricoseaza fel de fel de calibre, etc. Fara a le scuza incompetenta profesionala, ce tine mai mult de tehnica propriu-zisa decat de estetica, si fara a nedreptati exceptiile si valorile in ambele tabere, probabil ca, prin comparatie, exista mai multi "artisti" printre foto-reporteri decat printre videografi.
In principiu, si unii si altii incearca sa surprinda si sa documenteze starea momentului, "vanand" emotia, intentia, reactia ce permeaza si informeaza faptul respectiv. Exista o tentativa permanenta de a reda privitorului dimensiunile reale ale locului sau gestului, care, desi surprins dintr-un anumit unghi subiectiv, nu trebuie incarcat de opinia celui din spatele lentilei. Cum am spus, in principiu.
Cred ca ar trebui sa acceptam in discutia asta o diferentiere intre foto-reporterul, sau videograful, "parasutat" la "locul faptei" in interes de servici pentru a o documenta rapid si fotograful, sau videograful, animat. de o dorinta constientizata de a trai rezonanta la care se refera Dorin. Sigur ca ambele tipuri de imagini ne pot atinge si tulbura, fiecare in felul ei, dar eu as evita o comparatie directa.
De multe ori se poate fotografia, caz infinit mai rar in video, urmand un impuls ce pare sa alunece in afara exprimabilului. Simti o "atingere", un prim contact, o chemare la raspuns, in fata unui loc, fenomen, gest, obiect, joc de umbra si lumina, si reactionezi alegand unghiul din care intensitatea "atingerii" respective pare maxima. Si atunci declansezi, deschizand nu numai obturatorul, ci si o punte in afara ta, catre un "centru" de unde ai venit si unde te vei intoarce. Ma feresc deliberat de a introduce in conversatie orice ecou religios pentru a nu tulbura inutil apele.*
Atunci cand se manifesta aceasta rezonanta de care vorbeste Dorin, probabil ca ea apare in doua etape. Prima etapa se "consuma" in momentul surprinderii si inmagazinarii imaginii si a doua in momentul oferirii imaginii altor privitori.
Fara a generaliza, am ajuns sa cred ca imaginea surprinsa din impuls "respira" mai vie decat fotografia incorsetata in mesaj deliberat. De multe ori sintaxa simbolurilor, atat de batatorita de inaintasi, reduce experienta privitorului la o inventariere intelectuala, golita de emotii reale si proaspete. Exista si situatii amuzante cand ne simtim "patrunsi" de "mesajul" imaginii doar pentru ca ni sugereaza ca imaginea are valoare "artistica" validata de un curent de opinie majoritar, sau "la moda"…
Relatia cu esteticul si armonia, de ambele parti ale lentilei, la fel ca in dragoste, e sau nu e...
Fac aceasta comparatie pentru ca exista in "artistul" fotograf si dragostea de sine, intelegand prin asta dorinta de a participa egoist doar la prima etapa a rezonantei cand fotografierea faciliteaza o descarcare. Am o cumostinta care nu numai ca a trecut prin scoli de arta dar chiar are talent. In decursul anilor a simtit nevoia sa picteze pe suprafete din ce in ce mai mari, trecand de la panza la pereti de beton... Nu-si putea explica impulsul si evita conversatiile legate de dimensiune. Am intrebat-o daca isi iubeste publicul, daca se gandeate la ei in timp ce se urca pe scara pentru a adauga culoare 6-7 metri mai sus, sau mal la dreapta... N-a raspuns si am intrebat daca picteaza (mai mult) pentru ei, sau pentru ea... N-a raspuns. N-am mai baut impreuna un pahar de vin rosu de vreo opt ani. Oare, mai traieste? De multe ori diminetile cand ies din casa privesc spre cer sa vad daca are vreun petec pictat...A propos de trairile fotografului, exista un experiment ceva mai "dureros" cu care cochetez si ma joc uneori pentru a atinge reperele periferice ale sufletului. Las pe cineva sa compuna un cadru adanc si meticulos gandit pe o camera digitala DSLR fara card. Unica imagine produsa traieste doar cateva secunde dupa care dispare inapoi in neantul de unde a venit...
Uneori persoana are lacrimi in ochi, uneori un zambet nedumerit, uneori o reactie "violenta" de impotrivire. Iii amintesc persoanei de 'mandalas' de nisip... Bucura-te ca ai avut privilegiul sa participi in actul creatiei si ai reusit sa exprimi, savarsind un act ce este mai important decat fructul rezultat...Evident ca se poate pune la indoiala priceperea fotografilor care mitraliaza peisajul la foc automat, sau decupeaza o fotograma dintr-un video, animati de speranta ca "ceva-ceva" tot trebuie sa iasa.
Am ajuns la statia mea si trebuie sa cobor din metrou. Si astazi a fost aglomerat si a trebuitr sa scriu "in palma", intre doua ghionturi. Scuze pentru ortografie, incoerenta, alea, alea...
Doi Nomazi, eu scriu de acasa , cu ochii numai in tastatura si apoi postez. Am observat ca fac mai multe greseli de ortografie decat tine care scrii pe genunchi in metrou
Discutia asta trebuia sa inceapa cu descrierea genurilor fotografice,un minim de date legate de compunerea imaginii si moduri de abordare. Pe toti trei ne intereseaza fotografia ,dar preferam genuri diferite. Nu cred ca incorseteaza legile de compozitie ,care nu sant obligatorii si nici exacte, ci limitarile fotografului.
Un exemplu f. simplu: ne aflam la un rally :
-o regula spune ca masina fotografiata din lateral e bine sa aiba mai mult saptiu in fata decat in spate pentru a arata ca mai are de parcurs
-suprafata ocupata in cadru de subiect este direct proportionala cu importanta pe care fotograful o acorda subiectului.
-dinamismul este redat mai bine de liniile inclinate" decat de cele orizontale.Axa [directia masinii],e o astfel de linie.
-contrast ,de culoare ,de luminozitate,etc = dinamism
-nu e bine sa avem zone de contrast mai mare decat ale subiectului[in fundal]fiindca privirea va fi atrasa inspre acolo.
-daca alegem sa fotografiem intr-o zona in care se ridica praful datorita rotilor va fi un avantaj in directia dinamismului.
-o alta regula" spune ca trebuie ca zona de interes a imaginii [subiectul] sa fie clara pentru a nu deranja ochiul privitorului ,ce face efort pentru a focaliza pana oboseste ,rezultand senzatia de neplacere.
-o alta regula" zice ca pentru a reda senzatia de miscare putem sa fotografiem de pe loc cu un timp de expunere potrivit [ex.: miscarea masinii transversala,viteza 100km/ora,cu 1/125, distanta fata de masina ,f. important, 10-12 m, obiectiv 70mm], obtinem fundalul clar ,iar masina neclara ,alungita,sugerand viteza.
-senzatia de viteza,aceleasi reguli" ne arata ca se poate obtine si urmarind trecerea masinii cu obiectivul,obtinand astfel fundalul neclar si masina clara.
-daca autoturismul in viteza,nu este intreg in cadru [cel mai des este taiata" partea din fata a masinii], impresia de viteza va fi accentuata.
Acest gen de reguli" nu au fost stabilite de o comisie acreditata. Ci constituie concluzii obtinute in timp, pe baza reactiilor omenesti. Regulile de compozitie sant in mare parte comune tuturor artelor vizuale. Astea sant doar moduri pentru a atinge un scop. Fotograful de reportaj ,......ar trebui sa stie cel mai bine ,tot, fiindca el nu are timp sa-si aleaga cadrul intre doua cafele. Cunoasterea lor nu e o incorsetare,nu sant obligatorii,ci le putem lua ca simple sfaturi. Dar o fotografie facuta de cineva neinteresat de compozitie sau desen isi tradeaza autorul de cele mai multe ori ,ca si in cazul muzicantilor ce nu au habar de note ,de moduri,de intonatii,de contratimp. Fotografia este un mod de exprimare si are un limbaj ca si celelalte arte ,dar alfabetizarea e necesara , dar nu obligatorie ca scoala primara !
.
PS :daca cineva isi pune problema cum putem, in exemplul dat, varia viteza masinii pentru a folosi un teleobictiv ce va "apropia planurile", sau pentru a surprinde atat masina cat si fundalul clar atunci cand timpul de expunere este limitat de sensibilitatea filmului",lumima existenta,ori dorinta de profunzime[ce se obtine prin inchiderea diafragmei],raspunsul e ca sant doua posibilitati:
-viteza masinii intr-o curba se reduce mult, in functie de distantafata de iesirea din viraj utem alege,prin observatii rapide ,viteza exacta ce ne convine.
- marind distanta dintre noi si masina fotografiata, ori un obiectiv mai scurt",in functie de situatie.
In cadrul eseului"lucrurile sant mai complicate, iar peisajul e cel mai simplu. Fotografia de arhitectura, are caracteristici proprii, fiindca tine si de arta dar si de tehnica. Aici chiar nu putem vorbi de.. simplu !
Discutia asta trebuia sa inceapa cu descrierea genurilor fotografice,un minim de date legate de compunerea imaginii si moduri de abordare. Pe toti trei ne intereseaza fotografia ,dar preferam genuri diferite. Nu cred ca incorseteaza legile de compozitie ,care nu sant obligatorii si nici exacte, ci limitarile fotografului.
Un exemplu f. simplu: ne aflam la un rally :
-o regula spune ca masina fotografiata din lateral e bine sa aiba mai mult saptiu in fata decat in spate pentru a arata ca mai are de parcurs
-suprafata ocupata in cadru de subiect este direct proportionala cu importanta pe care fotograful o acorda subiectului.
-dinamismul este redat mai bine de liniile inclinate" decat de cele orizontale.Axa [directia masinii],e o astfel de linie.
-contrast ,de culoare ,de luminozitate,etc = dinamism
-nu e bine sa avem zone de contrast mai mare decat ale subiectului[in fundal]fiindca privirea va fi atrasa inspre acolo.
-daca alegem sa fotografiem intr-o zona in care se ridica praful datorita rotilor va fi un avantaj in directia dinamismului.
-o alta regula" spune ca trebuie ca zona de interes a imaginii [subiectul] sa fie clara pentru a nu deranja ochiul privitorului ,ce face efort pentru a focaliza pana oboseste ,rezultand senzatia de neplacere.
-o alta regula" zice ca pentru a reda senzatia de miscare putem sa fotografiem de pe loc cu un timp de expunere potrivit [ex.: miscarea masinii transversala,viteza 100km/ora,cu 1/125, distanta fata de masina ,f. important, 10-12 m, obiectiv 70mm], obtinem fundalul clar ,iar masina neclara ,alungita,sugerand viteza.
-senzatia de viteza,aceleasi reguli" ne arata ca se poate obtine si urmarind trecerea masinii cu obiectivul,obtinand astfel fundalul neclar si masina clara.
-daca autoturismul in viteza,nu este intreg in cadru [cel mai des este taiata" partea din fata a masinii], impresia de viteza va fi accentuata.
Acest gen de reguli" nu au fost stabilite de o comisie acreditata. Ci constituie concluzii obtinute in timp, pe baza reactiilor omenesti. Regulile de compozitie sant in mare parte comune tuturor artelor vizuale. Astea sant doar moduri pentru a atinge un scop. Fotograful de reportaj ,......ar trebui sa stie cel mai bine ,tot, fiindca el nu are timp sa-si aleaga cadrul intre doua cafele. Cunoasterea lor nu e o incorsetare,nu sant obligatorii,ci le putem lua ca simple sfaturi. Dar o fotografie facuta de cineva neinteresat de compozitie sau desen isi tradeaza autorul de cele mai multe ori ,ca si in cazul muzicantilor ce nu au habar de note ,de moduri,de intonatii,de contratimp. Fotografia este un mod de exprimare si are un limbaj ca si celelalte arte ,dar alfabetizarea e necesara , dar nu obligatorie ca scoala primara !
.
PS :daca cineva isi pune problema cum putem, in exemplul dat, varia viteza masinii pentru a folosi un teleobictiv ce va "apropia planurile", sau pentru a surprinde atat masina cat si fundalul clar atunci cand timpul de expunere este limitat de sensibilitatea filmului",lumima existenta,ori dorinta de profunzime[ce se obtine prin inchiderea diafragmei],raspunsul e ca sant doua posibilitati:
-viteza masinii intr-o curba se reduce mult, in functie de distantafata de iesirea din viraj utem alege,prin observatii rapide ,viteza exacta ce ne convine.
- marind distanta dintre noi si masina fotografiata, ori un obiectiv mai scurt",in functie de situatie.
In cadrul eseului"lucrurile sant mai complicate, iar peisajul e cel mai simplu. Fotografia de arhitectura, are caracteristici proprii, fiindca tine si de arta dar si de tehnica. Aici chiar nu putem vorbi de.. simplu !
Ultima editare:
DoiNomazi
Seasick & Grumpy
Doi Nomazi, eu scriu de acasa , cu ochii numai in tastatura si apoi postez. Am observat ca fac mai multe greseli de ortografie decat tine care scrii pe genunchi in metrou
Discutia asta trebuia sa inceapa cu descrierea genurilor fotografice,un minim de date legate de compunerea imaginii si moduri de abordare. Pe toti trei ne intereseaza fotografia ,dar preferam genuri diferite. Nu cred ca incorseteaza legile de compozitie ,care nu sant obligatorii si nici exacte, ci limitarile fotografului.
Un exemplu f. simplu: ne aflam la un rally :
-o regula spune ca masina fotografiata din lateral e bine sa aiba mai mult saptiu in fata decat in spate pentru a arata ca mai are de parcurs
-suprafata ocupata in cadru de subiect este direct proportionala cu importanta pe care fotograful o acorda subiectului.
-dinamismul este redat mai bine de liniile inclinate" decat de cele orizontale.Axa [directia masinii],e o astfel de linie.
-contrast ,de culoare ,de luminozitate,etc = dinamism
-nu e bine sa avem zone de contrast mai mare decat ale subiectului[in fundal]fiindca privirea va fi atrasa inspre acolo.
-daca alegem sa fotografiem intr-o zona in care se ridica praful datorita rotilor va fi un avantaj in directia dinamismului.
-o alta regula" spune ca trebuie ca zona de interes a imaginii [subiectul] sa fie clara pentru a nu deranja ochiul privitorului ,ce face efort pentru a focaliza pana oboseste ,rezultand senzatia de neplacere.
-o alta regula" zice ca pentru a reda senzatia de miscare putem sa fotografiem de pe loc cu un timp de expunere potrivit [ex.: miscarea masinii transversala,viteza 100km/ora,cu 1/125, distanta fata de masina ,f. important, 10-12 m, obiectiv 70mm], obtinem fundalul clar ,iar masina neclara ,alungita,sugerand viteza.
-senzatia de viteza,aceleasi reguli" ne arata ca se poate obtine si urmarind trecerea masinii cu obiectivul,obtinand astfel fundalul neclar si masina clara.
-daca autoturismul in viteza,nu este intreg in cadru [cel mai des este taiata" partea din fata a masinii], impresia de viteza va fi accentuata.
Acest gen de reguli" nu au fost stabilite de o comisie acreditata. Ci constituie concluzii obtinute in timp, pe baza reactiilor omenesti. Regulile de compozitie sant in mare parte comune tuturor artelor vizuale. Astea sant doar moduri pentru a atinge un scop. Fotograful de reportaj ,......ar trebui sa stie cel mai bine ,tot, fiindca el nu are timp sa-si aleaga cadrul intre doua cafele. Cunoasterea lor nu e o incorsetare,nu sant obligatorii,ci le putem lua ca simple sfaturi. Dar o fotografie facuta de cineva neinteresat de compozitie sau desen isi tradeaza autorul de cele mai multe ori ,ca si in cazul muzicantilor ce nu au habar de note ,de moduri,de intonatii,de contratimp. Fotografia este un mod de exprimare si are un limbaj ca si celelalte arte ,dar alfabetizarea e necesara , dar nu obligatorie ca scoala primara !
.
PS :daca cineva isi pune problema cum putem, in exemplul dat, varia viteza masinii pentru a folosi un teleobictiv ce va "apropia planurile", sau pentru a surprinde atat masina cat si fundalul clar atunci cand timpul de expunere este limitat de sensibilitatea filmului",lumima existenta,ori dorinta de profunzime[ce se obtine prin inchiderea diafragmei],raspunsul e ca sant doua posibilitati:
-viteza masinii intr-o curba se reduce mult, in functie de distantafata de iesirea din viraj utem alege,prin observatii rapide ,viteza exacta ce ne convine.
- marind distanta dintre noi si masina fotografiata, ori un obiectiv mai scurt",in functie de situatie.
In cadrul eseului"lucrurile sant mai complicate, iar peisajul e cel mai simplu. Fotografia de arhitectura, are caracteristici proprii, fiindca tine si de arta dar si de tehnica. Aici chiar nu putem vorbi de.. simplu !
In privinta regulilor de compozitie, ai perfecta dreptate. Fara a exprima o preferinta pentru un "gen" anume, pentru ca raman deshis sa imbratisez orice tip de imagine care imi sopteste cate ceva, asa cred si eu.
De pe trepied, de exemplu, fundalul poate fi expus corespunzator, iar masina iese ca o pata de culoare in miscare si la 1/30. Cunoasterea regulilior de compozitie si a relatiilor intre parametrii fundamentali ai inregistrarii imaginii, apertura, timp de expunere, sensibilitatea mediului folosit si distanta (zoom si depth of field. alea, alea) sunt strict necesare oricarui foto-reporter, fara discutie.
Incorsetarea de care aminteam eu nu se referea la respectarea regulilor amintite mai sus. ci la stradania de a "transmite" intotdeauna un mesaj. Pentru a fi si mai clar, ma refer la cei ce se "screm" ca "construiasca" mesajul intr-o imagine apeland la stereotipuri, etc. Geometria si lista de ingrediente a mesajului nu trebuie invatate ca se "batatoresc". Ai organul sa-l recunosti si sa-l redai mai departe, sau nu... Tehnica se invata si "talentul" se slefuieste prin educatie, daca exista "samanta". Dincolo de eventualele greseli de ortografie, ma tem ca exprimarea mea nu a fost suficient de clara. Mea culpa!..
Ultima editare:
Sant perfect deacord cu tine !! Nu orice fotografie trebuie sa transmita un mesaj ,asta e de dorit, in principal, in cazul genului eseu, uneori- portret, reclama... Unele imagini fotografice , vizeaza o stare [ce poate coabita f. bine si cu un mesaj ]. Doar ca si aici dezinteresul fata de experientele inaintasilor [compozitia] poate sa diminueze intensitatea emotiei captate pe pelicula. Nu sant un adept al tocelii ci al rezultatelor. Doar ca de data asta cred ca e important sa se cunoasca unele lucruri.iar paginatia intra in reflex daca fotograful invata desenul.la nivel de crochiu, si isi invinge stressul pe care il de o coala de hartie alba ce astepta sa fie desenata.
Crisparea si incarcarea mesajului,sant si pentru mine, indicii caar putea sa nu iasa fotograf din respectivul , asa cum nici actor ,sau muzician ,nu poate fi oricine
.
PS : pentru a putea recunoaste masina in fotografia facuta cu 1/30,e necesar sa aiba o viteza mult mai mica, de genul 10km/ora ,ori directia de deplasare a masinii sa nu fie transversala pe axul obiectivului. Altfel obtinem doar o pata alungita, de nerecunoscut. Trecerea unui om alergand se poate surprinde cu acest timp de expunere, cu riscul inerent de a-i dispare vre-un membru ce se misca mai repede
Crisparea si incarcarea mesajului,sant si pentru mine, indicii caar putea sa nu iasa fotograf din respectivul , asa cum nici actor ,sau muzician ,nu poate fi oricine
.
PS : pentru a putea recunoaste masina in fotografia facuta cu 1/30,e necesar sa aiba o viteza mult mai mica, de genul 10km/ora ,ori directia de deplasare a masinii sa nu fie transversala pe axul obiectivului. Altfel obtinem doar o pata alungita, de nerecunoscut. Trecerea unui om alergand se poate surprinde cu acest timp de expunere, cu riscul inerent de a-i dispare vre-un membru ce se misca mai repede
Ultima editare:
DoiNomazi
Seasick & Grumpy
Sant perfect deacord cu tine !! Nu orice fotografie trebuie sa transmita un mesaj ,asta e de dorit, in principal, in cazul genului eseu, uneori- portret, reclama... Unele imagini fotografice , vizeaza o stare [ce poate coabita f. bine si cu un mesaj ]. Doar ca si aici dezinteresul fata de experientele inaintasilor [compozitia] poate sa diminueze intensitatea emotiei captate pe pelicula. Nu sant un adept al tocelii ci al rezultatelor. Doar ca de data asta cred ca e important sa se cunoasca unele lucruri.iar paginatia intra in reflex daca fotograful invata desenul.la nivel de crochiu, si isi invinge stressul pe care il de o coala de hartie alba ce astepta sa fie desenata.
Crisparea si incarcarea mesajului,sant si pentru mine, indicii caar putea sa nu iasa fotograf din respectivul , asa cum nici actor ,sau muzician ,nu poate fi oricine
.
PS : pentru a putea recunoaste masina in fotografia facuta cu 1/30,e necesar sa aiba o viteza mult
mai mica, de genul 10km/ora ,ori directia de deplasare a masinii sa nu fie transversala pe axul
obiectivului. Altfel obtinem doar o pata alungita, de nerecunoscut. Trecerea unui om alergand se poate surprinde cu acest timp de expunere, cu riscul inerent de a-i dispare vre-un membru ce se misca mai repede
Unele fotografii au un mesaj, altele nu, dar in mod cert nu orice fotograf este capabil sa simta "atingerea" si sa paseasca spre rezonanta descrisa de Dorin.
Am senzatia ca, de fapt, suntem de acord si doar torturam,sau gadilam, in cuvinte diferite un acelasi adevar simplu...
inclusiv masina care apare ca o pata de culoare in miscare, ca de la pata de culoare in miscare plecasem.Sper ca Dorin se intoarce cu mai multe imagini si descrieri din ceea ce vede prin ochelarii si obiectivul lui.
Ultima editare:
Opreşte-te. Observă
Faţă de cadrul fotografic ce nu e decât un petec restrâns, realitatea din faţa ochilor noştri e cvasiinfinită. Ceea ce decupăm din ea depinde de viziunea noastră. Depinde ce ne atrage din noianul de lucruri ce ne trec prin faţa ochilor şi depinde cum interpretăm ceea ce vedem. Dacă te duci la geam pentru 30 de secunde, într-o dupăamiază ploioasă, vei "vedea" cel mult buletinul meteorologic, dar dacă vei sta în faţa geamului o jumătate de oră, vei fi surprins câte lucruri încep să se detaşeze de fundal şi câte corelaţii se pot face.
Modern times
Dacă stai şi mai mult ... te apucă iarna
My way
În ceea ce mă priveşte, eu mă regăsesc în viziunea lui Picasso care spunea: "eu nu caut, eu găsesc". Asta înseamnă să observi.
Peisaj montan
- VA URMA -
Faţă de cadrul fotografic ce nu e decât un petec restrâns, realitatea din faţa ochilor noştri e cvasiinfinită. Ceea ce decupăm din ea depinde de viziunea noastră. Depinde ce ne atrage din noianul de lucruri ce ne trec prin faţa ochilor şi depinde cum interpretăm ceea ce vedem. Dacă te duci la geam pentru 30 de secunde, într-o dupăamiază ploioasă, vei "vedea" cel mult buletinul meteorologic, dar dacă vei sta în faţa geamului o jumătate de oră, vei fi surprins câte lucruri încep să se detaşeze de fundal şi câte corelaţii se pot face.
Modern times
Dacă stai şi mai mult ... te apucă iarna
My way
În ceea ce mă priveşte, eu mă regăsesc în viziunea lui Picasso care spunea: "eu nu caut, eu găsesc". Asta înseamnă să observi.
Peisaj montan
- VA URMA -
Ultima editare:
Excelente fotografii ! Pot sta fara griji in orice expozitie de gen ,constituindu-se in exemple clare ale faptului ca nu e nimic rigid in compunerea imaginii fotografice. Mai ales in prima imagine ,regulile de compozitie sant adaptate,rasturnate, manipulate in folosul viziunii unui fotograf talentat,servind la crearea unei imagini inedite ce are la baza un gen de contrast social pe care l-a generalizat H.C.Bresson.
Ultima editare:
O carte
Pentru cine dorește, am găsit asta la anticariat in Galați. O pot trimite ramburs prin Poștă... Eu unul mai caut astfel de cărți bune (de marinărie în special). Am luat de exemplu Dialogul Omului cu Marea, Autor: Cristian Craciunoiu, Alfred Neagu, Editura: Albatros, Anul publicarii: 1988
Pentru cine dorește, am găsit asta la anticariat in Galați. O pot trimite ramburs prin Poștă... Eu unul mai caut astfel de cărți bune (de marinărie în special). Am luat de exemplu Dialogul Omului cu Marea, Autor: Cristian Craciunoiu, Alfred Neagu, Editura: Albatros, Anul publicarii: 1988
Atașamente
Ultima editare:
Important e să-ţi placă
Am fost din nou pe Mureş, între Ilia şi Căpruţa. 84 de km, măsuraţi de Gigi pe Google Earth. De astă dată am fost oaspeţi la invitaţia lui Romeo Taflan.
Tura a început cu un “Indian feieş” executat impecabil de Adi. Am urmărit cu invidie cum pune un picior pe fundul caiacului în timp ce cu al doilea pedala pe mal ca un trotinetist fără ghidon. A urmat desprinderea şi plutirea lansată, cu menţinerea echilibrului aidoma unui cocostârc. Mamăăă, ce meserieeeeee, îmi trecea prin cap. Gimnastele noastre ar fi avut de învăţat din acest exerciţiu, dacă o secundă mai târziu caiacul nu s-ar fi întors cu fundul în sus azvârlindu-şi canotorul cât colo. L-am răsplătit (fireşte) cu nişte hohote de râs după care ne-am scos bricegele să scobim din PET-urile de pe mal un ispol … două. În fine, era suficient de cald ca această păţanie să nu lase sechele şi ne-am văzut de drum.
După turele din bălţile Tisei, am regăsit cu entuziasm apa vie a Mureşului, plină de vitalitate. Ce-i drept, soarele îi vămuise drastic debitul dar tot îi rămăsese forţă cât să ne alerge caiacele. Am pornit să parcurgem cele 5 meandre ce se succedau până la Zam. Era tocmai vremea prânzului şi în ciuda apei ce promitea răcoare, era năduşeală. Mureşul nu era prea curat dar n-am rezistat să nu facem o baie, urmată de prânz.
Adi
Dorin
Romeo
Cristi
Kiru
Gigi
Am plecat mai departe. Câtă linişte! Îmi părea bine că aveam în faţă încă o zi, că odată cu seara nu trebuia să ne întoarcem în oraş.
Dincolo de Zam au apărut “birgoanţurile” (brizanţii). Rapiditatea pasajelor şi scuturăturile ne mai trezeau din reverie. Căldura şi oboseala ne cam muiaseră când l-am auzit pe Dorin:
-No! Ce facem? Ne oprim?
-Păi cum? Dacă ne oprim acum, mâine avem de tras de ne sar capacele.
-N-am io bai, dacă vreţi ne luăm frontalele şi vâslim toată noaptea până la Arad darn u ştiu ce vă place că eu deja m-am plictisit de nu mai pot.
Prin "birgoanţuri"
Ha! Dorin. Am umblat cu omul ăsta ani de zile, doar că în ultimii ani, când eu m-am apucat de caiac şi el de casă, n-am mai apucat nici să ne vedem. A fost bucuros să evadeze din balamucul treburilor urgente şi să vină pe Mureş dar vai, era prea agitate ca să savureze liniştea de sub sălcii.
Soarele se lăsa spre orizont denaturând culorile cu portocaliu. Din loc în loc dădeam peste pescari cu ochii aţintiţi la plutele viu colorate. Vederea caiacelor din lemn îi anima de cele mai multe ori, doar unul, poate prea absorbit de chestii existenţiale, cânta “supărat sunt, Doamne” ca şi cum ar fi zis o doină. Până şi apa se molcomea, transformîndu-se în ulei. Câteodată puneam padela deoparte şi lungindu-ne atât cât ne permitea cockpitul, ne lăsam în voia apei.
-Hai, serios, mai mergem? Am înţepenit de şale …
-Mâine trebuie să tragem până la maşină şi dacă ne oprim aici, ne rămâne prea mult.
-Nu ştiu de ce vă ambiţionaţi. Numai ca să bifaţi planul de acasă? Uite, toţi sunt super plictisiţi. De când am plecat, aceleaşi sălcii pe maluri, aceeaşi spumă pe apă, numai “supărat sunt, Doamne” a fost ceva nou. Parcă suntem într-un film cu Stan şi Bran în care se învârteau ăia, acolo în spate, cu nişte cearşafuri.
Mda. Când l-am invitat în tură am uitat că Dorin se plictiseşte repede. Că pentru el, “tot ce naşte din pisică, şoareci mănâncă”. Că dealul din faţă degeaba se reflectă în apă ca-ntr-o oglindă sau că spuma aia, mereu aceeaşi, pune în evidenţă calmul apei şi razele piezişe ale soarelui. Că brâul de sălcii e la ora asta mai luminos decât apa întunecată sau că la ora lupului miresmele râului şi a plantelor sunt mult mai tari. Bodogăne. A uitat că la cerere era de accord să mergem până la Arad, numai aşa, de-al dracului. A înţepenit de spate şi se luptă de prea mult timp cu lehamitea ca să mai continue. Mâine va ieşi la şosea fiindcă, ce poate fi mai jos decât aceleaşi sălcii şi aceeaşi spumă pe apă.
Seara aprindem focul pe prundişul unei insule şi împărţim o sticlă de vin. Râul curge tăcut pe lângă noi, acoperit de trosnetul lemnelor. Cu siguranţă, atunci când îţi place, viaţa e mai frumoasă.
Mă trezesc când focul agonizează, luminând roşiatic din spuză şi mă îndrept împleticit spre cort. Ce bine că mâine o luăm de la capăt!
Am fost din nou pe Mureş, între Ilia şi Căpruţa. 84 de km, măsuraţi de Gigi pe Google Earth. De astă dată am fost oaspeţi la invitaţia lui Romeo Taflan.
Tura a început cu un “Indian feieş” executat impecabil de Adi. Am urmărit cu invidie cum pune un picior pe fundul caiacului în timp ce cu al doilea pedala pe mal ca un trotinetist fără ghidon. A urmat desprinderea şi plutirea lansată, cu menţinerea echilibrului aidoma unui cocostârc. Mamăăă, ce meserieeeeee, îmi trecea prin cap. Gimnastele noastre ar fi avut de învăţat din acest exerciţiu, dacă o secundă mai târziu caiacul nu s-ar fi întors cu fundul în sus azvârlindu-şi canotorul cât colo. L-am răsplătit (fireşte) cu nişte hohote de râs după care ne-am scos bricegele să scobim din PET-urile de pe mal un ispol … două. În fine, era suficient de cald ca această păţanie să nu lase sechele şi ne-am văzut de drum.
După turele din bălţile Tisei, am regăsit cu entuziasm apa vie a Mureşului, plină de vitalitate. Ce-i drept, soarele îi vămuise drastic debitul dar tot îi rămăsese forţă cât să ne alerge caiacele. Am pornit să parcurgem cele 5 meandre ce se succedau până la Zam. Era tocmai vremea prânzului şi în ciuda apei ce promitea răcoare, era năduşeală. Mureşul nu era prea curat dar n-am rezistat să nu facem o baie, urmată de prânz.
Adi
Dorin
Romeo
Cristi
Kiru
Gigi
Am plecat mai departe. Câtă linişte! Îmi părea bine că aveam în faţă încă o zi, că odată cu seara nu trebuia să ne întoarcem în oraş.
Dincolo de Zam au apărut “birgoanţurile” (brizanţii). Rapiditatea pasajelor şi scuturăturile ne mai trezeau din reverie. Căldura şi oboseala ne cam muiaseră când l-am auzit pe Dorin:
-No! Ce facem? Ne oprim?
-Păi cum? Dacă ne oprim acum, mâine avem de tras de ne sar capacele.
-N-am io bai, dacă vreţi ne luăm frontalele şi vâslim toată noaptea până la Arad darn u ştiu ce vă place că eu deja m-am plictisit de nu mai pot.
Prin "birgoanţuri"
Ha! Dorin. Am umblat cu omul ăsta ani de zile, doar că în ultimii ani, când eu m-am apucat de caiac şi el de casă, n-am mai apucat nici să ne vedem. A fost bucuros să evadeze din balamucul treburilor urgente şi să vină pe Mureş dar vai, era prea agitate ca să savureze liniştea de sub sălcii.
Soarele se lăsa spre orizont denaturând culorile cu portocaliu. Din loc în loc dădeam peste pescari cu ochii aţintiţi la plutele viu colorate. Vederea caiacelor din lemn îi anima de cele mai multe ori, doar unul, poate prea absorbit de chestii existenţiale, cânta “supărat sunt, Doamne” ca şi cum ar fi zis o doină. Până şi apa se molcomea, transformîndu-se în ulei. Câteodată puneam padela deoparte şi lungindu-ne atât cât ne permitea cockpitul, ne lăsam în voia apei.
-Hai, serios, mai mergem? Am înţepenit de şale …
-Mâine trebuie să tragem până la maşină şi dacă ne oprim aici, ne rămâne prea mult.
-Nu ştiu de ce vă ambiţionaţi. Numai ca să bifaţi planul de acasă? Uite, toţi sunt super plictisiţi. De când am plecat, aceleaşi sălcii pe maluri, aceeaşi spumă pe apă, numai “supărat sunt, Doamne” a fost ceva nou. Parcă suntem într-un film cu Stan şi Bran în care se învârteau ăia, acolo în spate, cu nişte cearşafuri.
Mda. Când l-am invitat în tură am uitat că Dorin se plictiseşte repede. Că pentru el, “tot ce naşte din pisică, şoareci mănâncă”. Că dealul din faţă degeaba se reflectă în apă ca-ntr-o oglindă sau că spuma aia, mereu aceeaşi, pune în evidenţă calmul apei şi razele piezişe ale soarelui. Că brâul de sălcii e la ora asta mai luminos decât apa întunecată sau că la ora lupului miresmele râului şi a plantelor sunt mult mai tari. Bodogăne. A uitat că la cerere era de accord să mergem până la Arad, numai aşa, de-al dracului. A înţepenit de spate şi se luptă de prea mult timp cu lehamitea ca să mai continue. Mâine va ieşi la şosea fiindcă, ce poate fi mai jos decât aceleaşi sălcii şi aceeaşi spumă pe apă.
Seara aprindem focul pe prundişul unei insule şi împărţim o sticlă de vin. Râul curge tăcut pe lângă noi, acoperit de trosnetul lemnelor. Cu siguranţă, atunci când îţi place, viaţa e mai frumoasă.
Mă trezesc când focul agonizează, luminând roşiatic din spuză şi mă îndrept împleticit spre cort. Ce bine că mâine o luăm de la capăt!
Sunt distractive pentru caiace de agrement dar nu cine stie ce pentru unul obisnuit cu white water. Suparator este ca portiunile nu sunt foarte lungi.
Au fost, dar am trecut in viteza (pe langa ele) si chiar nu m-am uitat unde sunt localizate si cum arata. Oricum, Muresul era de asta data micut, cam cu 1m sub nivelul de acum 2 ani.
Titicaca, iartă-mă!
Am scris cum am fost anul trecut prin deltă şi cum ne-am fericit acolo. I-am lăudat şi pe vecinii noştri maghiari de fiecare dată când m-am întors din "delta" Tisei. Chiar am şi spus că de n-ar fi fost ei cu balta aia din centrul continentului ...
Ei bine, în weekendul ăsta mi-am adus aminte de lacurile noastre de altitudine. Am fost din nou pe Titicaca. Am pus două caiace pe portbagajul Bagherei şi nu ne-am oprit până pe malul lacului. Brazii miroseau Dumnezeieşte şi canicula de la oraş părea să nu fi fost inventată vreodată. Ne-am avântat pe lac şi ne-am oprit să ne punem cortul acolo unde ni s-a părut mai frumos. La sfârşitul weekendului, mi-a trebuit un efort de voinţă ca să împachetez şi să o pornesc spre casă iar apoi, tot drumul am bătut cu degetul în volan ritmul unui cântec al Aretei Franklin pe care-l repetam în gând: "tot ce-i mai bun în viaţă, e gratis".
Am scris cum am fost anul trecut prin deltă şi cum ne-am fericit acolo. I-am lăudat şi pe vecinii noştri maghiari de fiecare dată când m-am întors din "delta" Tisei. Chiar am şi spus că de n-ar fi fost ei cu balta aia din centrul continentului ...
Ei bine, în weekendul ăsta mi-am adus aminte de lacurile noastre de altitudine. Am fost din nou pe Titicaca. Am pus două caiace pe portbagajul Bagherei şi nu ne-am oprit până pe malul lacului. Brazii miroseau Dumnezeieşte şi canicula de la oraş părea să nu fi fost inventată vreodată. Ne-am avântat pe lac şi ne-am oprit să ne punem cortul acolo unde ni s-a părut mai frumos. La sfârşitul weekendului, mi-a trebuit un efort de voinţă ca să împachetez şi să o pornesc spre casă iar apoi, tot drumul am bătut cu degetul în volan ritmul unui cântec al Aretei Franklin pe care-l repetam în gând: "tot ce-i mai bun în viaţă, e gratis".
Felicitari foarte faine fotografii banuiesc ca si trairile au fost pe masura
Totusi despre ce lac e vorba? Lacul Frumoasa?
O zi senina si blanda,
Radu
Nu este important ce ti se intampla: important e cum reactionezi. Trairile sunt pe masura celui ce priveste. Cat despre lac, cred ca e ultimul lac pe care ai fost cu caiacul: Beliş-Fântânele.
Asa cum am zis si pe topicul lui, de departe cel mai fain lac pe care m-am dat pina acum ....
Povestea acelei ture este aici ....
Follow-Up tura Lacul Beli
Povestea acelei ture este aici ....
Follow-Up tura Lacul Beli