Daca nu v-ati mai dat in ascutitori; Eu mi-as lua una-doua zile de acomodare cu unealta aleasa, la locul inchirierii si daca este posibil, o initiere facuta cu un avizat privind braces and stuff, reentry in tandem. Privind ce luati si ce nu luati cu voi, cel mai bine va sfatuieste un kayaker din zona. Probabil(daca nu sunteti incapatanati), veti renunta la o multime de gadgeturi dar veti avea o tura faina.Sacii de dormit ar merge in varfuri, in centru bagaj mai greu.
Bun sfat, dar timpul nu permite. Calificarea la locul de munca... vom invata caiacul din mers. Inca sper sa putem lua U-boat-ul nostru. Reintrarea o vom face cumva, ca alternativa e destul de... racoroasa. In doi, pare mai usor sa te ajuti. Tandemurile ar trebui sa se rastoarne mai greu. Chiar si astea ascutite. Nu prea exista alternative... Zilele sunt fixe si putine dar am inclus o zi de furtuna in care stam pe vreun mal si admiram valurile...
Amplasarea bagajului va fi la fel ca la U-boat. Greu la mijloc, usor la extremitati.
Ca o ironie, lista de echipament sugerata de cei de la administratia parcurilor este mai mare decat ce luam noi pe apa. Haine mai multe, dispozitive de salvare mai multe, etc. Paddle floats noi de obicei nu luam, de exemplu. Padela de rezerva, nu luam, ca doar cea din mana este asigurata cu o cordelina, etc. Plus tot felul de truse de prim ajutor si reparatii mult mai grase decat ale noastre.
Una din problemele planificarii este si sindromul drobului de sare. Incet, incet, ajungi sa-ti imaginezi cele mai nastrusnice scenarii si adaugi tot felul de jucarele si cate un strop de teama ca va trebui sa le si folosesti. Nu putem lasa frica si indoiala sa complice lucrurile sau sa ne tina in casa... Faptul ca unii cad cu avionul si supravietuiesc, in timp ce altii mor dormind in patul din dormitor pentru ca se casca un hau chiar sub dormitorul lor, imi aminteste ca trebuie sa existe un scenariu pentru fiecare dintre noi. Tot ceea ce intreprind, sau nu, fiecare pas prealabil, in cele mai mici detalii, este menit sa se imbine la implinirea acelui scenariu.
Este ciudat cum se deschid cotiturile pe drumul vietii... Vreo doua luni am studiat cateva trasee pe interior. Yukon, Big Salmon River, Wind River si chiar Porcupine River care curge din Canada in Alaska printr-o zona frumoasa si salbatica. Imi placea ce vad si ce citesc, am extras puncte pe Google, m-am plimbat pe trasee imaginare cu degetul... si tousi, paradoxal, ceva nu se lega. Nu-mi vorbea. Erau calcule si decizii logice, neinsufletite de vreo vibratie a sufletului. Era ca si cum mananci o mancare consistenta, bine preparata, gustoasa, dar pe care n-o "devorezi" cu flamanzeala. In contrast, noua destinatie m-a sedus de la prima ciocnire. Simt ca trebuie sa ajungem acolo. Folosesc pluralul pentru ca si M. a simtit la fel. Asemanarile dintre noi ne-au adus in punctul in care nu ne mai mira ca de multe ori stim exact ce gandeste celalalt inca inainte de a deschide gura...
Multumim pentru sfat, este binevenit.
