Page 170 of 171 FirstFirst ... 70120160166167168169170171 LastLast
Results 1.691 to 1.700 of 1701

Topic: chemari si raspunsuri

  1. #1691

    Default

    Volanul vibra puternic transferand vibratia incheieturilor si provocandu-mi deja mancarimi de piele in jurul curelei ceasului... Imi imagineam cu oarece strangere de inima ce se intampla sub masina cu suspensia... Si stiam va va fi asa pe toata durata traseului... o mie sapte sute cinizi zeci de km... se desfac suruburi, se toceste plasticul si cauciucul, se poate fisura pana si osatura sasiului... fel de fel de imagini de componente si imbinari imi treceau prin imaginatie intr-un carusel... singurul mod in care puteam exercita un oare control era presiunea din cauciucuri complimentat de o procedura mai veche conform careia, in loc sa opun rezistenta tresaririlor bruste ale voalnului cu ajutorul servo-directiei, luam efectiv mainile de pe volan si il lasam sa urmeze liber zmuciturile impuse de roti... in principiu ar trebui sa fie stress mai putzin pe imbinari... parca era din ce in ce mai rau...

    "This is bad, mate... really bad..."

    M. a intors capul spre mine tacuta nestiind daca si ce sa raspunda pentru cateva momente.

    "Is it gonna hold?..."

    "I don't know... I really don't..."

    "o sa fie asa tot drumul?..."

    "Yep... 12 - 13 zile incontinuu.."

    "Si nu poti sa-i faci nimic..."

    "Ne mai jucam cu presiunea la roti..."

    Am incetinit si am incercat sa ies putzin in afara drumului ingust pe care incapea cam o masina si jumatate...

    "Mai dau drumul la aer..."

    "ai nevoie de ajutor?"

    "Daca ai chef sa mai dezmortesti picioarele..."

    Am coborat cu manometrul in mana... OK Desi coborasem de la 40-42 PSI la 32 de PSI, era clar ca pneurile erau inca mult prea rigide si nu preluau din vibratii. Efectiv riscam sa dezintegrez suspensia. Dar cat sa cobor presiunea inainte sa periclitez etanseitatea cauciucurilor fara camera si fara sa expun la intzepaturi/taieturi cauciucurile care fara presiunea necesara ar fi inceput sa calce si cu fetzele laterale?... Aici nu e vorba de cifre exacte, e vorba de modelul si starea de uzura a cauciucului, de cat de uscat sau elastic a ramas dupa nisipul fierbinte si ultraviolete, de incarcatura masinii si asperitatile solului, etc. Se merita riscul sa cobor presiunea de la "normalul" 40-42 de PSi la 20-22 de PSI? Stiam ca asa se procedeaza off road, dar asta nu era utilijul meu si nu-i cunoasteam limitele... Am coborat presiunea la 20 PSI pe fatza si 22 PSI pe spate... Am pornit masina cu strangere de inima... Inca nu stiam ca la dune voi fi fortzat sa cobor presiunea la 16-18 PSI...

    Vibratiile pareau sa se fi indulcit putzin.. incercam sa privesc roata dreapta spate in oglinda retrovizoare... parea balonata binishor si incepuse clar sa calce pe scrisul de pe peretii laterali... parte cea mai vulnerabila a unui cauciuc si in acelasi timp partea imposibil de reparat corespunzator in teren in caz de intzepatura sau taietura... Avem doua rezerve gata de schimb, o trusa de carpit dar si multzi kilometri pana s-ar fi ivit o sansa de facut o pana ca lumea... Daca...

    "It feels better... " Vocea placuta a Mihaelei m-a trezit din tavalugul gandurilor...

    "I guess... "

    Ce rost avea sa-i umbresc satisfactia cu explicatii despre cum nu se repara peretii laterali odata gauriti... Intre timp am ajuns in apropiere de Lacul Gregory pe al carui mal obtinusem permisul de trecere si campare de la cei din Balgo. In permis scria clar unde avem voie sa oprim, era indicat micul promotoriu unde nu au voie sa intre barbatii si locul unde nu au voie sa intre femeile... Nu mai aveam timp sa campam o noapte la Lake Gregory cum ne planificasem initial, dar puteam poposi putzin sa-mi mai trag si eu bretelele grijior...

    Am virat stanga spre lac, pe o poteca moale de nisip.. Vibratiile au incetat brusc. Parca pluteam pe perna de aer... daca ar fi fost asa si drumul principal...

    Intre timp am gasit si video-ul cu masinile celor de la Mercedes Benz Australia. Asa ca noi nu mai dam film, va uitati la filmul alora, ca lor le-a mers drona si au avut echipa de filmare.. Ce-i drept, le-au cam cazut chilotzii in vine faimoaselor Geolander-e...

    Whatever Mertz, Troopie ramane "number one" pentru noi...



    PS Nu se compara placerea de a fi singur cu sufocanta participare intr-un convoi!...
    Last edited by DoiNomazi; acum 1 săptămână at 02:07 PM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  2. #1692

    Default

    Am ajuns pe malul lacului Gregory inainte de toropeala amiezei. Malurile pustii si iinistite imbiau la scaldat. Am oprit masina aproape de apa intr-un loc ideal de campat...

    De-am fi avut timp... macar vreo 2-3 zile in plus... Timpul petrecut pe coasta de est, la Cape Tribulation se facea resimtit... si inca ramaneau atatea de vazut si facut pe coasta de vest... Practic, inca o saptamana ar fi rezolvat generos criza permanenta de timp... sau, cine stie ce alte planuri am fi derulat ad-hoc daca mai gaseam timp... Si asa, cu toata criza de timp, ma batea un gand nebunesc sa iesim la Wiluna si apoi sa strabatem non-stop toata distanta inapoi spre nord pana la Broome, sa facem o iesire la ocean in Broome si apoi sa ne lasam spre sud de-a lungul coastei...

    Cui ii mai trebuie somn noptile?.. Daca australienii se feresc sa circule noaptea, e problema si pierderea lor, noua noptile in marsh ne erau ideale si ni se potriveau ca o manusha.

    M. a plecat cu telefonul de-a lungul malului sa cutreiere desishul in cautare de vietati...

    "Keep your eyes in the grass for the snakes, mate..."

    Avea sa se intoarca la masina fericita cu imaginea unui paianjen negru urias, pe care reusise sa-l fotografieze...

    Eu, intre timp, ridicasem capota sa mai arunc o privire la furtune si curele... Am zambit amintindu-mi iar de mecanicul plin de ulei din "Das Boot" Razboiul lui se reducea, pe buna dreptate, la functionarea motorului... fara motor efortul celorlalti ar fi fost in zadar... M-am uitat putzin si pe sub masina. Totul parea in regula. Puntea rigida din fatza imi inspira incredere. De ce as fi condus orice alt tip de masina?

    "Ready?..."

    "I got a big spider..."

    M/ mi-a aratat pe telefonul ei imaginea imensului paianjen negru.

    "Wow..."

    Am trantit portierele cu incredere si am pornit mai departe spre sud, bucurandu-ne din plin de fiecare clipa ce ne purta din ce in ce mai adanc pe Canning Stock Route. In ciuda exasperantelor corugatzii, era asa cum ne-am imaginat ca va fi si aspiram cu nesatz vantul desertului. Ne simteam liberi si independenti, raspunzatori doar in fatza nemarginirii.
    Last edited by DoiNomazi; acum 6 zile at 10:16 PM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  3. #1693

    Default

    A propos de chinezarii ieftine si greseala de a cumpara lucruri ieftine...

    De obicei astept pana imi pot permite sa cumpar ceea ce imi doresc, sau, nu de foarte putzine ori, ca orice altceva ce ramane definitiv imposibil de atins in viata, ma conving ca se poate si fara lucrul respectiv si imi trece pofta...

    Pentru calatoria auto in Australia stiam ca masina are doar un radio cu CD si port auxiliar. Nu avea rost sa car cu mine CD-uri si am optat pentru un music player mic care avea sa transmita radio-ului masinii in banda FM muzica pre-insatlata pe micro-SD card acasa.

    Neglijand intzelpciunea proverbului "you get what you pay for", m-am zgarcit si am cumparat de pe Amazon o chinezarie ieftina, undeva la vreo $15.

    A doua greseala de neiertat a fost ca desi mi-am facut timp sa incarc porcaria cu cateva sute de melodii (rahaturi in format mp3), nu mi-am facut timp s-o testez corespunzator in prealabil, macar pe masina de acasa.

    Inca din prima zi cand ne-am asezat la drum in Australia am introdus fericit porcaria in priza de 12V a masinii, am trecut radio-ul pe 103.7, asa cum arata micul display electronic al porcariei, si am apasat pe "play" plin de voie buna.

    "Music..." a spus o voce sintetica ca de femeie..

    Ok. Am asteptat nerabdator pretz de cateva secunda in care nu s-a mai auzit absolut nimic. Exact cand ma pregateam sa verific daca nu cumva a iesit din "priza" datorita vibratiilor, porcaria a repetat cu aceeasi voce sintetica...

    "Music..." si dupa alte 6-7 secunde de tacere iar acelasi "Music..."

    M. a izbucnit in ras in timp ce eu am injurat de mama focului...

    Am scos-o si am reintrodus-o in priza de 12 V a brichetei.

    "Music..." a repetat vocea cu un calm neclintit cum numai vocile sintetice ale dispozitivelor electronice sunt capabile.

    "Fuck you! Shut up and just play the goddamn music..."

    "Music..."

    M. radea deja in hohote in timp ce eu incepusem sa-mi imaginez cum o smulg din priza si o trantesc de asfalt din mers...

    Ca prin minune, dupa al treilea "music" porcaria a inceput sa cante...

    "Vor der Kaserne
    Vor dem großen Tor
    Stand eine Laterne
    Und steht sie noch davor..."

    "Whoa.." Asta da, surpriza... Am zambit cu toata fatza. Din sutele de melodii incarcate, porcaria a decis sa inceapa tocmai cu Lili Marlene, asa zisul "Anthem of the Desert Warrior".

    Ok. I-am iertat brusc toate pacatele anterioare...

    "...So woll'n wir uns da wieder seh'n
    Bei der Laterne wollen wir steh'n
    Wie einst Lili Marleen.

    Unsere beide Schatten
    Sah'n wie einer aus
    Daß wir so lieb uns hatten
    Das sah man gleich daraus
    Und alle Leute soll'n es seh'n
    Wenn wir bei der Laterne steh'n
    |Wie einst Lili Marleen.

    Schon rief der Posten,
    Sie blasen Zapfenstreich
    Das kann drei Tage kosten
    Kam'rad, ich komm sogleich
    Da sagten wir auf Wiedersehen
    Wie gerne wollt ich mit dir geh'n
    Mit dir Lili Marleen.

    Deine Schritte kennt sie,
    Deinen zieren Gang
    Alle Abend brennt sie,
    Doch mich vergaß sie lang
    Und sollte mir ein Leids gescheh'n
    Wer wird bei der Laterne stehen
    |Mit dir Lili Marleen

    Aus dem stillen Raume,
    Aus der Erde Grund
    Hebt mich wie im Traume
    Dein verliebter Mund
    Wenn sich die späten Nebel drehn
    Werd' ich bei der Laterne steh'n
    Wie einst Lili Marleen."

    Nu ajunsesem inca in desert, dar se crease o rezonanta intre zumzetul vesel al motorului diesel, nemarginirea drumului si ceea ce ce anticipam ca ne va astepta in desert...

    Melodia s-a terminat urmata de cateva secunde de tacere.

    "Music..."

    "Fuck, no.."

    Aveam sa ne obisnuim cu acest stupid "music" intre melodii.. Adevarata problema a aparut in ziua urmatoare cand porcaria incepea de fiecare data repetand de trei ori la rand "music" dupa care continua invariabil cu Lili Marlene, canta doar vreo 4-5 alte melodii (din vreo 540!), mereu aceleasi doar in alta ordine, dupa care se intorcea la Lilil Marlene.

    In apropiere de Alice Springs ajunsesem sa ne intoxicam de Lili Marlene si mai traziu am renuntat treptat la muzica pentru ca devenise o tortura. Si acum daca aud cuvantul "music" am o tresarire greu de controlat, la fel ca un tic nervos...

    Undeva in sud, pe drumul asfaltat spre Perth, mi-am indeplinit in sfarsit visul... am trantit porcaria de asfalt la 110 kmh cu o satisfactie greu de egalat...

    "Music..."

    LE:

    Video update: Pana pe la mijlocul, sau sfarsitul, lunii viitoare nu cred ca voi reusi sa termin montajul la noua introducere a seriei "TraveloTherapy". M. ma considera nebun sa-mi pierd noptile editand o introducere lunga, stufoasa si, pana la urma, complet inutila.. pentru ca numai dupa aceea sa ma apuc, in sfarsit, de montajul video jurnalului din Australia..

    Este foarte posibil ca numarul celor inca interesati sa-l vada sa scada din ce in ce, dar nu stiu excat de ce, chiar daca n-ar mai ramane nici o pereche de ochi dornici sa vada, am senzatia ca nu pot sa las materialul sa zaca ne-editat... Am ales muzica, am facut "afishul"... asta-i deja o boala incurabila, ce sa-i fac... Poate m-am automatizat/dereglat si eu ca porcaria aia ce repeta incontinuu "music"...

    Macar am inceput sapaturile preliminarii pentru iesirea din Decembrie... chemari noi, si parca mereu aceleasi, urmate de tentative de raspuns... Se pare ca vom ramane in continuare departe, si de apa si de roata, si ne vom intoarce pentru vreo saptamana la bocanc, rucsac si poteca, putzin mai aproape de nemarginire...

    Chemari si raspunsuri... imposibil de evitat... la fel ca respiratia...
    Last edited by DoiNomazi; acum 1 săptămână at 06:10 AM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  4. #1694

    Default

    Quote Originally Posted by DoiNomazi View Post
    Nu-i chiar ca la all inclusive, sau la Waldorf in Perth, dar uite si un aspect matinal al vietii de la ferma...









    A propos de imaginea de mai sus, era mishto ca pentru a ajunge la hartie trebuie sa te urci in picioare pe tron... Cu pantalonii in jurul gleznelor, escalada asta e dilema dracu, ca atunci cand te intrebi ce a fost mai intai, oul sau gaina... dar era mishto, aer curat, greieri, cocosii cantau, caprele si oile behaiau de foame, soarele era inca somnoros si timid...
    Viața simplă de la fermă . M-a amuzat incursiunea și mi-a amintit de hazul stârnit când am vizitat un ”șantier naval”, locul unde s-a născut velierul de 12m al lui nea Nicu Homemade. Am pus ghilimele fiindcă acel loc e în Slobozia, în plin Bărăgan, iar vecinătățile erau siderate de ce imensitate de barcă le crește acolo.
    Bun, undeva era o toaletă de curte, în interior cu un mesaj salutar, tras la imprimantă pe A4, pe care n-o să-l cenzurez, fiindcă e foarte expresiv :
    ”Te-ai căcat?
    Să-ți fie de bine!
    Dă cu apă. Freacă cu peria.
    Fii civilizat!!”

    Alături tronau o perie și o găleată cu apă, semn al posibilităților restrânse dar suficiente pentru a fi civilizat

  5. #1695

    Default

    Quote Originally Posted by Florio View Post
    Viața simplă de la fermă . M-a amuzat incursiunea și mi-a amintit de hazul stârnit când am vizitat un ”șantier naval”, locul unde s-a născut velierul de 12m al lui nea Nicu Homemade. Am pus ghilimele fiindcă acel loc e în Slobozia, în plin Bărăgan, iar vecinătățile erau siderate de ce imensitate de barcă le crește acolo.
    Bun, undeva era o toaletă de curte, în interior cu un mesaj salutar, tras la imprimantă pe A4, pe care n-o să-l cenzurez, fiindcă e foarte expresiv :
    ”Te-ai căcat?
    Să-ți fie de bine!
    Dă cu apă. Freacă cu peria.
    Fii civilizat!!”

    Alături tronau o perie și o găleată cu apă, semn al posibilităților restrânse dar suficiente pentru a fi civilizat
    Pai, tubul digestiv este autostrada ce tzine umanitatea in viatza, si in picioare, si pe vine. De-a lungul lui circula, de cele mai multe ori in sens unic, adevaruri universal valabile...

    Singura diferentza este ca unii oameni sunt masinarii care au nevoie de matz pentru a se misca si altii sunt matze care au nevoie de masinarii pentru a se misca...
    Last edited by DoiNomazi; acum 5 zile at 04:59 PM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  6.  
     
  7. #1696

    Default

    Prima zi de drum pe Canning Stock Route, de la Bililuna spre sud, a fost grea, lunga si inselatoare, pentru ca ne-a lasat sa inaintam atat de mult cat ne propusesem sa strabatem in fiecare din zile. Unduirile drumului ingust de nisip si piatra ne suradea ca o cursa imbietoare. Nu mai aveam sa ajungem la o aceeasi distanta parcursa in nici una din zilele urmatoare...

    In prima zi am vazut cele mai multe masini arse, avariate, abandonate si cu fiecare din ele se asternea treptat o noua povara a responsabilitatii. Misiunea expeditiei se transforma cu fiecare ora din explorarea traseului in iesirea din zona cu masina intreaga si pe propriile roti.

    Batalia principala avea sa fie mult mai putzin spectaculoasa decat reclamele vioaie ale masinilor 4x4 avantate in derapaje sexy si avea sa se dea "la baioneta si ambreiaj" duna cu duna, viraj cu viraj, intr-o permanenta improvizatie, ca intr-un fel de simfonie a pinioanelor si angrenajelor...

    Initial dunele apareau in sectoare drepte si ofereau posibilitatea de a trece in timp util din treapta a treia in a doua, urmat de cuplarea puntii fatza, accelerare, si.. noroc... Multe "redute" au fost cucerite la limita inertiei, cand chiar si un robust 4.5 litri V8 aproape se strangula cu rotile adanc infundate in nisip la aproape un metru sau. doi de culmea dunei... ultimele farame de inertie erau preluate din mers de o trecere brusca din treapta a doua in treapta intai si accelerarea la 2/3, nici prea incet sa opreasca motorul ramas complet fara suflu, nici prea tare sa impinga rotile sa derapeze si sa se ingroape rapid in propriile fagase pierzand si acea ultima farama de inertie...

    Asta nu mai era tehnica de abordare a dunelor in 4x4, nu mai avea nimic in comun cu sofatul unui autovehicul si devenise un tango cu pasi improvizati dupa intuitia otolitelor...

    Cand dunele au inceput sa nu mai apara la sfarsitul unor sectoare de drum drepte si escaladarea lor a inceput sa se faca in curbe stranse in care lipseau viteza si inertia initiala, curbe ce erau invariabil brazdate de fagasuri anterioare ramase din bataliile altora, tranta cu inertia si nisipul a devenit "pe viata si pe moarte" si au fost si situatii cand nu s-a putut trece duna la prima incercare... Dupa cum au fost si situatii cand nu s-a putut trece decat la lopata, niveland unghiul de urcare a unei pante sau astupand fagasele adanci lasate de alte masini.

    probabil ca privita din exterior, imaginea era oarecum amuzanta. Daca ma gandesc bine, nu avem multe cunostinte care prefera sa plateasca de doua trei ori mai mult decat la un all inclusive doar pentru a face eforturi in arsita si praf pentru a-si transforma vacanta intr-o plimbare la lopata...

    Am ajuns la Breaden Hills aproape de inserat intr-un peisaj superb care ne-a facut sa uitam de efort si bataturile ce incepusera sa apara in palme de la volan si lopata... Locul de campat era perfect, apusul arunca o lumina sangerie asupra muchiilor de piatra izvorate in mjlocul desertului. Parea si locul ideal pentru primul zbor al dronei...

    Ochiul insetat de intinderile nesfarsite ale peisajului astepta de multa vreme acest moment. Avea sa fie primul si singurul zbor al dronei...



    Cand nu e sa fie, nu e si gata, oricat de pregatesti si te scremi...

    Dupa o noapte presarata cu vise alergate de umbre ce pareau desprinse din desenele lui Dali, in care am avut senzatia ca dorm invelit pana la barbie direct in stelele de pe bolta, m-am trezit putzin inainte de rasaritul soarelui si, contrar oricaror proceduri de protectie, am plecat in pijamale, cu gheata incaltzata direct pe piciorul gol, sa urc dealul inalt fara poteca de acces. Incercand sa zaresc in timp util solzi incolaciti prin tufele tzepoase ce imi imbratisau aspru gleznele lasand pe pantalonii subtiri de pijama tot felul de scaieti, balansandu-mi gleznele inca adormite pe grohotisul rosu ascuns de tufe, ma simteam animat de o inexplicabila dorinta de a urca. Cat mai sus. Desi nu era nici locul, nici timpul potrivit unei astfel de ascensiuni matinale. Parca eram grabit spre o intalnire cu o chemare ce isi soptea dorul de raspuns...

    Zorii incepusera sa mijeasca rosiatici si seducator de partea cealalta a dealului. Din cand ma opream sa-mi reimpaturesc la dunga respiratia, privind in urma la masina ramasa in urma din ce in ce mai jos. M. inca dormea si incepusem sa ma intreb daca se trezea singura dupa ce as fi trecut de partea cealalta dealului... Iar incalcasem ca un recrut tont protocolulul plecand fara statia walkie-talkie, dupa ce in ziua precedenta pledasem ca nici unul din noi nu trebuie sa se indeparteze de masina fara statia deschisa. Aveam intr-o mana iPhone-ul, complet inutil ca mijloc de comunicare, dar util fotografiilor si in cealalta o mica camera video.

    Prima dragoste...
    Last edited by DoiNomazi; acum 4 zile at 06:57 PM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  8. #1697

    Default

    Am incercat fara succes sa fac cateva fotografii potrivite starii si momentului. Nici cadrele video nu se legau mai bine. Locul era foarte frumos, dar ferecat. Nu voia sa se lase “furat” in imagini...

    Jos, in cortul de pe masina ramasa la dimensiunea unei cutii de chibrituri parea sa fie in sfarsit miscare. M. a aparut in deschizatura cortului cu iPhone-ul bine lipit in palma. Parea ca incearca sa ma fotografieze... in pijamaua mea neagra de lana. Oare chiar ma putea distinge intre tufe si grohotis?...

    Privind mica masina pierduta ca un fir de nisip ratacit in imensitatea peisajului, departe de oameni si drumuri, am auzit ecoul drag al singuratatii inceputurilor de lume. Solitudinea asta pentru care am fi facut orice efort si sacrificiu...

    Brusc, fara vreo adiere preliminara, s-a starnit un vant puternic dinspre sud-vest. Rafala neasteptata m-a surprins dezechilibrandu-ma si mi-am regadit cu greu, in ultimul moment, balansul. Noroc ca numai cu cateva momente inainte coborasem camera video de pe trepied...

    Desertul parea sa-si impuna punctul de vedere amintindu-mi ca suntem doar tolerati in functie de toanele lui. Era timpul sa cobor la masina.

    M. incepuse sa gesticuleze animata, dar eram mult prea departe sa deslusesc ce incearca sa-mi spuna. Usa cortului flutura violent ca o vela libera, scapata in voia ei. Mi-am reamintit cu amaraciune cum am plecat fara statia radio.

    Am coborat grabit incercand sa evit o entorsa sau o muscatura de sarpe. Vantul se intetise pana in punctul in care incepuse sa ma impinga accelerandu-mi pasii la limita la care aveam timp sa aleg unde sa calc. Inevitabil una din pietrele pe care am reusit sa aterizez cu piciorul stang s-a dislocat. Mi-am pierdut echilibrul si am fost la un pas de cazatura.

    Nu puteam sa risc o entorsa. In nici un caz piciorul drept, acceleratia si frana... M. Se oprise din gesticulat.

    ————

    LE: Cu parere de rau, dezamagiti si coplesiti de volumul sufocant de turisti prezenti in zona, in seara asta, dupa o analiza de date, statistici, materiale video si bloguri, am anulat rezervarile facute pentru incursiunea pe circuitul O in Torres Del Paine in Decembrie. Am sperat sa prindem o gura de aer curat pe poteca in mijlocul naturii. Peisajul este superb, echipamentul era gata de desant inca de pe acum, dar numarul de turisti este sufocant si alunga orice sansa de solitudine... Traim intr-o lume din ce in ce mai aglomerata...

    Asa, mai bine stau intr-un oras si imi beau vinul nostalgiilor in sezlong... Macar nu ocupam inutil locul altora pe care iesirea in parcul respectiv ii va bucura.
    Last edited by DoiNomazi; acum 2 zile at 02:18 PM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  9. #1698

    Default

    Si pijamaua e neagra?
    Torres Del Paine e mult prea faimos pentru a avea parte de solitudine. Dar sunt atatea si atatea alte locuri... in zona. Nu se leaga nimic?
    Life in colour!

  10. #1699

    Default

    Quote Originally Posted by CrocodiluDiluDilu View Post
    Si pijamaua e neagra?
    Torres Del Paine e mult prea faimos pentru a avea parte de solitudine. Dar sunt atatea si atatea alte locuri... in zona. Nu se leaga nimic?
    Pijamaua are culoarea odihnei...

    Nu cred ca este faima, ci accesibilitatea. Este la fel de batatorit ca o alee de parc.. Aduce turisti in adidasi, in special tineri. Sa fi alunecat civilizatia noastra cu fatza la perna cand tinerii prefera locurile usor accesibile unde se merge cu "brosurica app" pe poteci riguros reglementate si sterilizate de riscuri, in timp ce batranii cauta solitudinea locurilor mai greu accesibile?

    Cand eram tanar voiam si incercam mereu sa ajung acolo unde mosii ce-si gafaiau monturile si reumatismul nu reuseau sa ajunga... O fi de la pijamaua neagra.

    Exista o discrepanta usturatoare intre frumusetea aspra a fundalului si felul cum arata potecile si locurile unde ai voie sa campezi. Tinerii nu par porniti in cautarea solitudinii pentru o experienta menita sa initieze si sa purifice reasezand coordonatele eu-lui...

    Par sa-i bucure intalnirile zgomotoase cu alti tineri, aglomeratiile locurilor de campare...

    Nu e lumea noastra. Sa fi imbatranit atat de mult?...

    Cautam... timpul este intotdeauna grabit in Decembrie...
    Last edited by DoiNomazi; acum 2 zile at 09:42 PM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  11. #1700

    Default

    Mishto...

    Tratative si discutzii telefonice pentru stabilirea parametrilor inchirierii unui kayak tandem, sau doua solo, intr-o zona de coasta izolata si mai putzin ospitaliera...

    "Do you have your ACA Level 3 assessments?"

    "My what?"

    "Your certification..."

    Pentru cei care nu cunosc datele problemei:

    "Level 2: Essentials of Kayak Touring
    Level 2: Essentials of Sit On Top Kayaking
    Level 3: Coastal Kayak: Basic Strokes & Rescues
    Level 3: Sit On Top Coastal Kayaking
    Level 3: Coastal Kayak: Strokes & Maneuvers Refinement"

    Nu poti sa nu te intrebi ce geniu a inventat clasificarile si nivelele astea... Aproape la fel ca geniile cu certificarile PADI...

    Mi-am ales o voce cat mai blajina si impaciuitoare.

    "We did some kayaking before. We'll manage..."

    "You paddled in coastal waters?"

    "Yes, It's Ok, we'll sign whatever legal waiver taking full responsibility.."

    Mi se parea complet nepotrivit sa-i spun aluia la telefon pe unde ne-am mai dat cu kayak-ul.

    "No, we can't rent our equipment if you don't have the ACA level 3..."

    "OK, let's stay positive on this. We can manage the trip, seriously, we'll be ok..."

    "It is a remote area..."

    "Yes, great.. I know... I can't wait..."

    "There is no boat to assist you... there will be no support.. you are on your own..."

    "Yay! Love it... really, that's great... that's exactly why we want to paddle there..."

    "No, we can't rent the equipment without the proper certification..."

    "Aha.. I see... And there is absolutely no way we can get the equipment from you without that silly paper..."

    "No, I'm sorry..."

    Ce poti sa mai adaugi? Omul o stia pe a lui si parea indiferent ca pierde o suma de bani.

    "Ok, good luck with your business..."

    Mi-au trebuit minute bune sa ma dumiresc ca pasesc fara voie intr-o lume noua care nu imi este familiara...

    Chiar vom ajunge sa avem nevoie de calificari si permise sa ne stergem mucii corespunzator? Unde s-au dus exploratorii ce paseau pentru prima data pe continente noi? Unde s-a dus propria responsabilitate cand esti ddirect raspunzator de ce intreprinzi? Ok, nu voi conduce o masina sau o ambarcatiune fara sa dovedesc ca pot pentru ca nu vreau sa periclitez viata altcuiva nevinovat, dar sa am nevoie de permis pentru a padela intr-un kayak?

    Oarecum a propos de responsabilitati individuale, m-a intrebat unu' de curand ce fel de asigurare de viata/accident folosim in calatoriile noastre mai riscante? Ce sa-i raspund ca sa nu par iresponsabil?

    "Fate..." desi suna mai mishto cuvantul romanesc soarta. Pe ala nu l-ar fi inteles... Din ce in ce mai putzini oameni inteleg cum e sa fii independent si liber, sa te bazezi pe propriile decizii si aptitudini, sa nu astepti dadaca sa te scoata din rahat cand calci in el... Ce se alege din omul modern?...

    A fost o data cand iti puneai in minte ceva si plecai in directia aia. Daca te intorceai sau nu depindea de tine si de soarta. Stiai ce sa faci ca sa supravietuiesti si ce nu stiai inca, invatai rapid din mers, dintr-o necesitate care nu te pica la examen decat o data... Si viata avea gust, si lacrimile aveau gust, si frigul avea gust, si bataturile aveau gust si invatai rapid sa te imprietenesti si cu vantul, si cu ploaia, si cu valurile, si u nisipul si cu zapada... Si asa erai de fericit cand toate te lasau sa supravietuiesti si sa-ti mai tragi sufletul cand iti iesea o tura...

    Cati mai au apetitul si capacitatea de a intelege aceasta bucurie a solitudinii si a dansului cu destinul? Asta a fost o a doua surpriza neplacuta dupa gustul amar lasat de Torres Del Paine.

    Sigur, omul de la inchirieri kayace isi facea datoria la telefon.. Nu avea rost sa-mi revars naduful pe el.. Am inchis telefonul cat mai gingas...

    ce lume... daca spre asta ne indreptam, imi pare bine ca am apucat sa explor ieri si nu mai sunt curios deloc sa caut maine...

    E prea departe si e timpul prea scurt sa trimitem U-Boat-ul via cargo. Pacat, ca i-ar fi stat bine acolo...
    Last edited by DoiNomazi; acum 2 zile at 05:42 AM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •