chemari si raspunsuri

Pregatiri, pregatiri, pregatiri...

Am impartit excursia la padela in doua segmente. Intram intr-un fjord cu barca de insertie si ne lasa acolo sa ne intoarcem la padela timp de vreo 4-5 zile (depinde de vreme) pana la un loc de rendez-vous.

Barca ne preia cu kayak cu tot si ne face o a doua insertie intr-un alt fjord unde ne va lasa iar de capul nostru sa ne intoarcem la padela in alte 4-5 zile.

Daca nu reusim sa ne intoarcem ramane sa folosim telefonul satelit pentru a chema barca pentru o extractie.

Din discutiile e-mail cu un biolog pe care l-am intalnit acum doi ani in Groenlanda si cu cel ce se ocupa de barca, "lumea lor" din Groenlanda s-a schimbat dramatic in ultimii ani. A crescut umezeala si temperatura aerului, se declanseaza mult mai des furtuni si vantul bate in draci in fjord-uri. A crescut si numarul de "polari" flamanzi care se abat spre asezari si vanatorii au sesizat ca unii polari au ingerat mult mai multe oase, piele si resturi de foca pe care inainte le lasau neatinse.

Vara trecuta un grup de kayace a raportat pentru prima data un Greenland shark (Somniosus microcephalus) care a testat cat de mestecabil este unul din kayacele lor. Ce dracu ii aduce pe astia la suprafata ca sunt rechini de ape adanci si reci si apar extrem de rar la suprafata...

Parerea generala este ca totul, vremea, sloiurile de gheata, fauna, se schimba in zona si nimeni nu se mai poate baza 100% pe experienta acumulata. Am fost (iar) preveniti ca, desi sunt intalnite mai mult iarna, ne putem astepta chiar si la un piteraq (vant katabatic). Sa avem noi norocul ala pe apa?

Capacitatea de adaptare la fiecare situatie aduce cele mai mari sanse de supravietuire. Se pare ca nu vom avea acces la buletine meteo si mergem cu vremea "dupa instinct", ca nici vanatorii din zona nu mai pot prezice cum se schimba vremea. Si eu care ma plangeam" ca nu mai am motive sa-mi fac griji... :)

Pentru noi asta va fi ultima iesire la padela in nordul indepartat. E randul altora mai tineri sa raspunda chemarii nordului...
 
A propos de cat de vraishte sunt informatiile locale.

Pe 3 August 2014, adica cu exact o saptamana inainte sa aterizam in zona, ( Bluie East Two - 2014 ), o turista olandeza a avut parte de o intalnire neasteptata, dupa ce a fost sfatuita ca nu vor exista probleme de acest fel... :)

Atunci n-am stiut de acest incident si nimeni de acolo nu a catadicsit sa ne informeze. Poate ca a fost mai bine ca n-am stiut si am reusit astfel sa prindem si cateva ore de somn... :)

Am padelat si am campat in zona, mizand pe sanse minime de contact si am avut sansa sa nu intalnim nimic.

Idea este ca nu ne putem baza pe informatiile locale si trebuie sa ne pregatim (iar) pentru orice eventualitate... :)

Cum e sa fie...

http://www.marjolijnschoemans.nl/polar-bears-greenland/

LE: Ma intreb, la ce bun un asa-zis ghid care se dovedeste incompetent. Si la ce bun un grup in care toti par sa-si dea cu dreptu’n stangu’? Ce-i drept, si olandeza pare cam exagerata, din categoria “cry baby”. In fine, tot mai bine ne descurcam de capul nostru bazandu-ne doar pe ce stim si putem la fatza locului...
 
Ultima editare:
Eu cred că tanti aia face reclama la sandalele Teva că prea vorbește de ele ��
Mai glumim și noi puțin ��

Si la sandale, si la “biscuitii” aia, sau ce dracu or fi, ca dupa relatare zici ca polarii direct la “biscuitii” ei au venit... :)

LE: Ca sa nu pomenim de regula de baza conform careia nu asi niciodata vreo urma, nici macar miros, de mancare in cort!
 
Ultima editare:
Nu stiu care dracu’ o fi fost chemarea, dar raspunsu’ a fost pe cat de prompt, pe atat de neprevazut...

In alta ordine de idei, colegii mai tineri care n-au trecut inca pe la starea civila, alegeti-va cu grija partenera de viata potrivita cu pasiunile si naravurile voastre... :)

Nu e intotdeauna usor sa gestionezi logistica iesirilor in natura dintr-un mic apartament de bloc. Situatiile gen “Stan si Bran” sunt inevitabile...

Daca tot ma screm de ceva timp sa readuc la viata, sau macar la linia de plutire, gonflabila, azi noapte am scos-o din dormitorul magazie de efecte si am umflat-o in intreaga-i splendoare in mijlocul sufrageriei. Evident, nu inainte de a muta masa si scaunele si nu inainte de a scoate covorul pentru a-l proteja de efectele protectantului anti UV 303 pentru materiale plastice si cauciucuri, PVC, etc.

Am umflat barca, al carui PVC se tine inca bine, am uns-o cu 303, am umflat si podeaua de inalta presiune separat si am uns-o cu aceeasi duiosie si m-am straduit cu sarg si sinceritate sa inlatur toate petele de 303 ajunse pe parchetul frumos lacuit.

Mandru de eficienta procesului tehnologic, odata cu zorile am socotit ca a venit vremea sa deschid si ”pacientul propulsor” pentru a-i schimba impeler-ul. Am purtat ceremonios Nissan-ul / Tohatsu de 9.8 caluti pe suportul lui din acelasi dormitor care de vreo cativa ani arata ca un hangar, anticamera a tuturor aventurilor trecute su viitoare si l-am adus si pe el in sufragerie intr-un unic colt ramas mai liber sa ma pot misca pe langa el. Incercam sa-mi amintesc cum se demonteaza grupul (trebuie sa marturisesc ca, in afara schimbarii sucurilor si a bujiilor, este prima data in viata cand pun cheia pe un motor de barca) si oarecum absent am adus de pe rastelul din dormitor una din valizele etanse de scule si piese de schimb pentru a scormoni dupa impeler-ul nou si garniturile si stifturile de rigoare. Am asezat valiza intre motor si barca inclinata oarecum oblic si am deschis-o dupa aproape trei ani de hibernare.

Initial n-am sesizat nimic neobisnuit dar, in mai putzin de 45 de secunde, degetele picioarelor desculte mi-au adus o senzatie ciudata... Am remarcat cu surprindere ca un bidon de ulei de motor sigilat, aflat in valiza ca rezerva de urgenta pentru iesirea pe apa, s-a spart si aproape un litru de ulei sintetic a inundat intreg continutul valizei, revarsandu-se cu voiosie direct pe parchetul lacuit din sufragerie..

Am inchis rapid valiza, dar era deja prea tarziu. Dezastrul ecologic se produsese...

“FUCK!”

N-am vrut sa ridic tonul, dar injuratura mi-a scapat ca un racnet preistoric reverberandu-se pana in dormitorul mare unde M. inca isi savura picoteala unei duminici relaxante.

“What happened?”

Ce sa-i raspund?

“I’m OK...”

Intre timp pata de ulei marin pentru motoare in 4 timpi se latzea pe parchet lenesa trecand de talpile mele si alunecand spre spatiul misterios de sub canapea. Conturul neregulat al lichidului galbui trezea rezonante estetice...

“Oh, no...”

Vocea camaradului drag aparut in pijama la capatul sufrageriei trada deopotriva surpriza si indignare. Am ridicat privirea sufocat de regret si vinovatie.

“Do you think we can ever start having a normal life?”

“Like, today, or ever, ever?”, am incercat eu sa schitez un zambet impaciuitor.

“I am serious...”

“It’s not as bad as the BP spill... “

Fata Mihaelei, aproape mereu insorita de un zambet, a ramas imobila ca o statuie de marmura. Era necesar sa schimb viteza...

“Imi pare rau, chiar nu mi-am imaginat ca se poate sa..”

“You realize you ruined the floor...”

Prioritatea mea era sa ies din balta de ulei fara sa intind uleiul de pe talpi in intreg apartamentul. Detaliile urmau dupa.

Pana sa formulez cererea de ajutor a venit cu un prosop pe care aveam sa-l sacrificam pentru a ma scoate din “baia de ulei”... :)

LE:

Desi orele pretioase ale acestei duminici s-au prelins printre noi inapoi in eternitate, n-am mai apucat sa discutam uleiul infiltrat printre crapaturile parchetului, efectul noului miros de ulei sintetic ce a invaluit sufrageria, sau parametrii quantificabili ai unei asa zise vieti normale catre care urma sa pasim in cadenta unui acord comun, pentru ca ne-au coplesit detaliile listei de echipament pentru Groenlanda...

“Where the fuck are we gonna put all this crap, mate?”

“Even if we make it with all the gear to Greenland, where will you put all this on the kayak?...”

“Houston, we have a problem... Let’s pack everything and imagine the kayak on the floor... Ready?”

In loc de raspuns, M. a adus din dulap o sticla de “Vandalism is Beautiful” rosu. Nu mi-a ramas alta optiune decat sa pornesc “statzia” si cele 6 JBL-uri. Cu 600 Watts pe canal si diametrul basului de 58 cm se vor bucura si vecinii de la ultimul etaj cu noi... :) E duminica seara si n-am mai avut o petrecere acasa de mai mult de patru ani.

“Despacito...”

“Isn’t it too loud?”

In loc de raspuns am luat sticla de vin din mana Mihaelei.

“Adu desfacatoru’...”

“E prea tare muzica...”

“Fuck it! Tonight we celebrate the freedom to roam the land...”

Vibreaza misto peretii si geamurile cand se trezesc boxele astea prafuite la viata. Mi le-am facut singur acum aproape 28 de ani cand instalam si depanam instalatiile sonore la cluburile din oras. Ehe... Un club serios din Manhattan avea intre 6 si 14 amplificatoare audio McIntosh (unele cantareau 35 Kg bucata) si cate doua pickup-uri (turntables) Technics SL-1200MK2, din alea cu direct drive, singurele care rezistau noapte de noapte la “scratching”. Erau DJ care facusera din “scratching” o arta interpretativa cu care controlau “temperatura” ringului de dans... Si oricum toata muzica era pe vinilin pentru ca CD-urile nu erau inca la moda, computerele nu cantau, iar magnetofoanele TEAC cu 4 piste erau pastrate doar de back-up pentru cand se pilea DJ-ul sau disparea cu vreo gagica prin vreun cotlon... :)

Eu mai am doar un Technics SL-1200MK2, dar nu mi-am mai ascultat un vinilin de multa vreme...

“Suave, suavecito...”

“Cheers and sorry for the oil spill, mate... “

“It’s OK... To our new trip!”

“To our new trip! Love ya...”

Vinul asta e mult mai bun decat promisiunea facuta de numele lui putzin tampit... :)
 
Ultima editare:
Si uite asa, din aproape in aproape, o simpla si banala (re)lansare la apa a KaBoat-ului devine "santier national". Parca-i un (dulce) blestem.. :)

De motor ma ocup cum vine, probabil intr-o noapte, noul ulei de motor si untura de transmisie. Pana acum am adunat un impeller kit cu garnituri, suruburi, elicea de cauciuc si casutza elicei. Am pus deoparte si garnituri noi pentru busonul de ulei si cele doua busoane de la untura de transmisie. Bujiile sunt noi noutze... eu zic ca imi mai trebuie doar apa sarata a oceanului si e gata “saramura”...

Sa vedem daca nu o fi adormit prin carburator ceva deposit de la benzina ca acu' trei ani nu m'am invrednicit sa golesc instalatia de alimentare. Sa-i bag un aditiv dizolvant in benzina, sa nu-i bag... Nu stiu inca... ramane sa ma sfatuiesc cu sfoara, ca ea va trage "tot greul" la pornire...

M. m-a poreclt "ADD" si il pronunta "eididi", prelungind vocalele cu un strop de dojana. "ADD" vine de la "attention deficit disorder", deci n-ar fi vreun motiv de lauda suficient de mare sa-mi tatuez initialele alea pe vreun umar, si oricum am umerii prea ingusti.

"Why don't you concentrate on the preparations for Greenland? We won't have time for boating..."

"We'll take out the boat one Sunday before we leave, mate. Mi-e dor sa mergem prin valuri sa mancam cartofi prajiti pe pontonul ala de la mama dracu', sa se mire aia ca am ajuns pana acolo cu gonflabila..."

In sinea mea ii dau dreptate, dar parca mi-as da si mie un strop de dreptate. In fond, de ce n-am putea pregati iesirea din Groenlanda si iesirea cu KaBoat-ul simultan? Sigur ca absolut toata casa arata zilele astea ca o plaja din Normandia la 3 zile dupa debarcare, dar in aceasta aparenta dezordine stiu exact unde se afa fiecare piesa de echipament. E mai nasol ca trebuie sa facem slalom printre ele si ne mai impiedicam noaptea in drum spre baie de valijoare si genti de care se pare ca am uitat unde au ramas... :)

Tot raul spre bine, mai ales daca reusesc sa gasesc "cable tie"-urile alea industriale de 48 de inch, cumparate dupa multe sapaturi de la un magazin de echipament agricol, pentru ca imi trebuie sa improvizez harnasamentul kayak-ului. Au sosit si noile genti impermeabile si sunt... sunt putzin cam... i m e n s e... in mod sigur mai lungi decat pupa kayak-ului, deci vor pluti pe apa ancorate de cable tie-urile astea, ca asa mi-am imaginat si mi-am dorit, nu?.. :) Numai sa nu blocheze carma...

E nasol ca pana nu ajungem la fata locului sa vedem kayak-ul in realitate nu putem efectua nici un test si trebuie sa ramanem cat mai flexibili in optiuni de ancorare si transport a echipamentului. De obicei, ma descurc cu paracord, cam in orice situatie. Hmmm... vedem...

LE: In dimineata asta am lipit cu mandrie pe KaBoat noua eticheta de inmatriculare, valabila pana in 2020, dar tortzele de semnalizare (obligatorii) au expirat in Februarie a.c. si trebuie altele noi. Extinctorul inca e pe verde si sper sa ramana asa pana iesim pe apa. N-am apucat sa verific cartusele de semnalizare, dar probabil ca au expirat si ele. Oare, o sa ajung sa-i dau dreptate Mihaelei?... :)

Ia sa-i trimit un text de incurajare.

“I just shipped 13.7 Kg of food, mate. We’re good.”

Sper sa nu se rataceasca printre atarea zboruri si sper sa nu se deterioreze cutia prea tare. Am pus orezul si bomboanele preferate si ar fi tare pacat...

Deci, la tot echipamentul care pare sa dea pe afara cat de inca un tandem, adaugam si cel putzin 13 Kg de mancare.

Daca vine polaru’ are “seasoning” si desert la carnea de turist. Ar trebui sa mai dau jos din burta ca, cine stie, poate polaru’ tzine regim si nu mananca gras.

Daca proba de cheie fixa de 10 mm cand desfac grupul nu da rezultate la slabit trebuie sa schimb iar, macar strategia.

Cum o fi...

Trebuie sa ma opresc din scris pentru ca intru la West Marine in centru sa cumpar tortze si ce-o mai fi expirat pe lista, ca nu vreau sa am probleme pe apa. Chiar nu inteleg de ce M. nu este convinsa ca ma pot ocupa simultan de doua proiecte diferite... :)

ADD? Ce mai conteaza, daca se rezolva problemele?... :)
 
Ultima editare:
OK... Sambata seara... how about some quality time... :)

Am inceput lucrarea in pasi de balet... Surubelnitza cruce, ciocan si dorn, fixa de 10, ca tubulara nu prea incape... Am dat grupul jos, n-am patat nimic, e de bine...

Desfacut pompa de apa, scos impeller-ul vechi, arata inca bine dupa aproape doi ani de apa si trei ani de stationare. Adica, ar mai fi mers un an... dar daca tot l-am desfacut...

Ma hotarasem sa schimb si casutza lui, si cele doua garnituri, si "chestia" aia metalica dintre garnituri, cand observ ca kit-ul mai are o garnitura mai mare... Aha! Asta-i garnitura de la baza pompei care inchide etans grupul... scot si al cincilea surub, trag de corpul metalic si deodata iese axul principal cu tot cu tija care schimba sensul de mers si bucsa ei si ma trezesc cu ele in mana si uleiul de transmisie din grup o ia la vale prin baie.

Nu-mi propusesem sa schimb si aceasra garnitura si in consecinta nu am evacuat uleiul de transmisie in prealabil. In nici unul din ce doua video vizionate pe YouTube cei ce si-au schimbat impeller-ul nu au schimbat aceasta garnitura mai mare de la baxa, dar m-a mancat in cur...

Noroc ca ajunsesem cu grupul in baie si am apucat sa alunec deasupra chiuvetei si s-a dus tot uleiul in chiuveta.. ouch! Noroc ca M. e la televizor...

Si uite asa, o lucrare care anticipasem ca imi va lua 45 de minute, cel mult o ora, s-a extins pana aproape de 4 dimineata... ca rulmentul si axul principal n-au vrut sa se alinieze ore in sir... rulmentul si un fel de disc din tabla nu mai intrau unde trebuie si cand intrau ele isi pierdea aliniamentul tija de schimbare a sensului. Cand se aliniau amandoua iesea din formatie garnitura si tot asa...

Sper ca le-am aliniat bine sa nu curga uleiul nou si mai ales sa nu intre apa sarata a oceanului in grup... E greu sa fii marinar de apartament la bloc... :)

tumblr_pa3jgtAzVO1qj1kdqo1_1280-1.jpg


M. se uita la televizor pe canapea, dupa colt, pe dreapta... :)

tumblr_pa3jgtAzVO1qj1kdqo3_1280-1.jpg


Doar ce mi s-a varsat tot uleiul din grup in chiuveta. M. m-a prins in flagrant si mi-a facut doua poze...

tumblr_pa3jgtAzVO1qj1kdqo4_1280-1.jpg


Axul principal si tija care schimba sensul de mers zac in chiuveta in timo ce eu caut strategii sa le aliniez... :)

tumblr_pa43m4dLPU1qj1kdqo2_r1_1280-1.jpg


Si uite asa, dupa razuit cu migala toate garniturile vechi care s-au lipit ca dracu, dupa ce am reasamblat grupul, am ajuns la "ultima picatura"... :)

tumblr_pa4a3mwbHV1qj1kdqo1_1280-1.jpg


In casa arata bine, problema e sa vedem cum se comporta pe apa.

LE: Nu e usor fara banc de lucru, fara un atelier, dar ma consolez ca daca ar trebui sa fac asta undeva pe ape ar fi si mai greu, asa ca, e de bine... :)

Macar sa se mai invarta elicea si sa nu intre apa in grup.
 
Ultima editare:
Va mai plictisesc un pic cu cateva vorbe si detalii?... :)

Nu cred ca exista o bucurie mai mare decat anticiparea si pregatirea unei calatorii. Cel putzin pentru unii, pentru ca, evident, fel de fel de oameni gasesc diverse motive de bucurie in diverse situatii.

Pentru noi, pregatirea unei calatorii inca este acel valoros raison d'être. Chiar daca aceasta inegalabila bucurie vine “la pachet” asortata cu un aparent interminabil sir de probleme ce isi cer rezolvarea pana la momentul plecarii.

Ne vom duce intr-o zona cu care, cel putzin in teorie, suntem oarecum familiari. Avem o idee “de baza” despre ce am putea gasi acolo, dar exista si acele, da, extrem de incitante, detalii care vor ramane necunoscute pana in momentul in care ne vom confrunta cu ele in teren.

E usor si placut de intocmit check lists noapte de noapte in New York, la o distanta de doar o apasare de buton de optiunea de a comanda online aproape orice piesa de echipament imaginabila, dar operam oarecum cu variabile asumate pentru ca nu stim cum arata kayak-ul in care ne vom petrece, de fapt, cea mai mare parte a acestei calatorii. Piesa principala de echipament, in jurul careia trebuie da crosetam toate celelate detalii si decizii lipseste din peisaj tocmai in perioada de pregatiri.

Luam decizie dupa decizie, fara a putea testa concret, bazandu-ne aproape in exclusivitate pe asumari si... sperante.

Desi ne plac surprizele si rezolvarea in teren a problemelor, desi ne place sa asumam riscuri calculate, exista si o inevitabila ingrijorare legata de faptul ca odata ajunsi in teren va trebui sa improvizam doar cu ce reusim sa luam cu noi de acasa.

Daca noile genti impermeabile sunt totusi prea mari si nu pot fi ancorate corespunzator?

Daca nu vom putea distribui incarcatura cum ne-am propus? Daca centrul de greutate, afectat de ancorarea valizelor Pelican se ridica prea sus pentru o stabilitate confortabila in valurile din fiord?

Lista de echipamente este putzin sufocanta chiar privita pe telefon din confortul fotoliului. Unde dracu vor incapea toate astea si cum?

De ce pare U-Boat-ul asa de incapator si capabil, comparat cu toate tandem-urile astea etichetate “de tura”, care, de fapt, in teren se dovedesc mai mici si mai putzin apte sa transporte un volum mare de echipament?

U-Boat-ul are 450 Kg incarcatura utila. Cata incarcatura utila o avea plasticul de inchiriat. Data trecuta in Alaska, au fost numeroase situatii, zile cu ape mai ondulate, cand am avut nivelul apei deasupra liniei “oficiale” de plutire.

Daca mai ia si apa in marsh, si multe kayace “de tura” se dovedesc a fi “insetate” la drum, cat de des va trebui sa dam pe rand la pompa? Evident, speram sa aiba spray skirts potrivite. Sau macar sa aiba...

Sigur ca m-am resemnat de cativa ani la culorile nepotrivite ale acestor kayace de tura, dar exista mult mai multe diferente semnificative decat culoarea intre U-Boat si kayacele de plastic tip “expedition”.

O pusca lunga si grea incape ca o manusa pe bordul babord al U-Boat-ului, chiar langa marginea laterala a cockpit-ului, la indemana, si, in ciuda greutatii, nu crea un dezechilibru.

U-Boat-ul, nu simtea pusca, in timp ce celalalt kayak “de tura” de la ultima plimbare in Groenlanda nu oferea decat optiunea de ancorare pe puntea prova, departe de cockpit-ul din fata si imposibil de accesat pe apa.

Deci, trebuie sa vorbim cu scenaristul sa omita din film orice intalnire neplacuta pe apa, caci daca trebuie sa ancoram fierul la fel ca data trecuta nu ne ramane decat sa scoatem limba si sa ne strambam la polar. Poate ii vine sa rada in hohote si se ineaca. (de ras)

Timpul de reactie la o vizita ramane o variabila critica. Extindem perimetrul alarmei de tabara prin adaugarea unui senzor suplimentar. Dar asta inseamna volumul si greutatea unui senzor in plus si a unui stalp de sustinere in plus.

Care o fi profilul/curbura puntii intre M. si mine? Se potrivesc 3-4 valijoare Pelican, sau trebuie sa mergem pe modelul soft bag pentru protectia electronicelor? Cate optiuni diferite putem cara cu noi in bagaje in zborurile consecutive pentru ca sa avem mai multa flexibilitate acolo?

Nu putem dubla toate optiunile de imoachetare hard-soft. Dincolo de suplimentarea optiunilor de incarcare a puntilor, am fost nevoiti sa adaugam o intreaga linie noua de bagaje pentru transportul aerian cu speranta ca vom mai micsora volumul. Dar nu si greutatea...

Am trimis 13 Kg de mancare inainte si pachetul a ajuns in Polonia, in loc de Danemarca(?) De cateva zile mancarea noastra a disparut complet din evidentele computerizate si habar nu avem pe unde o fi. Ce facem, incercam sa trimitem alt pachet (pretul continutului creaza un impact semnificativ) sau mergem inainte sperand ca ajunge cumva, pana la urma?

Incercam sa incropim un menu din putzinele produse alimentare disponibile in sat?

Luam din nou mancare si in loc s-o trimitem inainte pentru a mai usura bagajul, o caram cu noi intr-ul al saptelea, sau al optulea, bagaj?

La primul zbor trecem cu usturimi la buzunar, dar la al doilea zbor tinicheaua e mai mica si dincolo de usturimea buzunarului s-ar putea sa nu incapa toate bagajele in ea. Ca or mai fi si altzi calatori, nu doar Seasick si Grumpy.

Daca o valiza cu costum uscat, PFD, cort sau altceva nu ajunge odata cu noi, iesirea pe apa este compromisa. Poti sa pleci la drum in ape de 2 grade Celsius fara costum uscat si PFD? Noi, nu.

Oare, de ce, dupa atatea situatii similare prin care am trecut, nu putem opera dupa o rutina si inca ne poticnim de temeri mai vechi si mai noi? Nu ar fi mai firesc ca experienta acumulata sa alunge, sau macar sa mai indulceasca, grijile?

De ce, oare, de fiecare data, la fiecare plimbare, este de parca ar fi prima data?

Imi vine sa zambesc pentru ca de curand afirmam impacat ca de data asta parca nu mai am nici o grija... :)

Si totusi, nu as schimba privilegiul oferit de aceste griji pe nici un alt fel de temeri. Cred ca nu as da la schimb aceste griji nici macar pe o lipsa totala a grijilor... :)

Cum ziceam, urat narav.
 
La tabara... sau la ce se gandesc unii cand nu-i apuca somnul... :)

Conform celei mai potrivite proceduri, vom incerca sa depozitam rezerva de alimente cat mai departe de cort si vom prepara mancarea “downwind”, departe de cort. Sa respectam cei minimum 100 m distanta recomandati pentru ambele situatii? Procedeul este recomandat pentru ursii negri si grizzly. La polari se pare ca lumea continua sa tina hrana in interiorul perimetrului.

Evident, depinde si de topografia locului. Potentialele locuri de acostare si tabara par inguste si accidentate (stancoase). Ceea ce e si bine si rau... Adio cei 100 m intr-o parte a taberei si 100 m in cealalta, pentru ca intreaga zona de acostare se poate reduce la 20-50 m latime, dar prezenta peretilor de piatra poate fi integrata in sistemul defensiv ca polarul nu prea coboara in rapel.

Datorita restrictiilor de volum in kayak, nu vom mai utiliza containerele rigide de ABS anti-urs si vom lasa hrana in genti mici de apa (soft), cat mai departe de cort, probabil langa kayak, ca sa nu-i dam prilejul sa sparga plasticul din curiozitate. E bine pentru ca exista sanse ca polarul sa se opreasca sa-si ia cina din rezerva noastra de mancare, inainte de a fi atras de cort, dar e si rau pentru ca orice vulpe polara (abundente) poate compromite rezerva de mancare si implicit continuarea plimbarii. Vom instala un senzor separat de prezenta, in afara celor de perimetru, la mancare. Macar sa stim si noi ca cineva apreciaza meniul.

Senzorul si stalpul suplimentar pentru detectorii de prezenta pe perimetru, s-a facut pana la urma doi senzori si doi stalpi, transformand hexagonul de acum doi ani intr-un octogon care impinge linia de perimetru la vreo inca 4-5 metri de cort (daca e loc si topografia o permite), ceea ce se poate traduce in 5-6 pasi suplimentari pentru polarul care se apropie de cort adulmecand curios. Ca doar nu va da navala noaptea la galop, in “atac de cavalerie”. Polarii isi iau si ei masurile lor de precautie, nu?

Impingand perimetrul mai in spate cu acesti 4-5 metri suplimentari, vom impinge perimetrul la vreo 25 de metri de cort si mai castigam si inca vreo 2, maximum 3, secunde de reactie. Cat dracu imi trebuie anul asta sa ma trezesc, sa trag fermoarul sacului de dormit, sa apuc lanterna, sa deschid fermoarul cortului, sa-mi trag cizmele din vestibul, sa apuc fierul si sa ies in intampinare?

Insirate pe telefon ca text, cuvintele fac secventa sa para ca dureaza o “vesnicie”... As putea renunta la cizme, dar descult pe un teren pietros imi limitez sever mobilitatea contra-atacului si optiunile de “blitzkrieg”... :)

M. a cumparat cate o pereche de “ghetutze” usoare, de seara, cu care in noptile mai friguroase se poate dormi, mai ales ca avem saci de dormit militari facuti sa acomodeze si bocancii (cine dracu vrea sa doarma un somn odihnitor incaltzat in bocanci/ghete/cizme), dar “ghetutzele” astea au o talpa de cauciuc foarte subtire si moale ca cipicii de balet. Camarade drag, cum vrei sa iesim “la baioneta” incalcati in cipici? Doar daca il izbucneste rasul pe polar... :)

Mie imi este clar ca orice durere ascutzita in talpa imi poate zgaltzai calmul concentrarii si imi poate shifona si accentul injuraturilor cu care as aborda munca de convingere a polarului sa-si schimbe intentiile.

Vad eu la fatza locului cum ramane cu cizmele astea, ca mai e oarece timp sa ma joc acasa de-a echip-AREA! si dezechip-AREA!, dar ajung la alta dilema, aproape, paralizanta.

Intampin polarul cu somatie si foc de avertisment, ecologic, responsabil si iubitor real de fauna, sau deschid direct foc de nimicire? Nu mai insist asupra vechilor dileme legate de balistica, plumb, oase, ricoseu, organe vitale, penetrari de tzesut moale si toata "abracadabra" de manual. Singurul aspect cert este ca in realitate nu este (nici pe departe) ca in filmele de actiune si imensul pluricelular nu cade cinematic rupand balustrada balconului ca intr-un western.

Sper din suflet sa raman doar cu temerile si tentativele de gluma si sa nu se iveasca niciodata ocazia acestei dileme pentru ca, chiar si trezit din somn in miez de noapte, fatza in fatza cu ochii aia frumosi, rotunzi si infometatzi, nu-mi vine absolut deloc sa indrept catarea spre un animal superb care nu are absolut nici o vina cautandu-si hrana.

Da, stiu, daca iubesc polarii asa de mult, ce dracu caut acolo unde am sanse sa le intru pe meniu? Ma framanta si raspunsul la aceasta intrebare. Poate, intr-adevar, nu ar trebui sa cautam acolo raspunsurile chemarilor noastre.

Imi repet ca asta va fi ultima iesire in nordul lor. Stiu ca vom face absolut tot ce depinde de noi sa evitam o astfel de intalnire si, contrar procedurii potrivite situatiei, il voi intampina cu foc de avertisment. Chiar daca acel foc imi va reduce nu numai 33% din puterea de riposta, dar mai ales jumatate din timpul util de riposta letala.

Daca face cale intoarsa castigam toti, daca nu, s-ar putea sa castige el la puncte pentru ca rar ramane timp sa treci de al doilea foc.

De obicei, cand ajung in acest punct al secventei imaginare, ma invaluie, in sfarsit, somnul. Si asta se intampla aproape in fiecare seara... :)
 
Ultima editare:
Va mai plictisesc un pic cu cateva vorbe si detalii?... :)

Nu cred ca exista o bucurie mai mare decat anticiparea si pregatirea unei calatorii. Cel putzin pentru unii, pentru ca, evident, fel de fel de oameni gasesc diverse motive de bucurie in diverse situatii.

Pentru noi, pregatirea unei calatorii inca este acel valoros raison d'être. Chiar daca aceasta inegalabila bucurie vine “la pachet” asortata cu un aparent interminabil sir de probleme ce isi cer rezolvarea pana la momentul plecarii.

Ne vom duce intr-o zona cu care, cel putzin in teorie, suntem oarecum familiari. Avem o idee “de baza” despre ce am putea gasi acolo, dar exista si acele, da, extrem de incitante, detalii care vor ramane necunoscute pana in momentul in care ne vom confrunta cu ele in teren.

E usor si placut de intocmit check lists noapte de noapte in New York, la o distanta de doar o apasare de buton de optiunea de a comanda online aproape orice piesa de echipament imaginabila, dar operam oarecum cu variabile asumate pentru ca nu stim cum arata kayak-ul in care ne vom petrece, de fapt, cea mai mare parte a acestei calatorii. Piesa principala de echipament, in jurul careia trebuie da crosetam toate celelate detalii si decizii lipseste din peisaj tocmai in perioada de pregatiri.

Luam decizie dupa decizie, fara a putea testa concret, bazandu-ne aproape in exclusivitate pe asumari si... sperante.

Desi ne plac surprizele si rezolvarea in teren a problemelor, desi ne place sa asumam riscuri calculate, exista si o inevitabila ingrijorare legata de faptul ca odata ajunsi in teren va trebui sa improvizam doar cu ce reusim sa luam cu noi de acasa.

Daca noile genti impermeabile sunt totusi prea mari si nu pot fi ancorate corespunzator?

Daca nu vom putea distribui incarcatura cum ne-am propus? Daca centrul de greutate, afectat de ancorarea valizelor Pelican se ridica prea sus pentru o stabilitate confortabila in valurile din fiord?

Lista de echipamente este putzin sufocanta chiar privita pe telefon din confortul fotoliului. Unde dracu vor incapea toate astea si cum?

De ce pare U-Boat-ul asa de incapator si capabil, comparat cu toate tandem-urile astea etichetate “de tura”, care, de fapt, in teren se dovedesc mai mici si mai putzin apte sa transporte un volum mare de echipament?

U-Boat-ul are 450 Kg incarcatura utila. Cata incarcatura utila o avea plasticul de inchiriat. Data trecuta in Alaska, au fost numeroase situatii, zile cu ape mai ondulate, cand am avut nivelul apei deasupra liniei “oficiale” de plutire.

Daca mai ia si apa in marsh, si multe kayace “de tura” se dovedesc a fi “insetate” la drum, cat de des va trebui sa dam pe rand la pompa? Evident, speram sa aiba spray skirts potrivite. Sau macar sa aiba...

Sigur ca m-am resemnat de cativa ani la culorile nepotrivite ale acestor kayace de tura, dar exista mult mai multe diferente semnificative decat culoarea intre U-Boat si kayacele de plastic tip “expedition”.

O pusca lunga si grea incape ca o manusa pe bordul babord al U-Boat-ului, chiar langa marginea laterala a cockpit-ului, la indemana, si, in ciuda greutatii, nu crea un dezechilibru.

U-Boat-ul, nu simtea pusca, in timp ce celalalt kayak “de tura” de la ultima plimbare in Groenlanda nu oferea decat optiunea de ancorare pe puntea prova, departe de cockpit-ul din fata si imposibil de accesat pe apa.

Deci, trebuie sa vorbim cu scenaristul sa omita din film orice intalnire neplacuta pe apa, caci daca trebuie sa ancoram fierul la fel ca data trecuta nu ne ramane decat sa scoatem limba si sa ne strambam la polar. Poate ii vine sa rada in hohote si se ineaca. (de ras)

Timpul de reactie la o vizita ramane o variabila critica. Extindem perimetrul alarmei de tabara prin adaugarea unui senzor suplimentar. Dar asta inseamna volumul si greutatea unui senzor in plus si a unui stalp de sustinere in plus.

Care o fi profilul/curbura puntii intre M. si mine? Se potrivesc 3-4 valijoare Pelican, sau trebuie sa mergem pe modelul soft bag pentru protectia electronicelor? Cate optiuni diferite putem cara cu noi in bagaje in zborurile consecutive pentru ca sa avem mai multa flexibilitate acolo?

Nu putem dubla toate optiunile de imoachetare hard-soft. Dincolo de suplimentarea optiunilor de incarcare a puntilor, am fost nevoiti sa adaugam o intreaga linie noua de bagaje pentru transportul aerian cu speranta ca vom mai micsora volumul. Dar nu si greutatea...

Am trimis 13 Kg de mancare inainte si pachetul a ajuns in Polonia, in loc de Danemarca(?) De cateva zile mancarea noastra a disparut complet din evidentele computerizate si habar nu avem pe unde o fi. Ce facem, incercam sa trimitem alt pachet (pretul continutului creaza un impact semnificativ) sau mergem inainte sperand ca ajunge cumva, pana la urma?

Incercam sa incropim un menu din putzinele produse alimentare disponibile in sat?

Luam din nou mancare si in loc s-o trimitem inainte pentru a mai usura bagajul, o caram cu noi intr-ul al saptelea, sau al optulea, bagaj?

La primul zbor trecem cu usturimi la buzunar, dar la al doilea zbor tinicheaua e mai mica si dincolo de usturimea buzunarului s-ar putea sa nu incapa toate bagajele in ea. Ca or mai fi si altzi calatori, nu doar Seasick si Grumpy.

Daca o valiza cu costum uscat, PFD, cort sau altceva nu ajunge odata cu noi, iesirea pe apa este compromisa. Poti sa pleci la drum in ape de 2 grade Celsius fara costum uscat si PFD? Noi, nu.

Oare, de ce, dupa atatea situatii similare prin care am trecut, nu putem opera dupa o rutina si inca ne poticnim de temeri mai vechi si mai noi? Nu ar fi mai firesc ca experienta acumulata sa alunge, sau macar sa mai indulceasca, grijile?

De ce, oare, de fiecare data, la fiecare plimbare, este de parca ar fi prima data?

Imi vine sa zambesc pentru ca de curand afirmam impacat ca de data asta parca nu mai am nici o grija... :)

Si totusi, nu as schimba privilegiul oferit de aceste griji pe nici un alt fel de temeri. Cred ca nu as da la schimb aceste griji nici macar pe o lipsa totala a grijilor... :)

Cum ziceam, urat narav.

Nu mi-au placut niciodata bagajele. Sunt in stare sa car dupa mine o gramada de chestii inutile, atat timp cat sarsanaua nu ajunge sa ma stinghereasca, insa urasc bagajele sau mai bine spus suprabagajele, acele incarcaturi ce-mi depasesc limitele fiziologice. Atunci cand impachetez imi este foarte usor sa renunt la lucruri si de cele mai multe ori realitatea de pe teren imi certifica deciziile. Intre stilul „greu”, in care ai la tine tot ce-ti trebuie si cel „usor” in care te bazezi pe strictul necesar + improvizatie, il aleg aproape totdeauna pe cel „usor”.
Cetatile Ponorului este o pestera grandioasa din Apuseni, parcursa de un rau subteran ce formeaza cateva zeci de lacuri. Epopeea explorarii celor cativa kilometri de sali subterane aminteste de expeditii numeroase, cu echipament dus cu camionul, derulate pe parcursul a saptamani de zile cu tabere si bivuacuri subterane intre care s-au facut nenumarate drumuri de aprovizionare cu barci gonflabile. La polul opus, aceeasi treaba a facut-o in doar cateva ore un elvetian imbracat intr-un costum de neopren.
Sa ma intelegeti: am zero experienta polara asa ca nu indraznesc nici macar sa va sugerez sa lasati acasa un surub. Stilul vostru este validat de faptul ca v-ati intors teferi din toate incursiunile. Totusi, intreb de dragul discutiei, care ar fi echipamentul minim, neaparat, esential? Cu fiecare lucru lasat acasa cresc riscurile, asa ca probabil discutia va fi asa echipament cu asa riscuri... La urma urmei, poti pleca si ca Rahan cu un simplu cutit la cingatoare si cu probabilitatea de a nu te mai vedea nimeni niciodata...
 
In ciuda spatiului stramt, aveti si voi cateva vechituri inutile pe acasa: sau chiar produceti fire textile ascultand muzica la gramofon? :)


Ca orice calator prin lume, am adunat si noi cateva amintiri in rugina vechiturilor aduse de prin toate coltzurile pamantului. Stii cum e, te mai impiedici din intamplare de cate un ciob care iti vorbeste si il duci acasa sa-ti aminteasca de calatoria, sau starea, aia. Si s-au cam adunat...

Cand punem tot echipamentul de calatorie inapoi pe rastel si lustruim parchetul cu ulei cu infuzie de coaja de portocala, apartamentul asta mic capata farmecul misterios al unui muzeu in care vechiturile incep sa-si sopteasca misterele. Aprindem cateva betzishoare aromate, scoatem o sticla de vin cu dopul sigilat in ceara, ascultam o melodie din arhiva si depanam amintiri, ori discutam posibile destinatii... :)

Pe de alta parte, vechiturile inutile sunt o forma de metalimbaj prin care exprimam rezonanta dintre noi, pentru ca le alegem impreuna cimentand cu fiecare ciob similaritatea preferintelor.

Ala este unul din cei 6 pereti “de muzeu” ai apartamentului... :) Initial am inceput pe continente, dar s-au amestecat pana la urma.
 
Ultima editare:
Nu mi-au placut niciodata bagajele. Sunt in stare sa car dupa mine o gramada de chestii inutile, atat timp cat sarsanaua nu ajunge sa ma stinghereasca, insa urasc bagajele sau mai bine spus suprabagajele, acele incarcaturi ce-mi depasesc limitele fiziologice. Atunci cand impachetez imi este foarte usor sa renunt la lucruri si de cele mai multe ori realitatea de pe teren imi certifica deciziile. Intre stilul „greu”, in care ai la tine tot ce-ti trebuie si cel „usor” in care te bazezi pe strictul necesar + improvizatie, il aleg aproape totdeauna pe cel „usor”.
Cetatile Ponorului este o pestera grandioasa din Apuseni, parcursa de un rau subteran ce formeaza cateva zeci de lacuri. Epopeea explorarii celor cativa kilometri de sali subterane aminteste de expeditii numeroase, cu echipament dus cu camionul, derulate pe parcursul a saptamani de zile cu tabere si bivuacuri subterane intre care s-au facut nenumarate drumuri de aprovizionare cu barci gonflabile. La polul opus, aceeasi treaba a facut-o in doar cateva ore un elvetian imbracat intr-un costum de neopren.
Sa ma intelegeti: am zero experienta polara asa ca nu indraznesc nici macar sa va sugerez sa lasati acasa un surub. Stilul vostru este validat de faptul ca v-ati intors teferi din toate incursiunile. Totusi, intreb de dragul discutiei, care ar fi echipamentul minim, neaparat, esential? Cu fiecare lucru lasat acasa cresc riscurile, asa ca probabil discutia va fi asa echipament cu asa riscuri... La urma urmei, poti pleca si ca Rahan cu un simplu cutit la cingatoare si cu probabilitatea de a nu te mai vedea nimeni niciodata...

Pentru unii calatori, bucuria calatoriei incepe cu o chemare urmata in faza initiala de ritualul alegerii si impachetarii echipamentului. Visul initial incepe sa prinda contur in momentele cand te duci la rastel si scoti cuiele de cort, o cizma de cauciuc, geaca aia, lanterna cealalta, o manusa. Toate obiectele alea dragi care inca poarta pe la tesaturi fire din praful ultimei calatorii par sa se trezeasca la viata cand sunt mangaiate. Costumele uscate, PFD-urile, cutitele de piept, VHF-ul, toate par sa se trezeasca la viata frematand de bucurie in timp ce sunt sarutate de buricele degetelor. Ecourile indepartate furisate prin firele de praf al tesaturii capata iar glas si daca asculti atent cu palmele, auzi chemarea departarilor.

Noi suntem oraseni care stam la bloc si avem servicii la birou. Traim intre asfalt, betoane, otzel, sticla, aer conditionat, telefoane, e-mail-uri si un sir interminabil de probleme de servici care isi asteapta rezolvarea zilnica. Nu suntem Rahan, nu traim nici intr-o cabana de barne in Alaska, nici intr-un ger in Gobi, nici pe un velier in Caraibe sau in sudul Pacificului, si in doar cateva ore de zbor intr-un tub de aluminiu trebuie sa ne transformam din oraseni de metropola in locuitori ai propriei expeditii.

Nu plecam in nord, in sud, in est, sau in vest, ca sa doboram vreun record de timp, de anduranta, de “minimalism” la marginea efortului de supravietuire. Nu suntem nici naked and afraid, nici survivorman, nu omoram nimic local pentru a supravietui, nu facem focul cu sfoara, nu ne facem adapost din nuiele, etc. pentru simplul motiv ca nu suntem ai acelui timp si loc si nici nu avem nevoie de asta pentru a supravietui, sau pentru a ne bucura de imbratisarea naturii. Fiecare este liber sa-si aleaga si sa se bucurie de genul lui/ei de experienta in natura. Alergand un sobolan nevinovat in curu’ gol si descultz cu un topor de silex nu este modul in care mi-as petrece pretzioasa vacantza. Dupa cum si altzii au afirmat, pe buna dreptate, ca ducand un kayak printre gheturi, sau o masina cu suspensii si maniere de tractor printre dune, nu este modul in care si-ar petrece ei pretzioasa vacantza.

Nu cred ca ii face placere nimanui sa care bagaje prin aeroporturi si sa stea temator la banda de bagaje pana soseste, in sfarsit, si ultimul bagaj de al carui contzinut depindea continuarea sau abandonarea calatoriei. Noua, cel putzin, nu ne face placere incertitudinea dintre doua, sau trei, zboruri consecutive cand nu stim daca urmatorul avion, mai mic, va avea loc suficient si pentru toate bagajele noastre.

A propos de griji mai putzine, pentru oamenii cu fonduri suficiente exista servicii de transport care asigura tot confortul, de la preluarea bagajelor direct de acasa si predarea lor direct la destinatia finala, indiferent de volum, greutate, sau cantitate, pana la preluarea calatorului de la domiciliu si transportarea lui separat intr-un chartered plane + chopper la orice destinatie de pe glob 24/7.
Dar cum asta nu mi se va intampla niciodata, ma intorc la bagajele mele. In timp, pana si tranta cu bagajele a devenit parte din ritualul drag al calatoriilor.

Un ritual care incepe cu transportarea, una cate una, a valizelor sau gentilor/containerelor pana la bordura trotuarului din fata blocului unde, de obicei, te framanti privind cu ingrijorare pe cadranul ceasului minutele de intarziere ale masinii chemate sa te duca la aeroport. Cand masina ajunge, in sfarsit, sa te ia, trebuie sa parlamentezi cu soferul ingrozit de discrepanta volumului de bagaje si capacitatea portbagajului lui. Suni iar la dispecerat si intrebi incercand sa nu injuri “din prima” de ce nu ti s-a trimis “a van”, cum ai cerut, si te-ai trezit cu o limuzina neagra cu sofer parfumat si cu parul grizonat. Ca nu prea vorbeste engleza e OK, pentru ca enervarile reciproce conduc la un limbaj rapid si eficient prin lipsa nuantelor.

Noroc ca soferul parfumat vine dintr-o cultura unde se poate negocia cu o bancnota in plus si, ca prin minune, incap toate valizele, care prin portbagaj, care pe scaunul din fata, care in brate. Ideea este ca oricum in urmatoarele 10 minute soferul injura traficul bara la bara pe limba lui in timp ce noi numaram minutele ramase pana la plecarea avionului.

Cand ajungi sa duci, unul cate unul, toate bagajele la cantar sa le predai domnisoarei din spatele tejghelei, te simti mai implinit decat daca ai fi atins un varf de munte renumit, dar nu apuci sa te sufoci de bucurie pentru ca domnisoara, de cele mai multe ori foarte atragatoare, iti sopteste zambind ca mai ai de platit “x” pentru surplus de greutate, per bagaj.

Si inca nu ai ajuns in tara unde domnisoarele dragutze cantaresc riguros si bagajul de cabina. Nu vrei sa-ti imaginezi inca ce va sopti acolo zambetul unei alte domnisoare cand rucsacul tau de cabina atinge limita de greutate a unui bagaj de cala si va trebui sa ridici breteaua de 25 kg cu gratia unui fulg din Lacul Lebedelor, incercand s-o convingi prin coreografie ca rucsacul tau e la fel de usor ca parfumul ei. Doar ca ea va continua sa poarte zambetul robotizat si te va invita fara ezitare sa pui rucsacul pe cantar.

Si oricum mai urmeaza coridoarele si scarile inguste ale vreunui hotel de transit unde tie ti-au dat, ca prin minune, camera de la ultimul etaj.

OK, bagajele au tendinta sa-ti umbreasca bucuria calatoriei... daca nu incepi sa privesti si efortul asta ca pe o parte organica din ritualul drag.

Si apoi, cat de intensa ar mai fi satisfactia unei beri reci in barul aeroportului fara efortul bagajelor?... :)

Vacanta arctica are nevoie de haine de uscat si haine de apa.

Hainele de uscat se impart intr-un rand de haine de calatorie, incluzand perechea de ghete, pentru avion, masina, si considerand ca sunt aceleasi haine si la dus si la intors, nu e mult, si un rand de haine de tabara incluzand cizmele de cauciuc si 3 straturi, ca de iarna. In zonele arctice de multe ori padelezi vara si dormi la tabara iarna...

Cort de 4 anotimpuri cu foaia suplimentara de pus sub cort si un tarp utilitar pentru depozitarea costumelor uscate peste noapte, saltele pneumatice individuale, saci de dormit de 4 anotimpuri si eventual micro-scaunele pentru ca dupa 8 ore de stat in carlinga kayak-ului iti vine sa stai putzin jos. (Daca nu mai incap, sunt primele la care renuntam)

Pe apa de 2 C iti trebuie costum uscat si PFD, strat de piele si strat intermediar cu sosete groase de lana + incaltari de apa pentru a proteja talpile costumului uscat, masca de fatza pentru diminetile reci pe apa. Apa e rece, fjord-urile sunt late, malurile nu intodeauna potrivite unei acostari si nu te ajuta nimeni cu nimic daca ai ajuns in apa. Ajuns in apa, prioritatea absoluta este sa iesi cat mai rapid din ea. Greu de imaginat ca se mai poate redresa kayakul in larg pentru ca este un tandem de tura incarcat la limita cu bagaje. Joaca cu eskimo roll ramane pentru kayace single si cu puntile libere. Irosirea timpului si a energiei pentru a redresa kayak-ul nostru cu bagaje este riscanta. Evident, depinde de vant, de distanta pana la tzarm si de topografia tzarmului.

Contrar sfaturilor, daca apar conditii de rasturnare, ne vom “lega” de kayak cu o carabina a sistemului quick release. Facem wet exit si ramanem cu kayak-ul. Daca continua sa pluteasca sustinut de bulkheads, ne ridicam pe el pentru a scoate o masa cat mai mare a corpului din apa rece si incercam sa-l impingem spre mal. Daca se scufunda kayak-ul, quick release si il salutam pe ultimul lui drum. Apa are cateva sute de metri adancime si nu-l va mai vedea nimeni niciodata. Vom incerca sa iesim cat mai repede posibil la mal. Macar sa avem telefonul satelit si doua energy bars cu noi pentru cand ajungem la mal.

Abordarea padelarii in zona arctica, din punctul nostru de vedere, nu pune accentul pe cvasi-imposibilul eskimo roll, ci pe un plan de navigatie adaptat conditiilor meteo locale pentru ca, dincolo de echipament, asumarea riscurilor calculate ne-a adus acasa pana acum.

Fluier individual, stroboscop individual pentru localizare vizuala, cutzit individual, patura individuala de folie de aluminiu, ochelari de soare, manushi, balsam de buze, lampa frontala individuala, throw line.

Adaugam si inevitabila trusa medicala capabila sa rezolve, sau macar sa ajute, cu durere de cap, muschi, dinti, rinichi, plaga, fractura. Dezinfectie si pansamente/comprese, atele, garou, accelerator de coagulare pentru hemoragii externe, foarfeca, crema protectoare de soare (foarte puternice razele), crazy glue pentru inchiderea laceratiilor.

Si pana la urma se aduna:

Mancare pentru 12 - 14 zile (cel putzin 13 Kg, caci consumul de calorii in zona arctica pe apa e maricel), bucatarie de campanie, 3 litri de combustibil lichid de care s-o gasi la fatza locului + cateva genti impermeabile de 5L si 10L pentru mancare.
26 de litri de apa potabila in doua containere flexibile de 10 litri si doua burdufuri individuale de 3 litri, pompa de filtrare cu filtru ceramic si un generator de ultraviolete de buzunar. S-a remarcat ca apa din ghetarii care s-au topit dupa o perioada extrem de lunga de timp contine virusi si bacterii ce erau considerate disparute in preistorie.

8 stalpi din fibra de sticla de vreo 1.5 m lungime si 8 senzori de prezenta, cam de marimea unui smartphone si de grosimea a patru smartphone fiecare. Fiecare din ele functioneaza cu baterie de 9V. O alta alarma independenta (senzor si radio receptor + alte 2 baterii de 9V) pentru depozitul de alimente.
Fir de perimetru (trip wire) cu doua alarme sonare (alte 2 baterii de 9V)
Pusca de vanatoare si munitie suficienta pentru antrenament (munitia cantereste cateva kg si trebuie protejata de umiditate mai ceva ca electronicele)

Telefon satelit pentru urgenta, InReach pentru urgente si actualizari pe social media, PLB pentru localizare in caz de urgenta, VHF marin principal pentru eventuala comunicare ship to ship si cate un VHF/GMRS individual pentru comunicarea intre noi in caz de separare voluntara sau involuntara pe apa sau pe uscat.
Telefoane smartphone.

Busola, harta de hartie, GPS de mana cu harta batimetrica, binoclu, anemometru cu termometru, tableta cu receptor GPS auxiliar pentru navigatia terestra, lanterna de navigatie/tabara.

Cateva camere video, microfoane, trepiede, baterii pentru camerele video pentru intreaga perioada, drona.

Panou solar mare + acumulator central pentru incarcarea bateriilor de drona, panou solar mic pentru asigurare comunicare si auxiliare. Baterii de rezerva pentru toate dispozitivele electronice.

Trusa de reparatii gaura kayak, gaura cort, gaura genti de apa, paracord bun la toate, carabine pentru toate gentile si valizele etanse de punte, multitool, ulei de arma, duct tape, velcro, cable ties, cateva surubele de rezerva si cabluri de conectare pentru echipamentul de comunicare, navigatie, video.

Music player pentru partea a doua a calatoriei pe uscat.

Restul detaliilor le gadil in check lists.

Asa pe hartie, zici baterii, de exemplu, si cand vezi cat volum si greutate se aduna cu toate bateriile, iti aduci minte ce buna ar fi fost o “nava de linie”... :)

Adica, cingatoarea lui Rahan e la fel de lata ca a lui Mos Craciun.

Ce caram in toate excursiile noastre, este, in functie de conditiile locale specifice, potrivit si necesar pentru a ne asigura independenta, supravietuirea si eventual si un strop de confort in fatza neprevazutului, de la o prelungire a sederii datorita unei accidentari/imbolnaviri, pana la intampinarea unui fenomen natural destructiv, gen piteraq, cutremur, accident, eruptie, tsunami, incendiu, tulburari sociale.

Se pot elimina unele componente? Probabil ca da. Dar nu mi-as ierta niciodata sa am nevoie tocmai de acel ceva pe care mi-a fost lene sa-l impachetez sau sa-l car. Pana la urma, fiecare are stilul lui de abordare.

Sigur ca improvizez daca am nevoie, dar nu pornesc la drum bazandu-ma a priori pe improvizatii.

In rest, cum o fi sa fie.

Zici ca elevetianul imbracat in neopren a bifat frumoasa pestera intre doua avioane, sau chiar a avut timp sa traiasca pulsul unei expeditii in pestera aia?
 
Ultima editare:
Zici ca elevetianul imbracat in neopren a bifat frumoasa pestera intre doua avioane, sau chiar a avut timp sa traiasca pulsul unei expeditii in pestera aia?


Nu stiu. N-am de unde sa stiu :)
Lista de echipament enumerata mai sus e impresionanta! O cam stiam din precedentele incursiuni, dar cand o vezi insirata e ca si cum ai scoate toate acele lucruri din dulap si le-ai aduna la vedere in mijlocul camerei.
 
Nu stiu. N-am de unde sa stiu :)
Lista de echipament enumerata mai sus e impresionanta! O cam stiam din precedentele incursiuni, dar cand o vezi insirata e ca si cum ai scoate toate acele lucruri din dulap si le-ai aduna la vedere in mijlocul camerei.

Da, lista de echipament este cam aceeasi pentru ca, desi fiecare clipa e unica in felul ei, si situatia este cam aceeasi. Ici colo, difera modelul, marimea, sau numarul de unitati.

Va fi mai greu, va fi mai usor, va fi bine, ba fi rau? Nimeni si nici o piesa de echipament nu poate oferi raspunsul.

Cele mai multe sunt intinse prin casa, unele inlocuiri vor sosi astazi si noile PFD-urile s-ar putea sa intarzie pana aproape de ziua plecarii sporind tensiunea.

Dar, cum ziceam, ce poate fi mai frumos decat zilele dinaintea unei plecari?
 
Pare greu de crezut ca pe o piata de dimensiunea si vitalitatea pietei americane poate exista un produs care nu poate fi gasit la nici un pretz.

La numai cateva zile dupa ce am pus PFD-urile la vanzare pe eBay, am fost informati ca noile PFD-uri nu vor putea fi expediate catre noi decat dupa ce incepe plimbarea in care avem nevoie de ele.

Am cautat la zeci de vanzatori si depozite in USA si Canada si n-am gasit nicaieri marimea noastra pe negru. Toti au pe stock PFD-urile pe rosu.

Dar noi le vrem negre...

Singura solutie acceptabila este de modificarea PFD-urile existente. Am avut noroc ca nu se oferise inca nimeni sa scumpere PFD-urile scoase la vanzare si le-am retras de la vanzare.

Sigur ca o modificare de structura a unei veste de salvare cu functiuni si caracteristici specifice unei actiuni de salvare trebuie facuta cu atentie pentru a preserva utilitatea si functionalitatea vestei in caz de urgenta. Daca noul sistem quick release nu functioneaza la fel de prompt ca cel original, se pot ivi probleme.

Daca materialele folosite la modificare nu sunt de aceeasi calitate si rezistenta ca materialuo original, se pot ivi probleme in caz de urgenta.

Nu avem alta optiune rezonabila pentru noi si in seara asta am primit materialele necesare si m-am apucat sa modific PFD-urile. Fermoare, bretele, catarame, etc.

Sper sa iasa bine.
 
Ultima editare:
De ce nu vopsiti PFD-urile rosii in negru? Cred ca ar fi mai simplu....

PFD-urile au componente nedemontabile din materiale diferite care nu vor reactiona la fel la vopsea aplicata dupa asamblarea lor. Zone reflectorizante albe cusute permanent, etc.

Vopseaua aplicata nu va rezista la contactul cu suprafete abrasive, apa sarata, la fel ca voseaua originala a fibrei din care au fost tesute materialele utilizate la confectionarea vestei.

Insumand potetialele probleme, e foarte dificil sa vopsesc o vesta si risc sa sfarsesc cu timp, efort si bani cheltuiti pentru un produs compromis atunci cand voi dori sa-l vand mai departe.

Toate modificarile pe care le fac acestor veste trebuie sa fie la fel sau mai rezistente decat produsul original si in acelasi timp temporare/reversibile.

Cand ne intoarcem vom incerca din nou sa vindem PFD-urile in varianta originala.

Pana una alta, fermoarele primite aseara nu se potrivesc si voi incerca alta varianta de fermoare iar coletul de mancare trimis a ramas cu statut nederminat “in transit”.

E mishto... :)
 
Ultima editare:
Vestele modificate sunt la fel de rezistente ca inainte de modificare, dar sistemul de quick release nu este la fel de rapid si functional ca cel original.

Functioneaza dar trebuie ajutat prin tragere in faza initiala... vom incerca sa formam reflexul necesar imediat dupa ce tragem snurul de siguranta pentru a elibera “cordonul ombilical” aceeasi mana trebuie sa traga rapid si de capatul cordonului pentru a initia desprinderea.

Avem clar probleme cu formula de impachetarea si transportul. Chiar daca fiecare bagaj individual va depasi greutatatea admisa, pur si simplu raman neincapatoare ca volum. In dimineata asta am descarcat tot si ne-am apucat de analizat prognozele meteo si solutii de abordare.

Ce sa lasam acasa? Deocamdata am abandonat ghetele de drum. Vom pleca iar la drum prin aeroporturi si avioane cu cizme inalte de cauciuc (de santier). Dar la ce imbracaminte sa incercam sa renuntam?

Pe apa vor fi in medie 5 C (apa are 2 C) si noptile vor cobora pana la -1 C.

Va bate vantul, va ploua lung si rece, va fi bruma si pe alocuri zapada. Vor fi multe, foarte multe sloiuri plutitoare. Oare, sa fi comis o eroare incepand plimbarea arctica cu o luna jumatate mai devreme decat turele arctice precedente? Articole de presa vorbeau de dezgheturi rapide in vara asta si imaginile locale arata inca mai multa gheata decat apa navigabila(?)

Oare, va trebui sa padelam gasindu-ne culoare inguste printre sloiuri? Cu gentile noastre atarnate lateral pe ambele parti ale puntzii pupa?

Nu putem renunta la imbracaminte. E frig.

Au fost semnalati si fotografiati polari.

Se anunta o tura ceva mai dificila decat cele precedente. Si parea una aproape plictisitor de usoara...

Coletul cu mancare este in continuare disparut, ramas fara urma. Inca nu stim cum vom proceda cu nevoia de calorii si nutrientzi.

LE: Astazi ar fi trebuit sa iesim la ocean cu gonflabila cu motor. Am anulat iesirea si orice alta activitate. Pregatiri, pregatiri, pregatiri...

Jumatatea vestica a unuia din fjordu-rile alese pentru insertie si padelat esta inca acoperita de gheata compacta si nu se poate trece inca. S-ar putea sa fim nevoiti sa recalculam de la zero partea aia a traseului.

Primul fjord si prima parte a calatoriei are sloiuri prin care navigatia ambarcatiunilor mici se poate strecura cu atentie. Problema este ca... cu focile din zona, sloiurile aglomerate invita focile sa se odihneasca si... invita si alti vizitatori dornici de carnea de foca. In zone de apa deschisa, un binoclu poate ajuta la identificarea unei potentiale intalniri, dar navigand printre sloiuri inghesuite adauga la problemele specifice de navigatie si problema potentialelor intalniri neasteptate... Vom introduce exercitii de “artilerie navala”, sa vedem cum reactioneaza kayak-ul la recul si cadenta de tragere si cum este inflentata precizia tirului de tangajul si ruliul kayak-ului.

INTREBARE PENTRU CONSTRUCTORII DE KAYACE:

Cat de critica poate fi depasirea incarcaturii utile a unui kayak tandem de plastic cu vreo 65 Kg?

Dincolo de linia de plutire care probabil va cobora sub nivelul apei, ingreunand manevrabilitatea si sporind sansele de a fi incalecat de valuri...

Daca nu intra apa, sau daca apa intrata este evacuata periodic (in functie de conditiile de drum), in afara de faptul ca vom naviga intr-un “bustean greoi semi-scufundat), la ce alte probleme trebuie sa ma astept. Compromiterea manevrabilitatii este clara, dar trebuie sa ma astept si la supradolicitari care pot compromite integritatea structurala?

Inclin sa cred ca nu... dar, daca aveti vreo opinie pertinenta bazata pe experienta, va ascult...

Astazi am inceput tatonarile pentru varianta inchirierii a doua kayace, in orice combinatie, tandem single, tandem tandem, sau single single, practic orice varianta putem gasi. Evident, daca padelam doua tandemuri, ar fi varianta cea mai proasta considerand vanturile din zona.

Tot ce parea initial o plimbare comoda si lipsita de griji s-a transformat treptat intr-un sir de probleme noi...
 
Ultima editare:

Back
Sus