chemari si raspunsuri

Nu se potriveste :) In Croatia am vazut deseori berbeci la protap si cand ati pomenit de „copane imense, un miel si niste halci de carne” imaginea mentală a fost a berbecilor la proțap.

De aceea ma intreb daca nu cumva cartea e mai capabila in a povesti decat “filmul”...

Filmul risca sa naruie piedestalul imaginatiei spectatorului.
 
De aceea ma intreb daca nu cumva cartea e mai capabila in a povesti decat “filmul”...

Filmul risca sa naruie piedestalul imaginatiei spectatorului.

Depinde de felul povestirii. In cazul documentarelor, merge. Pentru cartile mele am considerat fotografia prea concreta, de aceea am pus intotdeauna imagine prelucrata sau, in cartea despre India, desene dupa fotografii.
 
Depinde de felul povestirii. In cazul documentarelor, merge. Pentru cartile mele am considerat fotografia prea concreta, de aceea am pus intotdeauna imagine prelucrata sau, in cartea despre India, desene dupa fotografii.

Imi aduc aminte cum incercam sa "descifrez" ilustratiile din cartile lui Jules Verne, comparand imaginea unui caracter, sau a unei intamplari, cu felul in care mi-am imaginat-o citind mai intai textul...

Sigur ca se pot face face documentare bune despre subiecte serioase.

Eu ma refeream exclusiv la "jurnalele de vacanta", pe care nu le pot lua decat in gluma. In ciuda efortului, si cand te gandesti ca de abea am ajuns la jumatatea "video jurnalului" actual, nu mai pot decat sa ma amuz insailand secventele a ceea ce incerc sa spun "in propozitie". Si "spiritul de gluma" si ecourile de "shotie" imbiba din ce in ce mai des abordarea prezenta a intamplarilor traite atunci si acolo...

Sper sa-mi iasa... ceva mai mult decat peri albi... :)

la fiecare pas si taietura de cadru ma intreb, cine dracu' mai poate fi interesat sa vada/auda si asta? Dar asta?.. :)
 
Ultima editare:
Nu am reușit să vă cunosc personal dar....tare dragi îmi sunteți .
Cuplu' maxim....cum va alintam cu ceva timp in urmă ������

Multumiri. Daca planurile verii continua sa se naruie unul dupa altul, spre rusinea unei companii care continua sa ne intarzie confirmarile in timp ce pierdem putzinele curse aeriene ramase disponibile, s-ar putea sa ne intalnim prin Delta in vara asta... :)

Inca mai speram sa putem hoinari in nord...

Oricum, probabil ca va veni si ziua reintoarcerii la Sf. Gheorghe.

Inca o data, multumiri pentru cuvintele frumoase.
 
Ragi Pañi Mo *(Al Rayo Del Sol) - 2017

https://vimeo.com/266415230

Although not as rough as the previous Australian ride on the Canning Stock Route, fasten your seatbelts one more time, chuck a coldie and pop-corn and hop on a smaller Toyota for a 5,003 Km ride through the relentless winds of la pampa and Tierra del Fuego, from Buenos Aires to Torres del Paine, Punta Arenas and Ushuaia…

This might be the last episode of the "Travelotherapy" series. Thank you very much for staying with us all these years.

Please, don't forget to click on the "HD" letters and choose the 1080p for the best viewing quality.

We would like to express our gratitude to our Argentine and Chilean hosts and, of course, to all the musicians that made the presentation of this video diary much more appealing through their creativity and generosity.
 
Ultima editare:
"Recurring Echoes - 2018", va fi, si la padela, si off-road. Traseul si datele, insertiile si extractiile, zborurile, transferurile, kayak-ul si 4x4, canistrele suplimentare de motorina, au fost, in sfarsit, confirmate.

Dincolo de ce se poate planifica, vom fi in bataia vanturilor si a sortii.

Adica nu poate fi decat cum e menit sa fie... :)
 
Ultima editare:
Mi se pare ciudat si incep sa ma tem de faptul ca in faza premergatoare calatoriei nu se intrevad probleme... Nu e de bine, totul pare ca se va desfasura asa cum ne-am planificat. Imi scapa vreun detaliu? S-au tocit temerile si precautiile aferente? Mi-au obosit ingrijorarile?

Parca ma tem mai mult acum cand nu pot anticipa obstacole concrete.

Aseara am pus ochii pe un punct de pe harta mai dificil de atins.

“What do you think, mate?”

M. a stat putzin pe ganduri inainte sa raspunda.

“Can the boat get there? Is it worth it?”

“I don’t know... it seems really quiet and far enough... “

Pana la urma un raspuns email a confirmat ca este prea departe pentru barca de insertie, chiar daca e vreme frumoasa. Dupa ultima experienta in Groelanda, ce traseu mai poate fi prea lung pentru barca de insertie? 6 ore dus, 6 ore intors cu 230 CP la blana, se poate si pescarul vanator se poate intoarce in sat in aceeasi zi. Benzina, incape in butoaie de plastic, ca de obicei.

Problema este ca in 12-13 ore se poate schimba vremea radical si intoarcerea traverseaza o portiune mare de coasta direct la ocean. Noi ramanem acolo vreo 3-4 zile, nu ne afecteaza... sau... Si traversam inapoi la padela? Hmm... Oricum, ala nu vrea.

Si asta face punctul respectiv si mai atractiv.

Asta e... mai sapam. Si M. pare sa ezite.

“Pare departe... sunt ursi acolo?”

“Nu stiu... probabil ca nu... “

Amandoi am stat cu ochii pe buletinele meteo si stim ca anul asta gheata s-a topit intr-un timp record. Unde se duc ursii in verile extreme?

“At least, I anticipate larger icebergs, mate. Beautiful imagery...”

“Ai zis ca nu mai facem film...”

“Am zis...”

Imi repet ca niciodata nu am ales o destinatie dintr-o ambitie prosteasca sau dintr-o plictiseala insetata de adrenalina. De obicei, este curiozitatea si raspunsul dat chemarii.

Nu se cade sa-mi alterez motivatiile acum, cand anii avantului s-au mai domolit. Si nu am dreptul sa-mi duc camaradul drag pe un drum mai anevoios decat poate. Trebuie sa ne intoarcem la ritmul nostru si sa admitem limitele a ce putem face astazi... altfel, chemarea este.

Un coleg de pe forumul “Cap Compas”, ce mi-a fost intotdeauna (si imi ramane in continuare) drag mi-a scris in privat astazi ca plimbarea in Argentina, parafrazez, i s-a parut putzin prea domesticita pentru asteptarile de la o plimbare Seasick & Grumpy si remarca lui, cat se poate de intemeiata, m-a lasat pe ganduri mult timp dupa ce i-am raspuns.

Fara a derapa in scuze si tentativa invocarii unor circumstante atenuante, inca incerc sa formulez un raspuns sincer si pertinent la remarca lui.

Am vrut sa-i explic ca chiar si aceasta leneveala blegoasa pe asfalt, printre turisti, hoteluri, restaurante si servicii, si-a pastrat ecouri din apetitul de peripetzii al “nomazilor”. Nesomnul avantului catre orizont si-a pastrat gustul de praf si mirosul de val. Imbratisarea destinului si-a pastrat ritmul dansului cu departarile, chiar daca cadenta respiratiei s-a mai indesit la urcarea pantelor...


Stim si simtim cu totii ca fiecare rasarit aduce cadoul unei irepetabile batai de aripa cazuta din totalul harazit fiecaruia si stim si simtim, de cele mai multe ori, ca ne regasim in fiecare rasarit putzin mai altfel decat la apusul ce l-a precedat. Cu sau fara voia noastra, asa cum e firesc, imbatranim...


Sa fie asta cauza confortului turei din Argentina? Sa fie asta cauza combinata cu dificultatea, nu in ultima instanta financiara, de a mai razbate la pustietati autentice in scurtul timp al unei mini-vacante de Revelion? Sa fie astea cele doua cauze plus inevitabila aglomerare a planetei cu turisti si servicii?

Nu stiu, prietene. Chiar nu stiu cum sa raspund fara a aluneca in invocarea unei explicatii cu ecouri de scuza. In mod concret, atat s-a putut face in iarna lui 2017.

Stiu doar ca trebuie sa pornim doar in directia chemarii din momentul respectiv si stiu ca nu cautam recorduri. Stiu si ca in curand vom padela si vom pune cortul ceva mai departe de civilizatie si mai aproape de locul unde sufletele noastre vor avea privilegiul sa sarute nemarginirea... dar stiu ca si acolo, nu va mai fi ca acum 400 de ani, si nici macar ca acum 2 ani. Nici macar ce s-a intamplat acum 10 minute nu se mai poate repeta.

Si iar ma intreb daca mai au vreun rost video jurnalele. Voi continua sa le fac pentru ca exercitiul imi aduce placere, dar se poate sa fi venit timpul cand nu-si mai iau rostul in vazul lumii...


Fara vreo legatura cu remarca ta, ma intreb cum ar fi fost daca aveam vreun sponsor care astepta un video jurnal incarcat cu aventuri, adrenalina si nenorociri si primea un video blegos “de pensionari” esuati la un “all inclusive”?

Norocul nostru ca nu avem nici un sponsor...

Un alt coleg de pe “Cap Compas” a considerat inutil lungul traseu pe asfalt de la Buenos Aires la Ushuaia.

Zau, ca nu stiu cum sa raspund. Sigur ca puteam zbura de La Buenos Aires direct la "obiective de vizitat" la El Calafate, Punta Arenas, sau Ushuaia, dar am vut sa hoinarim prin La Pampa, sa-i gustam singuratatea vantului...

Probabil ca sunt "defect" , dar in timp ce foate multi oameni se feresc sa stea la volan, mai ales daca au si alte optiuni, eu aleg sa stau ore in sir la volan pentru ca imi place. E greu de explicat pentru ca nu vreau sa sune a justificare.

Masina, la fel ca barca domiciliu la care inca visez, si pe care n-o am, imi da senzatia de libertate si autonomie. Sigur ca se poate discuta perceptia acestei, pana la urma, iluzorii autonomii, dar masina (deocamdata) ma face sa ma simt liber, descatusat de teama distantei si a destinatiilor. Sigur ca una este sa traversezi dunele desertului si alta e sa mergi pe asfaltul soselei, dar senzatia de libertate este aceeasi.

Si eu si M. avem nevoie de libertatea spatiului deschis, neingradit. Traim intr-o lume sufocata de sedinte si proiecte, fiecare minut este planificat, inregimentat, telefonul si posta electronica nu ne dau ragaz nici in metrou nici acasa si singura gura de aer pe care ne-o putem permite este cand plecam la drum... Si drumul inseamna mult mai mult decat o destinatie anume.

Pana la urma Ushuaia este doar un alt mic orasel, ca oricare altul. Cand am ajuns acolo n-am cazut pe spate, n-am urcat treptele raiului direct in nirvana, n-am inregistrat un record, n-am pontat fisa de pontaj, doar am ajuns si gata, dar hoinareala pana acolo a adus placerea...

Libertatea de a te opri oricand, oriunde, fara a te teme de distante, sau de caderea noptii, au adus o bucurie imensa. Miile de kilometri, pe nisip, pe asfalt, pe apa, fac parte dintr-un acelasi dans cu infinitul... Te-am avertizat de la inceput ca sunt defect...


Masina, o aproape oricare masina, si, sper din suflet, la un moment dat barca, nu este doar un mijloc de transport. Masina in care calatorim, chiar daca este inchiriata pentru o perioada scurta, devine un intreg univers "al nostru". E ca o "corabie" strabatand oceanul, ca o "insula" privata, un loc special, numai al nostru, o extensie fizica a organismului care ne ajuta sa "galopam" pe distante lungi. Masina devine deopotriva masura libertatii, impulsul de a alerga dupa linia orizontului si adapostul de ploaie si vant.

Ne simtim bine impreuna impartind masina, calatorind unul langa altul prin acele interminablle ore de sosea. Dincolo de indiscretia limitata a video jurnalului, care surprinde si reda doar crampeie ale “drumului fara sfarsit”, in masina, ca si in barca, ca si in kayak, avem, in sfarsit, timp sa hoinarim impreuna degustand rasaritul si apusul.

In plus, fiecare clipa traita intr-un loc nou, la care trebuie sa te adaptezi cat mai repede, odata cu fiecare oprire a masinii, aduce prilej de bucurie.

Da, ar fi fost excelent sa nu existe nici un cm de asfalt de la Buenos Aires La Ushuaia, dar aia si-au asfaltat pampa-sul pana sa ajungem noi acolo si chiar n-a fost alta cale. Ne-am bucurat de cativa, foarte putzini, kilometri de drum neasfaltat.

Am intalnit pe drum oameni, asemeni celor de pe veliere, care se aflau pe sosele intr-o masina de 2 - 3 ani... si nu pareau dornici sa se intoarca sub un acoperis de casa.

In general vorbind, este din ce in ce mai greu de gasit libertati neasfaltate...
 
Mi se pare ciudat si incep sa ma tem de faptul ca in faza premergatoare calatoriei nu se intrevad

Zau, ca nu stiu cum sa raspund. Sigur ca puteam zbura de La Buenos Aires direct la "obiective de vizitat" la El Calafate, Punta Arenas, sau Ushuaia, dar am vut sa hoinarim prin La Pampa, sa-i gustam singuratatea vantului...

Se pare ca ati fost pe urmele exploratorului român Iulius Popper (1857-1893).
Poporul argentinian la numit "Rumano Conquistador de la Patagonia" dar si "El rey de Tierra del Fuego".

A dat denumiri geografice, a emis timbre şi a bătut moneda Ţării de Foc.
 

Atașamente

  • Julius-Popper-timbru-1891.png
    Julius-Popper-timbru-1891.png
    96.5 KB · Vizualizări: 2
  • Julius-Popper-moneda.jpg
    Julius-Popper-moneda.jpg
    55.5 KB · Vizualizări: 3
  • Julius-Popper.jpg
    Julius-Popper.jpg
    3.8 KB · Vizualizări: 3
Se pare ca ati fost pe urmele exploratorului român Iulius Popper (1857-1893).
Poporul argentinian la numit "Rumano Conquistador de la Patagonia" dar si "El rey de Tierra del Fuego".

A dat denumiri geografice, a emis timbre şi a bătut moneda Ţării de Foc.


Din pacate, nu este un motiv de mandrie pentru ca nici un argentinian intalnit n-a avut de spus ceva frumos despre Julius. Multi il considera responsabil de instigarea genocidului ce a condus la exterminarea populatiei Selk'nam (Ona).

Jurnalul lui de expeditie si mai ales fotografiile au adus si mai multe motive pentru cei ce il considera vinovat.

Se pare ca Julius a sfarsit la 36 de ani otravit in Buenos Aires, in timp ce o sora a lui a fost asasinata la Bucuresti in 1947.

Pe la 2/3 din video jurnal, dupa traversarea Stramtorii Magellan, am inserat o scurta secventa despre Julius.

https://vimeo.com/266415230
 
Ultima editare:
A fost asasinat la ordinele unui grup financiar, caruia activitatile sale i-au produs pierderi importante.
Adevarul se poate afla la Instituto Geografico Argentino, al carui membru a fost.

Argentinienii de azi sunt cam la fel ca romanii de azi. Nu-si mai cunosc istoria tarii lor.
 
A fost asasinat la ordinele unui grup financiar, caruia activitatile sale i-au produs pierderi importante.
Adevarul se poate afla la Instituto Geografico Argentino, al carui membru a fost.

Argentinienii de azi sunt cam la fel ca romanii de azi. Nu-si mai cunosc istoria tarii lor.


Si adevarul de la Instituto Geografico este, ca?
 
Tribul Ona a cazut victima razboiului dintre Argentina si Chile.Mai apoi bastinasii au cazut victima luptelor dintre cautatorii de aur argentinieni si chilieni. Popper a fost prins la mijloc. Dealtfel doar chilienii l-au acuzat pe Popper de asuprire a populatiei locale. L-au atacat militar in localitatea Beta, dar au fost pusi pe fuga. El a incercat o autonomie a tarii de Foc care ar fi fost in beneficiul populatiei locale, fapt care nu a convenit grupului economico-financiar de la Buenos Aires. Drept urmare a fost asasinat.
 
Tribul Ona a cazut victima razboiului dintre Argentina si Chile.Mai apoi bastinasii au cazut victima luptelor dintre cautatorii de aur argentinieni si chilieni. Popper a fost prins la mijloc. Dealtfel doar chilienii l-au acuzat pe Popper de asuprire a populatiei locale. L-au atacat militar in localitatea Beta, dar au fost pusi pe fuga. El a incercat o autonomie a tarii de Foc care ar fi fost in beneficiul populatiei locale, fapt care nu a convenit grupului economico-financiar de la Buenos Aires. Drept urmare a fost asasinat.



Cum a fost populatia Ona afectata de disputele teritoriale de pana la 1881, anul cand s-a semnat un tratat care a fost in foarte mare parte respectat, cand disputele au fost rezolvate prin medieri si nu prin lupte?

Desi exista si astazi umbre de animozitate intre chilieni si argentinieni si mai mocnesc cateva dispute teritoriale sus pe vaile acoperite de gheata din Anzi, cu cateva mici exceptii, ambele tari au dansat precaut printre presiunile geopolitice ale vremii, mai ales in zona de interes global a Stramtorii Magellan si au evitat conflictele armate. Si chilienii si argentinienii erau deopotriva preocupati sa nu faca multe valuri pentru ca nu doreau implicarea unei supraputeri dornice sa ia stramtoarea sub protectie. De fentat prin culise, s-au mai fentat ei, argentinienii oferind sprijin americanilor inaintea unui potential conflict intre chilieni si americani in 1891 (conflict care n-a mai izbucnit, pana la urma) si chilienii oferind sprijin englezilor in timpul razboiului din Malvinas/Falklands. Situatia din zona a fost mereu complicata in functie de aspiratiile si coloraturile politice ale guvernelor ce au trecut pe la parghiile puterii. Dar tot nu gasesc legatura dintre disputele teritoriale si eliminarea populatiei Ona.

Este mai dificil de stabilit daca pe Julius, inginer (specializat la Paris, daca imi aduc bine aminte, in minerit) trimis in sud de o companie miniera, l-a imboldit dorinta de a completa spatiile goale ale hartilor timpului sau goana dupa aur. Julius n-a fost nici un Magellan, nici un Darwin si nici macar un Racovitza. Cert este ca a gasit aur la San Sebastian si si-a deschis o afacere ambitioasa, initial in tabara de la El Páramo si apoi in cateva exploatari satelit. Dupa relatari, Julius Popper a fost un om destept, ambitios si plimbat prin diverse situatii pe diverse meridiane.

Dar, la fel ca pe unii crescatori de animale din zona, carora unii Ona le mai vanau cate un animal domestic, si la fel ca pe alti cautatori de aur ai vremii, si pe Julius il incurcau nativii. Poti intelege usor din cuvintele folosite de el in jurnalul cu care s-a intors la Buenos Aires ca nu ii simpatiza catusi de putzin si considera utilizarea unei pusti Winchester ca un procedeu eficient de interactiune. Sigur ca Julius poate fi privit in contextul mentalitatii de atunci cand colonizarea si exterminarea bastinasilor erau, din nefericire, o practica raspandita peste tot unde ajungeau europenii, dar rezultatul concret este ca Julius, documentat chiar de el in cuvinte si fotografii, a contribuit semnificativ la eliminarea populatiei Ona.

Intamplarea face ca s-a nascut la Bucuresti dar, indiferent unde s-ar fi nascut, nu pot sa ma mandresc cu absolut nimic legat de Julius Popper.

Nu este clar si confirmat daca si cine l-a otravit in Buenos Aires, unde s-a retras pe post de intelectual din lumea buna a orasului, dar pare evident ca a reusit sa-si faca multi dusmani. “Cercurile financiare” suna putzin cam generic. Sa fi fost alti cautatori de aur din cei cu care a avut conflicte? Sa fi fost de vina posibila ambitie de a infiinta o entitate teritoriala independenta (el zicea autonoma) de Argentina, in timpul in care Argentina se grabea spre sud pentru a-si mentine drapelul national in ochii celor cativa englezi stabiliti de ceva timp in Ushuaia, mai ales ca USS Lexington a stabilit un anume precedent pe 31 Decembrie 1831 in Las Malvinas, inainte ca Popper sa se nasca?

Barfa vremii a avansat idea ca “dusmanii din sud” l-au otravit.

In fine, faptul ca am mers o portziune din drum pe urmele lui Julius Popper, de la Punta Arenas la San Sebastián si Rio Grande, este o simpla coincidenta geografica care nu m-a bucurat cu nimic. In conversatiile cu cei cativa argentinieni, nu am avut nici un motiv de mandrie ca m-am nascut in aceeasi tara unde s-a nascut si Popper.

Da, exista si o versiune de C.A. Brebbia in “Patagonia a Forgotten Land from Magellan to Peron”, in care Popper este prezentat ca un om cu o atitudine schimbata in privinta populatiei Ona. In mod paradoxal, Popper este profund marcat ulterior de moartea fratelui sau Max si realizeaza si tragedia/suferinta produsa de nedreptatile comise asupra populatiei Ona. Ba chiar se avanseaza ideea ca ar fi dorit ajutorul lor pentru stabilirea regiunii autonome. Nu stiu, desi orice este posibil, nu are rost sa speculam in absenta unor surse verificabile. Initial Popper s-a manifestat violent importiva populatiei Ona, asta este un fapt istoric documentat.

Argentinienii albi ai timpului lui Popper il apreciau, in timp ce generatiile ulterioare l-au acuzat de genocid.

La raul Beta se pare ca a fost atacat de mineri chilieni din Punta Arenas. Exista si o prezentare “glorioasa” a intalnirii cu minerii chilieni carora Popper si o mana de oameni, utilizand chiar si manechine legate de seile cailor pentru a parea o echipa mai numeroasa, le-au furat caii fortandu-i sa se retraga.

LE: Nu vreau sa te contrazic si nici sa-i intocmesc un rechizitoriu lui Popper, dar nu pot fi de acord cu felul in care a procedat cu populatia Ona si din cauza crimelor comise, indiferent de circumstante, nu ma pot mandri cu nimic despre Popper. Asta-i tot.
 
Ultima editare:
Inainte de plecarea in fiecare plimbare prin locuri izolate ma angajez ca cele cateva piese noi de echipament vor fi ultimele “imbunatatiri” pentru ca de-a lungul anilor “magazia de efecte” si-a rotunjit inventarul si asigura suport adecvat pentru aproape orice sezon, latitdine, longitudine, altitudine si “atitudine”. Pe asfalt, pe nisip, pe apa, pe zapada, exista necesarul de echipament care sa faca viata mai sigura si mai confortabila, asigurand acel valoros sentiment de “acasa”.

Pe val, sau pe duna, in mlastina, in padure, sau in golul alpin, exista mereu cateva izmene potrivite locului respectiv si un loc de pus capul mai ferit de ploaie.

Si tocmai din cauza asta testele menite sa gaseasca si sa certifice abordarea optima a urmatoarei iesiri au produs consternare. Eram convins ca echipamentul din dotare este suficient si potrivit si chiar nu mai avem nevoie de nimic, dar imprevizibul kayak de inchiriat aduce probleme noi de transport.

Am ramas la ideea sistemului de bagaje care sa incalece lateral simetric puntea pupa, dar si asa, spatiului de cala pare relativ neincapator. Am hotarat sa incarcam in cele doua cale, pupa, prova (nu mai exista cala in mijloc) apa potabile (20 litri), hrana pentru 14 zile, recipientii de combustibil lichid, toata bucataria, trusa de reparatii, baterii suplimentare, munitzia si oricare alt obiect mai greu. Dar asta inseamna ca aceste genti impermeabile de punte trebuie sa fie suficient de incapatoare, flotabile si mai ales rezistente la apa sarata si eventuale abraziuni provocate de sloiurile de gheata.

In cele doua genti de apa laterale, care vor fi semi-scufundate, in contact permanent cu apa (da, stiu ca vor ingreuna semnificativ inaintarea kayak-ului), va trebui sa distribuim cortul, un tarp, saltele, sacii de dormit de iarna, toate hainele pe care nu le purtam pe noi si schimburile uscate de tabara, cizmele de cauciuc pentru tabara.

Cele mai mari genti impermeabile din dotare, utilizate in trecut si pe puntea pupa a U-Boat-ului si pe alte kayace, de data asta nu par sa fie suficient de incapatoare.

Doua genti impermeabile de la TheNorthFace vor ramane si ele acasa pentru ca, desi sunt mai mari, nu sunt suficient de aero/hidro dinamice, iar la magazinele sportive etc. au articole nepotrivite ca optiuni de ancorare pentru puntea ingusta a unui kayak ce nu pare dotat cu sisteme de prindere si nici una din versiunile de la magazinele de specialitate nu pare suficient de rezistenta la abraziuni “accentuate”.

Evident, nu mai vreau sa ma bazez pe saci negri de celofan pentru "artilerie", ca in unele situatii din plimbarile anterioare, pentru ca ancorarea “artileriei” pe punte este importanta si nu se merita riscul pierderii sau al compromiterii cu apa sarata a oceanului.

Am gasit ceva potrivit dar producatorului ii va lua 4-6 saptamani sa confectioneze gentile potrivite, cam cum le dorim noi. Macar cerem de la inceput sa amplaseze supape tip “bleeding valve” pentru a inlesni impachetarea si, nu in ultima instanta, flotabilitatea.

“This is the last time we buy equipment, mate. I promise.”

M. ma priveste in tacere fara sa schiteze vreun gest. A auzit promisiunea de zeci de ori si nu ma mai crede.

“Seriously. I promise... these bags are the last thing we’ll ever need. Ever, ever...”

Ma opresc pentru ca ma bufneste rasul.

M. nu pare convinsa. Si, impartind tacerea urmatoarelor secunde, stim amandoi ca nu va fi ultima achizitie de echipament.

Urate naravuri... :)
 
Ultima editare:

Back
Sus