Ehei, Nomazilor, încăpățânarea mea de a vedea întreg jurnalul, pe îndelete și pe ecran mare, a făcut să vizionez pe episoade și să pun stop, reverse, play, de nenumărate ori
.
Asta fiindcă în afara peisajelor ce se derulează frumos și le percepi dintr-o trecere, în rest sunt pasaje cu o informație atât de densă, că a trebuit să opresc, să citesc și să înțeleg, abia apoi să reiau.
Impresia generală e de documentar frumos încadrat, bine explicat, împănat cu informație tehnică, alintat cu muzica potrivită, condimentat cu fragmente simpatice de viață de cuplu. Nu e deloc un jurnal de călătorie. Jurnale de călătorie fac eu. Sau mai bine zis ”făceam”, atunci când timpul îmi permitea. Călătoriile de 3 ani încoace nu le-am mai povestit (și e păcat fiindcă măcar povestindu-le, mi le reamintesc și le retrăiesc).
Eu cred că filmele voastre au tot rolul acesta: retrăiți aventurile, vizionând filmul final. De fapt tu retrăiești de zeci de ori, numai în momentele când montezi filmul, din sute de fragmente.
Epatantă e profunzimea peisajelor, filmările aeriene ale Mavic-ului (parcă asta e drona voastră) au acest efect.
Dialogul vostru, manevrele cu arma, golfurile ce par încremenite în lipsa vântului cu care suntem obișnuiți să dialogăm zilnic, noi, ăștia cu velele pe barcă
-eu nu fac nici o mișcare fără să verific vântul, indiferent dacă plec în traversade sau rămân la ancoră în golfuri-
Manevrele cu arma erau un exercițiu pentru că informația -dacă îmi amintesc bine- era că un urs polar se află la 20 km SV de voi. Chiar erau 20 km? Pare o distanță mică pentru siguranța față de voracitatea și aptitudinile unui urs alb.
Am reținut că beați direct, apă glaciară, fără pastile de tratare. Înseamnă că e ok. Acum dacă nici în pustiul ăla n-o fi apa curată, unde să mai fie?
Plăcut mie este și cuplul Grumpy-Sea Sick, glumeț, liniștit, armonios, atemporal. Ba chiar ”cântăcios” și dansator pe ici-colo
În mod paradoxal dansul ”All the sigle ladies” n-a reușit să aducă soarele.
Acum și despre tehnică. Sea-sick către Grumpy: -I”m sorry, I don”t hear you.
Dar noi auzeam perfect ambele voci, ca în studio. Probabil ai suprapus coloana sonoră de la camerele fiecăruia, altfel nu se explică. Microfoanele par a fi microfoane externe, tot din considerentul sunetului perfect. Posibil microfoane direcționale.
Sar de la una la alta fiindcă e multă informație și mi le amintesc toate deavalma: formele incredibile ale unor ghețari și pâcla orizontală de la jumătatea versanților, făceau peisajele memorabile.
Iar în peisajele astea, un foc adevărat din vreascuri de jnepeni, aducea în cadru scara umană. Focul și niște tălpi gloale, scoase din cizme la uscat probabil
Am văzut vechea navă de expediții polare ”Maud”, a vestitului Roald Amundsen, adusă pe un ponton ca un bac. Din câte îmi amintesc, a fost creată cu un secol în urmă, pentru a rezista încleștării gheței din calota polară. Ideea fiind să îi facă întreaga carenă rotundă ca un ou, spre a nu fi strivită de ghețuri. Iar ideea a funcționat perfect, fiindcă în momentul de tenisune maximă, când cei din navă auzeau lemnul carenei trosnind în încleștarea banchizei, nava s-a eliberat ieșind din încleștare, tocmai datorită acestei forme.
Mi-au plăcut hărțile, crează în mintea mea imaginea mai clară a locului și călătoriei. Așa sunt eu: am nevoie de o hartă
.
Desigur, am parcurs cu voi și porțiunea auto, un fel de ”Hit the road, Jack” pentru mine
Ce mi-au rămas în minte, desigur, peisajele. În top-memorie fiind pata mov de culoare a unei tufe de flori arctice, într-un ”sol” de pietre negre, ca vulcanice.
Iar la final, întoarcerea la civilizație, cu sonorități dezamăgitoare și Grumpy-față lungă: I want real food!
Super-film, frumoasă călătorie, faini oameni!