chemari si raspunsuri


KaBoat-ul e îngust dar destul de stabil. Cu toate astea aș avea tendința să stau acolo ca în caiac, nu sus pe banchete :) .
Am urcat într-o astfel de barcă, de la Cătălin (Bărci în bagaje) la Regata 2011 a lor. Foarte ok, viteză, flotabilitate, tot. Barca era de producție Grabner, din Hypalon, caracteristici pozitive principale, rigiditatea și rezistența.
Cumva tot cu centrul de greutate jos mă simt bine :D (deh, spiritul de caiacist).

O întrebare: sigur aveați stație radio. Aveați și două pagăi, așa, ca manevră de rezervă?
Am observat anul acesta în Abdera și Fanari, foarte multe bărci cu motor, având la pupa și un auxiliar (față de alte zone din Egee). Am pus asta pe seama desigur a experiențelor neplăcute de pană de motor, dar mai cu seamă a zonei respective care primește vânturi puternice N-E, cu valuri serioase.
Pe care dealtfel le-am înfruntat și noi, zilnic :) .
 
KaBoat-ul e îngust dar destul de stabil. Cu toate astea aș avea tendința să stau acolo ca în caiac, nu sus pe banchete :) .
Am urcat într-o astfel de barcă, de la Cătălin (Bărci în bagaje) la Regata 2011 a lor. Foarte ok, viteză, flotabilitate, tot. Barca era de producție Grabner, din Hypalon, caracteristici pozitive principale, rigiditatea și rezistența.
Cumva tot cu centrul de greutate jos mă simt bine :D (deh, spiritul de caiacist).

O întrebare: sigur aveați stație radio. Aveați și două pagăi, așa, ca manevră de rezervă?
Am observat anul acesta în Abdera și Fanari, foarte multe bărci cu motor, având la pupa și un auxiliar (față de alte zone din Egee). Am pus asta pe seama desigur a experiențelor neplăcute de pană de motor, dar mai cu seamă a zonei respective care primește vânturi puternice N-E, cu valuri serioase.
Pe care dealtfel le-am înfruntat și noi, zilnic :) .

De obicei, nu ne lipseste nimic din ceea ce am avea nevoie, oriunde am fi... :) Cele doua pagai sunt intotdeauna la bord.

tumblr_pe2xkgPMcI1qj1kdqo1_1280.png


tumblr_pe2x6xTVtX1qj1kdqo2_540.png


tumblr_pd2cd4DiQX1qj1kdqo2_r1_1280.png



Doar ca jucaria noastra este din PVC.

Este stabila, chiar cand stam pe banchete, dar incarcata cu echipament, noi doi, motor si 20 litri de benzina flexeaza pe apa si chila se onduleaza cu valurile, mai ales cand motorul incepe sa impinga spre jumatate de rpm. Are si bordurile joase si valurile le incaleca usor, din pacate, dar cu rabdare am strabatut si peste 32 de mile nautice in ea... :)

tumblr_pd2cd4DiQX1qj1kdqo4_1280.png


tumblr_pd2cd4DiQX1qj1kdqo1_1280.png
 
Ultima editare:
Incepe sa miroasa in sfarsit a iarna si a sarbatori friguroase... Doar ca, in locul ecourilor de zurgalai, pe noi ne cheama vanturile din sud... Macar de-as apuca sa-mi trag sufletul si sa termin video jurnalul verii ce tocmai a trecut. Sunt la minutul 126... :) si fiecare din aceste minute mi-a creat o evadare inapoi in nord... Sud, nord, est, vest, pana la urma nici nu mai conteaza, chemarea pare sa fie mereu aceeasi...
 
Ai hotarat urmatoarea destinatie?

@CrocodiluDiluDilu Pentru ca inca se mai poate, incercam sa stabilim o noua destinatie in timp ce, sau macar imediat dupa ce, ne intoarcem dintr-o destinatie anterioara pentru a mentine un fel de continuitate. Ajuta si la mentinerea gustului libertatii, mai ales ca suntem constienti ca va veni si ziua pensionarii cand nu ne vom mai putea permite nici sa visam destinatii mai indepartate decat magazinul de paine din coltul strazii.

Am intocmit planul acestei ierni in cel mai mic detaliu inca de acum doua luni. Plecam in sud. Cat mai departe. Vom fi pe roti, pe apa, in aer, si oarecum foarte putzin, la pas. Am mai mentionat ca va fi un traseu lung si solicitant/obositor, dar in acelasi timp “domestic” pentru ca vom lua cu noi si pe una din mame (80 de ani). Deci, nu se va dormi in cort si nu se va padela, vasli sau pedala. In rest, va semana totusi cu un oricare alt “episod” din drumul (inca) fara sfarsit al celor “doi nomazi”.

Pana la ziua plecarii trebuie insa terminat jurnalul anterior.

@piesenoi111 ca s-a stabilit destinatie, am tot spus, coordonatele exacte vor fi prezentate si actualizate, ca de obicei, ‘live’ pe social media (FB)
 
"Echoes of a Kiss" - 2018

Inca fierbinte, proaspat scos de la "cuptor"... :)

https://vimeo.com/300068784

While some plans work well to the smallest details and other plans are completely derailed by unforseen circumstances, adaptability and teamwork remain the only means to move forward.

We visited “Bluie East Two”, a former US Army base from World Wor II located in East Greenland, in 2014 and four years later, in 2018, we decided to retrace our steps and find the echoes of a kiss shared at the Blue Hut.

The endeavor reminded us how precious the time we spend together is and how important it is to embrace graciously whatever nature, or fate, throws at you.

We tried to balance the magical solitude of Greenland with a fast paced road trip through Iceland.

Thank you for taking the time to come along and share the glimpses of our 167 minute long video diary.

Please, don't forget to click on the "HD" letters and choose the 1080p for the best viewing quality.
 
Nu stiu daca am mai spus chestia asta... dar o mai spun, ca-mi place :) Cica jumatate din viata o petrecem dormind. Din ce a mai ramas, jumatate se scurge cu senilitatea si copilaria. Apoi, putinul la dispozitie e dramuit din nou de diverse asteptari, de boala, etc. asa ca ne ramane chiar foarte putin la dispozitie pentru ce ne intereseaza. Poate de aceea gasim tot mai greu timpul necesar pentru un film si preferam tabloidele pe care le frunzarim si carora nu le acordam mai mult de cateva secunde. DAR, DIN NOU filmele voastre nu m-au dezamagit! Imi place nordul cu simplitatea si puritatea lui si filmul transmite spiritul acelor locuri. Va multumesc ca impartasiti aceste lucruri!
Nu in ultimul rand, tura in Islanda mi-a reinviat cateva amintiri :)
 
Ultima editare:
Nu stiu daca am mai spus chestia asta... dar o mai spun, ca-mi place :) Cica jumatate din viata o petrecem dormind. Din ce a mai ramas, jumatate se scurge cu senilitatea si copilaria. Apoi, putinul la dispozitie e dramuit din nou de diverse asteptari, de boala, etc. asa ca ne ramane chiar foarte putin la dispozitie pentru ce ne intereseaza. Poate de aceea gasim tot mai greu timpul necesar pentru un film si preferam tabloidele pe care le frunzarim si carora nu le acordam mai mult de cateva secunde. DAR, DIN NOU fimele voastre nu m-au dezamagit! Imi place nordul cu simplitatea si puritatea lui si filmul transmite spiritul acelor locuri. Va multumesc ca impartasiti aceste lucruri!
Nu in ultimul rand, tura in Islanda mi-a reinviat cateva amintiri :)

Multumimi mult pentru timpul petrecut alaturi de noi. Am incercat, uneori mai cu pricepere, alteori cu mai putzin succes, sa aducem pe cel ce vizioneaza cat mai aproape de realitatea noastra din teren.

LE: In privinta lipsei timpului disponibil, ma tem ca este o realitate familiara tuturor. Nu mai avem timp si mai ales rabdare pentru nimic. Patinam prin propria viata incapabili sa diminuam inertia care ne tot impinge inainte spre... nimic.

In general vorbind, gustam din fuga din toate si nu mai avem timp sa ne delectam cu nimic, motiv pentru care noi simtim nevoia sa iesim cat mai departe de tavalugul cotidian.

Revenind la filmele de calatorie actuale, influentate de tabieturile vizionarii online, s-au conturat diverse formule de prezentare, de la o asa zisa durata optima, la anumite clisee de incadrari a imaginii, tranzitii, muzica, etc.

In ciuda sfaturilor primite de la cei se simt indreptatiti sa le dea, voi continua sa filmez si sa montez aceste video jurnale in stilul “vechi” inflorit pe vremea cand oamenii aveau timp...

Cine are timp si este interesat, se va uita, cine nu... asta e, planeta se invarte mai departe... :)
 
Ultima editare:
Revenind la filmele de calatorie actuale, influentate de tabieturile vizionarii online, s-au conturat diverse formule de prezentare, de la o asa zisa durata optima, la anumite clisee de incadrari a imaginii, tranzitii, muzica, etc.

In ciuda sfaturilor primite de la cei se simt indreptatiti sa le dea, voi continua sa filmez si sa montez aceste video jurnale in stilul “vechi” inflorit pe vremea cand oamenii aveau timp...

Cine are timp si este interesat, se va uita, cine nu... asta e, planeta se invarte mai departe... :)

Da, absolut, sunt de aceeasi parere. Faci filmele pentru placerea voastra si nu pentru a intra in voia cuiva. Daca cineva rezoneaza cu voi, ei bine, va puteti bucura pentru el, daca nu e nimeni care s-o faca, la fel de bine nu simtiti nici-o pierdere.
 
M-am oprit pentru o clipa din tavalugul zilei si privesc peretele impodobit cu diferite obiecte aduse de pe diferite meridiane. Vinul rosu impinge la reverie...

Ne pregatim sa plecam la drum, dar stim ca va fi diferit. Vom dormi fiecare noapte intr-un pat uscat si calduros, vom manca la restaurant, vom fi departe de focul de tabara atat de drag...

Desi vom fi aproape de sublimul peisajului, vom fi inconjurati si de turisti zgomotosi incaltati in “adidasi”, si vom fi dureros de departe de pretioasa liniste si solitudine.

Ne va lipsi acea legatura directa cu pulsul naturii si starea de exceptie cand o intreaga vale si muntii din jur devin “locul nostru”. Ne va lipsi trezirea instinctului de supravietuire, reimprospatarea simturilor pentru a putea imbratisa salbaticia, nevoia de apa potabila si hrana, nevoia de adapost, teama ancestrala de animale mai mari si mai puternice dornice sa ne consume... :)

Cine doarme macar o noapte in spatele unui perete de cort dincolo de care pot fi bivoli, hipopotami, lei, hiene, aligatori, ursi grizzly, lupi, ursi polari, nu poate uita niciodata acea stare de “mobilizare” si pregatire pentru o potentiala intalnire inainte sa traga fermoarul sacului de dormit... :)

Toate astea ne vor lipsi si in aceasta noua tura...

LE: Nu mai stiu pe ce blog de calatorii a ripostat cineva la o observatie a mea mai veche ca i se pare o risipa de resurse sa ne intoarcem a doua oara intr-un loc vizitat anterior si ca ei, tot un cuplu, au vizitat deja nu mai retin ce numar (evident semnificativ mai mare) de tari si destinatii “exotice”...

Am incercat sa explic, fara succes (vina mea datorita inabilitatii de a formula suficient de inteligibil) ca noi nu suntem interesati sa bifam cat mai multe destinatii exotice si ca m-as intoarce cu drag in anumite locuri chiar si de zece ori, chiar daca asta inseamna ca nu voi avea oportunitatea sa vizitez nici macar o data anumite destinatii.
 
Ultima editare:
@ DoiNomazi:
***Cine doarme macar o noapte in spatele unui perete de cort dincolo de care pot fi bivoli, hipopotami, lei, hiene, aligatori, ursi grizzly, lupi, ursi polari, nu poate uita niciodata acea stare de “mobilizare” si pregatire pentru o potentiala intalnire inainte sa traga fermoarul sacului de dormit... ***

Am avut asemenea ocazie... mistreti care se frecau de panza cortului, trosnet de crengi uscate si mormait de urs prin apropiere...:)
M-a cam luat cu friguri...:p
 
@ DoiNomazi:
***Cine doarme macar o noapte in spatele unui perete de cort dincolo de care pot fi bivoli, hipopotami, lei, hiene, aligatori, ursi grizzly, lupi, ursi polari, nu poate uita niciodata acea stare de “mobilizare” si pregatire pentru o potentiala intalnire inainte sa traga fermoarul sacului de dormit... ***

Am avut asemenea ocazie... mistreti care se frecau de panza cortului, trosnet de crengi uscate si mormait de urs prin apropiere...:)
M-a cam luat cu friguri...:p

Deci, stii cum e... sunt momente cand te exaspereaza pana si zgomotul “infernal” al propriei inimi si din cand in cand mai uiti sa respiri... :)

Daca ai cu tine un spray sau o pocnitoare de calibru potrivit, mai ai o sansa sa atipesti cu urechile ciulite la fiecare adiere de vant sau picatura de apa cazuta pe cort... :) Cand ajung sa se frece de cort, e cam nasol, pentru ca cele mai multe patrupede iti simt prezenta si panica le poate induce compartamente neasteptate.

Pe cat de “neplacute” par situatiile astea cand sunt descrise in cuvinte, multi se indragostesc de ele si le resimt lipsa in permanenta. Dupa minimum o saptamana de cort in pustietati frecventate de “organisme pluricelulare potential ostile”, senzatia de adapost oferita de un perete rigid este coplesitoare, dar dupa doar trei zile de somn sub un acoperis, dorul de a te inveli cu stelele de pe bolta starnge mai tare decat o pereche de pantofi cu un numar mai mici... :)

Zic si eu...
 
Ultima editare:
Ehei, Nomazilor, încăpățânarea mea de a vedea întreg jurnalul, pe îndelete și pe ecran mare, a făcut să vizionez pe episoade și să pun stop, reverse, play, de nenumărate ori :) .
Asta fiindcă în afara peisajelor ce se derulează frumos și le percepi dintr-o trecere, în rest sunt pasaje cu o informație atât de densă, că a trebuit să opresc, să citesc și să înțeleg, abia apoi să reiau.

Impresia generală e de documentar frumos încadrat, bine explicat, împănat cu informație tehnică, alintat cu muzica potrivită, condimentat cu fragmente simpatice de viață de cuplu. Nu e deloc un jurnal de călătorie. Jurnale de călătorie fac eu. Sau mai bine zis ”făceam”, atunci când timpul îmi permitea. Călătoriile de 3 ani încoace nu le-am mai povestit (și e păcat fiindcă măcar povestindu-le, mi le reamintesc și le retrăiesc).
Eu cred că filmele voastre au tot rolul acesta: retrăiți aventurile, vizionând filmul final. De fapt tu retrăiești de zeci de ori, numai în momentele când montezi filmul, din sute de fragmente. :)

Epatantă e profunzimea peisajelor, filmările aeriene ale Mavic-ului (parcă asta e drona voastră) au acest efect.
Dialogul vostru, manevrele cu arma, golfurile ce par încremenite în lipsa vântului cu care suntem obișnuiți să dialogăm zilnic, noi, ăștia cu velele pe barcă :) -eu nu fac nici o mișcare fără să verific vântul, indiferent dacă plec în traversade sau rămân la ancoră în golfuri-
Manevrele cu arma erau un exercițiu pentru că informația -dacă îmi amintesc bine- era că un urs polar se află la 20 km SV de voi. Chiar erau 20 km? Pare o distanță mică pentru siguranța față de voracitatea și aptitudinile unui urs alb.

Am reținut că beați direct, apă glaciară, fără pastile de tratare. Înseamnă că e ok. Acum dacă nici în pustiul ăla n-o fi apa curată, unde să mai fie? :D
Plăcut mie este și cuplul Grumpy-Sea Sick, glumeț, liniștit, armonios, atemporal. Ba chiar ”cântăcios” și dansator pe ici-colo
În mod paradoxal dansul ”All the sigle ladies” n-a reușit să aducă soarele. :D

Acum și despre tehnică. Sea-sick către Grumpy: -I”m sorry, I don”t hear you.
Dar noi auzeam perfect ambele voci, ca în studio. Probabil ai suprapus coloana sonoră de la camerele fiecăruia, altfel nu se explică. Microfoanele par a fi microfoane externe, tot din considerentul sunetului perfect. Posibil microfoane direcționale.

Sar de la una la alta fiindcă e multă informație și mi le amintesc toate deavalma: formele incredibile ale unor ghețari și pâcla orizontală de la jumătatea versanților, făceau peisajele memorabile.
Iar în peisajele astea, un foc adevărat din vreascuri de jnepeni, aducea în cadru scara umană. Focul și niște tălpi gloale, scoase din cizme la uscat probabil :)

Am văzut vechea navă de expediții polare ”Maud”, a vestitului Roald Amundsen, adusă pe un ponton ca un bac. Din câte îmi amintesc, a fost creată cu un secol în urmă, pentru a rezista încleștării gheței din calota polară. Ideea fiind să îi facă întreaga carenă rotundă ca un ou, spre a nu fi strivită de ghețuri. Iar ideea a funcționat perfect, fiindcă în momentul de tenisune maximă, când cei din navă auzeau lemnul carenei trosnind în încleștarea banchizei, nava s-a eliberat ieșind din încleștare, tocmai datorită acestei forme.

Mi-au plăcut hărțile, crează în mintea mea imaginea mai clară a locului și călătoriei. Așa sunt eu: am nevoie de o hartă :) .
Desigur, am parcurs cu voi și porțiunea auto, un fel de ”Hit the road, Jack” pentru mine :) Ce mi-au rămas în minte, desigur, peisajele. În top-memorie fiind pata mov de culoare a unei tufe de flori arctice, într-un ”sol” de pietre negre, ca vulcanice.
Iar la final, întoarcerea la civilizație, cu sonorități dezamăgitoare și Grumpy-față lungă: I want real food! :D

Super-film, frumoasă călătorie, faini oameni!
 
Ehei, Nomazilor, încăpățânarea mea de a vedea întreg jurnalul, pe îndelete și pe ecran mare, a făcut să vizionez pe episoade și să pun stop, reverse, play, de nenumărate ori :) .
Asta fiindcă în afara peisajelor ce se derulează frumos și le percepi dintr-o trecere, în rest sunt pasaje cu o informație atât de densă, că a trebuit să opresc, să citesc și să înțeleg, abia apoi să reiau.

Impresia generală e de documentar frumos încadrat, bine explicat, împănat cu informație tehnică, alintat cu muzica potrivită, condimentat cu fragmente simpatice de viață de cuplu. Nu e deloc un jurnal de călătorie. Jurnale de călătorie fac eu. Sau mai bine zis ”făceam”, atunci când timpul îmi permitea. Călătoriile de 3 ani încoace nu le-am mai povestit (și e păcat fiindcă măcar povestindu-le, mi le reamintesc și le retrăiesc).
Eu cred că filmele voastre au tot rolul acesta: retrăiți aventurile, vizionând filmul final. De fapt tu retrăiești de zeci de ori, numai în momentele când montezi filmul, din sute de fragmente. :)

Epatantă e profunzimea peisajelor, filmările aeriene ale Mavic-ului (parcă asta e drona voastră) au acest efect.
Dialogul vostru, manevrele cu arma, golfurile ce par încremenite în lipsa vântului cu care suntem obișnuiți să dialogăm zilnic, noi, ăștia cu velele pe barcă :) -eu nu fac nici o mișcare fără să verific vântul, indiferent dacă plec în traversade sau rămân la ancoră în golfuri-
Manevrele cu arma erau un exercițiu pentru că informația -dacă îmi amintesc bine- era că un urs polar se află la 20 km SV de voi. Chiar erau 20 km? Pare o distanță mică pentru siguranța față de voracitatea și aptitudinile unui urs alb.

Am reținut că beați direct, apă glaciară, fără pastile de tratare. Înseamnă că e ok. Acum dacă nici în pustiul ăla n-o fi apa curată, unde să mai fie? :D
Plăcut mie este și cuplul Grumpy-Sea Sick, glumeț, liniștit, armonios, atemporal. Ba chiar ”cântăcios” și dansator pe ici-colo
În mod paradoxal dansul ”All the sigle ladies” n-a reușit să aducă soarele. :D

Acum și despre tehnică. Sea-sick către Grumpy: -I”m sorry, I don”t hear you.
Dar noi auzeam perfect ambele voci, ca în studio. Probabil ai suprapus coloana sonoră de la camerele fiecăruia, altfel nu se explică. Microfoanele par a fi microfoane externe, tot din considerentul sunetului perfect. Posibil microfoane direcționale.

Sar de la una la alta fiindcă e multă informație și mi le amintesc toate deavalma: formele incredibile ale unor ghețari și pâcla orizontală de la jumătatea versanților, făceau peisajele memorabile.
Iar în peisajele astea, un foc adevărat din vreascuri de jnepeni, aducea în cadru scara umană. Focul și niște tălpi gloale, scoase din cizme la uscat probabil :)

Am văzut vechea navă de expediții polare ”Maud”, a vestitului Roald Amundsen, adusă pe un ponton ca un bac. Din câte îmi amintesc, a fost creată cu un secol în urmă, pentru a rezista încleștării gheței din calota polară. Ideea fiind să îi facă întreaga carenă rotundă ca un ou, spre a nu fi strivită de ghețuri. Iar ideea a funcționat perfect, fiindcă în momentul de tenisune maximă, când cei din navă auzeau lemnul carenei trosnind în încleștarea banchizei, nava s-a eliberat ieșind din încleștare, tocmai datorită acestei forme.

Mi-au plăcut hărțile, crează în mintea mea imaginea mai clară a locului și călătoriei. Așa sunt eu: am nevoie de o hartă :) .
Desigur, am parcurs cu voi și porțiunea auto, un fel de ”Hit the road, Jack” pentru mine :) Ce mi-au rămas în minte, desigur, peisajele. În top-memorie fiind pata mov de culoare a unei tufe de flori arctice, într-un ”sol” de pietre negre, ca vulcanice.
Iar la final, întoarcerea la civilizație, cu sonorități dezamăgitoare și Grumpy-față lungă: I want real food! :D

Super-film, frumoasă călătorie, faini oameni!


Unde sa incep cu raspunsul?...

Multumesc mult pentru timpul acordat vizionarii! Chiar iti datorez cateva clipe pretioase de viata...

Nu mai stiu nici eu ce este.. tu zici ca nu-i jurnal de calatorie... nu stiu.. nici documentar nu pot sa-i zic, caci nu se ridica nici pe departe la cerintele unui documentar. E un hibrid ciudat, o specie mutanta cu o lungime de film si calitati de video personal de vacanta.

A propos de calitatea tehnica, sunetul priza directa din teren a fost un dezastru pentru ca mi-a fost lene sa utilizez jucariile din dotare. Singura scena unde am utilizat microfoanele individuale de corp a fost scena debarcarii initiale cand inceram sa caram echipamentul cat mai sus pe mal si o data in masina. in rest s-a mers pe microfoanele de camera, neprotejate de vant si a iesit un dezastru din cauza stabilizatorului electric de imagine atasat la GoPro. S-a filmat jumatate din material cu iPhone-ul si datorita carcasei de protectie submersibile sunetul a fost mizerabil.

Am muncit putzin la "recuperarea" sunetului in "iZotope RX7" ca sa-i dau un pic de prezenta inteligibila, dar am apelat la subtitrare mai ales la dialogul din masina. Sunt momnte cand oboseala, sau ierahia prioritatilor iti mai taie din elanul necesar utilizarii potrivite a jucariilor si nu mai ai chef sa intinzi microfoane si fire peste tot..

Pe vremea cand eram doar cel ce filmeaza si nu trebuia sa traiesc si momente reale in fata camerei era mult mai usor caci singura grija era sa iasa bine bine imaginea si sunetul...

Peisajul este tulburator de frumos si acolo chiar nu am nici un merit, pentru ca oricum l-ai fotografia, tot frumos ramane. Frumusetea fiordurilor nu poate ascunde insa semnalul de alarma de la topirea rapida a ghetarului de la Helheim. Putzini oameni ajung acolo in afara glaciologilor, din diferite motive, si am fost marcati de faptul ca am vazut "pe viu" cat de rapid se topeste imensul ghetar.

Vantul poate lipsi cu desavarsire char si o zi intreaga, pentru ca apoi sa se monteze brusc aducand aerul inghetat al calotei. Mai putzin vara si mai des iarna, o zi cu soare si acalmie se poate transform brusc intr-un joc cu moartea datorita fomarrii acelor piteraq imposibil de prevazut. Un piteraq poate ajunge pana la intensitatea necesara dezmembrarii unei case. Imbratisarea unui piteraq poate fi fatala unei ambarcatiuni mici. Noroc ca sunt foarte rare vara...

Da, aveam sa aflam la intoarcerea in Tasiilaq ca cei din mica asezare de la Tiniteqilaaq au surprins un polar la nord de asezarea lor, cam la 20 KM liniari de tabara noastra. Intamplarea a facut ca polarul sa fie pe malul imensului fjord Sermilik, practic de partea cealalta a muntelui fata de noi. In principiu am sporit sansele unei intalniri datorita faptului ca am stat atat de mult in acelasi loc ca mirosul de tabara circula si ursul are nasul fin, dar... spre bucuria noastra, n-a fost sa fie.

Din pacate, apa "glaciara" nu este atat de curata pe cat pare. Exista tot felul de alge chiar si la temperaturi scazute, dupa cum exista si multe bacterii, virusi, etc. necunoscuti noua, care au zacut adormiti in ghetar mii de ani pentru a fi treziti odata cu topirea... Am baut si asa a fost sa fie... nu ne-am dranjat la stomac, nu ne-a durut stomacul, nu ne-au iesit pete, n-am facut febra... a fost (de) bine...

Da, a fost oarecum bizara coincidenta intalnirii cu "Maud" care era in timpul calatoriei tractate din Canada, catre un muzeu din Norvegia.

Islanda pe patru roti e frumoasa, dar mica...

Multumesc inca o data pentru vizionare!

Sarbatori Fericite
 
Ultima editare:
Unde sa incep cu raspunsul?...

Multumesc mult pentru timpul acordat vizionarii! Chiar iti datorez cateva clipe pretioase de viata...

..................................
Sarbatori Fericite!


A fost o plăcere să vizionez și să savurez întreg filmul. E drept că în traiul curent lăsăm plăcerile mai la urmă... dar asta trebuie musai corijat :) .
Aici fac serioase eforturi să schimb prioritățile: plăcerile măcar pe același palier cu îndatoririle...dacă nu înaintea lor :) .
De exemplu acum, în extrasezon, dincolo de ieșirile cu caiacul pe zăpezile Dunării și petrecerile sătămânale cu prietenii de bărci, am în program și o haiducie către Dusseldorf boot 2019... peste exact o lună, cât să mă reculeg după lupta cu sărbătorile.
Pe care vi le doresc senine și pline de bucurii :)
 

Back
Sus