chemari si raspunsuri

Am avut privilegiul sa ne intoarcem cu bine dintr-o noua tura auto Trans-Patagonia, de 5,003 Km, de la Buenos Aires la Ushuaia, in Tierra del Fuego, cu o mica deviere pe la Torres del Paine, in Chile. Astazi incepe lucrul la editarea video jurnalului… ��

V-am urmarit pe FB atat cat mi-a permis timpul si conexiunile WiFi. Ati atins cu periplul vostru cateva locuri care mi-au atras si mie atentia: astept filmul.
 
V-am urmarit pe FB atat cat mi-a permis timpul si conexiunile WiFi. Ati atins cu periplul vostru cateva locuri care mi-au atras si mie atentia: astept filmul.

Daca gasesti cateva farame (mai mari!) de timp si chef, poate arunci o privire si pe video jurnalul din Oz. S-ar putea sa gasesti vreo doua, trei, imgini care iti vor aduce un zambet in ochi... :)

V-am urmarit si noi cursul si imaginile. Din pacate, noi a trebuit sa stam pe reteaua celulara in permanenta. Legaturile WiFi au fost sporadice si extrem de proaste mai peste tot.
 
Ultima editare:
Am parcurs filmul cu plăcere și curiozitate totodată, mărturisind că nu aveam o mare așteptare personală, dat fiind că o călătorie pe uscat nu e între pasiunile mele.
Umorul cu care sunt țesute cadrele, muzica adaptată la acțiune (o, ce de muzică! vedeți lista la final!), efectele, tranzițiile, îmbinarea cu fragmente din filme clasice... toate astea m-au ținut legat de ”peliculă” mult peste așteptări. De fapt am avut nenumărate momente în care am revenit pentru a rula din nou câte o secvență :) .
Sunt 3 ore! 3 ore!!
În care realizez că într-adevăr, o călătorie e o călătorie, pe apă sau pe uscat, are firul ei de suspans, atracția ei și conexiunea pe care o faci cu natura în care pătrunzi.
Am simțit aproape pe viu, că moartea mașinii înseamnă acolo moartea călătorului. În cazul în care nu ești boșiman :) . Desigur, Nomazii aveau echipament de semnalizare distress, ca pe mare. Dar mergând prin pustiul arid, e imposibil să nu simți apropierea de madama cu coasă. Prea suflă-n ceafă.
Momentele cheie au surprins în dialogul Nomazilor, trecerea pe mod ”română neaoșă” :)
Momente de tensiune și momente de relaxare. Dune roșii, cu făgașuri, praf în drone sau în sandwich-uri, frigul de dimineață, arșița de amiază, carcase arse sau scâlciate ale unor mașini nenorocoase. Răsărit fain, foc prietenos, lagună superbă, ape azurii, corali, imagini de vis.
Australia :) .

Ah, să nu uit. Maximă e indicația de pe o fântână din pustiu: ”Drink more beer, you bastards!” :D
 
Ultima editare:
Am parcurs filmul cu plăcere și curiozitate totodată, mărturisind că nu aveam o mare așteptare personală, dat fiind că o călătorie pe uscat nu e între pasiunile mele.
Umorul cu care sunt țesute cadrele, muzica adaptată la acțiune (o, ce de muzică! vedeți lista la final!), efectele, tranzițiile, îmbinarea cu fragmente din filme clasice... toate astea m-au ținut legat de ”peliculă” mult peste așteptări. De fapt am avut nenumărate momente în care am revenit pentru a rula din nou câte o secvență :) .
Sunt 3 ore! 3 ore!!
În care realizez că într-adevăr, o călătorie e o călătorie, pe apă sau pe uscat, are firul ei de suspans, atracția ei și conexiunea pe care o faci cu natura în care pătrunzi.
Am simțit aproape pe viu, că moartea mașinii înseamnă acolo moartea călătorului. În cazul în care nu ești boșiman :) . Desigur, Nomazii aveau echipament de semnalizare distress, ca pe mare. Dar mergând prin pustiul arid, e imposibil să nu simți apropierea de madama cu coasă. Prea suflă-n ceafă.
Momentele cheie au surprins în dialogul Nomazilor, trecerea pe mod ”română neaoșă” :)
Momente de tensiune și momente de relaxare. Dune roșii, cu făgașuri, praf în drone sau în sandwich-uri, frigul de dimineață, arșița de amiază, carcase arse sau scâlciate ale unor mașini nenorocoase. Răsărit fain, foc prietenos, lagună superbă, ape azurii, corali, imagini de vis.
Australia :) .

Ah, să nu uit. Maximă e indicația de pe o fântână din pustiu: ”Drink more beer, you bastards!” :D

Multumim, prieteni, pentru timpul (cam) lung acordat vizionarii! Faptul ca mai exista o pereche de ochi si un suflet dornic sa vada ce-ai incercat sa spui este singura rasplata pentru mai mult de patru luni de nopti nedormite... :)

@Florio ti-am povestit cum e cu “frame fucking” si fiecare secunda are fix 29.97 cadre sa te certi cu ele. Un buletin de stiri la jurnalul de seara se filmeaza in medie intr-o proportie de 20:1, in timp ce un reportaj mai adancit din specia “feature” urca pana la 40:1 si la documentare se urca pana la 60-80:1, in functie de subiect si tratare. Cele mai “grele” sunt documentarele despre animale unde astepti zile in sir sa prinda leul antilopa in cadrul potrivit si proportia urca pana la 120-140:1.

Adica, in cazul documentarelor despre natura, pentru fiecare minut prezentat pe ecran exista 120-140 minute de material filmat raw... :)

Porcarioara noastra este doar undeva la 50-60:1, dar cand inmultesti 50 x 177 se cocoseaza si drive-urile si memoria computer-ului, care duce din ce in ce mai greu intreaga poveste. De cate ori venea M. pe la 04:00 hours sa ma remorcheze la culcare si ma intreba cum merge, raspunsul era invariabil acelasi, era mai usor de condus prin desert, mate.. :)

N-a mai fost timp de finisare, corectii de culoare, remixarea coloanei sonore si exista, inevitabil, oarece discrepante de tonalitate si volum intre segmente de sunet lucrate la boxe si segmente lucrate in casti... :) asta e. Nu ca m-as pricepe prea bine, dar daca este cineva interesat sa discutam despre video production in PM, o voi face cu placere, ca dincolo de hoinareala prin pustietati, joaca cu camera este singurul alt lucru care imi place in viata... :)

Aseara m-am apucat de “Ragi Pañi Mo - 2017" (Al Rayo del Sol), care va fi un video jurnal despre mica tura trans-patagonica...

Dureaza o saptamana sa cataloghez si sa organizez materialul filmat, inca vreo saptamana de cautat si selectat muzica potrivita si pe urma ma pot apuca, in sfarsit, de crosetat secventele. Sper sa nu-mi ia mai mult de doua luni.

Asta va fi aproape sigur ultimul film de genul asta (probabil ca accidentul camerei principale, arsa de umezeala ploii, este semnul ca trebuie sa ma opresc) si va inchide seria “Travelotherapy”. Voi incerca sa-l fac mult mai scurt si oarecum intr-un alt stil... desi... naravurile rele mor greu.. :)

Multumesc, inca o data pentru vizionare si impresii! Indeed, ”Drink more beer, you bastards!”

Cele bune.
 
Ultima editare:
Multumim, prieteni, pentru timpul (cam) lung acordat vizionarii! Faptul ca mai exista o pereche de ochi si un suflet dornic sa vada ce-ai incercat sa spui este singura rasplata pentru mai mult de patru luni de nopti nedormite... :)

@Florio ti-am povestit cum e cu “frame fucking” si fiecare secunda are fix 29.97 cadre sa te certi cu ele. Un buletin de stiri la jurnalul de seara se filmeaza in medie intr-o proportie de 20:1, in timp ce un reportaj mai adancit din specia “feature” urca pana la 40:1 si la documentare se urca pana la 60-80:1, in functie de subiect si tratare. Cele mai “grele” sunt documentarele despre animale unde astepti zile in sir sa prinda leul antilopa in cadrul potrivit si proportia urca pana la 120-140:1.

Adica, in cazul documentarelor despre natura, pentru fiecare minut prezentat pe ecran exista 120-140 minute de material filmat raw... :)

Porcarioara noastra este doar undeva la 50-60:1, dar cand inmultesti 50 x 177 se cocoseaza si drive-urile si memoria computer-ului, care duce din ce in ce mai greu intreaga poveste. De cate ori venea M. pe la 04:00 hours sa ma remorcheze la culcare si ma intreba cum merge, raspunsul era invariabil acelasi, era mai usor de condus prin desert, mate.. :)

N-a mai fost timp de finisare, corectii de culoare, remixarea coloanei sonore si exista, inevitabil, oarece discrepante de tonalitate si volum intre segmente de sunet lucrate la boxe si segmente lucrate in casti... :) asta e. Nu ca m-as pricepe prea bine, dar daca este cineva interesat sa discutam despre video production in PM, o voi face cu placere, ca dincolo de hoinareala prin pustietati, joaca cu camera este singurul alt lucru care imi place in viata... :)

Aseara m-am apucat de “Ragi Pañi Mo - 2017" (Al Rayo del Sol), care va fi un video jurnal despre mica tura trans-patagonica...

Dureaza o saptamana sa cataloghez si sa organizez materialul filmat, inca vreo saptamana de cautat si selectat muzica potrivita si pe urma ma pot apuca, in sfarsit, de crosetat secventele. Sper sa nu-mi ia mai mult de doua luni.

Asta va fi aproape sigur ultimul film de genul asta (probabil ca accidentul camerei principale, arsa de umezeala ploii, este semnul ca trebuie sa ma opresc) si va inchide seria “Travelotherapy”. Voi incerca sa-l fac mult mai scurt si oarecum intr-un alt stil... desi... naravurile rele mor greu.. :)

Multumesc, inca o data pentru vizionare si impresii! Indeed, ”Drink more beer, you bastards!”

Cele bune.

Cât de bine te înțeleg, chiar dacă nu fac film! În Patagonia aveai o postare scurtă pe FB, ceva de genul, „e ora 6, scularea, patru ore de somn sunt destul” și i-am citit-o Cosminei, care nu era încă complet trează. Răspunsul ei a fost: „sunteți la fel” :)
 
Problema zgarceniei la dormit poate insemna o nesatioasa pofta de viata, dupa cum, la fel de bine, poate fi si o inevitabila consecinta a imbatranirii... :) In timp ce prima imi este o amanta draga, de a doua ma tem ca de o situatie in care iti curg mucii in timpul unei piese de teatru si n-ai batista... :)

La noi e de-a dreptul hilar pentru ca M. este foarte somnoroasa si ar dormi aproape dublu de cat reuseste, daca ar avea ocazia. Uneori ii amintesc fara sa fiu convins ca glumesc, “You’ve got the wrong hubby, mate...”... :)

Norocul echipei ca M. este un real trooper de nadejde si tine la tavaleala, fie ploaie, fie vant... :)
 
Ultima editare:
Multumim, prieteni, pentru timpul (cam) lung acordat vizionarii! Faptul ca mai exista o pereche de ochi si un suflet dornic sa vada ce-ai incercat sa spui este singura rasplata pentru mai mult de patru luni de nopti nedormite... :)

@Florio ti-am povestit cum e cu “frame fucking” si fiecare secunda are fix 29.97 cadre sa te certi cu ele. Un buletin de stiri la jurnalul de seara se filmeaza in medie intr-o proportie de 20:1, in timp ce un reportaj mai adancit din specia “feature” urca pana la 40:1 si la documentare se urca pana la 60-80:1, in functie de subiect si tratare. Cele mai “grele” sunt documentarele despre animale unde astepti zile in sir sa prinda leul antilopa in cadrul potrivit si proportia urca pana la 120-140:1.

Adica, in cazul documentarelor despre natura, pentru fiecare minut prezentat pe ecran exista 120-140 minute de material filmat raw... :)

Porcarioara noastra este doar undeva la 50-60:1, dar cand inmultesti 50 x 177 se cocoseaza si drive-urile si memoria computer-ului, care duce din ce in ce mai greu intreaga poveste. De cate ori venea M. pe la 04:00 hours sa ma remorcheze la culcare si ma intreba cum merge, raspunsul era invariabil acelasi, era mai usor de condus prin desert, mate.. :)

N-a mai fost timp de finisare, corectii de culoare, remixarea coloanei sonore si exista, inevitabil, oarece discrepante de tonalitate si volum intre segmente de sunet lucrate la boxe si segmente lucrate in casti... :) asta e. Nu ca m-as pricepe prea bine, dar daca este cineva interesat sa discutam despre video production in PM, o voi face cu placere, ca dincolo de hoinareala prin pustietati, joaca cu camera este singurul alt lucru care imi place in viata... :)

Aseara m-am apucat de “Ragi Pañi Mo - 2017" (Al Rayo del Sol), care va fi un video jurnal despre mica tura trans-patagonica...

Dureaza o saptamana sa cataloghez si sa organizez materialul filmat, inca vreo saptamana de cautat si selectat muzica potrivita si pe urma ma pot apuca, in sfarsit, de crosetat secventele. Sper sa nu-mi ia mai mult de doua luni.

Asta va fi aproape sigur ultimul film de genul asta (probabil ca accidentul camerei principale, arsa de umezeala ploii, este semnul ca trebuie sa ma opresc) si va inchide seria “Travelotherapy”. Voi incerca sa-l fac mult mai scurt si oarecum intr-un alt stil... desi... naravurile rele mor greu.. :)

Multumesc, inca o data pentru vizionare si impresii! Indeed, ”Drink more beer, you bastards!”

Cele bune.

Salutare. Poate te-ar interesa GoPro Fusion pentru proiectele de viitor
https://shop.gopro.com/EMEA/cameras/fusion/CHDHZ-103.html
https://www.youtube.com/watch?v=PygsKZXpYrI
Desi, este mai putina arta involved ;)
 
Salutare. Poate te-ar interesa GoPro Fusion pentru proiectele de viitor
https://shop.gopro.com/EMEA/cameras/fusion/CHDHZ-103.html
https://www.youtube.com/watch?v=PygsKZXpYrI
Desi, este mai putina arta involved ;)

Cu “action cams” sunt rezolvat. Imi trebuie o camera cu lentila interschimbabila mai serioasa si cu un senzor mai mare (micro 4/3) pentru scenele mai domoale unde ar trebui sa incapa frumusetea naturii si mai pe inserat, nor, ploaie, etc.

Ttebuie sa fie 4K-5K, trebuie sa fie daca nu waterproof, macar serios de tot water-resistant si sa aiba si gimbal protejat la apa. Exista ceva la DJI dar nu intruneste inca toate conditiile.

GoPro-uri, am.
 
Si pentru ca montajul la "Ragi Pañi Mo - 2017 (Al Rayo Del Sol)" merge mai mult cu vant de prova, profit de cateva minute de ragaz sa astern doua, trei, vorbe mestecate printre amintirile inca proaspete.

Partea 1

Planul initial era sa cautam o optiune de padelat un kayak tandem, ori in Argentina, ori in Chile, la sud de Stramtoarea Magellan. Timp de mai bine de doua luni am incercat fara success sa gasim o varianta potrivita modelului nostru independent de abordare a unei calatorii.

Din pacate toti cei reperati ca potentiali furnizori de kayace de inchiriat au refuzat sa inchirieze kayace fara ghid prin fjord-uri. Si cum nu aveam de gand sa petrecem 10 zile intr-un grup pastorit de vreun ghid, am renuntat la optiunea padelatului.

Asa cum invatasem in ultimii ani, organizarea unei calatorii independente cu propriul echipament a devenit din ce in ce mai scumpa si anevoioasa datorita optiunilor fezabile de transport. In conditiile actuale U-Boat-ul pare condamnat la sarcofagul in care l-am zavorat cand ne-am intors de la Bluie East Two. Oare, in ce stare se afla, impaturit de aproape 4 ani in aceeasi pozitie si inchis ermetic in lada de transport?

“Where shall we go, mate?”

Am intrebat desi banuiam din start ca va fi imposibil, sau foarte greu, sa gasim raspunsul potrivit.

“The Everglades?...”

“Most chickees and several ground sites are gone after the last storm… very few camping sites left, especially on the interior…”

“Would you take the U-Boat, or a canoe?...”

“I don’t know… neither... I am not ready to return to the Everglades yet… I need a new place…”

“The Keys?...”

“A new place…”

“South?”

“As far south as we can…”

“You said we can’t find a kayak in Argentina.”

“We go hiking. Time to see Torres del Paine….”

“OK.”

In mai putzin de trei zile aveam sa intelegem ca Torres del Paine, in ciuda frumusetii peisajului, este un loc sufocant de aglomerat, usor accesibil autocarelor cu turisti ademeniti de brosurile frumos colorate. Alocarea intregului concediu parcului Torres del Paine, din punctul nostru de vedere, ar fi fost o experienta dureroasa.

“Then, what? There are not enough days for a trip to the South Pacific. Antarctica?”

“Too expensive and too geriatric. I’m not paying $ 12-15 K per person for a trip on a cruising ship filled with pensioners. ..”

“Yeah, that’s too much… Add the flights and other expenses… So, no Antarctica. Good bye, penguins…” a incheiat M. cu un zambet adresat peretului dinspre sud al apartamentului.

“Fuck the penguins! If we ever go to Antarctica, we’ll sail our own boat!” am declarat martial ca o porunca a destinului.

“And that might never happen…”, a tinut M. sa-mi reaminteasca.

“We’re going south! We go to Patagonia and Tierra del Fuego! We’ll visit Torres del Paine on the way and we drive all the way to the end of the world in Ushuaia to greet the pensioners who return from Antarctica. There…”

“And how do we do that?”

“We gonna drive… We’ll rent a car in Buenos Aires, or Santiago, and go south.”

“OK.”

A durat si circul inchirierii masinii vreo doua saptamani. Ne-am trezit prea aproape de sezon si optiunile se rareau cu fiecare zi, in timp ce preturile cresteau cu aceeasi rapiditate. Decizia era imperios necesara. Si plata unei sume de bani in avans, la fel.

Una din optiunile gasite, pana la urma, in Argentina, era mai avantajoasa decat oricare alta optiune din Chile. In frenezia negocierilor am omis insa un detaliu care avea sa modifice complet un anumit aspect semnificativ al calatoriei.

Dornici de un grad cat mai mare de independenta, am optat pentru o camioneta Toyota Hilux cu un cort montat pe acoperis, neglijand prezenta vanturilor ce matura pampasul necontenit in Decembrie si Ianuarie. Vanturi care bat non-stop si care pot ajunge deseori la 120 km/h impiedicand complet utilizarea unui cort pe masina…

Dar asta era un aspect pe care aveam sa-l invatam pe parcurs. Bine ca n-am mai carat drona. Ar fi fost un exercitiu complet inutil…

Cu trei zile inainte de Craciun descarcam cu elan bagajele din portbagajul taxiului la aeroprotul JFK din New York si faceam prima poza langa pomul de iarna al terminalului. Nu mai aveam timp sa scoatem trepiedul si am rugat un calator sa ne faca poza la repezeala...

tumblr_p3wbsaKaNu1qj1kdqo1_540-1.jpg

La intrarea unuia din terminalele aeroportului JFK din New York.

M. a atipit in cateva reprize intrerupte intre New York si Buenos Aires. Dupa mai bine de 12 ore inghesuite in menghina incomodului scaun de avion, am aterizat odata cu zorii diminetii in Buenos Aires. Aeroportul International EZE este mic si modest, comparat cu aeroporturile altor capitale, dar lipsa de forfota si culoare interminabile ni se asorta perfect cu oboseala acumulata.

Inainte sa ne primim stampilele de intrare in Argentina, am fost intrebati unde intentionam sa mergem si unde vom locui pe perioada sederii in Argentina.

“Well..”

“What is the address of the hotel?”

“It’s... different. No hotel. We’ll sleep in a tent...”

“Like a camping? What is the address?”

Devenise obositor politistul cu adresa lui.

“We are touring in a car. No address. We have a rooftop tent and we’ll go to sleep wherever we want to...”

Desi era clar ca a inteles ce i-am spus, nu parea multumit. A continuat intr-o engleza corecta impodobita cu intonatia si insistenta specifica profesiei.

“I need an address.”

“OK. We’ll give you the address of the place we rent the car from. How about that?”

N-a raspuns. Statea cu degetele pregatite deasupra tastaturii. Am scos telefonul din buzunar incercand sa nu par exasperat.

“I need to check my email... ok... one second... here... nope... this one... ready?”

A continuat sa ma priveasca in tacere cu aerul unui functionar bugetar care lucreaza cu un orar fix fara a avea vreo norma de indeplinit. A scris adresa batand tacticos in tastatura dupa care a aplicat stampila si ne-a inmanat pasapoartele.

Intrasem, in sfarsit, in Argentina. Ne-am recuperat valizele si am trecut fara sa ne oprim prin vama. Cafeneaua din aeroport parea deschisa non-stop si ne-am repezit in doua cafele sa mai invioram putzin pleoapele.

Aveam de asteptat in aeroport mai bine de cinci ore pana aveam sa ne intalnim cu un tip care urma sa fie trimis sa ne preia pentru a ne duce in curtea celor de unde trebuia sa ridicam masina inchiriata. Habar nu aveam cum arata tipul si nici nu stabilisem unde anume in aeroport ne vom intalni.

Incepand de la 08:00 hours holul aeroportului a inceput sa se aglomereze. Sosiri dupa sosiri, ba cursa de Miami, ba nu stiu ce cursa europeana, ba LAN-ul, ba Aerolineas, linistea matinala a aeroportului a fost inlocuita cu forfota celir sositi si a celor veniti in intampinare. Oare, “al nostru” va avea un semn cu numele noastre?

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo6_1280-1.jpg

Am adunat toate bagajele.


“M. how the fuck am I gonna recognize this dude? I never liked this arrangement from the very beginning.”

Aveam cu noi o suma semnificativa de bani gheata si incepusera sa ma alerge din ce in ce mai tare incertitudinile...

“Do you think we can find a place to exchange money?”

Intrebarea m-a surprins. Oare, sa fi ajuns la un asemenea nivel de rezonanta ca M. Imi ghicea gandurile?

Spre mirarea noastra intr-o sambata la 06:00 hours am gasit in incinta aeroportului o coada formata la ghiseul de schimb valutar.

Am trimis-o pe M. oferindu-ma sa raman cu bagajele.

“Cat schimbam?”

“Pai, tine banii de masina de-o parte asa cum sunt si schimba doua treimi din banii de cheltuiala.”

“In aeroport?”

M. stia ca de obicei incercam sa schimbam sumele mai mari la banca, cu speranta ca vom gasi un curs mai prietenos.

“Nu prea avem de ales. Astazi e sambata si vreau sa pornim la drum cat mai repede. Maine probabil ca bancile sunt inchise si luni dimineata, cand intram in Patagonia, va fi ziua de Craciun si von fi deja intr-o regiune cu orasele extrem de rare si mici. Nu stiu cum merg card-urile la astia si nu putem sa risca sa ramanem fara motorina in pampas. Schimba aproape doua treimi si lasa o treime rezerva pentru trecerea prin Chile.”

“OK.”

M. s-a intors putzin stanjenita de plicul burdusit de hartie care nu incapea in nici un buzunar sau portofel. In conformitate cu procedura standard in calatorii, am impartit “caramida” in doua volume, la ochi. Daca vreunul din noi aluneca accidental de pe suprafata planetei si se rostogolea direct in neantul dintre planete cu tot cu bani, celalalt ramanea cu jumatate din suma sa iasa din belea.

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo7_1280-1.jpg

Cafeaua de la ora 5... dimineata... :)

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo8_1280-1.jpg


De abea pe la 10:47 hours am remarcat un tip, ce parea mai in varsta ca mine, care tot patrula in lungul si in latul holului incercand sa priveasca in ochii celor asezati pe banci. Nu avea nici un semn si nu parea inclinat da ajunga pana in coltul unde ne asezasem noi...

Ce aveam de pierdut? I-am iesind in intampinare, barandu-i drumul cu un zambet cat mai impaciuitor.

“Hola...”

“A.?”, a intrebat el calm. Accentul latin a facut ca numele meu sa sune cum nu poate nici un american sa-i rotunjeasca vocalele

“Si...”

Din pacate, dupa primele doua cuvinte, vocabularul meu latino-american se terminase brusc.

“Let me get my wife and we’re ready to go...”

Zambetul abia inmugurit cu numai cateva clipe inainte i s-a stins brusc si si-a scuturat capul lateral.

“No... “

In punctul ala parea sa se fi intrerupt vocabularul lui in engleza.

I-am facut conspirativ cu ochiul si m-am rasucit pe calcaie pornind inapoi spre M. si bagaje.

“Whatever. Vamonos...”

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo5_1280-1.jpg

drumul mahalalelor dintre Buenos Aires si Mar del Plata.

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo1_1280-1.jpg


tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo3_1280-1.jpg


tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo4_1280-1.jpg


tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo2_1280-1.jpg


Am ajuns in curtea unde ne astepta Toyota gata de plecare aproape de 13:00 hours, dupa un trafic anevoios prin mahalalele periferice dintre Buenos Aires si Mar del Plata.

Desi intemeiate, temerile initiale nu s-au adeverit. Nu ne-a dat nimeni in cap si nu ne-a luat nimeni cascavalul. Sau, cel putzin, nu cu fortza, ca pana sa ne putem porni motorul pentru a iesi din curte am semnat mai multe acte decat daca ne-am fi cumparat o casa si am tot cotizat numerar, ba pentru ratele masinii, ba o asigurare, ba o taxa, ba o plata prealabila pentru potetntiali kilometri peste cota alocata, ba alta taxa pentru actele de vama, de-ti venea sa te intrebi daca nu era mai avantajos sa fi cumparat o masina din talcioc...

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo9_1280-1.jpg


(va urma)
 
Ultima editare:
Partea 2

In ciuda tuturor tratativelor si intelegerilor anterioare, actele de vama ale masinii, strict necesare pentru a tranzita Chile, in lungul drum spre Tara de Foc, nu erau gata, si cum in 48 de ore venea Craciunul, nu se putea misca nimic decat patru zile mai tarziu. Ni s-a promis (din nou) ca le vom primi prin e-mail undeva pe traseu. M-am abtzinut cu greu sa nu-l injur pe ala... Aveam nevoie de masina si nu exista alta optiune in conditiile in care fiecare zi avea alocata un numar de kilometri.

La 14:27 hours am bagat, in sfarsit, cheia in contact, am trantit portierele si am demarat spre sud-vest pe Ruta 3. Am fi vrut sa trecem in Patagonia odata cu caderea intunericului.

Toyoto Hilux diesel este o masina OK si nimic mai mult. Desi este mai confortabila si putzin mai sprintena decat Landcruiser-ul de 4.5 L din Australia, nu ofera aceeasi senzatie de anduranta la tavaleala.

Era o toropeala placuta in Buenos Aires si oboseala incepuse sa moleseasca reflexele. Trecuseram iar de 32 de ore de nesomn si pleoapele atarnau din ce in ce mai grele. La iesirea din oras am oprit la o benzinarie si am cumparat un litru de ulei motor, lichid de frana de rezerva si 8 flacoane de Red Bull.

Ruta 3 este o sosea ingusta cu doua benzi si in ciuda faptului ca era sambata dupa amiaza in pragul Craciunului, traficul parea dens. Primul aspect remarcat pe soselele argentiniene este agresivitatea tipic latina cu care se intra in depasiri stranse cand cel angajat in depasiri peste 120 Kmh aproape ca se sterge cu cel ce vine din sens opus virand brusc in timp ce incearca sa intre in spatiul extrem de mic dintre noi si masina din fata noastra. Frane si injuraturi...

“Just slow down, nu vrei sa te iei la cearta cu ei...”, m-a sfatuit M.

Avea dreptate, ne aflam doar de cateva ore intr-o tara si o cultura cu care inca nu avusesem suficient timp sa ne familiarizam si o potentiala confruntare pe sosea trebuia evitata cu orice pretz.

Pe soselele argentiniene, la intrarea si uneori iesirea din localitati exista puncte de politie rutiera unde trebuie sa incetinesti sa-ti citeasca agentul mutra si eventual sa te opreasca. Metehne de tara traita in dictatura...

La intrarea in Azul am fost opriti si noi si agentul a tinut mortis sa inspecteze intreaga masina, inclusiv portiunea unde se aflau valizele. N-am putut sa nu remarc alura de paun infoiat cu care isi poarta uniformele politzistii argentinieni... :)

M.. imi facea semne discrete sa-mi tin gura si sa nu fac vreo remarca care ar putea ofensa agentul. Am lasat-o pe ea sa parlamenteze in spaniola pentru ca vorbeste cursiv si reuseste sa-si aminteasca o gramada de cuvinte potrivite de prin telenovele.

Eu nu stiu decat hola, gracias si claro que si, si vamunos, in timp ce fuck you imi sta in permanenta pe varful limbii gata sa rupa zgarda in orice moment... :)

(va urma?)

Mi-ar fi placut sa va pot povesti cu ape si barci, dar, cu exceptia a doua vaporase pe lacuri glaciare in Chile si traversarea Stramtorii Magellan cu bacul, plus un kayak de cateva ore pe un lac in Tara de Foc si un velier pe Canalul Beagle la Ushuaia, si calatoria asta s-a desfasurat in cea mai mare pe uscat.

Care vreti sa auziti despre ape si ambarcatii veti fi dezamagiti. Cum fictiune nu-mi vine sa scriu, imi pare rau...
 
Ultima editare:
Am citit cu bucurie inceputul calatoriei voastre, am remarcat Dacia ruginita si m-am regasit partial in episodul cu inchiriatul masinii. Povestea scrisa are farmecul ei. Aștept continuarea!
 
Spre seara acelei prime zile in Argentina oboseala acumulata a infrant orice umbra de indarjire si mi-a fost imposibil sa mai tin ochii deschisi. Ajunsesem la punctul critic cand era absolut necesar sa ne oprim pentru a evita un accident. Chiar si in lipsa unui loc potrivit de campat, stiam ca venise timpul sa fur cateva ore de somn pe marginea drumului.

In apropierea unei intersectii din care pornea spre stanga o bretea ce intra in oraselul Benito Juarez, a aparut ca un dar o statie de benzina flancata de un hotel cochet. Am virat dreapta si am oprit in fata receptiei. Parcarea din fata hotelului era aproape goala.

“Would you mind asking, mate?”

M. a coborat din masina si a disparut pe usa receptiei. In mai putzin de doua minute a reaparut cu fatza luminata de un zambet. Am coborat si eu si i-am iesit in intampinare langa capota masinii.

“Ninety dollars...”

“And the car?…”

“The guy said to drive around the gas station and enter in the backyard...”

“So, the car will be safe. That’s good. Ai platit?”

“A zis ca putem plati dupa ce mancam cand ne retragem la camera.”

“Atunci mancam si ducem bagajele in camera dupa aia?”

“Ce bagaje luam in camera?”

“Electronica, periutza de dintzi, harta si cate un Red Bull.”

“Si pijamalele...”

“OK, hai la masa ca mi s-a lipit buricu’ de sira spinarii...”

Am incuiat portierele si am intrat cu pasi rapizi in restaurantul hotelului. Restaurantul nu avea nici o masa ocupata si noi paream sa fim singurii clienti. Am zarit prin geam un gratar imens pe care se rumeneau niste copane imense, un miel si niste halci de carne a caror imagine provoca o stare de lesin. Sosise in sfarsit momentul sa verificam mitul renumitelor fripturi argentiniene... :)
 
Bere rece la -12C? Mai bine continuă cu grătarele... :)

Chiar despre asta vorbeam in povestire, ca sa nu scartzaie berea pe uscat... :)

tumblr_p4vg70z48V1qj1kdqo1_1280-1.jpg


De curiozitate, se potriveste gratarul real, din poza, cu cel pe care ti l-ai imaginat citind cuvintele? Uneori e mai bine sa lasi cititorul sa-si imagineze crosetand pe marginea imaginii decat sa-i oferi "mura'n gura" si imaginea... :)

Si pentru ca friptura merge mai bine cu vin rosu, am scos prima sticla din beci.. :)

tumblr_p4vm293RZw1qj1kdqo1_1280-1.png
 
Ultima editare:
Chiar despre asta vorbeam in povestire, ca sa nu scartzaie berea pe uscat... :)

tumblr_p4vg70z48V1qj1kdqo1_1280-1.jpg


De curiozitate, se potriveste gratarul real, din poza, cu cel pe care ti l-ai imaginat citind cuvintele? Uneori e mai bine sa lasi cititorul sa-si imagineze crosetand pe marginea imaginii decat sa-i oferi "mura'n gura" si imaginea... :)

Si pentru ca friptura merge mai bine cu vin rosu, am scos prima sticla din beci.. :)

[/img]

”Grătarul” acela arată artistic chiar mai mult decât culinar! Organicul încătușat în anorganic.
Metal-sticlă, foc și carne!
Inchiziția-culinară :D :D

P.S.
”Anul” 1532 ars-tatuat pe carne, participă activ la imaginea inchizitorială :D
 
Ultima editare:
”Grătarul” acela arată artistic chiar mai mult decât culinar! Organicul încătușat în anorganic.
Metal-sticlă, foc și carne!
Inchiziția-culinară :D :D

P.S.
”Anul” 1532 ars-tatuat pe carne, participă activ la imaginea inchizitorială :D

“Nobody expects the Spanish Inquisition... “, cum au zis aia de la Monty Python... :)
 
De curiozitate, se potriveste gratarul real, din poza, cu cel pe care ti l-ai imaginat citind cuvintele? Uneori e mai bine sa lasi cititorul sa-si imagineze crosetand pe marginea imaginii decat sa-i oferi "mura'n gura" si imaginea... :)

Nu se potriveste :) In Croatia am vazut deseori berbeci la protap si cand ati pomenit de „copane imense, un miel si niste halci de carne” imaginea mentală a fost a berbecilor la proțap.
 

Back
Sus