Echiparea ambarcatiilor

O ambarcatie, de orice fel, nu este o cutie goala, la fel cum un automobil nu este un ansamblu cu patru roti, motor si volan. Ambarcatia este extensia acvatica a corpului uman si de aceea ea trebuie sa se potriveasca acestuia, sa fie ergonomica. Activiatile de la bord trebuiesc sustinute si optimizate prin echiparea ambarcatiei conform specificului acestor activitati. In ceea ce urmeaza va propun sa ne ocupam de definirea cerintelor de echipare, de gasirea accesoriilor potrivite acestor cerinte, modalitati de montare, testarea si apoi reglarea lor.
 
Suport padelă

Necesitatea a apărut atunci când urmăream păsările de apă din caiac, cu gândul la fotografie. Când ajungeam să mă apropiu suficient şi trebuia să schimb padela cu aparatul foto, o lăsam transversal peste rama cockpitului şi puneam mâna pe aparatul foto. Dar dacă o prindea un val sau dacă vântul îşi făcea de cap, padela ajungea în apă şi trebuia să las naibii fotografiatul şi să o recuperez. Se impunea un dispozitiv în care să pot să o aşez şi care să o prindă ferm. M-am gândit la două "cleme" tip furcă, fixate pe rama cockpitului.

IMG_7504.jpg


IMG_7505.jpg

Se mai punea problema ca acele "cleme" sa nu incurce la transport asa ca trebuia ceva usor de montat şi demontat. Unde am mai vazut aşa ceva? La dulapul din bucătărie, clemele interioare care prind plinta de piciorusele mobilei. Cu alte cuvinte, accesorii de mobilier, cuprinzând o parte fixă ce se prinde de caiac şi "clema" propriuzisă, demtaşabilă din suportul de plastic prin simpla culisare.

IMG_7506.jpg
 
Necesitatea a apărut atunci când urmăream păsările de apă din caiac, cu gândul la fotografie. Când ajungeam să mă apropiu suficient şi trebuia să schimb padela cu aparatul foto, o lăsam transversal peste rama cockpitului şi puneam mâna pe aparatul foto. Dar dacă o prindea un val sau dacă vântul îşi făcea de cap, padela ajungea în apă şi trebuia să las naibii fotografiatul şi să o recuperez. Se impunea un dispozitiv în care să pot să o aşez şi care să o prindă ferm. M-am gândit la două "cleme" tip furcă, fixate pe rama cockpitului.

IMG_7504.jpg


IMG_7505.jpg

Se mai punea problema ca acele "cleme" sa nu incurce la transport asa ca trebuia ceva usor de montat şi demontat. Unde am mai vazut aşa ceva? La dulapul din bucătărie, clemele interioare care prind plinta de piciorusele mobilei. Cu alte cuvinte, accesorii de mobilier, cuprinzând o parte fixă ce se prinde de caiac şi "clema" propriuzisă, demtaşabilă din suportul de plastic prin simpla culisare.

IMG_7506.jpg

O alta solutie ar fi, probabil, sa legi padela (tethering) cu o cordelina foarte subtire si rezistenta si apoi s-o lasi pur si simplu sa se odihneasca pe apa. Noi folosim cate o bucata de paracord de vreo 1.5 m si cand avem nevoie de maini pentru alte activitati lasam padela pe apa de-a lungul kayak-ului. Probabil ca imi scapa ceva dar, privind la suportii din imagine, ma gandesc ca nu mi-ar fi usor sa reintru in cockpit daca as incaleca suportii. In acelasi timp, un val tot ar prinde padela si ori ar smulge-o din suport, ori ar influenta directia kayak-ului. Inca o data, probabil ca imi scapa ceva si imi imaginez drobul de sare ce sta sa cada...

Dar, daca functioneaza si te ajuta, asta este cel mai important aspect.
 
Ultima editare:
ingenios si ieftin! si eu le am "rezervate" de vreo doi ani (numai ca sunt din plastic) pentru doua pagai ce vor fi motorul de rezerva, cindva, departe in timp, cind voi avea cu ce sa plutesc. acum sunt in faza de sopronulsubcaresevadesfasuraconstructia!
 
Intr-adevar, suportul de padela este un accesoriu foarte util. Doar sa nu jeneze sau zgarie.
La unul dintre caiacele mele, treaba asta e preluata de doua benzi inguste, cu scai pe spate, iar la celalalt (Riot Edge) totul e rezolvat simplu cu o coarda elastica ( se poate observa in film, la minutul 3:23, 4:38 si se observa mai bine pentru o secunda la min 5:25 .

Un alt eccesoriu util poate fi un suport simplu pentru o tija (poate fi ea o undita sau tija suport a unui aparat foto ori de filmat (cum ne-au aratat Nomazii) .
In acelasi film de mai sus, se poate vedea la minutul 3:00 si se poate face foarte foarte simplu, dintr-o teava de PVC prinsa etans in punte.
Bineinteles, inchisa la capatul de jos :)
 
Ultima editare:
Si mie mi-ar fi teama sa am niste potentiale lame metalice oriunde prin zonele in care pot sa ajung cu mainile, chiar si in mod accidental. Solutia cu coarda elastica si carlig de plastic, pe punte, mi se pare foarte sigura, in orice conditii. Aceeasi solutie poate fi adaptata si la caiacele de lemn, cu costuri minime.
De asemenea, exact acolo unde ai pus tu cele doua cleme, poti sa lipsesti doua bucati de velcro, iar pe padela sa lipesti la aceeasi distanta doua benzi velcro care sa iti permita sa asezi pur si simplu padela pe rama cockpitului si ea sa ramana acolo.
Metoda velcro am aplicat-o la mine in caiac, putin mai in fata decat genunchii, am doua cutiute de plastic ermetice (cumparate cu 10 lei bucata de aici: http://www.kaki.ro/categorii/cutii-impermeabile.php ), in una am aparatul foto si in cealalta am telefonul. Cand am nevoie de ele, le iau de acolo cu o miscare simpla. Intre cele doua cutiute, mi-am facut un "under deck net" dintr-un cadru U de aluminiu si plasa elastica, a patra latura a U-ului este coarda elastica. Mi-a fost incredibil de utila in ultima tura mai lunga, acolo imi arunc ochelarii de soare cand nu am nevoie de ei, crema de soare, strugurelul de buze, batoanele energizante si alte maruntisuri.
Poze:
IMG_4715.jpg


IMG_4717.jpg


IMG_4718.jpg


IMG_4722.jpg



Si am mai facut o plasa elastica (materialele le-am gasit la raionul auto din Real, sub forma unei plase mari care se pune in portbagaj, pe care am redimensionat-o dupa necesitati. Am pus-o pe punte, inlocuind partial reteaua de coarda elastica preexistenta:

foto%C2%A6%C3%BC1.JPG


IMG_7882.jpg


IMG_7881.jpg


Plasa asta suporta obiecte voluminoase (gen bidon de apa, sticla de 2 litri, pachete de biscuiti etc etc)
 
Ultima editare:
Necesitatea a apărut atunci când urmăream păsările de apă din caiac, cu gândul la fotografie. Când ajungeam să mă apropiu suficient şi trebuia să schimb padela cu aparatul foto, o lăsam transversal peste rama cockpitului şi puneam mâna pe aparatul foto. Dar dacă o prindea un val sau dacă vântul îşi făcea de cap, padela ajungea în apă şi trebuia să las naibii fotografiatul şi să o recuperez. Se impunea un dispozitiv în care să pot să o aşez şi care să o prindă ferm. M-am gândit la două "cleme" tip furcă, fixate pe rama cockpitului.

La Riot am un șanț în fața cockpitului unde sta padela, se prinde cu coardă elastică:
detaliu-kikot.jpg

Cand am nevoie de ele, le iau de acolo cu o miscare simpla. Intre cele doua cutiute, mi-am facut un "under deck net" dintr-un cadru U de aluminiu si plasa elastica, a patra latura a U-ului este coarda elastica. Mi-a fost incredibil de utila in ultima tura mai lunga, acolo imi arunc ochelarii de soare cand nu am nevoie de ei, crema de soare, strugurelul de buze, batoanele energizante si alte maruntisuri.
Riot-ul are asta în standard :) dar problema care am întâmpinat-o a fost cu latura dinspre prova a plasei: fiind deschisă, picau acolo toate obiectele grele! Mă gândesc la un mic upgrade care să fixeze plasa pe latura respectivă.
 
Nu toate Riot-urile au plasa in standard. La Quest-ul 9.5 nu am plasa din asta, si nu exista nici carligul care sa permita imobilizarea padelei pe punte. Santul exista, coarda exista, dar nu exista carligul.
In ce priveste plasa de la Riot, am vazut cum arata, are laturile facute din elastic insa plasa este rigida. Eu am facut invers, trei laturi rigide (nu cade nimic pe acolo) iar plasa este elastica si cea de a patra latura a U-ului este de asemenea elastica, dintr-un elastic mai gros, tot pentru a nu cadea nimic in mod accidental, nici cand scot caiacul de pe apa sau in cazul in care s-ar rasturna accidental.
Pe mine confectionarea plasei m-a costat cam 13 sau 16 lei, am uitat cat mi-a iesit la calcul :)
Totul a pornit de la faptul ca doream sa confectionez asa ceva:
7-UnderDeck-Bag_installed.jpg


7-UnderDeck-Bag_installed2.jpg


7a-UnderDeck_Bag.jpg


Am renuntat pentru ca am citit unele opinii ca ar putea sa incurce la iesirea de urgenta sau la reintrare (tot de urgenta).
 
Eu, plasa elastica ( culoare neagra), pe care am montat-o pe punte chiar in fata cockpitului, am cumparat-o de la accesorii pentru motociclete. M-a costat 30 lei si sunt multumit de ea.
 
Ma bucura ideile transmise. Ceea ce inteleg si mai bine din dezvoltarea acestui topic este ca echiparea unui caiac este ceva personalizat: ceea ce-i place unuia, sau i se potriveste altuia, nu merge la o terta persoana. Suportul gandit de mine este facut in ipoteza iesirii pe apa in interes fotografic asa ca solutia simpla de a arunca padela in apa implica sa ma ud apoi pe mânuţe, ceea ce ar oripila aparatul meu foto. Chestia aia faina cu elasticul nu se potriveşte la Wood Duck, care are puntea bombata si nici un canal (ma rog, s-ar gasi solutii) dar este si un pic lenta (daca isi ia zborul lebădoiul, nu mai am timp sa bibilesc aşezarea padelei). Banda velcro prinsă pe padelă ar putea fi deranjantă la palme. Nu ştiu dacă ideea mea cu "clemele" o să îmi placă fiindcă nu am apucat să o testez. Poşme, prietenul fotograf care a navigat ieri pe Tisa cu Lady Ga Ga (caiacul pe care am implementat soluţia) sugera că ar fi mai utilă o singură clemă pivotantă în extremitatea cockpitului. Rămâne de văzut, rămâne de testat. De aia am deschis acest topic, să împărtăşim idei. Mi-au plăcut plasele lui Bogdan, simple şi practice.
 
Cu padela lasata pe apa, ai dreptate, aparatele foto in general au obiectiuni cand vine vorba de apa.
Cu scaiul, iarasi ai dreptate daca l-ai pozitionat pe padela acolo unde faci priza. Plus ca scaiul face un zgomot specific, din cauza caruia am ratat eu o scena cu doi pui de vulpe care se harjoneau in colb, la cativa metri in fata bicicletei mele. Cand am deschis tocul aparatului foto (desi am facut-o cu mare grija) puii s-au alarmat si au fugit.
Mai sunt insa solutii, poti pune padela si pe lateralul caiacului, tot cu o bucatica de coarda elastica:
Using Your Paddle Holder - YouTube
 
Merci :) Asta pentru ca in turele mai lungi, habitaclul meu = habitatul meu :) Am incercat sa identific spatiile nefolosite insa aflate la indemana. Unii mai folosesc si doua spatii aflate pe lateral, imediat inaintea scaunului, acolo se pot prinde cu scai doua borsete:
InteriorMountCockpitBagsDrainageWeb_000.jpg


8-InteriorMount-CockpitBags2.jpg


La vechiul caiac (61 cm latime) exista spatiu excedentar acolo, insa la noul caiac (56 cm) nu mai am loc. Adevarul e ca nu prea duc lipsa de spatiu in noul caiac, asa ca nu sunt nevoit sa utilizez chiar fiecare cotlon liber.
 
Asta dacă nu obișnuiești să-ți ții picioarele flexate și lipite de peretele cocii, cu genunchii chiar sub buza cockpit-ului, cum fac eu de exemplu, așa simt că am control deplin asupra caiacului și azi chiar mi-a folosit la prima ieșire cu Multisport-ul pe Mureș am intrat într-o zonă cu vârtejuri și de-abia l-am strunit din genunchi. Problema e că Multisport-ul nu are ca și Riot-ul acele întărituri proeminente pentru eskimo, acum îmi pun niște prosoape să nu-mi rănesc genunchii, dar cred că-mi voi lua genunchiere pentru skates.
 
Trebuie sa incercati sa lasati padela din maini ,asezati intr-un caiac sportiv.
Eu am incercat asta luand in mana bidonul de apa ,m-am dezechilibrat si.... baie, cat pe ce sa gust apa de Bega.
 
Daca imi permiteti ,nu este corect sa tii cu genunchii barca.Un efort in plus care se face doar in momentul efectuarii eskimo-rol. Sa va aduceti aminte ca nici la practicarea canotajului acadamic nu se poate tine de ambarcatiune, nici cu genunchii nici cu mainile.Este ca si cum in momentul dezechilibrarii te prinzi de marginea barcii,in loc sa-ti refaci echilibrul cu padela.
Am avut o patanie cu o canoe foarte stabila de trei.Ne-am asezat in barca,cel din fata s-a miscat, cel din mijloc s-a prins de marginea canoei amplificand balansul si cu toate stradaniile mele de a restabili echilibrul cu vasla,toti trei am ajuns in apa.
 
Ultima editare:
Daca imi permiteti ,nu este corect sa tii cu genunchii barca.Un efort in plus care se face doar in momentul efectuarii eskimo-rol. Sa va aduceti aminte ca nici la practicarea canotajului acadamic nu se poate tine de ambarcatiune, nici cu genunchii nici cu mainile.Este ca si cum in momentul dezechilibrarii te prinzi de marginea barcii,in loc sa-ti refaci echilibrul cu padela.
Am avut o patanie cu o canoea foarte stabila de trei.Ne-am asezat in barca,cel din fata s-a miscat, cel din mijloc s-a prins de marginea canoei amplificand balansul si cu toate stradaniile mele de a restabili echilibrul cu vasla,toti trei am ajuns in apa.

Nu mi se pare un efort în plus, este poziția cu care m-am obișnuit și care mi se pare cea mai relaxantă în caiac. Intr-un caiac îngust nu poți sta astfel dar în astea de tură este ok. Astfel se crează un ansamblu unitar,echilibrat, om-caiac, iar centrul de greutate al omului trebuie să cadă pe linia mediană a caiacului. Când barca trece printr-o zonă de turbulențe, traiectoria ei este ușor deviată,dar omul rămâne pe loc și apare dezechilibrul. Si atunci în loc să miști omul cu ajutorul padelei , mai bine readuci caiacul sub centrul de greutate al omului prin mișcări ușoare din bazin.
 

Back
Sus