Sasanka 660

Desi cred ca multa lume de pe aici stie deja, scriu abia acum pentru ca am vrut mai intii sa o vad pe apa si sa ma dau cu ea. E vorba de noua mea poloneza, Sasanka 660, botezata White Russian (inspiratie fiu -meu, de la "The Dude" Lebowski). Iola 470 am vindut -o, dar asta -i alta poveste.
Prin ianuarie - februarie anu' asta, adica acum 3 - 4 luni, incingeam netu' cautind o barca cu vele, cabinata, pina in 7 m,, cu derivor rabatabil si pe care sa o pot tracta cu masina mea (adica maxim 1200 kg cu tot cu peridoc cu sistem de frinare). Barci erau destule, dar alea care se potriveau la greutate mi se pareau mici iar alea destul de mari erau prea scumpe/ prea grele. Si desteapta, si frumoasa, si devreme acasa ... cam greu! :)
Pina la urma, m -am hotarit oarecum pentru modelul Neptun 22 si am si gasit citeva exemplare prin Germania. Asteptam sa dea caldura si sa incep discutiile cu nemtii, ca sa ma duc dupa barca. Intre timp, i -am dat un telefon colegului barcaholic cezarct2000 (Marian) care are o hala unde repara barci si motoare de barci si unde o "ascunde" pe "Maria", barca lui, model Neptun 22. De la Marian am aflat ca de fapt Neptun 22 e ceva mai greu decit scriau nemtii, pentru ca are si lest care, in unele cazuri, nu e socotit la greutatea barcii. Deci, cauta alta barca sau alta masina :confused:
Intre timp, a aparut pe un forum pe aici o adresa de facebook cu o oferta de vinzare Sasanka 660 din 2006, cu peridoc, la Tulcea, cu vreo 1500 - 2000 de euro mai scumpa decit Neptunul din Germania fabricat in 1976. Hai la Tulcea sa o vedem! Una peste alta, m -am hotarit si am luat -o pe poloneza. Cu ce mai cheltuiam pina in Germania, cu riscul sa depasesc greutatea remorcabila si sa iau amenda si cu 30 de ani diferenta de virsta eu zic ca se justifica diferenta de pret. Chiar daca am ramas incurcat cu hirtiile de la peridoc, ca sa fie treaba romaneasca.
Am mai bagat vreo 200 de euro si vreo doua luni de munca (2 - 4 ore pe zi) in ea, ca fusese cam neglijata de vreo doi ani si a trebuit sa -i dau jos derivorul (tabla de 1 cm grosime, aprox. 80 - 100 kg). Toata treaba s -a facut in hala la Marian, caruia vreau sa - i multumesc inca o data. Nu stiu ce m -as fi facut fara el. M -a ajutat foarte mult, cu sfaturi, cu scule, cu adrese de diferiti meseriasi (strungarie inox/bronz, turnatorie zinc, sablare etc) si chiar efectiv cu munca, atunci cind aveam nevoie de "o mina in plus". Dat jos derivorul, sablat, montat zincuri, grunduit, antivegetativa. Slefuit antivegetativa veche pe toata opera vie, dat cu grund, vopsit. Revizie completa la motor.
Barca e acum la Eforie, am iesit deja pe mare cu ea si de acum ii fac "concurenta" lui Lindor: cine vrea plimbare e poftit la bord. Dati un telefon cu o zi inainte, ca n -am orar fix! :) Apropos, am nevoie de un coechipier pentru Barca Week, fiu -meu are examene in perioada aia, iar varul care trebuia sa vina a fost deturnat de nevasta -sa spre alt concediu, mai terestru!
 

Atașamente

  • in lucru.jpg
    in lucru.jpg
    54.8 KB · Vizualizări: 194
  • pupa.jpg
    pupa.jpg
    40.4 KB · Vizualizări: 191
  • in port.jpg
    in port.jpg
    56.5 KB · Vizualizări: 217
  • derivorul.jpg
    derivorul.jpg
    58.3 KB · Vizualizări: 187
Ultima editare:
Salut, considera-l ca si vandut, zi-mi daca pot sa iti trimit banii prin transfer de pe card; merge de minune la Macwester Kelpie(100 RON e ok?)
 
Poti sa-mi raspunzi pe privat; n-are cumva si un roll-foc in plus?
Nu are roll foc in plus, mai are o buda chimica :) :) :) pe care vreau sa o scot si sa pun un WC marin cu pompa manuala. Dar deocamdata ma mai gindesc. Gaura de evacuare am facut -o dar mai am de lucru la instalatie, asa ca mai stau. :)
 
Nu are roll foc in plus, mai are o buda chimica :) :) :) pe care vreau sa o scot si sa pun un WC marin cu pompa manuala. Dar deocamdata ma mai gindesc. Gaura de evacuare am facut -o dar mai am de lucru la instalatie, asa ca mai stau. :)

Nic, eu am montat buda marina intr-o ora. A doua zi dimineata plecam pe apa.
Nu e mare scofala, faci orificiul de evacuare pe un bord, orificiul de aductiune pe celalalt bord, ai mufele thru-hull si pui doua furtunuri intre ele si toaleta (am folosit furtun cu spirala pentru extractie apa din puturi).
La mufele thru-hull etansezi cu sikaflex ( silicon pentru acvarii mai foloseste lumea) si ai rezolvat problema.
Pentru postamentul toaletei eu am folosit un fund de bucatarie, cumparat din piata :) . Arata bestial, parca era facut in metoda strip-planked . Pacat ca n-am avut timp sa-i dau o epoxidica .

****** usoara ! :)

P.S>
Ultima propozitie a fost un indemn dar si o urare ;)
 
Gaurile sint facute si asigurate cu valve (robineti de bronz pentru gaz, nu am gasit marin la repezeala) dar nu mai am chef sa ma apuc de tras furtunurile si inca nu am nici WC marin. Deocamdata destul cu mestereala, ne mai si plimbam. :)
 
Revitalizez acest topic pentru ca saptamina trecuta am facut prima ieisre mai serioasa cu "White Russian", barca mea de 6,6 m.
Am plecat marti (dis de dimineata) si ne-am intors vineri seara. Vara asta vremea pe litoral a fost destul de capricioasa si am pindit zilele cu vint sub 15 noduri din perioada propusa (24 august - 5 septembrie). Din cauza asta iesirea a fost destul de scurta, saptamina urmatoare se anunta vreme destul de urita si am preferat o margine mai mare de siguranta. Totusi, am fi putut sa ne intoarcem simbata, dar acum asta e.
Am plecat deci marti dimineata pe la 0500, impreuna cu fiul meu. Am ajuns pe la 1600 la Edighiol, pe o mare cam de grad 2, cu vint destul de puternic (vreo 12 noduri) din sud-est. La Edighiol, inghesuiala mare, locul ingust, multi pescari pe mal cu undita si greu de intors din cauza vintului din ce in ce mai puternic si a curentului din canal. Pina la urma, am gasit un loc in stuf si am stat pina a doua zi.
Miercuri, Edighiol - Sfintu Gheorghe, aproximativ 9 ore. Am mers mult si pe motor pentru ca marea era din ce in ce mai agitata si prognoza pentru seara nu era buna deloc. Inainte de intrarea in bratul Sfintu Gheorghe am atins ceva in apa (stincile din sudul intrarii (?) sau vreun bustean), insa super safranul facut de Cristi Tutuianu a rezistat cu brio. Doar saula de 8 mm cu care era tinut pe pozitie a cam cedat nervos si s-a cam desirat in crocodil! :)
Dupa amiaza si seara, masa de peste si plimbare prin sat. Marina din Sfintu' o mare dezamagire, nu exista nici un WC si nici macar un robinet cu apa in tot portul. Ce pretentii sa ai, daca n-ai platit! Asa mi-a raspuns un domn "de la birouri", care m-a informat ca "fata cu chitantierul" e plecata la Tulcea! :) In schimb, o veste buna, permisul de acces in RBDD se poate lua si din Sfintu', nu numai din Tulcea, asa cum stiam. Programam deci o plimbare pe canale pentru a doua zi si, in timp ce stringeam informatii despre traseu, aflam de la un localnic (coleg de ponton) ca se poate iesi in mare pe la Zaton. Nu pe Girla Turceasca si nu pe Ciotica. Pe acolo e apa prea mica, sint praguri la iesirea in mare. Pe Zaton insa se poate. L-am intrebat de vreo trei ori daca nu sint pomi, daca e destul de lat canalul, etc si a zis ca nu e problema. Ne-am luat deci permisele si a doua zi am intrat pe canal. Au fost citeva locuri prin care abia am trecut (barca are totusi 2,4 m latime) dar pina la urma am ajuns la mare.
Am ancorat pe un fund de 2,5 m, la vreo 100 m de mal si am facut baie si plaja vreo citeva ore, pina la apus. Toata ziua a fost vint foarte puternic, de 15 - 20 noduri din sector nordic. La asa distanta mica de mal, nu apucau sa se formeze valuri mai deloc, desi vintul se simtea extrem de puternic, malul cred ca nu are 1 m deasupra nivelului marii. Din cauza puterii vintului am dormit destul de iepureste, stresat sa nu grapeze ancora. Dimineata insa, am avut o surpriza placuta, ancora Danforth era practic ingropata in nisip si a trebuit sa o scoatem tragind de saula, cu pet in loc de geamandura, legata de diamant.
Plaja din zona Zaton cred ca este printre cele mai ciudate locuri vazute de mine. Este acoperita cu nisip si scoici, pare o plaja normala, dar cind calci pe ea are o consistenta de burete din care iese, sub presiunea piciorului, o apa neagra cu miros de mlastina. Dedesubt cred ca era plaur si toata granita dintre Delta si Mare este o zona extrem de "fluida" nu stii sigur unde se termina una si unde incepe cealalta.
Drumul de intoarcere, destul de obositor, plecare la 0400 de la Zaton si sosire la Eforie pe la 1930. La plecare era intuneric bezna si am avut ocazia sa testam lumina de la compasul magnetic, instalatie facuta de Nea Gica. Vreau sa va spun ca e de-adevaratelea, nu mi-a venit sa cred ce "mishto" :) se vede. Am mers mai pe linga mal, pentru ca vintul, desi a mai slabit (pe la 10 - 12 noduri) ridica valuri destul de mari.
Plictiseala ne-a fost alungata pe la ora prinzului de un cird de delfini, cam pe la Vadu. Cred ca erau vreo zece, dintre care doi pui. S-au strins toti in jurul barcii si ne-au oferit un spectacol pe cinste, vreo jumatate de ora. Aia mici, parca erau legati de mame, faceau innot sincron mai ceva ca la Olimpiada.
A fost prima iesire mai serioasa (cu dormit si mincat pe barca) cu barca asta, si pot sa spun ca nu m-a dezamagit. Mai sint citeva chestii de pus la punct, dar numai din astfel de iesiri putem invata.

Inca citeva poze.
 

Atașamente

  • 8.JPG
    8.JPG
    315.5 KB · Vizualizări: 57
  • 7.JPG
    7.JPG
    466.7 KB · Vizualizări: 53
  • 6.jpg
    6.jpg
    56.3 KB · Vizualizări: 63
  • 5.JPG
    5.JPG
    361.3 KB · Vizualizări: 51
  • 4.jpg
    4.jpg
    34 KB · Vizualizări: 48
  • 3.jpg
    3.jpg
    43.3 KB · Vizualizări: 57
  • 2.JPG
    2.JPG
    371.8 KB · Vizualizări: 68
  • 1.JPG
    1.JPG
    176 KB · Vizualizări: 61
  • 15.jpg
    15.jpg
    124.1 KB · Vizualizări: 54
  • 14.jpg
    14.jpg
    88.2 KB · Vizualizări: 56
  • 13.jpg
    13.jpg
    45.4 KB · Vizualizări: 56
  • 12.JPG
    12.JPG
    74.6 KB · Vizualizări: 57
  • 11.JPG
    11.JPG
    378.9 KB · Vizualizări: 64
  • 10.JPG
    10.JPG
    232.7 KB · Vizualizări: 48
  • 9.jpg
    9.jpg
    30.7 KB · Vizualizări: 53
Iesire pe mare prin Zatoane

Te rog, poti sa dai ceva mai multe detalii despre "iesirea pe Mare" prin Zatoane ? Eventual daca ai avea si o urma GPS ...
 
Te rog, poti sa dai ceva mai multe detalii despre "iesirea pe Mare" prin Zatoane ? Eventual daca ai avea si o urma GPS ...

Am pus un print screen dupa Google Earth. In coltul din dreapta jos ai coordonatele iesirii (44 48'51"N 29 25'04"E). In zona am folosit View Ranger pe o tableta si habar n-am sa salvez traseul pe computerul asta.
 

Atașamente

  • Traseu Zaton.jpg
    Traseu Zaton.jpg
    33.7 KB · Vizualizări: 61
Multumesc

Am pus un print screen dupa Google Earth. In coltul din dreapta jos ai coordonatele iesirii (44 48'51"N 29 25'04"E). In zona am folosit View Ranger pe o tableta si habar n-am sa salvez traseul pe computerul asta.

Multumesc pentru explicatii. Acum, sa zic si eu ceva, ca sa nu tac ...:):):)

Aceea este iesirea "La Popi" (sunt niste popi de lemn care bareaza partial iesirea). Eu am incercat sa ies o singura data pe acolo in laguna insa erau valuri si am dat de apa mica chiar in dreptul popilor de lemn. Anul acesta am fost acolo de cateva ori si am vazut ca in partea stanga popii lipseau sau erau acoperiti cu apa... am fost pe ape mari.

In dreapta, chiar inaintea popilor, este un loc bun de acostare care permite accesul pe mal = plaja. Ceea ce spui tu cu solul care musteste este fff adevarat. Dupa parerea mea este un soi de turba, de altfel se observa si o culoare fff inchisa a apei, atat pe canal cat si la iesirea in mare.

Zatoanele (cel mic si cel mare) sunt mai la vest, in zona blocata a Canalului Zaton - Buhaz (dupa intersectia cu Canalul Lejai). Dupa stiinta mea nici unul dintre Zatoane nu comunica cu Marea.
 

Back
Sus