Croaziere pe Dunare : Viitura :)

Din furtuna de cu noapte n-a mai ramas nimic, soarele de la Isaccea stralucea puternic, irizand prin plasa noastra de tantari. Afara pasaretul isi incepuse dansul guraliv, insa eu aveam drum lung de parcurs si voiam sa plec rapid din locul acela. Fara cafeluta, fara mic dejun, am iesit lasand in urma mea plasa intacta si am pornit motorul sa il am pregatit dupa ce desprind ancora. La primul tors al motorului, un cap ciufulit apare in cockpit : Cosmin cu ochii inca tulburi de somn, sarise sa ma ajute . Pai asa se face pe o barca, nu astepti sa te strige cineva, te duci unde crezi ca e nevoie de tine !
De data asta insa nu era nevoie, am ridicat ancora si cu motorul la ralanti am ocolit capul insulei intrand in senal printre multele barje ancorate acolo .

Apoi am ridicat velele.
Nu stiu de ce, e o perceptie personala doar, insa mie mi s-a parut intotdeauna partea aceasta de Dunare, de la Reni pana aproape de Tulcea, cea mai terna si mai plictisitoare zona. Probabil pentru ca e lata, dreapta, fara insule, fara relief pe maluri, o autostrada de apa . La impresia asta a concurat si vantul slabut care mai cadea cate o data lasand genovezul sa atarne ca un prosop de baie . Echipajul dormea inca, profund si neperturbat, lasandu-ma singur, eu si dimineata dunareana .
Dar nu m-am plictisit, am plecat in prova cu un binoclu, sa vad imprejurimile, mi-am bucurat ochiul si am cercetat toate intrarile malului drept, unde se mai adunau cateva barci de pescari . A mai aparut si o salupa care s-a apropiat probabil sa vada cum merge barca asta cu velele sus si un omulet in prova, cand in cockpit la timona nu e nimeni.
Tendinta mea era sa intru in lacul Parches, pentru a ma intalni cu cativa prieteni veniti la pescuit si rudele lor, oameni de-ai locului. Am descoperit intrarea, la coordonatele 45,14,224N 28,38,987E. Aici e si o pensiune sau un hotel, cu activitate sustinuta dupa cum se zarea. Dupa un telefon dat cuiva din zona, aflu ca nu se poate intra pe acest canal, pentru ca a fost inchis in scopul controlarii nivelului apelor in lacurile limitrofe.
Pacat. Ar fi iesit un chef de pomina.
Insa nu e nimic pierdut, avem prieteni care sunt la Nufaru si putem poposi la pensiunea Stanca Dunarii, o cladire interesanta pe care am tot admirat-o la cateva editii TID , dar si la calatoria noastra anterioara cu vele.
Dar pana acolo mai e cale destula de strabatut. Cu toata lumea deja pe punte, iscodim barcile pescaresti si masinile ce incep sa aglomereze malul drept, pe masura ce ne apropiem de Tulcea. Se cunoaste ca e weekend !
Zarim undeva si o cabinata ca a lui Byteworks, cea facuta de Vali. N-am rezistat si i-am facut cateva poze (nu foarte reusite din cauza rapiditatii cu care s-au ascuns in vegetatia malului )

Vantul ia din nou o alura de pupa. Desfacem velele in foarfeca si inaintam lejer, cu barca dreapta.
Punem si un om de observatie care, cu binoclul in mana, ne da de veste ce se mai intampla in trafic

Dupa cateva meandre, apare in fata noastra Tulcea, cu traficul ei de oras-port .
Nu zabovim aici, nu are nici un rost.
Strangem velele, apoi trecem prin fata vaselor legate la cheu si a plajei ce adaposteste TID-ul (sunt nostalgic, nu-i asa ? Prea pomenesc TID-ul asta de multe ori ).
Apele sunt foarte involburate, se cunoaste ca e viitura. Anafoare cat o casa rotesc apa din aval de ultimele blocuri tulcene, iar o baliza e culcata pe apa de un intreg trunchi de copac ce s-a agatat cu incapatanare de ea.

Avem si niste vizitatori nedoriti, veniti sa ciupesca ceva . Dar suntem inarmati cu pliciuri si multa experienta. In scurt timp taunii pleaca in picaj, plezniti letal de armele noastre.

Ca si in alti ani, imediat ce am trecut de portul Tulcea, am deschis velele sa ne continuam drumul in tovarasia vantului. Si numai dupa 10 km am ajuns in dreptul comunei Nufaru, locul nostru de popas ales pentru pranzul de azi.
Cum spuneam mai inainte, am vazut in repetate randuri, de pe apa, pensiunea "Stanca Dunarii" . Dar n-am oprit niciodata. Si nici nu stiam cum am putea opri in tarmul acela stancos, dar aveam o certitudine (fara temei, doar fler ) ca o rezolv cumva la pontonul pensiunii.
Am strans velele instant, am facut rondoul sa pun prova in curentul puternic si am adus usor-usor barca inspre pontonul ocupat de o salupa mare cu coca in V . Rapid a aparut un baiat care a mutat salupa sa ne faca loc, iar noi am apropiat barca foarte incet cu fenderele de ponton.
A trebuit sa insist de cateva ori ca flacaul acela si tovarasul lui, sa nu ne ajute . E o lectie invatata in timp: stim sa acostam, stim sa plecam de la ponton. Nu e cazul sa fim ajutati de oamenii de pe tarm, le multumim politicos si ne facem treaba. Ori de cate ori lasi pe cate unul sa te ajute, te alegi cu barca lovita, un pontil strambat ori in cel mai bun caz iti intarzie manevra si trebuie sa o iei de la capat.
De data asta, cu tot refuzul meu, cei doi se infipsesera unul intr-un pontil si celalalt evident in cablul ce leaga capetele pontililor, tragand cu tot corpul . Dupa ce i-am linistit inainte sa rupa ceva, am acostat lejer, am legat barca, le-am zis flacailor sa dea de veste bucatarilor ca venim si am intrat in barca sa ne punem toalele de gala .
Domnilor, pensiunea e frumoasa, are restaurant cu garta deltei pe pereti, o terasa mare suspendata peste apa tarmului, muzica (ei, na...trebuia sa induram si noi ceva ) locuri de joaca, etc....
Are si o ospatarita de baza, pe care daca o intrebi ce ne poate servi, se uita pierduta in ochii tai ca la proba orala de la bacalaureat . Si pe cuvantul meu ca nu sunt pretentios la mancare !
Dupa ce s-a consultat din priviri cu un alt flacau de baza din pensiune, ne-a adus un meniu. Asa da !
Un meniu arata bine, e legat in piele ecologica, e doldora de specialitati, de la ciorbite pana la cele mai rafinate mancaruri gatite si deserturi. Ca sa nu ne intindem, ne-a informat fatuca discret, ca nu au decat crap si friptura cu cartofi prajiti.
Dar o ciorbita ? intreb eu ridicand din sprancene ca Thomas O'Malley la Ducesa aristocrata.
Desigur, daca dam comanda azi, ne face ciorbita pentru maine. Astazi o puteam manca daca o comandam ieri . Iubire, bebilou de portelan, da' niste mici ordinari aveti ? Da mici, da bere si ne prefacem ca suntem pe Lipscani si e totul perfect .
Oricum, va spun in secret ca oprisem pentru popas, pentru a incarca aparatul foto (care n-are incarcator 12v) si pentru a vedea ce se poate face in acel loc.
Din punctul asta de vedere, misiunea a fost indeplinita. In afara bucatariei paupere, totul era frumos.
Pana sa ne vina crapul, micii, cartofii, ne-am servit berile fara alcool , doi litri de limonada si am topait prin toata curtea, incercand locurile de joaca.
Lasand glumele, pensiunea are o vedere foarte frumoasa, lunga terasa scoasa peste Dunare pe piloni, are si plan inclinat pentru lansare ambarcatiuni, are si design interesant si e utilata foarte bine.
Cu bucataria e mai subtirel fiindca nefiind clienti suficienti, gatesc la comanda.
La ora 15 era un mare chef organizat de niste prieteni ai nostri, ocazie cu care desigur, bucatarul avea sa asude puternic. Dar pana atunci, ne-am savurat dejunul si ne-am incarcat aparatul foto.

SI asa am stat la Stanca Dunarii pret de 3 ore, facandu-ne de cap pe ici pe colo, doar-doar o trece timpul si or veni amicii sa inceapa cheful.
Numai ca ne tragea ata sa pornim din nou pe apa, mai ales ca se intarise vantul (in general nimeni nu isi pune sperante ca poate naviga cu vele odata intrat in Delta). Am sunat prietenii sa-i informam despre dezertare, am platit consumatia si am plecat voiosi mai departe.
SI bine am facut !
Pe masura ce inaintam vantul era mai vanjos. Desigur, vant de bulina .
Cei familiarizati cu zona stiu ca bratul Sfantul Gheorghe se ingusteaza pe masura ce ne apropiem de Mahmudia. Lucru care m-a adus in stadiul de client al unei sali de fitness, facand volte la cate 5 minute ! Volta peste volta peste volta ! Prin vanzoleala voltelor, l-am sunat pe Pupezica avand banuiala ca poate fi in "Mahmudia noastra" cum zice el .
Nu era.
Pacat, ar fi fost frumoasa o intalnire .
Oamenii Mahmudiei se oprisera din treburile lor de pe mal si se uitau la mine cum vin in viteza pana in buza malului si fac volta cu o mana, tinand telefonul cu cealalta si intorcand barca la punct fix . Nu bag mana-n foc, ca n-au facut pariuri daca lovesc barca sau nu....prea erau atenti .
Am trecut asa, prin locurile stiute, am revazut punctul de tabara TID de la Murighiol (ascuns mult sub ape, acum) . Apele nu acoperisera numai malul unde trageam de obicei caiacele, ci inundasera si padurea in care campam .
Odata ajunsi la gura Dunavatului, am impachetat bine randa, am roluit focul si am pornit motorul.
Gata ! Etapa dunareana s-a sfarsit, intram in canalele Deltei !
Cum naiba de s-a terminat asa repede ?
Dar n-avem timp de intrebari retorice, curentul pe DUnavat e la fel de puternic precum pe Dunare . Prindem ghiul pe babord sa lasam acces total soarelui la panoul fotovoltaic si ne facem semne cu pescarii de pe mal.
De obicei acestia ne iubesc din prima fiindca nu facem valuri. Din sens opus venise o salupa, ridicand creste de val care loveau malurile si se intorceau ricosand in barca. Pescarii dracuiau tinandu-si cat puteau lansetele, sa nu le ia apa.
Cand ne-au vazut si pe noi, probabil le-a sarit inima, insa mergand in deplasament, nici umbra de val nu ramanea dupa noi.
Planul meu era sa ies in Razelm prin Dunavat, fiindca nu facusem asta niciodata si pusesem ochii pe cherhanaua din capat, la care Nicu si Impaiatu se ospatasera cu o luna inainte, cand venisera la RAID.
Planul bun, mai greu cu punerea in opera. Ajunsi la intersectia cu canalul Cocos , vad o mare salcie cazuta de pe malul stang, cum blocheaza la suprafata Dunavatul . De la distanta parea ca nu e loc, dar hai sa ne apropiem, nu se poate sa nu trecem.
Ba se poate !
Salcia e cazuta cu tot coronamentul, peste ea se lasa coroanele celor ramase intacte pe mal, iar la luciul apei numai o lotca sau un caiac ar putea razbate oblic prin locul ramas printre crengi.
Imi amintesc de unii care ne strigasera mai in amonte, trecand in glisaj : Unde mergeti ? Parea retorica intrebarea si nu intelesesem atunci de ce. Uite de asta !
CE facem?
Uite ce, am mers astazi destul, canalul Cocos are incurcatura de coroane prin care am mai trecut cu greu si cu alte ocazii, nu putem sti cum s-a modificat in anul asta. Asa ca propun sa innoptam aici, noaptea e un sfetnic bun iar maine dimineata vedem ce facem.

Loc mult nu e la intersectia Dunavat-Cocos.
Am intors barca si am dus-o aproape de malul stang, unde apa e ceva mai lina si am ancorat la o distanta sigura de intersectie.
DUpa care sar in apa cu o saula lunga, sa aduc pupa la mal, legand-o de o salcie.
Iarasi planul e bun, punerea in opera e mai slabuta.
Apa e mult mai adanca decat credeam, dar nu-i nimic, ies la suprafata si inot cei 3-4 metri in care dau de fundul malos. Apa ma racorisesi ma simteam excelent...senzatie care a durat probabil 3-4 secunde pana m-a gasit primul taun.
Eu iesit pana la buric din apa, n-am tinut seama la prostii si am mai stat 2 secunde uitandu-ma de ce salcie sa-mi leg saula.
Dumnezeule mare ! S-a dezlantuit hoarda ! Zici ca am dat un sut unui stup si am enervat albinele .
Reactia mea a fost aproape instantanee, de la enervare, la uimire si apoi la frica. Aoleu !
Am lasat naibii salciile si cu saula in mana am sarit in apa pana la nas, avand deja o colectie de cateva ciupituri pe spate. Ajuns la scara pupa, m-am ridicat rapid, am pus un trening pe mine si am coborat bimini top-ul . Stiu din experienta ca ii atrage protectia acestei copertine si nu mai scapi de ei.
Plecam ! Si repede, ca nu-i de stat .

Dar oroarea zburatoare a incetat asa cum aparuse : instantaneu .
Acum insa aveam alte preocupari. Trebuia sa scot arborada, intreaga, prin coronamentul copacilor inalti ce strajuiesc acest canal Cocos. Anul trecut mersese, desi am atins ici colo cateva crengi.
Cosmin filma slalomul iar eu incercam sa corelez miscarea sinuoasa a barcii cu viteza mare a apei, tinand si motorul la limita de guvernare .
Canalul Cocos e adanc si ingust iar curentul e iute. Cu derivorul ridicat, guvernarea ramane numai in safrane, pentru ca jetul elicei este neglijabil la acea viteza. Dar daca intuiesti din timp linia pe care trebuie sa o descrie arborada printre coroane si distantele la care se intercaleaza acestea, te descurci . La noi a mers fara nici un incident.
Nu-i vorba, aveam si teama de a gasi pe parcurs vreo salcie cazuta sau vreun trunchi blocat de ape, oblic pe canal.
In scurt timp am vazut ca se lumineaza capatul canalului si am stiut ca din acest moment suntem bine.
Urma canalul Mustaca, un canal blajin, cu apa suficienta chiar si pe timp de seceta, singurul canal principal care are iesirea simpla in Razelm, fara diguri submerse (cele mai marsave capcane locale) .
Cu gandul la ultima iesire de anul trecut din prag de noiembrie, in compania Pelicanului, am cautat in Mustaca un loc mai larg, unde sa infig barca cu prova in stuf si sa pot pescui .
Locul l-am gasit usor, peste era, insa curentul apei ne-a refuzat accesul la peste.
Nu-i vorba, nici noi nu suntem niste pescari adevarati. N-avem momeala ci doar niste pestisori de plastic si niste bobite de paine.
Pana la urma am pus un pestisor prins de Cosmin intr-o montura de lanseta, am aruncat-o undeva unde sa poata sta fara a fi luata de ape si ne-am sigilat cu plasele de tantari.
Nu va spun ce senzatie faina ai dupa o zi de placuta oboseala, la protectia stufului, in habitaclul cabinei ferite de intrusi, cand incepe programul de seara al familiei, cu nimic deosebit fata de cel de acasa .
Cum ar zice mezina, o papica si o nanica.

Relatarile sunt o retrospectiva sau totul se petrece in timp real?

iulian_cioclin a spus:

Relatarile sunt o retrospectiva sau totul se petrece in timp real?

Click pentru a extinde...

A pornit totul in timp real, pana cand zilele de calatorie au fost decalate de povestire, din lipsa semnalului pentru net mobil, in anumite zone in care am poposit . Cand am gasit semnal, am continuat .

Florio a spus:

Acum insa aveam alte preocupari. Trebuia sa scot arborada, intreaga, prin coronamentul copacilor inalti ce strajuiesc acest canal Cocos. Anul trecut mersese, desi am atins ici colo cateva crengi.
Cosmin filma slalomul iar eu incercam sa corelez miscarea sinuoasa a barcii cu viteza mare a apei, tinand si motorul la limita de guvernare .
Canalul Cocos e adanc si ingust iar curentul e iute. Cu derivorul ridicat, guvernarea ramane numai in safrane, pentru ca jetul elicei este neglijabil la acea viteza. Dar daca intuiesti din timp linia pe care trebuie sa o descrie arborada printre coroane si distantele la care se intercaleaza acestea, te descurci . La noi a mers fara nici un incident.
Nu-i vorba, aveam si teama de a gasi pe parcurs vreo salcie cazuta sau vreun trunchi blocat de ape, oblic pe canal.
In scurt timp am vazut ca se lumineaza capatul canalului si am stiut ca din acest moment suntem bine.

Click pentru a extinde...

Cand pleci de acasa, chiar daca nu o cauti, aventura te asteapta dupa colt. Am scris "aventura", asa, la modul general, dar poate mai corect ar fi fost "incercarile". Uneori si sa prinzi un avion e curata incercare, ce sa mai spun daca vrei sa urci un varf de munte sau ceva si mai complicat. Si chiar daca nu vine vremea rea peste tine, chiar daca nu te accidentezi, apar tot felul de oprelisti, neprevazutul ce-ti joaca feste.

Cam asa se vede dimineata, cand esti cu barca "tras la stuf" .
Mie mi-a placut mult, de aceea va arat si voua .

Peste noapte, lanseta mea cu bucata de pestisor a facut o victima. Vad firul tras mai jos, pana langa mal .
Care va sa zica un rapitor la care stomacul nu ia pauza noaptea.
Am auzit ca salaul trage bine de tot pe la miezul noptii. Mi-au spus mie pescarii, ca dealtfel experiente personale n-am .
Dau sa recuperez cu inima indoita: daca pestele a intrat la stuf, s-a dus ! Ori el ori montura. Incercarea mea nu are nici o reusita, firul e agatat pe undeva. Cu peste...fara peste ? ... mare suspans .
Daca tot e dimineata si soarele a rasarit deja, ma arunc in apa asa, pe nemancate si nebaut cafeaua. Apa e senzationala, imi sporeste buna dispozitie instantaneu. Ati observat ce hlizeala instantanee se produce cand intri intr-o apa rece ? Asta nu e chiar rece, e numai buna.
Ma las in curentul canalului, agatat de o saula si merg pe firul lansetei pana chiar langa stuf.
Bestia se daduse dupa niste cocioace si scapase. Asta-i viata ! Sperasem sa ma intorc la barca cu Moby Dick, cand colo, in carlig, only the dick . Bine macar ca a scapat montura, nu am multe rezerve.
Bai, las-o-n colo, am mers cateva sute de kilometri pe Dunare si n-am prins nici un solz ? Trebuie sa ma mobilizez, altfel ramane capitolul asta de rusine.
Un mic dejun de consolare, apoi strangem lansetele, dam un mesaj pe forum catre voi, prieteni (avem 3G pe Mustaca ) si pornim motorul.
Barca scoate prova din stuf cu un fosnet usor si pastreaza un smoc verde triumfator, in balconul prova .
Urmeaza Razelmul.
Om avea vant? N-om avea vant ?

In scurt timp parcurgem restul Mustacai si iesim in Razelm .
In cockpit se masacreaza doi-trei intrusi, in cabina se face program artistic.
Soarele diminetii fusese estompat intre timp de o perdea fina de nori, care se ingrosa vazand cu ochii.
Nu-i nimic, impuscam doi iepuri dintr-o data. Scapam si de arsita, navigam si cu vant sustinut !
Iesim doar cativa metri in apele Razelmului si oprim motorul ridicand rapid velele. Un vant dinaintea traversului pune barca in miscare catre o destinatie invizibila in orizont, dar existenta pe chart plotter-ul nostru. Ne trebuie putina strategie aici in stabilirea voltelor, sa nu navigam mult si fara rost.
Vantul se ridica vazand cu ochii, la fel si frontul atmosferic din jurul nostru. O sa avem furtuna.

In urma noastra, pe 180 de grade orizontul clar se inchide, iar Sarichioiul, Popina, dealurile de la Sabangia cu parcuri eoliene, dispar in perdelele opace ale ploilor . Nu ploua peste tot, insa zarea e perfect opaca acum, apropiindu-se de noi. Vantul devine de travers, numai bun pentru navigatie .
Ca sa va faceti o idee despre deriva, priviti putin liniile siajului: siajul perfect drept, barca echilibrata, iar eu fericit sunt cu capul in nori (pe langa al noualea cer),. Si dupa toate aparentele voi fi in scurt timp cu totul in nori. In norii care vin puternic din spate, bubuind adanc si fulgerand printre valatucii in miscare .
De jur imprejurul nostru, cerul se intuneca tot mai mult, insa ne ramane in prova, zarea luminoasa. Rafalele ne poarta rapid, ca intr-o fuga de furtuna. De fapt chiar asta este. Fugim cu vantul, din calea furtunii ce se vanzoleste in spate, foarte aproape.

Si in mod surprinzator, furtuna, desi tinde sa ne inconjoare, ramane in spate. Nici un strop de ploaie nu ne atinge, ba mai mult, norii par sa se miste cu viteza cu care ne poarta vantul, pentru ca dupa ce trecem de Enisala, cetatea cu intregul deal se pierde in negura, dupa ce trecem de Iancina, capul si colinele lui dispar, si tot asa....
In prova raman niste nori albi si luminosi, ca in visele guvernului Ciorbea, cu "luminita de la capatul tunelului" .
Timpul trece rapid, ca si barca noastra peste ape. Acum ne poarta un vant dinapoia traversului si in fata ne apar tot mai clar capul Dolosman si insula Bisericuta.
Deja furtuna ramasa in urma, nu da semne ca ar vrea sa ne mai ajunga. Pe punte cei mici se lupta cu o dulceata proaspata de capsuni, dupa care punem de un program artistic in timp ce barca merge cuminte pe directia ei, precum calul ce stie drumul catre casa.

Ma bucur sa vad ca insula Bisericuta este din nou o insula, dupa ce anul trecut apele scazute o facusera peninsula. Ne apropiem de Gura Portitei, vantul cade total si in calmul plat coboram velele, facand ultimii doi km "la motor".
Urmeaza cateva zile de "vacanta de litoral" .

ce se intampla in caz de furtuna cu fulgere? aveti un para traznet montat pe catarg?
la barcute mici am citit ca poti pune cabluri de pornit masina cu un capat pe sart si un capat in apa....

alex470 a spus:

ce se intampla in caz de furtuna cu fulgere? aveti un para traznet montat pe catarg?
la barcute mici am citit ca poti pune cabluri de pornit masina cu un capat pe sart si un capat in apa....

Click pentru a extinde...

Salut Alex.
Daca fabricantul n-a prevazut asa ceva si nici n-a dat indicatii cu privire la asta, am lasat barca asa cum este.
Cred ca e in regula, ca altfel impanzea americanul documentatia barcii cu avertizari (asa cum a impanzit-o cu diverse alte avertizari si instructiuni, in documentatie si prin etichete lipite in barca la locurile cheie )

Salut si vacanta placuta in continuare!
Am si eu o dilema, asa logistica. Inapoi spre casa duci barca tot pe apa sau o pui pe peridoc? Procentual, din totalul parcursului ai facut mai mult de 90% cu velele, dar te-a ajutat putin si curentul. Ce vei face inapoi?
Altfel cum mai e pe la Gura Portitei? S-au paraginit casutele? Baietii aia cu carciumile sunt tot la fel de snapani? Eu am renuntat sa merg acolo din 2007 exact din acest motiv, dar locul era frumos.

Alex1958 a spus:

Salut si vacanta placuta in continuare!
Am si eu o dilema, asa logistica. Inapoi spre casa duci barca tot pe apa sau o pui pe peridoc? Procentual, din totalul parcursului ai facut mai mult de 90% cu velele, dar te-a ajutat putin si curentul. Ce vei face inapoi?
Altfel cum mai e pe la Gura Portitei? S-au paraginit casutele? Baietii aia cu carciumile sunt tot la fel de snapani? Eu am renuntat sa merg acolo din 2007 exact din acest motiv, dar locul era frumos.

Click pentru a extinde...

Sa raspund pe rand la intrebari:

1. Nu duc barca inapoi, pana la inceputul lui noiembrie. Asa fac in fiecare an. Cand se implineste sorocul, urc barca pe peridoc si ma folosesc de una dintre calitatile ei : transportabilitatea. E cel mai rapid si ieftin mod de a o duce acasa. Mergem cu 90-100 km/h, consumam cu 2l mai mult carburant si ajungem cu 30 min mai tarziu decat daca am merge doar noi cu masina . Cum s-ar spune, PERFECT .
Am avut acum doi ani fantezia sa urc cu vele pana la Oltenita. De urcat cu vele pe Dunare se poate, chiar am postat anul trecut un filmulet in care urcam frumos pe Sfantul Gheorghe . Dar calatoria pana la Oltenita implica mai mult timp decat imi pot eu permite si ajunge sa fie facuta intr-un anotimp prea rece ca sa mai fie o placere. Asa ca am renuntat la idee. Ai observat ca toate calatoriile noastre sunt in familie, avand ingredientele unor croaziere, nu ambitiile unor recorduri.
2. La Gura Portitei este mirific. Casutele si tot ansamblu sunt in buna stare. Probabil preturile mari ajuta la mentinerea lor. La restaurant mancarea nu mi se pare foarte scumpa (nici ieftina nu-i) , insa bauturile sunt la preturi de top. Am prieteni care merg acolo an de an, stau la cort in buza marii, mananca peste proaspat prins de ei (meniu ajutat si de diverse aduse de acasa) si traiesc cate o saptamana in tovarasia marii salbatice.
Cred ca distanta, accesul doar cu ambarcatiunile si traiul naturist mai auster, vor ramane sansa acelui loc de a rezista fara a se maneliza sau a ajunge model "stufstock" .

In rest, despre administrarea statiunii, traiul la casute ori vile, mancatul la restaurant, nu pot comenta. Fiecare isi administreaza afacerea cum crede ca e mai bine .

Vacanta placuta in continuare. Ai iesit vreodata cu actuala barca pe mare? Banuiesc ca este un pic mai greu pe mare, decat pe dunare, dar poti face o calatorie pana in Grecia (de exemplu) cu acelasi echipaj?