Am revenit pe plaiurile mioritice. Am fost aproape trei saptamani plecat la TID, pe sectiunea sarba si croata, de la Mohacs la Brza Palanka.
Fiind singurul roman pe aceasta sectiune, pot spune ca initial ma apucase dorul de Romania. De altfel, un sentiment foarte ciudat (placut) m-a cuprins cand ma apropiam de Bazias si am inceput sa vad colinele romanesti in zare, Muntii Locvei, sa intuiesc gurile de varsare ale nerei in Dunare. M-am apropiat foarte mult de Nera, care constituie pe malul stang al Dunarii, granita intre Serbia si Romania. Realmente as fi vrut sa ating (poate nu chiar sa sarut, dar macar sa ating) prima palma de pamant romanesc. Lucru destul de dificil pentru ca varsarea Nerei in Dunare are forma unei delte mlastinoase, unde e foarte greu de gasit prima bucatica de "pamant" romanesc. In plus, in zona Baziasului, Dunarea este atata de lata, incat mi-ar fi fost extrem de greu sa justific de ce sunt pe partea romaneasca, atata timp cat ar fi trebuit sa fiu langa malul sarbesc.
OK, sa revin la oile noastre (ca "Miorita" ne insoteste peste tot): cum-necum, mai legal sau mai putin legal, un grup mare de caiace, am intrat in pestera Ponicova. In ziua respectiva era zumzaiala mare pe Dunare, toti proprietarii de barci rapide din zona de agrement Orsova-Eselnita, faceau ture rapide cu turistii-buni-de-jumulit-de-bani sa le arate din goana salupei Cazanele Mici, Cazanele Mari, Tabula Traiana (aflata pe malul sarbesc) si pestera Ponicova. Evident, la pestera Ponicova au intampinat o problema, ca inauntru era cam plin de caiace. Unii s-au multumit sa le explice turistilor "asta este pestera Ponicova" si sa plece fara sa intre prea mult, altii au fortat inaintarea in pestera, printre caiace. Nu erau deloc fericiti ca in "pestera LOR" nu au loc de altii. Asa ca au actionat tipic romaneste: goana in cea mai mare viteza in apropierea caiacelor (imi e greu sa cred ca nu stiau cat e de nasol sa fii intr-un caiac ingust iar o salupa sa treaca in mare viteza prin apropierea ta...).
Cand eu am iesit din pestera, era unul la intrare care saluta, pe un ton exagerat-politicos "Aufwiedersein", pe toti caiacistii care ieseau din pestera. Eu i-am raspuns "La revedere". El imi vede drapelul romanesc si ma intreaba, in ton zeflemitor "Aaaa, te-ai lipit si tu la regata?" Ii raspund "Nu m-am lipit la regata, particip la regata, e o mica diferenta..." El ma intreaba de unde si pana unde, eu ii zic ca de la Mohacs la Portile de Fier II, el imi zice "Doar atat? Pai nemtii vin din Germania si merg la Mare". I-am zis ca da, doar atat, in fond si la urma urmei 600 km in caiac sunt chiar un fleac dar asta este, unii dintre noi mai trebuie sa mergem si la servici.
In fine, asta a fost primul meu contact cu un roman; dupa el, desi nu am mai avut nicio conversatie, am avut parte de multe salupe care goneau prin apropierea noastra. Desi ne repliasem aproape de malul sarbesc, nu am scapat de salupele rapide, unii veneau de-a dreptul spre noi, pentru ca turistii pe care ii jumuleau de bani sa aiba ocazia sa ne faca poze cat mai de aproape. Nu conta daca noi dorim sau nu aceasta apropiere.
TID-ul a fost fain. Este greu de povestit, e o stare de spirit, e ocazia de a cunoaste alti oameni, de diverse nationalitati (de exemplu la TID Serbia au fost 3 australieni, un francez, un olandez). Ei au avut ocazia sa cunoasca popoarele est-europene, cu cele bune si cu cele rele... (un cort a fost jefuit in Beograd. Cand proprietarii s-au intors din oras, tot continutul cortului era in dezordine si le lipseau un multitool, un briceag elvetian plus toate dulciurile! Ghiciti varsta si etnia hotilor).
Postez mai jos linkul cu poze, mai departe raspund la intrebari, daca intereseaza pe cineva subiectul
https://picasaweb.google.com/114294865414312769920/TID2013Serbia
Am sa mai scriu pe masura ce imi aduc aminte de momente interesante. Participarea mea a avut un singur mare minus: nu am stiut ca voi fi singurul roman. De fapt, am fost informat abia in dimineata plecarii mele, cand mai aveam o groaza de lucruri de ultim moment pe cap. Nu am avut timp sa dau o fuga la un Suvenir Shop ca sa cumpar niste maruntisuri reprezentative, de facut cadou. De ce? Pentru ca in unele localitati, se primesc vizite oficiale din partea autoritatilor care ajuta la buna desfasurare a TID-ului. Cu ocazia asta, reprezentantii fiecarei natiuni tin cate o scurta cuvantare, dupa care autoritatile ii inmaneaza un mic cadou (de obicei un tricou, sau un magnet de frigider, sau pliante turistice ale zonei respective), iar reprezentantii grupurilor nationale fac - la randul lor - mici cadouri autoritatilor. Adica stegulete, magneti de frigider, sticlute minuscule cu bautura nationala a fiecaruia. Eu am fost in situatia foarte neplacuta de a nu avea ce oferi. Asa ca a trebuit sa suplinesc cu niste cuvantari foarte emotionale (pe care nu mi-a fost greu sa le scot din mine, pentru ca chiar simteam ceea ce spuneam) si sa fac gazdele sa se simta magulite. Cred ca am reusit sa ii fac sa se simta bine, asa cum si ei au reusit sa ne faca sa ne simtim bine.
Fiind singurul roman pe aceasta sectiune, pot spune ca initial ma apucase dorul de Romania. De altfel, un sentiment foarte ciudat (placut) m-a cuprins cand ma apropiam de Bazias si am inceput sa vad colinele romanesti in zare, Muntii Locvei, sa intuiesc gurile de varsare ale nerei in Dunare. M-am apropiat foarte mult de Nera, care constituie pe malul stang al Dunarii, granita intre Serbia si Romania. Realmente as fi vrut sa ating (poate nu chiar sa sarut, dar macar sa ating) prima palma de pamant romanesc. Lucru destul de dificil pentru ca varsarea Nerei in Dunare are forma unei delte mlastinoase, unde e foarte greu de gasit prima bucatica de "pamant" romanesc. In plus, in zona Baziasului, Dunarea este atata de lata, incat mi-ar fi fost extrem de greu sa justific de ce sunt pe partea romaneasca, atata timp cat ar fi trebuit sa fiu langa malul sarbesc.
OK, sa revin la oile noastre (ca "Miorita" ne insoteste peste tot): cum-necum, mai legal sau mai putin legal, un grup mare de caiace, am intrat in pestera Ponicova. In ziua respectiva era zumzaiala mare pe Dunare, toti proprietarii de barci rapide din zona de agrement Orsova-Eselnita, faceau ture rapide cu turistii-buni-de-jumulit-de-bani sa le arate din goana salupei Cazanele Mici, Cazanele Mari, Tabula Traiana (aflata pe malul sarbesc) si pestera Ponicova. Evident, la pestera Ponicova au intampinat o problema, ca inauntru era cam plin de caiace. Unii s-au multumit sa le explice turistilor "asta este pestera Ponicova" si sa plece fara sa intre prea mult, altii au fortat inaintarea in pestera, printre caiace. Nu erau deloc fericiti ca in "pestera LOR" nu au loc de altii. Asa ca au actionat tipic romaneste: goana in cea mai mare viteza in apropierea caiacelor (imi e greu sa cred ca nu stiau cat e de nasol sa fii intr-un caiac ingust iar o salupa sa treaca in mare viteza prin apropierea ta...).
Cand eu am iesit din pestera, era unul la intrare care saluta, pe un ton exagerat-politicos "Aufwiedersein", pe toti caiacistii care ieseau din pestera. Eu i-am raspuns "La revedere". El imi vede drapelul romanesc si ma intreaba, in ton zeflemitor "Aaaa, te-ai lipit si tu la regata?" Ii raspund "Nu m-am lipit la regata, particip la regata, e o mica diferenta..." El ma intreaba de unde si pana unde, eu ii zic ca de la Mohacs la Portile de Fier II, el imi zice "Doar atat? Pai nemtii vin din Germania si merg la Mare". I-am zis ca da, doar atat, in fond si la urma urmei 600 km in caiac sunt chiar un fleac dar asta este, unii dintre noi mai trebuie sa mergem si la servici.
In fine, asta a fost primul meu contact cu un roman; dupa el, desi nu am mai avut nicio conversatie, am avut parte de multe salupe care goneau prin apropierea noastra. Desi ne repliasem aproape de malul sarbesc, nu am scapat de salupele rapide, unii veneau de-a dreptul spre noi, pentru ca turistii pe care ii jumuleau de bani sa aiba ocazia sa ne faca poze cat mai de aproape. Nu conta daca noi dorim sau nu aceasta apropiere.
TID-ul a fost fain. Este greu de povestit, e o stare de spirit, e ocazia de a cunoaste alti oameni, de diverse nationalitati (de exemplu la TID Serbia au fost 3 australieni, un francez, un olandez). Ei au avut ocazia sa cunoasca popoarele est-europene, cu cele bune si cu cele rele... (un cort a fost jefuit in Beograd. Cand proprietarii s-au intors din oras, tot continutul cortului era in dezordine si le lipseau un multitool, un briceag elvetian plus toate dulciurile! Ghiciti varsta si etnia hotilor).
Postez mai jos linkul cu poze, mai departe raspund la intrebari, daca intereseaza pe cineva subiectul
https://picasaweb.google.com/114294865414312769920/TID2013Serbia
Am sa mai scriu pe masura ce imi aduc aminte de momente interesante. Participarea mea a avut un singur mare minus: nu am stiut ca voi fi singurul roman. De fapt, am fost informat abia in dimineata plecarii mele, cand mai aveam o groaza de lucruri de ultim moment pe cap. Nu am avut timp sa dau o fuga la un Suvenir Shop ca sa cumpar niste maruntisuri reprezentative, de facut cadou. De ce? Pentru ca in unele localitati, se primesc vizite oficiale din partea autoritatilor care ajuta la buna desfasurare a TID-ului. Cu ocazia asta, reprezentantii fiecarei natiuni tin cate o scurta cuvantare, dupa care autoritatile ii inmaneaza un mic cadou (de obicei un tricou, sau un magnet de frigider, sau pliante turistice ale zonei respective), iar reprezentantii grupurilor nationale fac - la randul lor - mici cadouri autoritatilor. Adica stegulete, magneti de frigider, sticlute minuscule cu bautura nationala a fiecaruia. Eu am fost in situatia foarte neplacuta de a nu avea ce oferi. Asa ca a trebuit sa suplinesc cu niste cuvantari foarte emotionale (pe care nu mi-a fost greu sa le scot din mine, pentru ca chiar simteam ceea ce spuneam) si sa fac gazdele sa se simta magulite. Cred ca am reusit sa ii fac sa se simta bine, asa cum si ei au reusit sa ne faca sa ne simtim bine.
