Page 1 of 7 12345 ... LastLast
Results 1 to 10 of 70

Topic: TID 2013

  1. #1

    Default TID 2013

    Am revenit pe plaiurile mioritice. Am fost aproape trei saptamani plecat la TID, pe sectiunea sarba si croata, de la Mohacs la Brza Palanka.
    Fiind singurul roman pe aceasta sectiune, pot spune ca initial ma apucase dorul de Romania. De altfel, un sentiment foarte ciudat (placut) m-a cuprins cand ma apropiam de Bazias si am inceput sa vad colinele romanesti in zare, Muntii Locvei, sa intuiesc gurile de varsare ale nerei in Dunare. M-am apropiat foarte mult de Nera, care constituie pe malul stang al Dunarii, granita intre Serbia si Romania. Realmente as fi vrut sa ating (poate nu chiar sa sarut, dar macar sa ating) prima palma de pamant romanesc. Lucru destul de dificil pentru ca varsarea Nerei in Dunare are forma unei delte mlastinoase, unde e foarte greu de gasit prima bucatica de "pamant" romanesc. In plus, in zona Baziasului, Dunarea este atata de lata, incat mi-ar fi fost extrem de greu sa justific de ce sunt pe partea romaneasca, atata timp cat ar fi trebuit sa fiu langa malul sarbesc.
    OK, sa revin la oile noastre (ca "Miorita" ne insoteste peste tot): cum-necum, mai legal sau mai putin legal, un grup mare de caiace, am intrat in pestera Ponicova. In ziua respectiva era zumzaiala mare pe Dunare, toti proprietarii de barci rapide din zona de agrement Orsova-Eselnita, faceau ture rapide cu turistii-buni-de-jumulit-de-bani sa le arate din goana salupei Cazanele Mici, Cazanele Mari, Tabula Traiana (aflata pe malul sarbesc) si pestera Ponicova. Evident, la pestera Ponicova au intampinat o problema, ca inauntru era cam plin de caiace. Unii s-au multumit sa le explice turistilor "asta este pestera Ponicova" si sa plece fara sa intre prea mult, altii au fortat inaintarea in pestera, printre caiace. Nu erau deloc fericiti ca in "pestera LOR" nu au loc de altii. Asa ca au actionat tipic romaneste: goana in cea mai mare viteza in apropierea caiacelor (imi e greu sa cred ca nu stiau cat e de nasol sa fii intr-un caiac ingust iar o salupa sa treaca in mare viteza prin apropierea ta...).
    Cand eu am iesit din pestera, era unul la intrare care saluta, pe un ton exagerat-politicos "Aufwiedersein", pe toti caiacistii care ieseau din pestera. Eu i-am raspuns "La revedere". El imi vede drapelul romanesc si ma intreaba, in ton zeflemitor "Aaaa, te-ai lipit si tu la regata?" Ii raspund "Nu m-am lipit la regata, particip la regata, e o mica diferenta..." El ma intreaba de unde si pana unde, eu ii zic ca de la Mohacs la Portile de Fier II, el imi zice "Doar atat? Pai nemtii vin din Germania si merg la Mare". I-am zis ca da, doar atat, in fond si la urma urmei 600 km in caiac sunt chiar un fleac dar asta este, unii dintre noi mai trebuie sa mergem si la servici.
    In fine, asta a fost primul meu contact cu un roman; dupa el, desi nu am mai avut nicio conversatie, am avut parte de multe salupe care goneau prin apropierea noastra. Desi ne repliasem aproape de malul sarbesc, nu am scapat de salupele rapide, unii veneau de-a dreptul spre noi, pentru ca turistii pe care ii jumuleau de bani sa aiba ocazia sa ne faca poze cat mai de aproape. Nu conta daca noi dorim sau nu aceasta apropiere.

    TID-ul a fost fain. Este greu de povestit, e o stare de spirit, e ocazia de a cunoaste alti oameni, de diverse nationalitati (de exemplu la TID Serbia au fost 3 australieni, un francez, un olandez). Ei au avut ocazia sa cunoasca popoarele est-europene, cu cele bune si cu cele rele... (un cort a fost jefuit in Beograd. Cand proprietarii s-au intors din oras, tot continutul cortului era in dezordine si le lipseau un multitool, un briceag elvetian plus toate dulciurile! Ghiciti varsta si etnia hotilor).

    Postez mai jos linkul cu poze, mai departe raspund la intrebari, daca intereseaza pe cineva subiectul

    https://picasaweb.google.com/1142948.../TID2013Serbia

    Am sa mai scriu pe masura ce imi aduc aminte de momente interesante. Participarea mea a avut un singur mare minus: nu am stiut ca voi fi singurul roman. De fapt, am fost informat abia in dimineata plecarii mele, cand mai aveam o groaza de lucruri de ultim moment pe cap. Nu am avut timp sa dau o fuga la un Suvenir Shop ca sa cumpar niste maruntisuri reprezentative, de facut cadou. De ce? Pentru ca in unele localitati, se primesc vizite oficiale din partea autoritatilor care ajuta la buna desfasurare a TID-ului. Cu ocazia asta, reprezentantii fiecarei natiuni tin cate o scurta cuvantare, dupa care autoritatile ii inmaneaza un mic cadou (de obicei un tricou, sau un magnet de frigider, sau pliante turistice ale zonei respective), iar reprezentantii grupurilor nationale fac - la randul lor - mici cadouri autoritatilor. Adica stegulete, magneti de frigider, sticlute minuscule cu bautura nationala a fiecaruia. Eu am fost in situatia foarte neplacuta de a nu avea ce oferi. Asa ca a trebuit sa suplinesc cu niste cuvantari foarte emotionale (pe care nu mi-a fost greu sa le scot din mine, pentru ca chiar simteam ceea ce spuneam) si sa fac gazdele sa se simta magulite. Cred ca am reusit sa ii fac sa se simta bine, asa cum si ei au reusit sa ne faca sa ne simtim bine.

  2. #2

    Default

    din ultimile relatari inteleg eu bine ca ro e reprezentata cam deloc de reprezentantii grupului national. pacat ...
    felicitari pentru participare !
    No Whistling on Board.
    Mariners have long held the belief that whistling or singing into the wind will "whistle up a storm".
    InDaKat
    KingFisher

  3. #3

    Default

    Sa ne intelegem: niciuna dintre natiunile participante nu a fost reprezentata de organizatorul intern. Toate grupurile nationale au fost reprezentate de cate unul dintre participanti. In cazul grupului romanesc, nu a existat optiune. La fel cum nici olandezul nu a avut de ales.
    In ce priveste cadourile, aici lucrurile difera de la tara la tara. De exemplu, la nemti si la austrieci, organizatia nationala le da o punguta cu obiecte de oferit, in special stegulete TID care pe o parte au steagul tarii de provenienta, iar pe cealalta parte au sigla TID. Asa ca participantul caruia ii revine rolul de reprezentant al grupului, face cadouri din acea punguta. Daca pe parcurs, respectivul paraseste TID-ul, da mai departe punguta cu cadouri noului reprezentant al grupului si asa mai departe. Din cate stiu, maghiarii si bulgarii nu au primit asemenea pungute, au cumparat pe banii lor mici suveniruri simbolice. Nici pentru mine nu ar fi fost absolut nicio problema sa cumpar cativa magneti si niste fleacuri cu steagul romanesc pe ele, sau niste sticlute minuscule cu palinca, dar problema a fost ca abia in dimineata plecarii am aflat ca sunt singurul participant roman pe sectorul sarbesc.
    Asta este, sunt unele lucruri care trebuie invatate din mers. Nu cred ca s-a suparat absolut nimeni ca nu am avut ce sa ofer, doar eu m-am simtit prost in momentele respective. Cred ca asta s-a intamplat de vreo 6 sau 7 ori, nu mai stiu exact in cate localitati am avut delegatii si s-au tinut cuvantari.
    Eu nu pot decat sa sper ca m-am comportat adecvat si nu am facut pe nimeni sa isi zica "uite si la romanul asta, doamne ce badaran..."

  4. #4

    Default

    Mi-am adus aminte ca si eu am fost jefuit. In timpul noptii, in timp ce eu eram in cort si ascultam muzica la MP3 player (apropos, MP3 playerul a fost unul dintre cele mai utile gadget-uri pe care le-am avut cu mine, in general zona de campare era nu prea departe de cate un loc zgomotos, fie terasa, fie parc, in care muzica duduia pana tarziu in noapte).
    Dar sa va povestesc cum m-a jefuit pe mine unul mic si inchis la culoare.
    Eram in Stari Slankamen, o localitate situata la confluenta Tisei cu Dunarea, asadar ma aflam chiar acolo unde pe malul stang incepe Banatul meu drag. Am fost campati in curtea si gradinile unui sanatoriu de recuperare pentru cei cu dizabilitati neuromotorii. Toata seara m-am jucat cu un catelus mic si negru, un puiandru pus pe shotii. M-am jucat in sensul ca faceam diverse figuri cu picioarele, ceea ce il facea sa tzopaie si sa alerge ca o caprita. La un moment dat l-am parasit si m-am dus sa ma culc. M-am bagat in cort, iar papucii i-am lasat in absida cortului, respectiv la vreo 10-20 de centimetri de capul meu; eu - in dormitor, papucii - in absida.
    Micul hot se pare ca m-a cautat dupa ce eu nu m-am mai jucat cu el, si pana la urma m-a gasit. Sau mai exact si-a gasit jucariile, respectiv papucii mei. Mi-a sterpelit un papuc pe care l-a ascuns foarte bine. Atata de bine incat dimineata, desi am cautat cu atentie prin locul de campare, umbland cu un papuc in mana si intreband pe toata lumea daca nu cumva a vazut perechea acelui papuc, nu am avut niciun rezultat.
    Asa ca in Beograd am umblat dupa o pereche de Crocs, pe care i-am gasit intr-un magazin din centrul orasului. Noroc ca era sezon de reduceri si m-au costat doar 30 de euro...
    De la aceasta patanie, am invatat sa nu mai las absolut nimic afara din dormitor, papucii ii bagam inauntru, la loc sigur. Mai ales ca au mai fost si alte locuri in care cainii patrulau liberi printre corturi.

  5. #5

    Default

    Quote Originally Posted by BogdanTimisoara View Post
    ...Asa ca in Beograd am umblat dupa o pereche de Crocs, pe care i-am gasit intr-un magazin din centrul orasului. Noroc ca era sezon de reduceri si m-au costat doar 30 de euro...

    Ai fost jefuit de doua ori.


  6.  
     
  7. #6

    Default


    Nu chiar. Prima data, am fost jefuit doar pe jumatate, pentru ca mi-a disparut un singur papuc. A fost alegerea mea de a il arunca la gunoi pe celalalt
    Iar in ce priveste papucii Crocs, e adevarat ca sunt destul de scumpi, insa inainte de Crocs am tot cumparat papuci cu acelasi aspect, insa no-name, ieftini. Dupa doua saptamani de folosinta, talpa devenea atata de subtire incat orice spin sau pietricica ii strapungea. Pana la urma, mi-am luat inima in dinti si am aplicat vechea zicala "sunt prea sarac ca sa imi permit lucruri ieftine" si mi-am cumparat o pereche de Crocs originali, care au tinut doi ani fara sa dea semne de uzura. Asta pana sa fiu "jefuit". Ar mai fi tinut ei mult si bine. Asa ca i-am inlocuit tot cu Crocs originali, care costa de obicei cam 40 de euro (atat in Romania, cat si in Serbia, Ungaria etc), eu i-am luat la reducere. Ulterior, plimbandu-ma prin Beograd am mai vazut Crocs, dar mai scumpi decat i-am gasit eu.
    Oricum, ai dreptate, indiferent cat de buni or fi calitativ, pretul lor tot mi se pare un jaf, in fond sunt niste chestii de spuma injectata intr-o matrita, nu sunt pantofi de piele care sa necesite nu stiu ce manopera complicata, cusaturi, calapoade, prelucrarea pielii etc.

  8. #7

    Default

    Quote Originally Posted by simba_the_sailor View Post
    Ai fost jefuit de doua ori.

    Mda... Oferte - Joi, 22.08. - Lidl Romania

  9. #8

    Default

    Multe persoane si-au amintit cu placere de Legendaru, m-au intrebat daca mai stiu ceva de el, daca anul asta participa la TID etc.
    Printre altele, cineva si-a adus aminte ca in Germania li se dadusera niste ecusoane pe care scria sus prescurtarea tarii de origine, nume prenume si alte date personale. O australianca (daca am retinut eu bine) a crezut ca numele lui Legendaru este "Rom" si il tot striga "Hey, Rom!" iar Legendaru nu reactiona nicicum la treaba asta. Ulterior cineva i-a zis ca "Rom" nu e numele...


    Altii si-au adus aminte cu placere despre talentele culinare ale Legendarului. Adevarul e ca si eu salivez cand imi amintesc de un peste preparat de Legendaru pe plaja de la Sfantu Gheorghe

  10. #9
    Mediterraneus Ponticus stavride's Avatar
    Membru din
    Apr 2010
    Locația
    Bucuresti
    Posturi
    711

    Default

    Legedarul a devenit legenda.
    Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.

  11. #10
    Membru in Haita cu padele Delafluviu Guzi's Avatar
    Membru din
    Apr 2009
    Locația
    52249 Eschweiler Germania
    Posturi
    1.485
    Blog Entries
    1

    Default

    Quote Originally Posted by bluewave View Post
    din ultimile relatari inteleg eu bine ca ro e reprezentata cam deloc de reprezentantii grupului national. pacat ...
    felicitari pentru participare !
    Uite vezi, cam asta a fost dintotdeauna oful meu in privinta lui Costin Iatan. Omul asta se implica si munceste mult pentru ceea ce este TID in Romania. Ce depaseste puterea mea de a intelege, e faptul ca nu ti-ar pune nicio data, dar absolut NICIO DATA, din proprie initiativa o lista nominala cu participantii, la vedere.Spre exemplu, daca as vrea sa pregatesc de acasa vreo surpriza placuta, habar n-am cine mai vine dintre cei vechi sau cine si de unde sunt cei noi. In anii trecuti cand ii solicitam asa ceva, imi trimitea lista doar prin mesaj privat via email. Nu-mi place treaba asta, desi i-am spuso. Am sa i-o mai spun si astazi. Ce o fi atat de asa mare secret ?
    Poate c-o fi mai bine ce face, dar depaseste puterea mea de intelegere...
    Ce mai stiu eu, e ca intotdeauna pomeneste si multumeste comunitatii barcaholic.ro pe scurt, pentru ce a insemnat la momentul "2009" si cam atat.
    Ce mai stiu e ca strainii isi aduc aminte cu placere de romani, dar cunosc roman (Razvan Iofcea), cu doua participari in amonte de Romania, care nu vrea sa mai auda de TID tocmai din cauza atitudinii lui Costin. Sa fi fost vreo criza de comunicare, chiar atat de greu de gestionat ?


    Astazi, sambata ma v-oi deplasa pana la Calarasi cu un galatean care va intra de acolo, in caiacul meu cel nou, "pasAger". Eu v-oi intra de la Braila de joi. Sunt sigur de asta, doar in procent de 75 %...
    In rest expeditia asta frumoasa, parca nu mai are nicio emotie de aratat in perioada Tidului de "dinaintea Tidului". Chiar atat de mult sa se fi contaminat de rutina, totul ?
    Last edited by Delafluviu Guzi; 24 Aug 2013 at 11:46 AM.

Page 1 of 7 12345 ... LastLast

Alte topicuri asemănătoare

  1. Croatia 2013 - 3 - Vis
    de Barcaholic în topicul Bloguri
    Răspunsuri: 0
    Ultimul post: 31 Jul 2013, 04:40 PM
  2. 1 Mai Marinaresc 2013
    de funsailing romania în topicul Jurnal de bord
    Răspunsuri: 5
    Ultimul post: 31 May 2013, 02:33 PM
  3. SNIB 2013
    de byteworks în topicul Jurnal de bord
    Răspunsuri: 2
    Ultimul post: 9 Mar 2013, 12:13 PM
  4. T.I.D 2013
    de Ada-Kaleh în topicul Dunăre şi Delta Dunării
    Răspunsuri: 1
    Ultimul post: 12 Feb 2013, 09:12 AM
  5. 2012-2013
    de simba_the_sailor în topicul Regate virtuale
    Răspunsuri: 1
    Ultimul post: 1 Nov 2012, 01:53 PM

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •