La limita plutirii
Sezonul 2013 l-am încheiat pe Criş, împreună cu Gigi, iar sezonul 2014 l-am deschis de Ziua Apei, tot pe Criş şi tot cu Gigi. De ce? Pentru că anul trecut, când la şeptica virtuală am spus "umflă două", Gigi a luat-o în serios şi s-a prezentat şi pentru a doua tură. De data asta am plecat aval de oraş, lansând caiacele din zona industrială.
Ştiam o cădere de apă şi ne-am lansat aval de ea, doar că după câteva sute de metri a mai apărut una, ce părea recent construită.
Ce să fi făcut? Am luat caiacele pe sus şi ne-am vărsat dincolo.
Din păcate n-a fost ultima.
Repezişurile apăreau unul după altul. Nu erau mari şi dacă ar fi fost apă suficientă am fi trecut direct prin ele, fără nici-o problemă. Dar nu era. Crişul curgea la cote minime şi ne găseam tot timpul la limita plutirii. Prin apa limpede vedeam mai mereu fundul şi de multe ori nici nu puteam scufunda prea bine padela.
Totuşi, în ciuda cotelor mici, Crişul Repede are destule sectoare rapide, ca recompensă pentru şicanele dinainte.
Abia pe final, după balastieră, râul a devenit adânc.
În ciuda juliturilor de pe fundul caiacelor, vremea frumoasă şi semnele primăverii ne-au ajutat să ne simţim bine.
Merci Gigi! Te aştept să continuăm coborârea de unde am întrerupto azi!
Sezonul 2013 l-am încheiat pe Criş, împreună cu Gigi, iar sezonul 2014 l-am deschis de Ziua Apei, tot pe Criş şi tot cu Gigi. De ce? Pentru că anul trecut, când la şeptica virtuală am spus "umflă două", Gigi a luat-o în serios şi s-a prezentat şi pentru a doua tură. De data asta am plecat aval de oraş, lansând caiacele din zona industrială.
Ştiam o cădere de apă şi ne-am lansat aval de ea, doar că după câteva sute de metri a mai apărut una, ce părea recent construită.
Ce să fi făcut? Am luat caiacele pe sus şi ne-am vărsat dincolo.
Din păcate n-a fost ultima.
Repezişurile apăreau unul după altul. Nu erau mari şi dacă ar fi fost apă suficientă am fi trecut direct prin ele, fără nici-o problemă. Dar nu era. Crişul curgea la cote minime şi ne găseam tot timpul la limita plutirii. Prin apa limpede vedeam mai mereu fundul şi de multe ori nici nu puteam scufunda prea bine padela.
Totuşi, în ciuda cotelor mici, Crişul Repede are destule sectoare rapide, ca recompensă pentru şicanele dinainte.
Abia pe final, după balastieră, râul a devenit adânc.
În ciuda juliturilor de pe fundul caiacelor, vremea frumoasă şi semnele primăverii ne-au ajutat să ne simţim bine.
Merci Gigi! Te aştept să continuăm coborârea de unde am întrerupto azi!
Ultima editare: