Reiau povestea, de la primii pasi in Bulgaria, Balcic- port of entry.
Balcicul (ma veti ierta ca nu scriu Balchik) are o faleza cu minuscule plaje, care ar constitui promenada statiunii. Tot ce se gaseste aici, de la mici magazine cu suveniruri, pana la cele doua "supermarket-uri" pe care le pun in ghilimele fiindca sunt niste minimarket-uri,au preturi de statiune. Cine e impatimit al croazierelor stie ca trebuie sa strabata aceasta baricada pregatita pentru turisti si sa ajunga in partea mai asezata a localitatii, aceea care se adreseaza bastinasilor.
Pentru asta trebuie sa vrei sa cunosti, sa mergi pe jos, sa simti acel loc la alt nivel decat cel superficial. Sa intalnesti o piata de peste sau o cherhana, sa cauti piata autohtona unde gospodinele targuiesc, toate acestea cer timp dar si ofera satisfactii unui ochi atent si unui spirit dornic de a cunoaste.
Noi am amanat cercetarea localitatii pe mai tarziu, acum bucurandu-ne de partea stralucitoare care explodeaza peste tot in ochii turistilor.
Oricum, atractia principala in Balcic este palatul reginei Maria. Deci a doua zi dimineata, am plecat sa il vizitam, avand ca ghid pe Tania care citise cartea de memorii scrisa de regina si tot istoricul perioadei, cu intrigile de curte, cu personajele si istoriile epocii.
Eu unul nu mai fusesem acolo, iar spre surprinderea mea palatul reginei Maria nu era un palat in sine, ci un conac cu o bazilica, multe dependinte, gradini, fantani si mici cascade, toate asezate cu mult bun gust pe versantul care cobora pana in mare.
Caldura ucigatoare care invelea coasta, ne-a facut sa salutam bucurosi intrarea in gradina seculara. Aici era racoare
.
In acest punct povestirea mea ar putea sa se desfasoare pe cateva zeci de pagini, fiindca din pas in pas ingeniozitatea peisagistilor interbelici crease frumuseti deosebite impletind vegetatia cu piatra, terasand, ridicand gradini de trandafiri, iedera pe arcade, sau adancind fantani cu apa curata, curgatoare. La tot pasul gaseai cate un loc idilic, de contemplatie, cu vedere la mare, un jilț de piatra, o mica terasa acoperita de pomi seculari, flori de toate tipurile, de la cele familiare pana la cele mediteraneene.
Gradina era uriasa. N-am stiut-o dat am simtit-o destul de repede. Intrand intr-o cladire care adapostea pivnitele de vinuri, am fost vrajit de o domnisoara ce mi-a dat sa degust doua pahare si .... la iesire observ ca ramasesem doar noi, baietii. Fetele plecasera inainte.
- Ei, nu-i nimic, le ajungem indata.
Da? Desigur, numai ca din acel punct unde incepea si o gradina de cactusi, drumurile se ramificau in trei, iar fiecare ramificatie ducea la cate un obiectiv unde apareau alte ramificatii. Dilema rascrucilor a inceput sa imi formeze o opinie ce se contura tot mai clar : le mai gasim noi pe fete, la Sfantul Asteapta ! Ne-am pierdut !
Bun, trec peste moment si peste descrieri, ca sa nu deturnez scurta poveste a unei croaziere, catre tentativa unui ghid turistic.
Asadar numai un noroc chior ne putea strange laolalta in labirintul etajat dat de zecile de drumuri si probabil suta de potecute ce le uneau. Cert e ca deznadajduiti, am luat o mana de corcoduse (obicei din copilarie) si ne-am asezat pe un gardulet de piatra sa ne odihnim.
Da, da... la barza chioara ii face Dumnezeu cuib ! in zece minute apar fetele leganandu-se pe o potecuta, chiar din directia unde deja cautasem fara nici un succes
.
Gata, nu ne mai despartim, mergem ața la palat sa vedem si sa pricepem cu ochii mintii cum traia aceasta regina venita din Anglia, indragostita de acest loc, sa intelegem cat putem din vechile vremuri, sa pasim acele praguri, sa intram intre acele ziduri care au cunoscut framantarea veacurilor trecute.
Acum, accesul nostru catre palat se facea de sus, de pe versant, coborand o scara foarte ingusta din piatra de mare, marginita de un zid pavoazat cu aceleasi lespezi poroase in care se zareau cochiliile incremenite: asta o fi semnificatia din povestile in care zgripturoaica te transforma in stana de piatra ? Zgripturoaica asta din povesti o fi trecerea timpului, care uneste nisipul, cochiliile si tot ce prinde, intr-o piatra nemuritoare.
In zidul reginei insa, pietrele moarte erau surescitate si aduse la viata de o iedera verde, cu broboane de un rosu vesel.
In memoria mea sunt multe detalii despre vizita in castel, lucruri peste care trec pentru a nu plictisi. Exact ca un film bun, un astfel de edificiu nu se povesteste ci se viziteaza. Altfel as strica surpriza
.
Insa va mai arat cateva poze, care chiar daca au un caracter personal, arata parti frumoase din acel loc ce a fermecat-o pe o regina (dupa marturiile proprii scrise in memoriile sale).