Bulau
Am mai scris despre el. Bulau, cainele din delta. Povestea lui e simpla, pe cat de simplu este el, ca fiinta.
Dar ca sa incepem cum trebuie, intai sa vi-l descriu:
E un caine alb de talie medie. In fine, medie spre mare. Oase lungi, carne putina, cap frumos, paseste de zici ca se imprastie. Zici ca se destrama sub ochii tai. Si pute! Dracu sa-l ia de caine, personal sunt convins ca-n blana creste sconcsi!
Initial il strigam Balanu, ca, dracului, trebuia sa-i dam si-un nume amaratului. Iar de la Balanu la Bulau a fost chestiune doar de niscaiva beri in plus baute intr-o seara de catre mine. Si-asa a ramas. Bulau! Iar acum tot satul asa il stie, de Bulau.
Dar sa ne intoarcem la cap. Bulau nu are jumatate de craniu! Efectiv oasele ii lipsesc. O sa ma intrebati de ce si-am sa va raspund. Cainele asta e muscat de mistret. Odata cu scalpul i-a pleznit si mandibula. Odata cu mandibula i s-au faramat si coltii-n gura. Alte guri din Mila 23, din sat, spun ca cine l-a avut inainte i-ar fi dat cu toporul in cap, insa asta nu justifica si "avaria" de la mandibula. Cine stie? Poate e adevarata prima, a doua, sau ambele variante. Insa nu asta conteaza. Pe mine nu ma intereseaza.
Conteaza faptul ca acum un an cand m-am stabilit in Mila 23 l-am gasit la Valodea in pensiune. Slab, speriat, flamand, dar mai ales incapabil sa mestece, sa se hraneasca cum trebuie.
Valodea, suflet mare, l-a lasat sa se aciueze pe langa casa. Eu l-am "preluat" din mers. Si impreuna ne-am straduit sa-l punem pe picioare. Usor, usor, initial cu mancaruri moi, pasate, apoi cu mici bucatele de carne de peste framantate cu miez de paine, cu zemuri de ciorbe, si asa mai departe.
Socul l-am primit cand am reusit prima oara sa-l mangai pe cap. Am reusit greu, tarziu, pentru ca sarmanul animal era speriat. Pastra decent o distanta anume intre el si oameni. Era greu sa te apropii de el. Cert este ca la un moment dat am reusit. Si, cum va spuneam, i-am pus mana pe cap. Usor, sa-l mangai ca sa-l linistesc. Si pur si simplu ..... creierul lui imi palpita in palma !!!
Mai apoi, tot usor, i-am palpat mandibula. Am gasit fosta fractura ca pe un nod. I-am deschis gura si am vazut si dezastrul din dentitia lui.
Atunci m-am intrebat"cum Dumnezeu a supravietuit cainele asta"??? Din ce-o fi trait? Orice calcul normal ar fi dus inspre faptul ca asist la un miracol! Cainele asta nu avea "voie" sa mai traiasca dupa acele traume.
In fine, zilele trec pe rand si cainele se inzdraveneste vazand cu ochii. Mai mult, intrucat Valodea il hranea tot cat o faceam si eu, dar fara "pisiceli" si mangaieli, cainele s-a atasat de mine. Din ce in ce mai mult si mai tare.
In felul asta am mai descoperit ca are zero educatie, insa un bun simt iesit din comun si dragoste de daruit. In nici trei saptamani mi-a devenit mai credincios ca propria-mi umbra! Un sat intreg fiindu-mi martor ca imi era absolut imposibil sa fac un pas fara sa ma urmeze docil. Iar cel mai greu mi-a fost sa-l conving sa nu-mi sara in barci daca aveam de plecat pe apa. Insa a invatat motoarele, pe toate patru, dupa sunet. In asa fel incat ii devenise lui Valodea "barometrul intoarcerii mele". Imediat ce auzea motorul se urca pe podisca si-mi pandea venirea.
"E Bulau pe pod si se uita pe apa? Vezi ca vine ala. Apare-ntr-un minut." spunea Valodea.
Altii l-au vazut privindu-ma fix pret de trei ore cat am dormit in sezlong la soare. Alti baieti de la Galati, turisti, au inteles repede ca daca stam la bere mai trebuieste un pahar. Pentru Bulau, care se alatura fericit atmosferei generale. Evident, lipit de mine.
Sau daca pur si simplu stateam singur in gandurile mele se apropia si-mi cauta privirea parca sapand in mintea mea. Uneori de-a dreptul invaziv, incercand sa-si apropie ochii de ai mei cat mai mult. Parca sa-mi patrunda in privire!
Pensiunea este acum casa lui si-o apara cu strasnicie. Nu musca. Nu poate din cauza mandibulei distruse, insa face taraboi maxim cand simte strain prin preajma portii.
A invatat imediat care sunt pisicile tolerate in pensiune. Respectiv Garfield si Baltatu. A mai invatat ca nu are voie sa se apropie de barcile cu peste ce vin la cherhana. Stie cand se face painea-n brutarie si care sunt cei ce vin s-o ia. Stie care sunt barcile pensiunii si care doar trag la mal pentru scurt timp. Concret, in doar o vara, luat cu vorba buna si cu rabdare, a invatat tot rostul locului. Deja apartine acelui loc si-n mintea lui e convins ca si invers e la fel de valabil. Dar asta-i doar in mintea lui ( despre care, insist, ma tot mir ca e totusi intreaga ).
.....................................................................
Trece vara ca o clipa. Suntem in Noiembrie si ma pregatesc de plecare. Ma agit, strang toate ale mele, ridic barcile, motoarele, etc. Sub privirile lui mirate. Nu intelege ce-i cu agitatia asta. Insa cand incep sa-mi bag hainele in saci, in genti si-n rucsac .... intelege. Si pana la plecarea de peste trei zile, aveti cuvantul meu, nu a mai "vorbit" cu mine!
Puteam sa-l fluier, sa-l strig, sa-l caut, .... nicio sansa. Ma privea trist si suparat, intorcea spatele si se indeparta. Nu stiu el ce simtea, stiu ce simteam eu, insa nu va povestesc despre asta.
Deja multi ma sfatuiau sa-l iau cu mine la Bucuresti, insa punand toate in balanta n-aveam cum. Acasa il am pe Pogo cu care nu stiu cum s-ar fi inteles, ambii fiind gelosi. Apoi Bulau totusi apartine deltei. Acolo-i viata lui. Si sigur Valodea va avea grija de el peste iarna. Deci clar, ramane in delta.
In fine, a trebuit sa plec. Si-am lipsit patru luni in care - mi s-a spus despre asta - cand si cand a fost vazut cautandu-ma trist prin acele locuri despre care stia el ca le fragventez si-n care ma urmase docil de zeci de ori. Iar in aceste patru luni mi-a fost mai dor de delta ca niciodata. Dor de delta, de Valodea, de oamenii de-acolo, prietenii mei, de trairi, de rasarituri si apusuri, dar si de Bulau.
Si m-am intors. V-as scrie ce-am simtit. Atat eu cat si cainele. Dar va las pe voi sa vedeti cat m-a "certat" si cum efectiv nimeni, dar absolut nimeni, nu a avut voie sa-i "strice" bucuria. Atat va mai spun, ceea ce filmul nu are cum sa va ilustreze, pute mai al dracu decat anul trecut. Anul asta a belit-o! Ras-tuns-frezat si naclait in Coccolino! Sa vedem, cat rezista?
https://www.youtube.com/watch?v=zLwo2fwTHyA