Oameni, ape, barci, apusuri, ... si cutii de bere!

Pictoru, eu n-am vreun stres cand sunt in barca mea, indiferent de ghivolii de pe ape, dar mai am in barca oameni neexperimentati. E buna totusi o intalnire cu tine, ca sa invete si incepatorii ce inseamna dispretul si lipsa de bun simt a partenerului de trafic pe apa.
Mai citeste putin regulile de circulatie in Delta, si dupa aia vorbim. Oricum, ce mai conteaza un vitezoman in plus sau minus...

Hai mai bine sa-ti continui povestea, ca plictisim lumea cu prostiile noastre.
 
Mai Vali, uite, chiar iti spun ca bati campii sistematic ! De unde sa stiu eu in ce barca se afla un incepator infiorat ????????? Odata urcat in barca ...... oricare-si asuma consecintele excursiei ( sau cum vrei tu s-o numesti ! )
Pune-ti , nene , ”lamaie-n geam” ca la auto , ca sa stiu si eu ca ai ”duminicari” la bord ! Pai tu-ti imaginezi ca am sa scot barca din glisaj de cate ori ma intalnesc c-o barca pe garla ? Pe bune, fii serios ! Cata benzina vrei tu sa consum la atatea ridicari in glisaj ? Numai un drum de Mila 23 - Tulcea , pe sezon full presupune intalnirea cu minim 30 de barci . O Mila 23 - Manastirea Stipoc ..... cel putin 10 - 15 intalniri . Dar nu-mi trebuie decat doua secunde sa deduc daca barca cu care ma intalnesc e guvernata de-un barcagiu bun, care, in mod categoric, stie ce-are de facut cu cei de la bord, asa cum eu stiu ce-am de facut cu ai mei . Insist, in doua secunde, fara sa ne vorbim, intelegem amandoi ce avem de facut .

Ca suntem ..... barcagii ! D-aia !

In niciun caz nu voi da ”blana” pe un canal ingust . Cu sau fara intalnirea cu alta barca . Dar nu-mi povesti tu mie ce-si-cum despre Garla Lopatna ( si la asta excelezi ? ) Daca nu din respect pentru cel cu care ma intalnesc ...... macar pentru mediu, fauna, etc. ( sa-ti aduc aminte cum ii dadeai lui Pupezica ”apa calda” cand povestea cum strabate el delta cu 150 de cai ? )

Si nu in ultimul rand , Somitatea Ta , ai auzit despre faptul ca unele carene fac mai mare ”deranj” in semiglisaj sau in deplasament decat in glisaj ? Ei bine, barca mea are cel mai mic val la viteza ridicata. Asta ca sa stii despre ce e vorba, ca doar privindu-ma pe apa ..... se vede treaba ca ma analizai ca pe tramvai !
 
Uite pictoru unde ne-am intalnit, anume pe canalul 3 Iezere, exact unde e cruciulita din centrul imaginii: http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=45.250842&lon=29.314914&z=15&m=b
Ai trecut foarte aproape, canalul stii bine ca e ingust, iar eu am redus cu mult inainte ca tu sa te apropii macar. Nu ma intereseaza ce "deranj" face barca ta in tranzitie sau deplasament, important ar fi fost sa fii putin mai prudent. Nu-i problema, oricum eu imi asum de obicei prudenta si pentru altii.

Daca ma crezi, chiar m-am bucurat cand te-am vazut, m-am gandit ca poate ne-om vedea si om da-o pe bune la vreo bere. Dar la modul de neam prost in care te-ai comportat cand ne-am intalnit langa salasul tau de la Valodea, nu mi-a ramas decat sa ma amuz copios la cat de rudimentar ai reactionat. Nu te speria, ca eu nu sunt Marius din Tulcea de la care era sa iei bataie. Ma crezi sau nu, eu sunt ca si frate-miu cu care ai baut in vara la Mila ;).
 
Parcă mă uit la zero teve, în direct si in reluare... :D
Hai mai fraților, v-ați ambalat amândoi degeaba, la urma urmei!

Sent from my Mi-4c using Tapatalk
 
Sebba, eu am vrut doar sa aduc o clarificare, daca a iesit asa nu-i (doar) vina mea ;). Hai ca eu fug, sa-l lasam pe pictor sa-si spuna povestea.
 
Cu Ciutankamon in delta .......
...............................................
Vara, cald, soare, pasari, ....... Beau bere si astept sa se intample ceva iesit din comun. Uitasem cu desavarsire de maxima care spune ca "Ai grija pentru ce te rogi ca s-ar putea sa ti se dea!"
Asadar, asteptand turisti sau pescari pentru ture de plimbari sau pescuit, primesc un telefon de la un bun amic ce-mi recomanda un grup de patru pescari ce urmeaza sa vina peste cateva zile in Mila 23 .....
- Si cand vin astia, mah?
- Spuneau ceva de sfarsitul saptamanii.
- Cati sunt?
- Am inteles ca sunt patru. Trei vin sigur, dar mai e unu' care sta in Anglia si despre care nu e sigur ca vine. In fine, le-am dat numarul tau. Aranjeaza-le ceva cu cazarea si mergi sa-i iei de la Tulcea. In balta vezi si tu ce-si-cum, dar stiu sigur ca vor si barca cu ghid pentru pescuit.
- In regula, stai linistit. O sa vad eu ce fac.
- Mersi! Le spun sa te sune acum?
- Da, mah. Oricand.
- Ok, noroc!
- Hai sa traiesti. Ne mai auzim!
Nu trece mult timp si telefonu-mi suna. Erau tipii in cauza. Stabilim cand sa-i iau din Tulcea, stabilim unde si in ce conditii vor fi cazati, si mai aflu ca vin toti patru, inclusiv cu cel despre care nu era sigur ca poate ajunge. La telefon nu mi-au parut fitosi. Ba dimpotriva, chiar draguti si civilizati, insistand aproape obsesiv "D-l Mihai, cum stiti d-vs! Facem cum ne recomandati, ca ati fost recomandat. Doar sa prindem peste si sa ne simtim bine. Si sa mai stiti ca banii nu ie o problema pentru noi....."
La faza cu bani "nu ie" am avut o mica strafulgerare. Oricat de draguti erau la telefon deja cam stiam cu ce ma voi confrunta. Desi nu asta ma interesa pe mine la grupul respectiv.......
Vineri dimineata la opt sunt in Tulcea, la dana 1 Mai, sa iau grupul de patru .... pescari! Doar ca ei au ajuns putin mai devreme. Ma asteptau veseli, cu berile in mana, si plini de nerabdare. Atata doar, ..... i-am vazut cam in ultima clipa, exact cand andocam. Erau literalmente "eclipsati" de munti de bagaje. Vad stele verzi! Ok, de acord, patru insi, insa bagajele lor ar fi putut cu usurinta ocupa nevoile unui intreg pluton de vanatori de munte. Tot in acea ultima clipa mai descopar inca vreo doua-trei kilograme de "bagaj" excedentar. Lanturile de "goldeanu" de la gaturile lor! Si iarasi imi pun problema rezistentei coloanei vertebrale a "speciei" respective....
Evident, am o problema! Barca, asta daca reusesc sa inghesui toate bagajele in ea si pe baieti sa-i arunc peste ele, va merge efectiv la limita scufundarii.
- Gata frate? D-ta esti Mihai? mi se adreseaza unul din ei. Vrea sa para "Alfa".
- Da, eu sunt.....
- Hai sa mergem !!!
- Hoo..... O secunda!
- Da di ce?
- Pai ..... nu stiu daca aveti loc cu toate astea-n barca.
- Da nu ie multe, nene! Haine, scule, si saci cu porumb, sa nadim.
Cand aflu ca-n sacii respectivi este porumb si nu oaresce haine impaturite deja intru in panica!
- Mai baieti, daca, si mare atentie la ce va spun! DACA reusim sa bagam toate astea-n barca, nu o luam pe Sulina. Mergem pe "36", Sireasa, Sontea. Altfel nu discut! Si fiind drumul mai lung, mers la limita glisajului - daca reusim - costa 100 de lei in plus fata de ce-am vorbit initial.
- V-am zis ca la noi banii nu ie problema!
Imi iau inima in dinti, incarcam barca si purcedem timid la drum. Ii conving cu dificultate ca trebuie sa poarte vestele. Baietii ma asigura ca "iei stie sa inoate". Le explic ca e permisul meu in joc si reusesc sa-i conving. Tipul din Anglia isi da tricoul jos si-mi arata un bust si-un spate plin de tatuaje grotesti. Care oricum abia se vad pe langa lant. Iar "Piesa de rezistenta" este un tatuaj color cu masca lui Tutankamon. Aveam repede sa aflu despre ce este vorba. ceilalti i se adresau cu "Tutankamoane". Pesemne era porecla lui si vad ca-i tare mandru de ea .
Pana la intrarea in "36" am preferat sa merg in deplasament, abia pe canal sa incerc glisajul, in ape calme. Cum-necum reusesc, insa dintr-un drum ce in mod normal trebuia sa-l parcurg intr-o ora, iata ca ajung in Mila 23 intr-o ora si 45' . Nu mai conteaza, am ajuns cu bine iar baietii-s veseli! Au ras un bax si jumatate de bere. Si vocifereaza care-mai-de-care, din ce in ce mai tare, despre ce scule au ei, despre ce stiluri or sa adopte la pescuit, samd. Eu tac si sunt atent la fiecare viraj sau siaj facut de vre-o alta barca .......
Iata-i cazati si mosmondind prin scule. Pe masura ce acestea sunt scoase din bagaje ..... realizez ca baietii nu au absolut nicio legatura cu pescuitul. Ba imi aduc aminte de-o vorba ce candva m-a amuzat teribil : "Exista pescari, si exista posesori de scule. Doua categorii ce nu au absolut nimic in comun."
Dupa un pranz frugal ar mai fi ramas timp pentru o partida scurta in aceasta dupa-amiaza. Asa si facem, insa ii sfatuiesc sa nu ne indepartam prea mult astazi. Sa nu consume multa benzina, iar ei sunt de acord. Asadar iata-ne dand o fuguta in gura Sontei, "La gropan" cum i se spune. Si daca pana acum inca nu vazusem nimic, ei bine, cand au intins sculele mi-am spus in gand " Gata nene, s-a terminat cu smecheria!" . Si-o gandeam de undeva de jos, cu capul sub consola, timp in care pe deasupra mea vajaiau amenintator plumbi, monturi, varfuri, si alte alea. Mai mult, ca niste pescari de crap ce se respecta, fiecare simte nevoia sa insire cate 5-6 lansete! Probabil din departare barca semana izbitor cu un arici amfibiu.
Dar ca sa scurtez si sa mergem mai departe, trei ore de asemenea talmes-balmes s-au soldat cu un carasel amarat si cu un somotel la sfert de kil. Probabil ambii cu tendinte suicidale. O luam spre casa, timp in care deja intrevad cam ce-am sa patesc eu cu baietii in urmatoarele zile ..........
Seara in pensiune ..... veselie mare! Asa cum sade bine turistului in delta. Veselie si sclipicei de la lanturile scoase ostentativ peste tricouri. Si in continuare se dezbat tehnicile cu care maine va fi atras pestele catre monturi. Care si astea sunt cat vreti voi de elaborate si "ozenificate". Probabil cele mai scumpe gasite in magazinele de profil. "Alfa", Tutankamon, cel stabilit in Anglia, isi impune punctele de vedere cu :"Bai ciutane, nu ie bine cum ai legat alea!" ..."Ciutane, maine prind zece crapi, sa faci boale!" ... " Nu fi ciutan ca te arung in garla, mah, sa moare familea mea!" ..... Si uite asa, toata seara.....
Maine dimineata o luam inspre Mila 8. Ca acolo au auzit ei ca ar fi peste mare. Pe atat de mare pe cat i-ar sta bine in beldiile ce ei le numesc lansete, pe cat de proportionat ar fi pentru firele textile de 0,40 cu care si-au umplut tamburii mulinetelor de ..... 7000!
Nu vreau sa le stric bucuria, dar totusi ma simt cumva obligat sa le spun ca anul asta a fost unul foarte slab in pescuit, dar ai cu cine te intelege? Daca trei dintre ei ma privesc totusi curiosi, Tutankamon adopta o mina superioara! El o sa prinda sigur! D-ala mare, domle! Ce stiu eu cu pescuit? Io stiu cu barca ......
Cumva trece ziua in care as fi luat extraverale cu farasul! Tutankamon le arata tuturor "cum a prins el in Anglia" , unde sa arunce porumbul, cum sa puna boabe in saculetii solubili, alea-alea! Si cred ca am auzit in ziua aia "Ciutane" de cel putin 1876 de ori. Iar ceilalti, ciutanii, deh, se conformeaza umil. Abia astept amurgul s-o luam spre casa .
Insa am sesizat ceva. Ceva deosebit! Verva lui Tutankamon intra in scurte pauze de cate ori trec pe langa noi vapoare. Sunt mari, inalte, puternice, somptuoase, si impresioneaza pe toata lumea, insa Tutankamon simt ca le venereaza altfel decat restul lumii. Aveam sa aflu cum ..........
In fine, cam in ritmul asta a decurs sejurul baietilor. Si au sfarsit prin a intelege ca e an prost. In consecinta imi cer sfatul asupra unei eventuale ultime zile care sa le aduca si niscaiva peste in barca.
- Ia spune-ne, boss, unde-i peste?
- Eu v-am spus, e peste tot, dar e mic. Iar preponderent e caras si rosioara. Mult!
- Pai si unde dam maine?
- Aici, aproape, pe Eracle. Si luati-va scule usoare, fine. Monturi la fel. Iar ca momeala ..... Bonduelle.
- Pai boss, intervine Tutankamon, si cu porumbu' ce faciem?
- Faci ce vrei, dar nu are rost sa dai cu el.
- D-aia l-am carat cu noi de-acasa?
- Si eu ce sa-ti fac? Asta e! Asta-i pescuitul!
Unde urma o zi, ultima, de pescuit "la finete", imi pregatesc si eu doua lansete usoare. Incropesc doua monturi fine, cu carlige de 6, cu fir de 0,20, si la capat cu doi plumbi de cate 30 gr. Tutankamon, vazand ca umblu la scule, se apropie.
- Cu astea ai de gand sa dai?
- Da.
- Pai ce sa prinzi cu astea? ..... deja ma enerveaza.
- Peste, ce dracu vrei sa prind?
- Nu prinzi cu astea, mai nene, asculta acilea la mine!
- ..... Tutankamoane, ...... vedem maine.
Dimineata pe Eracle ancorez barca si le dau voie sa-si insire ei padurea de bete. Abia cam dupa o ora se linistesc si o pot face si eu.
Privesc luciul apei, studiez curentul, sesizez cam pe unde trec barcile raportat la pozitia noastra, ..... si consider ca bancurile de pasnic ar salasui cel mai bine exact sub barca noastra. Si la cata iarba este pe substrat pestele se afla sigur deasupra acesteia. la cam juma' de metru deasupra fundului. Iau cu varfurile degetelor cateva boabe si arunc. Cam dupa doua tigari am sa incep sa pescuiesc. Timp in care mut carligele mai sus pe "linie".
Intre timp apelativul de "Ciutane" iarasi vine in cascada! Nimic din ce fac ceilalti trei nu este bine, dar deja am devenit imun. Si incep sa pescuiesc.
Nu arunc bine si varful unei lansete imi trepideaza timid. Intep usor si sunt in drill cu un caras frumos, cam la 750 gr. Pe care nu apuc sa-l scot din carlig ca cea de-a doua lanseta tremura si se apleaca inspre aval. Concret, pret de cam doua ore lansetutele mele si-au cam facut norma pe juma' de vara. Si, pentru prima oara-n viata, ..... termin boabele de Bonduelle!
Am in juvelnicul legat de tachet aproximativ 22-25 kg de albitura frumoasa! Cand zic frumoasa inseamna ca cei mai mititei au luat inapoi calea apelor.
Tutankamon fierbe, ceilalti totusi indraznesc sa ma priveasca admirativ. Iar daca tot fierbe - inspre marea mea incantare - decreteaza scurt:
- Gata! Mergem ! Aici nu e peste! Unde ne-ai adus, nene? D-aia te platim ?
- Auzi, ..... bai Ciutankamoane, cum PLM sa nu fie peste? Scot unu' dupa altu' si tu-mi spui ca nu e? De trei zile-ti tot spun unde sa dai, cum sa dai, ce sa ai in carlige, etc! ma pis pe pescuitul tau britanic, ca sa stii cum stai ! Si-acum gata! Hai acasa ca e pranzu' !!! Va strangeti si voi calabalacul ca maine plecati. Eu azi nu mai ies. Platiti doar juma' de zi.
Toti patru fac ochii mari la reactia mea insa niciunul nu indrazneste sa comenteze mai departe. Se apuca sa stranga in liniste tragand cu ochiul la juvelnicul meu si la "saraciile" mele de monturi. Inclusiv ..... Ciutankamon tace. Tace si probabil se intreaba de ce nu sunt timorat de lantul lui.
In ziua plecarii lor, usurati de porumb, de conserve, de momeli, de bautura si de alte cacaturi de le-au carat dupa ei d-aiurea, o iau pe Sulina. Si iarasi descopar ca Tutankamon priveste uluit vapoarele cu care ne intalnim. Marea lor majoritate petroliere turcesti sau panameze. Si scoate perla:
- Nea Mihaie, da mare e firma asta, domle!
- Care, mah?
- Asta cu vapoarele astea?
- Nu inteleg. Despre care firma zici?
- Asta domle, No smoking and Safety First.........
 

Atașamente

  • no-safety-smoking-first-ship.jpg
    no-safety-smoking-first-ship.jpg
    102.4 KB · Vizualizări: 69
Bulau

Am mai scris despre el. Bulau, cainele din delta. Povestea lui e simpla, pe cat de simplu este el, ca fiinta.
Dar ca sa incepem cum trebuie, intai sa vi-l descriu:

E un caine alb de talie medie. In fine, medie spre mare. Oase lungi, carne putina, cap frumos, paseste de zici ca se imprastie. Zici ca se destrama sub ochii tai. Si pute! Dracu sa-l ia de caine, personal sunt convins ca-n blana creste sconcsi!

Initial il strigam Balanu, ca, dracului, trebuia sa-i dam si-un nume amaratului. Iar de la Balanu la Bulau a fost chestiune doar de niscaiva beri in plus baute intr-o seara de catre mine. Si-asa a ramas. Bulau! Iar acum tot satul asa il stie, de Bulau.
Dar sa ne intoarcem la cap. Bulau nu are jumatate de craniu! Efectiv oasele ii lipsesc. O sa ma intrebati de ce si-am sa va raspund. Cainele asta e muscat de mistret. Odata cu scalpul i-a pleznit si mandibula. Odata cu mandibula i s-au faramat si coltii-n gura. Alte guri din Mila 23, din sat, spun ca cine l-a avut inainte i-ar fi dat cu toporul in cap, insa asta nu justifica si "avaria" de la mandibula. Cine stie? Poate e adevarata prima, a doua, sau ambele variante. Insa nu asta conteaza. Pe mine nu ma intereseaza.
Conteaza faptul ca acum un an cand m-am stabilit in Mila 23 l-am gasit la Valodea in pensiune. Slab, speriat, flamand, dar mai ales incapabil sa mestece, sa se hraneasca cum trebuie.
Valodea, suflet mare, l-a lasat sa se aciueze pe langa casa. Eu l-am "preluat" din mers. Si impreuna ne-am straduit sa-l punem pe picioare. Usor, usor, initial cu mancaruri moi, pasate, apoi cu mici bucatele de carne de peste framantate cu miez de paine, cu zemuri de ciorbe, si asa mai departe.

Socul l-am primit cand am reusit prima oara sa-l mangai pe cap. Am reusit greu, tarziu, pentru ca sarmanul animal era speriat. Pastra decent o distanta anume intre el si oameni. Era greu sa te apropii de el. Cert este ca la un moment dat am reusit. Si, cum va spuneam, i-am pus mana pe cap. Usor, sa-l mangai ca sa-l linistesc. Si pur si simplu ..... creierul lui imi palpita in palma !!!
Mai apoi, tot usor, i-am palpat mandibula. Am gasit fosta fractura ca pe un nod. I-am deschis gura si am vazut si dezastrul din dentitia lui.
Atunci m-am intrebat"cum Dumnezeu a supravietuit cainele asta"??? Din ce-o fi trait? Orice calcul normal ar fi dus inspre faptul ca asist la un miracol! Cainele asta nu avea "voie" sa mai traiasca dupa acele traume.
In fine, zilele trec pe rand si cainele se inzdraveneste vazand cu ochii. Mai mult, intrucat Valodea il hranea tot cat o faceam si eu, dar fara "pisiceli" si mangaieli, cainele s-a atasat de mine. Din ce in ce mai mult si mai tare.
In felul asta am mai descoperit ca are zero educatie, insa un bun simt iesit din comun si dragoste de daruit. In nici trei saptamani mi-a devenit mai credincios ca propria-mi umbra! Un sat intreg fiindu-mi martor ca imi era absolut imposibil sa fac un pas fara sa ma urmeze docil. Iar cel mai greu mi-a fost sa-l conving sa nu-mi sara in barci daca aveam de plecat pe apa. Insa a invatat motoarele, pe toate patru, dupa sunet. In asa fel incat ii devenise lui Valodea "barometrul intoarcerii mele". Imediat ce auzea motorul se urca pe podisca si-mi pandea venirea.

"E Bulau pe pod si se uita pe apa? Vezi ca vine ala. Apare-ntr-un minut." spunea Valodea.

Altii l-au vazut privindu-ma fix pret de trei ore cat am dormit in sezlong la soare. Alti baieti de la Galati, turisti, au inteles repede ca daca stam la bere mai trebuieste un pahar. Pentru Bulau, care se alatura fericit atmosferei generale. Evident, lipit de mine.
Sau daca pur si simplu stateam singur in gandurile mele se apropia si-mi cauta privirea parca sapand in mintea mea. Uneori de-a dreptul invaziv, incercand sa-si apropie ochii de ai mei cat mai mult. Parca sa-mi patrunda in privire!
Pensiunea este acum casa lui si-o apara cu strasnicie. Nu musca. Nu poate din cauza mandibulei distruse, insa face taraboi maxim cand simte strain prin preajma portii.

A invatat imediat care sunt pisicile tolerate in pensiune. Respectiv Garfield si Baltatu. A mai invatat ca nu are voie sa se apropie de barcile cu peste ce vin la cherhana. Stie cand se face painea-n brutarie si care sunt cei ce vin s-o ia. Stie care sunt barcile pensiunii si care doar trag la mal pentru scurt timp. Concret, in doar o vara, luat cu vorba buna si cu rabdare, a invatat tot rostul locului. Deja apartine acelui loc si-n mintea lui e convins ca si invers e la fel de valabil. Dar asta-i doar in mintea lui ( despre care, insist, ma tot mir ca e totusi intreaga ).

.....................................................................

Trece vara ca o clipa. Suntem in Noiembrie si ma pregatesc de plecare. Ma agit, strang toate ale mele, ridic barcile, motoarele, etc. Sub privirile lui mirate. Nu intelege ce-i cu agitatia asta. Insa cand incep sa-mi bag hainele in saci, in genti si-n rucsac .... intelege. Si pana la plecarea de peste trei zile, aveti cuvantul meu, nu a mai "vorbit" cu mine!
Puteam sa-l fluier, sa-l strig, sa-l caut, .... nicio sansa. Ma privea trist si suparat, intorcea spatele si se indeparta. Nu stiu el ce simtea, stiu ce simteam eu, insa nu va povestesc despre asta.
Deja multi ma sfatuiau sa-l iau cu mine la Bucuresti, insa punand toate in balanta n-aveam cum. Acasa il am pe Pogo cu care nu stiu cum s-ar fi inteles, ambii fiind gelosi. Apoi Bulau totusi apartine deltei. Acolo-i viata lui. Si sigur Valodea va avea grija de el peste iarna. Deci clar, ramane in delta.
In fine, a trebuit sa plec. Si-am lipsit patru luni in care - mi s-a spus despre asta - cand si cand a fost vazut cautandu-ma trist prin acele locuri despre care stia el ca le fragventez si-n care ma urmase docil de zeci de ori. Iar in aceste patru luni mi-a fost mai dor de delta ca niciodata. Dor de delta, de Valodea, de oamenii de-acolo, prietenii mei, de trairi, de rasarituri si apusuri, dar si de Bulau.

Si m-am intors. V-as scrie ce-am simtit. Atat eu cat si cainele. Dar va las pe voi sa vedeti cat m-a "certat" si cum efectiv nimeni, dar absolut nimeni, nu a avut voie sa-i "strice" bucuria. Atat va mai spun, ceea ce filmul nu are cum sa va ilustreze, pute mai al dracu decat anul trecut. Anul asta a belit-o! Ras-tuns-frezat si naclait in Coccolino! Sa vedem, cat rezista?

https://www.youtube.com/watch?v=zLwo2fwTHyA
 
Imi place cum simti si cum povestesti! Pe un forum ca asta unii cauta discutii tehnice si seci despre barci si motoare, croaziere exclusiviste facute cu prietenii lor pe nu stiu ce velier si expuse ostentativ aici, altii cauta trairi profunde si sincere, spuse de oameni ca tine si care simt asemeni tie. Mie unul imi place mai mult sa citesc asemenea bucurii simple, spuse fara fala si fara sa astepti nimic in schimb, nici macar "like-uri".
 
Inginer constructor .....

Mi-am adus aminte de-o intamplare de acum vreo trei ani.
Vine un grup vesel de pescari in Mila 23. Au barca, au motor, au lansete, mulinete, juvelnice, toate alea. Dotati baietii!
Din patru cati erau unul se erijeaza ostentativ ca "sef de clan". Asta pentru ca barca era a lui, motorul al lui, anul trecut prinsese cel mai mult, etc. Dar si pentru ca, nu in ultimul rand, el era inginer constructor, dom'le! Imi aminteste flagrant de Toma Caragiu in Operatiunea Monstrul.

Tot el ne mai si povestea ca talentele lui native nu se opreau la atat. Ci avea si viziune artistica. De mic, auzi. Bine, ca asta o tinea pe post de hobby, ca altfel era foarte implicat in latura profesionala. Nu-si mai vedea capul de atatea santiere. Si cica fusese realmente o serioasa provocare in a-si face cadou aceste cateva zile in delta unde sa se recreeze cu prietenii.

Foarte bine, erau prieteni, insa indiferent de ce crede despre sine, acestia il trateaza calm, oarecum respectuos, in timp ce grimasele lor afiseaza indubitabil ideea ca de fapt stimatul domn inginer constructor nu este decat .... Agariciul de serviciu. Direct responsabil cu "luati-ma la misto, dar cumva sa nu ma prind".

Din vorba-n vorba afla cam cu ce ma ocup, si-i casuna pe mine sa-mi povesteasca despre veleitatile lui artistice. Este convins ca doar eu il pot intelege. Doar un alt artist poate vedea chinurile sale din spatele pasiunii.
Imi beau berea in tacere, afisez o figura de interesat de balivernele lui, raspund cu "Da" si "Nu" la intamplare, insa tot ce-mi spune imi ricoseaza subtire in pavilioanele urechilor. Inca maxim o ora si mergem la culcare . Cred ca mai rezist .....

Uite, de exemplu imi arata cu mandrie si plin de emfaza ce ancora are! E sculptata chiar de el! A muncit la ea toata iarna. In putinul timp pe care-l are, ca repet, are atatea santiere de nu-si vede capul!

Panarama de ancora chiar arata bine. Si, oricat de carcotas as incerca sa fiu eu acum, efectiv se vede ca e muncita. Mai mult, este si vopsita in tricolorul Romaniei! O mandrete de ancora, nene!
Sa mai povestesc si ce saula misto avea legata? Va povestesc. Avea o saula de 15-20 m din franghie de cea mai buna calitate de la Dedeman. Sa nu mai zic si despre ce carabina de inox avea la capat, spre ancora.
Sigur ca ancora, la cat era ea de frumoasa si de muncita, avea locul ei in prova barcii. Bancheta prova era tratata ca un mausoleu sacru. Pe acea bancheta statea ancora. Si nimic din barca nu avea ce cauta la mai putin de juma' de metru de aceasta. Nimic, m-auziti ?
Pai la cat muncise omu' la ea, domnul inginer constructor, deh, nu putea nimeni sa zica ceva de ea.

Surpriza vine in prima zi de pescuit. Pe Ligheanca, unde ma rugasera sa-i cam indrum putin. Ei cu barca lor, eu cu a mea, doar sa le arat cam pe unde bantuise stiuca in ultimele zile.
Dupa ce le arat cotlonul raman sa mai fumez o tigare cu ei. Apoi plec. Unde stiu eu ca sta cumatra. Pe Stipoc.

Si iata cum domnul inginer constructor, mandru nevoie-mare, printr-o miscare plina de elan si eleganta, arunca ancora in apa.
Ne cade fata! Ancora ..... pluteste!!! Frumoasa, colorata, chiar muncita, cu o mandrete de sfoara atarnata de ea, dar ..... mortii ei de ancora, pluteste!

....... Era din BCA.
 
A inviat Pictoru cu o poveste din 2017, cam de cand a intrerupt sirul apusurilor de soare si a cutiilor de bere :)
Modi, sa inteleg ca le iei in ordine cronologica? Hai, adă topicul la zi!
 
@ Modi: :D :D Trebuia o poză cu așa ceva!

BCA înțeleg, era din domeniul omului. Totuși dacă o turna din beton, cu o armătură măiastră din PC-6, rupea gura ISC-ului :D
Și se mai și scufunda, bestia.

@Sebba: Chiar așa, văd aici un mare lips al Sereniei. Călin nu trebuia să cumpere ferocementul, dacă nu avea și ancoră de beton! De aici tot ghinionul :)
 
....... Era din BCA.[/QUOTE]

Ce frumos. Te simti un om Superior, acum?
De la Jack London n-am mai pomenit asa poveste nautica reusita.
Esti mandru?
(Stai ca sare Florio la atenuare, norocul tau)
 
....... Era din BCA.

Te simti un om Superior?

Esti mandru?
(Stai ca sare Florio la atenuare, norocul tau)



Acum trei ani am abandonat topicul exact din cauza imbecililor carcotasi in a caror categorie te incadrezi fara examen de concurs.
Acum la fel, am sa las de izbeliste topicul, dar si forumul, intocmai pentru faptul ca personal nu am chef sa fac parte cu tine dintr-un ceva - orice ar fi acel ceva - si sa-mi vad de treaba mea .

So, guys, cata vreme mai rabdati retarzi ca asta .... va mai scriu pe FB .
Ne vedem acolo sau pe garla.
Nu stau eu sa scriu aici o ora si sa apara un agarici agramat ca asta , eventual matol si pus pe scandal , sa-mi futa chefu'.
Ma pis pe el.
 
Acum trei ani am abandonat topicul exact din cauza imbecililor carcotasi in a caror categorie te incadrezi fara examen de concurs.
Acum la fel, am sa las de izbeliste topicul, dar si forumul, intocmai pentru faptul ca personal nu am chef sa fac parte cu tine dintr-un ceva - orice ar fi acel ceva - si sa-mi vad de treaba mea .

So, guys, cata vreme mai rabdati retarzi ca asta .... va mai scriu pe FB .
Ne vedem acolo sau pe garla.
Nu stau eu sa scriu aici o ora si sa apara un agarici agramat ca asta , eventual matol si pus pe scandal , sa-mi futa chefu'.
Ma pis pe el.

Curat Modi ;)
Pictore, stai asa: nu se spunea si pe la voi pe la bloc „suparaciosu`roade osu`?” Pai, pe tine te doboara o chestie de-asta?
 
Rasaritul ....
Ninge. Si e frig. Stau zgribulit in casa si privesc la griul de afara.
Sunt nascut in miezul verii, si daca astroloagele au dreptate, doar asa se explica de ce iubesc sa stau in soare si sa ma topesc sub razele sale blande.
Scriind ce-am scris mintea-mi fuge catre vara. Catre soare si caldura. Catre locul care primeste primul soarele in Romania. Delta Dunarii.........
Rasaritul e frumos pe peste tot, insa mai frumos ca-n delta nu e. Da, poate-s subiectiv, insa chiar si-asa ..... tot pe-a mea o tin. Rasarit ca-n delta nu exista.
In unele dimineti ma trezesc inaintea lui. E cald, nu bate vantul, iar pe canal, pe langa mine, pescarii matinali se-ndreapta catre lacuri, sa scuture vintirele. Motoarele le merg incet, de parca inca-s somnoroase. Mi-aduc aminte de mine copil fiind cand ma trezeam greu sa merg la gradinita. Ieseam din casa jumate adormit si cu manuta-n mana mamei, intinsa, dus parca de zgarda, si pasind alandala, cu rucsacelul balanganindu-mi-se-n spate. Ma trezeam de-a binelea abia in capu' strazii. Abia acolo mi se deschideau ochii si mi se limpezea mintea.
Asa si motoarele astea. Baraie la relanti si se tureaza abia cand intra-n Dunare.
Se indreapta fiecare catre unde au vintirele bagate. Barcile lasa in urma spuma argintie, licarind timid sub ultimele stele. Eu imi beau incet cafeaua si ii invidiez. Acolo unde se duc ei vor avea parte de un rasarit fabulos. Pe lacuri.
Pe lacuri, acolo pe marile lacuri, este o incantare sa intampini soarele. Deci da, ii invidiez. Eu o sa-l vad de-aici, terminand cafeaua.
Barcuta mea sta legata cuminte la mal. Doar se misca-ncet leganata de valuri. Motorul, ridicat, ..... mi se pare mie, sau parca fornaie incet ca un manz la iesle? Nu, n-are cum sa fornaie, ca doar e oprit. E doar o plasmuire a mintii mele. Probabil sunt inca invelit cu ultime fire de somn.
Si continui sa privesc pescari iesind pe apa, si continui sa ii invidiez.
"Baaaaai, dar ce dracu sunt atat de prost ???" imi urlu-n gand ! "Pai eu stau aici sa ii invidiez, motorul da din "copite" si parca ma roaga sa iesim la inviorare, iar mintea mea scartaie ca o roata neunsa??? Ce dracu stau pe ganduri ?" Sar din scaun, fug la barca, o dezleg si ..... cheie ! Fuga pe Radacinosu ! Cu cafeaua intr-o mana, cu celalalta pe volan, cu tigarea-n coltul gurii, si cu motorul parca fericit ca i-am dat de treaba dis-de-dimineata, ma indrept catre Eracle. Nu e pic de val. Glisez frumos, lin, si privesc cerul in fata. Bezna se pierde, stelele se sting pe rand, si-un gri-roscat promite parca sa-nveleasca delta.
Fac dreapta la vechiul foisor al Frontierei si intru pe canal. Aici e inca intuneric. Il mai tin legat de apa doar crengile de salcie. Inca mai sta ratacit printre frunzele lor.
Stiu de ieri ca nu-i nicio structura-n fata, asa ca merg fara grija, ghidat doar de capatul canalului pe care il vad ca pe un spot, ca pe un fascicul din acel gri-roscat.
In acele 2-3 minute cat am parcurs canalul s-au mai stins iarasi din stele. Iar griul se deschide. Barca-mi intra-n lac si opresc motorul. O mai las sa alunece din inertie, si unde-o fi sa se opreasca ..... de-acolo am sa privesc rasaritul.
Cafeaua inca-mi este calda. Iau o gura, pun ceasca pe bord, imi aprind o tigare, si ma asez comod. Ca intr-un fotoliu de la cinema.
Si chiar asa simt, ca la film, cum ruleaza prezentarea. Ca un generic de casa de filme, insa fara lei, zane, sau fulgere portocalii izbind in gogoloaie albastre.
Genericul meu e marea de stufi de dincolo de lac, iar coloana sonora imi sunt broscoii enervanti.
Intr-un colt al "ecranului" o lisita fuge pe apa printre colicii de la vintire. E primul semn al vietii ce se trezeste pentr-o noua zi. Dar las lisita, c-o sa vad mai multe peste zi. Ceea ce pot sa vad azi doar o data, protagonistul, isi anunta in suspans venirea. Celesta-i aparitie!
Si ca un rege, ca un suveran a toate si a tot, imi trimite inainte un alai de raze. Curtencele lui diafane. Acestea umplu cerul intr-un dans sublim, si-ntr-o tacere asurzitoare. Doar ele-si aud muzica, doar lor le-o canta regele.
Simt ca incepe! Din clipa in clipa trebuie s-apara. Insa ca sa continuie suspansul parca are puterea de-a intinde timpul! Clipele sunt parca minute! Ore! Sunt cele mai lungi clipe ale zile. Mereu asa a fost.
Si dintr-o data ..... iata-l! Intr-o explozie de sangeriu, cu pelerina din ultimii fulgi de noapte, cu guler imparatesc impletit din nori subtiri, se ridica semet, falnic, peste lume. Da, e regele! Soarele! El a inventat culorile. Fara el totul e negru. Isi arunca peste lac un covor de stralucire. La fel de rosu ca el. Ca pe scarile palatelor. Dar nu il va pasi. Alege sa se ridice, sa se inalte, sa lase tot in urma, si sa isi intareasca stralucirea.
Eu, pierdut in senzatii, cu mintea golita de orice, stau cu ceasca intr-o mana si cu tigarea fumata singura in cealalta. Simt ca si daca as respira as strica din armonia venirii lui. Dar imi revin. El a rasarit, eu imi termin cafeaua si o iau spre casa. Imi va fi deasupra toata ziua si-mi va arata cararile. Doar imi este rege! Sunt nascut sub semnul lui, asa spun astroloagele.
Iar diseara am sa merg pe Ligheanca, sa-l privesc cum se duce la culcare. Intr-un alt generic fabulos de film .......
 

Atașamente

  • rasarit.jpg
    rasarit.jpg
    47.8 KB · Vizualizări: 14
E pictor, dar e poet :) Aici a fost exact pe stil Emil Gârleanu, ”Din lumea celor care nu cuvântă”. Gârleanu, nume predestinat iubitorilor de ape :)
Mihai, uite o veste de lățit zâmbetul de dimineață: în două săptămâni vine primăvara! Cu vestea asta mi-am sâcâit toți prietenii de ape, aceste zile.
N-am mai ieșit pe Dunăre de o săptămână, nu sunt chiar neplutit. Dar mereu a fost vreme inchisă, rece, umed, ape mari, de abia găseam unde să-mi pun cortul.
În schimb pe 31 decembrie, ultima zi din Anul Covidului, am făcut baie într-o Dunăre de 6 grade, dar pe un soare iernatic fain care scălda toată plaja insulei ăleia. Inclusiv pe mine, altfel nu mă băgam la bălăceală. :D
 

Back
Sus