Buna sa va fie inima,
am fost, asa ca acum trebuie sa povestim. Ne-am organizat in doua ture; o gasca sambata iar cealalta duminica. Vorbim acum de prima (cea cu juniori).
Dupa un drum ca-n povesti, de-am zis ca-mi sare masina de pe sasiu nu numai kayak-urile de pe masina, am ajuns in Sasca Montana la 3 dimineata.
A trebuit sa facem un scandal monstru - sunat la telefon, la sonerie, batut cu picioarele in usa si claxonat (toate in acelasi timp) pret de 30-40 mminute ca sa trezim proprietarul pensiunii unde aveam rezervare. Norocul nostru ca satul nu e locuit, ca altfel ne legau . . . Un pahar de vin, si numai bine cand se lumina, ne-am bagat la somn.
Trezire la 10 cu capul patrat, dat cu stangu-n dreptu la fiecare pas, la doua dupa amiaza ne dam drumul pe apa din Sopotu Nou.
Pana in Poiana Maliugului se poate merge cu masina numai pe Google Earth; in urma retrocedarilor, vechiul drum a ajuns sa treaca prin gradinile oamenilor. Apa mare si tulbure fiindca pana joi a plouat in zona. Pana la Lacul Dracului am mers intalnind o singura problema mai serioasa, un copac prabusit peste rau.
Trunchiul la 5-10 cm sub apa, crengi deasupra suficient de dese cat sa-ti dea de gandit pana te pui cu latul pe el. Ne-am distrat vreo cateva minute bune pana am trecut. Facem popas la Lacul Dracului absolut intamplator. De fapt oprisem sa mancam, si cand ne-am intors am vazut pe partea cealalta a Nerei indicatorul, asa ca am trecut, am pozat si ne-am informat (complet eronat) ca suntem la jumatea drumului - am uitat sa va zic, am incarcat camera, dar am uitat hartile acasa. In defileu nefiind semnal GSM sau satelit nu puteam afla nici macar unde suntem. Ne-am lungit cam mult, bazandu-ne pe informatia mai sus amintita. La plecare, vedem inca un indicator pe care scria "spre Sopotu Nou 2 h, spre Cantonul Damian 9 h". Asta era pe la 4.30. Gabi, sotia, s-a turat instantaneu; ne prinde noaptea cu copiii in defileu, ca ti-a zis si Bogdan Timisoara ca e traseu de o zi nu de o dupa amiaza, si omul ala stie ce vorbeste, s.a.m.d. Trebuie sa va spun ca nu am contribuit in nici un fel la acumularea intarzierii; am condus cuminte pana acolo, am dormit putin, m-am trezit devreme. Dar cineva trebuie sa fie de vina . . . Prin urmare, pe bucatile pe care nu ne ducea apa foarte repede, am inceput sa vaslim de zici ca venea viitura peste noi. Am facut si fiecare cate o baie (cabanierul nostru ne-a spus ca avem noroc, ca-i apa pe Nera cat si primavara, faza la care am cam inghitit in sec amintindu-mi ceva patanii citite pe aici si am asumat practic baia) fara urmari majore insa, fiindca apa nu era chiar bocna. Nu a trebuit sa luam plasticele pe sus deloc, in schimb le-am cam raschetat pe burta. Pe la vreo 7 am intalnit ceva drumeti care ne-au spu ca mai avem vreo jumatate de ora pana la Cantonul Damian, episod care a linistit-o ca prin minune pe Gabi. Pe la vreo 7.30 a sunat si telefonul (aveam deci si semnal), masinistul fiind curios cat mai avem de gand sa stam, ca se plictisea. . . Pe la 8 am iesit din apa, destul de obositi dar super incantati de experienta. Si aici trebuie sa inserez inca un rand de multumiri lui Bogdan pentru idee si povete. Foarte frumoase locuri.