De la Giurgiu la Venetia - cartea

Vestea buna e preluata de pe pagina FB a lui Lucian Ionescu:

"Cartea mea "De la Giurgiu la Venetia" a intrat pe ultima suta de metri; a ajuns la tipografie! In cel mult zece zile va fi gata. Cu o prefata de dl. Ivan Patzaichin si o introducere de Chis Dorin, aproape patru sute de pagini de aventuri, peste cincizeci de fotografii color si, bineinteles, harta calatoriei!"

Coperta.jpg
 
Intr-adevar o veste buna.
Asptept cu interes sa vada si lumina tiparului cartea si sa intru si in posesia ei.
Multumim pt update Dorin!
 
Calea călătoriei

Calatoria lui Lucian o cunoastem (cei ce i-am urmarit postarile pe FB in timp real). Eu am avut privilegiul de a citi cartea inainte de tipar si pot spune ca de mult nu am mai savurat asa, o carte. Mi-a placut atat de mult incat i-am promis lui Lucian o recenzie pe care sa o foloseasca asa cum crede el de cuviinta si Lucian m-a onorat insistand sa o includa in paginile volumului sau. Pentru ca ceea ce am scris se vrea o chintesenta a urmatoarelor aproape 400 de pagini, o redau aici ca o incercare de introducere in universul acestei carti. Lectura placuta!

"În epoca blogului şi a lumilor virtuale, cartea de călătorie este pe cale de dispariţie. Nu pentru că nu mai este dorită sau pentru că nu ar mai fascina, ci pentru că plecările în sine, alterate de trecerea aproape ritualică prin birourile cu aer condiţionat ale agenţiilor de turism, nu mai au substanţă şi nu mai nasc veritabile călătorii. Oameni precum Marco Polo, Thor Heyerdahl sau Alexandra David Neel sunt din ce in ce mai puţini şi dintre aceştia, şi mai puţini au priceperea de a-şi împărtăşi cu alţii poveştile. Tocmai de aceea şi poate şi pentru că, fără a-şi pierde universalitatea, descrie o iniţiativă 100% românească, volumul ce poartă subtitlul sugestiv „Şapte luni în caiac” este o carte rară.

Lucian Ionescu, autor, dar şi personaj, şi-a propus, simplu, să ajungă la Veneţia. Nu şi-a dorit să viziteze ceva, nu şi-a luat bilet şi n-a făcut nici o rezervare. Singura lui dorinţă a fost aceea de a face întreaga călătorie cu propriile forţe. Îmbarcat în caiacul pe care l-a proiectat şi l-a realizat singur, a plecat „la drum” cu o încredere imensă în protecţia divină, fiindcă orice călătorie veritabilă, chiar dacă neconştietizată, este la modul subtil un pelerinaj în căutarea lui Dumnezeu. Speriat de cutezanţa de a se zmulge din plasa gravitaţională a cotidianului, a intuit că trebuie să-şi abandoneze egoul şi înarmat doar cu voinţă, să înfrunte necunoscutul. Necunoscut în secolul Google Earth? Lucian ne dovedeşte că da, fiindcă calea pe care o urmează şerpuieşte în zona litorală, adeseori volatilă, la contactul dintre lumea apei şi cea a uscatului. Google Earth rămâne neputincios în a da informaţii vitale celui de la padelă, care, cu mirare şi uneori cu surpriză îşi descoperă drumul, mirare care este transmisă şi cititorului. Trecând prin momente de extaz sau deznădejde, prin peisaje paradisiace sau prin purgatoriul infernului, de la o pagină la alta, cartea este o succesiune de momente unice, irepetabile. Varietatea extremă este laitmotivul principal şi astfel descoperim malul nămolos al unui fluviu, cu cohortele lui de ţânţari, lacurile întinse bântuite de furtună, plajele cu nisip de la ţărmul mării, intersectarea unei rute maritime de la gura unui mare port, falezele învăluite în ceaţă, roca submersă, ca un schweizer, prin care mişcarea valurilor dă naştere unor gheizere de suprafaţă, Bosforul cu traficul lui naval şi tentaculele megalopolisului, drumurile pe uscat cu caiacul la remorcă, plajele de pietriş, apoi uscatul ce se pierde în mare fragmentându-se în sute de insule şi în sfârşit, ţărmul mlăştinos, inabordabil, al unei lagune, încheind cumva bucla începută pe malul fluviului. Tocmai această varietate uluitoare asigură acţiunii un fundal atât de dinamic încât, ea singură te incită să întorci pagină după pagină, făcând din acest volum o carte de o singură noapte.

Peste acest fundal se suprapun însă personajele, pescari, oameni simpli sau grăniceri, cu înfăţişări şi apucături de demoni sau de zâne bune, uneori cu accente de umor negru, ca în Albania unde personajul cărţii este invitat la o înmormântare. Cartea lui Lucian nu este un roman modern ci mai degrabă o repunere în scenă a poveştilor copilăriei. Din contactul cu această lume dispărută demult din oraşele noastre, Lucian învaţă. Lumea i se revelează. Padelând zile în şir, are timp să se gândească, dar mai ales contemplă, până ce, chiar şi un insignifiant fir de nisip este în stare să-i vorbească.

Ajuns în acest punct, nu-şi mai doreşte decât să ajungă acasă. Într-o zi, beat de frumuseţe, realizează că toate acestea nu au nici o valoare fără fetele lui, lucru firesc fiindcă, orice călătorie, în loc să te îndepărteze, te apropie şi te împacă cu cel ce eşti. Senzaţia finală este că a găsit, fără să caute ceva. La capătul a şapte luni de încercări, Lucian câştigă un lucru comparabil cu vechimea, o calitate ce nu se poate cumpăra cu bani ci pe care doar timpul o poate produce, o creştere interioară invizibilă, dar pe care toţi o văd, dovadă că în ciuda hainelor arse de soare ce-i dau aspectul unui vagabond, o tânără venită de pe mare „îl recunoaşte”, generând deliciosul episod „good bye, nice guy”.

Lucrurile povestite par uneori incredibile. Efortul, fizic şi mental, este resimţit în puseuri de febră, dureri de rinichi şi câteodată în stări de singurătate. Persoanele mai pragmatice ar putea să se întrebe: s-a meritat oare? Răspunsul? Vă invit să-l găsiți fiecare, dragi cititori."
 
Gata. Poftiţi!

Cu bucurie vă anunţ că volumul "De la Giurgiu la Veneţia" a ieşit din tipografie şi este disponibil doritorilor. Cărţile se află la Bucureşti, dar pot ajunge oriunde în ţară şi nu numai, pe baza completării formularului online: De la Giurgiu la Veneția, de Lucian Ionescu

"Deci iată-mă pe Ara văslind către Dunăre. În fața mea necunoscutul, marea aventură. Ce va fi, voi vedea. În spate, ani de pregătiri, de așteptare, de frustrări..." (Lucian Ionescu)

La un an de la marea plecare, Lucian întâmpină din nou necunoscutul, de data asta ca scriitor.
Lectură plăcută!
 
"07.05.2013 Giurgiu, prima zi

În sfârşit, am plecat. Pentru prima dată, scara a ceea ce întreprind îmi depăşeşte capacitatea de percepţie şi control asupra noului meu univers, fapt ce îmi creează panică. Peisajul se derulează prin faţa mea, parcă fără nicio noimă. Nu percep curgerea timpului, ci doar din fragmente de realitate, prea încet procesate, încep să văd imaginea de ansamblu. Copacii defilează pe lângă mine, iar eu sunt cu caiacul pe apă. Vâslesc. Nu ştiu de ce, dar consider că e important. În principiu, cam ştiu ce fac, dar creierul refuză să accepte.

Cu mintea paralizată de frică, buimac şi bulversat, e pentru prima oară când mă gândesc la ceea ce chiar fac, la enormitatea călătoriei ce până acum două luni nu era decât un vis, mai degrabă un exerciţiu de gândire…..

Deci, iată-mă pe Ara, vâslind către Dunăre. În faţa mea, necunoscutul, marea aventură. Ce va fi, voi vedea. În spate, ani de pregătiri, de aşteptare, de frustrări….. Încep să revin cu picioarele pe pământ, ca să zic aşa. Parcă vâslesc de o eternitate, dar, de fapt, au trecut doar vreo două ore de când am plecat…"

Mai departe vă las pe voi să descoperiți!

Lucian Ionescu De la Giurgiu la Venetia
 
Acum cateva minute am revenit de la intalnirea cu Lucian.
Un om extraordinar care mi-a lasat o impresie puternica.
Este uluitor cu cata dedicare poate sa vorbeasca despre pasiunea lui.
Si mai ales cu cata usurinta accepta si ii accepta pe cei care i-au pus si ii pun piedici in mod nemeritat.
Modul cum priveste obstacolele si blocajele de care se loveste si cum isi exprima speranta ca le va depasi este dezarmant.
Abia astept sa citesc cartea si sa retraiesc aventura alaturi de un om pe care pasiunea l-a manat intr-un caiac tocmai pana la Venetia.
 
Cartea asta, precum si "O cafa la Stambul" imi amintesc de colectia "Delfin" cu intimplari adevarate traite de oameni reali.
Oare pe cind o serie noua, cuprinzind si temerarii nostrii, cei adevarati, nu din alta colectie de succes "Clubul Temerarilor"?
 
Cele doua carti amintite tocmai deschid colectia pe care ti-o doresti. Este vorba de colectia "Călător", care chiar asta isi propune, sa publice povestile si aventurile romanilor, ale oamenilor de langa noi. Cunosc colectia "Delfin", am crescut si eu cu ea sub pernă. Dacă în trecut nu aveam voie sa iesim din tara si trebuia sa ne multumim sa citim despre altii, acum putem avea proprii calatori.
 
si daca calatoriile se intind dincolo de cofrajele unei identitati nationale?... si daca prin apa si aerul fiecarui loc devii un strop al acelui loc si in acelasi timp fiecare loc pastreaza in urma ta ceva din tine?... si daca calatorii de cursa lunga ies din coordonatele unei limbi, sau a unei cutume, traind si participand in prezentul fiecarei locatii, hoinari de'o aceeasi mama?... :)

si daca afinitatile si rezonantele se nasc datorita verticalitatii caracterului si a limpezimii spiritului si nu datorita unei concidente lingvistice?... :) ma fascineaza calatorii si calatoriile si vreau sa-i citesc, nu pentru ca sunt romani, suedezi, sau papuasi, ci pentru ca au ceva de spus care imi hraneste dorul de duca...

initiativa este excelenta. Succes! Sper sa gasesc cateva din cartile noii colectii la urmatoarea trecere prin Ro.
 
Firul ghid al colectiei sunt calatoriile, asa ca ea nu va exclude nimic din ce ai insirat mai sus. Ceea ce am accentuat eu, calatoriile unor romani, este un fel de bonus, ceea ce pana acum a lipsit si acum devine posibil.
Si da, cartile noii colectii vor fi mereu disponibile doritorilor. Deoarece la momentul actual sunt posibile si tirajele mici, de sute de exemplare, cartile se pot reedita de cate ori stocurile tind sa dispara.
 
Ultima editare:
Cu bucurie vă anunţ că volumul "De la Giurgiu la Veneţia" a ieşit din tipografie şi este disponibil doritorilor. Cărţile se află la Bucureşti, dar pot ajunge oriunde în ţară şi nu numai, pe baza completării formularului online: De la Giurgiu la Veneția, de Lucian Ionescu

"Deci iată-mă pe Ara văslind către Dunăre. În fața mea necunoscutul, marea aventură. Ce va fi, voi vedea. În spate, ani de pregătiri, de așteptare, de frustrări..." (Lucian Ionescu)

La un an de la marea plecare, Lucian întâmpină din nou necunoscutul, de data asta ca scriitor.
Lectură plăcută!

Salutare! Link-ul din postare nu mai este valabil. Nu mai este valabil nici măcar cel personal al lui Lucian Ionescu de pe wordpres. Mai ştiţi (mai ştie cineva) de unde poate fi cumpărată cartea?
Mulţumesc.
 
Cartea s-a epuizat imediat dupa lansare si din pacate Lucian n-a mai avut resurse disponibile pentru a fi blocate intr-o noua comanda (trebuie sa le platesti pe toate la tipografie si sa-ti recuperezi banii treptat, pe masura ce se vand), asa ca momentan nu ai de unde sa o cumperi (la un moment dat am facut un anunt pe forum, ca sa vad daca ar fi doritori care sa justifice lansarea unui nou tiraj, dar ecoul a fost cvasinul).
Pacat!
 
Da, îmi pare rău. Mă interesa cartea, mai ales sub aspectul rezolvării problemelor tehnice apărute pe parcursul acestei incredibile călătorii.
 
Salutare
CUMPĂR CARTEA "DE LA GIURGIU LA VENEŢIA", autor Lucian Ionescu, Editura ARHIP ART, anul apariţiei 2010, ISBN 978-606-8164-53-3.
Ofer preţ bun. Negociabil dar bun!
Mulţumesc.
 
Back
Sus