Calea călătoriei
Calatoria lui Lucian o cunoastem (cei ce i-am urmarit postarile pe FB in timp real). Eu am avut privilegiul de a citi cartea inainte de tipar si pot spune ca de mult nu am mai savurat asa, o carte. Mi-a placut atat de mult incat i-am promis lui Lucian o recenzie pe care sa o foloseasca asa cum crede el de cuviinta si Lucian m-a onorat insistand sa o includa in paginile volumului sau. Pentru ca ceea ce am scris se vrea o chintesenta a urmatoarelor aproape 400 de pagini, o redau aici ca o incercare de introducere in universul acestei carti. Lectura placuta!
"În epoca blogului şi a lumilor virtuale, cartea de călătorie este pe cale de dispariţie. Nu pentru că nu mai este dorită sau pentru că nu ar mai fascina, ci pentru că plecările în sine, alterate de trecerea aproape ritualică prin birourile cu aer condiţionat ale agenţiilor de turism, nu mai au substanţă şi nu mai nasc veritabile călătorii. Oameni precum Marco Polo, Thor Heyerdahl sau Alexandra David Neel sunt din ce in ce mai puţini şi dintre aceştia, şi mai puţini au priceperea de a-şi împărtăşi cu alţii poveştile. Tocmai de aceea şi poate şi pentru că, fără a-şi pierde universalitatea, descrie o iniţiativă 100% românească, volumul ce poartă subtitlul sugestiv „Şapte luni în caiac” este o carte rară.
Lucian Ionescu, autor, dar şi personaj, şi-a propus, simplu, să ajungă la Veneţia. Nu şi-a dorit să viziteze ceva, nu şi-a luat bilet şi n-a făcut nici o rezervare. Singura lui dorinţă a fost aceea de a face întreaga călătorie cu propriile forţe. Îmbarcat în caiacul pe care l-a proiectat şi l-a realizat singur, a plecat „la drum” cu o încredere imensă în protecţia divină, fiindcă orice călătorie veritabilă, chiar dacă neconştietizată, este la modul subtil un pelerinaj în căutarea lui Dumnezeu. Speriat de cutezanţa de a se zmulge din plasa gravitaţională a cotidianului, a intuit că trebuie să-şi abandoneze egoul şi înarmat doar cu voinţă, să înfrunte necunoscutul. Necunoscut în secolul Google Earth? Lucian ne dovedeşte că da, fiindcă calea pe care o urmează şerpuieşte în zona litorală, adeseori volatilă, la contactul dintre lumea apei şi cea a uscatului. Google Earth rămâne neputincios în a da informaţii vitale celui de la padelă, care, cu mirare şi uneori cu surpriză îşi descoperă drumul, mirare care este transmisă şi cititorului. Trecând prin momente de extaz sau deznădejde, prin peisaje paradisiace sau prin purgatoriul infernului, de la o pagină la alta, cartea este o succesiune de momente unice, irepetabile. Varietatea extremă este laitmotivul principal şi astfel descoperim malul nămolos al unui fluviu, cu cohortele lui de ţânţari, lacurile întinse bântuite de furtună, plajele cu nisip de la ţărmul mării, intersectarea unei rute maritime de la gura unui mare port, falezele învăluite în ceaţă, roca submersă, ca un schweizer, prin care mişcarea valurilor dă naştere unor gheizere de suprafaţă, Bosforul cu traficul lui naval şi tentaculele megalopolisului, drumurile pe uscat cu caiacul la remorcă, plajele de pietriş, apoi uscatul ce se pierde în mare fragmentându-se în sute de insule şi în sfârşit, ţărmul mlăştinos, inabordabil, al unei lagune, încheind cumva bucla începută pe malul fluviului. Tocmai această varietate uluitoare asigură acţiunii un fundal atât de dinamic încât, ea singură te incită să întorci pagină după pagină, făcând din acest volum o carte de o singură noapte.
Peste acest fundal se suprapun însă personajele, pescari, oameni simpli sau grăniceri, cu înfăţişări şi apucături de demoni sau de zâne bune, uneori cu accente de umor negru, ca în Albania unde personajul cărţii este invitat la o înmormântare. Cartea lui Lucian nu este un roman modern ci mai degrabă o repunere în scenă a poveştilor copilăriei. Din contactul cu această lume dispărută demult din oraşele noastre, Lucian învaţă. Lumea i se revelează. Padelând zile în şir, are timp să se gândească, dar mai ales contemplă, până ce, chiar şi un insignifiant fir de nisip este în stare să-i vorbească.
Ajuns în acest punct, nu-şi mai doreşte decât să ajungă acasă. Într-o zi, beat de frumuseţe, realizează că toate acestea nu au nici o valoare fără fetele lui, lucru firesc fiindcă, orice călătorie, în loc să te îndepărteze, te apropie şi te împacă cu cel ce eşti. Senzaţia finală este că a găsit, fără să caute ceva. La capătul a şapte luni de încercări, Lucian câştigă un lucru comparabil cu vechimea, o calitate ce nu se poate cumpăra cu bani ci pe care doar timpul o poate produce, o creştere interioară invizibilă, dar pe care toţi o văd, dovadă că în ciuda hainelor arse de soare ce-i dau aspectul unui vagabond, o tânără venită de pe mare „îl recunoaşte”, generând deliciosul episod „good bye, nice guy”.
Lucrurile povestite par uneori incredibile. Efortul, fizic şi mental, este resimţit în puseuri de febră, dureri de rinichi şi câteodată în stări de singurătate. Persoanele mai pragmatice ar putea să se întrebe: s-a meritat oare? Răspunsul? Vă invit să-l găsiți fiecare, dragi cititori."
