Dunarea la sfarsit de noiembrie

piesenoi111 a spus:

Pe bune? Voi ieșiți pe Dunare în weekend-ul asta? Ca cică ninge și oasele bătrâne nu suporta de astea

Click pentru a extinde...

Da, da

Un prieten a propus, eu i-am spus DA instantaneu si am dat fuga in ultima camera de la birou, unde tin "echipamentul de TID". Sa vad in ce stare e micul aragaz, sa gasesc o fusta pentru cockpit, un sac de dormit mai acatarii si cortul. Deja atmosfera de birou zburase in tandari si se instalase efervescenta plecarii .
Pregatirea a tinut pret de un ceas, chiar in dimineata plecarii. N-am nevoie de mai mult, cu ce strang intr-un ceas pot sta plecat doua saptamani. Afara plouase, doar stiti, dar prognoza arata precipitatii mai reduse. Reduse pe naiba, cand am dat sa scot caiacul in mijlocul curtii, s-a pornit o rapaiala de mai mare frumusetea!
-Unde te duci mai omule pe vremea asta ?
-Pe Dunare, zic eu hlizindu-ma in timp ce trag de caiac. La cata apa e sub noi, mai contaza cateva picaturi deasupra ?
Intrebarea mi-o pusese tatal meu care-mi e vecin de curte. Echipajului (adica familiei) nu i se parea nimic deosebit, la cate am trecut impreuna.
Doar Tania a zambit malitioasa:
-O sa faci pe tine de frig .
De imbracat am luat doar un tricou, doua pulovere si un hanorac subtirel, impermeabil. Subtirel ca sa ma misc usor.
Doua perechi de pantaloni, in caz ca ma ud...malul e alunecos pe ploaie si te poti trezi cu nadragii-n noroi. Ce te faci?
Drumul pana la Gostinu e scurt iar dialogul dintre noi l-a scurtat si mai mult. Atmosfera, veselie, caldura in masina. Lansarea noastra la apa era stabilita la canalul din dreptul localitatii, unde e statia de pompare.
Odata ajunsi, decum ne-am dat jos sa studiem malul, a inceput sa "stranga in spate" . Oooo...frigulet .
Dar era doar o reactie la schimbare. Cand m-am pus in miscare, s-a schimbat situatia. Malul era intr-adevar ud si noroios, cu petece de iarba ici colo. Eu, pregatit cu cizmele luate de un an de Bogdan Buciu, studiam problema.
Pana la urma, cum-necum, fara cizme sau alte protectii, am pus caiacul la apa in dreptul unor pietre de pe mal si m-am strecurat inauntru curat curatel. Ei, acum mi-a venit inima la loc. Echipamentul a intrat perfect in caiac, o gustarica langa mine in cockpit, aparatul foto sub fustanela si chitara legata in prova.
Amicii mei s-au lansat si ei rapid, o mica intarziere avand din partea unei barci noi, un Klepper Aerius, careia i se daduse sarcina sa care ceva mai mult datorita spatiului generos. Iar bagajele se incapatanasera sa nu intre bine la prima strigare. Pana la urma s-a rezolvat si asta si-am plecat !







Fotografii cu mine, mai rarut. Cine are aparatul foto, sta pe locul din spate . Din spatele lentilei.

Traseul a fost ca de la iesirea din canal sa mergem in amonte pe langa insulele Lungu si Lunguletu, apoi mult in aval pe langa ostroave pana la locul de campare: un mal inalt, cu nisip si liziera.
Tura era o frumusete, Dunarea e mare si curge repede, norii erau jos, in plafon compact, iar vremea ideala. Nu ploua, nu batea vantul.
Manusile pe care mi le daduse un prieten, au ramas nefolosite intregul weekend. E adevarat ca padela mea are tija din aluminiu, dar mersul pe Dunare in amonte imi incalzea nu numai sufletul ci si palmele.












In "varful" primei insule am facut un mic popas de regrupare, alegand o alveola in care apele faceau un contracurent si dezgolisera o desime de radacini. Pe jos covorul de frunze galben aprins a tinut suficient de bine cat sa imi pastrez incaltarile curate. Poate parea amuzanta grija mea, dar daca iti umpli caiacul de mocirla, dispare subit amuzamentul.






Interesant e la o astfel de tura, ca incercarea de a o povesti, e palida comparativ cu momentele traite. Chiar si imaginile reflecta prea putin din starea de atunci. Singurul lucru pe care il simt acum cand povestesc, e o dorinta apriga sa mai ies o data pana vine zapada

Dupa un drum lungut dar destul de usor strabatut, am ajuns pe inserat la locul de popas, marginit de un mal nisipos. Stiu locul de asta vara, avea cateva zone libere intre copaci, dar erau intesate de niste tufe de ciulini inalte si de un verde-crud. Acum tufele erau uscate si promiteau sa fie singura resursa ramasa, pentru a aprinde un foc de tabara. Restul era in intregime ud.
Ca sa vedeti cum se aranjeaza lucrurile in natura:
- Sa mancam ceva si sa ne incalzim, ne trebuie foc
-Sa facem foc, ne trebuiau acei ciulini care ocupau tot locul.
-Ca sa ne punem corturile ne trebuia acel loc.
Asadar am luat varfurile uscate ale ciulinilor, unul dintre noi a avut rabdarea sa le aprinda cu un amnar, ca Bear Grylls, apoi sa putem aprinde lemnele ude, am pus si tufele lemnoase ale ciulinilor pe foc.
Asta ne-a incalzit pe de o parte si pe de alta, ne-a creat loc pentru corturi.
Incalzirea era eficienta, dar nu chiar atat de eficienta pe cat au facut-o prietenii nostri James Cook si Captain Morgan. Eu am facut cunostinta cu Captain Morgan care mersese in caiac cu Radu .

Noaptea a cazut repede, ca la tropice. Totodata fantomele noptii au inceput sa se arate in jurul focului, atrase de cantecele chitarii : si luau diverse forme si luau diverse denumiri... Merlot, Pelin, Cognac, ba o fantoma mai obraznica isi zicea chiar Palinca
Oricum, distractia era in toi, fiindca vremea ne permitea. Daca la ora 5 se insereaza, eu cred ca e un semn de la Dumnezeu, ca oamenii pot chefui vreme mai indelungata

Astea erau lemne aduse de acasa?
Suuupeeer!!!

piesenoi111 a spus:

Astea erau lemne aduse de acasa?
Suuupeeer!!!

Click pentru a extinde...

Cred ca esti prea entuziast

CrocodiluDiluDilu a spus:

Cred ca esti prea entuziast

Click pentru a extinde...

Pai....asa pareau si ei!Imi pare rau ca am lipsit....cu toate ca nu stiu cum cadram eu motorizat in linistea padelelor.

Petrecerea noastra a inceput in liniste. Linistea dinaintea furtunii.
Si voi stiti cum decurg acostarile dupa o calatorie. Fiecare isi cauta un loc potrivit pentru a trage caiacul pe mal, se da jos, isi intinde oasele amortite in cockpit, face ochii roata pe tarm si abia atunci simte un fior vesel ca de ajungere la liman .
Dupa care ne mai ajutam intre noi, ne cautam una-alta, totul intr-o oarecare liniste in acord cu natura.
Dar odata focul aprins, parca se mai aprind si discutiile, se mai ridica vesel tonul, incep glumele si usor usor se face tranzitia catre un chef in toata regula. Cand au inceput cantecele, deja e clar .
Era foarte cald, in mod surprinzator pe masura ce temperaturile scadeau noaptea, noua ne era tot mai cald N-am sa va povestesc ce nebunie a fost si cat timp am petrecut. A fost fantastic pe coltisorul ala de plaja ! Din cand in cand cate un brat de lemne aruncat in vatra, starnea un roi de scantei si apoi o lumina care mai dadea petrecerii autonomie de cativa lucsi.
Pe masura ce vocea mea mai scadea cate un ton de la fum, vocalize si vin rosu, se adaptau si cantecele. Asa am ajuns la Johnny Cash cu aproape baritonalul "God's gonna cut you down"




Cu exceptia unui dezertor care s-a retras prematur in cort, furnizand un fornait zumzaitor, restul am stat pe metereze pana in toiul noptii, cand ne-am risipit pe la corturi.
Echipamentul meu e slabut, cortul e unul banal iar sacul de dormit asezat pe un izopren subtirel, e dintre cele cu confort termic intre 6 si 10 grade Celsius. Afara a inceput sa coboare temperatura catre zero grade.
Asa ca pe la ora 2 m-am trezit si am pus inca o hainuta pe mine . Acum totul a decurs fain, fiindca sacul avea si gluga. Cald si bine. Ma mai intorceam pe o parte si alta, ca pinguinul Cilly Willy, ca partea de sus era mai racoroasa nitel. Mi-am amintit de discutiile anterioare de pe apa, cand spunea fiecare ce si-a luat.
Eu,zic...mi-am luat foarte putine haine, doua perechi de sosete si neaparat trei perechi de chiloti. Da, mi-a spus sotia la plecare ca o sa ma KK pe mine de frig, asa ca ... macar chiloti sa am de schimb
Pe la 3 dimineata a trecut o trupa de mistreti, trop-trop, guit-guit .... pe la 4 s-au apucat niste rate salbatice sa se certe si sa dea din aripi .... S-a intors lumea cu fundu-n sus domnule, nu mai are nimeni respect pentru orele de somn. Daca am vazut asa, pe la 4:30 m-am sculat, am deschis o frontala agatata in cort si apoi am aprins aragazul pentru cafeluta cu lapte. (aveam lapte la mine cat pentru o cresa cu program prelungit).
Eeee, deja s-a incalzit atmosfera in cort, lumea lua culoarea roz, pe chitara asezata cu fundu-n sus am asezat si masa.... m-am ospatat la micul dejun cat la marele dejun! Apoi fiindca era inca intuneric, m-am varat la loc in sac si cu stomacul plin, am adormit .
Pana la ora 7:30 cand, odata cu crapatul zorilor am iesit curios sa vad urmele mistretilor.

Da, dupa crapatul zorilor am vazut ca plafonul noros era tot atat de dens si de coborat ca in ziua anterioara. Pe Dunare, liniste. In tabara, liniste. Focul nu mai scotea nici un firicel de fum, ce sa mai vorbim de jar.
Dar am avut inca o surpriza placuta: n-a cazut roua deloc. Se pastra doar umiditatea cetei zorilor.
Mai jos de cort, pe linia tarmului se vedeau bine intiparite, urmele mistretilor care faceau o poteca bine delimitata. Foarte ordonati porcii astia, nu iese unul din rand !
De rate, nici urma !
Daca tot eram singur de straja, am cules cativa ciulini si i-am pus in vatra, apoi am suflat cenusa poate gasesc un crampei de jar. Greeu, nu se zarea nimic.
Insa in cavitatea ramasa dupa arderea unui butuc ud de ieri, au licarit cateva pete roscate. Oho, poate am noroc! Si am suflat peste ele.
Da, au fost suficienti cativa milimetri de jar ramasi pe acel lemn, sa activez o palalaie! Si odata cu palalaia, s-a trezit la viata si tabara de flacai, deloc mahmura .

Oameni hotarati cu sange-n vene!
Frumoasa povestirea dar, probabil, cuvintele sunt prea sarace pentru a ilustra fidel simtirile voastre!

Stima si invidie este ceea ce simt acum!

ciby a spus:

Oameni hotarati cu sange-n vene!
Frumoasa povestirea dar, probabil, cuvintele sunt prea sarace pentru a ilustra fidel simtirile voastre!

Stima si invidie este ceea ce simt acum!

Click pentru a extinde...

Ciby, in penultima poza se vede sticla de sampanie cu care a fost botezat Klepperul. Ca doar era la prima iesire pe apa .
Intr-adevar trebuie sa fii acolo sa traiesti momentele

Florio a spus:

Ciby, in penultima poza se vede sticla de sampanie cu care a fost botezat Klepperul. Ca doar era la prima iesire pe apa .
Intr-adevar trebuie sa fii acolo sa traiesti momentele

Click pentru a extinde...

Frumoasa tura.

Foarte misto iesirea voastra. La mai mare.

Povestea chefului insa e antologica, atmosfera lejera, oameni maturi care stiu "cat incape".

Nu imi place sa reproduc, dar asta e buna de motto:
Daca la ora 5 se insereaza, eu cred ca e un semn de la Dumnezeu, ca oamenii pot chefui vreme mai indelungata

Cate unul, cate unul, s-au strans baietii langa fum (focul era prea mic sa-l mentionam ) la cafeluta de dimineata. Ma credeti sau nu, eu m-am spalat pe dinti cu niste palinca, trecuta bine de pe stanga pe dreapta si inapoi, sa dezinfecteze. Aveam vocea lui Marlon Brando. Si tupeul lui ! Pai nu mai simteam deloc frigul, corpul se adaptase asa bine, incat desi in dimineata asta era mai frig decat cu o zi in urma, senzatia mea de confort termic era totala: mergeam descheiat la bluza si cu capul descoperit. Si asa am ramas toata ziua, pana la asfintit; pe apa si pe uscat.
Cu spirit practic, echipa a facut rapid un trepied cu... 4 picioare (un tetrapied!?) , apoi am mesterit dintr-o craca un carlig de atarnat ceaunul si am pus la foc apa pentru o specialitate. Nu spun inca, ramane suspans, e specialitatea lui Ioan.
Pe vatra focului fierbea inca un mare cratitoi cu cafea.
Ulterior, in chip barbar, cineva a atarnat in varful constructiei, o costita la afumat.










Acum e momentul in care sub ochii nostri umezi si mirati, reprezentantul casei Covaliov, si-a desfasurat maiestria. A intins o patura cadrilata pe care a umplut-o cu marafeturi, a pus la fiert niste maruntaie de miel de mirosea a Paste pe tot sectorul de Dunare si a inceput sa toace bunataturi de pus in fiertura. Era pregatit bre oameni buni, cu de toate. Cepe gata tocate, aduse la sticla cu gura larga, usturoaie, mirodenii, lamai, castraveciori, marar patrunjel si alte verdeturi cu bratul, avea oua gata sparte, pastrate uimitor in recipiente sterile (nu spun care, ca lesinati de ras ) ....
Si a inceput desfasurarea de forte Master Chef. Incredibil. Toate se adunau intr-o alcatuire maiastra.
Si pentru ca toate trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus MAGIRITSA !

Mi-e greu sa ma gandesc la ce am simtit cand am gustat din specialitatea greceasca facuta de prietenul nostru ucrainean .
Desfatare si sublim.
Magiritsa rules! I-am zis: Ioan, trebuie sa-mi dai reteta, de Craciun renunt la porc. De Craciun tai mielul !

Am luat o portie, nu m-am dumirit, la a doua parca-parca am simtit ceva. Daca mai aveam stomac, daca mai era ceaun, le cuplam pe direct . Frigul nu mai ajungea la mine, exuberanta dadea pe afara, mai ales ca urma sa facem toti kilometrii de ieri, dar in amonte. Aveam activitate, o frumusete !
Tabara a mai trenat ceva vreme, pana dupa ora pranzului. Stransul cortului si varatul echipamentului in caiac s-au soldat cu succes (stiti ca de obicei dupa ce scoti lucrurile, ele nu mai incap la loc).
Si iata-ne din nou porniti la drum !
De data asta, dupa ce am parcurs curentul iute din dreptul insulei, am traversat Dunarea spre malul romanesc si am intrat pe un canal care a inceput treptat sa se ingusteze, pana am ajuns sa padelam direct prin padure.
Cu noi au fost si niste amici intr-un gonflabil, care la un moment dat simtindu-se istoviti, au avut tentativa de a renunta. Pana la urma insa, lamuriti ca tot ce fusese mai greu trecuse, au reluat padelarea. Nu trecuse deloc, dar spiritul e bine sa fie pastrat la cote inalte .
In padure am mai facut niste poze ca prea era frumos si am gasit iesirea catre Dunarea mare. Chiar si cu intarzierea placuta pe insula, chiar si cu curentul in fata, eram in grafic. Ultimul kilometru pana la canalul de irigatii, a fost intr-un curent foarte puternic, cu anafoare, care sapasera adanc in mal.
Niste pescari se foloseau de asta cautand somnul. Pestele, nu odihna.
Probabil i-a uimit aparitia noastra, fiindca ne-au aclamat de sus de pe mal, ca la sosirea dintr-un maraton.
Am ajuns la masini chiar la timp cat sa putem scoate caiacele pe lumina si sa ne grupam in masina. Ca la un semn, imediat la plecare s-a cam stins lumina.
Faina tura, fain anturaj. Eu unul mai merg

Cine sunt cei doi cu Klepper-ul rosu? Este cel care a apartinut lui Radu?

Absolut incantatoare pozele si relatarea! Acum stau si visez frumos, cred ca ai facut multa lume invidioasa cu tura asta.

DoiNomazi a spus:

Cine sunt cei doi cu Klepper-ul rosu? Este cel care a apartinut lui Radu?

Click pentru a extinde...

Toate Klepper-urile sunt la fel, aidoma pisicilor noaptea . Din cate stiu caiacul a fost cumparat de la Catalin- Barci in Bagaje.
Si luand in calcul sampania de botez, cred ca era nou nout.
Dar si al lui Radu era folosit doar de cateva ori... mi-ai pus o intrebare interesanta.

Mai mult ca sigur caiacul e nou nout, am vazut ca a venit acum intregul set de accesorii pentru el: vele, flotoare, panou solar, acumulator, motor electric, ceva greu de imaginat .

Uite ce scrie Catalin: "Astazi putem sa spunem ca am livrat cel mai tare caiac de expeditii din Romania. Adica Klepper Quattro 545! Acest caiac a venit cu toate accesoriile care te fac sa visezi ca poti sa strabati cu el mari si oceane: vele, sistem trimaran, motor electric cu baterie si panou solar de incarcare. Barci in Bagaje doreste proprietarului acestui caiac o viata plina de aventuri alaturi de Klepper. Si o viata la fel de lunga si sanatoasa ca a caiacelor Klepper ".

P.S.
Cert e ca daca i se acorda un minimum de atentie, un caiac de acest gen are o viata mai lunga decat a proprietarului .

Minunata iesire, superbe fotografii, felicitari! Daca aveati si un feeder, doua, era chiar perfect!

sss a spus:

Minunata iesire, superbe fotografii, felicitari! Daca aveati si un feeder, doua, era chiar perfect!

Click pentru a extinde...

Am avut un feeder de mare exceptie: Ioan Covaliov.
He fed us, like a father