Materialul care urmeaza a fost publicat de Sorin Sotoc in cotidianul Bihoreanul. BIHOREANUL a descoperit povestea incredibilă a unui dizident anticomunist care, scăpat din temniţă, plănuia să evadeze din România navigând pe Marea Neagră la timona unui iaht pe care l-a făurit artizanal, timp de 12 ani, în propria curte
UCIS DE O HIMERĂ. Singurul iaht construit vreodată în Bihor a fost conceput şi executat de Olah Ferdinand (medalion), care apoi a murit de mâhnire că Securitatea nu i-a dat permisiunea să-l folosească pe mare
La numărul 18 pe strada Breslelor din Valea lui Mihai e o casă simplă de ţară, cu o curte mică, mirosind a zorele. Privind pozele făcute acum patru decenii în ograda strâmtă, mintea refuză să creadă ceea ce ochii văd. Ca şi cum n-ar fi vorba de aceelaşi loc...
Şi totuşi, aici s-a „născut” primul şi, deocamdată, singurul „vapor” construit vreodată în Bihor. Durat de mâinile unui dentist care n-avea nimic de-a face nici cu ingineria navală, nici cu marinăria. Ci doar cu... fuga de România. 12 ani i-a luat să termine nava cu care visa să cutreiere liber mările lumii, dar n-a mai apucat. Forţat de Securitate să vândă vaporul, omul a murit de inimă rea, măcinat de himera ce-i stăpânise ultima parte a vieţii. BIHOREANUL i-a găsit pe ultimii martori în viaţă ai poate celui mai halucinant plan de fugă din România.
Rebel pe viaţă
Olah Ferdinand nu s-a împăcat niciodată cu regimul comunist. În 1958, la 38 de ani, pe când era locotenent major în Armată, ca tehnician dentar, a fost arestat şi acuzat de apartenenţă la o organizaţie revizionistă, „filiala” din Valea lui Mihai a celebrei Rongyos Garda (n.r. - Garda Zdrenţăroşilor), ce milita pentru alipirea Ardealului la Ungaria. În octombrie acelaşi an a fost judecat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. După 2 ani petrecuţi într-un lagăr din Siberia şi alţi 3 în puşcăriile din ţară, în 1963 i s-a comutat pedeapsa la 25 de ani de muncă silnică, iar după un an a fost amnistiat, ca mii de alţi deţinuţi politici.
S-a reîntors în Valea un cu totul alt om. Lecuit de politică, marcat de puşcărie şi fixat pe gândul de a fugi din ţară. Pentru a înşela vigilenţa Securităţii, care-l supraveghea cu stricteţe, a urzit un plan menit să deruteze autorităţile. A început să profeseze ca dentist şi, în paralel, să construiască o barcă. Cu ea spera să treacă dincolo de apele teritoriale ale României, pe Marea Neagră. Planul îl ştiau doar câţiva din familie.
Cum a reuşit să-şi ţină ascuns visul îşi aminteşte fiica lui, Fodor Ilona (foto), pe care BIHOREANUL a descoperit-o în Satu Mare. „Când s-a auzit ce meştereşte în curte, Securitatea l-a chemat la interogatorii. Timp de un an, în fiecare săptămână, apoi mai rar. De fiecare dată declara că s-a îndrăgostit de mare într-un concediu petrecut la Constanţa şi că, de atunci, nu mai are linişte până nu va naviga pe valuri. Ne-au chemat şi pe cei din familie să dăm declaraţii”, spune bătrânica de 74 de ani. Degeaba, nimeni nu i-a deconspirat planul.
Autorităţile nu au înghiţit niciodată gogoaşa, dar nici nu-i puteau imputa ceva. Şi, pentru că toate aparenţele îl arătau ca fiind un cetăţean cuminţit după „reeducarea” primită în temniţă, l-au lăsat în pace să-şi construiască barca.
Vapor artizanal
Primele lucrări le-a început în 1966, ajutat de fiul său, Karoly şi de unul dintre nepoţi, Fodor Ferdinand (foto). Deşi avea pe atunci doar 12 ani, nepotul păstrează amintiri încă vii. „Parcă era ieri. Bunicul meu a făcut rost de cărţi de prin biblioteci, din care s-a inspirat. Prima oară şi-a confecţionat singur sculele, apoi ne-am apucat de lucru. Copil fiind, eu tăiam tabla cu ciocanul şi dalta, iar unchiul şi bunicul o îndoiau şi o sudau. Toată familia trudea la barcă. Bărbaţii făceau munca grea, femeile coseau, lustruiau şi vopseau”, spune Fodor.
Încet, ambarcaţiunea prindea contur în micul şantier din curtea familiei. Scheletul a fost construit pe şasiul unui camion Bucegi, pe care s-au montat „coastele” şi apoi traversele. Structura de rezistenţă a fost îmbrăcată în plăci de tablă groasă de 3,25 milimetri, sudată cu un aparat artizanal. Interiorul era capitonat cu vatelină cusută în pânză de sac şi apoi lipită pe tablă. Compartimentat, iahtul avea, pe lângă cabina de comandă, două dormitoare a câte trei paturi, o baie şi o mică bucătărie. Pe punte putea găzdui lejer 6 persoane.
Iahtul putea fi propulsat şi cu puterea vântului, având un catarg demontabil înalt de 10 metri, dar şi mecanic, datorită unui motor diesel de 650 de cai putere, adus direct de la fabrica de tractoare de la Braşov. În forma finală, barca era lungă de 12 metri, lată de 3,5 şi înaltă de 3 metri, cântărind peste 7 tone. Construcţia a durat 10 ani şi a costat, zic cei din familie, „cam cât patru Dacii”.
La apă
Lansarea la apă (foto) s-a petrecut într-o sâmbătă din vara lui 1976. Tractată pe remorca modificată a unui tractor, ambarcaţiunea a fost dusă pe malul unui lac din apropiere. Amănunte ştie Olah Elisabeta, nora dentistului, singura rămasă în casa bătrânească din Valea lui Mihai. „S-a adunat toată strada să vadă minunea de barcă. Toţi voiau s-o încerce. Oamenilor nu le venea să creadă că la noi, unde nu avem niciun curs de apă, cineva a construit un vaporaş”, îşi aminteşte femeia, privind pierdută chipul unui tânăr bărbat care-i zâmbeşte dintr-o fotografie cu zimţi. „E Karoly, soţul meu. A murit...”, explică ea mângâind hârtia îngălbenită.
Iahtul a rămas pe baltă 2 ani, timp în care dentistul se chinuia să fabrice elicea. „E o piesă specială, trebuie să aibă un anumit unghi de înclinare a palelor şi o anumită rezistenţă. Dacă nu e bine realizată, motorul vibrează şi poate produce avarii majore. A fost extrem de greu să o construiască, pentru că nu avea nicio carte din care să înveţe. După zeci de încercări eşuate, bunicul i-a găsit forma ideală. Am montat-o şi am pornit motorul. Nu ne-a venit să credem ce viteză prindea! În fiecare vacanţă mă plimbam cu ea pe lac, împreună cu prietenii. Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea”, îşi aminteşte Fodor Ferdinand.
Marinar fără mare
Olah a omologat ambarcaţiunea, iar apoi a înmatriculat-o la Căpitănia Tulcea cu numărul 42 TL, dobândind astfel dreptul ca aceasta să navigheze. Apoi, după un examen riguros la Constanţa, a obţinut permisul de conducere a unei îmbarcaţiuni cu motor. Credea că mai are puţin până visul i se va împlini, aşa că s-a grăbit să-şi ducă barca spre mare.
În vara lui 1979, a transportat iahtul cu trenul la Tulcea (foto), unde l-a ancorat la docurile fabricii de conserve, cu ieşire la Dunăre. Atunci a avut pentru prima oară senzaţia că visul lui e, de fapt, o amăgire. „A fost atât de şocat când i s-a spus că nu i se permite să navigheze decât pe Dunăre încât am crezut că i se face rău de supărare”, îşi aminteşte nepotul său. Trei ani a încercat să convingă autorităţile să-l lase să vadă Marea Neagră la timona navei făurite de mâna lui. „Nu l-au lăsat decât pe braţul Chilia, câţiva kilometri mai jos de Tulcea spre mare. Numai să-i facă în ciudă…”, spune Ferdinand.
Şicanaţi de Securitate, şefii fabricii de conserve i-au interzis apoi lui Olah chiar şi să mai „parcheze” barca la docurile lor, deşi plătea pentru asta o taxă anuală. Şi-a plimbat nava de la un debarcader la altul, dar toţi îl alungau. Umilinţa la care l-au supus Securitatea şi autorităţile portuare a fost picătura care a umplut paharul răbdării ambiţiosului bihorean. După 16 ani în care şi-a urmărit visul cu tenacitate şi perseverenţă, a clacat.
„Era în 1982. Atunci l-am văzut prima oară în viaţă că pică nervos. Plângea, neputincios. Mi-a spus că nu mai speră să-şi atingă vreodată visul. Îşi pierduse speranţa”, spune nepotul lui. Un an mai târziu, bătrânul şi-a vândut barca fiului unui căpitan de navă din Tulcea. A dat-o la preţ de nimic, dar nu-l mai interesa. La 63 de ani îi murise speranţa să mai ajungă marinar şi să ajungă în libertate, iar după încă 2 ani, în 1985, s-a stins din viaţă, ducând în mormânt un vis neîmplinit.
Fără urmă
La 20 de ani de la moartea bunicului său, Ferdinand a încercat să dea de urmele vaporului de care-l leagă ani mulţi de amintiri. „Eram într-o delegaţie la Tulcea şi l-am căutat două zile pe la toate debarcaderele. Voiam să-l răscumpăr, dar nu am găsit nimic, nicio informaţie despre el”.
Şi BIHOREANUL a încercat să afle dacă nava dentistului mai e pe apă. „Nu avem niciun indiciu că ar mai circula. În arhiva electronică nu figurează, şi ar trebui să căutăm în arhiva veche, să vedem care a fost traseul ei şi dacă nu cumva a fost radiată din circulaţie între timp”, spune Valentin Leoveanu, de la Căpitănia Zonală Tulcea.
Dacă despre nava sa nu se mai ştie nimic, în istoria micului orăşel din nordul judeţului a rămas planul incredibil al bihoreanului care şi-a consumat ultimii 16 ani din viaţă amăgindu-se că, devenind marinar, va scăpa din lagărul comunist. O fantezie care a murit odată cu el, poate şi pentru că era mult prea temerară...
AMINTIRE VIE
Inteligent şi autodidact
Olah Ferdinand a fost un personaj pe cât de controversat, din cauza trecutului politic, pe atât de interesant. Pasionat de cunoaştere, citea tot ce-i pica în mână, cochetând chiar şi cu arta. Bustul realizat de el în memoria concitadinului Andrássy Ernö - medic, ornitolog şi arheolog - este expus la micul muzeu de arheologie din Sălacea. A jucat tenis de masă, însă a excelat mai ales în sportul minţii, cucerind numeroase diplome la concursuri inter-judeţene de şah. Pasionat de astronomie, şi-a construit un telescop pe care l-a montat pe acoperişul casei sale. Dintre toate, însă, pasiunea cea mai arzătoare a fost aceea de a naviga la cârma propriului vapor. Pentru aceasta, e considerat o personalitate în Valea lui Mihai, iar oamenii locului i-au dedicat pe Facebook o secţiune ce înfăţişează etapele construirii ambarcaţiunii.
UCIS DE O HIMERĂ. Singurul iaht construit vreodată în Bihor a fost conceput şi executat de Olah Ferdinand (medalion), care apoi a murit de mâhnire că Securitatea nu i-a dat permisiunea să-l folosească pe mare
La numărul 18 pe strada Breslelor din Valea lui Mihai e o casă simplă de ţară, cu o curte mică, mirosind a zorele. Privind pozele făcute acum patru decenii în ograda strâmtă, mintea refuză să creadă ceea ce ochii văd. Ca şi cum n-ar fi vorba de aceelaşi loc...
Şi totuşi, aici s-a „născut” primul şi, deocamdată, singurul „vapor” construit vreodată în Bihor. Durat de mâinile unui dentist care n-avea nimic de-a face nici cu ingineria navală, nici cu marinăria. Ci doar cu... fuga de România. 12 ani i-a luat să termine nava cu care visa să cutreiere liber mările lumii, dar n-a mai apucat. Forţat de Securitate să vândă vaporul, omul a murit de inimă rea, măcinat de himera ce-i stăpânise ultima parte a vieţii. BIHOREANUL i-a găsit pe ultimii martori în viaţă ai poate celui mai halucinant plan de fugă din România.
Rebel pe viaţă
Olah Ferdinand nu s-a împăcat niciodată cu regimul comunist. În 1958, la 38 de ani, pe când era locotenent major în Armată, ca tehnician dentar, a fost arestat şi acuzat de apartenenţă la o organizaţie revizionistă, „filiala” din Valea lui Mihai a celebrei Rongyos Garda (n.r. - Garda Zdrenţăroşilor), ce milita pentru alipirea Ardealului la Ungaria. În octombrie acelaşi an a fost judecat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. După 2 ani petrecuţi într-un lagăr din Siberia şi alţi 3 în puşcăriile din ţară, în 1963 i s-a comutat pedeapsa la 25 de ani de muncă silnică, iar după un an a fost amnistiat, ca mii de alţi deţinuţi politici.
S-a reîntors în Valea un cu totul alt om. Lecuit de politică, marcat de puşcărie şi fixat pe gândul de a fugi din ţară. Pentru a înşela vigilenţa Securităţii, care-l supraveghea cu stricteţe, a urzit un plan menit să deruteze autorităţile. A început să profeseze ca dentist şi, în paralel, să construiască o barcă. Cu ea spera să treacă dincolo de apele teritoriale ale României, pe Marea Neagră. Planul îl ştiau doar câţiva din familie.
Cum a reuşit să-şi ţină ascuns visul îşi aminteşte fiica lui, Fodor Ilona (foto), pe care BIHOREANUL a descoperit-o în Satu Mare. „Când s-a auzit ce meştereşte în curte, Securitatea l-a chemat la interogatorii. Timp de un an, în fiecare săptămână, apoi mai rar. De fiecare dată declara că s-a îndrăgostit de mare într-un concediu petrecut la Constanţa şi că, de atunci, nu mai are linişte până nu va naviga pe valuri. Ne-au chemat şi pe cei din familie să dăm declaraţii”, spune bătrânica de 74 de ani. Degeaba, nimeni nu i-a deconspirat planul.
Autorităţile nu au înghiţit niciodată gogoaşa, dar nici nu-i puteau imputa ceva. Şi, pentru că toate aparenţele îl arătau ca fiind un cetăţean cuminţit după „reeducarea” primită în temniţă, l-au lăsat în pace să-şi construiască barca.
Vapor artizanal
Încet, ambarcaţiunea prindea contur în micul şantier din curtea familiei. Scheletul a fost construit pe şasiul unui camion Bucegi, pe care s-au montat „coastele” şi apoi traversele. Structura de rezistenţă a fost îmbrăcată în plăci de tablă groasă de 3,25 milimetri, sudată cu un aparat artizanal. Interiorul era capitonat cu vatelină cusută în pânză de sac şi apoi lipită pe tablă. Compartimentat, iahtul avea, pe lângă cabina de comandă, două dormitoare a câte trei paturi, o baie şi o mică bucătărie. Pe punte putea găzdui lejer 6 persoane.
Iahtul putea fi propulsat şi cu puterea vântului, având un catarg demontabil înalt de 10 metri, dar şi mecanic, datorită unui motor diesel de 650 de cai putere, adus direct de la fabrica de tractoare de la Braşov. În forma finală, barca era lungă de 12 metri, lată de 3,5 şi înaltă de 3 metri, cântărind peste 7 tone. Construcţia a durat 10 ani şi a costat, zic cei din familie, „cam cât patru Dacii”.
La apă
Iahtul a rămas pe baltă 2 ani, timp în care dentistul se chinuia să fabrice elicea. „E o piesă specială, trebuie să aibă un anumit unghi de înclinare a palelor şi o anumită rezistenţă. Dacă nu e bine realizată, motorul vibrează şi poate produce avarii majore. A fost extrem de greu să o construiască, pentru că nu avea nicio carte din care să înveţe. După zeci de încercări eşuate, bunicul i-a găsit forma ideală. Am montat-o şi am pornit motorul. Nu ne-a venit să credem ce viteză prindea! În fiecare vacanţă mă plimbam cu ea pe lac, împreună cu prietenii. Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea”, îşi aminteşte Fodor Ferdinand.
Marinar fără mare
În vara lui 1979, a transportat iahtul cu trenul la Tulcea (foto), unde l-a ancorat la docurile fabricii de conserve, cu ieşire la Dunăre. Atunci a avut pentru prima oară senzaţia că visul lui e, de fapt, o amăgire. „A fost atât de şocat când i s-a spus că nu i se permite să navigheze decât pe Dunăre încât am crezut că i se face rău de supărare”, îşi aminteşte nepotul său. Trei ani a încercat să convingă autorităţile să-l lase să vadă Marea Neagră la timona navei făurite de mâna lui. „Nu l-au lăsat decât pe braţul Chilia, câţiva kilometri mai jos de Tulcea spre mare. Numai să-i facă în ciudă…”, spune Ferdinand.
Şicanaţi de Securitate, şefii fabricii de conserve i-au interzis apoi lui Olah chiar şi să mai „parcheze” barca la docurile lor, deşi plătea pentru asta o taxă anuală. Şi-a plimbat nava de la un debarcader la altul, dar toţi îl alungau. Umilinţa la care l-au supus Securitatea şi autorităţile portuare a fost picătura care a umplut paharul răbdării ambiţiosului bihorean. După 16 ani în care şi-a urmărit visul cu tenacitate şi perseverenţă, a clacat.
„Era în 1982. Atunci l-am văzut prima oară în viaţă că pică nervos. Plângea, neputincios. Mi-a spus că nu mai speră să-şi atingă vreodată visul. Îşi pierduse speranţa”, spune nepotul lui. Un an mai târziu, bătrânul şi-a vândut barca fiului unui căpitan de navă din Tulcea. A dat-o la preţ de nimic, dar nu-l mai interesa. La 63 de ani îi murise speranţa să mai ajungă marinar şi să ajungă în libertate, iar după încă 2 ani, în 1985, s-a stins din viaţă, ducând în mormânt un vis neîmplinit.
Fără urmă
La 20 de ani de la moartea bunicului său, Ferdinand a încercat să dea de urmele vaporului de care-l leagă ani mulţi de amintiri. „Eram într-o delegaţie la Tulcea şi l-am căutat două zile pe la toate debarcaderele. Voiam să-l răscumpăr, dar nu am găsit nimic, nicio informaţie despre el”.
Şi BIHOREANUL a încercat să afle dacă nava dentistului mai e pe apă. „Nu avem niciun indiciu că ar mai circula. În arhiva electronică nu figurează, şi ar trebui să căutăm în arhiva veche, să vedem care a fost traseul ei şi dacă nu cumva a fost radiată din circulaţie între timp”, spune Valentin Leoveanu, de la Căpitănia Zonală Tulcea.
Dacă despre nava sa nu se mai ştie nimic, în istoria micului orăşel din nordul judeţului a rămas planul incredibil al bihoreanului care şi-a consumat ultimii 16 ani din viaţă amăgindu-se că, devenind marinar, va scăpa din lagărul comunist. O fantezie care a murit odată cu el, poate şi pentru că era mult prea temerară...
AMINTIRE VIE
Inteligent şi autodidact
Olah Ferdinand a fost un personaj pe cât de controversat, din cauza trecutului politic, pe atât de interesant. Pasionat de cunoaştere, citea tot ce-i pica în mână, cochetând chiar şi cu arta. Bustul realizat de el în memoria concitadinului Andrássy Ernö - medic, ornitolog şi arheolog - este expus la micul muzeu de arheologie din Sălacea. A jucat tenis de masă, însă a excelat mai ales în sportul minţii, cucerind numeroase diplome la concursuri inter-judeţene de şah. Pasionat de astronomie, şi-a construit un telescop pe care l-a montat pe acoperişul casei sale. Dintre toate, însă, pasiunea cea mai arzătoare a fost aceea de a naviga la cârma propriului vapor. Pentru aceasta, e considerat o personalitate în Valea lui Mihai, iar oamenii locului i-au dedicat pe Facebook o secţiune ce înfăţişează etapele construirii ambarcaţiunii.
