Imi puteti explica si avantajele/dezavantajee unei barci cu fund dublu? Multumesc anticipat!
Conceptul de dublu fund are o gramada de interpretari la barcile din Ro, nu toate valide.
De exemplu, exista fabricanti care ingroasa fundul barcilor in zona chilei, prin aplicarea unei bucati de osb, denumind solutia "dublu fund", ceea ce e eronat.
Exista pe piata 2 tipuri principale de dublu fund, la barcile motorizate de ape interioare:
1. Prin aplicarea unei "punti" dintr-o bucata, care contine copastia, banchetele si paiolul. Solutia se numeste dublu bordaj, sau in limbaj popular "barca in barca".
Avantajul principal este rapiditatea punerii in opera de catre fabricant, plus calitati bune de rezistenta mecanica a ansamblului corp+copastie (rezistenta la socuri, torsiune, vibratii etc).
Un avantaj cautat mai mult de barcagiii amatori decat de cei profesionisti este aspectul estetic al interiorului mai placut decat la alte tipuri de barci.
Dezavantajele sunt greutatea mare, esantionajul (dimensionarea structurii) facut la limita inferioara, plus imposibilitatea interventiilor interioare la corp in scopul reparatiilor (sparturi, crapaturi etc).
In caz ca se injecteaza spuma, daca aceasta nu e hidrofuga (cel mai des), la cel mai mic por se va imbiba cu apa si va ingreuna mult barca.
Am intalnit inclusiv barci de acest tip la care nu s-au taiat gauri de scurgere in varange (limbers), iar apa ramanea captiva intre varange, fara a putea fi scoasa.
Exemple de barci de acest tip: Romcraft (aproape toate), Black Sea 510, Laguna 610 sau Alfa Super de Spat, Laguna 535 de Plasma etc.
2. Prin aplicarea unui paiol etans pe o osatura fixata pe fundul barcii. Solutia se aplica de multa vreme la barci glisoare, cu rezultate bune, chiar daca nu toti fabricantii lucreaza corect.
Intre fabricantii din Ro, aceasta solutie a fost aplicata pentru prima data de Cooperativa Bratesul din Galati, la primele salupe de fibra construite pe vremea comunismului. Ulterior, a fost preluata de majoritatea fabricantilor, din motiv de eficienta si simplitate. Dar dupa cum spuneam, unii fabricanti nu lucreaza corect (amanunte nu se pot da pe forum).
Avantaje: greutate mai mica decat la o barca dublu bordaj, control bun al etanseitatii paiolului, iar sistemul de osatura distribuie optim atat solicitarile externe (presiunea apei, socurile de la valuri etc), cat si cele interne (socurile transmise de oamenii din barca - calcat, sarit etc, sau de depozitarea incarcaturii). Din cauza ca grosimea paiolului e de obicei mai mare decat grosimea podelei de fibra la o barca dublu bordaj, si solicitarile pot fi mai agresive, motiv pentru care profesionistii aleg de obicei aceste barci cu paiol etans.
Paiolul etans ofera barcii rezerva de flotabilitate semnificativa, fara a lua din spatiul banchetelor. Evacuarea apei se face usor, avand prevazut un dop si o santina deschisa in pupa. O chestiune deseori neglijata este ca se obtine o podea orizontala, foarte potrivita pentru confortul in barca.
Exemple: Forward 535 de Spat, Forward 520 de Plasma, Delta Lux de Spat sau Plasma, Nufar de Dima sau Dunarea Nautica etc.
O barca glisoare autentica va avea intotdeauna un sistem de osatura de fund si un model de dublu fund etans, si nu doar rigidizarea data de cateva clinuri si banchetele interioare, ca la barcile entry-level tip Laguna. In plus, arhitectura carenei (operei vii) a unui glisor pur-sange nu are nimic in comun cu barcile entry-level utilitare mentionate .
Discutii mult mai aprofundate pe tematica se pot gasi pe forumul capcompas.ro, inclusiv descrieri ale tehnologiei de lucru, de la proiectare si pana la probele practice.