Din experiența mea în ceea ce privește organizarea de evenimente știu că „oricând e greu”. Așa cum funcționează lumea, nu ne lasă prea mult timp la dispozitie, astfel că doar cei ce-și notează cu roșu în calendar și-și pun și un memento în telefon, cu alte cuvinte doar cei ce țin neapărat ajung să participe. Am ținut să nu fie în weekend pentru a nu vă răpi două zile frumoase de ieșit în natură. Pentru cei ce vor veni din Oradea înseamnă, pe lângă oboseală și cheltuială, două zile de concediu, dar vom fi acolo și ne vom bucura de fiecare strângere de mână.
Revenind la carte, mărturisesc că mi-am luat conștiincios notițe în cursul călătoriei, îndoindu-mă totuși că voi publica ceva. După volumul „O cafă la Stambul”, a cărei acțiune s-a petrecut cu același yacht, cu același skipper și în parte pe aceeași mare, am crezut că nu voi putea decât să mă repet, cu plictiseala și banalul pe care acest gest îl implică. Încă din a doua zi însă, mi-am dat seama că aceste elemente repetitive sunt superficiale și că în adânc, mai aproape de esență, fiecare călătorie este unică. Mi-am făcut un obicei ca la sfârșitul fiecărei călătorii să mă uit în urmă ca să înțeleg de ce a fost necesară. Care a fost lecția de viață care trebuia să-mi fie și care mi-a fost servită. Aici, pe forum, am povestit la cald doar faptele, fără să dezvălui concluzia care, ca orice concluzie, se conturează mai târziu, după „digestie”. În „Marea sete” concluzionam astfel: „Ce clipe fericite! Clipe? Ore. Zile. Omul plecat departe să-şi înfrunte spaimele şi să-şi trăiască visele se întoarce acasă alchimizat. A văzut lumea aşa cum e şi aşa cum nu e şi s-a întors la ale lui. Ascultându-i poveştile, ai fi tentat să crezi că tânjeşte după tărâmul exotic din care s-a întors, dar nu, tot ce a văzut nu face decât să-i reveleze încă o dată şi încă o dată diversitatea lumii în care trăieşte. Cu cât călătoreşte mai mult, cu atât realizează cât de frumoasă este ţara sa, cu cât pleacă mai departe, cu atât mai nerăbdător se reîntoarce. Simte că aici este locul lui şi, nu ca o povară, ci ca o izbăvire, îşi leagă parâma la mal.
Şi marea sete? Cum rămâne cu marea sete? Dincolo de Atlantic a înţeles că marea sete nu se ostoieşte umplându-te de apă, ci lăsând-o să curgă prin tine, ca printr-un tub gol…”
Vă îndemn reascultați „vocea mării” fie și numai pentru a fi părtași la înțelesul acestei călătorii, dar până atunci, vă aștept împreună cu echipajul lui Bananec Blues la Giurgiu!
Revenind la carte, mărturisesc că mi-am luat conștiincios notițe în cursul călătoriei, îndoindu-mă totuși că voi publica ceva. După volumul „O cafă la Stambul”, a cărei acțiune s-a petrecut cu același yacht, cu același skipper și în parte pe aceeași mare, am crezut că nu voi putea decât să mă repet, cu plictiseala și banalul pe care acest gest îl implică. Încă din a doua zi însă, mi-am dat seama că aceste elemente repetitive sunt superficiale și că în adânc, mai aproape de esență, fiecare călătorie este unică. Mi-am făcut un obicei ca la sfârșitul fiecărei călătorii să mă uit în urmă ca să înțeleg de ce a fost necesară. Care a fost lecția de viață care trebuia să-mi fie și care mi-a fost servită. Aici, pe forum, am povestit la cald doar faptele, fără să dezvălui concluzia care, ca orice concluzie, se conturează mai târziu, după „digestie”. În „Marea sete” concluzionam astfel: „Ce clipe fericite! Clipe? Ore. Zile. Omul plecat departe să-şi înfrunte spaimele şi să-şi trăiască visele se întoarce acasă alchimizat. A văzut lumea aşa cum e şi aşa cum nu e şi s-a întors la ale lui. Ascultându-i poveştile, ai fi tentat să crezi că tânjeşte după tărâmul exotic din care s-a întors, dar nu, tot ce a văzut nu face decât să-i reveleze încă o dată şi încă o dată diversitatea lumii în care trăieşte. Cu cât călătoreşte mai mult, cu atât realizează cât de frumoasă este ţara sa, cu cât pleacă mai departe, cu atât mai nerăbdător se reîntoarce. Simte că aici este locul lui şi, nu ca o povară, ci ca o izbăvire, îşi leagă parâma la mal.
Şi marea sete? Cum rămâne cu marea sete? Dincolo de Atlantic a înţeles că marea sete nu se ostoieşte umplându-te de apă, ci lăsând-o să curgă prin tine, ca printr-un tub gol…”
Vă îndemn reascultați „vocea mării” fie și numai pentru a fi părtași la înțelesul acestei călătorii, dar până atunci, vă aștept împreună cu echipajul lui Bananec Blues la Giurgiu!
.
