Florio
Member
Din Maps, canalul arata intrerupt la mijloc, iar capatul urmeaza conturul zonei protejate, fara sa iasa in Razelm. Eu n-am intrat niciodata pe acolo.
Om trai si-om citi
tura Razim - Gura Portitei
- Autor subiect mihaio07
- Dată creare
Din Maps, canalul arata intrerupt la mijloc, iar capatul urmeaza conturul zonei protejate, fara sa iasa in Razelm. Eu n-am intrat niciodata pe acolo.
Om trai si-om citi
Oboseala din ziua precedenta, precum si lipsa de somn incep sa isi spuna cuvantul, incat traversarea plajei dureaza de 2 ori mai mult. Ajung intr-un final la apa, si fac stanga pe canalul care ma va duce in Golovita. Sunt constient ca nu pot sa tin canalul decat 3 km, pentru ca alta iesire nu pare a exista. Dar asta inseamna 3 km in minus de mers pe Golovita.
Imi intru rapid in ritm, glisand pe langa o pereche de turisti lesinati care pedaleaza din greu la o hidrobicicleta. Nu sunt nici eu tocmai proaspat, si dupa nici 2 km ma vad facand o pauza.
Lipsa de experienta isi spune cuvantul, si nu bag de seama ca schimbarea peisajului nu prevesteste nimic bun.
Dupa cum ar spune englezul, ignoranta este fericire. Imi dau seama ca s-a terminat canalul doar cand o vad cu ochii mei.
Mai am vreo 200m pana la intersectia de pe harta, si inca vreo 300m pana la iesirea in lac. Ma apropii printre insulele de moloz (?) urat mirositor si zaresc o intrare prin boscheti.
Am mai vazut asa ceva si in tura de pe Neajlov, deci nu ma sperii cu una cu doua. In plus, am sub 500m pana la lac, nu are rost sa fac cale intoarsa pentru atata lucru. Trebuie doar sa fiu atent sa nu ratez locul unde trebuie sa fac stanga.
Inaintez prin boscheti cu un ochi pe Google Maps si unul la drum. Nici urma de intersectie, dar pare ca ma indrept in directia buna. Canalul devine tot mai stramt, si nu mai e loc pentru vasla. Asa ca o desfac in doua vasle mai mici, pe care le folosesc pentru a inainta ca la ski.
In scurt timp insa, lucrurile se complica si nu mai am loc nici pentru jumatati de vasla. Ma gandesc serios sa ma intorc, dar ar trebui sa ocolesc 6 km si sunt destulde obosit. Asa ca prind vaslele de caiac si imi fac loc cu mainile, tragand de trestii ca sa ma propulsez inainte.
Trestiile imi intra in fata si ma zgarie pe maini. Din fericire, sunt echipat ca un "profesionist", cu sapca, ochelari de soare si manusi scurte, deci nu e atat de rau pe cat ar putea fi. Problema e ca inaintez foarte greu, cam 2-3 m pe minut si fac pauza cam la fiecare 2-3 minute. Sunt din ce in ce mai obosit. Ma uit iar pe Google Maps.
Mai am 200, dar in ritmul asta calculez ca ar dura o ora, daca nu chiar doua pana sa ajung pe lac. In timp ce ma framant cu tot felul de ganduri si calcule, situatia devine si mai dificila.
Nu mai am loc de vasle nici macar pe caiac, asa ca le bag inauntru, langa mine, si continui sa imi fac loc printre trestii cu mainile goale. Verific obsesiv Google Maps, dar parca stau pe loc. Ma gandesc ca pe Golovita, daca se intampla ceva, mai apelezi la o barca, mai suni la politia de frontiera sau la 112. Dar aici, ascuns printre trestiile inalte, nu te mai gaseste nici elicopterul smurdului.
Imi intru rapid in ritm, glisand pe langa o pereche de turisti lesinati care pedaleaza din greu la o hidrobicicleta. Nu sunt nici eu tocmai proaspat, si dupa nici 2 km ma vad facand o pauza.
Lipsa de experienta isi spune cuvantul, si nu bag de seama ca schimbarea peisajului nu prevesteste nimic bun.
Dupa cum ar spune englezul, ignoranta este fericire. Imi dau seama ca s-a terminat canalul doar cand o vad cu ochii mei.
Mai am vreo 200m pana la intersectia de pe harta, si inca vreo 300m pana la iesirea in lac. Ma apropii printre insulele de moloz (?) urat mirositor si zaresc o intrare prin boscheti.
Am mai vazut asa ceva si in tura de pe Neajlov, deci nu ma sperii cu una cu doua. In plus, am sub 500m pana la lac, nu are rost sa fac cale intoarsa pentru atata lucru. Trebuie doar sa fiu atent sa nu ratez locul unde trebuie sa fac stanga.
Inaintez prin boscheti cu un ochi pe Google Maps si unul la drum. Nici urma de intersectie, dar pare ca ma indrept in directia buna. Canalul devine tot mai stramt, si nu mai e loc pentru vasla. Asa ca o desfac in doua vasle mai mici, pe care le folosesc pentru a inainta ca la ski.
In scurt timp insa, lucrurile se complica si nu mai am loc nici pentru jumatati de vasla. Ma gandesc serios sa ma intorc, dar ar trebui sa ocolesc 6 km si sunt destulde obosit. Asa ca prind vaslele de caiac si imi fac loc cu mainile, tragand de trestii ca sa ma propulsez inainte.
Trestiile imi intra in fata si ma zgarie pe maini. Din fericire, sunt echipat ca un "profesionist", cu sapca, ochelari de soare si manusi scurte, deci nu e atat de rau pe cat ar putea fi. Problema e ca inaintez foarte greu, cam 2-3 m pe minut si fac pauza cam la fiecare 2-3 minute. Sunt din ce in ce mai obosit. Ma uit iar pe Google Maps.
Mai am 200, dar in ritmul asta calculez ca ar dura o ora, daca nu chiar doua pana sa ajung pe lac. In timp ce ma framant cu tot felul de ganduri si calcule, situatia devine si mai dificila.
Nu mai am loc de vasle nici macar pe caiac, asa ca le bag inauntru, langa mine, si continui sa imi fac loc printre trestii cu mainile goale. Verific obsesiv Google Maps, dar parca stau pe loc. Ma gandesc ca pe Golovita, daca se intampla ceva, mai apelezi la o barca, mai suni la politia de frontiera sau la 112. Dar aici, ascuns printre trestiile inalte, nu te mai gaseste nici elicopterul smurdului.
Ultima editare:
Asta deja e duminica 14.08.2016? Puteai sa mergi linistit si pe lac, valurile nu aveau mai mult de 30 cm in portiunea de apa deschisa dintre Dolosman si Bisericuta. Pe linga mal cred ca nu era absolut nici un stres. Eu am iesit cu barca duminica pe la ora noua din canalul Mustaca si am mers cu velele pina aproape de Dolosman. Vintul de nord avea vreo 10 - 12 km/h si pe la prinz a cazut de tot dupa care (pe la 14) s-a rotit dinspre sud si s-a mai intarit ceva. Noi eram deja acostati la Lunca.
Cand credeam ca situatia nu se mai poate inrautati, situatia se inrautateste...
Canalul se stramtoreaza si dupa inca cativa metri, simt cum malul stang se uneste cu malul drept. Sunt pe uscat. Bine, uscat e mult spus, fiindca imi dau seama ca stau pe un strat gros de mal. Indiferent ce fac, caiacul nu mai inainteaza.
Ma uit iar pe Google Maps, mai am sub 100m pana la lac. Am trecut deja Rubiconul, asa ca nu mai stau pe ganduri, pentru ca nu mai am optiuni.
Ma dau jos din caiac si astept sa vad cat de mult ma afund in mal. Doar pana la genunchi? Un fleac. Nu mai simt nici oboseala, nici nimic, sunt pe auto-pilot. Apuc caiacul de maner si il trag dupa mine prin mal. Merg asa pret de cateva minute, fara sa ma gandesc la nimic, fara sa ma uit pe Google Maps, fara sa observ ca nivelul apei creste incet, pana la brau. Apa rece ajunsa in locuri uscate ma trezeste, si ma urc din nou in caiac. Canalul e suficient de larg cat sa folosesc din nou jumatatile de vasla.
Ca si pana acum, pozele lipsesc in momentele de cumpana.
...
Trestiile se rarefiaza, si printre ele vad lacul. Ma opresc. Oboseala, fizica si psihica, ma loveste ca un tren. Mananc un snickers si ma pregatesc pentru asediul final.
Canalul se stramtoreaza si dupa inca cativa metri, simt cum malul stang se uneste cu malul drept. Sunt pe uscat. Bine, uscat e mult spus, fiindca imi dau seama ca stau pe un strat gros de mal. Indiferent ce fac, caiacul nu mai inainteaza.
Ma uit iar pe Google Maps, mai am sub 100m pana la lac. Am trecut deja Rubiconul, asa ca nu mai stau pe ganduri, pentru ca nu mai am optiuni.
Ma dau jos din caiac si astept sa vad cat de mult ma afund in mal. Doar pana la genunchi? Un fleac. Nu mai simt nici oboseala, nici nimic, sunt pe auto-pilot. Apuc caiacul de maner si il trag dupa mine prin mal. Merg asa pret de cateva minute, fara sa ma gandesc la nimic, fara sa ma uit pe Google Maps, fara sa observ ca nivelul apei creste incet, pana la brau. Apa rece ajunsa in locuri uscate ma trezeste, si ma urc din nou in caiac. Canalul e suficient de larg cat sa folosesc din nou jumatatile de vasla.
Ca si pana acum, pozele lipsesc in momentele de cumpana.
...
Trestiile se rarefiaza, si printre ele vad lacul. Ma opresc. Oboseala, fizica si psihica, ma loveste ca un tren. Mananc un snickers si ma pregatesc pentru asediul final.
Florio
Member
Intotdeauna pozele lipsesc in momentele de cumpana. Curios e ca tocmai acele momente am vrea sa le avem printre amintirile foto sau filmate
Cand colo, ce sa vad?
Vreme insorita, vant care adie usor, valuri care ma leagana doar cat sa n-adorm. Parca sunt pe Herastrau. Nu imi vine sa cred cat de mare este diferenta intre Golovita de ieri si Golovita de azi.
Vaslesc in ritm de plimbare pana la insula Bisericuta, unde opresc sa fac cateva poze.
In departare se vede capul Dolosman, punctul terminus al calatoriei.
Ocolesc insula pe la nord si ies putin in larg pe lacul Razim. Traversarea decurge fara probleme. Mai fac cateva poze cu Dolosmanul.
Ma opresc din nou pe plaja. Martorii din ziua precedenta sunt inca acolo. Ma intreaba daca am reusit sa ajung. Le-am zis ca nu numai am reusit sa ajung, dar am reusit sa ma si intorc, dupa cum bine pot vedea.
Ajung inapoi la masina in jur de ora 5 si o gasesc asa cum am lasat-o. Arunc totul in portbagaj, caiacul pe acoperis, si pornesc spre Bucuresti. Dupa atatea ore de stat in caiac, ma simt ca un boier la volanul Loganului.
Fin
Vreme insorita, vant care adie usor, valuri care ma leagana doar cat sa n-adorm. Parca sunt pe Herastrau. Nu imi vine sa cred cat de mare este diferenta intre Golovita de ieri si Golovita de azi.
Vaslesc in ritm de plimbare pana la insula Bisericuta, unde opresc sa fac cateva poze.
In departare se vede capul Dolosman, punctul terminus al calatoriei.
Ocolesc insula pe la nord si ies putin in larg pe lacul Razim. Traversarea decurge fara probleme. Mai fac cateva poze cu Dolosmanul.
Ma opresc din nou pe plaja. Martorii din ziua precedenta sunt inca acolo. Ma intreaba daca am reusit sa ajung. Le-am zis ca nu numai am reusit sa ajung, dar am reusit sa ma si intorc, dupa cum bine pot vedea.
Ajung inapoi la masina in jur de ora 5 si o gasesc asa cum am lasat-o. Arunc totul in portbagaj, caiacul pe acoperis, si pornesc spre Bucuresti. Dupa atatea ore de stat in caiac, ma simt ca un boier la volanul Loganului.
Fin
Ai toata admiratia mea: ai luat în plin tot ce se putea, mai erai si singur, dar ai învins!!! Episodul cu trecerea prin canalul colmatat mi se pare cea mai tare dovadă de caracter. Totuși, nu forța norocul. Trage concluziile din această încercare, trece-le la experiență și pe viitor nu-ți mai pune pielea în băț. Voi citi cu nerăbdare viitoarele tale povesti.
Va multumesc pentru atentie.
Nu stiu daca o sa mai am rabdarea sa povestesc astfel si urmatoarele ture. Aici trairile si emotiile au fost mai intense, si am zis sa le pun in scris ca sa mi le pot aminti si mai tarziu, cu toate detaliile. Chiar daca pozele au lipsit "prin partile esentiale", ma mir si acum ca am facut atatea.
Nu stiu nici daca urmatoarele ture se vor ridica la nivelul asteia. Una din concluzii e ca am sa evit pe cat posibil statul la cort. Nu numai din cauza acestei experiente, pur si simplu nu se potriveste cu stilul meu. La fel cum nu se potrivesc trezitul devreme, caratul de butelii, mancatul in natura sau mersul in grup. Nu am nicio problema in schimb sa ma lipsesc de somn si de mancare timp de o zi, deci prefer ture mai scurte si mai intense.
Tu zici ca e picanta. Mie mi-a fost cam jena sa o si povestesc, stiind ca sunt caiacisti (poate chiar aici pe forum) care traverseaza marea sau Dunarea de la un cap la altul. E ca si cum te-ai plimba cu mobra pe Transalpina (sa zicem totusi pre-asfaltare) si ai povesti cot la cot cu colegul care a traversat Mongolia.
Eu zic ca, desi oarecum incepator intr-ale caiacitului, nu m-am aflat in situatia turistilor care urca iarna in adidasi pe Bucegi. Am fost constient de riscurile aferente si mi le-am asumat, avand un plan, macar in linii mari si pentru "worst case scenario".
Nu stiu daca o sa mai am rabdarea sa povestesc astfel si urmatoarele ture. Aici trairile si emotiile au fost mai intense, si am zis sa le pun in scris ca sa mi le pot aminti si mai tarziu, cu toate detaliile. Chiar daca pozele au lipsit "prin partile esentiale", ma mir si acum ca am facut atatea.
Nu stiu nici daca urmatoarele ture se vor ridica la nivelul asteia. Una din concluzii e ca am sa evit pe cat posibil statul la cort. Nu numai din cauza acestei experiente, pur si simplu nu se potriveste cu stilul meu. La fel cum nu se potrivesc trezitul devreme, caratul de butelii, mancatul in natura sau mersul in grup. Nu am nicio problema in schimb sa ma lipsesc de somn si de mancare timp de o zi, deci prefer ture mai scurte si mai intense.
Cam "picanta" pentru gustul meu, dar pina la urma o iesire pe cinste. Se pare ca unii au nevoie de o doza maricica de adrenalina din cind in cind. Dar, pina la urma, fara asta totul ar deveni prea banal si nu am mai avea ce sa povestim.
Tu zici ca e picanta. Mie mi-a fost cam jena sa o si povestesc, stiind ca sunt caiacisti (poate chiar aici pe forum) care traverseaza marea sau Dunarea de la un cap la altul. E ca si cum te-ai plimba cu mobra pe Transalpina (sa zicem totusi pre-asfaltare) si ai povesti cot la cot cu colegul care a traversat Mongolia.
Eu zic ca, desi oarecum incepator intr-ale caiacitului, nu m-am aflat in situatia turistilor care urca iarna in adidasi pe Bucegi. Am fost constient de riscurile aferente si mi le-am asumat, avand un plan, macar in linii mari si pentru "worst case scenario".
DoiNomazi
Seasick & Grumpy
Cand colo, ce sa vad?
Vreme insorita, vant care adie usor, valuri care ma leagana doar cat sa n-adorm. Parca sunt pe Herastrau. Nu imi vine sa cred cat de mare este diferenta intre Golovita de ieri si Golovita de azi.
Vaslesc in ritm de plimbare pana la insula Bisericuta, unde opresc sa fac cateva poze.
In departare se vede capul Dolosman, punctul terminus al calatoriei.
Ocolesc insula pe la nord si ies putin in larg pe lacul Razim. Traversarea decurge fara probleme. Mai fac cateva poze cu Dolosmanul.
Ma opresc din nou pe plaja. Martorii din ziua precedenta sunt inca acolo. Ma intreaba daca am reusit sa ajung. Le-am zis ca nu numai am reusit sa ajung, dar am reusit sa ma si intorc, dupa cum bine pot vedea.
Ajung inapoi la masina in jur de ora 5 si o gasesc asa cum am lasat-o. Arunc totul in portbagaj, caiacul pe acoperis, si pornesc spre Bucuresti. Dupa atatea ore de stat in caiac, ma simt ca un boier la volanul Loganului.
Fin
Felicitari pentru tura!
De abea acum am vazut postarea ta din August.
Nu teme de natura si intemperii. Imbratzisheaz-o ca pe o mama buna si iubitoare, care uneori trage de urechi cu afectziune, pentru a ne invatza o lectzie pretzioasa...
Stii vorba aia, "ce nu te omoara, te face mai puternic"Asteptam urmatoarea povestire.
Ultima editare: