Page 1 of 2 12 LastLast
Results 1 to 10 of 16

Topic: Lumea apelor

  1. #1

    Default Lumea apelor

    Cu fiecare zi ce trece este tot mai evident că trăim într-o lume suprapopulată. Bunăstarea ne face mofturoși sau chiar individualiști și egoiști: nu vrem să împărțim cu cei pe care nu-i cunoaștem și nici măcar să folosim la comun, ca să nu fim scoși din zona noastră de confort. Și dacă totuși suntem de acord să împărțim lucruri, nu suntem de acord să împărțim clipe fiindcă înafară de cei apropiați nouă (cine se aseamănă se adună), ceilalți ni se par grobieni, ciudați, de neacceptat. Dar unde să te retragi din calea lor? Locurile facile sunt luate cu asalt, iar pentru cele periculoase sau sportive (munți, peșteri) adeseori nu suntem nici noi pregătiți.
    Din acest punct de vedere, înapoierea în ceea ce privește agrementul nautic a lăsat un gol ce poate fi exploatat. Râurile și bălțile oferă un potențial greu de evaluat. Este suficient să ascultăm argumentul „doctorului” din povestirea ”În deltă” a lui Jean Bart pentru a simți imboldul de a urca în barcă:

    „... uneori doctorul rămânea în contemplare. Balta spunea el mișcat, mă farmecă. Munții rigizi și reci, pădurile triste și monotone mă apasă. Marea veșnic schimbătoare în oglinda căreia se reflectează cerul cu alte nuanțe la fiecare ceas îmi încântă ochii, dar numai balta îmi farmecă simțirea și-mi atâță mintea. Peisagiile de baltă, viața bogată și misterioase care se zbate în umezeala asta îmi evocă vârsta primelor epoci, începuturile vieții pe Pământ, enigma nepătrunsă a creațiunii. Când pentru întâia oară m-am găsit singur în pustietatea bălții în mijlocul acestor naturi solemne și primitive în care nu se simte nicio suflare omenească mi se parea că intru deodată într-o lume aparte, într-o lume rămasă printr-o vrajă în starea zămislirii, un colț de pământ peste care plutește încă tainicul parfum biblic din vechea povestire a facerii lumii în cele șase zile...”

    Dar unde sunt bălțile astea? Unde sunt apele pe care să plutim înfiorați în căutarea acestor momente sublime, de singurătate? Rămase afară din circuitele turistice, le știu poate doar păsările călătoare sau poate ochiul artificial din văzduh, tăcutul Google Earth. Partea frumoasă este că putem atât să ne bucurăm de apă, cât și să explorăm. Acest topic este deschis celor ce au căutat, caută, au găsit și găsesc ochiuri de apă cu potențial de agrement. Experiența mi-a demonstrat că un mare râu, poluat și amenajat hidrotehnic își poate pierde aspectul plăcut, primordial pentru agrement, în timp ce un firav curs de apă, cu adâncimea de o palmă, nebăgat de nimeni în seamă poate fi fabulos. Vă invit să deschideți hărțile, să urcați caiacele pe mașini și să explorați aceste ape și în măsura în care căpătați experiență în depistarea lor, să ne-o împărtășiți și nouă. Atenție! Nu locurile ne interesează, fiindcă e bine ca ele să rămână mai departe ferite de interesul oamenilor, ci felul în care ele pot fi depistate. Succes!
    Life in colour!

  2. #2

    Default Ce căutăm?

    Pentru a căuta, trebuie mai întâi să stabilim niște criterii. Pentru ca o apă să fie atrăgătoare pentru agrement nautic trebuie să fie plasată într-un cadru natural fermecător.
    Posibile cazuri:
    Rârile sau brațele răurilor, ce trec prin păduri.




    Bălțile formate din brațele moarte ale râurilor de câmpie ce au fost regularizate sau și-au schimbat cursul.




    Lacurile de acumulare de altitudine




    Lacurile de câmpie, adiacente marilor cursuri de apă.






    Life in colour!

  3. #3

    Default O încercare

    Mi-am îndreptat atenția spre râurile din vecinătatea orașului (Oradea). Din păcate o primă vizualizare în Google Earth m-a descurajat complet: înafara râurilor mari (ex: Crișul Repede) albiile micilor ape de câmpie nu sunt umbrite de vegetație ceea ce le face banale. Nu e nimic interesant a străbate cu caiacul un mic canal ce trece printr-o câmpie goală. Peisagistic ne putem astepta la asa ceva:


    Barcăul la Sînlazăr

    Având acest lucru în minte, am căutat segmente ale cursului care să treacă prin păduri sau măcar care să aibă un brâu de vegetație dealungul lor și am găsit un astfel de loc pe Barcău. În Google Earth imaginea se prezenta asa:


    Barcăul în dreptul localității Poclușa

    Am pus caiacul pe mașină și m-am dus să văd cum arată peisajul. Mă așteptam ca brâul de vegetație reperat în imaginile aeriene să fie format din copaci, cu aspect de pădure, însă la fața locului n-am găsit decât o încâlceală de sălcii, răchiți și tufișuri.


    Malul apei

    Era iunie și apa era umflată de ploile abundente căzute în ultima săptămână. Am lansat caiacul fără prea mari speranțe. Cotele ridicate făceau ca în unele locuri bolțile de vegetație să se apropie de suprafața apei atât de mult încât să nu-mi lase suficient loc să trec pe sub ele și în curând a început lupta cu crengile. Barcăul curgea repede și mâlos astfel că orice poticnire de acest gen se putea solda cu o răsturnare, în plus cursul era atât de strâmt încât nu prea aveam loc de întors. În aceste condiții înaintarea era chinuitoare, nelăsându-mi prea mult timp pentru a admira locul.


    Prin desișuri acvatice



    Câteodată chinga vegetației slăbea descoperind locuri liniștite în care parcă și apa curgea mai încet, apoi începea din nou „jungla” și trebuia să lupt cu padela sau câteodată chiar cu mâinile goale pentru a rămâne în caiac.










    N-a fost ceea ce m-am așteptat. Poate că la cote normale, la viteze mici și lăsându-mi loc suficient să trec pe sub ramuri e mai bine, dar nu am găsit acea frumusețe care să mă farmece. Cred că râului îi lipsește viața, plantele de apă, nuferii.
    Life in colour!

  4. #4

    Default

    Chiru!, este interesantă expunerea, din păcate ar trebui să o iei în aval de Oradea, în josul Cheresig-ului sau în avalul Ant-ului, adică să treci granița. Ai ce să vezi. Vegetație sălbatică, faună diversă, maluri curate, porturi ...da porturi....cu tot ce vrei acolo, presărate pe toată lungimea Crișurilor, singurul inconvenient fiind acela ...TIMPUL....timpul ca să ajungi până la Tisza...
    Dacă vrei o zonă liniștită cu vegetație dar fără faună...doar cu aceleași oi, vaci și capre....este o zonă foarte frumoasă între Urviș și Tinca, la Șoimi având și un pic de aventură la cariera de piatră, unde apele se învolburează un pic când întâlnesc versantul de bazalt, iar la Ginta parcă timpul rămâne pe loc la acumularea de la moara de apă.

  5. #5

    Default

    Quote Originally Posted by CrocodiluDiluDilu View Post
    Cu fiecare zi ce trece este tot mai evident că trăim într-o lume suprapopulată. Bunăstarea ne face mofturoși sau chiar individualiști și egoiști: nu vrem să împărțim cu cei pe care nu-i cunoaștem și nici măcar să folosim la comun, ca să nu fim scoși din zona noastră de confort. Și dacă totuși suntem de acord să împărțim lucruri, nu suntem de acord să împărțim clipe fiindcă înafară de cei apropiați nouă (cine se aseamănă se adună), ceilalți ni se par grobieni, ciudați, de neacceptat. Dar unde să te retragi din calea lor? Locurile facile sunt luate cu asalt, iar pentru cele periculoase sau sportive (munți, peșteri) adeseori nu suntem nici noi pregatiti.
    Nu cred ca bunastarea, de altfel relativa, determinata de context si unitati de masura, este "vinovata" de nevoia vitala de solitudine a unora. Solitudinea este cea mai pretioasa cand devine un ritual necesar de resetare si purificare a gandurilor si a emotiilor.

    Nu te duci sa cauti raspunsuri in "desert" cu prietenii cu care ai iesi la o bere si numai din cioburile de liniste absoluta a solitudinii se pot construi punti catre radacinile eu-lui...
    Last edited by DoiNomazi; 5 Sep 2016 at 12:06 AM.
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  6.  
     
  7. #6

    Default

    Kiru, cred ca aspectul mai putin atragator a fost cauzat de starea raului, nu neaparat de malurile lui. O apa umflata si tulbure te poate face sa te simti intrus si in loc sa iti gasesti linistea dorita, iti transmite din framantarea ei.
    Pe de alta parte nu omite faptul ca ai acumulat suficient de multe iesiri incat sa te atraga locuri din ce in ce mai spectaculoase (chiar daca nu o realizezi).
    O tura ca asta ti s-ar fi parut poate mult mai interesanta acum 7-8 ani

  8. #7

    Default

    Quote Originally Posted by DoiNomazi View Post
    Nu cred ca bunastarea, de altfel relativa, determinata de context si unitati de masura, este "vinovata" de nevoia vitala de solitudine a unora. Solitudinea este cea mai pretioasa cand devine un ritual necesar de resetare si purificare a gandurilor si a emotiilor.

    Nu te duci sa cauti raspunsuri in "desert" cu prietenii cu care ai iesi la o bere si numai din cioburile de liniste absoluta a solitudinii se pot construi punti catre radacinile eu-lui...
    Si tu ai dreptate
    O vorba romaneasca spune „câte bordeie atâtea obiceie”. Cauzele pentru care ne dorim locuri nepopulate pot fi nenumărate, dar cum nu ăsta era filonul articolului am enunțat unul „la întâmplare” și am trecut mai departe.
    Life in colour!

  9. #8

    Default

    Quote Originally Posted by Florio View Post
    Kiru, cred ca aspectul mai putin atragator a fost cauzat de starea raului, nu neaparat de malurile lui. O apa umflata si tulbure te poate face sa te simti intrus si in loc sa iti gasesti linistea dorita, iti transmite din framantarea ei.
    Posibil să fi contribuit și aspectul apei la părerea generală. O apă cvasistationară pe care să aluneci lent pe sub coroanele copacilor dă mai bine și dacă mai ai și loc pe unde să te strecori... În realitate (nu se vede în imaginile postate mai sus) am trecut de multe ori la propriu prin coroanele copacilor, operațiune soldată cu zgârieturi, chinuială și emoții privind posibilitatea de a mă răsturna, așa că tura a semănat cu străbaterea unei jungle în care fiecare metru câștigat trebuie muncit. N-a fost ceea ce căutam.

    Quote Originally Posted by Florio View Post
    Pe de alta parte nu omite faptul ca ai acumulat suficient de multe iesiri incat sa te atraga locuri din ce in ce mai spectaculoase (chiar daca nu o realizezi).
    O tura ca asta ti s-ar fi parut poate mult mai interesanta acum 7-8 ani
    Hm!
    Life in colour!

  10. #9

    Default

    Quote Originally Posted by CrocodiluDiluDilu View Post
    Si tu ai dreptate
    O vorba romaneasca spune „câte bordeie atâtea obiceie”. Cauzele pentru care ne dorim locuri nepopulate pot fi nenumărate, dar cum nu ăsta era filonul articolului am enunțat unul „la întâmplare” și am trecut mai departe.
    Am crezut ca iti cladesti un argument pornind de la fundatia unui enunt menit sa deschida poarta si sa invite la ping-pong-ul dialogului... Daca-i la intamplare, atunci nu m-am priceput eu sa-l citesc si am alunecat lateral dincolo de formele de relief ale solitudinii...
    DoiNomazi aka "Seasick & Grumpy", aflati intr-o perpetua TraveloTherapie

  11. #10

    Default Înapoi la Teuz


    foto: Dragoș

    Acum cinci ani am făcut o incursiune de neuitat pe Teuz. Aflasem că Teuzul ar fi unul dintre puținele râuri rămase sălbatice și chiar a fost atât de sălbatic încât n-am putut parcurge mai mult de doi kilometri, și aceia cu mare greutate din cauza unor baraje naturale formate din crengi uscate adunate de apă în locurile în care albia era mai îngustă. În primăvară mi-au revenit în memorie vechile imaginile în timp ce parcurgeam un canal tăiat prin pădure pe Tisa To, în Ungaria, și mi-a venit ideea că aș putea să degajez de crengi cursul Teuzului și să-l fac navigabil cu ambarcații ușoare măcar pe o porțiune de câțiva kilometri. Ideea s-a copt zilele trecute când am plecat din nou cu Dragoș spre Teuz, de data asta înarmați cu firez, topor și foarfecă de tăiat crengi.


    Am regăsit Teuzul la cote neobișnuit de mici. Balta de sub podul de lângă Șintea Mare avea adâncimea atât de mică încât caiacul se târa prin nămol.




    foto: Dragoș

    Din fericire peisajul ne-a îmboldit să nu ne dăm bătuți și după ce am intrat pe râu am început să plutim. După primii metri am fost opriți de o adunătură de crengi uscate oprite de o răchită rășchirată peste albia râului însă cu ajutorul firezului am degajat locul cu promptitudine. Lemnul răchitei și al altor specii ce trăiesc pe lângă malurile apelor de câmpie este atât de moale încât poate fi tăiat din câteva mișcări, ceea ce nu implică eforturi deosebite.


    Am avut de furcă cu multe baraje de crengi pe care le-am înlăturat parțial, atât cât să ne facem loc să trecem căci tocmai sălbăticia locurilor, aerul de neintervenție umană, îl face irezistibil.












    După o oră și jumătate de la plecare nu parcursesem decât 2,39km. Finalul a fost previzibil: un baraj de crengi extins câțiva metri în adâncime. Se făcea seară și nu avea rost să atac acest obstacol serios așa că am făcut cale întoarsă.










    Chiar dacă n-am putut parcurge prea mult, am căpătat certitudinea că barajele naturale pot fi cu ușurință înlăturate și e perfect posibil deschiderea unui culoar navigabil cu caiace sau canoe. Toamna se arată lungă și caldă și poate că ne va permite să revenim, poate după o perioadă mai ploioasă care să asigure un debit sporit râului.
    Life in colour!

Page 1 of 2 12 LastLast

Alte topicuri asemănătoare

  1. Va invit pe blogul meu pentru a citi aventuri din "Lumea Apelor"
    de Eugen Cubassa în topicul Jurnal de bord
    Răspunsuri: 4
    Ultimul post: 26 Sep 2011, 11:55 PM

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •