Lumea apelor

Cu fiecare zi ce trece este tot mai evident că trăim într-o lume suprapopulată. Bunăstarea ne face mofturoși sau chiar individualiști și egoiști: nu vrem să împărțim cu cei pe care nu-i cunoaștem și nici măcar să folosim la comun, ca să nu fim scoși din zona noastră de confort. Și dacă totuși suntem de acord să împărțim lucruri, nu suntem de acord să împărțim clipe fiindcă înafară de cei apropiați nouă (cine se aseamănă se adună), ceilalți ni se par grobieni, ciudați, de neacceptat. Dar unde să te retragi din calea lor? Locurile facile sunt luate cu asalt, iar pentru cele periculoase sau sportive (munți, peșteri) adeseori nu suntem nici noi pregătiți.
Din acest punct de vedere, înapoierea în ceea ce privește agrementul nautic a lăsat un gol ce poate fi exploatat. Râurile și bălțile oferă un potențial greu de evaluat. Este suficient să ascultăm argumentul „doctorului” din povestirea ”În deltă” a lui Jean Bart pentru a simți imboldul de a urca în barcă:

„... uneori doctorul rămânea în contemplare. Balta spunea el mișcat, mă farmecă. Munții rigizi și reci, pădurile triste și monotone mă apasă. Marea veșnic schimbătoare în oglinda căreia se reflectează cerul cu alte nuanțe la fiecare ceas îmi încântă ochii, dar numai balta îmi farmecă simțirea și-mi atâță mintea. Peisagiile de baltă, viața bogată și misterioase care se zbate în umezeala asta îmi evocă vârsta primelor epoci, începuturile vieții pe Pământ, enigma nepătrunsă a creațiunii. Când pentru întâia oară m-am găsit singur în pustietatea bălții în mijlocul acestor naturi solemne și primitive în care nu se simte nicio suflare omenească mi se parea că intru deodată într-o lume aparte, într-o lume rămasă printr-o vrajă în starea zămislirii, un colț de pământ peste care plutește încă tainicul parfum biblic din vechea povestire a facerii lumii în cele șase zile...”

Dar unde sunt bălțile astea? Unde sunt apele pe care să plutim înfiorați în căutarea acestor momente sublime, de singurătate? Rămase afară din circuitele turistice, le știu poate doar păsările călătoare sau poate ochiul artificial din văzduh, tăcutul Google Earth. Partea frumoasă este că putem atât să ne bucurăm de apă, cât și să explorăm. Acest topic este deschis celor ce au căutat, caută, au găsit și găsesc ochiuri de apă cu potențial de agrement. Experiența mi-a demonstrat că un mare râu, poluat și amenajat hidrotehnic își poate pierde aspectul plăcut, primordial pentru agrement, în timp ce un firav curs de apă, cu adâncimea de o palmă, nebăgat de nimeni în seamă poate fi fabulos. Vă invit să deschideți hărțile, să urcați caiacele pe mașini și să explorați aceste ape și în măsura în care căpătați experiență în depistarea lor, să ne-o împărtășiți și nouă. Atenție! Nu locurile ne interesează, fiindcă e bine ca ele să rămână mai departe ferite de interesul oamenilor, ci felul în care ele pot fi depistate. Succes!
 
Ce căutăm?

Pentru a căuta, trebuie mai întâi să stabilim niște criterii. Pentru ca o apă să fie atrăgătoare pentru agrement nautic trebuie să fie plasată într-un cadru natural fermecător.
Posibile cazuri:
Rârile sau brațele răurilor, ce trec prin păduri.

delta19.JPG


ceata10.JPG

Bălțile formate din brațele moarte ale râurilor de câmpie ce au fost regularizate sau și-au schimbat cursul.

koros-6.jpg


koros-14.jpg

Lacurile de acumulare de altitudine

titicaca4.JPG


titicaca10.JPG

Lacurile de câmpie, adiacente marilor cursuri de apă.

map-8.jpg


tisa7a.JPG


tisa4.JPG

 
O încercare

Mi-am îndreptat atenția spre râurile din vecinătatea orașului (Oradea). Din păcate o primă vizualizare în Google Earth m-a descurajat complet: înafara râurilor mari (ex: Crișul Repede) albiile micilor ape de câmpie nu sunt umbrite de vegetație ceea ce le face banale. Nu e nimic interesant a străbate cu caiacul un mic canal ce trece printr-o câmpie goală. Peisagistic ne putem astepta la asa ceva:

IMG_7539.jpg

Barcăul la Sînlazăr​

Având acest lucru în minte, am căutat segmente ale cursului care să treacă prin păduri sau măcar care să aibă un brâu de vegetație dealungul lor și am găsit un astfel de loc pe Barcău. În Google Earth imaginea se prezenta asa:

googleearth.jpg

Barcăul în dreptul localității Poclușa​

Am pus caiacul pe mașină și m-am dus să văd cum arată peisajul. Mă așteptam ca brâul de vegetație reperat în imaginile aeriene să fie format din copaci, cu aspect de pădure, însă la fața locului n-am găsit decât o încâlceală de sălcii, răchiți și tufișuri.

IMG_7561.jpg

Malul apei​

Era iunie și apa era umflată de ploile abundente căzute în ultima săptămână. Am lansat caiacul fără prea mari speranțe. Cotele ridicate făceau ca în unele locuri bolțile de vegetație să se apropie de suprafața apei atât de mult încât să nu-mi lase suficient loc să trec pe sub ele și în curând a început lupta cu crengile. Barcăul curgea repede și mâlos astfel că orice poticnire de acest gen se putea solda cu o răsturnare, în plus cursul era atât de strâmt încât nu prea aveam loc de întors. În aceste condiții înaintarea era chinuitoare, nelăsându-mi prea mult timp pentru a admira locul.

IMG_7562.jpg

Prin desișuri acvatice

IMG_7566.jpg


Câteodată chinga vegetației slăbea descoperind locuri liniștite în care parcă și apa curgea mai încet, apoi începea din nou „jungla” și trebuia să lupt cu padela sau câteodată chiar cu mâinile goale pentru a rămâne în caiac.

IMG_7554.jpg


IMG_7558.jpg


IMG_7570.jpg


IMG_7547.jpg


IMG_7545.jpg

N-a fost ceea ce m-am așteptat. Poate că la cote normale, la viteze mici și lăsându-mi loc suficient să trec pe sub ramuri e mai bine, dar nu am găsit acea frumusețe care să mă farmece. Cred că râului îi lipsește viața, plantele de apă, nuferii.
 
Chiru!, este interesantă expunerea, din păcate ar trebui să o iei în aval de Oradea, în josul Cheresig-ului sau în avalul Ant-ului, adică să treci granița. Ai ce să vezi. Vegetație sălbatică, faună diversă, maluri curate, porturi ...da porturi....cu tot ce vrei acolo, presărate pe toată lungimea Crișurilor, singurul inconvenient fiind acela ...TIMPUL....timpul ca să ajungi până la Tisza...
Dacă vrei o zonă liniștită cu vegetație dar fără faună...doar cu aceleași oi, vaci și capre....este o zonă foarte frumoasă între Urviș și Tinca, la Șoimi având și un pic de aventură la cariera de piatră, unde apele se învolburează un pic când întâlnesc versantul de bazalt, iar la Ginta parcă timpul rămâne pe loc la acumularea de la moara de apă.
 
Cu fiecare zi ce trece este tot mai evident că trăim într-o lume suprapopulată. Bunăstarea ne face mofturoși sau chiar individualiști și egoiști: nu vrem să împărțim cu cei pe care nu-i cunoaștem și nici măcar să folosim la comun, ca să nu fim scoși din zona noastră de confort. Și dacă totuși suntem de acord să împărțim lucruri, nu suntem de acord să împărțim clipe fiindcă înafară de cei apropiați nouă (cine se aseamănă se adună), ceilalți ni se par grobieni, ciudați, de neacceptat. Dar unde să te retragi din calea lor? Locurile facile sunt luate cu asalt, iar pentru cele periculoase sau sportive (munți, peșteri) adeseori nu suntem nici noi pregatiti.

Nu cred ca bunastarea, de altfel relativa, determinata de context si unitati de masura, este "vinovata" de nevoia vitala de solitudine a unora. Solitudinea este cea mai pretioasa cand devine un ritual necesar de resetare si purificare a gandurilor si a emotiilor.

Nu te duci sa cauti raspunsuri in "desert" cu prietenii cu care ai iesi la o bere si numai din cioburile de liniste absoluta a solitudinii se pot construi punti catre radacinile eu-lui... :)
 
Ultima editare:
Kiru, cred ca aspectul mai putin atragator a fost cauzat de starea raului, nu neaparat de malurile lui. O apa umflata si tulbure te poate face sa te simti intrus si in loc sa iti gasesti linistea dorita, iti transmite din framantarea ei.
Pe de alta parte nu omite faptul ca ai acumulat suficient de multe iesiri incat sa te atraga locuri din ce in ce mai spectaculoase (chiar daca nu o realizezi).
O tura ca asta ti s-ar fi parut poate mult mai interesanta acum 7-8 ani :)
 
Nu cred ca bunastarea, de altfel relativa, determinata de context si unitati de masura, este "vinovata" de nevoia vitala de solitudine a unora. Solitudinea este cea mai pretioasa cand devine un ritual necesar de resetare si purificare a gandurilor si a emotiilor.

Nu te duci sa cauti raspunsuri in "desert" cu prietenii cu care ai iesi la o bere si numai din cioburile de liniste absoluta a solitudinii se pot construi punti catre radacinile eu-lui... :)

Si tu ai dreptate :)
O vorba romaneasca spune „câte bordeie atâtea obiceie”. Cauzele pentru care ne dorim locuri nepopulate pot fi nenumărate, dar cum nu ăsta era filonul articolului am enunțat unul „la întâmplare” și am trecut mai departe.
 
Kiru, cred ca aspectul mai putin atragator a fost cauzat de starea raului, nu neaparat de malurile lui. O apa umflata si tulbure te poate face sa te simti intrus si in loc sa iti gasesti linistea dorita, iti transmite din framantarea ei.

Posibil să fi contribuit și aspectul apei la părerea generală. O apă cvasistationară pe care să aluneci lent pe sub coroanele copacilor dă mai bine și dacă mai ai și loc pe unde să te strecori... În realitate (nu se vede în imaginile postate mai sus) am trecut de multe ori la propriu prin coroanele copacilor, operațiune soldată cu zgârieturi, chinuială și emoții privind posibilitatea de a mă răsturna, așa că tura a semănat cu străbaterea unei jungle în care fiecare metru câștigat trebuie muncit. N-a fost ceea ce căutam.

Pe de alta parte nu omite faptul ca ai acumulat suficient de multe iesiri incat sa te atraga locuri din ce in ce mai spectaculoase (chiar daca nu o realizezi).
O tura ca asta ti s-ar fi parut poate mult mai interesanta acum 7-8 ani :)

Hm!
 
Si tu ai dreptate :)
O vorba romaneasca spune „câte bordeie atâtea obiceie”. Cauzele pentru care ne dorim locuri nepopulate pot fi nenumărate, dar cum nu ăsta era filonul articolului am enunțat unul „la întâmplare” și am trecut mai departe.

Am crezut ca iti cladesti un argument pornind de la fundatia unui enunt menit sa deschida poarta si sa invite la ping-pong-ul dialogului... Daca-i la intamplare, atunci nu m-am priceput eu sa-l citesc si am alunecat lateral dincolo de formele de relief ale solitudinii... :)
 
Înapoi la Teuz

cover-2.jpg

foto: Dragoș​

Acum cinci ani am făcut o incursiune de neuitat pe Teuz. Aflasem că Teuzul ar fi unul dintre puținele râuri rămase sălbatice și chiar a fost atât de sălbatic încât n-am putut parcurge mai mult de doi kilometri, și aceia cu mare greutate din cauza unor baraje naturale formate din crengi uscate adunate de apă în locurile în care albia era mai îngustă. În primăvară mi-au revenit în memorie vechile imaginile în timp ce parcurgeam un canal tăiat prin pădure pe Tisa To, în Ungaria, și mi-a venit ideea că aș putea să degajez de crengi cursul Teuzului și să-l fac navigabil cu ambarcații ușoare măcar pe o porțiune de câțiva kilometri. Ideea s-a copt zilele trecute când am plecat din nou cu Dragoș spre Teuz, de data asta înarmați cu firez, topor și foarfecă de tăiat crengi.

IMG_0042_resize.jpg

Am regăsit Teuzul la cote neobișnuit de mici. Balta de sub podul de lângă Șintea Mare avea adâncimea atât de mică încât caiacul se târa prin nămol.

IMG_7849.jpg


IMG_9996_resize.jpg

foto: Dragoș​

Din fericire peisajul ne-a îmboldit să nu ne dăm bătuți și după ce am intrat pe râu am început să plutim. După primii metri am fost opriți de o adunătură de crengi uscate oprite de o răchită rășchirată peste albia râului însă cu ajutorul firezului am degajat locul cu promptitudine. Lemnul răchitei și al altor specii ce trăiesc pe lângă malurile apelor de câmpie este atât de moale încât poate fi tăiat din câteva mișcări, ceea ce nu implică eforturi deosebite.

IMG_7835.jpg

Am avut de furcă cu multe baraje de crengi pe care le-am înlăturat parțial, atât cât să ne facem loc să trecem căci tocmai sălbăticia locurilor, aerul de neintervenție umană, îl face irezistibil.

IMG_7832.jpg


IMG_7831.jpg


IMG_7839.jpg


IMG_7825.jpg


IMG_7823.jpg


IMG_7811.jpg

După o oră și jumătate de la plecare nu parcursesem decât 2,39km. Finalul a fost previzibil: un baraj de crengi extins câțiva metri în adâncime. Se făcea seară și nu avea rost să atac acest obstacol serios așa că am făcut cale întoarsă.

IMG_7815.jpg


IMG_7806.jpg


IMG_7843.jpg


IMG_7845.jpg


IMG_7852.jpg

Chiar dacă n-am putut parcurge prea mult, am căpătat certitudinea că barajele naturale pot fi cu ușurință înlăturate și e perfect posibil deschiderea unui culoar navigabil cu caiace sau canoe. Toamna se arată lungă și caldă și poate că ne va permite să revenim, poate după o perioadă mai ploioasă care să asigure un debit sporit râului.
 
Din nou pe Teuz

A doua îcercare a fost pe Teuz. Am mai fost pe Teuz acum cinci ani așa că știam că trebuie să mă aștept la baraje din crengi uscate pentru care m-am înarmat cu mine firez, topor și foarfecă de tuns pomii. Am plecat la drum împreună cu Dragoș și am pus pe mașină caiacul dublu Victor.


IMG_0042_resize.jpg


Lansarea de lângă pod (foto: Dragoș)​


Prima impresie a fost negativă. Vlăguit de căldura verii râul era la cote minime. Am pus caiacul pe apă la podul din vecinătatea localității Șintea Mare, în locul în care râul se întinde formând o baltă puțin adâncă pe care am vâslit trăgând chila prin mâlul de pe fund. Speram ca odată intrați în albia râului nivelul apei să crească și chiar așa s-a întâmplat.
În scurt timp am fost blocați de primul baraj de crengi uscate înghesuite de rău într-o răchită. Am folosit fierăstrăul bucuros că crengile proveneau din speciile de apă de pe mal, cu lemn de esență moale, ușor de tăiat și în câteva minute am debarasat zona și am trecut mai departe.


IMG_7835.jpg

Aspectul sălbatic al Teuzului​


De data asta peisajul era extraordinar. Suprafața apei era plină de frunze de nufăr și ici colo se ghiceau bobocii florilor stând să se deschidă, în timp ce malurile erau năpădite de vegetație arborescentă ca o veritabilă junglă.


IMG_0020_resize.jpg

Nufăr (foto Dragoș)​


Am mai întâlnit și alte baraje prin care ne-am croit drum cu toporul sau fierăstrăul. Uneori vegetația năpădea cursul apei și era suficient să toaletăm coroanele răchiților cu foarfeca de tuns, încercând totuși să nu exagerăm fiindcă tocmai aspectul neîmblânzit al peisajului îl face deosebit.


IMG_7806.jpg

Dragoș trecând de un baraj de crengi​


Într-o oră și jumătate am parcurs 2,39km și ne-am oprit la un hățaș ce mi-ar fi luat o jumătate de oră ca să-l deschid, dar drumul de întoarcere l-am parcurs într-o jumătate de oră.


IMG_7831.jpg

Înapoi​

Am ajuns la pod odată cu apusul soarelui, cu caiacul plin de crengi și frunze și hainele murdare de mâl, dar așa cum mă așteptam, râul a fost minunat.


IMG_7849.jpg

Final de tură​

Incursiunea mi-a întărit ideea că Teuzul poate fi o sursă de agrement nautic, cu condiția degajării albiei de barajele artificiale. Munca nu e grea fiindcă lemnele sunt de esență moale și odată făcută sunt șanse mari ca albia râului să rămână liberă.

Alte imagini:


IMG_7843.jpg


IMG_0009_resize.jpg


IMG_0025_resize.jpg


IMG_7811.jpg


IMG_7815.jpg


IMG_7825.jpg


IMG_7817.jpg


IMG_7832.jpg


IMG_9996_resize.jpg

foto: Dragoș

IMG_7821.jpg


IMG_7827.jpg


IMG_7845.jpg
 
Cu ocazia editiei de anul acesta a galei de proiectii „Expeditia - chemare in necunoscut”, desfasurata la Oradea in perioada 4-6 februarie, am prezentat un scurt slideshow axat pe zonele salbatice accesibile doar cu ambarcatii usoare.

 
Foarte fain, cât să-mi sporească dorul de ducă acum, când tocmai am contramandat tura pe Dunăre de săptămâna trecută.
În timp ce se derula, recunoșteam în imagini locuri prin care am fost (desigur, că nu-s, dar toate arată la fel :D ), pe canale ale Dunării, păduri inundate din proximitatea ei, sau ghioluri ale Deltei.
Întrebarea și-a găsit răspuns, în cuprinsul din finalul slideshow-ului.
Am observat și câteva imagini aeriene. Kiru, te-ai cocoțat în copaci?! :D
 
Foarte fain, cât să-mi sporească dorul de ducă acum, când tocmai am contramandat tura pe Dunăre de săptămâna trecută.
În timp ce se derula, recunoșteam în imagini locuri prin care am fost (desigur, că nu-s, dar toate arată la fel :D ), pe canale ale Dunării, păduri inundate din proximitatea ei, sau ghioluri ale Deltei.
Întrebarea și-a găsit răspuns, în cuprinsul din finalul slideshow-ului.

Asta e si scopul acestor prezentari: marirea presiunii interne :)
Am observat și câteva imagini aeriene. Kiru, te-ai cocoțat în copaci?! :D

Nu. Pe lacurile de pe Tisa exista niste „observatoare” (unul chiar apare in slideshow), niste platforme plasate la inaltime ce ofera panorame largi asupra peisajului lacustru.
 
La Holod

Anul ăsta n-am apucat să scot caiacele la apă și de câteva zile mă tot gândeam unde aș putea face o tură scurtă când ceva treabă la Petid m-a făcut să deschid Googlemaps. Crișul Negru este un râu frumos, mai ales în zona Ginta, dar vroiam ceva scurt căci eram pe fugă și în plus nu puteam coborî pe râu neavând cine să mute mașina. Am văzut în zonă un afluent al Crișului Negru, Holodul, un râu mititel, scurt și mai ales având malurile împădurite. Nefiind o apă mare, cu curent puternic, m-am gândit că aș putea face o tură de cinci kilometri dus întors, alocând pentru această ispravă cam două ore.

Am parcat mașina pe dig, în proximitatea podului dintre Ginta și satul Holod și am lansat caiacul. Râul avea apă suficientă cât să nu ating fundul și pe alocuri chiar și ceva curent. Fundul mâlos era plin de alge ce unduiau sub apă ca niște șerpi.

P6043225.jpg

În urmă cu câțiva ani am parcurs în Ungaria câteva râuri mici ce meandrau prin pădure și am rămas marcat de frumusețea peisajului și mai ales de sălbăticia acelor locuri. Din păcate la noi în țară asocierea rău/pădure este foarte rară, majoritatea apelor curgând prin terenuri agricole sau pe lângă pășuni, dar în imaginile aeriene Holodul părea să aibă copaci pe maluri și în zona finală, la confluența cu Crișul Negru meandra de-a dreptul prin pădure, ceea ce mă făcea să sper la un parcurs frumos.

P6043231.jpg

După câteva sute de metri de maluri golașe au apărut copacii și peisajul s-a schimbat. Albia liniară trăda faptul că râul fusese regularizat, pe alocuri observându-se pe mal gabioane înecate în mâl. Uneori râul se lățea pierzându-și adâncimea, alteori crengi picate în albie trebuiau ocolite, dar eram bucuros să fiu pe apă mai ales că, lucru rar, peisajul era curat fără pungi de nylon și (aproape) fără PETuri.

P6043232.jpg

După primul kilometru eram încântat. Deja mă gândeam că cele câteva crengi ce mi-au ieșit în cale ar putea fi înlăturate ușor într-o tură de curățare a răului și astfel s-ar putrea creea un traseu nautic de agrement, când înaintarea mi-a fost oprită definitiv de un baraj serios format din trunchiul unui copac căzut perpendicular pe rău și o grămadă de alte crengi adunate pe lângă el.

P6043240.jpg

Obstacolul era serios și nu putea fi depășit decât scoțând caiacul pe mal. Din fericire n-am luat cu mine decât o haină și aparatul foto, așa că n-am avut probleme de trambalare a bagajelor.

P6043236.jpg

Chiar dacă în general apa curgea lin, pe un pat de mâl, destul de des apăreau repezișuri, în zone cu prundiș. Uneori, încadrându-mă pe curent reușeam să trec cu bine, dar de cele mai multe ori auzeam pietrele zgâriind fundul caiacului și odată chiar a trebuit să cobor ca să nu eșuez.

P6043237.jpg

După o oră pe apă nu ajunsesem încă în zona meandrelor, unde râul trebuia să intre în pădure. Socotind în minte obstacolele trecute îmi era foarte clar că în amonte voi avea nevoie de mult mai mult timp, pe care nu-l aveam.

P6043244.jpg

Trebuia să mă opresc. Am ieșit la mal și am observat că la o oarecare distanță de firul apei exista un dig continuu de pământ, pe care se putea circua cu mașina. Am socotit că decât să o iau pe apă în amonte mă voi înapoia la mașină mult mai repede pe jos, așa că am pitit caiacul în tufe și am luat-o la fugă pe dig.

P6043241.jpg

Cei 3,5km parcuși pe apă i-am făcut în fugă în mai puțin de 30 de minute, apoi am revenit cu mașina fără probleme. Râul e destul de frumos, dar pragurile cu apa mica îl fac impracticabil pentru caiac.

P6043247.jpg
 
Ultima editare:
Fuga aceea de 30 de minute combinata cu teama usurarii de kayak, unora, le-ar fi izgonit toata linistea si relaxarea ce ar fi trebuit sa se produca si instaleze.

Nuuuu, nu era vorba despre teama de a ramane fara caiac. Nu era nici tipenie de om pe acolo, in plus am tras caiacul intr-o rapa, intr-un lan de urzici cat mine de mari. Am luat-o la fuga pentru a salva timp pentru a ajunge in oras la o anume ora. Cam asa mi se intampla cand fac ture de weekend in timpul saptamanii :)

Un copac si doua accesorii de folos in astfel de situatii,

Ingenioasa metoda ta de a prinde cablul de caiac :)
 

Back
Sus