Page 1 of 5 12345 LastLast
Results 1 to 10 of 48

Topic: Operatiunea Hiroshima

  1. #1

    Default Operatiunea Hiroshima

    Episodul 1: Cel ce i-a dat nume

    10 aprilie seara. Pun mana pe telefon, incerc sa imi fac curaj. Il deblochez, caut numarul lui Seba cat de incet pot. Apelez. Imi raspunde ca de obicei artagos:

    – Daeh

    Cu vocea mea cea mai dulce il intreb ce mai face, ii spun cat mi-a fost dor de el in ultima vreme, ce om deosebit e… sigur, nici nu asteptam sa mearga. Mi-o reteaza scurt:

    – Mai bine zi ce-ai de zis.

    Trag aer in piept si spun dintr-o suflare:

    – Am cumparat o barca. E in Creta. Mergem s-o aducem in Halkidiki de 1 mai, am luat biletele de avion.

    La celalalt capat al firului tacere. Numar secundele: 1, 2… Stiu ce urmeaza. 3, 4… daca dureaza mai mult de 5 e groasa. 5… vine prima replica taraganata:

    – Dar motor are?

    Ura! Pentru intrebarea asta sunt cel mai pregatit: Turui:

    – Seba, e o zana de motor, nou nout, are 140 de ore de functionare, toarce ca un motan cand e viscol afara si a mancat Kitikat…

    Dar Seba nu trebuie subapreciat.

    – Cand a fost pornit ultima data?

    – Acum doi ani, dar…

    – Vele are?

    – Sigur, sunt aproape noi, fosnesc ca asternuturile unei fete mari din Maramures….

    – Ai vazut cu ochii tai?

    – Fata mare din Maramures?

    – Bine ca esti tu desptept… Catargul cum e?

    Stiam ca o s-o nimereasca in cele din urma…

    – Ar mai fi de aranjat niste prinderi de sarturi, un pic de coroziune electrochimica la talpa, nu e mare lucru, mai ales pentru un maestru ca tine…

    – Lasa lasa, ce mai trebuie reparat?

    Acum fac eu o pauza…

    – Iti trimit poze pe mail.

    – Ok, te sun dupa ce le vad.

    Imi aprind o tigara. Astept. Pana sa o termin suna telefonul. Raspund si tac, sau mai precis dau replicile in gand:

    – Bai esti nebun

    – (Nu esti nici primul care mi-o zice si nici nu e prima data cand mi-o zici tu).

    – Cum crezi ca facem 400 de mile cu dracia aia?

    – (o luam spre nord, trecem prin Santorini, dupa care printre Ciclade si daca trecem de stramtoarea dintre Andros si Evia e ca si cum am fi ajuns)

    – Nici macar nu stii daca pluteste

    – (N-as putea sa te contrazic)

    – Te bazezi pe faptul ca a fost a unui neamt

    – (in Skopelos o sa aflam mai multe despre parerea lui Seba despre abilitatile tehnice ale poporului care a inventat foraibarul)

    – Tu stii ca o sa luam in bot si vantul si valurile si curentul?

    – (daca bate vantul din nord, ceea ce e doar probabil, nu si sigur)

    – Dupa cum arata instalatia electrica n-o sa functioneze nimic pe barca aia

    – (o carpim noi cat sa ajungem ca doar nu e cu computer central ca in Startrek)

    – Nici macar buda nu suntem siguri ca functioneaza

    – (avem ghiordel)

    – Pilotul automat arata ca din al doilea razboi mondial

    – (se va dovedi ulterior ca functioneaza perfect dar doar pe curs 350)

    – Fac pariu ca nu mai ai pe nimeni atat de nebun incat sa mearga

    – (ceva idei as avea dar…)

    – Daca vrem sa ne sinucidem putem gasi modalitati mai rapide

    – (dar nu atat de placute)

    Face o mica pauza, semn ca a obosit. Cu Seba e ca la drill la pescuit, daca a luat prima gura de aer incepe sa se calmeze. Incep sa sper ca scap fara intrebarea esentiala. Nici nu apuc sa sper asta ca vine sec:

    Acte are?

  2. #2

    Default

    Quote Originally Posted by calin1967 View Post
    Episodul 1: Cel ce i-a dat nume

    10 aprilie seara. Pun mana pe telefon, incerc sa imi fac curaj. Il deblochez, caut numarul lui Seba cat de incet pot. Apelez. Imi raspunde ca de obicei artagos:

    – Daeh

    Cu vocea mea cea mai dulce il intreb ce mai face, ii spun cat mi-a fost dor de el in ultima vreme, ce om deosebit e… sigur, nici nu asteptam sa mearga. Mi-o reteaza scurt:

    – Mai bine zi ce-ai de zis.

    Trag aer in piept si spun dintr-o suflare:

    – Am cumparat o barca. E in Creta. Mergem s-o aducem in Halkidiki de 1 mai, am luat biletele de avion.

    La celalalt capat al firului tacere. Numar secundele: 1, 2… Stiu ce urmeaza. 3, 4… daca dureaza mai mult de 5 e groasa. 5… vine prima replica taraganata:

    – Dar motor are?

    Ura! Pentru intrebarea asta sunt cel mai pregatit: Turui:

    – Seba, e o zana de motor, nou nout, are 140 de ore de functionare, toarce ca un motan cand e viscol afara si a mancat Kitikat…

    Dar Seba nu trebuie subapreciat.

    – Cand a fost pornit ultima data?

    – Acum doi ani, dar…

    – Vele are?

    – Sigur, sunt aproape noi, fosnesc ca asternuturile unei fete mari din Maramures….

    – Ai vazut cu ochii tai?

    – Fata mare din Maramures?

    – Bine ca esti tu desptept… Catargul cum e?

    Stiam ca o s-o nimereasca in cele din urma…

    – Ar mai fi de aranjat niste prinderi de sarturi, un pic de coroziune electrochimica la talpa, nu e mare lucru, mai ales pentru un maestru ca tine…

    – Lasa lasa, ce mai trebuie reparat?

    Acum fac eu o pauza…

    – Iti trimit poze pe mail.

    – Ok, te sun dupa ce le vad.

    Imi aprind o tigara. Astept. Pana sa o termin suna telefonul. Raspund si tac, sau mai precis dau replicile in gand:

    – Bai esti nebun

    – (Nu esti nici primul care mi-o zice si nici nu e prima data cand mi-o zici tu).

    – Cum crezi ca facem 400 de mile cu dracia aia?

    – (o luam spre nord, trecem prin Santorini, dupa care printre Ciclade si daca trecem de stramtoarea dintre Andros si Evia e ca si cum am fi ajuns)

    – Nici macar nu stii daca pluteste

    – (N-as putea sa te contrazic)

    – Te bazezi pe faptul ca a fost a unui neamt

    – (in Skopelos o sa aflam mai multe despre parerea lui Seba despre abilitatile tehnice ale poporului care a inventat foraibarul)

    – Tu stii ca o sa luam in bot si vantul si valurile si curentul?

    – (daca bate vantul din nord, ceea ce e doar probabil, nu si sigur)

    – Dupa cum arata instalatia electrica n-o sa functioneze nimic pe barca aia

    – (o carpim noi cat sa ajungem ca doar nu e cu computer central ca in Startrek)

    – Nici macar buda nu suntem siguri ca functioneaza

    – (avem ghiordel)

    – Pilotul automat arata ca din al doilea razboi mondial

    – (se va dovedi ulterior ca functioneaza perfect dar doar pe curs 350)

    – Fac pariu ca nu mai ai pe nimeni atat de nebun incat sa mearga

    – (ceva idei as avea dar…)

    – Daca vrem sa ne sinucidem putem gasi modalitati mai rapide

    – (dar nu atat de placute)

    Face o mica pauza, semn ca a obosit. Cu Seba e ca la drill la pescuit, daca a luat prima gura de aer incepe sa se calmeze. Incep sa sper ca scap fara intrebarea esentiala. Nici nu apuc sa sper asta ca vine sec:

    Acte are?
    Hahahah... e ceva între Radu Theodoru și Mircea Sântimbreanu
    Dar poze cu pecinginea de pe barcă, nu-s ?

  3. #3

    Default

    Foarte incitant
    Life in colour!

  4. #4
    Senior Member pelicanul's Avatar
    Membru din
    Jul 2011
    Locația
    Constanta
    Posturi
    1.032

    Default

    Quote Originally Posted by Florio View Post
    Hahahah... e ceva între Radu Theodoru și Mircea Sântimbreanu

  5. #5

    Default

    Episodul 1 continuare

    – Acte are?

    La intrebarea cu pricina stiu ca orice as raspunde nu e bine. E ca si cum ai fi zgariat BMW-ul nou al smecherului cartierului care te intreaba cu o voce pe joase daca te grabesti rau. Produc un sunet care ar fi putut fi orice intre da, nu, oftat, gemet, sughit si scartiit de usa de hambar.

    – Ce-ai zis?

    Repet sunetul. De data asta iese mai mult ca un scheunat.

    – Bai, are sau nu acte?

    – Am contractul cu neamtul

    – Atat?

    – Seba, hai sa ne concentram la chestiile esentiale, la bucuria calatoriei, la locurile minunate pe care le vom strabate si pe care oamenii de rand le vad de pe mal…

    – Adica vrei sa mergem fara oprire?

    – Nu pornim cu idei preconcepute, vom simti vantul, valul, marea, armonia universului si vom decide impreuna cum ne vom integra in ea

    – Bai, stii ca ma enerveaza textele de om de vanzari.

    – Adica te-a convins vreodata vreunul?

    – Nu

    – Pai atunci ce ai cu mine?

    Seba pica pe ganduri. Stiu ca nu e bine sa intrerupi un om care se gandeste cum sa rezolve o situatie in care esti implicat. In plus, mizez pe sufletul mare al lui Seba. Intr-un final, de la celalat capat al firului se aude un oftat:

    – Mda, se va numi Hiroshima… operațiunea Hiroshima…

    Toata povestea pe masura ce e scrisa aici: http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/

  6.  
     
  7. #6

    Default

    Ziua 0, când am ajuns in zona radioactivă, Heraklion, Creta
    Surpriza a constat în faptul că dezastrul nu era atât de mare, fotografiile aeriene luate de Călin îmi făcuseră impresia că barca necesita lucrări mai de amploare
    Unul din motivele stării tehnice îmbunătățite, comparativ cu pozele, a fost și grecul Gregori (peck), grec ce ne-a impresionat cu abilitățile sale în domeniul reparațiilor dar mai ales cu tariful final, emis probabil în baza pavilionului pupa.

    Oricum, primele discuții cu Călin despre obiectul în cauză, au sunat cam așa:
    - Călin, cât estimezi că e de lucru la barcă?
    - Maxim o zi!
    - Aha, deci cam o săptămână!

    In poze, Hiroshima și câțiva vecini de cavalet. Un fel de natura moarta cu substrat de operă vie...



    Sent from my Mi-4c using Tapatalk

  8. #7

    Default

    Ziua 1
    Datul la apă

    După negocieri cu macaragiii locali, deloc impresionați de strădaniile noastre de a face din rahat bici, care să pocnească și să nu stropească, înghițim sec și ne aliniem iarăși la preturi dictate de culorile pavilionului pupa

    Culmea e că macaraua nu a întârziat și a apărut la ora stabilită.

    După sumare pregătiri și ceva strigăte către Călin, foarte stresat in acele momente, reușim să plasăm destul de prost baloanele de acostare în borduri și încă două parâme, una in prova și una in pupa și începem...

    După alte strigăte intr-o amestecătură de română, greacă și engleză, condimentată de desele bip-uri ale macaralei, ne trezim brusc la nivelul 2 al operațiunii: Hiroshima plutește.
    Rearanjarea baloanelor, legarea parâmelor, legănatul bărcii, ne-au făcut să ne simțim ca atunci când ieși dintr-un examen la care știi că nu ai făcut totul perfect dar nici nu l-ai picat.
    Începe 'level 2'!




    Sent from my Mi-4c using Tapatalk

  9. #8

    Default

    Quote Originally Posted by sebba View Post
    Ziua 1
    Datul la apă

    ..........................................
    Sent from my Mi-4c using Tapatalk
    Asta era episodul a carei filmare m-a ținut cam tensionat . Cu ezitările macaragiului, deasupra marginii erodate a cheiului, vedeam neputincioase fenderele din tribord, la o eventuală.... dar nici nu vreau să mă gândesc.
    Totul e bine când se termină cu... plutit lin

  10. #9

    Default

    Da, da, ăla e...
    Și strigam la Călin că nu ne trebuie baloane la babord dar la cat de agitat era nu a mai auzit ce spuneam...

    Sent from my Mi-4c using Tapatalk

  11. #10

    Default

    Asadar, cu Seba convins intr-un final, barca e ca si in Neos Marmaras. Mai ramane sa o ducem acolo. Pentru asta ne-ar mai trebui unul-doi membri de echipaj. Incep sa ma gandesc la portretul robot: experienta in sailing, priceput la reparat orice, rezistent la oboseala, foame, sete, cu nervii tari (se va dovedi ulterior ca va fi nevoie), nivel de toleranta la risc ridicat (ma rog, iesit din scala), simt al umorului dezvoltat.

    Il sun pe prietenul meu de-o viata:

    – Ce mai faci?

    Pauza circumspecta. Numar in gand 1, 2, 3… incep sa ma obisnuiesc

    – Calin, tu nu ma suni nici de ziua mea.

    – Viata e atat de frumoasa si trebuie sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ziua noastra.

    – Sau ultima… stiu teoriile tale. Ce idee ti-a mai venit?

    – Ai program de 1 mai?

    – Mi-e frica sa raspund

    – Vroiam sa te invit la o croaziera pe Marea Egee din Creta pana in Neos Marmaras

    – Adica ti-ai mai cumparat o barca?

    – Mda

    – Tot de pe ebay?

    – Evident

    – Pluteste?

    – Vrei raspunsul lung sau scurt?

    – Nu-l vreau pe niciunul. Uite cum facem: Stii ca tu esti barza chioara careia ii face Dumnezeu cuib, dar mai bine sa fim siguri ca macar unul dintre noi supravietuieste. Daca intri in vreo belea suna-ma ca de obicei. Vant de unde vrei tu!

    – Alo Seba, deja suntem trei. Ce-i drept nu toti pe barca.

    – Hm?

    – Al treilea e alaturi de noi cu sufletul

    – Sufletel, daca nu suntem macar trei va trebui sa ne oprim din insula in insula sa dormim.

    – Cum sa ne oprim, eu trebuie sa fiu la serviciu marti.

    – Atunci mai gaseste pe cineva…

    Reanalizez portretul robot. De fapt, cu minitehnicusul de Seba prin zona nu e atat de important sa fie priceput la reparat chestii. Dimpotriva. Si avem loc suficient pentru apa si mancare, mergem printre insule, asa ca nu trebuie sa fie vreun fost luptator din Afganistan. Incep sa imi vina idei.

    – Alo!

    – Calin, ce placere sa te aud, ce mai faci?

    – Nimic deosebit, ca omul… cu serviciul, cu casa, cu familia, cu un velier pe care l-am cumparat si trebuie adus de 1 mai din Creta in Halkidiki…

    – Cu ce???

    – Pai am zis, familia, serviciul….

    – Lasa mistourile, ce velier?

    – E o chestie care pluteste, pe care o impinge vantul

    – Stiu mai ce e ala velier, vroiam sa fiu sigur ca am auzit bine

    – Stii, oamenii sunt de doua feluri, cei care cauta certitudini si cei care cauta experiente. Nu te lasa atras de mirajul ca poti fi sigur de ceva in viata. Pe langa marea dezamagire pe care o vei avea cand vei realiza acest lucru, viata traita pana atunci va iti va parea trista si cenusie ca o profesoara de limba rusa care asteapta tranvaiul 23 in ploaia inghetata de noiembrie, carand dictionarul ortoepic in poseta din vinilin uzata la colturi.

    – Stii ce zic eu, hai sa impartim universul pe din doua, jumatatea ta cu incertitudinile cum ar fi pe cine o sa reusesti sa convingi, si jumatatea mea cu mici certitudini care plutesc intr-o mare de intrebari filozofice, ca niste zapaciti cu colace de salvare carora li s-a scufundat barca in marea Egee, cum ar fi ca nu vin cu voi nici sa-mi prinzi degetele la usa de la lift. Dar pot sa-ti imprumut o pluta de salvare.

    Reanalizez iar portretul robot. Ce mi-o fi venit cu experienta de sailing? Ca doar nu trecem Atlanticul in sezonul uraganelor. Si daca o fi vreun ardelean fara simtul umorului ce daca? Oricum Seba stie un singur banc, ala cu ariciul, pe care il spune in fiecare zi, pana ajungem s-o prinde el de poanta.

    – Alo! Ce mai faci maestre, tot internetul vuieste de ispravile tale. Nenumarate domnisoare corporatiste mi-au marturisit ca ti-au inramat poza si dorm cu ea sub perna. Ba cateva din ele m-au rugat sa le imprumut o freza sa rotunjeasca colturile ca se trezesc dimineata zgariate.

    – Pai si cu ce-ai vrea sa doarma sub perna? cu un Rembrandt?

    – Intotdeauna ti-am apreciat modestia. Ce program ai de 1 mai?

    – Merg in Grecia sa caut specii endemice de soparle

    – Fii atent aici: Mergem in Creta, luam o barca, plecam inspre Santorini, Ios, Paros, Mikonos, Tinos, Andros, Evia, Skopelos… ce mai, raiurile lighioanelor bolnave.

    – Cum adica bolnave?

    – Pai n-ai zis tu ceva de o epidemie?

    – Endemice, nu epidemice desteptule. Nu suna rau. In Mikonos traieste o soparla care a dat numele crocodilului de Nil. Cat stam acolo?

    – Nu oprim in Mikonos, doar trecem pe langa ea.

    – Cu un pic de noroc o gasim si in Paros. Acolo cat stam?

    – Nici acolo nu oprim

    – Dar unde oprim?

    – Nicaieri, dar poate iese vreuna pe plaja sa ne faca cu mana. Ai teleobiectiv?

    – In conditiile astea eu nu vin, dar stii ceva, pot sa iti iau masina din parcarea aeroportului din Salonic si sa ti-o duc in Neos Marmaras.

    Asadar n-am reusit sa conving pe nimeni dar ne-am ales cu o pluta, o mutare de masina si o polita de asigurare in alb. Toate bune, dar am senzatia acuta ca Seba n-o sa realizeze ca operatiunea a fost un succes. Nici n-apuc sa gandesc asta ca suna. Imi fac rapid un plan de comunicare, numar pana la 3, trag aer in piept si raspund.

    – Bai, tu stii cum e cu barza chioara?

    – Toti aveti impresia ca sunt barza chioara, ignorati munca, talentul si experienta de viata care constituie temelia, piatra unghiulara si contraforturile edif…

    – Bai ma lasi…

    – Ca sa nu mai vorbim de impactul pe care aceste vorbe le pot avea asupra unui psihic delicat, a unui suflet sensibil, a unei…

    – Am vorbit cu Mihai, vine.

    – ?

    – Nici n-a clipit cand i-am povestit ca nu stim daca pluteste, ca motorul n-a fost pornit de ani de zile, ca tu esti un inconstient pe care viata amara de la corporatie il face sa aiba tendinte suicidale, ca vrei sa mergem fara oprire. A zis da imediat.

    – Bai Seba, nu e de glumit cu asta. Cum vorbea? Parea in regula?

    – Mie mi s-a parut ca vorbea normal, n-am sesizat nimic deosebit.

    – Tie nu ti s-ar parea nimic deosebit nici daca te-ar suna Basescu sa se ofere voluntar.

    – Pai nu e marinar? Ce crezi, ca n-ar vrea si el sa scape cateva zile de nevasta?

    – Bai, daca te suna, zi-i ca s-a ocupat locul, l-am luat pe Piri Reis. Zi mai bine daca Mihai parea sa aiba depresie.

    – Nu

    – Seba, Mihai e om serios, asezat, cu scaun la cap, nu se poate sa vrea sa vina cu noi.

    – Bai tu n-auzi de aproape? Vrea si gata.

    Cateva saptamani mai tarziu misterul s-a lamurit. Cand l-a sunat Seba, Mihai tocmai se hotarase sa se insoare.

Page 1 of 5 12345 LastLast

Alte topicuri asemănătoare

  1. Operatiunea Meridianele Tacerii
    de Admin în topicul Jurnal de bord
    Răspunsuri: 238
    Ultimul post: 18 Jun 2017, 12:00 PM

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •