Îmi doream demult să ajung pe Drina, de când citisem în Yachting Pleasure articolul lui Bogdan Florescu despre prima lui coborâre dealungul râului. Izvorând din Bosnia și având bazinul hidrologic cu cea mai mare suprafață din Alpii Dinarici, Drina este un râu plin de vitalitate, cu apa verde și adâncă, ce străbate partea montană croindu-și drum prin chei și canioane pentru a se risipi apoi în câmpie și a-și sfârși parcursul de 350 de kilometri în Sava. Frumusețea locurilor și lipsa repezișurilor sau a cascadelor îl fac ideal pentru agrement, singurele obstacole fiind barajele de la Perucac și de la Mali Zvornik, însă faptul că pe o mare distanță formează granița naturală dintre Serbia și Bosnia-Herțegovina crează probleme de ordin administrativ, rezolvabile și acestea dacă acceptam să ne înscriem în regata anuală organizată de cluburile sârbe de canotaj. Încă de la începutul anului am găsit invitatia pe FB și m-am grăbit să mă înscriu, apoi, rând pe rând au aderat la idee o seamă de prieteni astfel că în „bisericuța” noastră ne-am strâns opt caiaciști.
E frumos să împarți clipele plăcute împreună cu prietenii, mai ales cu cei cu care nu te vezi în fiecare zi, așa că sâmbătă 29 aprilie 2017 Mike ajungea la Oradea din Suceava, alăturându-se echipei Cosmina, Kiru, Răzvan și Marco, iar din Simeria plecau cu o alta mașină Grasu cu Janu, urmând să ne întâlnim la Timișoara, să-l luăm cu noi și pe Radu în ceea ce urma să fie Regata Comemorativă Vitomir Dizdarevic – Amiralul Kuk.
m ieșit din țară pe la Moravița, continuând spre Smederevo. Se știe că drumurile din fosta Iugoslavie sunt adeseori strâmte însă într-o intersecție după Vrsac GPS-ul ne ghida spre un fel de alee ce nu inspira încredere, dar pe care am abordat-o, totuși, din prea mult entuziasm. După câțiva kilometri am tranzitat un sat extrem de pitoresc, cu casele pierdute în vegetație, dincolo de care drumul s-a subțiat și mai mult, ajungând la lățimea unei mașini. Deja intrasem în horă așa că am continuat printr-un fel de pădure rară, ce-i drept frumoasă, însă când au apărut discontinuități în asfalt ne-am oprit la sfat. Nimănui nu-i venea să se întoarcă atâta amar de drum și urmele de cauciucuri imprimate în pământ dovedeau că ruta era circulată așa că ne-am făcut curaj să mergem înainte. GPS-ul își făcuse treaba și alesese cea mai scurtă rută așa că acum traversam Rezervația Naturală Deliblatska Pescara. Când cu a-ntâia, când cu a doua, am reușit în cele din urmă să o scoatem la liman, adică la o șosea în toată regula pe care am ajuns la podul peste Dunăre de lângă Smederevo, apoi am intrat pe autostradă pentru următorii 60 de kilometri și am continuat prin Kragujevak, Cacak și Uzice în ciuda ploii ce ne transforma parbrizele în acvarii. Intram în munți și norii lânoși ce-și lăsau burțile aproape de pământ nu făgăduiau o noapte caldă, mai mult, urcând pe serpentine s-a aprins la bord indicatorul „fulg de nea” ce semnala temperaturi sub 4C și pentru scurt timp am avut parte chiar de o repriză de lapoviță. Urma o săptămână de udeală și nopți la cort pentru care ne-ar fi prins bine un pic de căldură însă nu ne-am îngrijorat decât atunci când, oprind mașina în vama dintre Serbia și Bosnia, nu am mai putut porni. Coborând dealungul văii Rzav se stinsese beculețul „fulg de nea”, însă se aprinsese indicatorul roșu al bateriei și se pare că nu mai aveam încărcare. Am repornit pe „tracțiune animală” și evitând să aprind farurile am intrat în faptul serii în Vișegrad încadrat de celelate două mașini ale caravanei: la capătul unui drum de 600 de kilometri am ajuns la punctul de întâlnire din orașul de pe Drina.
În ciuda umezelii și a temperaturilor joase, pe spațiul verde din jurul sălii de gimnastică am găsit un melanj de corturi și caiace printre care lumea își făcea de lucru. În seara asta berea și țuica erau asigurate de organizatori și un band minimalist format din chitară și percuție încălzeau întrucâtva atmosfera. Am recunoscut cu ușurință cortul și caiacul lui Bogdan, liderul grupului din România, și ne-am instalat în vecinătatea lui. Regata aflată la a 18 ediție se bucura de participare internațională, printre cei instalați deja în tabără fiind nemți, austrieci, unguri, bulgari, românii și desigur bosniecii și sârbii.
Am instalat butelia și am servit o mâncare caldă preparată la repezeală din conserve, după care frigul și oboseala ne-au alungat la somn.
Harta: https://www.google.com/maps/d/u/0/embed?mid=1dKxOidH2tdjY6VA5Ewvn-4sUB6U
E frumos să împarți clipele plăcute împreună cu prietenii, mai ales cu cei cu care nu te vezi în fiecare zi, așa că sâmbătă 29 aprilie 2017 Mike ajungea la Oradea din Suceava, alăturându-se echipei Cosmina, Kiru, Răzvan și Marco, iar din Simeria plecau cu o alta mașină Grasu cu Janu, urmând să ne întâlnim la Timișoara, să-l luăm cu noi și pe Radu în ceea ce urma să fie Regata Comemorativă Vitomir Dizdarevic – Amiralul Kuk.
m ieșit din țară pe la Moravița, continuând spre Smederevo. Se știe că drumurile din fosta Iugoslavie sunt adeseori strâmte însă într-o intersecție după Vrsac GPS-ul ne ghida spre un fel de alee ce nu inspira încredere, dar pe care am abordat-o, totuși, din prea mult entuziasm. După câțiva kilometri am tranzitat un sat extrem de pitoresc, cu casele pierdute în vegetație, dincolo de care drumul s-a subțiat și mai mult, ajungând la lățimea unei mașini. Deja intrasem în horă așa că am continuat printr-un fel de pădure rară, ce-i drept frumoasă, însă când au apărut discontinuități în asfalt ne-am oprit la sfat. Nimănui nu-i venea să se întoarcă atâta amar de drum și urmele de cauciucuri imprimate în pământ dovedeau că ruta era circulată așa că ne-am făcut curaj să mergem înainte. GPS-ul își făcuse treaba și alesese cea mai scurtă rută așa că acum traversam Rezervația Naturală Deliblatska Pescara. Când cu a-ntâia, când cu a doua, am reușit în cele din urmă să o scoatem la liman, adică la o șosea în toată regula pe care am ajuns la podul peste Dunăre de lângă Smederevo, apoi am intrat pe autostradă pentru următorii 60 de kilometri și am continuat prin Kragujevak, Cacak și Uzice în ciuda ploii ce ne transforma parbrizele în acvarii. Intram în munți și norii lânoși ce-și lăsau burțile aproape de pământ nu făgăduiau o noapte caldă, mai mult, urcând pe serpentine s-a aprins la bord indicatorul „fulg de nea” ce semnala temperaturi sub 4C și pentru scurt timp am avut parte chiar de o repriză de lapoviță. Urma o săptămână de udeală și nopți la cort pentru care ne-ar fi prins bine un pic de căldură însă nu ne-am îngrijorat decât atunci când, oprind mașina în vama dintre Serbia și Bosnia, nu am mai putut porni. Coborând dealungul văii Rzav se stinsese beculețul „fulg de nea”, însă se aprinsese indicatorul roșu al bateriei și se pare că nu mai aveam încărcare. Am repornit pe „tracțiune animală” și evitând să aprind farurile am intrat în faptul serii în Vișegrad încadrat de celelate două mașini ale caravanei: la capătul unui drum de 600 de kilometri am ajuns la punctul de întâlnire din orașul de pe Drina.
În ciuda umezelii și a temperaturilor joase, pe spațiul verde din jurul sălii de gimnastică am găsit un melanj de corturi și caiace printre care lumea își făcea de lucru. În seara asta berea și țuica erau asigurate de organizatori și un band minimalist format din chitară și percuție încălzeau întrucâtva atmosfera. Am recunoscut cu ușurință cortul și caiacul lui Bogdan, liderul grupului din România, și ne-am instalat în vecinătatea lui. Regata aflată la a 18 ediție se bucura de participare internațională, printre cei instalați deja în tabără fiind nemți, austrieci, unguri, bulgari, românii și desigur bosniecii și sârbii.
Am instalat butelia și am servit o mâncare caldă preparată la repezeală din conserve, după care frigul și oboseala ne-au alungat la somn.
Harta: https://www.google.com/maps/d/u/0/embed?mid=1dKxOidH2tdjY6VA5Ewvn-4sUB6U
Ultima editare: