În căutarea râului perfect - Drina

Îmi doream demult să ajung pe Drina, de când citisem în Yachting Pleasure articolul lui Bogdan Florescu despre prima lui coborâre dealungul râului. Izvorând din Bosnia și având bazinul hidrologic cu cea mai mare suprafață din Alpii Dinarici, Drina este un râu plin de vitalitate, cu apa verde și adâncă, ce străbate partea montană croindu-și drum prin chei și canioane pentru a se risipi apoi în câmpie și a-și sfârși parcursul de 350 de kilometri în Sava. Frumusețea locurilor și lipsa repezișurilor sau a cascadelor îl fac ideal pentru agrement, singurele obstacole fiind barajele de la Perucac și de la Mali Zvornik, însă faptul că pe o mare distanță formează granița naturală dintre Serbia și Bosnia-Herțegovina crează probleme de ordin administrativ, rezolvabile și acestea dacă acceptam să ne înscriem în regata anuală organizată de cluburile sârbe de canotaj. Încă de la începutul anului am găsit invitatia pe FB și m-am grăbit să mă înscriu, apoi, rând pe rând au aderat la idee o seamă de prieteni astfel că în „bisericuța” noastră ne-am strâns opt caiaciști.

cover.jpg

E frumos să împarți clipele plăcute împreună cu prietenii, mai ales cu cei cu care nu te vezi în fiecare zi, așa că sâmbătă 29 aprilie 2017 Mike ajungea la Oradea din Suceava, alăturându-se echipei Cosmina, Kiru, Răzvan și Marco, iar din Simeria plecau cu o alta mașină Grasu cu Janu, urmând să ne întâlnim la Timișoara, să-l luăm cu noi și pe Radu în ceea ce urma să fie Regata Comemorativă Vitomir Dizdarevic – Amiralul Kuk.

P4299769.jpg

m ieșit din țară pe la Moravița, continuând spre Smederevo. Se știe că drumurile din fosta Iugoslavie sunt adeseori strâmte însă într-o intersecție după Vrsac GPS-ul ne ghida spre un fel de alee ce nu inspira încredere, dar pe care am abordat-o, totuși, din prea mult entuziasm. După câțiva kilometri am tranzitat un sat extrem de pitoresc, cu casele pierdute în vegetație, dincolo de care drumul s-a subțiat și mai mult, ajungând la lățimea unei mașini. Deja intrasem în horă așa că am continuat printr-un fel de pădure rară, ce-i drept frumoasă, însă când au apărut discontinuități în asfalt ne-am oprit la sfat. Nimănui nu-i venea să se întoarcă atâta amar de drum și urmele de cauciucuri imprimate în pământ dovedeau că ruta era circulată așa că ne-am făcut curaj să mergem înainte. GPS-ul își făcuse treaba și alesese cea mai scurtă rută așa că acum traversam Rezervația Naturală Deliblatska Pescara. Când cu a-ntâia, când cu a doua, am reușit în cele din urmă să o scoatem la liman, adică la o șosea în toată regula pe care am ajuns la podul peste Dunăre de lângă Smederevo, apoi am intrat pe autostradă pentru următorii 60 de kilometri și am continuat prin Kragujevak, Cacak și Uzice în ciuda ploii ce ne transforma parbrizele în acvarii. Intram în munți și norii lânoși ce-și lăsau burțile aproape de pământ nu făgăduiau o noapte caldă, mai mult, urcând pe serpentine s-a aprins la bord indicatorul „fulg de nea” ce semnala temperaturi sub 4C și pentru scurt timp am avut parte chiar de o repriză de lapoviță. Urma o săptămână de udeală și nopți la cort pentru care ne-ar fi prins bine un pic de căldură însă nu ne-am îngrijorat decât atunci când, oprind mașina în vama dintre Serbia și Bosnia, nu am mai putut porni. Coborând dealungul văii Rzav se stinsese beculețul „fulg de nea”, însă se aprinsese indicatorul roșu al bateriei și se pare că nu mai aveam încărcare. Am repornit pe „tracțiune animală” și evitând să aprind farurile am intrat în faptul serii în Vișegrad încadrat de celelate două mașini ale caravanei: la capătul unui drum de 600 de kilometri am ajuns la punctul de întâlnire din orașul de pe Drina.

În ciuda umezelii și a temperaturilor joase, pe spațiul verde din jurul sălii de gimnastică am găsit un melanj de corturi și caiace printre care lumea își făcea de lucru. În seara asta berea și țuica erau asigurate de organizatori și un band minimalist format din chitară și percuție încălzeau întrucâtva atmosfera. Am recunoscut cu ușurință cortul și caiacul lui Bogdan, liderul grupului din România, și ne-am instalat în vecinătatea lui. Regata aflată la a 18 ediție se bucura de participare internațională, printre cei instalați deja în tabără fiind nemți, austrieci, unguri, bulgari, românii și desigur bosniecii și sârbii.

Am instalat butelia și am servit o mâncare caldă preparată la repezeală din conserve, după care frigul și oboseala ne-au alungat la somn.

Harta: https://www.google.com/maps/d/u/0/embed?mid=1dKxOidH2tdjY6VA5Ewvn-4sUB6U
 
Ultima editare:
Lansarea

Dimineața zilei de 30 aprilie începe cețoasă și friguroasă. Pe lumină tabăra de corturi și caiace are un aspect eteroclit. Facem turul uitându-ne la fiecare ambarcație în parte. Majoritatea covârșitoare sunt caiace din plastic stickerite sau arhistickerite cu însemnele TID (Tour International Danubien – cel mai lung turneu anual internațional de canotaj din lume) din diferiți ani, dar există și câteva ambarcații de rasă din materiale compozite, câteva canoe din fibră de sticlă aparținând echipei maghiare și chiar o canoe stitch&glue din okoume armat cu fibră de sticlă, la care se adaugă cele patru Wood Duckuri ale noastre și Endorfin, singura construcție strip planked.

P4309774.jpg

Tabăra din Visegrad​

Suntem informați că locul de campare din seara asta se află în mijlocul unui defileu, greu accesibil pe cale auto, drept pentru care suntem nevoiți să luăm în bărci întregul echipament de bivuac și mâncare pentru cel puțin două zile. Cei ce veniseră cu o zi mai devreme și-au mutat mașinile la barajul de la Perucac, unde e programat să ajungem abia mâine seară, dar noi nemaiavând timp la dispoziție vom lăsa mașinile la Vișegrad urmând să găsim cumva o cale de a ne întoarce după ele în zilele următoare.

P4309780.jpg

În culorile regatei

P4300163.jpg

Gata de start

P4300188.jpg

Pe străzile Visegradului, în drum spre Drina

În timp ce Grasu, Radu și Janu își pun caiacele pe cărucioare și o iau pe jos spre Drina ca să nu piardă cuvântarea primarului cu ocazia startului, noi ceilalți pornim Baghera prin împingere și plecăm să căutăm electricianul auto semnalat de organizatori la marginea orașului. Este duminică și după cum ne așteptam atelierul este închis însă soarta ne scoate în față, providențial, un cetățean ce se descoperă mai târziu ca fiind polițist și care vorbind engleza (lucru destul de rar în Bosnia) ne înțelege necazul și se oferă să-l sune pe electrician. În urma discuției telefonice ne spune că meșterul va veni în cinci minute, după care pleacă în mulțumirile noastre și după cele cinci minute meșterul chiar apare, gata echipat în salopetă. De data asta omul nu știe nici un cuvânt în plus față de limba sa natală, dar îi arăt becul roșu din bord și mai departe știe el ce-i de făcut. Știe, dar nu poate fiindcă are nevoie de piese și magazinele sunt închise, dar pentru noi nu e bai căci oricum nu plecăm cu mașina, îi las cheia dându-i de înțeles că voi veni mâine. Omul își duce mâna la piept, gest cu care ia asupra sa problema tehnică și nu-i mai rămâne decât să ne ducă la Drina ca să dăm jos caiacele și să ne arate unde locuiește, ca să știm unde să ne întoarcem după mașină. Pe drum sună telefonul și meșterul își duce din nou mâna la piept: e polițaiul, interesându-se de soarta noastră. Îmi plac acești oameni direcți, cu fețe cumsecade, și n-am nici-un stres să le las mașina.


P4309822.jpg

Podul Mehmed Pașa

P4309813.jpg

Pe „kapia”

P4309798.jpg

În umbra lui Mehmed

P4309835.jpg

Lansarea

P4309791.jpg

Efemer

P4309861.jpg

Înfruntând veacurile


Lansarea la apă se face de sub podul Mehmed Pașa. Construit în secolul XVI din ordinul vizirului Mehmed Pasa Sokolovic, originar din aceste locuri, podul istoric este o operă reprezentativă pentru arhitectura otomană, fiind inclus în patrimoniul UNESCO. În cartea sa „Podul peste Drina”, Ivo Andrić redă cu credibilitate și realism eforturile depuse în cei șase ani cât a durat construcția lui. Realizat din blocuri masive de piatră, structura cu 10 picioare și 11 arce încântă atât prin armonia formelor, cât și prin aerul său ce a străbătut veacurile. În cele două războaie mondiale o parte din arcele sale au fost distruse însă, cu toate că acum există și alte poduri, a fost refăcut fiind folosit azi ca și cale pietonală, dar mai ales ca principală atracție turistică. Problema auto fiind rezolvată ne permitem o plimbare peste pod cu trecerea în revistă a artizanatului expus în liniștitul parc dinspre centrul orașului, după care revenim la caiace pentru a ne începe tura.

O ocheadă aruncată râului ne dă fiori. Apele Drinei verzi ca smaraldul trădează adâncimi periculoase, dar asta nu e tot. Strecurată printre picioarele podului apa e înspumată și repede, sugerând adrenalină. Puse pe apă ușoarele ambarcații sunt prinse de curent și duse ca petalele smulse de vânt. Obișnuiți cu apele stătătoare ale bălților de pe Tisa trebuie să fim atenți la modul în care curenții și anafoarele ne sucesc provele purtându-ne împotriva voinței noastre, dar ne simțim minunat încercând senzația de libertate pe care ne-o dă ruperea legăturilor de frecare. În sfârșit, am pornit!

P4309878.jpg

Andricgrad, orașul lui Kusturica​

Nu avem prea mult timp să ne dezmeticim căci imediat aval de pod trecem în derivă cu ochii la Andrićgrad, orașul cu iz medieval construit recent de cineastul sârbo-bosniac Emir Kusturica pentru a celebra opera scriitorului Ivo Andrić, cu părere de rău că sosirea noastră întârziată nu ne-a permis o vizită pe uscat, dar la viteza Drinei momentul e scurt. Ne uităm în jur unii după alții și, în sfârșit, sub podul rutier de la marginea orașului reușim să ne regrupăm.

P4309888.jpg

Pe apă​

De aici înainte parcursul promite să devină de poveste. Ieșit dintre clădirile orașului râul se liniștește, purtându-ne domol prin lunci înverzite, gazde ale unor întregi orchestre de greieri. Culmile muntoase se strâng în jurul nostru, abia lasând loc livezilor semnalate acustic de trilurile păsărilor și printre toate aceste minuni pătrundem tăcuți, purtați silențios de unda râului. După vertijul kilometrilor parcurși în goana mașinii și după complicatele probleme logistice, simplitatea devine purificatoare. Lacomi de peisaj întoarcem apa cu padelele și ne uităm unii la alții fericiți. Când mi-am chemat prietenii în tură le-am promis că va fi frumos, fără a ști însă în ce mod, și acum e momentul să descoperim.


P4309906.jpg

Drina minunată​

La un cot al râului ne apare în față o faleză de calcar. Dacă până aici parcursul a fost ca un balsam, de aici înainte promite să fie spectaculos. Calcarul este roca cea mai fotogenică invitându-ne să ne căutăm aparatele de fotografiat și de data asta chiar avem pentru ce.

P4309955.jpg

Desfătare pe Drina

P4309958.jpg

Liniștea calcarului

P4309975.jpg

Respiro

P4309981.jpg

Cosmina și Gringo

P4309983.jpg

Peisaj inundat

P4300034.jpg

Printre uriași

P4300030.jpg

Pe lac


Cu ochii la pereți nu ne dăm seama când Drina s-a oprit în loc. Aval cu 40 de kilometri apa este zăgăzuită de barajul de la Perucac ce transformă întregul defileu într-un lung lac de acumulare. Etapa de azi are doar 17 kilometri și fiindcă nu vrem să ieșim de pe apă, padelăm leneș sau adăstăm îndelung mulțumindu-ne cu girațiile fine ale caiacelor.

P4300021.jpg

Călare pe izbuc​

O cabană construită pe o terasă pare să semnalizeze cu prezența ceva deosebit și într-adevăr, în dosul ei găsim un puternic izbuc ce bombează cu bulboana lui suprafața Drinei. Încântați de descoperire facem caiac jacuzzi bucurându-ne pentru câteva secunde de senzația de imponderabilitate. Divertismentul ne mai reține o vreme în lumea pereților de calcar, apoi peisajul se desface într-un lac destul de întins a cărui ape liniștite ne invită să le brăzdăm.

O mică bisericuță aproape de firul apei e un nou prilej de pauză. Fără a fi spectaculoasă se remarcă doar prin pictura murală ce într-un colț înfățișează cadavre de soldați purtați de curentul Drinei. De aici tăiem lacul în lung și la capătul lui, după un cot, zărim debarcaderul de la Stari Brod (bacul vechi), unde este locul de campare din această seară.


P4309997.jpg

Săgeata albastră

P4300056.jpg

Haita

P4300073.jpg

Veselie pe Drina

P4300076.jpg

Lumea apelor

P4300110.jpg

Debarcare la Stari Brod​

Debarcaderul înalt nu poate fi folosit, rămânându-ne să ne descurcăm pe cont propriu cu malul nămolos. Deoarece am pornit ultimii găsim malul ocupat în bună parte de caiacele predecesorilor printre care le strecurăm și pe ale noastre. Grasu nu pierde momentul de a împărți beri cu dărnicie și în scurt timp în tabăra ridicată la firul apei domnește buna dispoziție. Izolați de lume și deconectați de cotidian petrecem o dupăamiază tihnită împărtășindu-ne, unii altora, cele mai noi și neașteptate isprăvi ale lui Chuck Norris:

Chuck Norris a numărat până la infinit. De două ori!

Atunci când Alexander Bell a inventat telefonul avea două apeluri nepreluate de la Chuck Norris.

Chuck Norris și Superman s-au luptat cândva. Iar cel care a pierdut a trebuit să poarte chiloții deasupra pantalonilor.

Chuck Norris a câștigat anul ăsta raliul Paris Dakar. Cu caiacul.

P4300113.jpg

Cina vâslașilor​

Ultimul act al zilei a fost cina orchestrată de Grasu, cu Janu pe partea tehnică și Cosmina pe cea gastronomică. Prima zi a fost neașteptat de plăcută și după spusele lui Bogdan mâine vom avea parte de o etapă lungă, dar pe deplin satisfăcătoare.
 
Ultima editare:
Minunată descriere.
Iscusit ca de obicei naratorul :)

Merci! În continuare ziua 2:


După o noapte mult mai caldă decât cea de la Visegrad luăm micul dejun în grabă, strângem tabăra și ieșim pe apă. Veteranii coborârilor pe Drina ne-au avertizat că va fi o zi lungă: 37 de kilometri de vâslit în apă stătătoare, compensați însă cu cele mai frumoase peisaje.


P5010115-Copy.jpg


P5010117.jpg

Dimineața la Stari Brod​

La ora 8, Drina e de ulei. Vâslim de voie sub un soare ce ne dezbracă. După o oră apar din nou pereții de calcar, la început nu prea înalți, apoi la un cot al lacului ne iese în față un foișor cocoțat ca un far pe o stâncă înconjurată de ape. Din acest loc pereții se înalță și se strâng tot mai tare închipuind o nouă porțiune de defileu. Peisajele sunt magnifice. Combinația de munte cu lac în atmosfera unei dimineți senine e imbatabilă. Cunosc această senzație din turele de pe lacurile de altitudine, însă aici intervine salutar și îngustimea văii și valențele exotice ale pinilor umbeliferi cățărați ca alpiniștii pe verticalele pereților așa cum doar pe valea Cernei am mai văzut.

P5010179.jpg


P5010143-Copy.jpg


P5010151-Copy.jpg


P5010160-Copy.jpg


P5010155-Copy.jpg

Drina montană​

Din crăpătura unui perete iese un caiac atrăgându-ne atenția. La o privire mai atentă așa zis-a crăpătură este confluența inundată a Drinei cu un râu ajuns aici printr-un sector de chei. Ne băgăm și noi în șir indian, atrași de zgomotul unei mici cascade și chiar dacă în final nu se vădește a fi cine știe ce, după caiac-jacuzziul de ieri este din nou o experiență inedită. Din fotografii și relatări intuiam că potențialul de agrement al Drinei este ridicat și realitatea confirmă aceste presupuneri.

P5010207.jpg

Cu caiacul prin chei​

Parcursul continuă din ce în ce mai incitant. Falezele sunt tot mai înalte și mai abrupte, ornate cu aceeași pini umbeliferi, iar de kilometri buni apa e din perete în perete nelăsând loc de acostare nici măcar pentru un pipi de urgență. La ora prânzului ne lipim unii de alții formând o uriașă „plută” și ronțăim câteva fructe și dulciuri care ne mai înșeală foamea. Până aici a mers destul de bine însă primele semne de oboseală încep să apară și e necesar un efort al voinței pentru a porni mai departe.

P5010289.jpg


P5010251-Copy.jpg


P5010262-Copy.jpg


P5010296.jpg

Zona pereților înalți​

Apa pare sa devină de cauciuc și ca să complice situația se pornește un vânt din față atât de puternic încât îl simțim în padele. Dacă până acum viteza medie era cam la 5km/h, în noile condiții aproape că se înjumătățește. La adăpostul pereților ne îndârjim să păstrăm cadența și în ciuda împotrivirilor, înaintăm. Cu ochii la reperele de la mal descoperim fixat în stâncă un petec de tablă cu inscripția 22, apoi după o vreme altul cu 21 și apoi 20. Bănuim că sunt kilometri rămași până la baraj și cu aceste repere ce ne răsplătesc efortul parcă ne mai înviorăm.

P5010326.jpg


P5010776.jpg


P5010307-Copy.jpg


P5010308-Copy.jpg


P5010317-Copy.jpg


P5010332-Copy.jpg


P5010360-Copy.jpg


P5010362.jpg

Ultimii 20 de kilometri​

Suntem ajunși din urmă de Bogdan. Povestind de una, de alta, pierdem șirul kilometrilor și când ne uităm iar după tăblițe suntem la numărul 16. Wow! Pe nesimțite cade și vântul și ajungem din nou la media orară inițială, însă orele petrecute imobilizați în cockpit ne-au anchilozat.


P5010385.jpg


P5010387.jpg

Lady Ga Ga se odihnește​

Defileul pare să se termine căci pereții scad în înălțime și orizontul se deschide. Dornici de puțină mișcare acostăm scurt pe o plajă bolovănoasă, apoi ne reluăm marșul. Pe malul drept apare o șosea flancată de căsuțe de weekend și universul se umple de zgomotele civilizației căci e ziua de 1 mai și petrecăreții sunt la datorie.

P5010411.jpg


P5010844.jpg

Pe lacul Perucac​

La un moment dat din față apare un grup de practicanți de stand up paddle. Sunt aproape convins că în poziția lor de vâslit n-au cum să vină prea de departe și într-adevăr, în scurt timp vedem în față barajul. Uf! Etapa asta a fost un pic cam lungă.

Pe dig suntem așteptați de grăniceri căci de o bună bucată Drina a devenit râu de graniță între Serbia și Republica Srpska și de aici înainte vom fi ai Serbiei, ceea ce înseamnă că nu vom avea voie să acostăm decât pe malul drept. O scară din beton acoperită de mâzgă și o cordelină de sprijin facilitează întrucâtva ieșirea pe uscat. Organizatorii regatei au făcut demersurile oficiale așa că formalitățile constau doar din prezentarea cărții de identitate ofițerilor celor două state ce ne bifează în tabelele lor.

P5010888.jpg

Plec[m mai departe pe roți​


Pentru depășirea barajului trebuie să atașăm caiacelor cărucioarele individuale manufacturate acasă. Cele făcute de Janu sunt mari, robuste și ușor de montat pe când cele gândite de mine sunt mai fragile și mai incomode. Suntem la prima lor utilizare ceea ce implică o oarecare stângăcie, în plus nu avem destule și ca să compensăm neajunsul încercăm să ducem două bărci cu un singur căruț. Ne grăbim din nou căci în seara asta trebuie să ne întoarcem la Visegrad după masini și avem un aranjament în acest sens cu microbuzul ungurilor. Grasu, Janu și cei doi juniori o iau înainte urmați la distanță de noi, ceilalți, târându-ne ambarcațiile pe cărucioare ineficiente, ca o armată retrăgându-se în degringoladă.

După cum sugerează și numele, caiacul de agrement este un sport relaxant așa că o mare parte din participanți sunt persoane mai în vârstă în căutarea unui plus de confort oferit de campingul situat un kilometru mai departe, dar avem noroc și la barăci picăm exact peste trupa de maghiari cu microbuzul lor. Cu cele câteva cuvinte din limba lui Attila pe care le-am învățat trăind într-un oraș cu plăcuțe bilingve încerc să le explic că noi suntem persoanele pentru Visegrad însă ungurii și-au rezolvat problema și nu se mai întorc. După etapa istovitoare din cursul zilei am amâna bucuroși recuperarea mașinilor însă nu mai avem mâncare și în disperare de cauză plecăm în camping să-l rugăm pe Bogdan să ne ajute, ceea ce se și întâmplă și astfel, odată cu înserarea ne îmbarcăm în mașina lui Dejan, organizatorul regatei. Sârbul este de o rară solicitudine însă pică din picioare de oboseală, ceea ce nu-l împiedică să conducă nebunește pe drumul plin de serpentine ce traversează munții cale de 70 de kilometri, și la ora 22 suntem din nou în Visegrad, dându-ne întâlnire cu electricianul auto ce o aduce pe Baghera. Ce bucurie să o văd din nou sănătoasă! Omul îmi dă în pungă setul de diode înlocuite la alternator, îi plătesc onorariul și după strângerile de mâini plecăm la sala de gimnastică după celelalte mașini.

La ora fantomelor străbatem în coloană centrul orășelului căutând ieșirea. Mi se pare mie că lumea umblă cam neglijent, direct pe carosabil, dar nu-mi fac probleme până ce sunt oprit de un echipaj al poliției. La geamul deschis omul legii bate cu arătătorul în sticla de la ceas sugerând că între anumite ore traficul auto e închis, dar mă prefac că nu înțeleg o iotă și-mi joc rolul atât de convingător încât până la urmă suntem lăsați să plecăm.

Cu acest act de clemență problemele noastre par să se fi rezolvat și o luăm spre Perucac, însă oboseala ne ajunge pe serpentine închizându-ne ochii. Lipsa de somn este cumplită și de-am avea scobitori le-am pune în pleoape căci adeseori ne trezim scăpând pe contrasens. Memoria refuză să-și amintească cum am ajuns la tabăra de corturi, tot ce știu e că atunci când am coborât din mașini Grasu a desfăcut niște beri.
 
Ultima editare:
După raliul din noaptea trecută ne trezim cu ideea de a muta mașinile înainte de a ieși pe apă. E un pic cam mult să ai și mașină și caiac dacă ziua ești căpitan iar noaptea șofer, dar nu avem încotro și ca să nu mai depindem de nimeni vom încerca de acum înainte să ducem măcar o mașină în față, cu care să ne putem întoarce după celelalte. După micul dejun vom muta mașinile la Rogacica, următorul loc de campare, însă înainte vrem să vedem râul Vrelo, cel mai scurt și mai harnic din Europa. Numit și Râul Anului fiindcă lungimea lui este de 365 de metri, în scurtul lui parcurs face o grămadă de lucruri: se naște dintr-un izbuc cu debitul mediu de 300l/s, se risipește în câteva săritori, alimentează o moară de apă (acum în paragină) și o păstrăvărie (funcțională), traversează campingul asigurând un cadru plăcut pentru terasele restaurantului construit chiar deasupra apei și sfârșește apoteotic printr-o cascadă de 10 metri înălțime ce cade drept în Drina.

Plecăm cu mașinile. Aval de baraj valea este destul de largă pentru a face loc și șoselei și de la volan avem uneori vizibilitate asupra Drinei. Râul este neobișnuit de repede, de o rară vitalitate, dar ceea ce ne încântă cel mai mult e culoarea verde a apelor sale. Găsim destul de ușor locul de campare de la Rogacica și într-o oră reușim să ne întoarcem cu Baghera, răstimp în care coechipierii ne-au transportat caiacele la malul apei, gata de a lua startul.

P5020436-1.jpg


P5020441-525x700.jpg


P5020440-1.jpg


P5020437-1.jpg

Lansarea aval de baraj​

Etapa de azi va fi scurtă, de numai 23 de kilometri. Punând la socoteală și curentul Drinei, n-ar trebui să ne ia mai mult de trei ore. De cum ne desprindem de mal simțim cu încântare că prindem viteză. Abia apucăm să ne dezmeticim și ajungem în dreptul frumoasei cascade a râului Vrelo, după care ne regrupăm pentru a naviga în grup. Pe un râu curgător sunt două pericole: să intri din neatenție în raza crengilor copacilor de pe mal și bulboanele ce pot fi cauzate de vreun bolovan acoperit superficial de apă.

P5020460-1.jpg


P5020462-1.jpg

Cascada râului Vrelo​

Destul de repede ne obișnuim cu noua înfățișare a Drinei. Curgând odată cu apa senzația de înaintare e nulă, însă e destul să privești malul ca să-ți dai seama de iluzie. Desigur, în masa apei există curenți semnalizați de mici vălurele și de anafoare laterale, adevărate „benzi rulante” pe care odată urcat te simți ca și cum ai călări un bidiviu și Marco, mare amator de chilipiruri, încearcă lenea de a abandona vâslitul.

P5020483-1.jpg


P5020515-1.jpg


P5020524-1.jpg

Pe râu​

Odată cu ieșirea din defileu peisajul s-a schimbat. Culmile munților nu mai strâng râul, nu mai sunt abrupte și nu-și mai arată roca, însă peisajul rămâne unul montan, cu maluri împădurite printre care apar sporadic gospodării. Greierii își fac de cap prin fânețe și uneori dinspre șosea se aude motorul vreunei mașini.

La podul de la Bajina Basta vedem o grămadă de caiace trase la mal, prilej de a face și noi un popas. Un afluent al Drinei alimentează o moară de apă cu roți orizontale. Cursul de apă fiind slab, s-a optat pentru sistemul cu „buton”, jetul de apă fiind condus printr-un tub subțiat la capăt sub formă conică pentru accelerarea la ieșire a jetului de apă.

P5021028.jpg

Popas la Bajina Basta​

Pe terasa unui restaurant ne întâlnim cu grupul de români căruia ne alăturăm vremelnic fiindcă ei așteaptă ciorba și peștele câtă vreme noi sorbim doar niște beri. Cu o parte ne cunoaștem din alte întâlniri, dar prilejul e binevenit pentru a-i cunoaște și pe ceilalți sau pentru a ne reîmprospăta memoria.

P5021039.jpg


P5020505-1.jpg

Casa de pe Drina​

Reîntorși la caiace le găsim mult mai aproape de apă decât le lăsasem, singura explicație fiind faptul că la baraj se uzinează, debitul Drinei fiind în creștere. Pornim. Nu departe de pod dăm peste o căsuță ridicată pe o stâncă izolată în mijlocul râului, construcție ce a făcut faimă pe internet fiind inclusă în top 10 case din lume, apoi peisajul devine din nou anonim.

Pe nesimțite vremea frumoasă se schimbă. Un vânt aspru și tăios ia Drina în răspăr amintindu-ne episodul similar de pe lac însă de data asta, având curentul apei de partea noastră, nu se mai pune problema de înaintare. Prea repede pentru gustul nostru vedem din nou caiace pe mal și realizăm că am ajuns la Rogacica.

P5021080.jpg


P5020538-1.jpg

Final de etapă​

Locul ales pentru campare este un vast platou situat la confluența unui mic râu cu Drina, constituit din material aluvionar, mai precis pietriș de râu și mâl, ce nu se prea pretează pentru o tabără de corturi. Aproape de malul apei există un local rustic cu terasă ce servește mâncare și băutură iar un grup social și niște dușuri improvizate completează de bine de rău recuzita spațiului de campare. Câteva perimetre înierbate au fost deja ocupate de cei ajunși înaintea noastră așa că nu ne mai rămâne decât un loc mlăștinos la umbra unor plopi.

P5020541-1.jpg


P5020542-1.jpg

Tabăra de la Rogacica​

Bogdan Iftemie, Mihai Heroiu și Aurelian Ichim se întorc la Perucac după mașini și au bunătatea de a mă lua și pe mine în același scop, astfel că la ora 18 avem parcul auto complet. Deoarece este încă devreme hotărâm să ducem o mașină două etape înainte, la Mali Zvornik, ca să ne asigurăm două zile de liniște, nu înainte de a profita de ceea ce organizatorii au numit „surpriză pentru toți participanții”: Barbara, o nemțoaică, își serbează ziua de naștere împărțind fiecăruia o felie de tort și o bucată de friptură dintr-un miel prăjit la proțap. Bogdan, care cunoștea dedesubturile, i-a pregătit un cadou, cartea lui Ivo Andric, „Podul peste Drina”, iar Mike a găsit prin bagajele lui o sticlă de tărie potrivită situației.

Hotărârea fiind luată plec împreună cu Mike spre Mali Zvornik, fiecare cu mașina lui. Cu toate că șoseaua urmează fidel cursul râului, de pe uscat alte lucruri ne atrag atenția. Satele prin care trecem sunt plăcute, cu casele risipite la distanțe mari una față de alta, retrase de la șosea și înecate în vegetație. E luna mai și fânețele sunt cotropite de hoarde de greieri pe care-i aud prin geamul lăsat deschis. La Vrhpolje identificăm la marginea drumului indicatorul spre „Ethno camp”, următorul loc de înoptare, apoi continuăm încă 50 de kilometri spre Mali Zvornik unde există un nou baraj. După experiența lacului de acumulare de la Perucac suntem curioși pe ce lungime vom avea de vâslit din nou în apă stătătoare și ne cam muiem constatând că vor fi măcar 20 de kilometri, dar ne mai revenim la gândul că peisajul cu noi pereți de stâncă promite să ne recompenseze efortul.
 
Ultima editare:
Începem dimineața cu câte o porție zdravănă de cartofi prăjiți, strângem tabăra, luăm cu noi în caiace doar echipamentul de bivuac și mâncare pentru următoarele două zile, după care ieșim pe râu. În condițiile curentului repede, nici etapa de azi, de 35 de kilometri, nu va fi una lungă.

P5030553.jpg

Din canotor, înotător​

Familiarizați deja cu noua înfățișare a Drinei, ne lăsăm purtați de curent. La nici o oră de la plecare, într-un cot al râului, Mike lasă garda jos și e răsturnat de vâltoare. Sunt în spatele lui, dar nu apuc să-i vin în ajutor căci mai repede ca mine se întoarce Janu care e doar cu câțiva metri mai în față.

-Lasă caiacul, îi strigă lui Mike. Lasă caiacul și prinde-te de al meu.

În timp ce Mike își scoate de sub apă banana cu aparatele foto și i le pasează salvatorului, eu îi recuperez padela și pun mâna pe caiac.

-Repede, la mal. Scoate-mă la mal că nu mai rezist!

Apa e atât de rece încât mâinile lui Mike au amorțit și abia se mai poate ține de caiacul salvator. În timp ce Janu îl conduce ușor către mal, împreună cu Grasu încerc să fac același lucru cu caiacul răsturnat, totul suprapus peste curentul Drinei ce ne duce la vale.

Malul este stâncos, cu pereți verticali de 1-1,5m. Mike s-a cățărat cumva, dar condițiile nu permit scoaterea caiacului și golirea de apă. Ceva mai în aval restul grupului s-a oprit lângă trunchiul unui copac căzut în albie, spre care ne îndreptăm și noi.

Evidența ne demonstrează că nu suntem pregătiți pentru situații neplăcute. Neavând la îndemână o cordelină ne e greu să tractăm caiacul inundat și până la urmă improvizăm ceva cu cureaua aparatului foto.

La copacul doborât condițiile sunt departe de a fi bune, dar reușim să golim caiacul și să-l repunem pe linia de plutire. Între timp a apărut Aurelian cu încă câțiva români care s-au ocupat de Mike împrumutându-i haine uscate și tot ei îi duc caiacul folosind un ham de tractare profesionist.

Accidentul ne arată cât de vulnerabili suntem. Dacă zilele trecute aruncam de colo-colo vestele de salvare, acum le văd îmbrăcate de toată lumea.

P5030587.jpg


P5031207.jpg


P5031216.jpg

Pauză de gustare​

Plecăm mai departe. După o oră de plutit ni se face poftă de o gustare și tragem la mal lângă niște oameni ce ne filmează cu o dronă. Câteva fructe și dulciuri sunt un bun pretext pentru a ne bucura de poaina cu greieri, iar pentru Mike prilej de a-și pune lucrurile la uscat și de a-și aprinde o țigară.

Mai departe ne lăsăm purtați de unda râului, vâslind arareori. Este minunat să curgi neauzit printre malurile înverzite ce se derulează prin fața ta ca un film, sau să închizi ochii savurând legănarea apelor și razele calde ce-ți cad pe față. Râul repede ne rezolvă treaba îngăduindu-ne să lenevim însă atmosfera de dolce far niente ia sfârșit când cerul se înnegrește în spate amenințându-ne cu o furtună. Mânați de frontul ce vine peste noi băgăm viteză să ne știm ieșiți de pe apă și dacă se poate, cu tabăra așezată.

P5030641.jpg

Spre Vrhpolje​

Tabăra de la Vrhpolje e fixată la așa numitul Ethno Camp situat chiar pe malul râului. Organizatorii ne-au prevenit că rampa la care se acostează se abordează cu dificultate deoarece e situată în plin curent, drept pentru care trebuie să lăsăm distanță între ambarcații. Reperând locul din timp ne depărtăm unii de alții. Un plan înclinat betonat intră în apă, dar curentul e într-adevăr iute și trebuie să te miști repede ca să nu fi târât mai departe. O mână salvatoare mă ajută să ies din cockpit, după care scoatem caiacul și degajăm locul, rampa fiind strâmtă. Nici nu apuc să ajung din nou la râu și Cosmina deja acostează, apoi la fel Radu și toți ceilalți ce așteaptă amonte în preajma malului și-și dau drumul pe măsură ce rampa se eliberează.

P5030804.jpg

Iar e bine la excursie​

Majoritatea participanților au ajuns deja și și-au instalat corturile așa că ne mulțumim cu locurile rămase. Pentru început ne răcorim cu câte o bere lăsată de Aurelian într-o ladă adăpostită lângă roata mașinii, apoi plecăm să mâncăm la restaurantul campingului, pe terasa de la malul apei.

P5030672.jpg


P5030679.jpg

Dansuri populare în Ethno Camp Vrhpolje​

Furtuna de care-am fugit trece pe lângă noi, atingându-ne doar cu rafale violente de vânt ce ne umplu de petale și puf. În timp ce din farfurii dispare plescavita și peștele de Drina, organizatorii ne anunță că în scurtă vreme pe platoul dintre casele pictate ale campingului va începe un spectacol de cântece și dansuri tradiționale, susținut de o trupă de tineri din localitate. Chiar dacă penele de curent i-au șicanat, lăsându-i fără muzică, spectacolul a fost bine primit de publicul internațional ce i-a aplaudat îndelung.

P5030822.jpg

Vedeta serii​

Seara se consumă în tabără. După câteva zile împreună, programul e individual: pe malul apei Marco își cizelează feng-shuiul punând bolovani în echilibru, Cosmina citește ziarele, eu revăd fotografiile făcute și Grasu racolează oameni pentru bere dând exemplu personal cu atâta dăruire încât alungat seara în cort de furtuna ce totuși a venit, râde din orice, atât de molipăsitor încât ne trezim ținându-i isonul. Ploaia e plăcută atunci când ești bine adăpostit și ascultăm liniștiți plesnetul picăturilor mari amestecat cu râsul lui Grasu. Doar Janu e nemulțumit:

-Hai Radu*, că deja nu mai ești simpatic.

………………………………….

* Si Grasu e tot Radu

Harta: https://www.google.com/maps/d/u/0/embed?mid=10LpQlp09IvWIy7Zlk_uIQaCXxh4
 
Ultima editare:
Drina, ziua 5

Harta: https://www.google.com/maps/d/u/0/embed?mid=12gR68HKQ36Ikuy3nq7WjVkIs7PQ

Dimineața râul „fumegă”. Noaptea a plouat destul de tare, dar vremea rea pare să fi trecut și soarele ne încălzește iar. Ne luăm micul dejun printre caiace și la ora 8, înghesuindu-ne pe rampa strâmtă, ieșim pe râu.

P5040686.jpg

Dimineața la Vrhpolje​

Este a cincea zi pe Drina și suntem departe de a ne fi plictisit. Peisajul este într-o lentă și continuă schimbare, căci pornind din munți râul ajunge în câmpie și valea se deschide tot mai tare. Și vremea s-a schimbat alternând soarele plin cu cerul acoperit, iar nopțile sunt din ce în ce mai calde.

Legănați în caiace ne bucurăm să fim în sânul naturii. Îmi plac călătoriile lungi, „drumurile” și mai ales cele lichide, adică coborârile pe râu. În copilărie am fost fascinat de două cărți: celebra „Cu caiacele pe Nil” a lui Andre Davy și de „Viața marelui fluviu” a polonezului Wiktor Ostrowsky. După puterile mele am coborât și eu de-alungul Mureșului, însă Drina e altceva, un râu minunat pentru caiace, aș putea spune chiar perfect. Mă gândesc cu regret că după etapa de azi vom mai avea numai două și de pe acum mă apucă tristețea, însă revin în prezent și mă dilat în curentul Drinei și-n crângurile umbroase răsunând de trilurile păsărilor. Este luna mai și la altitudinea la care am ajuns salcâmul și socul răspândesc în jur efluvii înmiresmate.

P5040703.jpg


P5040704.jpg


P5040707.jpg


P5040717.jpg

Cursul de mijloc al Drinei​

La vremea prânzului căutăm o poiană în care să debarcăm pentru râvnita gustare însă, ca un făcut, malul sârbesc este mereu inaccesibil în timp ce pe partea bosniacă se succed una după alta oportunitățile. În cele din urmă un loc de debarcare ideal, cu mal jos, înierbat, completat cu o masă cu băncuțe mă atrage irezistibil astfel că, ignorând convențiile, trec frontiera urmat de toată echipa. Din calele caiacelor apar salamuri, pateuri și alte bunătăți pe care ne grăbim să le înfulecăm ca la sfârșitul lumii, abia observând caiacele ce curg în continuare pe râu. La un moment dat se apropie Bogdan (ete Bogdan!) pe care nu-l alungăm cu tradiționalul „vezi-ți de drum” ci chiar îl invităm la masă, însă odată ce se apropie găsește cu cale să ne dojenească pentru faptul că am trecut granita punând piciorul pe malul stâng și ne roagă să ne îmbarcăm cât mai repede. Cu toate că pare destul de improbabil ca cineva să ne detecteze și să și ajungă la noi în timp util nu vrem să le creem neplăceri organizatorilor și sfârșindu-ne frugalul prânz în timp record ieșim din nou pe râu.

P5040721.jpg

Locul prânzului​

De aici înainte Drina pare să se oprească din curgere. Se pare că pe nesimțite am intrat pe lacul zăgăzuit de barajul din Mali Zvornik. O dragă gălăgioasă își face de lucru în albie împroșcând în jur apă murdară, apoi râul rămâne din nou singur, din ce în ce mai lat, umplând valea. La mal apar cordoanele de stuf și odată cu ele trilul păsărilor din codru se schimbă cu măcănitul rațelor. Sunt familiarizat cu aceste sunete din escapadele de pe lacurile Tisei și-mi place mai ales una ce pare să mă strige pe mine: kiri, kiri, kiri!

P5040724.jpg


P5040732.jpg


P5040739.jpg


P5040741.jpg

Pe lac​

O vale venind din Bosnia confluează cu lacul aducându-și prinosul de ape. Ploaia puternică din cursul nopții pare să fi făcut ravagii sau poate există minerit prin zonă, cert este că apele bosniece sunt iritate și nu vor să-și împartă jucăriile cu Drina astfel că lacul e bicolor: pe stânga roșcat-portocaliu, pe dreapta maro-verzui. Mă fascinează granița de ape, aproape netă, materială. Încerc să o stric răvășind-o cu padela și parcă simt în nări mirosul argilei. În această porțiune avem de parcurs dintr-un capăt în altul un lac cu lungimea de patru kilometri, așa că am timp să observ capriciile apei, ba mai mult, la un moment dat se pornește un vânt puternic din față ce ne obligă să luăm valurile în răspăr. Caiacul meu Rotomod are fundul plat chiar până în prova ceea ce face să nu taie valurile ci să le pălmuiască ridicând jerbe de stropi pe care vântul mi le aruncă apoi în față. Vântul cade la fel de brusc pe cum a și început și în final toată dezlănțuirea de forțe pare o biată furtună într-un pahar cu apă.

P5040750.jpg

Lacul bicolor​

După cei patru kilometri de lac deschis valea se strânge din nou încorsetată de contraforturi de calcar. De aici se reia din nou aspectul de defileu. Există șosele pe fiecare mal și zgomotul mașinilor reverberat de pereți ajunge până pe apă. Peisajul este din nou atrăgător, însă rezidurile plutitoare ne taie elanul. Pe șantierul unei case în construcție de pe malul bosniac urlă muzica.

Padelăm pe lângă malul sârbesc, îngust și înalt. Înghesuiți de șosea pescarii și-au construit platforme artificiale pe care și-au ridicat mici căsuțe aproape de firul apei. După nenumărate construcții cu aer de încropituri urmează o vilă fastuoasă la pontonul căreia sunt trase două bărci cu motor cu linii agresive. Din acest punct valea se mai lărgește lăsând loc caselor unei localități și după un cot strâns ne apare în față barajul la ora când muezinul unei moschei de pe malul bosniac își lansează chemarea.

P5040838.jpg

Pe roți​

Pentru a ajunge pe stadion, unde ne e permisă camparea, ne căruțăm din nou caiacele. După ce ne ridicăm în grabă corturile o luăm înapoi spre Rogacica pentru a ne recupera mașinile. Etapa a fost destul de obositoare și șofatul cale de mai bine de 150 de kilometri pune punct unei noi zile pline de satisfacții.
 
Ultima editare:
Drina - ziua 6

Harta: https://www.google.com/maps/d/u/0/embed?mid=1gfKOeXNTE16vH8CNLQBTw197bYg
Ne trezim dis de dimineață pentru a muta mașinile. În cursul nopții a plouat și valea e plină de ceață. Crna Bara, următorul loc de popas, nu e situat pe direcția căilor rutiere principale așa că trebuie să ne descurcăm într-un păienjeniș de drumuri „județene” slab întreținute, ce ne întârzie întoarcerea.


P5050856.jpg


P5050861.jpg

Spre râu​

Cu caiacele pe cărucioare părăsim stadionul și coborâm la Drina. Cerul este închis prevestind ploaie, iar apa râului, până acum atât de frumoasă, e maronie și tulbure. Ne lansăm pentru cea mai lungă zi de canotaj căci etapa de azi totalizează 76 de kilometri.

P5050865.jpg

Din nou la Drina​

Curentul ne poartă repede pe sub podul metalic din centrul așezării, dincolo de care privirile ne sunt atrase de o biserică ortodoxă încadrată de două clopotnițe complet detașate ce se ridică înalte și zvelte ca niște minarete. De pe râu se vede clar că orașul de pe malul stâng e mult mai mare ceea ce explică și toponimia: orașul bosniac se numește Zvornik, iar cel sârbesc Mali Zvornik (mali = mic).


P5050877.jpg


P5050886.jpg


P5050889.jpg

Biserica din Zvornik​

Aval de Zvornik/Mali Zvornik Drina scapă definitiv în câmpie, ceea ce atrage după sine o schimbare a albiei. Având loc să se lățească râul își crează nenumărate brațe, ceea ce-i dă un aspect labirintic. Dacă până aici lucrurile au fost clare de acum înainte va fi nevoie de spirit de observație și de consultarea GPSului pentru găsirea brațelor principale și, pentru a ne ajuta, Bogdan se alătură grupului nostru în calitate de ghid. Departe de a lenevi râul continuă să curgă rapid, uneori chiar și cu 15km/h, ceea ce implică decizii rapide și mai ales luate din timp.



P5050904.jpg


P5050913.jpg

Bogdan vine cu noi​

Cerul se burzuluiește adunând deasupra noastră nori negri, fotogenici. Câțiva stropi de ploaie fac să apară fustițele, dar fentăm ploaia luând prânzul la un restaurant de pe mal. În Serbia prețurile sunt decente și mâncarea gustoasă așa că popasul e binevenit. Suntem aproape de Loznica, la piciorul unui pod ce constituie punct de trecere a frontierei dintre Serbia și Bosnia și Bogdan ne informează că am parcurs deja aproape jumătate din traseu.

P5050932.jpg


P5051005.jpg

Drina în câmpie​

După mai bine de o oră ne continuăm coborârea. Janu, mai harnic, a ratat ieșirea la restaurant însă Grasu a avut grijă de el preparându-i doi burgeri. Ploaia ne-a luat-o înainte lăsându-ne să ne bucurăm de soare. Cu cât coborâm mai în câmpie râul devine tot mai meandrat curgând cu viteză printre zăvoaie încântătoare în care apar uneori căsuțe de vacanță înecate în vegetație, sau ne poartă neauziți prin sectoare sălbatice în care suntem părtași la momentele lui de singurătate. Aici Drina este cu adevărat fermecătoare! Este o spălare de creier să te lași purtat de apă tresărind doar la zgomotul vreunei bulboane ce te readuce la realitate.

Pauza pentru gustare o facem la mal, dar în caiace fiindcă apa e atât de mică încât eșuăm înainte de a ajunge la uscat. După ce ne îndulcim plecăm unul câte unul, primul Răzvan ce o ia drept în larg, apoi Janu, pe lângă mal. Curentul Drinei se înfige într-un prundiș, curgând mai departe într-o pânză nu mai înaltă de două degete și când își dă seama că e în pericol de a eșua, Janu vâslește cu disperare. Ne amuzăm urmărindu-i efortul până ce realizăm că de fapt acolo vom ajunge și noi și-atunci ne aruncăm pe padele forțându-ne să învingem șuvoiul de apă, dar degeaba, pentru unii e prea târziu: trei caiace eșuează într-o atmosferă generală de veselie.

P5050942.jpg


P5051085.jpg


P5051111.jpg


P5051126.jpg


P5051131.jpg


P5051137.jpg

Vine uraganul?​

Pe nesimțite suntem ajunși din urmă de un nou front ce acoperă cerul cu nori dramatici ce se văd până hăt departe pe întinderea câmpiei. Peisajul pare luat din filmele vânătorilor de uragane însă, cu toate că instinctul mă îndeamnă să fug, nu mă îndur să las din mână aparatul foto. Am senzația unui tavan ce se lasă peste noi ca să ne strivească. De jur împrejur se văd perdele de ploaie, apoi, dintr-o dată suntem izbiți de un suflu rece ce încrețește suprafața apei și tinde să ne smulgă padela din mâini. Nu am îmbrăcat haina de ploaie și acum e prea târziu pentru a-mi scoate fustița și vesta. Luptând împotriva vântului intru cu greu sub mal într-o zonă de calm relativ ce-mi permite manevrele de echipare. În spatele meu Radu face același lucru ajutat de stabilitatea ridicată a Wood Duckului, după care ne grăbim să ajungem din urmă restul grupului ce sub amenințarea furtunii a început să padeleze ca iepurașii Duracel. Înaintea podului de beton de la care știu că mai avem încă 12 kilometri o ajung pe Cosmina și tot aici începe ploaia. Picăturile mari lasă urme pe suprafața apei însă fustițele strânse până la subsioară și glugile ridicate ne fac să ne simțim la adăpost, ca și cum am privi stihia de sub tenda cortului.

P5051187.jpg

Curcubeu (de două ori!)​

Ploaia a fost scurtă. Soarele coborât spre apus aruncă razant pe sub plafonul norilor o lumină ireală, așa cum numai după furtună apare câteodată și decorul singuratic al smârcurilor se înviorează dintr-odată în culorile saturate ale unui fantastic curcubeu dublu. Momentul este de top. Sunt împreună cu Cosmina, Marco, Mike și Radu și ca la o comandă toată lumea lasă padela vrând parcă să oprească timpul în loc. Norii rămași în coada furtunii împrumută cerului nuanțe închise de albastru gri, în contrast cu lumina puternică de dedesubt ce virează toate culorile spre portocaliu. Țintuiți în cockpituri uităm de noi, dar cu timpul până și cele mai sublime momente se banalizează și în cele din urmă pornim mai departe.

P5051245.jpg

Înserare​

Bogdan cu restul grupului au luat-o înainte așa că încercăm să ținem brațele de pe partea dreaptă, atenți să nu ne scape locul de campare. La un cot al Drinei vedem o cabană și câteva caiace pe mal și tragem într-acolo. Malul scobit e înalt și abrupt, situat în contracurent. Un participant la regată ne așteaptă și cu ajutorul lui reușim să debarcăm. Tragem caiacele pe iarbă și abia atunci aflăm că debarcaderul propriu zis e câteva sute de metri în aval, dar până mâine putem lăsa ambarcațiile fără frică pe mal.

Ne regăsim cu restul grupului și ridicăm cortul într-o poiană în care se mai găsește un birt rustic și o gospodărie izolată. Satul e la 2-3 kilometri așa că poiana respiră aerul unui loc de picnic. Îi las lui Răzvan plăcerea de a pleca cu Grasu după Baghera și încheiem seara în cortul-bucătărie cu o cină prelungă.
 
Ultima editare:
Ultima zi

Ultima zi. Ca pentru a sublinia părerea de rău și vremea e mohorâtă. La prima oră mutăm mașinile la Sremska Mitrovica, apoi strângem tabăra și ne pregătim să ieșim pe râu.

P5061290.jpg

Marco și Radu vor rămâne la uscat​

Veteranii nu agreează această etapă. Confluența Drinei cu Sava e foarte aproape ceea ce înseamnă că din cei 45 de kilometri până la finiș mare parte sunt pe Sava, despre care se spune că este un râu lent. Juniorii, Marco și Radu, se dau loviți în aripă și rămân să mute mașina, prilej pentru mine și Mike de a abandona caiacele de plastic și de a prelua Endorfinul și Lady Ga Ga.

Bogdan a plecat dis de dimineață și ne trimite un SMS încurajator: Sava are curent și vântul bate din spate. Pornim și noi.

P5062145.jpg

Grasu, Răzvan și Janu se îmbarcă la locul facil, noi… unde am debarcat cu o zi în urmă.​

Ieșirea pe râu se face anevoie. Malul înalt și abrupt nu ne lasă să coborâm decât printr-un singur loc ce ne scoate într-un cot al râului în care apa se izbește drept în mal. Cosmina pornește prima, dar nu apucă să iasă suficient și curentul Drinei o readuce în punctul de start încurcând caiacul periculos printre crengile unei tufe de pe mal. A doua tentativă eșuează din nou și abia a treia oară suntem destul de învățați ca să scăpăm din capcană.

P5061298.jpg

La bordul lui Endorfin​

Deocamdată vântul puternic ne e potrivnic obligându-ne la padelat. Efortul ne încălzește așa că hainele dispar una câte una în calele caiacelor. Scăpată în câmpie, Drina se lățește atât de tare încât la confluență pare de mărimea Savei.

P5061315.jpg


P5061325.jpg

Pe Sava​

Sava este un râu navigabil, ceea ce face ca printre sălciile de pe mal să apară diferite panouri cu semne necesare traficului. Chiar dacă plutind odată cu curentul am fi tentați să bagatelizăm viteza, panourile ce afișează kilometri ne atrag atenția că ne deplasăm cu aproape 5 km/h chiar și atunci când nu vâslim.

Odată cu schimbarea râului se schimbă și peisajul. Dacă Drina era nestatornică alunecând la vale de pe un braț pe altul, Sava pare definitiv canalizată pe albia ei marcată la țărm de un șir neîntrerupt de sălcii bătrâne. Cu toate că parcursul meandrat ne rotește față de soare ajutându-ne să ne bronzăm uniform, peisajul cade în monotonie. În trecut regatele continuau până în Belgrad, însă mare parte din participanți considerau că nu e interesant așa că s-a ajuns la devansarea finișul cu mai bine de 60 de kilometri. Pot să înțeleg acest punct de vedere, dar pentru mine a fi în natură este de ajuns. Padelatul ritmic îmi asigură tonusul, iar ciripitul păsărilor, legănatul molcom și calmul din jur creează condițiile ideale de a rămâne cu mine însumi.

P5061362.jpg


P5061341.jpg

Sremska Mitrovica​

Kilometri se succed cu rapiditate și semnele orașului apar tot mai evidente. Un șantier naval se scurge pe lângă noi într-o ambianță industrială ce mixează zgomotul motoarelor cu zăngănitul fiarelor, apoi, neclintite și tăcute defilează vechi coșuri de fum din cărămidă și hale industriale decrepite, căzute în uitare. Pe deasupra sălciilor se disting în depărtare acoperișuri și turle de biserici, dominate de picioarele unui pod hobanat ce marchează finișul.

P5061383.jpg


P5062327.jpg

Final​

Debarcăm pe plaja cu prundiș a clubului de canotaj „Val” unde suntem așteptați de Radu și Marco. Cu caiacele la picioare facem o fotografie de grup în amintirea regatei, după care urmează complicata operațiune de strângere și împachetare a echipamentului. Mutarea mașinilor de colo-colo a făcut ca lucrurile tuturor să se amestece în așa măsură încât trebuie să scoatem totul din mașini într-o grămadă impresionantă din care fiecare îți extrage propriile piese. Febra întoarcerii acasă pare să ne fi prins și alternăm strângeri de chingi cu strângeri de mâini cu alți participanți la regată de care urmează să ne despărțim.

P5062346.jpg

Strângem echipamentul​

La ora 17 pornim spre Belgrad, dincolo de care oprim într-un sat unde câțiva localnici ce vorbesc românește ne recomandă pentru cină castelul unor țigani. Marele nostru gastronom, Grasu, optează pentru un gril combinat specific sârbesc ce se dovedește extraordinar și mai departe, pe muzica lui Goran Bregovic, ieșim din Serbia nu prin rezervația Deliblatska Pescara ci pe drumul principal.
 
Frumoase locuri. Povestirea si imaginile sunt pe masura locurilor, ca de obicei. Asa ne-ai invatat... :)

Uneori si eu m-am intrebat daca nu alunecam usor intr-o noua etapa, de dincolo de povestiri, cand fiecare este preocupat aproape in totalitate de ce i se intampla in imediata apropiere...

Singur, in mod sigur nu ai ramas... :)
 
Drina - concluzii

La capatul parcursului pot spune ca Drina este râul perfect (în masura în care exista ceva perfect pe lumea asta) pentru caiac de agrement: peisajele și cadrul natural sunt de excepție, pe majoritatea parcursului râul este suficient de rapid cât sa nu te spetești vâslind iar cele doua lacuri de acumulare nu sunt de netrecut și mai diversifica programul și poate cel mai important pentru termenul „agrement”, nu prezinta pericole (altele decât rasturnarile), suprafața apei fiind curata, fara caderi sau bolovani ieșiți.
Singura problema pe care o ridica tura pe Drina e de ordin administrativ, fiindca râul se confundă pe sute de kilometri cu granița între doua țari. Aceasta problema se rezolva de la sine în cazul participarii la regata (sârbii folosesc termenul de regata pentru orice ieșire pe apa) anuala „Regata Comemorativa Vitomir Dizdarevic – Amiralul Kuk”. Departe de a fi un cadru rigid, cu reguli stricte și ore de plecare și de sosire impuse, regata e cât se poate de lejeră și pot spune ca dealungul saptamanii pe râu m-am simțit complet liber și neînregimentat. La regata din 2017 au participat canotori din diferite tari, astfel: Germania-8; Austria-8; Ungaria-9, Croatia-5; Bulgaria-11, Macedonia-1; Bosnia (Republica Srpska)-2 sau 3. Serbia -7. Romania -30. Mulți au venit pentru traseul pitoresc din primele doua zile, dupa care au iesit. Multi au mai fost si in alti ani si le-a placut atat de mult incat au recidivat (îi inteleg :) ).
Fiind vorba de un râu de munte (în amonte), am avut unele temeri pentru caiacele din lemn, însă înafara unor zgârieturi minore și a unei singure bușituri absolut reparabile nu au fost probleme.
Pentru cei ce se gândesc să participe la viitoarele ediții, recomand cu căldură dotarea cu cărucioare solide și ușor de folosit.
Cam astea ar fi. Dacă sunt întrebări vă lămuresc cu plăcere :)
 
La capatul parcursului pot spune ca Drina este râul perfect (în masura în care exista ceva perfect pe lumea asta) pentru caiac de agrement: peisajele și cadrul natural sunt de excepție, pe majoritatea parcursului râul este suficient de rapid cât sa nu te spetești vâslind iar cele doua lacuri de acumulare nu sunt de netrecut și mai diversifica programul și poate cel mai important pentru termenul „agrement”, nu prezinta pericole (altele decât rasturnarile), suprafața apei fiind curata, fara caderi sau bolovani ieșiți.
Singura problema pe care o ridica tura pe Drina e de ordin administrativ, fiindca râul se confundă pe sute de kilometri cu granița între doua țari. Aceasta problema se rezolva de la sine în cazul participarii la regata (sârbii folosesc termenul de regata pentru orice ieșire pe apa) anuala „Regata Comemorativa Vitomir Dizdarevic – Amiralul Kuk”. Departe de a fi un cadru rigid, cu reguli stricte și ore de plecare și de sosire impuse, regata e cât se poate de lejeră și pot spune ca dealungul saptamanii pe râu m-am simțit complet liber și neînregimentat. La regata din 2017 au participat canotori din diferite tari, astfel: Germania-8; Austria-8; Ungaria-9, Croatia-5; Bulgaria-11, Macedonia-1; Bosnia (Republica Srpska)-2 sau 3. Serbia -7. Romania -30. Mulți au venit pentru traseul pitoresc din primele doua zile, dupa care au iesit. Multi au mai fost si in alti ani si le-a placut atat de mult incat au recidivat (îi inteleg :) ).
Fiind vorba de un râu de munte (în amonte), am avut unele temeri pentru caiacele din lemn, însă înafara unor zgârieturi minore și a unei singure bușituri absolut reparabile nu au fost probleme.
Pentru cei ce se gândesc să participe la viitoarele ediții, recomand cu căldură dotarea cu cărucioare solide și ușor de folosit.
Cam astea ar fi. Dacă sunt întrebări vă lămuresc cu plăcere :)

Felicitari pentru tura si multumim pentru poze si descriere. Asteptam capitolul urmator.
 
Felicitari pentru tura si multumim pentru poze si descriere. Asteptam capitolul urmator.

Felicitări... mulțumim, dar nu cred că avem vreun merit înafara celui de a fi învins comoditatea de a rămâne acasă :) Cât privește un viitor capitol privind o apă „perfectă” pentru agrement nautic, cochetez cu ideea unei ture pe lacul Skadar (Munte Negru/Albania), mai ales în zona „cozii” unde e un fel de deltă cu celebrele meandre de la Rijeka Cernojevika.

skadar3.JPG


skadar4.JPG


skadar5.JPG


skadar16.JPG


skadar17.JPG

 
Ultima editare:
Felicitări... mulțumim, dar nu cred că avem vreun merit înafara celui de a fi învins comoditatea de a rămâne acasă :)

Pai, nu asta este intotdeauna unul din obstacolele cele mai mari pentru majoritatea dintre noi?.. :)

Meritul este ca ati reusit sa va bucurati de o iesire frumoasa.

Frumoasa si imbietoare imagine.
 

Back
Sus