Dai răspunsuri așa complete că greu mai poate adăuga cineva, ceva
.
Așadar ce am observat, pescarii preferă caiacele sit-on-top, ceilalți care pleacă în natură, dimpotrivă. Cumva e firesc, unui pescar îi e convenabil spațiul larg al punții libere sit-on, acolo are diverse accesorii, unele caiace dispun chiar de scaun pliant ca pe mal
, iar stabilitatea e incontestabil mult mai bună decât la sit-in.
La polul opus, cei care fac ture în natură nu sunt deloc atrași de aceste lucruri, fiindcă vin la pachet cu multe dezavantaje: caiacul e mare (dar nu are loc de bagaje), e lat și masiv (dar înaintează greoi), e deschis intemperiilor sau soarelui torid, e stabil dar la valuri măricele s-a terminat distracția.
Un sit-in este ca un cuirasat: poate să plouă, ningă, bată vântul, caiacul va spage valurile, caiacistul nu se va uda (am evitat să spun că va fi uscat
), compartimentele de bagaje sunt etanșe, spațiul de depozitare foarte mare (unul dintre caiacele mele are doar 13' și iau echipament pentru o săptămână!) . Iar echilibrul este foarte bun, deși unui începător i se poate părea tricky. Prin construcția lui, caiacul sit-in va fi mult mai stabil în condiții de val, decât un sit-on-top.
U-boat-ul vostru încarcă bagaje cât un autobuz, nu există sit-on-top care să se aprope de așa ceva. Desigur, răspunsul meu este pentru colegii de forum, fiindcă voi știți bine cum e cu treburile acestea.
Tragedia din Lake Superior e cumplită. Despre morți, numai de bine... dar inconștiența de a încărca un caiac open-top (probabil genul ”Vista”) cu doi adulți și doi copii, plecând pe un lac de 300 de ori mai mare decât Razelmul (în fapt pe o mare interioară), este una de neînchipuit.
Oricare dintre noi ar lua în calcul cea mai evident posibilă problemă, răsturnarea. De aici, decizia înțeleptului familiei de a nu pleca, ori dacă plecăm luăm cu noi echipamentul plutitor pentru a reabilita caiacul... dacă apa este prea rece, iau dry-suit pentru toți - poate mai puțin eu, înțeleptul, fiindcă sunt paraleu și mă descurc 4 mile înot, pe la fundul apei, cu țigara aprinsă-n colțul gurii, ca soldatul sovietic.
Of.
Poate pentru mulți, par inconștiente și plecările mele în traversade pe mare, în velier de doar 8m. Cu doi copii. Dar eu fac plan de pasaj de fiecare dată, asimilez punctele posibile de refugiu, fac o sinteză a vremii, am echipament de siguranță, rachete de semnalizare, stație radio. Și ceva experiență, care mi-a arătat că niciodată nu strică ”prea multă precauție”.
P.S.
Pentru cei ce nu iau în calcul hipotermia, că e vară: în apă de 20 de grade, după o oră mi se face frig. Cred că e destul de grăitor.