Inainte de PRIMA IESIRE PE MARE

In primul rand ma bucura ca exista acest forum de unde poti afla lucruri care chiar iti pot salva viata in anumite circumstante.Felicitari !
Imi vine noua barca la toamna (un pilothouse 605 de la quicksilver, 150cp) si o ridic din Grecia din Volos deci vreau, nu vreau, voi "gusta " navigatia pe mare , ca daca tot o iau de acolo de ce sa nu profit si de un mic concediu prin zona .Cu putin curaj poate ajung la Skiatos. Nu cunosc nimic despre aceasta , nu am iesit niciodata pe mare , am incercat odata la Sulina (cu un quicksilver cruise 510) insa era hula atat de urata ca m-am speriat si am renuntat.Sunt constient ca trebuie sa mergi costier , sa verifici starea vremii (am gasit site ul : https://forecast.predictwind.com/atlas/#Wind care la prima vedere pare serios) , insa am urmatoarea nedumerire in eventuala ipoteza :
Ma aflu in larg (costier) si din senin incepe sa bata vantul si se formeaza rapid valuri , ce fac ? trag catre mal ma ancorez si astept sa se linisteasca , ma infing in nisip si aleg sa esuez pentru a scapa de o eventuala furtuna (vad eu cum mai ies de acolo, barca are 2000 kg full) , merg impotriva valurilor in diagonala si fug catre primul port cu riscul de a ma duce aiurea poate chiar in furtuna, CHIAR NU STIU CE SA FAC in asemenea situatie si mare lucru zic eu e ca e sa stii ce sa faci in imprejurari de stres ca sa zic asa .
Si inca ceva as dori sa intreb , ce echipamente ar fi recomandate , statie meteo , statie radio , radar ca luate pe rand am cam renuntat la ideea de a achizitiona ceva , adica un barometru e suficient fata de o statie meteo , statia radio trebuie inregistrata etc etc si ideea e sa scapi de belea pe mare nu sa vina altii sa te salveze , radarul chiar nu-i vad sensul
Multumesc anticipat pentru raspunsuri
 
Ultima editare:
Nu știu multe dar cred că varianta de apropiere de mal e cea mai proastă.....cred ca ce trebuie sa faci e sa stai cu prova in val si sa ai guvernare, sa tii barca pe pozitie(adică motor functional)
Si evident .....sa te rogi la Doamne Doamne
 
Barca ta pare a fi pentru pescuit. Nu are utilitati pentru o calatorie mai lunga. Cum crezi ca te descurci cateva zile pe mare?
 
Da , este barca de tip fishing insa nu inteleg ce utilitati ar trebui sa aiba pentru calatorie , orice se poate monta , oricum dupa cate ma pricep in afara de sonar/gps , statie , radar , poate statie meteo cum am mai spus nu vad ce ar mai putea fi ca si "utilitate pentru o calatorie mai lunga " .Insa in afara de sonar/gps si un barometru nu vad ce ar mai trebui pentru o calatorie costiera ca nu te apuci acum sa treci oceanul cu o barca de 6 metri !!!
 
Cam spre asta as inclina si eu , poate sunt membri cu experienta si ne vor indruma , ca stai in val si ai guvernare , da unde te duci , daca valul vine din larg o iei incolo sau cauti ruta spre inapoi acasa sau vreun port mai aproape ???
 
Eu îți recomand sa acumulezi cat mai multe ore de ieșire pe mare pana o să-ți vina barca, eventual sa urmezi cursurile practice ale unei scoli de navigație,
Învață cum se planifica un marș, cum se analizează situația meteo, care sunt limitările bărcii, ce autonomie are , cum e clasificata, care e gradul marii maxim permis pt. navigație, etc...
Conducerea unei bărci nu este echivalenta cu conducerea unei mașini, viata ta și a celor dragi sta în mana celui care conduce barca,
recomand sa faci un calcul economic simplu si o sa vezi ca este mai ieftin și mai rapid sa o pui pe trailer si sa o duci unde vrei.pentru mai multe detalii intra pe https://www.mariata.ro/p/sailing-school.html
 
Nu am inteles exact, cumperi o barca de 20 de păicioare din Grecia si, cu experienta zero, vrei sa vii cu ea pe mare pana in Romania ? O, sancta simplicitas ! Eu as face o scoala de navigatie si apoi as acumula ceva experienta, detalii PM. In rest, de cand s-au inventat peridocurile, asemenea probleme s-au simplificat mult.
 
In primul rand ma bucura ca exista acest forum de unde poti afla lucruri care chiar iti pot salva viata in anumite circumstante.Felicitari !
Imi vine noua barca la toamna (un pilothouse 605 de la quicksilver) si o ridic din Grecia deci vreau, nu vreau, voi "gusta " navigatia pe mare . Nu cunosc nimic despre aceasta , nu am iesit niciodata pe mare , am incercat odata la Sulina (cu un quicksilver cruise 510) insa era hula atat de urata ca m-am speriat si am renuntat.Sunt constient ca trebuie sa mergi costier , sa verifici starea vremii (am gasit site ul : https://forecast.predictwind.com/atlas/#Wind care la prima vedere pare serios) , insa am urmatoarea nedumerire in eventuala ipoteza :
Ma aflu in larg (costier) si din senin incepe sa bata vantul si se formeaza rapid valuri , ce fac ? trag catre mal ma ancorez si astept sa se linisteasca , ma infing in nisip si aleg sa esuez pentru a scapa de o eventuala furtuna (vad eu cum mai ies de acolo, barca are 2000 kg full) , merg impotriva valurilor in diagonala si fug catre primul port cu riscul de a ma duce aiurea poate chiar in furtuna, CHIAR NU STIU CE SA FAC in asemenea situatie si mare lucru zic eu e ca e sa stii ce sa faci in imprejurari de stres ca sa zic asa .
Si inca ceva as dori sa intreb , ce echipamente ar fi recomandate , statie meteo , statie radio , radar ca luate pe rand am cam renuntat la ideea de a achizitiona ceva , adica un barometru e suficient fata de o statie meteo , statia radio trebuie inregistrata etc etc si ideea e sa scapi de belea pe mare nu sa vina altii sa te salveze , radarul chiar nu-i vad sensul
Multumesc anticipat pentru raspunsuri

Salutări și multe bucurii să-ți aducă bărcuța! :)

Despre călătoria pe mare pe care o vezi inevitabilă ca să-ți aduci plutitoarea în țară, sunt destule de vorbit.
Câteva informații s-ar cere, ca să înțelegi și să înțelegem situația. Unde, în Grecia, e barca? Ce dotări are? Ce consum are?
Ca să răspund punctual la întrebările tale, încep pe bucăți:

1. Acel ”vreau- nu vreau, voi "gusta " navigatia pe mare” nu este chiar așa :) . Se poate transporta rutier barca (așa cum spune și dl. comandant mai sus), această variantă fiind de departe cea mai rapidă, mai sigură și mai puțin costisitoare variantă.
2. Mersul costier este de evitat într-un ”delivery”, fiindcă lungește enorm traseul și evident durata acestuia. Odata cu asta apar un consum mare de carburant și niște costuri covârșitoare. Dacă aș ști unde este barca, aș putea face un calcul, să ai un termen de comparație.
3. Oriunde ai fi în Grecia, ca să mergi costier va trebui să dublezi litoralul Egeei de Nord, care din zona Kavala până-n Dardanele, are vânt și val frontal. Deși vântul dominant este N-E, am avut surpriza să întâlnesc fără excepție, numai vânt care se aliniază cu țărmul. În condițiile astea, înaintarea este greoaie și foarte inconfortabilă, pentru o astfel de barcă.
În Dardanele din nou, curent frontal, val frontal, vânt frontal. Marmara, Bosfor, totul este potrivnic. Asta e, traseul tău merge împotriva curenților.
4. Noi mergem cu veliere pe asemenea traseu. Asta înseamnă înaintare mult mai ușoară. Nu mai rapidă, dar mai confortabilă, datorită lestului și datorită forței vântului, care stabilizează barca. Acolo unde un velier taie din val, o șalupă sau un motor yacht, încalecă fiecare formă a apei. Vântul face și călătoria o plăcere, nu auzi motor, nu auzi vibrații, este doar sunetul domol al apei :) .
În plus de asta, dacă se întâmplă o defecțiune la motor, mai am 3 motoare de rezervă: focul, randa și gennaker-ul :) . Adică un velier nu poate rămâne fără speranță, în derivă.
O barcă motorizată însă, are o problemă mare. Dacă vei semnaliza acest distress, regulamentele se referă în toate cazurile la salvarea persoanelor, nu a bărcii. Remorcarea bărcii costă nedefinit, oricât dorește cel ce e chemat în ajutor. Sunt situații în care deliberat, proprietarul renunță la barcă din cauza aceasta.
5. Ideea eșuajului deliberat n-aș vrea să o iau în calcul, la o barcă nouă. Mi s-ar rupe inima. Dacă marea se ridică îngrijorător pentru posibilitățile tale de a stăpâni barca, trebuie să apelezi din timp la planul tău pentru pasajul zilei respective. Asta înseamnă să ai un plan de pasaj bine definit, cu toate posibilele refugii de pe traseu, calculându-ți distanțele cele mai favorabile și timpul în care te poți pune la adăpost. În situația aceasta, în principiu, cu o șalupă nu te lupți cu marea, nu continui traseul abordând valurile nici frontal, nici în unghi: găsești refugiul cel mai apropiat, pe direcția cea mai favorabilă pentru a fugi cu valul (adică ajutându-te de val, nu împotrivindu-te).
6. Ca echipament, legislația indică un set minim obligatoriu, pentru categoria C-navigație maritimă costieră. Este echipament de semnalizare, de comunicație și de prim ajutor. Nu încarc topicul, știi din școala de navigație. Pentru categoria C, legislația românească nu obligă la a avea stație radio, dar fără ea nu vei putea tranzita în condiții bune un traseu internațional. Vei fi apelat de autorități, vei avea nevoie să comunici cu căpitănii, porturi, marine ori poate chiar cu navele mari, etc...

Discuția este stufoasă, concluzia simplă:
-pentru acest tip de barcă, traseul pe mare este problematic, scump, cronofag, iar în condițiile în care nu există experiență, nu văd de ce s-ar merge pe această variantă.
La polul opus, transportul pe șosea este foarte rapid (12-14 ore), mult mai ieftin, incomparabil mai sigur.

P.S.
Dacă apar fronturi nefavorabile ori chiar furtuni, șalupa va trebui să aștepte în port, vreme favorabilă. Câte o dată aceasta poate dura o săptămână. O zi mai potolită și iarăși vreme rea. Nu spun că nu se poate aduce barca pe apă. Ci doar că nu merită eforturile, riscurile și timpul afectat ( ca timp, navigând costier ești nevoit să faci toate formele de intrare-ieșire cu autoritățile din parcurs. Traversadele sunt preferabile și din acest punct de vedere.)
 
Ultima editare:
Multumesc frumos pentru raspuns, chiar foarte competent si la obiect .Am corectat topicul , poate nu am fost suficient de explicit , nu am de gand sa vin cu barca pe apa , doar nu sunt nebun .Ideea este ca daca tot ma duc s-o iau de acolo (Volos) e pacat sa nu ma si plimb putin prin zona , poate daca si daca ... ... ajung pana pe Skiathos insa cu zero experienta pe mare am apelat la acest forum .
E buna si ideea cu scoala de navigatie insa nu stiu cat de necesara ar fi la o salupa unde regulile sunt infinit mai simple decat la un velier doar prin simplul fapt ca salupa nu are ce cauta pe unde umbla velierul .
Sunt constient ca salupa e pentru a te duce cateva mile sa pescuiesti sau sa vezi un loc mai frumos insa chiar si asa poti fi surprins de un eveniment neplacut si atunci trebuie sa stii ce ai de facut .
Si de unde poti invata daca nu de la cei care au trecut prin asta !!!
Inca odata tks pentru raspuns
 
A, golful Volos ? da, e perfect pentru scurte plimbari. E bine protejat si se poate naviga safe in majoritatea timpului. Totusi, ar trebui facuta o scoala nautica si invatate cateva manevre de baza, plecari de la cheu, acostari, manevra om la apa, etc.
 
Colegii sunt draguti si fac tot felul de... volte, dar pe direct, spui ca nu ai experienta deloc, deci banuiesc nici un fel de permis, ca umare plimbarea cu o barca de doua tone cu 150 cp sub fund devine in cazul tau chestiune de inconstienta totala, dar si infractiune din punct de vedere legal, deci nu te'' gandi serios la scoala'' ci apuca-te de ea, iesi cu barca impreuna cu oameni cu experienta si invata inainte de a merge singur cu barca ta, nu e o gluma, imagineaza-ti ca esti pe serpentinele de la Comarnic, sau pe Magheru cu un BMW de 2 tone si 150 cp, care NU are frane deloc, din constructie!
 
Nu am experienta pe mare , am permis C si D , de 4 ani ma duc la pescuit in zona Giurgiu si normal in Delta Dunarii.Am zis in topic ca am incercat o iesire pe mare la Sulina cu un quicksilver cruise 510 insa era hula mare si m-am speriat .Acum am Quicksilver 510 cruiser cu 90cp si o schimb cu pilotina 605 / 150cp
Ceva experienta am capatat insa despre mare nu stiu nimic .Multumesc frumos
 
Multumesc frumos pentru raspuns, chiar foarte competent si la obiect .Am corectat topicul , poate nu am fost suficient de explicit , nu am de gand sa vin cu barca pe apa , doar nu sunt nebun .Ideea este ca daca tot ma duc s-o iau de acolo (Volos) e pacat sa nu ma si plimb putin prin zona , poate daca si daca ... ... ajung pana pe Skiathos insa cu zero experienta pe mare am apelat la acest forum .
E buna si ideea cu scoala de navigatie insa nu stiu cat de necesara ar fi la o salupa unde regulile sunt infinit mai simple decat la un velier doar prin simplul fapt ca salupa nu are ce cauta pe unde umbla velierul .
Sunt constient ca salupa e pentru a te duce cateva mile sa pescuiesti sau sa vezi un loc mai frumos insa chiar si asa poti fi surprins de un eveniment neplacut si atunci trebuie sa stii ce ai de facut .
Si de unde poti invata daca nu de la cei care au trecut prin asta !!!
Inca odata tks pentru raspuns

În acest caz lucrurile devin mai simple :) . Sporadele sunt foarte apropiate și se pretează la asemenea ieșiri scurte și plăcute. Barca este una robustă și rapidă, nu vei avea probleme pe asemenea rute. Traversează golful Volos în 40 de minute :) .
Din Volos până în Skiathos e iarăși o distanță relativ scurtă, pe care o parcurgi în maximum o oră. Refugii sunt și pe nord, pe continent, și pe sud, pe Evia, la câte 5-7 mile, adică pentru barca ta, distanțe de 15-20 minute.
Skiathos, Skopelos, Alonissos, Peristera, Kyra Panagia, sunt insule prea apropiate ca să ridice probleme ambarcațiunii.
Despre furtună nici nu poate fi vorba. Site-urile meteo, chiar dacă nu nimeresc întocmai prognoza, o furtună nu au cum să nu o evidențieze. Vreau să spun că nu ai cum să ieși pe mare și să fii surprins de o furtună. Cel mult, de un front local, care trece repede.
Sfatul în aceste condiții rămâne cel pe care l-am scris la punctul 5. Dacă simți că marea se ridică îngrijorător pentru posibilitățile tale de a stăpâni barca, nu te lupta cu valul, ci ia direcția cea mai favorabilă, către primul loc de refugiu.
De ce? Fiindcă indiferent de motorizarea bărcii, pe val măricel, de prova, nu vei putea avea viteză, iar căderea bărcii de pe fiecare val va fi dură.
Distracții plăcute îți urez, Sporadele sunt făcute pentru așa ceva :) .

P.S.
Vei avea ocazia să probezi practic cursul de meteo din școala de navigație. După ceva experiențe, ai să știi cu mult timp înainte, dacă marea are tendința să se ridice, sau dacă vântul va crește puternic. :)
 

Back
Sus