Page 1 of 3 123 LastLast
Results 1 to 10 of 27

Topic: logistica si costuri liveaboard

  1. #1
    Senior Member
    Membru din
    Jun 2016
    Locația
    bucuresti
    Posturi
    103

    Default logistica si costuri liveaboard

    Salutari din nou.

    Stau departe de apa (si de caiac) de ceva timp, insa iar au inceput sa ma framante ganduri dintre cele mai diverse.
    Am citit aici pe forum cele cateva topicuri despre traiul la bordul unei ambarcatiuni, dar nu prea m-am lamurit ce presupune asta din punctul de vedere cinic al utilitatilor, costurilor si timpului alocat activitatilor "gospodaresti". Am vazut ca nomazii au topicul lor, dar acolo e vorba despre treburi serioase.

    Pentru a concretiza cat de cat discutia, putem sa presupunem o ambarcatiune de pana in 40 - 50k euro, care sa isi faca veacul in zona Marii Mediterane cu 1-2 persoane la bord, 12 luni pe an in conditii de confort mediu.

    Punctual, neclaritatile ar fi urmatoarele:
    1. Exista limite de timp si / sau costuri pentru accesul in apele teritoriale ale unei tari, alta decat cea de resedinta?
    2. Care sunt costurile medii pentru o zi / o saptamana de stat in port (mare / mic / circulat / necirculat)?
    3. Ce facilitati ofera porturile la capitolul vidanja, alimentare cu apa potabila, gaz, curent electric? Se poate face "liveaboard" doar in porturi speciale?
    4. Ce solutii sunt la capitolul internet, pentru a avea acoperire in tari diferite pe termen mediu / lung? Pana la ce distanta de coasta exista semnal?
    5. Cat de fezabila este alimentarea cu apa potabila in afara porturilor?
    6. Care sunt costurile operatiilor de intretinere si reparatii uzuale si unde se pot face ele?
    7. Ce solutii si ce costuri sunt pentru incalzirea in perioada de iarna, cand temperatura scade sub 10 grade noaptea?
    8. Ce solutii sunt la capitolul igiena corporala in perioada mai racoroasa?
    9. Dpdv financiar, este mai eficienta cazarea pe termen lung intr-un singur port, sau saritul din port in port?

    Stiu ca sunt cativa oameni aici pe forum care fac asta cel putin part-time si multi altii care si-au pus aceleasi probleme si as fi interesat sa aflu la ce conluzii ati ajuns.

  2. #2

    Default

    Super subiect.
    De abia astept sa vad răspunsurile
    Scuze dar nu am nici un info valoros on topic
    He knows not where he's going, For the ocean will decide, It's not the destination, It's the glory of the ride

  3. #3
    Senior Member ghrt's Avatar
    Membru din
    Jul 2009
    Locația
    Bucuresti
    Posturi
    375

    Default

    Salut

    Fircare are stilul şi cheltuielile şi standardul lui de viaţă. Ca să îţi faci o idee găseşti discuţiile pe forumurile internaţionale de navigaţie, atât cifre cât şi diverse aspecte practice (de exemplu ce înseamnă să pregăteşti barca). Ai mult de citit inclusiv printre rânduri. Depinde de exemplu la ce nivel întreţii barca. Mulţi nu fac mari voiaje aşa că nu o mai întreţin propriu zis şi ies mai ieftin ca şi costuri lunare, dar la vânzarea ei suportă degradarea. Trebuie să fii atent la chestiile astea ca să ai o imagine corectă.

    Cei care chiar fac long range cruising şi duc o viaţă decentă, cu vizitat locuri, stat în marine, restaurant, telefon mobil etc şi îşi întreţin bărcile au costuri relativ mari, peste mia de dolari lunar, deseori pe la 2-3 mii.

    Români cu live aboard sunt aparent prea puţini. Vezi ce spune Sebba cu Gib Sea 43, dar nici el nu stă peste iarnă şi nici nu a dat cu nasul în costurile adevărate de întreţinere: schimbat manevrele fixe, velele, motorul. Dacă vrei să navighezi în Med trebuie să le pui la punct şi apoi să le menţii.

    Peste iarnă ai nevoie de o barcă izolată termic şi cu posibilitate de încălzire autonomă. Din păcate situaţia în Tunisia şi în general în nordul Africii este prea instabilă ca să îţi petreci iarna acolo. Cel mai probabil în Sicilia. Oricum ai avea zile cu temperaturi negative.

    Dacă vrei o încercare de răspuns:
    1. de regulă da, în diverse forme, nu neapărat explicite. de exemplu sunt ghiduri cu locuri de ancoraj în Mediterana de Vest. Dar în Spania nu ai voie să ancorezi.
    2. depinde de port, preţul creşte de la est la vest şi de la sud la nord, cu excepţia Turciei unde e sensibil mai scump decât ar fi cazul. se poate ajunge la nişte scoruri ireale pt România. cred că cel mai scump e litoralul francez. de exemplu 800€ lunar la stat sau dublu la privat pentru 37ft. La banii ăştia vara nu găseşti locuri libere.
    3. depinde de port. trebuie să fii acceptat ca atare, pot fi reguli ref câte nopţi poţi petrece pe barcă săptămânal, sau ai o barcă ok şi nu stai foarte mult, doar vizitezi.
    4. distanţa câteva mile, în UE este ok (să mergi la vot, BTW) în rest e de regulă scump iar internetul poate fi cenzurat
    5. îţi pui watermaker şi sistemul electric din spatele lui
    6. în funcţie de barcă
    7. în primul rând nu prea ai ce căuta cu barca pe apă la -10*C. depinde de barcă. practic îţi poţi instala aerotermă pe motorină, consum 0,1L/1kw/1 oră şi încă un sistem de rezervă, englezii preferă sobele cu lemne.
    8. sper că pentru live aboard te gândeşti la o barcă cu standing room şi cabină de duş
    9. contracte pe termen lung. de exemplu vorbeam cu cineva că în Turcia a găsit pachet complet (inclusiv asistenţă cu actele, adică agent) cu vreo 4000€ pe an în zona de Egee, barcă de 41ft. există şi posibilitatea să îţi cumperi propriul loc la ponton şi mai plăteşti doar mentenanţa şi utilităţile etc Vorbim de regulă de zeci de mii de euro. piaţa e relativ fluidă, ce merge într-un an se schimbă în următorul. Cei care vor să iasă mai ieftin caută marine în construcţie, unde pot ancora la un preţ modic.

    Sună frumos să ai o garsonieră ieftină oriunde vrei dar când afli cât costă aşa ceva devii turist obişnuit şi îţi mai rămân şi bani. Apelezi la barcă când ai o pasiune în sensul ăsta, fie pentru apă fie pentru statut, şi bani să o finanţezi. Există şi homleşi cu bărci prăpădite dar aia e altceva decât a sta pe o barcă şi majoritatea marinelor nu le permit staţionarea.

    Citeam postările unui tip care şi-a luat un catamaran SH şi l-a făcut autonom fără să exagereze pt 2 persoane (micul dejun şi prânzul gătite scurt pe plita cu inducţie, maşină de spălat etc). Sistemul electric înseamnă 10.000 AH în baterii de litiu, 6kw de panouri dacă ţin bine minte, generator de rezervă.

    Dacă te gândeşti la o barcă mică poţi la fel de bine să te gândeşti la un cort prin campinguri şi un rucsac în spate prin autobuze, vei ieşi considerabil mai ieftin iar confortul va fi acelaşi.

  4. #4
    Senior Member
    Membru din
    Jun 2016
    Locația
    bucuresti
    Posturi
    103

    Default

    Multumesc ghrt pentru raspunsul detaliat.
    As mai avea nevoie de cateva clarificari punctuale.

    1. In Spania nu ai voie sa ancorezi pe gratis sau nu ai voie deloc? Sau ai voie sa ancorezi dar nu ai voie sa debarci pe tarm?
    2. Nu stapanesc foarte bine jargonul (mooring, docking, slip, etc) sau termenii echivalenti in romana. Dar din ce inteleg exista mai multe variante de "parcare": in larg la ancora proprie, in larg la ancora fixa (cu sau fara permisiune de a ajunge pe tarm), in port si in port cu acces la utilitati. Cam care ar fi costurile relative? x -> 2x -> 3x?
    5. Din ce tin eu minte, desalinizarea este un proces foarte ineficient. Cat de comun este sa ai asa ceva pe barca? Si cati litri de combustibil (gaz, motorina) arzi pentru 1 litru de apa?
    7. Ma refeream la < +10 grade noaptea, iarna. In insulele Canare de exemplu, temperatura aerului nu ar trebui sa scada sub 15 grade. Dar acolo nu mai e vorba de Mediterana, deci s-ar putea ca temperatura apei sa fie mai mica. Cam cate grade se mentin in cabina in conditiile astea fara incalzire?
    8. Prea mult nu m-am gandit, dar ma astept ca o barca sub 30ft sa nu aiba cabina de dus. Si la peste 30ft par a fi alte costuri de achizitie, intretinere si parcare. In orice caz, cantitatea de apa necesara sa faci dus "ca omul" te-ar cam tine legat de port, nu?


    Sună frumos să ai o garsonieră ieftină oriunde vrei dar când afli cât costă aşa ceva devii turist obişnuit şi îţi mai rămân şi bani.
    Cam asta e adevarul dur pe care ma temeam sa il aud. Ajuta mult faptul ca a fost impachetat intr-o forma plastica . Si e mai bine sa il afli din timp.

    La o prima vedere, porturile si marinele au un numar foarte limitat de locuri raportat la cerere. Deci nu m-ar mira sa fie mai usor si mai ieftin sa gasesti o garsoniera la fata locului. Iar de-acolo, tot caiacul e baza, mai ales ca diferenta de viteza fata de un velier nu e asa mare

  5. #5
    Senior Member ghrt's Avatar
    Membru din
    Jul 2009
    Locația
    Bucuresti
    Posturi
    375

    Default

    Nu te supăra pe mine, dar ia-o cu începutul. Altfel e frumos să visezi, dar e şi pierdere de timp. Ieşi cu barca, vezi dacă îţi place, cum stai cu răul de mare, vezi cum e pe o mare montată, învaţă ce înseamnă day skipper, ieşi pe diverse bărci, închiriază. În tot acest timp citeşte, sunt o grămadă de cărţi super interesante de marinărie în lumea anglo-saxonă (poate şi pentru că au trecut cumva de conceptul de manual) şi discuţii pe forumuri. La noi în RO nu există cultură nautică, nu ai unde să intri într-un club şi să ieşi pe mare cu marinari cu experienţă, să discuţi cu ei suficient de mult etc. Poţi să găseşti aşa ceva dar cu titlu de excepţie, şi nu ca şi club ci să te împrieteneşti şi să ieşi mult cu câte cineva. Apoi după o minimă experienţă (care va fi mult mai mult decât ai acum) vei vedea lucrurile altfel. Iar în anii ăştia care trec, lucrurile se vor schimba, de regulă în rău: viaţa va fi mai scumpă, tu mai bătrân, marinele mai aglomerate, vremea mai capricioasă etc Dar şi în bine: vei avea cunoştinţele şi banii de barcă, bărcile alea bune de azi se mai ieftinesc, industria ospitalităţii inventează atracţii noi etc

    Şi eu am auzit de la 2 bătrânei pe o barcă de vreo 30ft că îi costa 200€ lunar să stea în sezon în Egee pe barca lor. Mai ieftin ca acasă. Acum văd lucrurile altfel. Chiar şi dacă stai la ancoră şi îţi faci paste şi salată, întreţinerea bărcii, plus reparaţii majore la câţiva ani, costă. Barca aia costă în sine. Lucrurile nu ţin o viaţă; se strică şi trebuiesc schimbate. Etc. De ex. dacă ieşi la o tavernă seară de seară pune minim 15€x30. Dacă te duci la piaţă să cumperi peşte şi ştii doar limbajul gimnastică, te va costa per kg la fel ca la restaurant. Când expiră asigurarea pune de la suta de euro în sus.

    Poţi fi în multe feluri pe apă. Fiecare cu satisfacţiile proprii. În UK, unde sunt multe estuare, sunt mulţi care fac cruising cu familia în dinghyuri de 4-5 metri, adaptate să dormi în ele. Eu am visat aşa ceva în Deltă, dar amicii mi-au explicat că pot fi foarte uşor răsturnat de o şalupă mai puternică.

  6.  
     
  7. #6
    Mic barcaholic Smokey's Avatar
    Membru din
    Aug 2008
    Locația
    Timişoara
    Posturi
    2.004
    Blog Entries
    62

    Default

    Salut, ghrt zice bine, în principiu e greu de estimat pentru ca sunt foarte multe variabile.

    Axioma general acceptată este ”cheltui atât cât ai”, dar totul pleacă de la costurile întreținerii bărcii, unde estimarea generală este 10% din prețul bărcii pe an (presupunând o barcă în stare ne navigație, nu epave).

    De aici adaugi costuri curente, care depind de modul tău de viață pe mare și ce vrei defapt să faci cu acest ”liveaboard”: vrei doar să supraviețuiești liniștit într-o zonă restrânsă, vrei să călătorești să vezi lumea?
    Poți trăi ”în comuniune cu natura” ascuns într-un golf la ancoră, mâncând pește și ce-ți mai oferă marea, poate puțină hrană gătită dintr-un sac de făină sau orez.
    Poți să stai în marină, alta în fiecare săptămână.
    Poți găti pe barcă, cumpărând materie primă (la fel ca pe uscat), sau poți mânca la tavernă...
    Poți sta și admira viața portuară, sau poți călători pe uscat să mai vezi una-alta (cu autobuzul, cu mașină închiriată..)
    Poți face o combinație între cele de mai sus, din nou, cheltui atât cât ai.

    Vrei să revii la bază să-ți mai vezi familia? Cum vii, cu avionul? Sau te rupi de tot ...

    Internet există 4G în orice loc civilizat, nu e o problemă.

    Sunt costuri cu permisele de ședere (în funcție de țară), se schimbă, în general stai 90 zile apoi ieși.

    În ziua de azi există sisteme electrice pentru orice, poți sta ”off-the-grid” liniștit, fără măcar să porneți motorul și să consumi diesel. Dar costă! Vorbim de panouri solare, turbină, baterii li-ion, plită cu inducție, etc. Vezi pe youtube la SV Delos, au un episod despre asta. Dacă nu, metoda clasică cu shore-power, generator diesel, etc.

    Apă cu desalinizatorul cu osmoză, sau de la țărm (filtrată). Aici după noroc: cu furtunul da la o tavernă, cu cisterna, cu bidonul din sat cărat cu dinghy. După buget, confort și posibilități.

    Iarna ai mai multe probleme, nu doar încălzirea: condensul prin barcă, ventilația în general. Fie te duci într-o țară caldă, fie sobă (vezi la nordici, se pricep).

    Sunt multe variabile, totul depinde de tine, de confortul pe care ți-l dorești și ți-l permiți.
    călătorului îi stă bine cu drumul

  8. #7

    Default

    Păi se poate? Astea sunt discuții de purtat în extrasezon . Acum oamenii sunt plecați pe ape... cine să răspundă? Eu unul abia m-am întors
    Dincolo de gluma mea (realistă), băieții au răspuns deja, cât se poate de obiectiv.
    Mihai, realizezi că multe întrebări sunt atât de generale, încât comportă răspunsuri de toate felurile. Există cărți scrise de croazieriști, cu detalieri despre fiecare zonă, cu trasee, porturi, costuri de trai la bord. Asta dacă vrei să aprofundezi subiectul.
    Altfel, atât Gheorghiță cât și Iulian, ți-au răspuns foarte bine, din experiențele lor și cele aflate.
    Interesant ar fi să conturezi mai bine scopul tău și atunci răspunsurile vor fi mai la obiect.
    Dacă dorești ”live-on-bord” va trebui întâi să-ți definești tipul de barcă, în așa fel încât să-ți confere autonomie și spațiu. Știu că toți au tendința de a se orienta către o barcă pentru Capul Horn dacă se poate. Dar realitatea spune că dintr-o țară întreagă, doar Marius Albu a ajuns acolo. Și cu Phoenix-ul care are 9m. Așa că în mod firesc, banii alocați ar trebui să vizeze mai mult o barcă confortabilă decât una de rezistența unei capsule spațiale.
    Dacă nu traversezi oceanele, nu văd necesitatea utilizării unui desalinizator. E mult mai simplu și convenabil, să ai rezervor încăpător și să-l încarci în porturile ori marinele limitrofe (în afara porturilor nu ai cum, nu poți căra cu bidonul).
    Dacă te stabilești într-un loc, vei afla sigur cea mai facilă metodă pentru asta. Dacă nu o afli acolo, e clar că nu e locul potrivit. Iar barca tocmai de aceea e barcă, să-ți dea libertatea de a călători acolo unde ființa ta se simte mai zen

    Pentru anotimpurile mai răcoroase, cea mai bună metodă de încălzire este Webasto. Asta fiindcă asigură încălzirea prin ventilație, iar barca de asta are nevoie în asemenea momente când există tendința apariției condensului. Un Webasto va încălzi și va usca interiorul. Alimentarea cu diesel este din nou cea mai facilă metodă, sobele nordicilor sunt drăguțe, dar ... înțelegi inconvenientele .
    Apa caldă pentru dușul la bord, indiferent de anotimp, e furnizată uzual de boilerul încălzit de circuitul motorului sau de circuitul electric cu cuplare la cheu (desigur, nu cel de 12 V al bărcii).
    Ai putea avea și un boiler cu diesel, dar mi se pare inutil: la bord se folosește foarte puțină apă. Noi am fost 7 inși în călătoria de acum și nimeni nu a folosit mai mult de 9-10l de apă la un duș complet.
    Mai există soluția unui instant de apă (electric), pe care am adoptat-o eu la barca mea acum câțiva ani. Ulterior am renunțat. Deși foarte eficient și mic, sistemul nu avea utilitate, atât timp cât nu călătoream cu familia în anotimpurile răcoroase. Iar de spălat pe cap, nu ne spălăm în fiecare zi . Dacă privim puțin în urmă, oamenii erau mult mai cumpătați cu consumurile: bunicii noștri se spălau zilnic, cu un lighean de apă, în care mixau o oală de fiartă, cu una de rece. Nu duc lucrurile până într-acolo, doar caut să fixez un reper. În barcă, dacă ai lăsat o fată să facă duș, îți termină o tonă de apă în două zile. N-aș crede că fetele sunt așa murdare, ci doar se lăfăie în risipă, pe motiv de prințeseală .
    Cât călătoresc cu familia, eu sunt cel care spală vasele. Da, ați înțeles de ce .

    Costurile de cheiaj, mooring, ancoră, sunt atât de diverse încât discuția lor nu te va lămuri prea tare. Încep de la zero euro, până la 180-200 euro, dacă nu depășești 40 picioare. În principiu porturile grecești te mai acceptă și fără costuri (dar nu știu cât va mai dura). Asta dacă stai la digurile de larg care de obicei nu au locuri plătite, fiind destinate manevrelor , bărcilor mari, etc...
    La mooring deși poți găsi gratuitate, în principiu te costă fiindcă e cineva care a făcut acel mooring și nu poți să-l folosești moca pentru mai mult de o seară.
    La ancoră ar trebui să fie gratis, dar sunt zone, golfuri, unde vine cineva să-ți ia bani. Iulian ar trebui să știe mai bine, că el bate Croația.
    Dacă te duci în zone fără trafic turistic, te vei cunoaște cu localnicii iar costurile vor fi neglijabile. Dacă vizezi zonele ”încărcate” ori turistic, ori comercial, e clar că te va costa după caracterul zonei.

    Bottom line, ia de bun sfatul prietenilor de mai sus și pleacă puțin pe ape. Îți vei cristaliza singur aceste noțiuni.
    Baftă!

  9. #8
    Senior Member
    Membru din
    Jun 2016
    Locația
    bucuresti
    Posturi
    103

    Default

    Intr-adevar, s-ar fi potrivit mai bine in extrasezon discutia asta. Dar nu-i graba.

    Inteleg ca sunt multe variabile, de aceea intrebarile mele s-au axat pe partea de cazare si utilitati, care sunt costuri cat de cat fixe. Imi dau seama ca o solutie tip off-the-grid nu e tocmai realista si in plus presupune niste costuri initiale destul de prohibitive. Iar accesul la utilitati atrage dupa sine niste costuri serioase la capitolul cazare, fiindca te cam leaga de un port.

    Inca nu m-am lamurit complet daca o zi / luna / an intr-o marina are costuri comparabile cu o zi / luna / an de cazare pe uscat, in zone si conditii asemanatoare. In cazul asta, conceptul de liveaboard ar deveni mai putin atractiv, cel putin pentru mine.

  10. #9

    Default

    Quote Originally Posted by mihaio07 View Post
    Intr-adevar, s-ar fi potrivit mai bine in extrasezon discutia asta. Dar nu-i graba.

    Inteleg ca sunt multe variabile, de aceea intrebarile mele s-au axat pe partea de cazare si utilitati, care sunt costuri cat de cat fixe. Imi dau seama ca o solutie tip off-the-grid nu e tocmai realista si in plus presupune niste costuri initiale destul de prohibitive. Iar accesul la utilitati atrage dupa sine niste costuri serioase la capitolul cazare, fiindca te cam leaga de un port.

    Inca nu m-am lamurit complet daca o zi / luna / an intr-o marina are costuri comparabile cu o zi / luna / an de cazare pe uscat, in zone si conditii asemanatoare. In cazul asta, conceptul de liveaboard ar deveni mai putin atractiv, cel putin pentru mine.
    Ok, uite niște exemple concrete, ale momentului (nu știm ce va fi mâine). Să începem din nord:
    În Thassos sunt câteva porturi în care nu ești taxat deloc. Apă găsești gratis, curent nu (va trebui să te bazezi pe panouri solare, generator eolian). Chiar și în Limenas, portul principal, există situația asta.
    În zona Halkidiki poți sta tot gratuit: la ancoră, sau în porturile din Nea Moudania ori Nea Potidaia. Apă există tot gratuit. Curent, nu.
    În Nikiti de exemplu, se plătește marina. Nu este una privată, așa că prețurile sunt mici, dar nu-ți pot spune în ce cuantum, în funcție de mărimile bărcilor. Pe mine m-a lăsat să stau acolo 2 zile, gratuit.
    Dar Halkidiki are în afara raiului de gratuitate și marine scumpe: de exemplu pe Sithonia este Porto Carras iar pe Kassandra avem Sani. Nu te atingi, e scump.
    Mai jos, în Sporade, luăm de exemplu portul Neo Klima de pe Skopelos. Fără costuri de cheiaj. Există apă și curent, la post plătit (cartelă). În portul principal din nord, Skopelos, e un nene care se ocupă de administrare și îți cere bani. Habar n-am cât, eu am stat și acolo gratuit. Există și apă și curent, tot în posturi de furnizare la cheu, pe cartelă. În principiu, fiecare insulă are cartele de 5, 10, 20 euro, pentru curent și apă. Cheltuiești cât ai nevoie.
    În Alonissos, la Patitiri, numai ce am fost săptămâna trecută, cu barcă de 43 picioare: nu au fost costuri de cheiaj. La fel, găsești apă și curent contra cost (cartelă).
    În mijlocul Egeei, la Agios Eftratios: n-am avut costuri de cheiaj. Apă am luat cu furtunul din rețeaua existentă pe digul de larg, curent n-am avut.
    Mai la sud, în Skyros: marină cu absolut toate facilitățile, inclusiv spălătorie de rufe. Costuri de cheiaj 20 euro pe zi la barca de 43 picioare de mai sus . Evident costurile scad substanțial pentru o perioadă mai mare.
    Și mai la sud, în Ciclade: Kea, Kithnos, Serifos, Sifnos, Milos, etc... Situații asemănătoare. Găsești porturi unde nu ți se percep taxe de cheiaj și porturi unde ți se iau 10-15-20 euro pe zi.
    Toate aceste informații conțin o realitate volatilă, pentru că se pot schimba peste noapte.
    Am spus toate acestea ca exemplificare la faptul că poți trăi la bord cu cheltuieli minime sau cu cheltuieli ca la pensiune, după cum te orientezi.
    De aceea, dacă scopul este a trăi în buza mării, e mai economic să mergi la cazare.
    Dacă scopul este aventura pe apă, atunci merită cheltuiala de achiziție a unei bărci având apoi chetuielile de întreținere ale ei și ale tale.
    Traiul la bordul unei ambarcațiuni poate fi economic, doar dacă suporți un regim spartan. Altfel vei avea trai de rulotă la preț de hotel .
    Noi ca familie, facem asta mereu, dar câte 2-3, maximum 4 săptămâni odată. Și numai pentru distracție+aventură.

    L.E.
    Am dat exemplele cele mai ieftine din bazinul mediteranean. Pe măsură ce te deplasezi spre vest pe coasta europeană, prețurile cresc iar gratuitate nu prea mai găsești.
    De exemplu în Croația sunt golfuri în care și la ancoră ești taxat în jurul a 20 euro, cam ca un preț de cheiaj în Grecia.
    Last edited by Florio; 30 May 2019 at 09:28 AM.

  11. #10
    Mic barcaholic Smokey's Avatar
    Membru din
    Aug 2008
    Locația
    Timişoara
    Posturi
    2.004
    Blog Entries
    62

    Default

    Ce zice Florio e valabil in Grecia in mare parte, daca mergi spre vest se schimba dramatic treaba. De-asta merg mai rar in Croatia, sunt golfuri unde ai voie doar la mooring, cam 10 euro pt o barca ~3x picioare, iar o marina in Croatie e intre 35-70 euro / noapte, depinde de barca si loc, unele au si apa+curent incluse, altele sunt separat.

    In Grecia inca tine cu trasul la pontonul intretinut de o taverna, mananci acolo, dimineata pleci. Dar nu cred ca te va tine cineva cu saptamanile acolo. Ideea de barca e sa te misti, deci nu vei sta pe loc teoretic. Acum daca vrei doar sa stai la mal pe apa, poti sta si pe o barja trasa la Dunare daca e pana acolo.

    Parerea mea e ca problema principala e la costurile cu barca si mentananta sistemelor ei - atat cat costa, dar si unde le faci si cu cine le faci. Ex daca trebe sa schimbi o manevra fixa, trebuie sa ajungi undeva unde e om specializat in asta. Daca trebuie sa schimbi piese la motor trebuie sa ajungi la un dealer care are piesa si care stie sa o monteze, etc.

    Costurile zilnice pot fi la fel ca pe uscat, si acolo mananci, ai ceva cheltuieli cu casa/apartamentul/chiria.
    călătorului îi stă bine cu drumul

Page 1 of 3 123 LastLast

Alte topicuri asemănătoare

  1. Cateva intrebari de logistica
    de DoiNomazi în topicul Discuţii pe uscat
    Răspunsuri: 28
    Ultimul post: 2 Jul 2012, 05:07 AM
  2. Costuri de constructie
    de Smokey în topicul Construcţia de bărci
    Răspunsuri: 2
    Ultimul post: 16 Sep 2010, 08:39 AM

Tags for this Thread

Bookmarks

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •