Lacul Skadar, Muntenegru

În 2009, venind din Durmitor, descopeream localitatea Rijeka Crnojevica cu frumosul său pod său de piatră, cu superbele panorame asupra meandrelor râului ce alimentează lacul Skadar și nu în ultimul rând cu păienjenișul de șosele cu o singură bandă, invadate de vegetație, ce șerpuiesc prin peisajul carstic.

https://www.google.com/maps/d/u/0/e...&ll=42.26457245683128,19.095493565652873&z=11

Pe atunci nu aveam caiace, dar a fost dragoste la prima vedere cu acest loc sălbatic, foarte ofertant, dar totuși nealterat de civilizație și turism. Lacul Skadar … unul dintre ultimele locuri din Europa cu pelicani, cea mai mare rezervatie ornitologica din Europa, una dintre ultimele mlaştini de apa dulce din Bazinul Mediteraneean, cel mai mare lac din Balcani …

xIMG_6945.jpg.pagespeed.ic.4tEU6lpmKV.webp


xIMG_6957.jpg.pagespeed.ic.3xfS5UGIdW.webp


xIMG_6964.jpg.pagespeed.ic.iJKRyqZWmf.webp


xIMG_6970.jpg.pagespeed.ic.MDki4gzIkx.webp


xIMG_6974.jpg.pagespeed.ic.SZOVDXvQrW.webp


IMG_6993.jpg


IMG_7000.jpg


IMG_7002.jpg


IMG_7003.jpg


IMG_7004.jpg


IMG_7015.jpg


IMG_7017.jpg


IMG_7020.jpg


IMG_7029.jpg


- VA URMA -​
 
Superbe ape, superbe peisaje! Kiru, dă-i cu ”va urma”, ăsta :)

Cu plăcere!

Planul de a reveni la Skadar a dospit ani de zile. În 2017 am participat în formație de opt persoane la regata de pe Drina, care ne-a plăcut tuturor. Anul 2018 a fost dedicat constructiei casei, asa că nu am fost disponibil, dar la începutul acestui an am contactat echipa de pe Drina si succesul de acum doi ani a catalizat plecarea in Muntenegru. Prin martie am deschis Google Earth si am cercetat zona in amănunt. Lacul este ca un fel de lighean in care se varsa cateva râuri în partea de nord (Crnojevica si Moraca) și se evacuează printr-un fel de preaplin în sud (râul Bojana). Lacul este imens, cam 40 de kilometri pe axa lungă, așa că nu se punea problema de a bântui peste tot. De departe zona cea mai interesantă mi s-a părut partea nordică, coada lacului, un fel de deltă ce se întinde printre culmi pleșuve calcaroase. Pentru a limita trambalarea echipamentului as fi vrut instalarea unei tabere intr-o zona centrala din care sa facem trasee zilnice, dar combinatia de mlastini cu pereti abrupti nu era prea ofertanta in ceea ce priveste locul de tabara si in final a trebuit sa ma multumesc cu varianta unui traseu in circuit, cu trei tabere.

https://www.google.com/maps/d/embed?mid=1wdlSR04cF9Ik10OtbEUlPin3oDsgjrd2

Dincolo de peisaj am descoperit o gramada de obiective antropice (ruine de fortificatii, manastiri). Tura promitea sa fie faina, dar fiindca obiectivul era indepartat (circa 900 de kilometri) ne trebuiau cateva zile bune care sa asigure deplasarea la locatie si tura propriuzisa. Am fixat perioada in preajma lui 1 mai, cand se prefigura aproape o saptamana libera si ne-am apucat de peticit găurile din caiace.

- VA URMA -​
 
Ultima editare:
Cu plăcere!

Planul de a reveni la Skadar a dospit ani de zile. În 2017 am participat în formație de opt persoane la regata de pe Drina, care ne-a plăcut tuturor. Anul 2018 a fost dedicat constructiei casei, asa că nu am fost disponibil, dar la începutul acestui an am contactat echipa de pe Drina si succesul de acum doi ani a catalizat plecarea in Muntenegru. Prin martie am deschis Google Earth si am cercetat zona in amănunt. Lacul este ca un fel de lighean in care se varsa cateva râuri în partea de nord (Crnojevica si Moraca) și se evacuează printr-un fel de preaplin în sud (râul Bojana). Lacul este imens, cam 40 de kilometri pe axa lungă, așa că nu se punea problema de a bântui peste tot. De departe zona cea mai interesantă mi s-a părut partea nordică, coada lacului, un fel de deltă ce se întinde printre culmi pleșuve calcaroase. Pentru a limita trambalarea echipamentului as fi vrut instalarea unei tabere intr-o zona centrala din care sa facem trasee zilnice, dar combinatia de mlastini cu pereti abrupti nu era prea ofertanta in ceea ce priveste locul de tabara si in final a trebuit sa ma multumesc cu varianta unui traseu in circuit, cu trei tabere.

https://www.google.com/maps/d/embed?mid=1wdlSR04cF9Ik10OtbEUlPin3oDsgjrd2

Dincolo de peisaj am descoperit o gramada de obiective antropice (ruine de fortificatii, manastiri). Tura promitea sa fie faina, dar fiindca obiectivul era indepartat (circa 900 de kilometri) ne trebuiau cateva zile bune care sa asigure deplasarea la locatie si tura propriuzisa. Am fixat perioada in preajma lui 1 mai, cand se prefigura aproape o saptamana libera si ne-am apucat de peticit găurile din caiace.

- VA URMA -​

Skadar acesta este aproape cât Razelmul. E ceva întindere de apă!
E drăguță figura de stil cu petecitul :) .

P.S.
Anul acesta l-am scos și eu pe Waldo la apă, în zona Cazanelor Dunării, golful Mraconia, etc... Am avut și Riott-ul, dar familia a fost încântată de acest model Wood Duck. Care la voi, a călătorit și văzut câte și mai câte :)
 
Skadar acesta este aproape cât Razelmul. E ceva întindere de apă!
E drăguță figura de stil cu petecitul :) .

P.S.
Anul acesta l-am scos și eu pe Waldo la apă, în zona Cazanelor Dunării, golful Mraconia, etc... Am avut și Riott-ul, dar familia a fost încântată de acest model Wood Duck. Care la voi, a călătorit și văzut câte și mai câte :)

În turele lungi, în care duci cu tine cort, apa si alimente pentru mai multe zile, WD e de preferat altor caiace mai suple si mai rapide. Nu numai faptul ca are o uriasa capacitate de transport, dar si faptul ca cockpitul e generos il face mai potrivit. Pe Skadar a trebuit sa stam in cockpituri cate 5 ore pe zi (din cauza faptului ca fie nu era pamant prin preajma, fie malurile erau inaccesibile) si cei cu WD au fost avantajati de cockpitul larg, putandu-se schimba de pe o buca pe alta sau chiar intinde sau sa se ghemuiasca cu picioarele sub sezut etc. Dar să revin la poveste :)

Am pornit spre Skadar în ziua de Vinerea Mare, 26 aprilie 2019, Mike din Suceava, Grasu cu Claudia din Deva, Radu cu Ramona din Timișoara și Cosmina cu Kiru și Marco din Oradea.
Harta: https://www.google.com/maps/d/u/0/viewer?mid=1gfinVH7OekoDO8v6XPITiLWrgo8NeM9E&ll=44.73163956269901%2C20.46730660000003&z=7

Am facut joncțiunea în parcarea ștrandului din Timișoara unde am lăsat mașina lui Mike și am plecat mai departe spre punctul de frontieră Moravița, cu trei mașini.


xP4260485.jpg.pagespeed.ic.JbUHK4irpW.webp

Cam asa arătam la plecare

De obicei Mike e artistul trupei, însă atunci când grănicerul mi-a cerut talonul mașinii mi-a fost clar că de data asta l-am detronat.

-Și nu putem trece fără talon, a insistat Cosmina?

-Unde vreți să mergeți? a întrebat omul în uniformă.

-În Muntenegru.

-Eu vă las, dar nu cred să ajungeți.

-Dar unde e posibil să avem probleme?

-Peste tot.

Grănicerul ne dă buletinele și urmați de celelalte două mașini intrăm în no mans land. Mi-e ciudă pe imprudența ce ne poate da peste cap întreaga acțiune, când îmi vine o idee: dacă ne-am întoarce în Timișoara și am lua mașina lui Mike? Riscul să plecăm mai departe fără acte e prea mare așa că după ce convenim să ne întâlnim cu ceilalți în Vrsac schimbăm sensul și ne punem la coadă pentru intrarea în România.

La ghișeu, femeia în uniformă ne cere buletinele și actele mașinii.

-N-avem talon, o informez.

-Dar de unde veniți?

Ezit…

-Din Timișoara!!!

-Nu înțeleg nimic, spune grănicereasa, dar în fine, poftiți actele.

Înainte de barieră ne mai oprește reprezentantul vamal:

-Aveți ceva de declarat?

-Nu.

-De unde veniți?

Întrebarea asta mă irită…

-Din Serbia!

xP4260493.jpg.pagespeed.ic.X8OAAyEuwc.webp

Ăntoarcere în vama Moravița

Trei ore mai târziu intrăm din nou în vamă la bordul Sanderoului lui Mike, apoi ne regăsim prietenii și pornim mai departe spre Muntenegru. Chiar și fără evenimentul neprevăzut traseul de 840 de kilometri ar fi făcut să ajungem la destinație cu noaptea în cap, dar așa e clar că nu are rost să forțăm și după ce luăm cina la un restaurant rutier găsim o poiană cu păpădii înainte de Uzice și întindem corturile pentru somn. Pentru mâine ne-au mai rămas 280 de kilometri.


P4260501.jpg

Pe drumurile Serbiei

xP4270508.jpg.pagespeed.ic.MHsdhf_-Wx.webp

Popas de seară

- VA URMA -



 
Ultima editare:
O decizie înțeleaptă care a salvat excursia. Un alt vameș nu v-ar fi lăsat să treceți.

Îmi place poza de popas, transmite tot fiorul acela dat de necunoscut și pauperitate. E studențească rău! :D
 
Lacul Skadar (Scutari, Scadar, Shkodrës, Skadarsko Jezero / Скадарско језеро) este cel mai mare lac cu apă dulce din Peninsula Balcanică, amplasat între Albania şi Muntenegru (148 km² în Albania şi 220 km² in Muntengru)

Lacul Skadar are lungimea de 48 km, lăţimea maximă de 14 km şi se întinde pe o suprafaţă medie de 475 km², care este minimă vara (370 km²) şi maximă iarna (540 km²). Adâncimea medie a lacului este de 8 m, în timpul verii.
Lacul deversează în Marea Adriatică prin râul Bojana (Buna). Principalele insule ale lacului sunt: Beška, Moračnik, Starčevo şi Grmožur.
 

Atașamente

  • Skadar Lake.jpg
    Skadar Lake.jpg
    62.3 KB · Vizualizări: 6
  • Skadar Lake-1.jpg
    Skadar Lake-1.jpg
    41.7 KB · Vizualizări: 6
  • Skadar-Scutari-Lake.png
    Skadar-Scutari-Lake.png
    52.4 KB · Vizualizări: 5
Crocodilule, ma uimesti!
Am fost si eu pe lacul Skadar, dar dintr-un fel de sat touristic -Virpazar, de unde am luat o barca cu un nene care din fericire vorbea bine englezeste- fost marinar. Lacul pe unde am fost noi vreo 3 ore nu m-a impresionat, ba chiar aranjamentul mi s-a parut mult prea comercial.
Cred ca voi, cu caiacele v-ati urcat pe rau, spre Vest-Nord Vest. Am inteles ca se poate veni pe rau si de la Podgorica.
La voi arata mult mai bine decat ceea ce am vazut noi.
Felicitari!
 
Crocodilule, ma uimesti!
Am fost si eu pe lacul Skadar, dar dintr-un fel de sat touristic -Virpazar, de unde am luat o barca cu un nene care din fericire vorbea bine englezeste- fost marinar. Lacul pe unde am fost noi vreo 3 ore nu m-a impresionat, ba chiar aranjamentul mi s-a parut mult prea comercial.
Cred ca voi, cu caiacele v-ati urcat pe rau, spre Vest-Nord Vest. Am inteles ca se poate veni pe rau si de la Podgorica.
La voi arata mult mai bine decat ceea ce am vazut noi.
Felicitari!

Doua observatii la cele semnalate de tine:
1. Virpazar este deja in partea larga a lacului, acolo unde nu vezi decat o intindere mare de apa, nu canale, vegetatie etc. Cred ca cel ce v-a dus cu barca a luat-o spre nord, spre coada lacului, unde peisajul incepe sa fie fain, dar aici intervine observatia 2
2. Am vazut cum se plimba turistii pe Skadar: la debarcader exista o harta cu fotografii tip medalion plasate in diverse locuri pe harta si tariful pana acolo (vezi foto). Proprietarul barcii umple sau nu umple barca, apoi ii da blana pana in locul cu pricina si inapoi si asta e tot. Practic o plimbare-viteza cu barca. Asa ceva nu mi-ar place si nu as recomanda nimanui. Banuiesc ca asa a fost si la voi. Cu caiacul e cu totul altceva, vei vedea in postarile urmatoare.
 

Atașamente

  • P4270609.jpg
    P4270609.jpg
    52.4 KB · Vizualizări: 13
O decizie înțeleaptă care a salvat excursia. Un alt vameș nu v-ar fi lăsat să treceți.

Da, ar fi fost frustrant sa ramanem blocati intr-o granita. Pe langa aceasta varianta, cele trei ore pierdute pentru intoarcere palesc, chiar daca la acel moment a fost frustrant rau. Ca sa ma racoresc si sa-mi scad pulsul, pe drumul spre Timisoara cantam (intregul echipaj) din toti bojocii: „I feel pretty... La, la la la la la la lala” (aluzie la faza din filmul „Anger management”)

Îmi place poza de popas, transmite tot fiorul acela dat de necunoscut și pauperitate. E studențească rău! :D

Hm! E ca in excursie :) Si inca acum mai aveam o masa plianta, un primus, niste oale (chiar cateva beri mai calde), dar ani de zile am umblat doar cu cele pe care ni le permiteam sa le caram cu rucsacul si sunt cele mai faine amintiri. Sa continui insa povestea...

Ziua 2

Dimineata impachetam tabara si pornim mai departe. Dincolo de Uzice șoseaua urcă pe platourile de altitudine cu largi pășuni alpine și stațiuni de schi cu vechi hoteluri comuniste. Trecem de lacul Uvac ce e rezervație de vulturi, apoi intrăm în defileul văii Lim ce coboară spre Muntenegru. Plouă.

xP4270531.jpg.pagespeed.ic.5E6Go8tw39.webp

Ieșim din Serbia pe la punctul de trecere a frontierei situat chiar în defileu. Sunt nemulțumit: sârbii nu ne-au cerut talonul mașinii. Traversăm no mans land și ne punem la coadă să intrăm în Muntenegru. În 2009 trebuia plătit 10 euro Ecotaxa, dar acum s-au lăsat de prostii și nu mai trebuie plătit nimic, și în plus ne cer și talonul: așa mai merge!

xP4270532.jpg.pagespeed.ic.Kt-V2E-0xC.webp

Prin canionul Moraca

xP4270534.jpg.pagespeed.ic.4pwxinONFl.webp

O vreme mai coborâm pe Lim, apoi traversăm bazinul hidrografic al Tarei și în final ajungem ca tramvaiul pe șine la Podgorica, prin spectaculosul canion al râului Moraca.


xP4270556.jpg.pagespeed.ic.-2j9ltwjO1.webp

Actuala capitală a Muntenegrului, așezată într-o vastă polie, e un orășel aerisit, cu multe spații verzi și clădiri moderne cu aspect avangardist. A ieșit din nou soarele și e cald. Dincolo de oraș părăsim șoseaua ce duce la vechea capitală, Cetinje, și ne lăsăm spre Rijeka Crnojevica pe drumul îngust ce șerpuiește prin peisajul carstic invadat de vegetație. La un cot al șoselei avem o primă panoramă asupra defileului prin care Rijeka Crnojevica se varsă în lac, apoi oprim mai lung la punctul de belvedere „oficial”, unde există un balcon cu perspectivă aeriană asupra râului. Peisajul este cu siguranță deosebit. În aer miroase a mentă și a cimbrișor și greierii cântă, parcă anume pentru a recompensa și celelalte simțuri.

xP4270566.jpg.pagespeed.ic.mNdZLLvTxd.webp


cover.jpg


P4270582.jpg


Șoseaua ne coboară în sat, unde găsim campingul imediat lângă pod, într-o poiană de pe mal, perfect cosită și nivelată. Locul are farmec. Deocamdată suntem singurii clienți așa că putem să ne instalăm unde dorim. Dăm jos caiacele și deschidem portbagajele din care se revarsă o grămadă de lucruri, apoi ne repezim la bucate.

xP4270606.jpg.pagespeed.ic.I2u0q6ee1Q.webp

Nepotul pluseaza!​

Pentru restul zilei fiecare are planul lui. Grasu vrea să mergem la bere, eu vreau să ies pe râu cu caiacul, iar ceilalți să adulmece un pic împrejurimile, așa că pentru început plecăm cu toții spre stari most, vechiul pod de piatră din centrul localității.

xP4270590.jpg.pagespeed.ic.xIFggY8bZ_.webp

Stari most

E de ajuns o simplă privire ca să-ți dai seama că gloria localității a trecut. Chiar dacă în lunca râului stau aliniate frumoase bărci cu motor ce plimbă turiștii ademeniți de mari panouri cu poze și chiar dacă în centru există câteva terase cochete și chiar un hotel situat într-o clădire renovată, multe alte clădiri au acoperișul căzut și ochii ferestrelor goi, apoi lângă camping se ridică un coș înalt care te duce cu gândul la o oarecare activitate economică, dar pe gura lui n-a mai ieșit fum demult. Facem o fotografie de grup la vechiul pod de piatră cu arcade semicirculare, ne bem berea (berile) la terasa de la piciorul lui și după ce batem la pas promenada din lungul râului revenim în camping pentru programul de seară.

xP4270626.jpg.pagespeed.ic.v_YpPnH5k7.webp

A venit momentul pentru caiace. Radu și Ramona ies pe râu cu caiacul tandem iar eu cu Grasu și cu Mike roim în jurul lor. Pentru Ramona îmbarcarea în caiac este o premieră, dar lucrurile nu sunt complicate și prinde mișcările „din zbor”.

xP4270659.jpg.pagespeed.ic.Xtosc77bmZ.webp

Cu toate că râul este adânc, apa este atât de limpede încât fundul se vede cu claritate. O luăm încet în aval printre lunci și zăvoaie înecate în vegetație. Un cârd de gâște vocale își anunță vehement dezacordul, apoi liniștea pune stăpânire pe râu. Soarele e gata să apună scăldând peisajul într-o lumină portocalie. Mă simt minunat la bordul lui Endorfin: da, pentru asta am venit!

xP4270694.jpg.pagespeed.ic.ygNEZMOyPF.webp


P4270668.jpg


P4270655.jpg


P4270651.jpg



Deși abrupturile calcaroase ar sugera că suntem la munte, flora e cea a unei ape de câmpie. După un cot al râului, o „cărare” tăiată printre nuferi scurtcircuitează un larg meandru. Intru fără să ezit în paradisul vegetal ce pare să se închidă în urma mea. Umbrele serii au coborât deja peste covorul de flori care și-au strâns corolele pregătindu-se de culcare. Ridic padela din apă lăsând caiacul să alunece silențios. După lungile ore în care zgomotul motorului s-a auzit continuu, această liniște e ca un balsam. Străbat tot canalul abia pișcând apa cu colțul padelei și o iau pe râu în aval, spre camping, împreună cu Mike care „conduce” cu o sticlă de wisky în cokpit.

P4270686.jpg


DSC06260.jpg

foto: Mike
 
Ultima editare:
xP4280728.jpg.pagespeed.ic.cXLlGXTBrq.webp

Mă trezesc când se crapă de ziuă și pânza cortului devine luminoasă. Zgomotul unor oale trădează faptul că Grasu s-a apucat să fiarbă cafea. Ies. În bătaia soarelui, podul de piatră își întregește arcadele semicirculare cu perechile lor oglindite în apa întinsă ca pe lac. Unul câte unul se trag fermoarele corturilor și în cele din urmă ne adunăm cu toții la masă. E ziua de Paște așa că ciocnim ouă roșii. După luni de zile începute cu rutina programului matinal, e relaxant să schimbi în totalitate acțiunile.

xP4280740.jpg.pagespeed.ic.mYqpUAiliK.webp

Azi e ziua cea mare în care vom pleca pe apă. Îmbarcăm proviziile și echipamentul în caiacele înșirate pe mal, încuiem mașinile și ne lansăm. E soare, cald și râul cvasistaționar nu pune nici cea mai mică problemă. Trecem din nou printre gâștele vocale, apoi prin „cărarea” tăiată prin covorul de nuferi. Lumina e acum alta și florile plutesc cu corolele larg deschise.

Străbatem defileul încet, fără să ne grăbim. Lăsăm în urmă pontonul unor pescari, apoi o casă de vacanță pitită sub un perete pe la baza căruia coboară un drum auto. Ruinele unor vechi locuințe atestă faptul că locul e tentant, dar prea izolat pentru a putea fi locuit. Între jaloanele roșii/verzi ce indică șenalul navigabil luciul apei e curat, dar în rest pătura nuferilor a acoperit fiecare centimetru pătrat. Măcănitul rațelor și țipetele altor păsări acvatice ar fi singurele zgomote, dar e duminică și barcagii din sat au clienți pe care-i scot pe lac cu bărcile cu motor pe itinerarii variind între 25 și 100 de euro. Time is money așa că se navighează cu viteza maximă, fără ca vreun barcagiu să se sinchisească să reducă motorul la întâlnirea cu caiacele. Atunci când vin din pupa putem face surf pe valurile de siaj ce ne ajung din urmă, dar când apar în prova, valurile abrupte ne scutură rău.

xP4280853.jpg.pagespeed.ic.fEabw0quS6.webp

La ora prânzului căldura e deranjantă și radiația amplificată de luciul apei devine nocivă. Ne regrupăm bord la bord pentru o gustare și-o gură de apă. La câțiva kilometri în stânga localizăm abruptul stâncos al unei culmi masive la baza căreia am plănuit să ridicăm tabăra 1, dincolo de satul Dodosi la care se ajunge pe un canal.

xP4280961.jpg.pagespeed.ic.C8Y3NlhP-V.webp

Nu e nevoie să consult harta căci coroanele sălciilor jalonează noua direcție și o barcă cu motor ce țâșnește din stuf ne indică intrarea. Încolonați, ne strecurăm pe canalul larg ce șerpuiește printre zăvoaie. Căldura și amorțeala orelor petrecute în cockpit ne grăbesc spre debarcare, dar un puternic contracurent amână momentul. Poienile de pe maluri devin tentante, apoi apar casele satului cu o cârciumă-debarcader plasată la piciorul unui pod aruncat peste canal. Clădirile de piatră sunt pitorești, dar după orele petrecute în liniștea naturii, muzica și zgomotele civilizației devin deranjante. Încordându-ne în padele depășim și acest ultim reper și după încă un kilometru ne înfigem provele în mâlul de sub sălciile ce bordează larga poiană a taberei 1.

xP4280977.jpg.pagespeed.ic.JFmbn4FNT_.webp

În sfârșit! Cu toții suntem de acord că peisajele ne-au întrecut așteptările însă lipsa unor locuri de debarcare ne-am anchilozat. Redeveniți tereștri ne bucurăm de pajiște, dar mai ales de posibilitatea de a aprinde un foc la care să ne preparăm prânzul.

xP4280984.jpg.pagespeed.ic.YfxQKq89KB.webp

După 2-3 ore de stat cu burta la soare ne revine cheful de acțiune. În timp ce Marco cu Mike vor să încerce o ascensiune pe versantul sălbatic ce domină poiana, eu îl cooptez pe Grasu pentru traseul facultativ spre lacul în care se termină canalul pe care am venit.

xP4281004.jpg.pagespeed.ic.kTkGqn9prY.webp

Dacă până aici canalul traversa largi zăvoaie, odată cu apropierea de abruptul calcaros peisajul se schimbă. Sălciile cedează locul unei păduri bătrâne și rare ce lasă să crească dedesubt un covor de iarbă de un verde crud. Locurile au aspectul unui parc englezesc. Pe un vărf stâncos ce se semețește singuratic printre copaci deslușim ruinele unei cetăți. Debarcăm pentru o recunoaștere terestră și o luăm spre cetate. O herghelie de cai sălbatici populează o vastă poiană. Parcă am fi intrat în altă lume. După câteva sute de metri ajungem la poalele stâncilor, dar un canal destul de lat ne taie calea. Ne mulțumim cu câteva fotografii și facem cale întoarsă la caiace.

xP4281008.jpg.pagespeed.ic.Hzvs6WwstS.webp

Ne lansăm din nou și după câteva padele intrăm pe lacul terminal. Soarele stă să apună și lacul e imens, așa că savurăm o vreme liniștea locurilor după care facem cale întoarsă.

xP4281029.jpg.pagespeed.ic.vRZu5TbCyV.webp

Încheiem seara la foc. După cele văzute azi avem sentimentul că suntem oaspeții unui loc aparte. Înainte de a ne retrage în corturi, auzim tunete dinspre mare și zărim scintilațiile fulgerelor: se pare că vom avea parte de spectacol.
 
Ultima editare:
În cursul nopții furtuna a trecut peste noi cu tot tam-tamul, dar dimineața s-a revărsat proaspătă și însorită. Grasu ne-a răsfățat cu câțiva litri de cafea, apoi am luat micul dejun, am strâns tabăra și am încărcat caiacele. Cu toate că mai avem multe hodrobele, o mare parte din apă a fost consumată, ceea ce ne ușurează mult calele.

P4291050.jpg

Vremea e instabilă. Până să dăm caiacele la apă s-au format câțiva nori și s-a pornit o ploaie caldă, cu soare. Suntem echipati cu geci de ploaie si fustite, așa că pornim.


P4291054.jpg

Refacem traseul până în sat, de astă dată împinși de curent, apoi ne lăsăm aval încă un kilometru și printr-un canal lateral ieșim la întinderea de apă a lacului.

P4291064.jpg

Vremea a continuat să se strice și norii au acoperit tot cerul împrumutând peisajului o nuanță gri. Un vânticel răcoros încrețește suprafața apei aducând în nări o vagă aromă de alge și plante putrezite. Recunosc melanjul de senzații asociat marilor lacuri și sub geaca ce îmi asigură confortul interior mă strâng de plăcere. Poate vremea proastă sau poate faptul că e luni a strâns robinetul cu turiști și suntem doar noi în acest peisaj eminamente natural. Pentru cei ce și-au trăit întreaga existență într-un mediu artificial, antropic, acest început de furtună în imensitatea naturii poate fi înspăimântător, însă eu mă simt ca acasă. Acesta e jointul pe care sper să-l primesc de fiecare dată când las în urmă orașul, acesta este sâmburele, miezul și sensul plecărilor, cu gust fin, asemenea unui ceai alb. Mă bucur cu fiecare celulă că sunt aici și trag padela prin apă viguros, cu poftă.

P4291113.jpg

Pe vreme rea marile lacuri pot fi înfricoșătoare. Având suprafețe întinse pe care să le perie, vântul formează valuri mari ce îngroapă provele caiacelor. Uneori un mal înalt sau un brâu de trestie pot să mascheze vântul în proximitatea lor, de unde și metoda de a face „cabotaj”, dar dacă trebuie să traversezi lacul, nu ai de ales. O vreme ne strecurăm pe sub trestii, apoi traversăm brâul vegetal printr-o strungă și ieșim la un larg golf pe care trebuie să-l tăiem prin apă deschisă.

P4291120.jpg

Ca un făcut vremea se strică brusc. O ploaie deasă, cade peste noi, cerul și apa sunt gri/negre și fără a mai fi protejați de trestii luăm valurile în răspăr. Vântul din față ne frânează înaintarea, dar subiectiv creează impresia de viteză. Îmi place la nebunie! Cine a mai avut parte de așa ceva știe că pentru caiac aceste condiții nu sunt o amenințare reală, dar pentru începători poate fi înfricoșător. Radu a mai prins ceva asemănător pe Drina, dar Ramona e la prima încercare. Am fost și eu începător și am trăit pe Dunăre această groază așa că n-aș vrea să fiu acum în pielea ei!


P4291140.jpg

Încetul cu încetul pământul se apropie și intrăm în umbra unei insule. Malurile ei sălbatice sunt inaccesibile așa că singura opțiune e să continuăm. Ploaia s-a mai domolit și valurile au scăzut în înălțime așa că avem parte de un moment de respiro înaintea unei noi traversade, de astă dată prin fundul unui golf mult mai ferit, ce nu ridică probleme.


P4291172.jpg

Odată ajunși pe sub trestii orizontul se închide. Undeva trebuie să descoperim gura râului Moraca ce se varsă aici în lac. Sunt ultimul din pluton și tocmai descopăr un canal prin trestii ce pare să se îndrepte în direcția bună, în timp ce grosul trupei se afundă într-un golf ca un fund de sac. Le strig să mă aștepte și intru pe canal. După nici 20 de metri debușez într-un braț larg, dealungul căruia vântul ridică valuri uriașe: nu poate fi decât Moraca.

P4291209.jpg

Ne regrupăm pe râu și începem ultima etapă, urcarea celor câțiva kilometri amonte, până la poiana reperată pe fotografiile din satelit ce ne oferă loc de campare. Cu toate că urcăm contra curentului, ne simțim purtați de vântul și valurile venite din spate, ba chiar putem face surf, ceea ce e foarte plăcut. O vreme ne jucăm astfel, apoi valurile își pierd din ce în ce puterea și o ploaie rece și deasă cade peste noi.

P4291222.jpg

Suntem în caiace de câteva ore, flămânzi, amorțiți de nemișcare și mai mult sau mai puțin uzi. După efortul de padelare din cele două traversade nimeni nu mai trage și în acest context frigul pune stăpânire pe noi. Situația devine critică. Se impune debarcarea de urgență însă când ajungem la poiana căutată descoperim un mal abrupt de câțiva metri, noroios și inaccesibil. N-avem altă soluție decât să urcăm pe râu în căutarea unui loc mai primitor. Mike o ia înainte ca să cerceteze o plajă pietroasă ce se dovedește ieșirea la apă a unei balastiere, iar eu traversez râul pentru ceva similar pe malul opus. Nu e nici pe departe paradisul campărilor, dar nu mai avem energie să mergem mai departe așa că le fac semn să vină și în curând apar unul câte unul.

P4291223.jpg

A fost o zi grea! Întindem corturile la repezeală, ne descotorosim de hainele ude și aprindem un foc în jurul căruia ne regrupăm cu toții.*Grasu pune iute de-o mâncare ajutat de alte mâini interesate, iar Mike pune în circulație sticla de wiskey. În scurt timp situația se normalizează: „iar e bine la excursie!”

P4291231.jpg


 
Ultima editare:
Aaa.. n-am fost niciodată acolo; după zonă și mai ales după poze, trebuie să fie o destinație foarte faină :) .
Interesant mai e că lacul (mare cât Razelmul, dealtfel) pare să fie jumătate în Muntenegru, jumătate în Albania.
Frumoase imagini, frumoasă călătorie. Parcurgând filmul, am observat că deși foarte aproape, nu v-a tentat Marea Adriatică. Eu n-aș fi rezistat! :D
 
Foarte frumoase imaginile si din ce se vede in ele banuiesc ca si iesirea a fost deosebit de interesanta!
 

Back
Sus