O Vara Fierbinte

[Christian Tirtirau]

O poveste mai scurta de pe partea cealalta a Atlanticului...
Unii din voi stiti deja ca planuiam sa traversez Oceanul Atlantic vara asta cu velierul meu Northern Light. Proiectul asta a fost planificat in cel mai mic detaliu si dupa 4 ani de munca sa aduc o barca veche la standard de offshore, am ajuns in sfarsit la linia de plecare din Halifax, Nova Scotia. Pe 9 iunie am lasat tarmul Canadei in spate si ne-am aruncat in marele neant cu incredere si etos. Prima zi am facut un progres excelent si in logbook la 24 de ore acoperisem deja 167 de mile marine. Northern Light zbura spre sud-est fara efort, umbra panzelor sale traversand platourile de la sud de Grand Banks in mod silentios si discret, ca o pasare preistorica de prada. Dupa 3 zile ne-am aclimatizat cu miscarea constanta si sunetele care acompaniaza un vas pe ocean, si simturile noastre s-au recalibrat pe noul mediu marin.
Vantul s-a oprit deodata, soarele a re-aparut pe cer si oceanul s-a linistit la mare plata. Am dat jos panzele, am pornit motorul si am deschis o cutie de pistachio, traditia mea si a lui Flavio cand avem calmuri. Si tot asa a mers cateva ore cand dintrodata un zgomot incredibil si o vibratie apare de sub cockpit. Punem motorul in neutral, deschid sa vad axul elicii, bagam un GoPro in apa sa vedem daca am prins vreo plasa de pescuit, nimic. Las motorul sa se raceasca cateva ore si pornesc din nou. Totul merge ca inainte, dar 4 ore mi tirziu acelasi sunet de roti dintate, metal pe metal si vibratie incredibila. Transmisia e dusa, in mintea mea. Scot griburi de pe Iridium Go si vad un gale, 25-30 knots care venea din North Carolina si ajungea la noi in urmatoarele 24 de ore.
In curand trebuia sa intram in rutele de navigatie comerciale intre America si Europa, si in acelasi timp faceam intrarea in Gulf Stream, care e de fapt un rau oceanic a carui putere am simtit-o in trecut, cand am mers din Canada in Bermuda si inapoi intr-o Contessa 26. Fara motor si fara vant in conditiile astea eram o ambarcatiune in deriva, dar cand a aparut o briza, mi-am facut sperante ca vom putea continua doar cu panzele. Dar bucuria nu a durat mult: cand am desfacut jibul, am vazut ca doua sectiuni de la foil se detasasera si panza era prinsa intre ele. Cand am incercat sa rulez inapoi focul, doar partea de jos se rula, capul panzei ramanea deschis. Vantul a continuat sa se ridice si acum eram cu un gale peste mine, fara motor si cu o panza care nu se putea reduce si era pe cale sa se rupa. Long story short, dupa multa lupta interioara cu al meu ego si multe injuraturi originale, am decis sa pun coada intre picioare si sa intorc inapoi pe Northern Light. Ce a urmat ar fi putut fi epic, daca asta era un film de la Hollywood, dar in realitate a fost doar o tipica furtunita pe ocean, foarte necomfortabila si chiar as zice periculoasa, pentru ca a trebuit sa heave-to vreo 8 ore, si eram peste o platforma subacvatica unde adancimea urca de la 3000m la 100m, Emerald Shoal se cheama frumusetea. Valurile erau feroce si am aflat de la marinari de profesie din zona ca acolo s-au pierdut multe schoonere in trecut, care se rupeau pur si simplu in doua. Lectia lor era, cand se strica vremea fugi la adancime mare daca vrei sa supravietuiesti. Si uite asa ne-am trezit noi deodata unde nu trebuie. Flavio avea vesta de salvare pe el chiar inautru cabinei, "in caz ca se desface" a zis el. Eram sigur ca ar fi trait zece minute in plus fata de mine in conditiile de afara, asa ca eu m-am abtinut.
In fine, a trecut si asta si am luat-o iar spre Canada, unde o zi mai tarziu vantul iar disparuse si acum eram pe o coasta plina de curenti, plina de stanci alte locuri dure, fara motor. Cand am ajuns la cateva mile de tarm, am umflat gonflabila si cu Tohatsul meu de 6hp am urcat pe St. Margaret's Bay la 2 nozi si am ajuns inapoi la baza pe forte proprii, fara nici o asistenta de la cineva.
2 luni si cateva mii de dolari mai tarziu transmisia a fost reconstruita, intre timp incepuse sezonul de uragane si m-am gandit macar sa mai salvam ceva din vara asta, hai sa mergem in Cape Breton pentru o vacanta sa ne revenim dupa trauma de vara asta. Putin stiam noi ce va urma, ca adevarata trauma era de fapt in fata noastra si nu in spate.
Fast forward, Cape Breton, frumos, ancoraje de vis, prieteni noi pe alte barci din alte tari, cruising life 101. Apoi vine un gale, si imediat dupa o furtuna tropicala cu numele Erin, apoi un anume uragan cu numele Dorian. Ce-o fi cu vara asta, ma intrebam si ce ne mai asteapta?
Noi si un alt cuplu, Jim & Sue (Hunter 37) o luam la pas saltaret spre casa, dar venind inapoi pe coasta de la Nova Scotia nu e la fel de simplu, pentru ca vanturile predominante vin de la sud-vest, directia in care mergem noi. Traiectoria lui Dorian arata ca va lovi Nova Scotia din plin dar eram toti siguri ca Gulf Stream-ul era destul de fierbinte ca sa traga uraganul spre est, nu se poate asa sa vina direct pe acelasi track 5 zile la rand.
Ca sa nu lungesc vorba, progresul nostru nu a fost la fel de bun cum anticipasem, si pentru ca prietenilor nostri le-a fiert motorul, am fost intarziati cu inca o zi, si nu mai puteam sa ajungem la baza noastra la timp. Atunci am hotarit sa intram in Ship Harbour, un fjord care intra 10 mile in interiorul terestru al provinciei.
Acolo am decis noi sa-l asteptam pe Dorian. Aveam prieteni cu o casa pa malul marii acolo, si aveam doua ancoraje separate pentru noi doua yachturile. Idea era sa fim separati sa nu ne scufundam unul pe altul in caz ca ancorele nu tin.
Am facut cateva ture de scanat ancorajele, primul nu mi-a placut pentru ca nu aveam loc de rotatie, dar Jim si Sue au hotarit sa ramana ei acolo. Eu am mers pana la capatul fjordului, unde practic se termina apa si era doar un riulet mic care venea din munti. Eram inconjurat de munti si paduri si aveam spatiu pentru lant si ancora. Am decis sa merg pe o singura ancora mare si 100m de lant. Nu am crezut niciodata in metodele de ancore multiple, ci o singura ancora mare si unraport de 12:1 fata de adancime. Fundul era din mal si ancora intrase aproape un metru sub fundul marii. Am scos absolut tot de pe punte, panze, bimini, dodger samd. Eu cu sotia eram epuizati spre seara. Am lasat doar lumina de ancora ca sa pot su urmaresc cu binoclul ce se intampla cu ea. Am plecat cu inima franta, dar nu m-am uitat inapoi, stiind ca poate fi ultima data cand imi vad barca mea, la care lucrasem 4 ani pentru un alt vis.
Initial am crezut ca vom putea reveni dimineata inainte ca vantul mare sa apara, dar Dorian si facut un vant de zmeu si dimineata urmatoare a pus un artar de 300 de ani la pamant in fata casei prietenilor nostri, asa ca pe un chibrite. Toata noaptea, etajul de sus a casei se misca si patul parea sa plutesca in rafale.
La fiecare ora ma duceam la fereastra so urmaream lumina slaba de pe varful catargului care aparea pe scurt printre ramurile torturate de vanturi. Pe la miezul noptii ochiul uraganului a trecut pe deasupra noastra si a aparut luna intr-o tacere de mormint, dupa care 75 nozi din directia opusa ca la buton.
Dimineata urmatoare urc la etajul 3 sa ma uit cu binoclul din nou, dar am un nod in stomac. Ma uit si ma uit si nimic, nu mai era lumina acolo. Cobor jos si John, gazda noastra facea o cafea pentru toti.
"Voi ati scapat. Jim e pe stanci," a spus monoton, fara sa-si intoarca privirea.
Urc inca odata sus si dupa cateva minute vad lumina din nou, dar ceva nu e in regula. NL e acuma langa o insula, si catargul nu mai este vertical.
Ne imbracam de razboi si sarim in gonflabila, pe care am gasit-o rasturnata cu tot cu motor langa o salupa de pescari. Toate pontoanele sunt rupte si trunchiuri de copaci plutesc in apa.
Doua mile pana ajungem la ea, timp in care sa cugetezi la toata istoria umana. Ma gandesc la toate, dar cel mau mult la partile practice, ce sa salvam de pe ea, cand ca contactam asigurarea, care-i mareea atunci, am putea sa o salvam poate?
Cand ajungem acolo vad ca este culcata pe o mica plaja inconjurata de stanci de 2 metri pe o insula mica mica, care acum este numita Chris & Petra Island, dupa noi. Deschid spre cabina si sunt socat ca nu este apa deloc inautru. Panoul electric merge, pornesc motorul. Misc timona si vad ca este libera. Apoi, ca englezii, facem un ceai si ramanem calmi. Reflux inca 2 ore dupa care apa va creste, langa noi avem un canal mai adanc, oare putem sa o scoatem acolo?
In departare vad Calypso pe pietre, la un unghi de 45 de grade. John cu o barca cu motor cu 200 de cai e acolo cu Jim. Dupa un timp vad ca vin in directia noastra.
"She has a 5-foot crack along the underside, water inside over the electrical panel," spune Jim. "What can we do for you?"
"Help me to re-position the anchor," raspund eu.
Si cu barca lui John scoatem lantul cu mana si incercam sa smulgem ancora din fundul marii. Cu motor de 200 de cai abia abia am reusit, iar ancora aveam un bulgare de un metru de mal pe ea. Repozitionam ancora pe canalul mai adanc si pun o ancora "la piept" 90 de grade fata de directia provei, pe care o duc la un winch. Pentru fiecare centimetru de flux, un centimetru cu winchul spre canalul adanc. Si tot asa o tinem vreo 2 ore cand deodata simt ca tarmul se misca.
"Suntem liberi!!" strig la nevasta-mea. "Scapa de ancora asta laterala acuma!"
Am pus niste flotoare la capatul lantului si l-am aruncat peste bord si uite asa, dintr-odata eram plutitori din nou.
Am re-ancorat in pozitia initiala si am colapsat in cockpit, coplesiti si fizic si emotional. Era imposibil sa fim exaltati de bucurie cand prietenii noastri si-au pierdut barca lor iubita de 18 ani, in care si-au crescut copii si cu care auamintiri de neinlocuit, si era imposibil sa fim tristi si deprimati pentru ca Northern Light era din nou pe linia de plutire. Eram intr-un limbo emotional, un blocaj greu de explicat.
In final, am ajuns inapoi inca odata, pe chila proprie, inapoi "acasa." Am fost ridicati imediat cu un Travelift unde s-a constatat ca sunt daune sub linia de plutire de 25.000$, carma era crapata in doua, chila sa detasat de corpul navei, plumbul chilei era facut varza.

Epilog:
Da, 2019 a fost o vara fierbinte. Morala e ca si atunci cand crezi ca ai totul sub control si ai planificat orice scenariu toate planurile pot fi aduse la un stop subit. Adica, planurile sunt inutile, dar planificarea este esentiala. Eu am fost fericit sa fac voiaje mari pana departe, asa de departe cum ar fi Marea Chinei, Indonezia si Australia, dar am invatat ca uneori lucrurile nu ies cum ti-ai planificat.
Doar unde eram eu acolo s-au pierdut peste 30 de yachturi. Asta a fost cel mai mare uragan de la Hurricane Hugo, acum 30 de ani.
Jim & Sue au primit un check de la asigurare si chiar ieri am aflat ca si-au cumparat un yacht clasic.
Northern Light este acum intr-un spatiu inchis, fara chila. O noua carma a fost comandata si chila va fi refacuta ca din fabrica. Asigurarea a aceptat tot costul reparatiilor. Anul viitor om vedea ce alte aventuri mai pornim dar speram sa fie un an fara "evenimente."

[Sico]

E bine cand totul se termina cu bine.
Chiar daca mai ustura la buzunar...
Important este ca sunteti sanatori si puteti sa o luati de la capat.
P.S. V-am pus poza in picioare.
Ametesc daca privesc la cea pusa de tine...

[piesenoi111]

Super ....totul e bine cand se termina cu bine
Vivat insurrance!
P.S.: vreau si eu o vesta ca alea doar pt nume

[Don Basilio]

Asta s-a intamplat pentru ca nu ti-ai luat cu tine un talisman, o frunza de fag (Fagus Sylvatica Purpurea) bineinteles, din Tara de Fagi, cu ea treci o vama a bunavointei. Iti da energie de la origini, asa ca Anteu. P.S. mai glumim, ca daca nu glumim, inebunim. Iti urez ca viitoarea croaziera sa fie perfecta. Vanturi line.

[Christian Tirtirau]

Da, multumesc pentru comentarii la toata lumea. Mi s-a propus sa fac o fumigare cu salvie la NL, pentru purificarea spiritelor rele, pentru ca dupa atatea peripetii si cel mai rational om incepe sa-si puna intrebari
Dar se zice ca ce nu te omoara te face mai puternic...sper sa nu fie un cliseu. Mai incercam, daca lovim acelasi perete, trecem pe golf.

[ghrt]

O călătorie fără peripeţii peste Baltă după 4 ani de pregătiri te-ar fi lăsat satisfăcut şi dezamăgit simultan, vorba bancului. Aşa ai avut o grămadă de aventuri, bune de reamintit şi povestit.

[pelicanul]

Frumoasă poveste, mulțumim! Bine că s-a rezolvat totul pe asigurare.

Nu mi-a venit să cred că uraganele pot provoca atîtea distrugeri chiar și în Canada, așa că am făcut cîteva cercetări. Pentru alți "Toma Necredinciosul" așa ca mine, las aici cîteva constatări:

- Halifax Nova Scotia și golful unde ați găsit adăpost sînt cam la aceeasi latitudine cu Constanța și București, aveam impresia că sînt cu cel puțin cîteva grade mai la nord.
- distrugerile provocate de Dorian în Canada (în principal Nova Scotia) au fost de vreo 78 milioane de dolari; nu se compară cu 7 miliarde distrugeri în Bahamas, da' orișicît.
- ați nimerit la fix locul de adăpost, traiectoria uraganului a trecut exact pe acolo, vezi poza.

Acum dacă v-ați apucat de reparații sînt sigur că barca va fi mult mai bine pregătită pentru sezonul viitor, așa că tot răul e spre bine! Sper să nu vă supărați pe mine pentru cele cîteva mici precizări de mai sus.

[Christian Tirtirau]

Frumoasă poveste, mulțumim! Bine că s-a rezolvat totul pe asigurare.

Nu mi-a venit să cred că uraganele pot provoca atîtea distrugeri chiar și în Canada, așa că am făcut cîteva cercetări. Pentru alți "Toma Necredinciosul" așa ca mine, las aici cîteva constatări:

- Halifax Nova Scotia și golful unde ați găsit adăpost sînt cam la aceeasi latitudine cu Constanța și București, aveam impresia că sînt cu cel puțin cîteva grade mai la nord.
- distrugerile provocate de Dorian în Canada (în principal Nova Scotia) au fost de vreo 78 milioane de dolari; nu se compară cu 7 miliarde distrugeri în Bahamas, da' orișicît.
- ați nimerit la fix locul de adăpost, traiectoria uraganului a trecut exact pe acolo, vezi poza.

Acum dacă v-ați apucat de reparații sînt sigur că barca va fi mult mai bine pregătită pentru sezonul viitor, așa că tot răul e spre bine! Sper să nu vă supărați pe mine pentru cele cîteva mici precizări de mai sus.

@pelicanul Nu ma supar deloc, ma bucur ca te-ai informat corect
Cat despre faptul ca "am nimerit la fix locul de adapost" noteaza faptul ca la dreapta de traiectorie e vantul mare, iar la stanga e mai mult ploaie. Noi am incercat sa ajungem mai la sudvest, sa fim pe partea cealalta dar nu am ajuns la timp si ne-am oprit in Ship Hbr. Si in final, serviciu meteo canadian nu a confirmat traiectoria definitiva pana la 48 de ore inainte sa ajunga la noi, asa ca am fost cu totii prinsi unde ne aflam.
Nici eu, nici multi altii din zona nu ne-am asteptat sa ajunga un uragan in Canada, mai ales sa treaca direct peste o provincie intreaga, dar cum e cazul cu fiecare catastrofa, este o serie de factori care contribuie la dezastrul final. Am impresia ca aceste fenomene vor aparea mult mai des in viitor, in acelasi timp acele "safe zones" traditionale si sezoanele fara uragane se vor diminua. In zona Japonia, Phillippines, taifunurile se pot forma oricand, 12 luni pe an, si asta datorita temperaturilor ridicate ale apelor oceanice.

[Florio]

Bună, Christian, mă bucur să citesc din nou despre voi .
Mi-am închipuit că au fost motive care te-au împiedicat să ajungi în apele noastre, așa cum plănuiseși anii trecuți. Dar povestea ta densă, arată ceva mai mult decât închipuirea mea. O bucată palpitantă, de viață pe apă.
Am văzut bărci așteptând furtuna, cu două ancore și mai multe legături la copacii din jur ( de fapt mangrove).
Dar nimic nu te asigură că scapi nevătămat, din forța unui uragan. Chiar dacă legăturile se dovedesc rezistente, barca poate fi lovită de obiectele purtate de vânt.

Dar cum ați rezolvat cu focul blocat în roller? Stând la capă (heave-to), presupun că l-ați putut manevra într-un final. Sau poate ați folosit un foc de furtună.

[Christian Tirtirau]

Buna Florio, si eu ma bucur sa comunicam din nou si sper ca esti bine, tu si toti ai tai.
Da, cu referire la intrebarile tale, focul prins intre doua sectiuni de foil a ramas asa pana am ajuns inapoi acasa si am dat panza jos. Din fericire nu a fost taiat cordonul ala care il tine in roller, si am salvat panza. Am mers pana acasa cu el falfaind usor in vint, si panza rulata 70% dar nu l-am atins cu nimic dupa aia pentru ca alternativele puteau fi mult mai serioase. Eu nu am vrut sa fiu prins cu rollerul deschis complet si cu a panza blocata la 17m inaltime cand eram pe ocean. Deja era extrem de dificil sa-l mai rulam complet, si am facut-o doar odata, ca sa rulez panza si atat.
Cat despre metodele mentionate de tine de a securiza un yacht pentru uragan, relieful si topologia din Nova Scotia nu a permis accesul la tarm ca la mangrove. Eu as fi pus NL intr-o panza de paianjen cu 8 parame atasate de copaci dar aici nu te puteai apropia de mal mai mult de 150m. Era plin de pietre si adancimea era nepermisibila la o chila de 2.2m. Am fost cu gonflabila dupa furtuna si am inspectat un loc in apropiere care ar fi fost posibil dar am gasit fundul apei de piatra, deci bad holding si jumate din copacii de care trebuia sa ma leg erau dati jos, cu radacini de 3 metri orientate vertical spre cer deci nu ar fi fost un caz fericit nici acolo.
In final, Jim&Sue, si ei cu experienta combinata de 100 de ani de viata pe mare, au pus 2 ancore mari cu 4 snubbers si Calypso a fost pierduta fara nici o sansa de salvare. Problema este ca noi suntem pregatiti pentru furtuni dar putin sta in calea fortei unui uragan. Ceea ce a distrus toate yachturile in zona aia nu a fost vantul puternic ci acel numit "storm surge" adica navalirea apelor pe toate golfurile si fjordurile de acolo. Pe coasta au fost valuri de 15 metri, valuri care au urcat pe toate caile pana unde eram noi, la aproape 20 de km in interior. Cu alte cuvinte, apa a ridicat pur si simplu toate jucariile alea de barcute si le-a pus pe mal, dar cu a violenta devastatoare.
Sper ca ma raspuns cat de cat intrebarilor tale, si mersi de comentarii.