Strapazan

Salutare, prieteni. Ştiu că urmează o întrebare care să vă aducă, pe unii, la prag de infarct. Dar să mă risc, zic! :)
Până ieri, ştiam că vâslele (ramele) se montează doar pe furcheţi.

Aseară, am pus ochii pe nişte rame tip lipoveneşti, cum c-aş vrea acest model, socotind c-ar fi un model foarte eficient (mi-aduc aminte că am şi încercat...cred că prin Herăstrău, cândva).
Apoi dimineaţă m-a trăznit că cum să încapă dom'le rame de astea în furcheţi?! Şi aşa am ajuns la strapazane.

Problema care mă apasă este, cum dreaqu se prind ditamai ramele alea lipoveneşti de două beţe, pre numele lor strapazane?! Practic cum se prinde o bară de alta?! Mai trebuie vreo piesă? Se montează câte două strapazane de fiecare parte a bărcii şi între ele se aşează ramele (neapărat lipoveneşti)?
Am căutat pe net. Numai tâmpenii îmi arată google ăsta. Ori că sunt azi mai încet la minte, ori că imaginaţia mi-a tocit-o Netflix-ul, ceva tre să fie.
Astfel, mă poate dumiri cineva dintre dumneavoastră, care-i şpilul, cum se prind, frate, ramele de strapazane?

Mulţumesc!
Servul vostru, Gabriel
 
Adică se leagă vâsla de strapazan cu o sfoară? OK. Înseamnă că e o chestie permanentă.
Mulţumesc!
 
foloseste-ti intuitia.


Da. Faină barcă și faine vasle. Opere de artă. Din păcate, pentru mine, ideea cade. Pentru ca vaslele ar urma a fi folosite pe o yolă iar strapazanele devin o chestie foarte periculoasă pe asa ceva! Probabil o sa meștereresc eu niște furcheti pe ce se găsește în comerț dar care au avantajul ca pot fi demontati/montați doar când este nevoie de vasle.
 
Și strapazanele pot fi montațe cu filet pe o baza metalică.
Se găsesc de cumpărat, gata făcute.

Da? Nu știam ca sunt și pe filet. Dacă puteți da un link, poate as reconsidera. Eu nu am găsit și google mă trimitea numai la bazaconii. Am trimis un mail la o firma din Tulcea care fabrică rame lipovenesti. Sa vedem ce răspuns primesc în legătură cu grosimea brațului vaslei si-n funcție de asta as căuta furcheti sau as confecționa o pereche pe o platformă de montare din comerț. Varianta boierească ar fi sa găsesc gata făcuți! 😀 Furchetiii mi se par o chestie mai comodă și universală.
Mulțumesc fain!
 
Ultima editare:
Faină barca.
Răspuns final: nu, la strapazane. Filet+apă+timp=fakinşit! :) Părerea mea. M-am chinuit şi am păcătuit cu vorbe fără număr numai chinuindu-mă să scot antena radio de pe maşină când am pus caiacul (că dacă o laşi vibrează în caiac şi scoate un zgomot aproape de nesuportat).
Mă înclinc, cu respect, la strapazan. E o chestie faină şi retro cu condiţia că să fie veşnică! Sau barca să fie o lotcă din alea vechi, pescăreşti, de lemn. Aproape că mi-ar da lacrimile să am aşa ceva. Aş fi putut dar nu e o opţiune eficientă pentru un lac ca Izvorul Muntelui, pe unde vreau să mă preumblu eu. Zic săru'-mâna destinului c-am găsit o yolă, căt de cât în toate minţile, la care o să meşteresc până va deveni regina balului. Promit! Va fi proiectul meu de suflet. Am aici, pe barcaholic, absolut toate informaţiile de care am nevoie. Mă documentez de vreun an de zile.
Optez pentru varianta furcheţi, fiind mai comodă! Ştiţi principiul: dacă poţi, fă-o cât mai simplu!
Cu stimă, Gabriel
 
Ultima editare:
Nu este nevoie de niciun filet, doar o potrivire buna intre gaura din copastie si strapazan :) Fortele sunt orizontale.
 
Dar yola este din fibră de scticlă. Strapazanele ar urma înfipte în marginea aceea laterală de la exteriorul yolei (pe care se stă cu şezutul) care nu este foarte groasă. Că m-am gândit şi eu să dau o gaură cu un burghiu potrivit, fac singur nişte "strapazane", dintr-o bară de fier (şlefuit, eventual vopsit - sănătate şi virtute) dar în ce să stea?! Grosimea acelei "borduri" să fie de vreo 10 cm. Aş da gaura de 9 cm, lăsând 1 cm din material pe care să stea strapazanul, aş face manşon de cauciuc ca să nu se frece strapazanul de fibra de sticlă şi aş aşeza strapazanul. Dar stă el în 9 cm de fibră de sticlă? Mai sus ar trebui să "existe" măcar 20 cm. din strapazan, adică restul de două treimi din lungimea lui, că altfel socotesc că mai mult tot o să-mi iasă cureluşa vâslei din strapazan decât să meargă treaba! Dacă cineva deţine expertiză în acest, să existe şi fapta vorbei! :) Eu stau smirnă şi învăţ! :)
 
La o barca de-a mea copastia are 4 cm de lemn, strapazanul ceva mai lung, intra usor batut, sta foarte bine la vaslit.
<-- Barca de aici.
 

Back
Sus