Viata de braconier

Dupa cum am promis, incep aici o serie de povestiri de pe vremea cand pescuiam alaturi de (scuzati gradul de comparatie fortat :) ) cele mai negative personaje posibile din ecosistemul social galatean pe vremea lui Ceausescu - pescarii profesionisti. Daca exista la vremea aia ceva mai rau decat ei, erau doar recidivistii inraiti, care-si petreceau toata viata la zbarna :D.
Exploatatia piscicola principala din zona Galati era complexul Brates, cu bazinele de puiet si reproducatori, apartinand Institutului Piscicol, in partea de sud, si crescatoria mare, apartinand Piscicola, in nord. Aici se vede zona, cu bazinele din sud transformate azi in exploatatii agricole, piscicultura locala fiind demult in agonie din cauza unor decizii postdecembriste catastrofale. In afara de Brates, mai erau exploatatii la Vladesti, Lozova, Malina, plus peste Dunare cele din zona Crapina-Rachelu, ultimele din pacate asanate in mare parte in 1985-1986. In plus, foarte important era si pescuitul la Dunare, cu unelte curgatoare de tip setca, ava sau laptas, care se practica si azi.
Bratesul la origine a fost un liman fluviatil, adica un rau (Chineja) caruia i s-a colmatat gura de varsare in Dunare si astfel s-a format lacul, a carui suprafata initiala era de 13.000 de hectare :eek:. In anii 60, urmare a planului national de asanare si transformare in teren agricol a baltilor din Lunca Dunarii, plan elaborat de Grigore Antipa, Bratesul original a fost complet secat, dupa care s-au construit digurile viitorului complex piscicol, in suprafata de 2300 de hectare (care trebuia sa furajeze cu peste clasa muncitoare numeroasa a "orasului rosu"), restul pana la 13.000 fiind redat agriculturii.
Pe lacul asta au pescuit inaintasii mei din tata-n fiu, si inainte si dupa desecare si crearea noului complex. Eu am fost primul care am rupt (partial) traditia, pregatindu-ma pentru o cariera tehnica in industrie, insa in timp am descoperit cata dreptate a avut taica-miu cand mi-a zis "daca ai baut apa din ispol, n-ai sa te vindeci vreodata de balta, bizamule" :).
Bratesul a fost si a ramas pentru mine un univers intreg, fiindca inclusiv in conditiile artificiale de crescatorie, ecosistemul acvatic s-a dezvoltat si a prosperat pe toate etajele trofice, balta fiind plina de pasari de toate tipurile, care mancau incepand de la insecte (pasarile mici), pana la pesti marisori (pelicanii).

Ca sa nu lungesc prea mult acum descrierea, ajungem in 1990, la debutul sezonului de pescuit, pe data de 15 august. Toata lumea, de la seful de ferma - inginerul Glavan, pana la ultimul zilier (inclusiv subsemnatu'), era in fibrilatii, cu gandul la recolta de peste asteptata timp de un an, cu care urmau de-acum incolo sa-si umple tolbele si ulterior teschereaua :D. Sperantele erau mari, fiindca doar era democratie, si pestii din balta nu erau numarati :p. Dupa o zi fructuoasa de pescuit, in care bineinteles s-au consumat toate proviziile de licori bahice avute la pachet si a fost nevoie de interventia "obletzarilor" ca sa reimprospateze bufetul (am sa povestesc si despre asta), lumea si-a facut proviziile de peste la maxim, in afara de gentile regulamentare s-a bagat la dulman, la cizme, s-au lasat horetze pline la sarghii, (numai eu am lasat 2 :p), in timp ce brigada smecherilor in frunte cu Glavan avea pline cu saci de peste cele 2 flotoare ale catamaranului care cara nacelele unde se aduna marfa de la navod.
Urma controlul regulamentar, astfel ca pescarii sa ia acasa cel mult 5 kile de peste (asta in teorie :D), toti turbalaii stateau aliniati privind pe furis la Glavan, Ohan si Haric, care teoretic trebuiau sa ne bulaneasca si sa ne scuture straiele de pe noi de pestele ascuns in ele :). Afara era o caldura infernala inclusiv la 6 seara, si noi eram incotosmanati cu toate boarfele si cu pelerinele pe deasupra, unde camuflam pe langa geanta regulamentara inca o traista de peste.
Am trecut toti zilierii la control, am scapat fiecare dupa noroc mai mult sau mai putin bulaniti de marfa, ne-am urcat in remorca tractorului, dupa care au ramas fata in fata gashca lui Glavan cu brigada de sefi de navod, intre care era si taica-miu. Fiecare din gashti stia ca ailalti trebuiau sa-si umfle marfa blatuita si s-o roiasca, trebuia doar ca treaba asta sa se intample pe rand, ca asa era elegant, sa nu vada subalternu' cat fura superioru' :D. Si asa a inceput dansu'...
La cat de cald era afara, la un moment dat Glavan face o mecla teatrala, se uita in zare, se schimonoseste, si dintr-o data striga: "Auleu ci ploai vini baaaaaa, Dorule, adu repidi masina ba sa plecam, si voi martalogilor vira acasa ca uiti ci ploai vini!" Normal ca nu era nici un nor pe cer, darmite de ploaie, dar daca ordinu' era ca "vini ploaia", asa trebuia sa se intample :). Glavan si sleahta lui se urca in Aro, urmat de izoterma cu gheata pentru marfa de protocol, si se fac ca pleaca spre sud, noi pornim cu tractoru' si sefii de navod cu Daciile spre vest, dupa care ne oprim la vreo 500 de metri, asteptand sa-si umfle marfa smecherii. Dupa ce vedem Aro-ul si izoterma mare dincolo de pista veche, noi coteii sarim repede in Dacii, fiecare alaturi de gashca lui, si vira la sarghii sa umflam horetzele pline-ochi cu marfa, le trantim in portbagaje de se cocoseaza sarmanele Dacii cu 2 randuri de arcuri pe spate sub greutatea portbagajelor pline de peste. Ne luam apoi viteza pe dig pana la "gard", unde iscoada noastra nea Dinica de la canton ne spune ca drumu' e liber de "garda", dupa care viteza spre cartier de-a lungul liniei "Marladului", pana ajungem acasa, unde ne asteapta deja o coada de clienti la peste. Punem repede si busim marfa, incasez mica suma care mi se cuvenea, imi pun boarfele, pelerina, cizmele si geanta la punct, apoi o baie la furtun in curte si vira la cadaoale la discoteca Top de la Gradina Publica :).
Si uite asa toata toamna s-a dansat dansul "auleu ci ploai vini", s-a carat marfa si s-au strans lovele, anul 1990 fiind cel mai prosper pentru sleahta de braconieri-pescari la Brates. In anul urmator Glavan si-a deschis cateva consignatii, a inceput sa aduca marfa din toata tara si sa duca marfa de Galati (indeosebi peste) in marile orase, si fiecare din pescarii galateni si-a investit dupa cum l-a dus capu' mai bine sau mai prost agoniseala. Urmeaza celelalte episoade, stay tuned ;).
 
Wow Vali, si cand ma gandesc ca eram adolescent, intr-una din primele mele iesiri la cort ,in baltile de "peste Dunare" din complexul devenit o amintire Crapina-Rachelu, mi-a incoltit-rasarit, datorita tie, un boboc de amintire... ca doar vine primavara!
In amintirea mea, atunci era tot primavara, dar cred ca prin luna Mai...Ce a urmat, am sa relatez si eu tot aici, chiar daca e un thread cu iz de jurnal ,ce poarta
semnatura si particularitatile personalitatii, prietenului meu-prietenului nostru, Vali .

In acea iesire la cort, bineinteles ca aveam in dotare si undita, dar fara permis de pescuit...
Guzi-Tentativadebraconier !
Atunci, cineva din anturaj,facuse rost gratis, de-o barca pescareasca, ca sa "ne plimbam putin" si care pe langa vasle ,mai era inzestrata si cu... ispol :D. ( Ispolul era confectionat dintr-un bidon din plastic cu volum de 3 litri, cu forma patrata si maner; recipient cu care tzaranii isi carau vara apa potabila, la munca campului.Pentru a fi ispol, bidonul era decupat in forma de farash, pastrandu-i-se dopul pentru rol functzional iar manerul intact, pentru ergonomie.)
...Daca n-ash fi relatat si descrierea constructiva a ispolului, cred ca mai departe, ati fi dedus singuri ce-a urmat,cand m-am vazut cu ispolu-n mana ... Eu cel putin n-am baut apa din ispol de sete :D, si nici nu m-a obligat nimeni. Am baut apa din balta cu "chestia aia", ca sa vad cum se vede lumea si viata din care incepeam sa gust la 16-17 ani,cu chestia aia plina de apa din balta, tinuta cu mainile "sub nas". Incercam sa asemanam discret in cuget, gestul meu, cu acel test, dar dur in acel caz initiatic, pe care-l vedeam in filmele cu indienii pieile roshii, cand baietii din trib, ca sa fie consideratzi barbati,printre alte probe impuse, trebuiau sa se intoarca in mica comunitate, dupa o proba complexa, si cu o pana de vultur !
Asa si la mine, o voce launtrica imi spunea ca daca n-o sa beau apa de oriunde in afara robinetului de pe peretele de-acasa, cu oriceva in afara de cana,pahar sau sticla, n-o sa ma maturizez niciodata ! :noroc:... Iar cum in barca eram vreo 4-5 baietani, imi asteptam tainic cu nerabdare, randul , sa ajunga si la mine acest "instrument",acum cu rol de ceremonial initiatic !... wow ce amintire !
...Dar oare m-am maturizat ?
Nu-mi ramane decat sa-ti multumesc Vali, pentru episodul cu ispolul,amintire pe care uitarea o asezase pe un raft dosit si neumblat la el, de peste douazeci de ani.


La fel Vali, trebuie sa iti mai multumesc, si pentru toate informatiile ce tin de acest bazin hidrografic, fost un liman fluviatil, despre care nu stiam chiar nimic. Ce stiam eu toata viata despre Brates, era doar faptul ca este un lac imens, care are apa mica si creshte peshte. Dar paradoxal, nu vedeam niciodata animatzie de pescari,paznici, oameni bla-bla-bla, ci doar o tentativa de plaja cu-n complex-restaurant abandonat,care avea o arhitectura futurista a structurii de rezistentza,dar despre care habar n-am daca a functionat vreodata. Iar privirea mea era intotdeauna dezinteresata, si cu o doza de curiozitate, caracteristica unui copil, care sta cu fatza lipita de geamul din compartimentul unui vagon CFR clasa a doua, cand merge sau vine din vacanta la bunici ,intr-un sat mai indepartat de oras, pe ruta Galati-"Barlad" .


(U)P.S. ..."Baga Mare, braconier" al literelor ce esti , Vali !
 
Ultima editare:
Is Vali a Welshman?

Uite asa citind povestea ta Vali, am realizat ca moldovenii sunt welshmenii Romaniei, buni la alcoale, canta frumos si spun povesti ca nimeni altii.
Astept sa citesc cu placere mai departe. Pentru mine e o calatorie in timp, cu toate traumele si placerile implicate.
 
Revenind la golanii baltareti din sudul Moldovei in epoca post-decembrista, nu cred ca se gasea la nivelul intregului "oras rosu" o brigada mai eterogena si mai nemernica decat gashca de pescari furaciosi aciuati sub aripa protectoare a intreprinderii piscicole. Putinii veterani scoliti pe vremuri ca tehnicieni piscicoli constituiau baza know-how-ului, de la reproductie, populare si furajare pana la tehnicile traditionale de posadire a sculelor si constructie si reparatie a barcazelor. Restul fortei de munca permanente era constituit din personaje negative care nu-si gaseau locul prin alte intreprinderi, si incepeau de la 'carbunaru' si 'ciobanu' pana la veterani de zbarna, care dupa 'lasarea la vatra' aveau cuibaru asigurat la pescarie, dupa motto-ul 'zice lumea ca-s golan angajat in Badalan, carte multa nu se cere, prost sa fii sa ai putere'. Forta de munca sezoniera era compusa din pescari pensionari, alintati cu denumirea de 'turbalai':), si cotzcari tineri inraiti bine de timpuriu, care erau in stare s-o f... si pe ma-sa pentru un dulman de peste.
Zona vechii cherhanale de la Brates fusese foarte renumita inainte de ww2 ca principalul punct de desfacere al pestelui din zona Galati, inca din epoca medievala, fiind supranumita 'Vadu Ungurului', din cauza numeroaselor carute venite din Ardeal sa care peste sarat. De-a lungul timpului, satul Vadu Ungurului s-a unit cu Galatiul mare, insa a ramas renumit pana in prezent ca un cartier de oameni foarte duri si violenti, unde daca ai intrat, te intorci acasa cu capu in sacosa :p. Nume ca Haric Zabar, Romica Javra, Ghita Busila, Dorel Bazgarov, Gorea Ene, Gica Osanu ar trebui scrise cu litere de smoala si calafat in galeria arhetipurilor de hoti de peste din mosi-stramosi, de la Petru Rares pana in prezent :).
Imi amintesc o faza de pomina pe care am vazut-o live, care spune multe despre temperamentul crancen al baltaretilor. Oricat de multa bautura ar fi avut pescarii la pachet, niciodata nu le ajungea. Asa ca de obicei dupa a 2-a toana, cand era pauza de masa, incepea invazia obletzarilor. Astia erau niste flamanzi care se bagau cu chielea goala in apa si mergeau pana la barcaze, unde dadeau bautura la schimb cu peste; daca bautura era buna, isi luau un horetz plin, daca nu, isi luau cateva lopeti pe schinare de nu mai veneau a 2-a oara. Dupa ce isi consumau si proviziile de la obletzari, pescarii aruncau sticlele in apa, insa era unul, Dorel Bazgarov, care le aduna pe toate, ca sa-si puna vinul in ele sau ca sa le dea ca garantie cand isi cumpara bautura. In fiecare zi Bazgarov venea acasa cu un horetz de sticle. Intr-o zi, cand tractorul se oprise ca de obicei in scuarul de pe strada mea si pescarii coborau din remorca, o matahala pe nume Gica Borisov apuca horetzul cu sticle si intreaba 'ali cui sunt sticlili astea bai martalogilor', dupa care le arunca din remorca si le face praf pe toate, razand. Bazgarov (care s-ar traduce aproximativ ca "mic si rau") se da jos din remorca, isi ia spasit horetzul plin cu cioburi, se duce incet la Borisov, care il priveste sfidator, si ii spune pe un ton umil "scuza-ma Gicule ca am indraznit sa adun sticlili di pi mosia ta", dupa care se arunca fulgerator asupra matahalei si ii tranteste horetzul plin de cioburi direct in mecla, matahala cade ametita pe spate, si Bazgarov incepe sa danseze apasat cu cizmele pe fatza uriasului naucit. Bazgarov nu se lasa si face rost dintr-un gard de o gogeamitea scandura, cu care-l croieste din fuga pe Borisov, care lasa geanta de peste si traista amanet, cautand disperat sa scape de asaltul crancen al vanosului si agilului Bazgarov. Din ziua aia, Bazgarov a devenit cel mai temut pescar, si n-a mai indraznit nimeni macar sa-i ciobeasca vreo sticla :D.
Dupa instalarea regimului comunist, noua putere a incercat sa canalizeze energia distructiva a locuitorilor zonei, care isi reglau treburile intre ei exclusiv cu topoarele, intr-o directie folositoare, angajandu-i pe toti cu japca in noul complex piscicol care luase locul Bratesului mare, fostul rai al braconierilor. Cel mai ciudat era ca sefii de ferma, inginerasi spilcuiti si baieti finuti de oras, nu prea rezistau intre hienele din Vad, fiind doar 3 cazuri de domnie longeviva a sefilor de ferma: inginerii Burada, Mitea si mai sus-mentionatul Glavan. Oamenii astia erau turbe crescute de mici in balta, care au avut mai mult cap si mai multa vana decat gloata, ajungand in pozitii foarte bine cotate la vremea respectiva, cand cu un peste deschideai orice usa si iti rezolvai orice problema, de la obtinerea unei butelii pana la obtinerea unui apartament :D.
Revenind la nea Glavan, un grasun ochelarist cu palarie de mexican si o limba veninoasa care deseori lansa temutul si implacabilul "di maini nu mai vii !", intr-unul din primii ani dupa revolutie a primit vizita unui canadian care se lauda ca este mare specialist in reproductie si crestere intensiva de sturioni. Dupa luarea contactului si studiul reciproc, s-a trecut la vizitarea bazinelor de puiet care ar fi urmat sa fie folosite pentru sturioni. Discutia care a urmat arata modul cum se tratau afacerile la vremea respectiva ;):
Canadianul: J'aime bien vos amenagements de peche, et j'espere que ce sera le debut d'une collaboration fructueuse pour chaque partie.
Glavan: Ui ui mesio, e nublie pa ca nuz avon an proverb isi an rumani: notr pul dan votr cur:D
Canadianul: Merci monsieur, j'aime votre metaphore, elle signifie que notre collaboration sera plus profonde que je pensais!
Glavan: Biensiur mesio, e pur continue la metafor, nuz avon bocu de pul, e vuz ave iun si grand cur :)...
...Pana la urma normal ca afacerea nu s-a incheiat vreodata, japca a continuat nestingherita, pana s-a ajuns la declararea falimentului la sfarsitul anilor 90. De atunci balta a ramas in parasire, renaturandu-se de la sine, in prezent fiind populata cu peste salbatic, vegetatie bogata, numeroase pasari, si cativa braconieri rapanosi, care-si joaca ziua la barbut agoniseala noptii pe balta:). Spiritul personajelor si epocii care au dat culoare baltii a disparut in neant, insa in memoria afectiva a unora din noi mai traiesc alde Dorel Bazgarov si gashca de turbe pe care nimic nu le tulbura, aveau taria de a trece peste orice obstacol si de a se lua la tranta cu cele mai dure incercari ale vietii...
 
si eu dau banii pe carti ,cand e tarabostele asta p-aici!:)) ai reusit de mi-ai furat 10 minute de zacut in carpe!
a, da sa-mi fie cu iertare ;nu te mai lauda cu tipii aia fiindca noi , p-aici , l-am avut pe Terente ,pe care nu s-au indurat astia sa-l ingroape tot ,au mai pastrat o parte la I.M.L , intr-un borcan!pu.a istorie ! pura ,adica:))
 
mi-a fost cumva sa imi postez literele sub asa frumusete de articol, dar daca nu mai e imaculat ma anunt si eu cititor infocat al ultimului braconier. La asa experiente e greu sa te tina cineva ne-liber.
 
Merci Dorin, adevarul e ca sunt foarte multe de povestit, am sa-mi fac timp sa mai pun cate un episod din cand in cand. Cred ca a fost una din cele mai frumoase perioade din viata mea, imediat ce am terminat liceul am muncit continuu aproape 6 luni la pescuit la navod, ceea ce a fost o binecuvantata limpezire a creierului dupa atatia ani de scoala in care toti profesorii au tras de mine ca lupii de o halca de carne :D.
 
Azi dimineata am revenit din balta, dupa ce mi-am facut alergarea si baia regulamentare, si intrand pe forum am vazut ca lumea e destul de segregata pe diverse topicuri tehnice, ceea ce nu prea e normal in mijlocul verii, cand toti ar trebui sa fim pe ape :). Dar fiind inca in timpul saptamanii, e de inteles, mai ales ca si eu urmeaza sa ma umplu iar de rasini si fibra, asa ca pana atunci sa mai povestim cate ceva.
Pescuitul la navod e o indeletnicire care are radacinile in preistorie, si culmea e ca inclusiv in ziua de azi tehnica pescuitului la navod nu se deosebeste prea mult de cea din epoca biblica de exemplu. Pe scurt, navodul e o unealta de pescuit formata dintr-o "punga" centrala numita matitza, de la care pleaca 2 aripi de plasa numite crile, fiecare lansata din cate o barca, deci sunt folosite 2 barci pentru lansarea si apoi strangerea navodului. La inceput se lanseaza complet navodul, dupa care se lasa la apa o sfoara de legatura de lungimea crilei. Sfoara respectiva se strange manual pe un mosor numit mitroc situat la mijlocul barcii, barcile fiind ancorate si crilele navodului apropiindu-se incet de barcazul fiecareia. In felul acesta navodul aduna pestele de pe o suprafata dubla fata de cea delimitata doar de crile.
Pentru eficienta pescuitului si acoperirea unei arii mult mai mari, de obicei se foloseau 4 navoade care lucrau impreuna, formandu-se un cerc de plasa. Astfel, fiecare pereche de barcaze lansa matitza, dupa care fiecare barcaz isi lansa crila si apoi sfoara de legatura. Se tragea apoi la mitroc pana se inchidea cercul, apoi cele 8 barcaze se adunau in centrul cercului, la mijlocul "toanei". Acolo ancorau si trageau din nou la mitroc, navoadele luand forma unei flori cu 4 petale, pana ajungeau crilele la barci si fiecare pereche de barcaze incepea sa-si scoata navodul propriu.
Echipajul unui barcaz este alcatuit din 4 oameni, in ordine ierarhica:
1. carmaciul, care comanda echipajul, guverneaza barcazul si participa la unele munci la toana;
2. parashul, care bate parul de ancorare si se ocupa de "imbre", adica adunatul plasei in barcaz;
3. plutasul, care trage de sfoara superioara a crilei, unde sunt plutele;
4. camanasul, care trage camana, sfoara de fund a crilei.
Pentru eficienta si pierderi minime, crilele se scot incrucisat, deci un barcaz scoate crila din dreptul celuilalt. Pe masura ce crilele se strang in barcaze si se apropie matitza, se aduna tot mai multi pesti la "imbre". Spectacolul cel mai fascinant la Brates era oferit de pestii fitofagi din grupa crapilor chinezesti - sangerii. Acesti pesti constituiau baza biomasei piscicole pe vremea comunismului, fiind preferati pentru performantele productive in conditiile valorificarii fitoplanctonului, a carui dezvoltare era stimulata prin deversarea in apa a dejectiilor de bovine si azotatului de amoniu. Cand acesti sangeri simteau la nas plasa crilei, incepeau o cavalcada impresionanta de salturi aeriene, de spuneai ca ai nimerit intr-o fantana arteziana cu pesti :). Cel mai de gashca era cand o namila de peste de 8-10 kile sarea si lovea dur vreun pescar, dupa care cadea in barca si improsca apa murdara de pe fundul barcii peste tot.
Conditiile de pescuit la navod variau de la apa-oglinda pana la furtuni violente, planul de productie trebuia sa fie indeplinit indiferent de conditiile meteo. Sezonul de pescuit incepea in iulie-august si se termina in decembrie, deci la inceputul sezonului munceam in chiloti, iar la sfarsit in pufoaice si musamale groase. Cel mai placut era insa in septembrie-octombrie, clima fiind blanda si foarte placuta, fara excesele termice din vara, cand organismul era secatuit dupa o zi caniculara de munca de 12-14 ore.
Intr-o astfel de zi calma de toamna s-a intamplat una din cele mai amuzante chestii pe care am vazut-o la navod: dupa primele 2 toane, s-a stat la masa, s-a drinkuit tot alcoolul care exista la pachet, si ne-am aruncat la a 3-a toana. In timp ce strangeam navoadele la mitroc, au venit obletzarii si au improspatat proviziile de alcoale, astfel ca la intalnirea barcazelor in mijlocul toanei majoritatea turbalailor erau deja mutzi de bautura. Intr-unul dintre barcaze era brigada cea mai renumita de betivani, in frunte cu Sandi Craciun cel cu nasul vesnic rosu. Apa era pur si simplu oglinda, iar in momentul cand s-au desfacut navoadele si parasii se pregateau sa ancoreze barcazele batand parii, s-au auzit niste tipete nervose dinspre barcazul lui Sandi Craciun: unul dintre turbalai din cauza bauturii se lasase cu curu pe usna (copastie), se tinea de alt turbalau, astfel ca barca intrase cu usna sub apa si lua apa la greu. Sandi a tipat la ei "dati-va ba carnatilor di pi usna", carnatii s-au miscat in sfarsit spre celalalt bord, insa miscarea lor a fost violenta, astfel ca toata apa din barcaz, alaturi de turbalaii care au cazut unul peste altul in celalalt bord, au facut ca barca sa se umple pur si simplu cu apa. Peisajul din acel moment a fost unul memorabil, 4 oameni stateau in picioare, cu niste priviri triste, intr-un barcaz care se scufunda incet, in rasetele crancene ale celorlati pescari. Barcazul de lemn avea ceva flotabilitate,insa fiind incarcat cu oameni si unelte, se scufunda incet, ca in reluare, iar privirile triste ale ocupantilor ar fi trebuit imortalizate pentru eternitate :). Cea mai tare faza a fost atunci cand nu se mai vedeau din barcaz decat "chiscurile", adica extremitatile prova si pupa, si in acel moment unul dintre turbalai a vazut o galeata plutind, si a inceput pur si simplu sa dea apa afara din barcazul care nu se mai vedea, fiind deja scufundat :D. Momentul respectiv a fost unul de rasete si mistouri infernale, Sandi Craciun a ramas pentru totdeauna maimutoiul care se scufundase in toana, pe o apa oglinda, ceea ce era cea mai mare rusine pentru un pescar navodar :).
 
Vali, rad cu lacrimi, man...ultima faza e tare de tot...buey, tu scrie aici, ca peste ceva timp le adun eu intr-un volum pe toate, le bibilesc pe ici pe colo, ti le trimit sa le semnezi si pe urma le publici sub denumirea de Amintiri din balta... cred ca sunt in asentimentul tuturor cand spun ca moldovenii au un ceva in plus in ceea ce priveste talentul de povestitor...sa ne traiesti, si mai baga, ca ne place rau di tat...
 
Salutare si la multi ani tuturor barcagiilor de pe forum si nu numai :). Zilele astea am facut din nou cateva ture cu MTB-ul pe gheata Bratesului, a fost o vreme ca-n povesti, cateva ninsori slabe, care au primenit din nou cu albul zapezii intinsul peisaj lacustru. Deja gheata pe lac e suficient de groasa incat sa te dai si cu un 4x4, insa noi dintotdeauna ne-am dat doar cu chestii nepoluante, pe vremuri din cauza ca altceva n-aveam :D, si azi din convingeri ecologice. M-a mancat odata sa ma dau cu un cross de 250 pe gheata, si mi-am luat pedeapsa pentru acest sacrilegiu, luand o tranta dura cand am trecut piezis peste o "cambara" invizibila din cauza zapezii.
Mergand noi ieri cu bitzele pe gheata paralel cu digul de sud, ne-am oprit la vechea fantana, de unde ne-am intors pe dig pana la linia "Marladului". La popasul pe care l-am facut la fantana mi-am adus aminte de multe aventuri de pe vremuri, si am stat si le-am povestit si biciclistilor maniaci cu care ma dau de atatia ani.
Vechea fantana se afla la o intersectie de diguri dintre un bazin de vara 1, unul de vara 2 si Bratesul mare. In anii '70 acolo s-a latit digul cu buldozerul si s-a facut o cherhana intermediara, unde ar fi trebuit sa se preia pestele pescuit in zona de sud a lacului. De-a lungul timpului s-a ajuns la concluzia ca e cel mai sanatos sa se preia pestele intr-un singur punct, ca furtul de peste sa fie macar controlabil, fiind oricum inevitabil :D. Asa ca remiza de lemn de la fantana a fost lasata de izbeliste, servind deseori ca loc de ascuns pestele sau pretios refugiu temporar, dupa cum se va vedea in continuare.
De acea remiza de lemn de la fantana ma leaga unele din cele mai vii amintiri din 1985, anul de aur din copilaria mea. Prin niste sacrificii serioase am reusit in acea primavara sa fac rost de la niste golani mai mari de o jumatate de flotor de hidrobicicleta comunista, din care mi-am incropit un aparat de dat pe balta. I-am stabilit "portul de resedinta" la fantana veche, din cauza ca acolo isi tineau barca si paznicii digului de sud. In timp i-am facut o punte de panza, o vela mica plus catarg, si 2 flotoare laterale din "scartaitoare", asa ca puteam ridica vela si pe vant puternic, fara teama de rasturnare. Derivor nu-mi trebuia, fiindca troaca de fibra avea pe fund o nervura longitudinala cu rol de chila, care diminua mult deriva la vant lateral. Cu respectivul agregat m-am invatat incet-incet sa folosesc vantul, insa de cateva ori a trebuit sa innoptez pe malul de nord sau est, din cauza vantului potrivnic.
In august '85 am participat la concursul national anual de aeromodele de la Saliste, de unde m-am intors victorios la zbor liber si premiat cu un mult-dorit aparat foto Smena. Toata vara si toamna apoi mi-am facut damblaua facand poze alb-negru cu peisaje lacustre, cu care mi-am decorat cuibarul de adolescent. A fost o vacanta de vara memorabila, cu primele "navigatii" solitare, dormit boschet in vreun bivuac improvizat pe unde ma ducea vantul, halit de tantari, mancand deseori bulane de broasca sau saramura, facute direct in balta. Plecam de acasa in chiloti si in picioarele goale, fiindca nu-mi trebuia mai mult pe balta, unde eram exact in sanul lui Avram :rolleyes:.
In a 2-a jumatate a lui august ca de obicei a inceput sezonul de pescuit, si ca de obicei trebuia sa-mi aduc si eu contributia la carat cate o tashcota de peste :). Asa ca dupa ce ma balaceam cu troaca mea toata ziua si urmaream barcazele la toana, cand se retrageau la ferma stiam ca in maxim o ora trebuie sa treaca tractorul cu pescari pe la fantana, dupa care trebuia sa merg in ferma la remiza veche sa iau traistuta de peste pe care mi-o ascundea taica-miu. Deci zilnic mergeam pana in ferma, apoi 5 km pe jos pana acasa, in chielea goala cu traista de peste in spate, din care traista aveam si eu portie. Treaba imi convenea de minune, fiindca strangeam bani de placaj ca sa-mi fac un fel de canoe pe care o vazusem intr-o revista Katera i Iahti.
Perioada de la sfarsitul lui august si inceputul lui septembrie dintotdeauna in zona noastra a fost marcata de fenomene meteo extreme, furtuni violente cu vijelii, fulgere si grindina, stiind de la taica-miu ca de mai multe ori au trebuit sa faca barcazele capac, ca sa se adaposteasca de o grindina cat nuca. Asa ca pe 30 august 1985 veneam eu sontac-sontac cu tashcota de baboi in schinare, iar afara era o naduseala infernala. Era exact senzatia descrisa azi prin "indicele de confort termic depaseste 80 de unitati", adica o caldura umeda care facea pielea lipicioasa si n-o lasa sa cedeze caldura. As fi facut cu disperare o baie, insa perdeaua de stuf era de nepatruns, singura deschidere in stuf fiind la fantana veche. Asa ca imi continuam drumul stoic, cu gandul la desfatarea baii de la fantana :).
La un moment dat orizontul s-a intunecat complet spre nord, justificand naduseala insuportabila care prevestise o ploaie zdravana. Ma bucuram la gandul ca ma voi racori inainte de a ajunge la fantana, cand la un moment dat am vazut ceva monstruos: la 3 kilometri spre est nisipul de la plaja fusese ridicat de vant la o inaltime mai mare decat inaltimea dealurilor care marginesc lacul spre est - 70-80 de metri. Cand mai aveam vreo 200 de metri pana la fantana, am vazut cum de pe digul dintre helestee a aparut un biciclist, care imediat a fost daramat de pe bicicleta de prima pala a vijeliei. In cateva secunde am fost lovit si eu in plin de un suflu napraznic, care aproape m-a culcat la pamant. Am luat-o la fuga pe la baza digului, fiind oarecum adapostit de perdeaua de stuf, pana am ajuns cu greu la remiza de lemn, unde intre timp se cuibarise si biciclistul, nea Musca, paznicul de la helestee. Deja incepuse o ploaie amestecata cu grindina, asa ca am incasat destule cataroaie de gheata pe chielea goala, insa am avut cea mai mare grija sa nu las traista cu baboi din mana :D. In momentul cand am ajuns la adapost in remiza, afara s-a dezlantuit cea mai infernala furtuna pe care o vazusem pana atunci, in primul rand un ropot napraznic de fulgere si tunete foarte apropiate de noi, apoi o vijelie ingrozitoare insotita de ploaie torentiala si o grindina apocaliptica. Nea Musca saracu' isi facea cruce continuu si ii multumea lui Dumnezeu ca ii scosese in cale remiza de lemn, si imi repeta continuu ca am fost amandoi paziti de Cel-de-Sus, fiindca nu se stia ce pateam daca nu aveam unde sa ne adapostim, pe dig nu exista nici un copac, doar perdeaua de stuf, care nu oferea adapost la ce urgie era afara. In acel moment, fiind si speriat la maxim de tunete si grindina, am realizat eu ce norocos am fost, si inclusiv si in ziua de azi ma trec fiori cand ma gandesc ce se putea intampla daca nu ajungeam la momentul oportun la adapost.
Dupa ce s-a domolit furtuna, am pornit spre casa cu traista in spate, balacindu-ma cu picioarele goale in noroiul amestecat cu gheata cazuta, si la un moment dat am vazut 2 siluete care veneau in fuga pe dig inaintea mea: erau taica-miu si frate-miu, care pornisera pe grindina cu musamalele-n cap ca sa ma protejeze si pe mine. Cand am ajuns acasa, tot cartonul asfaltat de pe bucatarie fusese luat de vant si plouase inauntru, iar maica-mea a inceput sa planga, si l-a luat pe taica-miu de guler: " n-ai sa-mi omori copchilu cu pestele tau, braconierule".
Culmea e ca si in urmatoarele zile am continuat turele pana in ferma dupa traista de peste :D, insa echipat corespunzator, si impreuna cu frate-miu. Asta nu ne-a ferit insa de furtuna si mai napraznica de pe 3 septembrie '85, care a durat mai mult de 3 ore de ploaie torentiala continua, si care a facut una din cele mai mari inundatii temporare pe care le-a cunoscut Galatiul. Din fericire vazusem semnele vremii, si cand a inceput vijelia eram deja la adapost in ferma intr-o remiza de beton, unde am asteptat pescarii, care au venit sarmanii uzi pana la piele dupa o zi de munca de 5 toane. Din cauza ploii, digul era impracticabil pentru tractorul cu remorca, deci pescarii au plecat spre casa pe soseaua care venea dinspre Prut, iar noi am fost adusi pana la canton de un tractoras de la bazinele de puiet. Cand am urcat la linia ferata sa o luam spre strada noastra, am constatat cu stupoare ca toata portiunea de vreo 80 de metri dintre linia ferata si soseaua de centura se transformase intr-un fluviu tumultuos, care aduna toata apa din nordul orasului. Ne-am apucat amandoi de mana si am intrat pana la piept in torentul respectiv, inaintand cu greu, dar in acelasi timp tinand cu dintii de traista de peste :D. Am ajuns in sfarsit cu bine acasa, si i-am spus seniorului ca, avand in vedere peripetiile prin care am trecut, ni se pare normal ca pestele pe care l-am adus sa ne revina integral noua :p. Taica-miu a fost de acord, si a zis ca de acum tot ce caram noi e al nostru, cu conditia sa-i impletim niste sirec pentru papusile de ave pe care si le luase si urma sa le posadeasca. Din momentul ala mi-am convertit si scula de navigatie intr-o scula de recuperat horetze cu peste scufundate, si toata toamna am carat marfa si am pus banut peste banut de mi-am realizat anul urmator cutiuta plutitoare visata :).
 
ave -a dreptate nea Musca paznicul
oare de ce avea porecla ?miroasea pestele de departe?!
e cool ursu -adica povestea si povestitorul...ar fi interesant sa vedem si niste poze alb negru facute cu aparatul castigat la concurs.
 
Eu sunt topit dupa povestile si stilul de povestitor ale maestrului de mai sus.
Si le gust printr-o experienta proprie a copilariei, batand de la 6 ani baltile din zona Luciu - Balteni , miristile si livezile , pescuind pe furis in crescatorii, calarind mai tarziu caii CAP-ului, ceata de draci impielitati de care ma lipeam, fiind permanent si cu orice ocazie fugarita de paznici, prin balti, lanuri de porumb, bostane. :)
Povestile tale, Vali, au un ecou cat se poate de autentic in mine :)
 
Las' ca nu-i neaparat musai sa fi trait langa balta ca sa ai peripetii din astea...toti avem "aventuri" din perioada copilariei, numai ca nu toti stim sa le povestim asa frumos ca Vali...mare sef, te-anunt de pe-acum: am copiat tot ce ai scris, le-am bibilit pe ici pe colo, tu scrie in continuare, de compilare si organizare ma ocup eu...cand e gata primul volum, te anunt...iti fac si lipeala la o tipografie, fara nicio obligatie...din experienta mea de pan-acuma, atunci cand am ajutat pe cineva dezinteresat, mai devreme sau mai tarziu mi-am primit rasplata...are grija Al-de-Sus de asta...asa ca scrierile lu' talica sunt elixir curat pentru unii...

I am waiting for more
 
Cu ocazia ultimelor evenimente de pe forum, cauzate de debutul competitiei pe 2011 intre scolile de iahting, mi-am adus aminte de o treaba interesanta si cu foarte multe corespondente in actualitate care caracteriza micro-ansamblul socio-economic al pescariei de la Brates pe vremea comunismului: tipologia umana si ierarhizarea personalului.
Am sa pun cateva exemple reprezentative, care definesc tipul respectiv de om, care oameni in totalitatea lor formeaza micro-colectivitatile romanesti pe care le stim atat de bine, in care ne-am crescut, format, si in care evoluam in prezent, inclusiv aici pe forum. Prezentarea se va face in ordine ierarhica, de unde se va vedea ca nu e vreo diferenta intre ierarhiile de atunci si cele de azi ;).
1. Jani Simion - 50 si ceva de ani, seful de brigada, prototipul activistului, pescar din tinerete. Taica-su pe vremuri avusese navodul propriu, iar in momentul nationalizarii post-razboi a pactizat cu puterea, oferindu-i-se pozitia de brigadier-sef. Dupa pensionarea tatalui, a urmat in pozitie Jani, care era personificarea mini-sefului comunist ghiogar, pervers, turnator, zgomotos etc. Mediocru dpdv profesional, avea in schimb calitatea nr.1 iubita de comunisti: era tare-n gura. Avea iscoade in toate navoadele, stia cat baga fiecare la dulman, era cumetrit cu tehnicianul-sef, si preten la catarama cu sectoristul si ajutoarele lui de la militie, care veneau deseori chipurile in control, dar ei veneau de fapt sa-si ia portia de baboi de la pescarii care erau obligati sa dea "obolul" din tashcota proprie. Nimeni nu-l iubea, nimeni nu-i purta respect, toti se temeau si se fereau de el, mai ales ca il astepta soarta "turbalaului": dupa pensionare, "turbalaii" reveneau la navod pe post de pescari zilieri, si isi luau frecusul si umilinta la maxim din partea fostilor lor subalterni, care astfel le plateau politele pentru tot chinul pe care-l indurasera cat timp "turbalaii" fusesera angajati cu puteri depline. O intamplare interesanta pune in lumina caracterul mizer al activistului: dupa revolutie, intr-o dupa amiaza primim veste de la nea Dinica: pe linia Marladului sunt 2 masini de militieni care ne asteapta sa ne scuture de baboi. Jani latra: Nu dati niciunu nici un peste, daca si arunca la noi, li rupim capu! (democratia proaspat castigata le dadea tupeu la baieti ;) ). Cand tractorul ajunge la "pamant", apar si militienii, 2+2, cu sacosele intinse, spunand "hai faceti si voi o fapta buna, ca sa nu ne urcam noi sa va controlam". In acel moment lui Jani ii dispare tot tupeul, si incepe sa-i perie pe gabori: "sa traiti, imediat va servesc baietii, haiditi bah martalogilor, decartati baboiu pentru domnii plutonieri, n-auziti!?"
Jani a murit prin anii 90, in urma lui n-a ramas aproape nimic, nimeni nu-si mai aduce aminte de el decat un braconier tanar pe care tare l-a chinuit pe vremuri, si care scrie despre el pe diverse forumuri :p.
2. Haric zis Zabar, putin peste 30 de ani - sageata. Prototipul lipoveanului flamand mutat din Delta la Galati la pescarie, artagos, violent, cu niste ochi verzi de vulpe vicleana si o rautate fara margini. Facea parte din temutul clan al lipovenilor, foarte uniti intre ei si foarte dominatori fata de gashca divizata de romani. Treaba lui era sa stea pe rezerva, adica un barcaz cu nacela in care se aduna pestele cand se scotea toana. Asta insemna ca omul toata ziua statea tolanit in barcaz, in timp ce navodarii munceau pe rupte. Treaba cu barca-rezerva fusese inventata de comunisti, pentru ca rezervistii sa stea cu geana pe tot ce se intampla la navoade, sa dea apoi duma la conducere, si rezervistii erau cele mai mari lepre, pramatii si puturosi. Zabar isi facuse cateva stagii la zbarna de foarte timpuriu, si era temut intre navodari fiindca facea treburile "murdare", adica era pitbull-ul de serviciu. Era plin de bani, fiind printre furaciosii fruntasi, si maxima lui favorita era "daca vreau gagica aia, beau cu ea 1000 di lei si tot o f_t". Primul "encounter" semnificativ cu subsemnatul a fost cand ii preluam odata traista lui taica-miu de la navod: aveam 16 ani si o suvita "a la Michael". Cand m-a vazut, a inceput sa latre: uiti-l ba pi ala, zici ca-i bulangiu, baaaaaa, ia zi, ti arzi in bostan, ca acuma ti punim posta!
Azi Zabar se taraie schimband un servici cu altul , asteptand cu disperare sa iasa la pensie. Are 2 baieti care i-au mostenit mersul "cu pepeni sub brat", si care umbla prin tari straine la munca cu carca, fiindca mai mult nu-i duce capul. Cu subsemnatul e in relatii teoretic "bune", in sensul ca ne salutam si ne mai intrebam banalitati de complezenta.
3. Ghita Pantina zis Balandîr, 40 si ceva de ani, tzigan, fost puscarias, prototipul hotului nemernic: unul dintre cei mai rai oameni de la Brates, care verifica fara tagada dictonul lipovenilor: "n-ai sa vezi vreodata salcia pom si tziganu om". Agresiv, analfabet, scandalagiu pervers, deseori isca discutii si arunca acuze ca sa infunde pe cate unul care il concura. Cat erau lipovenii de rai, aveau totusi un sistem de principii bazat pe munca, in schimb si ei erau agresati cateodata de tzigan, care nu se simtea bine daca nu era scarmanat periodic. S-a nimerit din nefericire sa lucrez odata cu el o juma' de sezon la "imbrit", fiind deci amandoi parasi, fiecare pe barcazul lui. Iata care era stilul de lucru si de furat al tziganului: dupa ce ca nu stia sa bata parul si il luau toti la misto, se mai si razbuna pe ala mai mic, adica subsemnatul. Cand incepeam sa scoatem crilele navodului, imediat ce incepeau sa apara crapii la camana, tziganoiul lua o bata numita "mana de mitroc" folosita la invartit mitrocul, cu care lovea in crapi, insa "fara sa vrea" mai mult lovea peste mainile nefericitului de la imbrit din celalalt barcaz, adica eu. Nu puteam sa spun nimic, el era angajat si eu un parlit de zilier adolescent, nimeni nu-mi tinea partea, taceam si il lasam sa-si faca numarul. Asa facea indiferent de omul din celalalt barcaz, nu-i era frica de nimeni, chiar si cu lipovenii, de se obisnuisera cu el. Asta a fost omul pe care imi jurasem sa-l calc in picioare cand am sa ma mai ridic putin, ca mult prea mult rau imi facuse. N-a mai fost insa nevoie, fiindca Balandîr a murit in 1997, in urmatorul mod grotesc si sinistru: era beat si s-a bagat in balta sa-si paducheasca sculele de baboiul prins, apa ii era pana la genunchi, era noapte, si nefericitul n-a vazut cand a intrat cu cizmele in plase, s-a impiedicat si a cazut in apa, picioarele cu cizmele i s-au incurcat in plasa, si cu toate eforturile si convulsiile n-a mai reusit sa se elibereze si s-a inecat la apa de juma de metru, la 50 de metri de malul plajei de la Brates. In urma lui a ramas un pui de tzigan rau, care e plecat la ciordeala prin tarile europene, nu mai stie nimeni nimic de el si nici nu intereseaza pe nimeni.
4. Dorel Bazgarov, 50 si ceva de ani, jumate roman, jumate lipovean, prototipul profesionistului. In anii 80 ramasese singurul dintre pescarii angajati care mai avea scoala tehnica piscicola. Taica-su, nea Vanea, avusese la fel navod pe vremea Bratesului mare, insa la nationalizare a fost in conflict cu regimul, din care cauza ulterior n-a mai avansat. Dorel la randul lui a avut de suferit din cauza statutului de "chiabur" al tatalui, si la fel in ciuda pregatirii profesionale excelente, dobandite intre veteranii pescuitului din perioada interbelica, pensionati in anii 50-60, n-a avansat mai sus de functia de sef de navod. Era un om taciturn, echilibrat, foarte respectat intre navodari, insa cateodata erau unii tineri care mai indrazneau "sa se arunce" la el, insa o pateau ca mai sus-mentionatul Borisov cu horetzul de cioburi in plina figura :). Cand punea mana pe iglitza, din mainile lui Dorel Bazgarov ieseau minuni, era si bun la impletit, si marangoz, si cunostea si biologia si fiziologia pestilor. Piscicultura era marea lui pasiune, si nu era lacom, ci fura si el cat fura un pescar de rand, adica sa-si scoata inca un salar lunar pe langa putinul ce-l primea ca leafa. Vorba aia, "cat i pescaria-n floare, nici in p..a nu ma doare, imi da peste de mancare, si p..a la lichidare" :).
In ziua de 30 august 1990 am vazut o chestie care m-a impresionat tare: trageam la mitroc la a 2-a toana, si la un moment dat dinspre oras si santierul naval au inceput sa sune o gramada de sirene. In acel moment l-am vazut pe Dorel Bazgarov, omul de otel pe care nimic nu-l impresiona, cum sare in picioare si striga: "Cari esti roman, ridica-te acum in picioare!!!" Sirenele sunau pentru prima comemorare post-decembrista a Diktatului de la Viena din 30 august 1939, prin care ne-au fost smulse Transilvania, Cadrilaterul, Basarabia si Bucovina. Stiam ca Dorel Bazgarov crescuse la bunici la Cahul pana in iunie 1941 cand rusii au invadat Basarabia, si atunci abia au scapat cu fuga, trecand Prutul inot, sub o ploaie de gloante, lasand toata familia mamei lui in urma, ca sa vina la Galati unde pescuia taica-su nea Vanea la Brates. In acel moment din august 90 am vazut pentru prima oara pe fatza de otel a lui Bazgarov o lacrima, care pentru el semnifica tot chinul prin care trecuse si toata durerea ruperii de familia in care crescuse.
Bazgarov a murit la sfarsitul anilor '90, iar in urma lui au ramas 2 baieti si o fata. Fata e maritata in Italia, iar baietii sunt casatoriti in tara, au copii, si au fiecare afacerea lui mestesugareasca din care castiga bine, fiind oameni respectati in cartier.
5. Gorea Ene, in jur de 50 de ani, singurul din lista care nu era din cartierul Vadu Ungurului, fiind de la tara - Tulucesti, prototipul muncitorului sarman. Om cu bun simt de la tara, ajunsese accidental la pescarie, unde se descurca destul de greu intre hienele din Vad. Era insa un om vesel, cam naiv si usor influentabil, iar faptul ca avea un defect de vorbire, fiind balbait, il facea sa fie deliciul si amuzamentul suprem al navodarilor. Nu era suparacios, si oricum nu avea nici o sansa sa fie, fiindca il luau golanii la suturi imediat daca maraia ceva, si se poate spune ca ii convenea situatia de a fi bufonul clasei. Cand avea chef de mistouri, vreun pescar ii spunea "ia zi tu bai Bulboaca cum i treaba cu pepinii aia copti". Treaba cu pepenii ramasese in legenda din vremea cand era Bulboaca tanar, si inclusiv dupa multi ani se radea pe rupte cand se aducea vorba. Ce scriu in continuare e doar ce am auzit, si sper ca treaba relatata a fost reala :).
Cica era Ene Bulboaca la cherhanaua de la cantonul calugar din nord-estul lacului, impreuna cu pescarii care abia debarcasera si se pregateau de plecarea acasa. Bratesul e inconjurat pe laturile de est si nord de canalul magistral CM Lunca, dincolo de care mai e un dig, care deservea atunci IAS-ul Tulucesti. Deci pe acolo treceau tractoarele, combinele si restul de masinarii folosite la munca imensului teren agricol ramas in urma desecarii Bratesului mare. In ziua respectiva, pe digul IAS-ului de peste canal trecea un tractor cu remorca plina de femei din Tulucesti care veneau de la prasit, cu sapele dupa ele. Era inceput de iulie. La un moment dat tractorul opreste, si o grasa din remorca striga "bai Ieni ba, ia zi bai balbaitule, s-au copt pepinii la voi?", la care Bulboaca raspunde "c-c-c-c-cum dracu s-s-s-s-si coaca faa, c-c-c-c-c i abia iulie!" La care nici una nici 2 grasa ii spune "bai balbaitule, la noi s-au copt ba, uiti ca au si crapat!", dupa care dinspre remorca femeilor se vad dintr-o data vreo 10 cururi goale de femei grase, intr-un vacarm de ras nestavilit de pe ambele maluri ale canalului :). Bulboaca nici una nici 2, ca sa nu fie mai prejos, isi scoate nasaramba si o agita mandru, strigand "c-c-c-c-cu asta am s-s-s-s-sa va fugaresc faaaa!", la care grasele il spurca in tot felul, iesind un taraboi si un circ ca in vremurile bune. De atunci lui Ene i-a ramas nick-ul "Bulboaca bostanaru", si era oricand un bun prilej de ras, mai ales cand sarmanul se chinuia sa ne povesteasca aventura, balbaindu-se continuu :).
Ene sarmanul a murit in anii 90, deci la fel ca predecesorii n-a prea apucat sa haleasca pensie, si are 2 fete maritate in Tulucesti, care duc viata simpla si grea de locuitor rural in Romania...
 
:)

Felicitari Vali. Ai talent nu gluma si ai si ce spune. Povestirile tale sunt dense, au ritm, dinamica, imaginile sunt vii. O placere. Mersi!
Am citit o nuvela (cred ca e propriu spus) a ta pe rapitori, si m-a fermecat. Ceva deosebit intre celelalte povesti. Sunt foarte incantat ca am dat peste sit-ul asta si am avut placerea sa mai citesc ceva "de Vali"
 
Sa ne traiesti, Vali !
Habar n-avea Ieni cu pepinii lui crapati, ca are sa devina nemuritor iac'asa, datorita unui pusti cu suvita :) . Daca ajung personajele intr-o eventuala carte de nuvele, o sa fie loc si de altele mai actuale, cu tipologii chiar mai contorsionate :) Ca tara asta da personaje pe banda rulanta. Totul e sa fii un fin observator, cu har povestitor !
 
Domnu' Profesor, foarte interesanta clasificarea ierarhica si frumos povestit.
Poti sa pui si un DEX pescaresc? N-am gasit in dictionare toate expresiile pe care le-ai folosit aici si in alte postari (am inteles ce flutura balbaitul si fara dictionar).
Daca nu te superi ca te rog si daca ai ceva timp ca inca este iarna, poti sa ne explici cateva metode de pescuit (navod, setca, plasa(?), prostovol, talian, clonc(?)..., butelie, electrica...) si poate niste clasificari pentru barcile pescaresti traditionale si actuale. Ai mai postat cate ceva dar tot in alt context. Poate ca-i intereseaza si pe altii.
Cand eram copil - nu foarte mult peste jumatatea secolului trecut - am vazut pe Dunare salupe bulgaresti (oficiale nu braconieri) pescuind electric si acum este interzis. Eu, de exemplu, nu stiu nici macar de ce se duc pescarii cu noaptea in cap sa scoata pestele din navod - ca doar nu fuge - desi stiu de ce ma duc eu devreme la pescuit cu undita. Se strica pestele in navod sau se strica daca este in barca si da soarele peste el dar ei se duc devreme si in sezonul racoros.
De crezi ca subiectele nu sunt de interes general poate ne-om intalni la o vorba pe indelete, intr-o vara, candva, prin 2 Mai.
Multumesc.
 
Superbe povestioarele tale Vali. Ai har si haz cat un navod plin ochi.

Cred ca ar putea foarte bine sa constituie o carticica de lectura pentru serile cand, terminat dupa o zi de munca, te asezi pe un sezlong la umbra vara, sau iarna pe fotoliu in fata focului.

Bravo.
 

Back
Sus