Salut,
Vreau sa cumpar un velier din Norvegia/Suedia/Danemarca/Olanda, lungima 9-11 m. Sunt persoane/firme care se ocupa de partea legislativa + transport pana in Romania sau Croatia ?
Mersi
Bună. Deciziile nu sunt greu de luat în problema asta. Oferta de veliere în ”țările de jos” (care de fapt sunt sus în Europa

) este într-adevăr una variată, foarte bună și ca preț și ca dotări.
De adus în țară, ai trei variante. Două dintre ele fiind scumpe și cronofage, ies din discuție.
Acestea ar fi:
1. Pe mare/ocean (ai nevoie de echipaj, durează mult iar prin asta cresc și costurile)
2. Pe șosea. Durează mult mai puțin, dar e agabaritic; transportul în sine și taxele de drum fac să fie un cost prohibitiv.
3. Pe canalele europene, Rin, Dunăre. Aceasta e varianta ok din toate punctele de vedere. Desigur are și aceasta o durată, dar este cel mai bun compromis. Poți face din asta o călătorie frumoasă, vizitând orașele europene din tot parcursul
De exemplu astă primăvară am plecat cu un velier de 31 picioare din Olanda, spre Grecia (ca itinerariu general), dar alegerea noastră a fost să străbatem Olanda, Belgia, Franța și apoi de la Marsilia pe mare, prin Corint, înspre nordul Egeei.
Călătoria a fost un deliciu, din primăvară până în toamnă. Acum barca e în Franța, mai la sud de Paris și așteaptă zilele calde pentru a ne continua călătoria.

Vreau să spun că e mai importantă frumusețea călătoriei decât sosirea în punctul final.