Nu stiu care e urarea traditionala in astfel de situatii, dar... sa-ti iasa asa cum iti doresti ! 
intelegem...
intelegem...
Marinari pe submarin
- Autor subiect CrocodiluDiluDilu
- Dată creare
Transit log-ul turcesc este valabil şi după ieşirea din Turcia, cu condiţia să revii în maxim 6 luni?
Eu citisem că este valabil un an, dar la ieşire îl predai şi la reintrare iei altul (alţi bani altă distracţie), iar dacă cumva ieşi fără să mai poţi să îl predai, ai un termen destul de scurt în care trebuie să îl predai la un consulat turcesc, altfel nu mai ai voie să reintri în apele teritoriale turceşti.
Cu Bluecard aţi avut de-a face? V-a întrebat cineva de el?
Florio, "stay tuned", sezonul 2016 ne-ar putea oferi ocazia. Poate prin niște insule unde nu demult scriai tu ca vrei sa te așezi... undeva, unde țopăie balenele.Da, da si da. La fiecare replica gasesc rezonanta si in propriile mele ganduri.
Daca pun la socoteala si umorul, stiu de ce am catalogat demult Roz Avel ca idealul de coechipier pe mare si pe uscat.
Abia astept sa avem ocazia, viata n-are cum sa ne refuze asa ceva !
Florio
Member
Quote Originally Posted by Roz Avel View Post
Florio, "stay tuned", sezonul 2016 ne-ar putea oferi ocazia. Poate prin niște insule unde nu demult scriai tu ca vrei sa te așezi... undeva, unde țopăie balenele.
Ei, uite, la asta nici butonul de Like nu era suficient
Si eu!
https://youtu.be/YEUbOXpxmPI
Istanbul
La yacht reîncep discuțiile cu cei doi agenți. Actul cu care se legitimează Constantin e cartea de identitate care, cu toate că inițial fusese acceptată, acum nu mai e de ajuns. Mingea e în terenul agenților, de vreme ce au acceptat jobul și au demarat formalitățile, și decizia lor este să-l șteargă pur și simplu pe skipper din lista de echipaj…
-Dar atenție, ne previn cu cea mai mare seriozitate, când va veni ofițerul poliției de frontieră, Constantin trebuie să coboare, să nu fie găsit la bord.
Agenții pleacă lăsându-ne să ne organizăm. Ni s-a făcut foame și în timp ce o parte din echipaj se ocupă să gătească, eu continui operațiunea de etanșare cu silicon, iar Marco urcă în vârful catargului ca să schimbe becul ars. Este scoasă masa în cockpit și într-o atmosferă destinsă cinstim ardelenește cu pălincă și ne ghiftuim cu cartofi prăjiți și mâncare de mazăre cu carne. Ne-a mai rămas să schimbăm impelerul și să spălăm yachtul de sare, însă Constantin e de acord să plecăm să vedem orașul și, lăsându-l singur, ne îndreptăm spre stația de autobuz.
Musul curajos
Marina Atakoy
Bananec Blues
Cockpit festiv
Marina Atakoy e destul de departe de centrul istoric al Istanbulului. Șoseaua de coastă cu trei benzi pe sens asigură o circulație rapidă, însă la ora înserării nu face față, gâtuindu-se la intrarea în Cornul de Aur. În timp ce autobuzul e complet blocat, îmi simt telefonul vibrând și pe ecran apare numele skipperului.
-Da!
-Dorine, unde sunteți?
-În autobuz.
-Trebuie să vă întoarceți neapărat căci a venit poliția de frontieră pentru „face control”…
La naiba! Coborâm acolo unde suntem și ne deplasăm într-o stație de pe celălalt sens, apoi urmează o lungă așteptare și iar 20 de minute cu autobuzul. Telefon, de la skipper.
-Unde sunteți?
-Acum intrăm în marină.
-Ok, grăbiți-vă!
-Mai sunt polițiștii?
-Nu știu că eu am tăiat-o, să nu mă găsească la yacht.
Când intrăm pe ponton, îi vedem pe cei doi agenți dând târcoale yachtului. Ne așteptam să fie însoțiți de autorități, dar sunt singuri.
-Face control, ne spun de cum ne zăresc. No problem!
Formează un număr de telefon și ne întind aparatul. Convenim să vorbească Mugurel care se descurcă mai bine cu engleza și din replicile lui îmi dau seama că suntem chemați cu yachtul la cheul poliției ce este afară din marină, la două mile distanță. Am mai fost anul trecut acolo și cheul înalt, impropriu unui yacht de talia lui Bananec Blues, m-a îngrozit. Ce-i drept, prinsesem o hulă strașnică însă în cele câteva zeci de minute pe care le-am petrecut amarați, cu toată străduința echipajului, frecarea cu cauciucurile montate pe post de baloane de acostare ne smulseseră bucăți mari din copastie…
-Spune-le că nu putem veni, că yachtul e stricat și doar mâine primim piesele de schimb.
Ne-am fi așteptat ca autoritățile să se ambiționeze să ne cheme la control, dar găselnița noastră semiadevărată este acceptată ca fiind bună. Agenții preiau telefonul și mai discută o vreme cu autoritățile, apoi ne asigură că s-a rezolvat („no problem!”) și se cară. În timp ce-i urmărește cum se duc, Marco își manifestă îngrijorarea:
-Băieții ăștia, sigur au vârsta legală ca să lucreze?
La yacht reîncep discuțiile cu cei doi agenți. Actul cu care se legitimează Constantin e cartea de identitate care, cu toate că inițial fusese acceptată, acum nu mai e de ajuns. Mingea e în terenul agenților, de vreme ce au acceptat jobul și au demarat formalitățile, și decizia lor este să-l șteargă pur și simplu pe skipper din lista de echipaj…
-Dar atenție, ne previn cu cea mai mare seriozitate, când va veni ofițerul poliției de frontieră, Constantin trebuie să coboare, să nu fie găsit la bord.
Agenții pleacă lăsându-ne să ne organizăm. Ni s-a făcut foame și în timp ce o parte din echipaj se ocupă să gătească, eu continui operațiunea de etanșare cu silicon, iar Marco urcă în vârful catargului ca să schimbe becul ars. Este scoasă masa în cockpit și într-o atmosferă destinsă cinstim ardelenește cu pălincă și ne ghiftuim cu cartofi prăjiți și mâncare de mazăre cu carne. Ne-a mai rămas să schimbăm impelerul și să spălăm yachtul de sare, însă Constantin e de acord să plecăm să vedem orașul și, lăsându-l singur, ne îndreptăm spre stația de autobuz.
Musul curajos
Marina Atakoy
Bananec Blues
Cockpit festiv
Marina Atakoy e destul de departe de centrul istoric al Istanbulului. Șoseaua de coastă cu trei benzi pe sens asigură o circulație rapidă, însă la ora înserării nu face față, gâtuindu-se la intrarea în Cornul de Aur. În timp ce autobuzul e complet blocat, îmi simt telefonul vibrând și pe ecran apare numele skipperului.
-Da!
-Dorine, unde sunteți?
-În autobuz.
-Trebuie să vă întoarceți neapărat căci a venit poliția de frontieră pentru „face control”…
La naiba! Coborâm acolo unde suntem și ne deplasăm într-o stație de pe celălalt sens, apoi urmează o lungă așteptare și iar 20 de minute cu autobuzul. Telefon, de la skipper.
-Unde sunteți?
-Acum intrăm în marină.
-Ok, grăbiți-vă!
-Mai sunt polițiștii?
-Nu știu că eu am tăiat-o, să nu mă găsească la yacht.
Când intrăm pe ponton, îi vedem pe cei doi agenți dând târcoale yachtului. Ne așteptam să fie însoțiți de autorități, dar sunt singuri.
-Face control, ne spun de cum ne zăresc. No problem!
Formează un număr de telefon și ne întind aparatul. Convenim să vorbească Mugurel care se descurcă mai bine cu engleza și din replicile lui îmi dau seama că suntem chemați cu yachtul la cheul poliției ce este afară din marină, la două mile distanță. Am mai fost anul trecut acolo și cheul înalt, impropriu unui yacht de talia lui Bananec Blues, m-a îngrozit. Ce-i drept, prinsesem o hulă strașnică însă în cele câteva zeci de minute pe care le-am petrecut amarați, cu toată străduința echipajului, frecarea cu cauciucurile montate pe post de baloane de acostare ne smulseseră bucăți mari din copastie…
-Spune-le că nu putem veni, că yachtul e stricat și doar mâine primim piesele de schimb.
Ne-am fi așteptat ca autoritățile să se ambiționeze să ne cheme la control, dar găselnița noastră semiadevărată este acceptată ca fiind bună. Agenții preiau telefonul și mai discută o vreme cu autoritățile, apoi ne asigură că s-a rezolvat („no problem!”) și se cară. În timp ce-i urmărește cum se duc, Marco își manifestă îngrijorarea:
-Băieții ăștia, sigur au vârsta legală ca să lucreze?
Ultima editare:
In tribordul lui Bananec e cumva un Mac?
Ochiu' granicerului!
Face control
Dimineța își face loc în cușeta prova insinuându-se timid prin trapă. Sunt singur, căci Marco a preferat să doarmă în cockpit. Toată noaptea m-au chinuit țânțarii. Cred că mă urăsc: mă vor fără sânge! Stau cu ochii închiși, conștient de girațiile moi ale yachtului. După vaierul vântului, după foșnetul valurilor și scârțâitul yachtului în marș, liniștea de acum pare totală. Ca să ne aducă aminte unde suntem, din când în când funga randei bate în catarg. Atmosferă de port, îmi spun. Mamă, ce bine e! Știu că ar trebui să mă ridic, dar prelungesc la maxim moțăiala lucidă și de n-ar fi grupul social al marinei cu picturile lui celebre și muzica în surdină, mi-ar fi și mai greu să mă trezesc.
Ziua începe cu o veste proastă: ofițerul indulgent ce a înghițit povestea cu yachtul stricat ține ca măcar la plecare să ne vadă meclele și fiindcă era de serviciu aseară, va intra în tură abia la ora 15. Ca să ne țină isonul și vremea e mohorâtă. Nori negri filtrează lumina văduvind-o de toate nuanțele calde și ca și cum toate astea n-ar fi de ajuns, avem de reparat și de șmotruit yachtul.
Cu un impeler nou motorul toarce impecabil și mai rămâne de reparat pompa de santină. Marco scoate apa cu buretele, după care îmi revine sarcina de a verifica mecanismul năclăit de motorină și fiindcă n-am ce-i face, dau o nouă raită pe la magazine rezolvând problema prin înlocuire.
Musul spală puntea
La ora prânzului yachtul e spălat și cu plinul de apă făcut, totul pare funcțional și nu ne mai rămâne decât să facem inventarul proviziilor și să stabilim ce mai avem de cumpărat înainte de a lua largul. O nouă tură de cartofi prăjiți ne scapă de săculețul ce ne bloca accesul la cutia cu scule și la ora 15 suntem gata pentru celebrul face control.
Constantin dă târcoale pe ponton pentru a nu fi găsit la bord, apoi la ora stabilită apare unul din agenți. Găselnița de aseară a fost bună aseară, dar n-am scăpat, tot trebuie să mergem cu yachtul la cheul poliției. Era logic să se întâmple așa, și totuși, nimeni nu s-a gândit la asta. Echipajul decapitat nu știe să facă manevra de acostare, cu atât mai mult cu cât cheul poliției este dificil. Ne uităm muți spre Constantin și pentru prima dată îl vedem șovăind, în incapacitate de a reacționa prompt. Totul s-a întâmplat atât de brusc încât nu e timp pentru scenarii de eșec. E clar că trebuie să mergem și într-un consens mutual echipajul își asumă sarcina, însă fără skipper ne uităm unii la alții dezorientați, în incapacitate de a lua decizii. Mugurel are permis de navigație pe ape interioare și a mai acostat cu alte ambarcații, iar eu am mai fost o dată la cheul poliției și cunosc locul…
-Constantin, numește un skipper!
Clipa de șovăială se prelungește…
-Las la latitudinea voastră alegerea.
Mugurel preia timona
Constantin se uită la noi cam cum se uita lumea la Columb când a plecat prima dată spre vest. Hotărâm ca Mugurel să preia timona, eu să mă ocup de navigație, iar Marco și Alin să fie disponibili pentru manevre. Cu sufletul strâns pornim motorul, dezlegăm parâmele și punem mașina încet, înainte. Ieșim. Locul e strâmt și la primul viraj balconul prova atinge prova ambarcației din vecinătate. Mușii sunt pe fază și atenuează impactul, dar îl văd pe Constantin albind și-i aud glasul pe care-l cunosc atât de bine…
Agentul părăsește bordul
Suntem pe canalul de ieșire. Ce-i drept, ne-am dovedit din plin nepriceperea, dar exact ca și proaspătul șofer ce e pus pentru prima dată să conducă în absența instructorului, de cum nu-l mai zărim pe Constantin ne recăpătăm stăpânirea de sine și ne intrăm în rol.
Colac peste pupăză, din norii grei începe ploaia, grea, densă, ca un diluviu. Marea e de ulei și pe suprafața ei se văd bășicuțele stropilor de ploaie. În timp ce ne îmbrăcăm goretexurile, agentul butonează telefonul, apoi zodiacul marinei vine la intercepție și fără să ne ofere explicații, puștiul ne părăsește asigurându-ne că-l vom întâlni la ghișeul poliției de frontieră. Nu știu dacă manevra noastră stângace sau ploaia l-au determinat să aleagă drumul pe uscat, dar ne e egal părerea lui…
-Mugurel, ține 10 grade mai spre larg, că în față avem apă mică. Vezi pontonul sub blocurile alea de sticlă? Pasa de intrare e înaintea lor. Marco și Alin, puteți coborî în cabină până ne mai apropiem…
Cele două mile ce ne despart de cheul poliției ne oferă răgazul necesar pentru a ne resorbi adrenalina. În fața pasei de intrare reducem viteza și-i chem pe muși la manevră. O pilotină vine drept spre noi mugind din sirenă și trebuie să facem un rondou pentru a o lăsa să treacă. Partea bună e că nici un val nu încrețește suprafața apei și exceptând ploaia ce ne curge-n ochi, avem condiții ideale de acostare. Mugurel scoate din viteză lăsând yachtul să se miște din inerție.
-Marco! Când ne apropiem o să te urci pe cheu ajutându-te de cauciucuri și vei prinde parâma pe care ți-o arunc și, Alin, noi vom ține yachtul la distanță, să nu se lovească de cheu.
Manevra ne iese. Bananec Blues se lipește de cauciucuri și e legat la babalele de oțel ce supurează rugină. Ploaia e atât de densă încât o simt pătrunzând pe sub haină și ne e clar că pe vremea asta nu va veni nimeni să ne vadă.
-Mă duc în clădire, să văd ce-i de făcut.
Îl regăsesc pe agent în fața unui ghișeu la care nimeni nu se grăbește.
-No problem! mă liniștește.
Actele sunt în mâna unui funcționar în uniformă ce-mi confruntă chipul cu fotografia din pașaport, apoi fug la yacht și-i trimit și pe ceilalți. Alin coboară cu tot cu bagaj, intrând în cursa contra cronometru pentru prinderea ultimului autobuz al zilei și ne despărțim rapid, bărbătește, cu o strângere de mână.
-Ne vedem la Oradea!
-Drum bun!
Gata. Avem ștampilele de ieșire așa că putem pleca. Mugurel își reia locul la timonă. Mola prova, apoi mola pupa și ne vedem tăind golful înapoi spre marină. N-a fost complicat, dar faptul că am scos-o la capăt impecabil ne-a făcut ziua bună. Îl sun pe Constantin:
-Am rezolvat. Ne întoarcem.
-Vă văd. Vă aștept pe cheul pompei de motorină. O să urc la bord să fac eu manevra de acostare. A venit cineva la bord?
-Nu. Puteai veni cu noi liniștit.
Dimineța își face loc în cușeta prova insinuându-se timid prin trapă. Sunt singur, căci Marco a preferat să doarmă în cockpit. Toată noaptea m-au chinuit țânțarii. Cred că mă urăsc: mă vor fără sânge! Stau cu ochii închiși, conștient de girațiile moi ale yachtului. După vaierul vântului, după foșnetul valurilor și scârțâitul yachtului în marș, liniștea de acum pare totală. Ca să ne aducă aminte unde suntem, din când în când funga randei bate în catarg. Atmosferă de port, îmi spun. Mamă, ce bine e! Știu că ar trebui să mă ridic, dar prelungesc la maxim moțăiala lucidă și de n-ar fi grupul social al marinei cu picturile lui celebre și muzica în surdină, mi-ar fi și mai greu să mă trezesc.
Ziua începe cu o veste proastă: ofițerul indulgent ce a înghițit povestea cu yachtul stricat ține ca măcar la plecare să ne vadă meclele și fiindcă era de serviciu aseară, va intra în tură abia la ora 15. Ca să ne țină isonul și vremea e mohorâtă. Nori negri filtrează lumina văduvind-o de toate nuanțele calde și ca și cum toate astea n-ar fi de ajuns, avem de reparat și de șmotruit yachtul.
Cu un impeler nou motorul toarce impecabil și mai rămâne de reparat pompa de santină. Marco scoate apa cu buretele, după care îmi revine sarcina de a verifica mecanismul năclăit de motorină și fiindcă n-am ce-i face, dau o nouă raită pe la magazine rezolvând problema prin înlocuire.
Musul spală puntea
La ora prânzului yachtul e spălat și cu plinul de apă făcut, totul pare funcțional și nu ne mai rămâne decât să facem inventarul proviziilor și să stabilim ce mai avem de cumpărat înainte de a lua largul. O nouă tură de cartofi prăjiți ne scapă de săculețul ce ne bloca accesul la cutia cu scule și la ora 15 suntem gata pentru celebrul face control.
Constantin dă târcoale pe ponton pentru a nu fi găsit la bord, apoi la ora stabilită apare unul din agenți. Găselnița de aseară a fost bună aseară, dar n-am scăpat, tot trebuie să mergem cu yachtul la cheul poliției. Era logic să se întâmple așa, și totuși, nimeni nu s-a gândit la asta. Echipajul decapitat nu știe să facă manevra de acostare, cu atât mai mult cu cât cheul poliției este dificil. Ne uităm muți spre Constantin și pentru prima dată îl vedem șovăind, în incapacitate de a reacționa prompt. Totul s-a întâmplat atât de brusc încât nu e timp pentru scenarii de eșec. E clar că trebuie să mergem și într-un consens mutual echipajul își asumă sarcina, însă fără skipper ne uităm unii la alții dezorientați, în incapacitate de a lua decizii. Mugurel are permis de navigație pe ape interioare și a mai acostat cu alte ambarcații, iar eu am mai fost o dată la cheul poliției și cunosc locul…
-Constantin, numește un skipper!
Clipa de șovăială se prelungește…
-Las la latitudinea voastră alegerea.
Mugurel preia timona
Constantin se uită la noi cam cum se uita lumea la Columb când a plecat prima dată spre vest. Hotărâm ca Mugurel să preia timona, eu să mă ocup de navigație, iar Marco și Alin să fie disponibili pentru manevre. Cu sufletul strâns pornim motorul, dezlegăm parâmele și punem mașina încet, înainte. Ieșim. Locul e strâmt și la primul viraj balconul prova atinge prova ambarcației din vecinătate. Mușii sunt pe fază și atenuează impactul, dar îl văd pe Constantin albind și-i aud glasul pe care-l cunosc atât de bine…
Agentul părăsește bordul
Suntem pe canalul de ieșire. Ce-i drept, ne-am dovedit din plin nepriceperea, dar exact ca și proaspătul șofer ce e pus pentru prima dată să conducă în absența instructorului, de cum nu-l mai zărim pe Constantin ne recăpătăm stăpânirea de sine și ne intrăm în rol.
Colac peste pupăză, din norii grei începe ploaia, grea, densă, ca un diluviu. Marea e de ulei și pe suprafața ei se văd bășicuțele stropilor de ploaie. În timp ce ne îmbrăcăm goretexurile, agentul butonează telefonul, apoi zodiacul marinei vine la intercepție și fără să ne ofere explicații, puștiul ne părăsește asigurându-ne că-l vom întâlni la ghișeul poliției de frontieră. Nu știu dacă manevra noastră stângace sau ploaia l-au determinat să aleagă drumul pe uscat, dar ne e egal părerea lui…
-Mugurel, ține 10 grade mai spre larg, că în față avem apă mică. Vezi pontonul sub blocurile alea de sticlă? Pasa de intrare e înaintea lor. Marco și Alin, puteți coborî în cabină până ne mai apropiem…
Cele două mile ce ne despart de cheul poliției ne oferă răgazul necesar pentru a ne resorbi adrenalina. În fața pasei de intrare reducem viteza și-i chem pe muși la manevră. O pilotină vine drept spre noi mugind din sirenă și trebuie să facem un rondou pentru a o lăsa să treacă. Partea bună e că nici un val nu încrețește suprafața apei și exceptând ploaia ce ne curge-n ochi, avem condiții ideale de acostare. Mugurel scoate din viteză lăsând yachtul să se miște din inerție.
-Marco! Când ne apropiem o să te urci pe cheu ajutându-te de cauciucuri și vei prinde parâma pe care ți-o arunc și, Alin, noi vom ține yachtul la distanță, să nu se lovească de cheu.
Manevra ne iese. Bananec Blues se lipește de cauciucuri și e legat la babalele de oțel ce supurează rugină. Ploaia e atât de densă încât o simt pătrunzând pe sub haină și ne e clar că pe vremea asta nu va veni nimeni să ne vadă.
-Mă duc în clădire, să văd ce-i de făcut.
Îl regăsesc pe agent în fața unui ghișeu la care nimeni nu se grăbește.
-No problem! mă liniștește.
Actele sunt în mâna unui funcționar în uniformă ce-mi confruntă chipul cu fotografia din pașaport, apoi fug la yacht și-i trimit și pe ceilalți. Alin coboară cu tot cu bagaj, intrând în cursa contra cronometru pentru prinderea ultimului autobuz al zilei și ne despărțim rapid, bărbătește, cu o strângere de mână.
-Ne vedem la Oradea!
-Drum bun!
Gata. Avem ștampilele de ieșire așa că putem pleca. Mugurel își reia locul la timonă. Mola prova, apoi mola pupa și ne vedem tăind golful înapoi spre marină. N-a fost complicat, dar faptul că am scos-o la capăt impecabil ne-a făcut ziua bună. Îl sun pe Constantin:
-Am rezolvat. Ne întoarcem.
-Vă văd. Vă aștept pe cheul pompei de motorină. O să urc la bord să fac eu manevra de acostare. A venit cineva la bord?
-Nu. Puteai veni cu noi liniștit.
Ultima editare:
merge altfel cafeau cand stii ca speranta aia mica, dintr-un colt de suflet, ca "musii" se vor descurca s-a materializat !
Florio
Member
Bravo! E exemplul clar al expresiei: un sut in fund poate fi un salt inainte
.Iar manevra de acostare mai are o vorba de duh: intri usor, lovesti usor; intri tare....lovesti in consecinta
Intrand usor, nu aveati ce gresi la o acostare laterala.
Fuga
Ploaia s-a oprit și peste marina Atakoy s-a lăsat liniștea. Suntem legați din nou la ponton și lucrurile au revenit la normal.
-Vom pleca în dupăamiaza asta, ne anunță skipperul. Nu va fi o noapte ușoară fiindcă în larg e furtună, dar plecăm acum fiindcă mâine va fi mai rău. Așa n-am nici-un chef să plec…
Împreună cu Mugurel fac ultimele cumpărături de la un mall din preajma marinei, apoi fierbem paste pe care le mâncăm în tăcere. Dacă zilele trecute avertismentele skipperului nu erau înțelese, acum avem o altă viziune și ne cam închipuim ce ne așteaptă.
Se împart costume impermeabile. Constantin are la bord câteva perechi de geci și pantaloni din goretex, pe care-i îmbrăcăm fără mofturi. La ora 18 suntem pregătiți ca pentru bal mascat și skipperul rostește formula consacrată:
-Verificați toate lucrurile: tot ce poate aluneca, va aluneca, tot ce poate cădea, va cădea.
Ieșim la motor. Printre pontoane suntem încă protejați, însă pe dig câțiva copaci smotociți de vânt și drapelele cu semiluni stând să pocnească adeveresc spusele skipperului. Imediat ce dublăm digul ridicăm focul și ca un armăsar tânăr, Bananec Blues își începe goana.
-Marco, intri de cart până la ora 21. Preia timona!
Marco
Spectacolul mării răvășite ne ține pe punte. Vântul bate dinspre uscat și nu are loc să ridice valuri, însă câte unul încearcă să ni se împotrivească venind peste noi până-n cockpit. Constantin are ochiul format și ne previne din timp:
-Vine rafala! Uite cum se-ncrețește apa…
Mugurel
Cu ochii mari
Constantin
Perdele grele de ploaie cad în jurul nostru. Întreg orizontul e un teatru de operațiuni ce se deslușesc cu claritate. Dacă în viața terestră rutina zilnică ne împiedecă să ridicăm privirile spre cer, acum avem tot timpul și chiar nu avem altceva de făcut.
Încă n-am ieșit de tot din pâlnia Bosforului și marile nave navigă la vedere. Autostrada vapoarelor e prea departe ca să ne creeze probleme, însă la această oră se întorc din larg pescadoarele. O mulțime de nave ne taie calea, sinchisindu-se prea puțin să păstreze distanța minimă de siguranță, iar pe cer, chiar pe deasupra noastră trec la joasă altitudine uriașe avioane, reducând motoarele pentru a veni la aterizare.
Musul se descurcă, iar Mugurel pare să fi scăpat de răul de mare. Odată cu înserarea cobor în cabină și între patru ochi îl întreb pe skipper:
-De ce inițial te-ai opus plecării lui Alin, după care brusc ai schimbat abordarea, netezindu-i drumul?
-N-am nici cea mai mică intenție să țin pe cineva la bord împotriva voinței lui. Când mi-a fost clar că Alin vrea să plece, i-am dat drumul.
Ploaia s-a oprit și peste marina Atakoy s-a lăsat liniștea. Suntem legați din nou la ponton și lucrurile au revenit la normal.
-Vom pleca în dupăamiaza asta, ne anunță skipperul. Nu va fi o noapte ușoară fiindcă în larg e furtună, dar plecăm acum fiindcă mâine va fi mai rău. Așa n-am nici-un chef să plec…
Împreună cu Mugurel fac ultimele cumpărături de la un mall din preajma marinei, apoi fierbem paste pe care le mâncăm în tăcere. Dacă zilele trecute avertismentele skipperului nu erau înțelese, acum avem o altă viziune și ne cam închipuim ce ne așteaptă.
Se împart costume impermeabile. Constantin are la bord câteva perechi de geci și pantaloni din goretex, pe care-i îmbrăcăm fără mofturi. La ora 18 suntem pregătiți ca pentru bal mascat și skipperul rostește formula consacrată:
-Verificați toate lucrurile: tot ce poate aluneca, va aluneca, tot ce poate cădea, va cădea.
Ieșim la motor. Printre pontoane suntem încă protejați, însă pe dig câțiva copaci smotociți de vânt și drapelele cu semiluni stând să pocnească adeveresc spusele skipperului. Imediat ce dublăm digul ridicăm focul și ca un armăsar tânăr, Bananec Blues își începe goana.
-Marco, intri de cart până la ora 21. Preia timona!
Marco
Spectacolul mării răvășite ne ține pe punte. Vântul bate dinspre uscat și nu are loc să ridice valuri, însă câte unul încearcă să ni se împotrivească venind peste noi până-n cockpit. Constantin are ochiul format și ne previne din timp:
-Vine rafala! Uite cum se-ncrețește apa…
Mugurel
Cu ochii mari
Constantin
Perdele grele de ploaie cad în jurul nostru. Întreg orizontul e un teatru de operațiuni ce se deslușesc cu claritate. Dacă în viața terestră rutina zilnică ne împiedecă să ridicăm privirile spre cer, acum avem tot timpul și chiar nu avem altceva de făcut.
Încă n-am ieșit de tot din pâlnia Bosforului și marile nave navigă la vedere. Autostrada vapoarelor e prea departe ca să ne creeze probleme, însă la această oră se întorc din larg pescadoarele. O mulțime de nave ne taie calea, sinchisindu-se prea puțin să păstreze distanța minimă de siguranță, iar pe cer, chiar pe deasupra noastră trec la joasă altitudine uriașe avioane, reducând motoarele pentru a veni la aterizare.
Musul se descurcă, iar Mugurel pare să fi scăpat de răul de mare. Odată cu înserarea cobor în cabină și între patru ochi îl întreb pe skipper:
-De ce inițial te-ai opus plecării lui Alin, după care brusc ai schimbat abordarea, netezindu-i drumul?
-N-am nici cea mai mică intenție să țin pe cineva la bord împotriva voinței lui. Când mi-a fost clar că Alin vrea să plece, i-am dat drumul.
Ultima editare:
Florio
Member
Cand am citit ca plecati iarasi pe mare montata, am gandit : bietul Mugurel !
Trebuie sa stii Kiru, ca de cate ori am vorbit cu Mugurel in perioada asta, am evitat subiectul calatoriei, ca sa il aflu din povestirea ta.
Dar nici tu nu trebuie s-o lungesti prea mult, ca nu stiu cat mai rezist . In plus de asta ne pregatim de o petrecere barcaholica si acolo chiar ca subiectul nu va putea fi evitat
Trebuie sa stii Kiru, ca de cate ori am vorbit cu Mugurel in perioada asta, am evitat subiectul calatoriei, ca sa il aflu din povestirea ta.
Dar nici tu nu trebuie s-o lungesti prea mult, ca nu stiu cat mai rezist
. In plus de asta ne pregatim de o petrecere barcaholica si acolo chiar ca subiectul nu va putea fi evitat 
In plus de asta ne pregatim de o petrecere barcaholica si acolo chiar ca subiectul nu va putea fi evitat
Cand? Unde? La ce ora?
Tihnă
Chiar dacă vântul a fost puternic, în lipsa valurilor mari s-a putut dormi chiar și în cușeta din prova. După Marcel a preluat serviciul Mugurel, pe care l-am schimbat la ora 3:30.
Cart de noapte cu lumini și stele. Sunt din nou singur. Am îmbrăcat costumul de goretex și mi-e prea cald, căci vremea furtunoasă a rămas în urmă. Spre dimineață viteza scade sub 3 noduri și mai scot velă, iar la ora 6 sunt obligat să pornesc motorul.
Odată cu lumina zilei apar din nou pescadoarele. Se întorc din larg traversând drumul vapoarelor și implicit și pe al nostru. Undeva în babord se conturează insula Marmara, iar în tribord se apropie de noi tot mai mult coasta înaltă. Distanța între drumul vapoarelor și țărm se micșorează, prefigurând intrarea în Dardanele.
La ora 9 preia timona Marcel.
-Ține la jumatea distanței între drumul vapoarelor și coastă, comandă skipperul.
Ușor de zis, mai greu de făcut. Drumul vapoarelor e punctat vizibil de navele ce-l străbat, dar nu e chiar ușor să ții echidistant, cu atât mai mult cu cât cele două repere converg în ic.
-Cred că puștiul are talent, îmi spune Constantin mărind imaginea pe chart plotter. Uite, a ținut drumul perfect. Nu se poate explica, trebuie să simți ca să poți face asta.
Țărmul devine fascinant. Muntele cade direct în mare înghesuind până la sufocare rarele localități litorale. Cu cât intrăm mai adânc în pâlnia strâmtorii, detaliile se disting tot mai clar, mai cu seamă desenul în zig zag al drumurilor ce tatuează pantele abrupte.
Ziua se anunță frumoasă. După micul dejun lenevim în cockpit, dezmierdați de soare. E atâta calm încât trebuie să fac ceva pentru a nu adormi și în lipsă de altă idee îmi aduc o parâmă cu care să exersez nodurile. Deși nu e complicat, sunt complexat când trebuie să fac nodul de gașă și acum e momentul ideal de a face câteva exerciții, supervizat de Constantin.
-Uită-te la mine, îmi spune skipperul, în timp ce mâinile sale fac un ochi. Intră șarpele în lac (bagă capătul parâmei prin ochi), ocolește copacul (înconjoară celălalt capăt al parâmei) și iese afară (scoate capătul prin ochi).
Ideea stârnește un pic de rumoare animând pentru scurt timp echipajul. Marco exersează cot la cot cu mine, apoi îl rugăm pe Constantin să ne învețe să facem parâmele colac. Desigur, nu e mare scofală să aduni o parâmă, însă cele adunate de skipper sunt de expoziție, în timp ce colacii ieșiți din mâinile noastre par mai degrabă un ghem de râme în călduri. O corabie curată, întreținută și cu toate cele rânduite frumos face întotdeauna impresie și nu e vorba că ne-ar vedea cineva aici în larg, dar așa cum am mai spus-o, yachtingul presupune frumusețe.
La ora prânzului distanța între drumul vapoarelor și țărm e atât de mică încât navigăm pe linia geamandurilor. Navele comerciale se înșiră disciplinate la intervale regulate una față de alta și atenția ne e atrasă de o matahală rapidă, cu siluetă provocatoare, ce face slalom printre ele. E limpede ca lumina zilei că e o navă de război și cum nu are rost să o căutăm pe AIS, o urmărim din cockpit prin binoclu.
-E mai vechea noastră cunoștiință, distrugătorul USS Donald Cook, ne strigă skipperul din cabină. O voce blondă cu accent texan dă ordine prin stație navelor comerciale, pentru a-și face loc printre ele.
Vasul e capabil să dezvolte 30 de noduri, părând extrem de rapid. Prin binoclu se zărește cu claritate valul de etravă ce linge bordajul, silueta tunului cu tragere rapidă și pădurea de antene și radare de pe suprastructură. Trebuie să recunosc că face impresie, chiar și dacă nu ai de-a face cu ea…
Ni se face foame. Amintirea prânzului din marină ne îmbie spre recidivă și ajutat de Marco și Constantin pun oalele pe foc, apoi, cu burțile pline e timpul să ne îngrijim și de producerea de colagen, pentru care încercăm somnul de frumusețe.
Chiar dacă vântul a fost puternic, în lipsa valurilor mari s-a putut dormi chiar și în cușeta din prova. După Marcel a preluat serviciul Mugurel, pe care l-am schimbat la ora 3:30.
Cart de noapte cu lumini și stele. Sunt din nou singur. Am îmbrăcat costumul de goretex și mi-e prea cald, căci vremea furtunoasă a rămas în urmă. Spre dimineață viteza scade sub 3 noduri și mai scot velă, iar la ora 6 sunt obligat să pornesc motorul.
Odată cu lumina zilei apar din nou pescadoarele. Se întorc din larg traversând drumul vapoarelor și implicit și pe al nostru. Undeva în babord se conturează insula Marmara, iar în tribord se apropie de noi tot mai mult coasta înaltă. Distanța între drumul vapoarelor și țărm se micșorează, prefigurând intrarea în Dardanele.
La ora 9 preia timona Marcel.
-Ține la jumatea distanței între drumul vapoarelor și coastă, comandă skipperul.
Ușor de zis, mai greu de făcut. Drumul vapoarelor e punctat vizibil de navele ce-l străbat, dar nu e chiar ușor să ții echidistant, cu atât mai mult cu cât cele două repere converg în ic.
-Cred că puștiul are talent, îmi spune Constantin mărind imaginea pe chart plotter. Uite, a ținut drumul perfect. Nu se poate explica, trebuie să simți ca să poți face asta.
Țărmul devine fascinant. Muntele cade direct în mare înghesuind până la sufocare rarele localități litorale. Cu cât intrăm mai adânc în pâlnia strâmtorii, detaliile se disting tot mai clar, mai cu seamă desenul în zig zag al drumurilor ce tatuează pantele abrupte.
Ziua se anunță frumoasă. După micul dejun lenevim în cockpit, dezmierdați de soare. E atâta calm încât trebuie să fac ceva pentru a nu adormi și în lipsă de altă idee îmi aduc o parâmă cu care să exersez nodurile. Deși nu e complicat, sunt complexat când trebuie să fac nodul de gașă și acum e momentul ideal de a face câteva exerciții, supervizat de Constantin.
-Uită-te la mine, îmi spune skipperul, în timp ce mâinile sale fac un ochi. Intră șarpele în lac (bagă capătul parâmei prin ochi), ocolește copacul (înconjoară celălalt capăt al parâmei) și iese afară (scoate capătul prin ochi).
Ideea stârnește un pic de rumoare animând pentru scurt timp echipajul. Marco exersează cot la cot cu mine, apoi îl rugăm pe Constantin să ne învețe să facem parâmele colac. Desigur, nu e mare scofală să aduni o parâmă, însă cele adunate de skipper sunt de expoziție, în timp ce colacii ieșiți din mâinile noastre par mai degrabă un ghem de râme în călduri. O corabie curată, întreținută și cu toate cele rânduite frumos face întotdeauna impresie și nu e vorba că ne-ar vedea cineva aici în larg, dar așa cum am mai spus-o, yachtingul presupune frumusețe.
La ora prânzului distanța între drumul vapoarelor și țărm e atât de mică încât navigăm pe linia geamandurilor. Navele comerciale se înșiră disciplinate la intervale regulate una față de alta și atenția ne e atrasă de o matahală rapidă, cu siluetă provocatoare, ce face slalom printre ele. E limpede ca lumina zilei că e o navă de război și cum nu are rost să o căutăm pe AIS, o urmărim din cockpit prin binoclu.
-E mai vechea noastră cunoștiință, distrugătorul USS Donald Cook, ne strigă skipperul din cabină. O voce blondă cu accent texan dă ordine prin stație navelor comerciale, pentru a-și face loc printre ele.
Vasul e capabil să dezvolte 30 de noduri, părând extrem de rapid. Prin binoclu se zărește cu claritate valul de etravă ce linge bordajul, silueta tunului cu tragere rapidă și pădurea de antene și radare de pe suprastructură. Trebuie să recunosc că face impresie, chiar și dacă nu ai de-a face cu ea…
Ni se face foame. Amintirea prânzului din marină ne îmbie spre recidivă și ajutat de Marco și Constantin pun oalele pe foc, apoi, cu burțile pline e timpul să ne îngrijim și de producerea de colagen, pentru care încercăm somnul de frumusețe.
Ultima editare:
Da....cred că mi se acordă prea multă importanţă.Nu consider că am dezertat,am vrut să plec şi am plecat.Nu m-am certat cu nimeni din echipaj,mi-am plătit toate taxele cerute la îmbarcare. Eu nu ridic tonul la nimeni...la nimeni...deformaţie profesională.....Îi mulţumesc amicului Dorin Chiş pentru călătorie...şi mă revanşez cu ture pe Criş Sau Tisza.Sper că nu am încurcat prea mult echipajul prin plecarea mea....oricum eu nu am stofă de velist..nu reuşesc să ţin compasul în +- 5 grade.Asta e...Apropos.eu chiar am crezut ca-i o plimbare de agrement....nu un exerciţiu militar...unde să am gradul de dezertor,dragi colegi de forum.Cu respect.
Ultima editare:
DoiNomazi
Seasick & Grumpy
Am promis ca nu mai comentez pe subiectul asta, dar vreau sa te asigur, in ciuda faptului ca parerea mea nu are nici o importanta si probabil nu te incalzeste cu nimic, ca, in conditiile descrise in povestire, eu nu te consider dezertor. Oamenii sunt liberi sa spuna ce simt si ce vor, asta nu inseamna ca au si dreptate. Mergi senin pe drumul tau, Alin...
si poate merita sa mai incerci sa iesi pe un velier si alta data, cine stie, poate ti se va parea altfel. Desi orizontul arata cam la fel, puntile sunt diferite...