Florio
Member
Din furtuna de cu noapte n-a mai ramas nimic, soarele de la Isaccea stralucea puternic, irizand prin plasa noastra de tantari. Afara pasaretul isi incepuse dansul guraliv, insa eu aveam drum lung de parcurs si voiam sa plec rapid din locul acela. Fara cafeluta, fara mic dejun, am iesit lasand in urma mea plasa intacta si am pornit motorul sa il am pregatit dupa ce desprind ancora. La primul tors al motorului, un cap ciufulit apare in cockpit : Cosmin cu ochii inca tulburi de somn, sarise sa ma ajute . Pai asa se face pe o barca, nu astepti sa te strige cineva, te duci unde crezi ca e nevoie de tine !
De data asta insa nu era nevoie, am ridicat ancora si cu motorul la ralanti am ocolit capul insulei intrand in senal printre multele barje ancorate acolo .
Apoi am ridicat velele.
Nu stiu de ce, e o perceptie personala doar, insa mie mi s-a parut intotdeauna partea aceasta de Dunare, de la Reni pana aproape de Tulcea, cea mai terna si mai plictisitoare zona. Probabil pentru ca e lata, dreapta, fara insule, fara relief pe maluri, o autostrada de apa . La impresia asta a concurat si vantul slabut care mai cadea cate o data lasand genovezul sa atarne ca un prosop de baie . Echipajul dormea inca, profund si neperturbat, lasandu-ma singur, eu si dimineata dunareana .
Dar nu m-am plictisit, am plecat in prova cu un binoclu, sa vad imprejurimile, mi-am bucurat ochiul si am cercetat toate intrarile malului drept, unde se mai adunau cateva barci de pescari . A mai aparut si o salupa care s-a apropiat probabil sa vada cum merge barca asta cu velele sus si un omulet in prova, cand in cockpit la timona nu e nimeni.
Tendinta mea era sa intru in lacul Parches, pentru a ma intalni cu cativa prieteni veniti la pescuit si rudele lor, oameni de-ai locului. Am descoperit intrarea, la coordonatele 45,14,224N 28,38,987E. Aici e si o pensiune sau un hotel, cu activitate sustinuta dupa cum se zarea. Dupa un telefon dat cuiva din zona, aflu ca nu se poate intra pe acest canal, pentru ca a fost inchis in scopul controlarii nivelului apelor in lacurile limitrofe.
Pacat. Ar fi iesit un chef de pomina.
Insa nu e nimic pierdut, avem prieteni care sunt la Nufaru si putem poposi la pensiunea Stanca Dunarii, o cladire interesanta pe care am tot admirat-o la cateva editii TID , dar si la calatoria noastra anterioara cu vele.
Dar pana acolo mai e cale destula de strabatut. Cu toata lumea deja pe punte, iscodim barcile pescaresti si masinile ce incep sa aglomereze malul drept, pe masura ce ne apropiem de Tulcea. Se cunoaste ca e weekend !
Zarim undeva si o cabinata ca a lui Byteworks, cea facuta de Vali. N-am rezistat si i-am facut cateva poze (nu foarte reusite din cauza rapiditatii cu care s-au ascuns in vegetatia malului )
De data asta insa nu era nevoie, am ridicat ancora si cu motorul la ralanti am ocolit capul insulei intrand in senal printre multele barje ancorate acolo .
Apoi am ridicat velele.
Nu stiu de ce, e o perceptie personala doar, insa mie mi s-a parut intotdeauna partea aceasta de Dunare, de la Reni pana aproape de Tulcea, cea mai terna si mai plictisitoare zona. Probabil pentru ca e lata, dreapta, fara insule, fara relief pe maluri, o autostrada de apa . La impresia asta a concurat si vantul slabut care mai cadea cate o data lasand genovezul sa atarne ca un prosop de baie . Echipajul dormea inca, profund si neperturbat, lasandu-ma singur, eu si dimineata dunareana .
Dar nu m-am plictisit, am plecat in prova cu un binoclu, sa vad imprejurimile, mi-am bucurat ochiul si am cercetat toate intrarile malului drept, unde se mai adunau cateva barci de pescari . A mai aparut si o salupa care s-a apropiat probabil sa vada cum merge barca asta cu velele sus si un omulet in prova, cand in cockpit la timona nu e nimeni.
Tendinta mea era sa intru in lacul Parches, pentru a ma intalni cu cativa prieteni veniti la pescuit si rudele lor, oameni de-ai locului. Am descoperit intrarea, la coordonatele 45,14,224N 28,38,987E. Aici e si o pensiune sau un hotel, cu activitate sustinuta dupa cum se zarea. Dupa un telefon dat cuiva din zona, aflu ca nu se poate intra pe acest canal, pentru ca a fost inchis in scopul controlarii nivelului apelor in lacurile limitrofe.
Pacat. Ar fi iesit un chef de pomina.
Insa nu e nimic pierdut, avem prieteni care sunt la Nufaru si putem poposi la pensiunea Stanca Dunarii, o cladire interesanta pe care am tot admirat-o la cateva editii TID , dar si la calatoria noastra anterioara cu vele.
Dar pana acolo mai e cale destula de strabatut. Cu toata lumea deja pe punte, iscodim barcile pescaresti si masinile ce incep sa aglomereze malul drept, pe masura ce ne apropiem de Tulcea. Se cunoaste ca e weekend !
Zarim undeva si o cabinata ca a lui Byteworks, cea facuta de Vali. N-am rezistat si i-am facut cateva poze (nu foarte reusite din cauza rapiditatii cu care s-au ascuns in vegetatia malului )