13. Numele
Şi bărcile au sufletul lor. Paul Butuşină povesteşte ce-a fost în stare să-i facă yachtul lui, Neutrino, pentru că în primul an l-a ţinut nebotezat, doar cu numărul de înmatriculare dat de căpitănia portului. Întâmplarea este prea savuroasă ca să nu o reiau:
„Într-o seară, în timp ce mă îndreptam spre casă cu o cunoştinţă, pe drumul ce trecea pe lângă barcă, un gând parşiv mi-a dat târcoale: am invitat-o să viziteze interiorul lui „734 GI”. Simpatica doamnă extaziată de peripeţiile mele acvatice, a acceptat imediat. După voiajul de la Varna îmi rămăsese o sticlă de lichior de banane şi cafea solubilă în cantitate mai mult decât suficientă pentru a face onorul casei. Am coborât pe barcă şi am chemat-o şi pe doamnă, asigurând-o că am s-o ajut. I-am spus că după ce va pune primul picior pe punte, să-şi dea drumul fără frică. Cu o mână ţineam ambarcaţiunea lângă pupa pontonului, cu cealaltă o ajutam. După ce a pus piciorul pe prova ascuţită şi lată numai de o palmă, mi-am dat seama că doamna avea pantofi cu toc înalt. I-am ordonat să-şi dea drumul şi-n acelaşi timp am eliberat barca, pregătindu-mă să o prind cu ambele mâini. Poate că de emoţie n-am ales momentul potrivit pentru a da drumul bărcii. „Consoarta mea plutitoare” a sesizat greşeala şi mi-a spus: „Las` că ţi-o coc eu ţie! Femei la bord?”. Şi în loc să alunece încet la vale, cum îi şade bine unei bărci cumsecade, a eschivat într-o parte. Fusta prea strâmtă nu i-a permis doamnei decât să facă un şpagat jalnic înainte de a cădea în apă. Nu ştiu exact ce a urmat. Puţinii aburi de alcool pe care îi aveam în cap s-au evaporat instantaneu. Îmi amintesc doar că stăteam lungit pe burtă la prova şi că o ţineam pe ... de spatele rochiei, după ce, în prealabil îi învineţisem, prin strânsoare, ambele braţe, de frică să nu o scap pe Dunăre la vale. Când mi-a spus că nu ţtie să înoate am şi văzut-o pescuită fără suflare şi diformă, de sub pontoane. Am văzut figura mea reprodusă pe prima pagină a ziarului local sub titlul „Aventură galantă terminată tragic ...” Sforţându-mă, am tras-o pe doamnă peste mine, fiind de două ori pe punctul de a o scăpa irecuperabil. Niciodată n-am trecut prin călătoriile mele pe apă, printr-o spaimă mai mare. Nici chiar când am fost lovit de alte nave. Când am invitat-o pe barcă nu-mi închipuiam că o voi vedea aşa de repede detbrăcată. Evident, urmarea nu a fost cea care era de aşteptat. I-am stors rochia, am ajutat-o să se îmbrace şi am debarcat-o, jurându-mi că nu voi mai aduce niciodată o femeie la bord ...”
Nu puteam risca aşa ceva (ca şi gravitate) aşa că trebuia să găsesc un nume. E foarte interesant cum un nume poate da direcţia sau marca traiectoria iniţială. În primul rând, de cele mai multe ori el lămureşte sexul dar poate, mai important, te lasă să ghiceşti ce înseamnă acea bărcuţă pentru proprietarul ei: o joacă, un ideal, o promisiune de evadare, sau o chestiune serioasă. Mă gândeam să-i spun GO VEST, un nume cu dublu sens ce l-ar fi legat de pasiunea mea pentru jocul de GO şi de clubul înfiinţat la Oradea (tot GO VEST), însă îndemnul lui Columb materializat în obstinaţia cu care, de pe soclul său înalt din faţa portului barcelonez, continuă să indice cu mâna direcţia spre noile indii, suna prea eroic pentru rolul pe care vroiam să-l atribui noii ambarcaţii. Într-o zi, în timpul prânzului, am deschis discuţia cerându-i părerea Cosminei, care cu aerul cel mai firesc, mi-a servit prompt un prim nume ce mi-a plăcut prea mult pentru a mai avea nevoie de altele: Lady Ga Ga! Cea mai grea probă fusese trecută.
