Marinari pe submarin

Zisu-ti-am si pe "f-B" :
Povestirea e frumoasă, pozele sunt superbe, localizarea îmi rămâne o enigmă: despre ce Titicacă-i vorba Kirule ? :)
Ca nu arata a Bolivia deloc :) . Si nici a Peru

Se vede din poze si din raspunsul de mai sus ca e vorba de acea "Titicaca" ideala pe care o are oricine in suflet. Unii au noroc si gasesc un asemenea loc si in viata reala, altii cauta toata viata...
 
Evit intenționat să pun harta sau sa vorbesc in clar despre acest loc fiindca este unul din putinele oaze de liniste, unde nu au aparut inca barci cu motor si cabane (prea multe). E clar, e un lac de altitudine și iarasi e clar, e aproape de Oradea. Deja cred ca am spus prea multe :)

Evadarile tineau odinioara doar de curaj. Acum tin de destinatie. Unde naiba sa mai evadam ? :)
Te inteleg perfect.
 
Evadarile tineau odinioara doar de curaj. Acum tin de destinatie. Unde naiba sa mai evadam ? :)
Te inteleg perfect.

In functie de ce intelege fiecare prin aceasta evadare, ar mai fi cateva destinatii ideale, pe ici, pe colo... depinde de cativa factori, de timp si cost, si apoi depinde si de ingredientele care satisfac apetitul de evadare al fiecaruia, ca meniul ideal pentru toti nu exista.
 
Ultima editare:
Preambul

Motto: „Toată nefericirea oamenilor stă în faptul că nu pot să stea cuminți într-o cameră” - Pascal


Īn decembrie am primit un telefon de la Constantin. Iarna ne fierbea la foc mic pe amândoi:
-Aş organiza ceva în ianuarie, dar nu ştiu ce. Oricum, eşti invitat!
-Cu yachtul? mă înviorez brusc
-Desigur!
-Cu Bananecul?
-Da.
-Unde e Bananecul? Īn Neos Marmaras?
-Da.
-Până unde putem ajunge īn două säptămâni?
Constantin ştie că sunt fan de Sicilia...
-Ajungem pânä īn Eoliene.
-Atunci planul e gata!

...

Odată terminată convorbirea telefonică ne-am așezat la computer, am măsurat distanțe și am făcut planuri. Zilele au trecut și alte telefoane au început să contureze profilul viitoarei călătorii. Am convenit că Bananec Blues nu este potrivit pentru condițiile iernii ce se anunța aspră și am recurs la închirierea Nereidei, un Jeanneau de 38 de picioare. Cu trei cușete și salon yachtul putea găzdui 8 persoane și la începutul lui ianuarie echipajul era complet. Au urmat schimburi de emailuri, liste de cumpărături, organizare pe căprării și la mijlocul lunii două mașini au plecat spre Grecia din București și trei membri ai echipajului s-au suit în avion, astfel că în 20 ianuarie echipajul complet prelua yachtul în Salonic.



P2028950.jpg

Nereida

Constantin.jpg

Skipperul. Constantin.

Fane.jpg

Navigatorul. Fănel.

Vali.jpg

Vali - omniprezentul

Vasile.jpg

Vasile - ciuca bătăii

Radu.jpg

Radu - "Grasu" - bucătarul care ne-a ținut în viață :)

Mike.jpg

Mike - "Perfectul" - omul care cheama vapoarele

Janu-J.jpg

Janu - minitehnicus

Kiru.jpg

Kiru - povestașul

toti-G.jpg

Toți​
 
Ultima editare:
Ziua 1

21 ianuarie
60 mile
55 bancuri


Înaintea plecării luăm prânzul la bord.

P1216509-Copy.jpg

Janu ajută la bucătărie

P1216513-Copy.jpg

Se pare că se va mânca bine în călătoria asta!

P1216514-Copy.jpg

Maestrul bucătar (Grasu) secondat de ajutorul lui (Janu)

P1216536.jpg

Constantin și proprietarul yachtului Nereida

P1216530.jpg

Echipajul în cockpit

P1216540.jpg

Căpitanul rostește formula consacrată: Plecăm! Asigurați totul: tot ce poate pica va pica, tot ce poate aluneca va aluneca.

P1216555.jpg

În sfârșit!

P1216602.jpg

Direcția Neos Marmaras

P1216612.jpg

Dublăm capul Angelochori și ne îndreptăm spre baza peninsulei Kassandra

P1216618.jpg

Reperul

P1216625.jpg

Marea e liniștită, apusul și mai liniștit

P1216626.jpg

Privește prin ochii mei, și cu inima mea...

P1216630.jpg

Așteptând raza verde

P1216633.jpg

Intrăm în noapte

P1216467.jpg

La masa de navigație​

Am trecut prin canalul de la baza peninsulei Kassandra și la 4:30 dimineața eram legați de pontonul din Neos Marmaras, lângă celebrul Bananec Blues. Prima etapă se încheiase.
 
Ziua 2

22 ianuarie
130 mile
137 bancuri


01.jpg

Dimineață însorită în Neos Marmaras

02a.jpg

Pentru cei ce locuiesc departe de mare panorama e numai bună de clătit privirea

02G.jpg

Nereida se răsfață la soare - foto Grasu

03G.jpg

Echipajul se răsfață în cockpit - foto Grasu

04G.jpg

Ora mesei - foto Grasu

05G.jpg

Mic dejun cu ardei copți - foto Grasu

06G.jpg

Pregătiri de plecare - foto Grasu

07.jpg

„Toate pânzele sus!”

09.jpg

Țestoasa (Kelifos)...

08.jpg

... și paparazzi

10.jpg

Ne îndreptăm spre Skopelos. Cum ieșim de sub protecția capului marea e de gradul 3 spre 4.

11.jpg

La valuri mari pilotul automat iese de pe curs și cei de cart trebuie să repare din timonă

12.jpg

Val din travers - apar primele victime ale răului de mare.

12a.jpg

Duel

13.jpg

Se pune de o cântare. Constantin: „Unde ești Buciule?”

14.jpg

E din ce în ce mai fain...

15.jpg

... ne e din ce în ce mai rău - foto Grasu

16.jpg

Seara ne ajunge din urmă

17.jpg

Băgăm viteză să ajungem

18.jpg

Se stă la timonă ca remediu împotriva răului de mare

19G.jpg

La 22:30 simțim din nou pământul sub tălpi

20G.jpg

Răul de mare a dispărut ca prin farmec​
 
Ultima editare:
Ziua 3

23 ianuarie, Skopelos
130 mile
189 de bancuri


01-1.jpg

Dimineață mohorâtă în portul Skopelos. Prognoza meteo pentru Egeea: câteva zile de furtună.

02.jpg

Tipic grecesc

03.jpg

Locurile bune sunt ocupate astfel că Nereida e nițel săltată de valurile ce se iscă în marină

04G-1.jpg

Dar echipajul are moralul ridicat :) - foto Grasu

05J.jpg

Un pescar autentic. Locuieste în altă insulă, dar a infruntat furtuna pentru a veni să-și vândă peștele aici, unde ia mai mulți bani pe el.
foto Janu

06.jpg

Statuia din port

07G.jpg

După ce am pregătit yachtul de drum (alimentare cu motorină și apă, golit santina etc.) ne permitem o clipă de relaxare

08-1.jpg

Vin ăștia de la categoria grea

09-1.jpg

Vi se pare parfum?

10-1.jpg

Nu e.

11-1.jpg

Valurile ne presează peste fenderele ce gem strivite de cheu. Mai târziu una din parâme se va rupe...

12-1.jpg

Așteptând să treacă vâjul

13-1.jpg

Grasu ne răsfață, Vasile ne înveselește cu un nou banc (al 176-lea):
-De ce te-ai însurat?
-Pentru că nu-mi plăceau conservele.
-Și acum?
-Acum îmi plac.

14-1.jpg

Nereida bea apă, echipajul bere

15a-J.jpg

Ca să nu ne scadă moralul, până la pauza de vreme bună care să ne permită să plecăm amenajăm ad-hoc un atelier de făcut noduri: intră șarpele în lac, ocolește copacul...
foto Janu

16-1.jpg

O strângere de inimă...

17-1.jpg

Ăștia suntem noi :)

18-1.jpg

Imagine asupra orășelului luată din cetatea genoveză

19.jpg

Oare mâine vom pleca?

20.jpg

Explorăm insula

21.jpg


22.jpg

Din cei 8 membri ai echipajului, 7 sunt sau au fost speologi!

23.jpg

Seara ne găsește tot în Skopelos, butonând deviceurile pe siteurile meteo. Se pare că nici mâine nu vom pleca.

 
Zlilele 4 și 5

130 de mile
289 de bancuri


Marea Egee era bântuită de furtuni de gradul 7. Furia lor ajungea câteodată până la noi și atunci Nereida se zmucea din parâme și strivea fenderele de cheu. În a doua zi o parâmă a cedat, împreună cu două fendere. Am găsit un loc puțin mai ferit și am mutat yachtul, în rest am mâncat, am băut bere și am spus bancuri:

Într-un avion pasagerii se așezaseră, stewardesele au aranjat bagajele și pe scară și-au făcut apariția și piloții, cu ochelari negri, pipăind treptele cu bastoanele albe. Văzându-i, pasagerii s-au îngrozit, dar avionul s-a deplasat la capătul pistei și turând motoarele a început procedura de decolare. În plină viteză aparatul parcurgea pista ajungând aproape de capăt când lumea nu a mai rezistat psihic și a început să urle, moment în care avionul s-a desprins de sol.
Piloții:
-Într-o zi boii ăștia or să urle prea târziu și o să murim ca proștii...
 
Ziua 6

240 de mile
369 de bancuri


Joi, 26 ianuarie 2017

Grasu s-a trezit și la lumina chioară a unei frontale își prepară cu mișcări înăbușite o cafea. Fără să deschid ochii știu că vremea nu s-a schimbat. Nereida zmucește ca un cal buiestraș iar baloanele de acostare presate și hârșâite de cheul de beton plâng cu voci de cauciuc. E a patra zi ce ne găsește în portul Skopelos și nu mai avem nici timp, nici nervi ca să stăm pe loc. În ultimele zile pe Poseidon și pe alte câteva siteuri meteo petele portocalii ale furtunilor de gradul 7 s-au zbânțuit prin toată Egeea, dar privirile curioase au găsit o rută alternativă spre Atena, la adăpostul insulei Evia. Hotărârea a fost luată încă de cu seară, însă a fost pecetluită după consultarea matinală a acelorași siteuri.
Grasu prepară micul dejun compus și în această dimineață din ochiuri de ou pe lângă care fiecare mai pune o murătură și-o pită unsă. Cu ochii cârpiți de somn lumea nu e prea comunicativă, dar încet ies la iveală bancurile:
- Şi nu uita, spune bunica, în viaţa fiecărei femei ar trebui să fie doar o singură mare iubire.
- Şi care a fost marea ta iubire, bunico?
- Marinarii...
La ora 8 socotim că putem să-i trezim și pe greci așa că skipperul îl sună pe Costas să vină după prelungitorul electric.
-Ola kala? (toate bune?) ne întreabă Costas.
-Ola kala poly! (foarte bune!) îi răspunde curtenitor skipperul.
Cei doi se îmbrățișează pe cheu, apoi Constantin pornește motorul și trece la timonă. Mike și Fănel dezleagă parâmele și le recuperează, rupând firava legătură cu uscatul. Scăpată de zăbală Nereida se desprinde de cheu recăpătându-și eleganța. Fenderele sunt strânse și defilează prin cockpit spre balustrada din pupa în timp ce digul cu baliza colorată rămâne în urmă. Cerul jos și negru e de o tristețe covârșitoare, dar cu cât ne îndepărtăm de uscat simțim cum tonusul ni se schimbă, cum aerul devine parcă mai proaspăt și cheful de viață ne suflă în pânze. Suntem aici pentru a triumfa asupra zilelor cenușii de iarnă, asupra singurătății și asupra acțiunii letale a cotidianului și nimic nu e mai concludent ca reîntoarcerea în universul marin, cu stropi de apă pe obraji, cu umezeală rece în nări, vâjâit în urechi și o bălăngăneală ritmică de scrânciob. Marea e de un turcoaz încântător, chiar dacă lumina difuză ce răzbate din norii grei îl face lăptos. Urmărim avizi filmul falezelor ce se derulează cu încetinitorul în tribord, apoi nuanța mării se schimbă aproape brusc în bleumarin, sugerând ape adânci. Tot echipajul e în cockpit, ridicând alternativ periscoapele mâinilor terminate cu aparate foto. Nimeni nu spune nimic, dar ochii râd pe sub gene. Acestea sunt momentele ce nu te lasă să dormi acasă. În față ne așteaptă bulăul, dar parcă abia așteptăm să dăm ochii cu el. Dacă există un cuvânt care să cuprindă cu înțelesul lui întregul tablou, acela este „chef”.
O schimbare în glasul motorului ne face atenți. Ușoară, ca o bâlbăială, trece fără comentarii cu toate că fiecare a receptat-o. Revenirea la timbrul egal, monoton și indiferent risipește privirile ce cu o clipă înainte îl căutau pe Constantin, dar câteva minute mai târziu motorul își pierde vocea aproape de tot și doar mâna skipperului ce-i reduce turația îl salvează de la gâtuire.
-Nu se alimentează.
Suntem chiar în gura strâmtorii dintre Skopelos și Alonissos și stâncile linse de valuri își etalează întreaga sălbăticie.
-Ridicați focul!
Vinciul răpăie metalic, parâmele își șuieră frecarea și vela pocnește sub vânt. Contrabalansat, yachtul își recapătă demnitatea sfârșind a mai fi jucăria valurilor. Skipperul ridică din nou turația și parcă nevrând să-i conteste autoritatea motorul se pune docil pe treabă. Cele două insule defilează prin borduri suficient de aproape pentru a zări păsările ce ornează fiecare căpățână de piatră ce se ițește deasupra apei, apoi schimbăm cursul și lăsând Alonissos în pupa ne prelingem pe partea estică a Skopelosului.
-Cine e de cart?
-Fănel cu Grasu.
-Grasu, preiei timona!
Musul e la primul contact cu timona și încă nu cunoaște jocul perfid al inerției, dar sub bombardamentul sfaturilor pare să înțeleagă mecanismul. Timpul trece și prin ceața ce ne învăluie distingem casele din Stafilos, prima localitate de pe coasta sudică a insulei. Intrați în umbra uscatului înaintăm exclusiv la motor, cu focul atârnând în căutare de vânt. Vali și Vasile preiau cartul purtându-ne mai departe, în largul localităților Agnontas, Panormos, Neo Klima și Glossa. Condițiile au devenit mai mult decât decente, dar cu asta a murit și entuziasmul. Următorul cart este al meu și cobor în cabină ca să mă încălzesc.


P1267054.jpg

Pregătiri de plecare. Vom pleca spre Atena pe o rută alternativă, la adăpostul insulei Evia

P1267058.jpg

În sfârșit părăsim Skopelos

P1267086.jpg

Abia ieșiți de sub protecția digurilor suntem luați în primire de valuri

P1267096.jpg

Între Skopelos și Alonissos
 
Ultima editare:
Când revin în cockpit ceața e mult mai deasă și uscatul se vede undeva departe, fantomatic. Am trecut demult de Skopelos și acum ne ține de cald surata lui, Skiatos. Un vapor evoluează în babord paralel cu noi, fără a produce emoții. Totul pare ok, exceptând vremea. Plouă și cu toată protecția sprayhoodului și a biminitopului cockpitul e ud în totalitate. Pe nesimțite lumea a coborât în cabină și doar Grasu, Janu și Mike îmi țin companie. Georgică, pilotul automat, muncește în locul nostru lăsându-ne răgazul de a cânta după „Sarmale reci”, ca acum 20 de ani:
„Violeta duce găleata la gunoi
Mândră-n minijupul ei turcesc
Când se-apleacă peste pubela de gunoi
Toate gâturile se-alungesc.”
Am amintiri plăcute cu cântecul ăsta. L-am cântat de atâtea ori împreună cu Grasu încât suntem în stare să ne sincronizăm perfect, mai ales în bucata care urmează
„Mamă ce mișto e,
Parc-o vezi în fim
Violeta Stroe
Noi toți te iubim.
Violeta duce găleata la gunoi
Răspândind aroma dragostei…”
O rafală o culcă pe Nereida aruncându-ne prin cockpit în timp ce din cabină se aude alarma pilotului automat ce nu mai poate ține cursul.
-Ia timona! strigă Constantin.
Rafala m-a prins pe picior greșit și durează câteva secunde până să ajung la consola de navigație și altele, mult mai lungi, până să redresez yachtul.
-Strângeți focul!
Băieții sar pe parâme și operația se execută prompt. O navă cu velele întinse este expresia echilibrului, de unde și frumusețea marșului cu vânt, dar vai de ea și de imaginea ei odată scăpată de sub control! Episodul ce tocmai s-a consumat ne-a pus sângele în mișcare. Încă suntem protejați de Skiatos și condițiile nu mi se par atât de rele încât să renunțăm la velă, însă se poate ca skipperul să o fi făcut din spirit de prevedere căci în curând vom ieși în plină furtună, sau pentru a diminua disconfortul din cabină, căci hublourile de sub copastie au devenit demult acvarii.
Rămași doar cu propulsia mecanică intrăm în rutină și colegii coboară sub punte lăsându-mă cu gândurile mele. Vaporul din babord ne-a luat-o cu mult înainte și ne taie calea îndreptându-se spre nord. Chiar dacă sprayhoodul are ferestre din plastic transparent la gradul de încărcare cu stropi nu mai pot vedea prin ele, ceea ce mă obligă să-mi iau repere incerte la travers.
Valurile încep să crească și cu fiecare minut vântul se întărește. E frig. Degetele îmi amorțesc pe arcul timonei în timp ce picăturile de apă purtate de vânt îmi ciupesc obrajii. Marea este un fundal verde lăptos pe care valurile leneșe rânjesc în spume. Spectacolul naturii devine grandios.
E vremea pe care n-ai scoate un câine din casă, dar omul de la cârmă pare mulțumit. Departe de a blestema jocul sorții ce i-a hărăzit cartul dificil, îi este recunoscător căci e conștient că fără constrângeri n-ar rezista tentației de a se sustrage clipei coborând în cabină. Știe că cheia oricărei aventuri constă în implicare, în asumarea unui rol activ, că atâta vreme cât luptă animat de dorință are dreptul la mulțumirea finală și recunoaște că de-aia a plecat de acasă renunțând la bula lui de confort. Marea îl montează și pe el. Presiunea vântului îi ridică presiunea internă și fiecare strop zdrobit pe obraz îi transmite un impuls. Îi place furtuna. Simte în nări aerul încărcat de energie și-și pleacă urechea la zgomotele fluide, conștient că îi era foame de senzații.
Continentul întinde o mână protectoare prin lanțul munților Pelion a căror extremitate se macină într-o grandioasă carieră în timp ce imaginea vârfurilor de calcar se difuzează în aerul umed ca într-o acuarelă. Furtuna scade în intensitate cu cât intrăm mai adânc în canalul dintre continent și insula Evia. Mike și Grasu ies din nou în cockpit și preiau cartul. Cu tot costumul de protecție apa a intrat pe la extremități, dar nu mă îndur să cobor, preferând să mă usc în bătaia curentului. Peisajul a rămas încă sălbatic, cu valuri răvășite de vânt, spărgându-se în spume.
La ora când Mike își termină cartul înserarea topește toate culorile în albastru. Ne-a ajuns frigul așa îi lăsăm de serviciu pe Grasu și Fănel și coborâm în cabina încălzită. Aragazul este sobița noastră deasupra căreia îmi întind șosetele la uscat, după care mă duc să mă uit la televizor (chart plotter). Momentan suntem în gura golfului Volos, mai avem de parcurs o strâmtoare în formă de S între Evia și continent după care aproximativ 40 de mile pe direcția sud-est până în Chalkida unde se trece pe sub un pod mobil care din informațiile noastre se ridică doar la miezul nopții. Vom ajunge până atunci? Cu toate că am dat turație motorului, înaintăm cu doar trei noduri.
Nu avem nimic de făcut decât să ronțăim biscuiți și lămâile culese din Skopelos, în timp ce curg bancurile:
- De pe puntea unei nave ce făcea curse regulate, un marinar nou angajat observă pe plaja unei insule pe lângă care treceau un bărbos agitând frenetic brațele. „Cine e omul ăla?”, îl întreabă pe căpitan. „Nu știu”, îi răspunde căpitanul, „dar de câte ori trecem se bucură teribil”.



P1267116.jpg

Când pilotul automat nu face față rafalelor trebuie sa preluam timona

P1267128.jpg

Deocamdata navigam în umbra insulei

P1267135.jpg

Ploua. Ce bun e bimini...

P1267138.jpg

Odata ieșiți și de sub protecția insulei Skiatos suntem în plina furtună

P1267148.jpg

Furie

P1267157.jpg

Intram în umbra continentului

P1267160.jpg

„Viitorul suna bine... ”

P1267170.jpg

Deja se simte diferența

P1267198.jpg

Una din puținele nave cu care ne-am încrucișat. În fundal munții Pelion.

P1267210.jpg

La predarea cartului


 
La Constanta, pe o asemenea vreme, lumea se uita la siluetele fantomatice ale navelor din rada si se gindeste: "n-as vrea sa fiu acum in locul lor..." Cei care au rude pe mare nici nu se mai uita la navele din larg, este de ajuns sa auda vintul sau ploaia la geam si sufletul li se stringe de ingrijorare.
Exista insa si vorba aia englezeasca, atribuita unui batrin lup de mare: "Nimic nu e mai placut intr-o noapte furtunoasa decit sa stai in circiuma cu prietenii si sa asculti canalul 16!" :)
 
La Constanta, pe o asemenea vreme, lumea se uita la siluetele fantomatice ale navelor din rada si se gindeste: "n-as vrea sa fiu acum in locul lor..." Cei care au rude pe mare nici nu se mai uita la navele din larg, este de ajuns sa auda vintul sau ploaia la geam si sufletul li se stringe de ingrijorare.
Exista insa si vorba aia englezeasca, atribuita unui batrin lup de mare: "Nimic nu e mai placut intr-o noapte furtunoasa decit sa stai in circiuma cu prietenii si sa asculti canalul 16!" :)

Totuși am și o altă veste bună: peste o săptămână nasul tău va simți soare la 17 grade :)
Iarna scârțâie, am trecut-o și pe asta !
 

Atașamente

  • Capture.jpg
    Capture.jpg
    34.2 KB · Vizualizări: 24
La Constanta, pe o asemenea vreme, lumea se uita la siluetele fantomatice ale navelor din rada si se gindeste: "n-as vrea sa fiu acum in locul lor..." Cei care au rude pe mare nici nu se mai uita la navele din larg, este de ajuns sa auda vintul sau ploaia la geam si sufletul li se stringe de ingrijorare.
Exista insa si vorba aia englezeasca, atribuita unui batrin lup de mare: "Nimic nu e mai placut intr-o noapte furtunoasa decit sa stai in circiuma cu prietenii si sa asculti canalul 16!" :)

Grecii sunt mai activi iarna, atât datorită climei mai blânde cât și datorită specificului insular, însă în materie de agrement nautic e sezon mort și la ei. Când am preluat yachtul, la Salonic, Constantin mi-a spus că grecii erau invidioși pe el, că are deja „clienți”. Când l-au chestionat asupra itinerariului, Constantin a spus prudent Skopelos (ok), Evia (hm!), Atena (ooooooo!!!), poate Corint, Patras (???!!!) și s-a oprit, ca să nu-i șocheze. La întoarcere l-au considerat nebun, dar nu atât de nebun ca să nu-l întrebe dacă nu vrea să închirieze Nereida pe tot anul :)
 
Emoții

Dimineața se face simțită pe la hublouri. Ies în cockpit unde îmi găsesc prietenii fotografiind un șir de culmi muntoase la orizontul cărora se înfiripă lumina rozalie a răsăritului. După noaptea chinuitoare în care s-a navigat în contracurent cu două sau trei noduri, ivirea zorilor e dătătoare de speranță. Insula s-a apropiat simțitor de continent și Nereida își croiește drum printr-un fel de canal ce se îngustează treptat. În față apar clădirile orașului Chalkida ce pune dop peste strâmtoare un pod mobil ce se ridică pentru trecerea navelor. Cu motorul la turație joasă navigăm prudenți dealungul cheiurilor până ce zărim podul, apoi acostăm la o promenadă dotată cu babale pentru prinderea parâmelor.

P1271514.jpg

Dimineața

P1271522.jpg

Mike

P1271546.jpg

Grasu

P1271547.jpg

Pilotul automat își face treaba :)

P1271549.jpg

Fănel preia timona

P1271550.jpg

La o cafea

P1271551.jpg

Chalkida la orizont

P1271552.jpg

Malurile se adună

P1271559.jpg

Ca între marinari

P1277260.jpg

Vecini

P1277266.jpg

Acostăm

P1277292.jpg

Punctul

P1277279.jpg

Plecăm să rezolvăm trecerea​

Împreună cu Vali și Fănel pornesc într-o tură de recunoaștere, luând cu noi și actele bordului pentru a rezolva formalitățile de trecere prin strâmtoare. Habar nu avem unde e sediul autorităților, dar o luăm instinctiv spre pod și ceea ce vedem ne cam pune pe gânduri. Conform legilor fizicii în zona cea mai strâmtă viteza curentului e maximă și urmărind apa ce năvălește dintr-o parte în alta ca un torent năvalnic ne întrebăm, nu fără teamă, dacă vom putea învinge curentul.

P1277287.jpg

Podul buclucas​

La ușa autorității portuare ne întâmpină un panou de sticlă pe care scrie: „Welcome to Evia island, one of the top 10 dest sailing cruises in the world”. Intrăm într-un birou bine încălzit în care un funcționar extrem de amabil ne invită să luăm loc. Spunem pentru ce suntem aici și ni se cer actele yachtului. Grecii pronunță diferit numele fiicelor lui Poseidon și la fel funcționarul ce frunzărește hârtiile oficiale, întrebându-ne mai mult pentru a face conversație:
-Nirida?
-Ne… (da).
Plătim o taxă de 28 de euro, suntem luați în evidență și pe o bucată de hartă ni se indică sediul poliției portuare unde va trebui să ne prezentăm la ora 16 pentru informații asupra procedurii de trecere. Așa cum știam, podul se ridică doar noaptea așa că avem la dispoziție o zi întreagă pentru reaprovizionare și pentru a vizita orașul.

P1277294.jpg

Grasu în acțiune

P1277299.jpg

Skipperul în acțiune​


Începem cu wifi și cafea la un bar de pe promenadă, apoi Grasu ne prepară micul dejun. Aragazul ce ne asigură confortul termic este un mare devorator de butelii, pe care va trebui să le schimbăm. În ciuda faptului că modelul nostru nu este agreeat în zonă găsim pe cineva să ni le reumple, apoi facem plinul cu motorină cu ajutorul unui serviciu mobil asigurat de o cisternă și cu aceasta treburile bordului sunt rezolvate și putem să vizităm împrejurimile.

P1277307.jpg

Moscheea Emir - Zade

P1277312.jpg

Cetatea

P1277351.jpg

Curtea interioară

P1277356.jpg

Panorama​

Începem periplul cu vechea moschee Emir – Zade, transformată într-o expoziție de desene și hărți de epocă ce ne relevă aspecte istorice interesante. Denumirea actuală a orașului provine din cuvântul grecesc „cupru” și se datorează minelor existente cândva în această zonă. Pe hărțile medievale orașul numit ba Aulis, ba Negroponte apare ca un punct strategic, astfel că, deloc surprinzător, în porțiunea cea mai îngustă a strâmtorii Evripos e desenat un castel fortificat. Lățimea strâmtorii de doar 40 de metri a făcut posibilă construirea unui pod de lemn, la început fix, înlocuit apoi cu unul mobil ce a suferit dealungul timpului diverse transformări, ajungându-se la varianta de azi proiectată în 1962. Nevoia de modernizare a făcut ca în secolul XIX să se renunțe la castel precum și la zidurile de incintă ce au fost demolate, amintirea lor fiind evocată parțial de un turn rămas în apropierea podului ce de la distanță surprinde în mod plăcut, dar care din apropiere se dovedește a fi doar o machetă din polistiren și OSB.
Printr-un parc invadat de cactuși palmați urcăm spre cetatea de pe vârful dealului la care ajungem tocmai când paznicul încuie poarta pentru a pleca acasă. Conform orarului ar mai fi o jumătate de oră până la sfârșitul programului însă, tipic balcanic, ghidul se face nevăzut, nerămânându-ne decât ca, tipic balcanic, să escaladăm zidul. Deși nu e părăginită cetatea nu este extraordinară, mai valoroasă fiind panorama asupra golfului Evia care de la înălțime pare un imens lac în care șuviul de apă trecut prin strâmtoare se vede distinct, până hăt departe, refuzând să-și disipe undele.
Coborâm înapoi în oraș și la trecerea peste pod constatăm că apa și-a inversat sensul. La fel ca în cursul dimineții curentul este extrem de puternic, însă acum ne-ar ajuta, situându-ne în amonte. Mareele ce în acest punct de cumpănă își fac simțită prezența i-au dat de cap lui Aristotel care, conform legendei, neputând explica fenomenul s-ar fi aruncat în apă pierind prin înec. Nu se știe dacă legenda are vre-un sâmbure de adevăr, dar Aristotel chiar a murit în Chalkida în anul 322 Î. Hr., însă din cauza unei afecțiuni medicale. Oricum, personalitatea sa este prețuită rezervându-i-se un bust pe promenadă.

P1277382.jpg

Așteptând indicații

P1277398.jpg

Nereida în Chalkida​


La ora 16 plec împreună cu Vali la poliția portuară și ceea ce auzim ne ridică părul pe spate. Până la această oră suntem singura navă înscrisă pentru trecere și legile locale interzic ridicarea podului pentru mai puțin de două nave. Mai mult, mâine este sâmbătă și nu se trece deloc…
-Și atunci? reușim să întrebăm aproape fără glas
-Vestea bună este că duminică, fie că mai vin nave, fie că nu, trecerea este garantată.
Halal! Primul impuls este de a ne oferi să mai plătim încă o taxă, dar se pare că e nevoie de două nave nu de două taxe așa că ne întoarcem la yacht negri de supărare.

P1277408.jpg

Un pod prea îndepărtat?​

Nimeni nu are curajul să o spună însă e clar că ratarea trecerii în această noapte ar compromite călătoria scoțându-ne din timp. Găselnița intrării la adăpostul insulei pare să se transforme în capcană și, hotărât să nu se lase prin, skipperul îl ia pe Vali și reface drumul spre poliția portuară pentru a tranșa problema. În calitate de colaborator al National Geographic Vali posedă o legitimație cu renumitul dreptunghi galben și cei doi marșează pe ideea unor filmări pentru un documentar cu podul emblematic, dar autoritățile nu se înduioșează și nu ne rămîne decât să așteptăm vești pe stația VHF, cu speranța că va mai veni o navă.
 
Ultima editare:
Cross the bridge

Grasu se întrece pe sine și după o vizită de aprovizionare la o măcelărie din apropiere umple promenada cu mirosul unor fripturi. În ciuda situației încordate echipajul se mai relaxează și la sfârșitul cinei pică și vestea bună: de cealaltă parte a podului au mai sosit două nave. Nu se cunoaște ora ridicării podului ci doar că trecerea se va face în intervalul orar 22-02, urmând să mai primim indicații prin stație.
Pregătim yachtul de plecare prin umplerea tancurilor de apă, apoi skipperul dă liber la somn luând asupra sa veghea la stația fixată, conform instrucțiunilor, pe canalul 12. După forfota și emoțiile zilei somnul nu întârzie, dar o stare de supraconștiință mă face să rămân într-un anumit grad prezent. Luminată de lămpile cu LED cabina este învăluită în liniște, aeroterma electrică încă cuplată la instalația de pe promenadă asigură căldura și Constantin fumează țigară după țigară pentru a-și învinge somnul. Vestea că nu suntem singuri și că podul se va ridica în noaptea asta ne-a liniștit deplin, însă chiar dacă nu mă pot raporta la coordonatele orare înregistrez în subconștient că timpul trece inexorabil fără ca să fim căutați pe stație și, la început ca o îndoială, apoi tot mai tare, aproape material, stresul se cuibărește în mine trezindu-mă.
La ora 1:45 încă nu avem nici-o veste. Constantin apucă stația și răstește rar:
- Chalkis Port Autority, Chalkis Port Autority, this is Sailing Yacht Nereida, this is Sailing Yacht Nereida. Do you read me? Over.
Trag cu urechea în așteptarea răspunsului, dar în liniștea ce se reinstaurează în cabină se aude cu claritate doar ventilatorul aerotermei. Skipperul așteaptă o vreme, apoi repetă:
- Chalkis Port Autority, Chalkis Port Autority, this is Sailing Yacht Nereida, this is Sailing Yacht Nereida. Do you read me? Over.
Nimic. Nada. Niente. Silence. Liniștea care numai liniște nu e mă adoarme și mă trezește totodată.
- … this is Sailing Yacht Nereida. Do you read me? Over.
Mi se pare că aud la nesfârșit „Chalkis Port Autority”, „Nereida”, „Do you read me?”. Cât o fi repetat Constantin formulele standard, apoi înregistrez o schimbare, nu numai de ton, ci și în formulare:
- To all station in area, to all station in area, this is Sailing Yacht Nereida, this is Sailing Yacht Nereida, call sign Sierra Victor eight, four, zero, one, in port of Chalkida near the bridge. Radio check. Over.
Îmi încord auzul în așteptarea răspunsului, dar peste zbârnâitul fin al ventilatorului nu se suprapun decât înjurăturile skipperului pomenind ceva de Stalin și recuzita lui neagră și groasă. Ora 2 a trecut deja și o presimțire grea mă umple de spaimă. Dintr-o dată liniștea nopții devine prevestitoare de rele, dar parcă cea mai grea este incertitudinea în care plutim.
- Who is calling Chalkis Port Autority? Over.
Cârâitul stației ne-a luat prin surprindere. După ore întregi de apeluri la care n-am primit nici-un răspuns, vocea autorităților e proaspătă și fermă ca și când totul ar merge uns. Mă aștept ca skipperul să răbufnească, dar vocea lui în emițător sună egal, oficial:
- Chalkis Port Autority, Chalkis Port Autority, this is Sailing Yacht Nereida, this is Sailing Yacht Nereida. Over.
- Yes captain!
- Chalkis Port Autority, Chalkis Port Autority, this is Sailing Yacht Nereida, this is Sailing Yacht Nereida. I have a questions. Is 02:15 local time, have I any Chance to cross the bridge tonight? Over.
- Yes captain, you cross the bridge tonight. You don`t know when yet, but no to late.
- Chalkis Port Autority, Chalkis Port Autority, this is Sailing Yacht Nereida, this is Sailing Yacht Nereida. Thank you. Over.
Clipa mult așteptată pare să se apropie, totuși. Fără a mai fi nevoie de vreo comandă, echipajul se strânge în cockpit. Podul este iluminat așa că vedem fără probleme cum traficul auto încetează și cele două jumătăți ale structurii metalice încep să culiseze retrăgându-se în buncărele menite să le adăpostească în maluri. Din partea cealaltă apare prima navă, un remorcher, apoi și a doua, un pescar.
-Sailing Yacht Nereida, cross the bridge!

P1287432.jpg

Alunecăm încet pe lângă promenadă

P1287433.jpg

Luminile orașului

P1287434.jpg

Podul ne face loc să trecem

Molăm parâmele și Nereida se desprinde ușor de cheu. Cu skipperul la timonă pornim cu viteză mică spre podul ce era să ne fie fatal. Curentul apei e nul. Se prea poate ca autoritățile să fi așteptat momentul în care trecerea de la flux la reflux să încremenească apele, dar asta nu justifică lipsa de comunicare. Când ajungem în dreptul podului vedem grilajele metalice blocând accesul auto, agenții rutieri în uniforme și mecanicul podului uitându-se după noi din gura buncărului ce a înghițit podul.
Acesta este punctul cel mai îngust al strâmtorii, dar canalul Evripos are și alte sectoare critice pe care nu vrem să le trecem pe întuneric. Încercăm să acostăm la un cheu de beton de la intrarea în portul comercial, dar suntem alungați și fiindcă de sus, de pe cetate, am localizat catargele ce trădează marina ne îndreptăm într-acolo.
La această oră totul e înghețat și nemișcat. Yachturile acoperite cu prelate își dorm somnul netulburate și parcă pentru a nu destrăma o anume vrajă intrăm tăcuți într-un loc rămas gol. Deși nu vom rămâne decăt trei ore ne conectăm la curent pentru a putea porni aeroterma și ne culcăm, căzând de astă dată într-un somn adânc, cu adevărat odihnitor. E curios cum, în ciuda aspectului terifiant, e preferabil să înfrunți stihia naturii decât birocrația omenească, dar asta pentru că natura joacă întotdeauna cinstit și nu-ți înfige cuțite în spate.
 
Ultima editare:
Grecii sunt mai activi iarna, atât datorită climei mai blânde cât și datorită specificului insular, însă în materie de agrement nautic e sezon mort și la ei. Când am preluat yachtul, la Salonic, Constantin mi-a spus că grecii erau invidioși pe el, că are deja „clienți”. Când l-au chestionat asupra itinerariului, Constantin a spus prudent Skopelos (ok), Evia (hm!), Atena (ooooooo!!!), poate Corint, Patras (???!!!) și s-a oprit, ca să nu-i șocheze. La întoarcere l-au considerat nebun, dar nu atât de nebun ca să nu-l întrebe dacă nu vrea să închirieze Nereida pe tot anul :)

Dubiile grecilor despre sanatatea mentala cred că erau direcționate spre Constantin, doar formal. În realitate vizau întreg echipajul :) . Că un nebun pasionat care să ridice velele în astfel de aspre condiții, mai găsești. Dar ca el să-și adune și echipaj pe măsură, e o performanță :) .
 
Ora diluțiilor

Sâmbătă 28 ianuarie 2017
262 mile
412 bancur
i


Abia se luminează de ziuă și echipajul e gata de manevră. Cele câteva ore de somn au fost scurte, dar toată lumea e dominată de dorința de a pleca. Iluminatul public încă nu s-a stins și navele dormitează acoperite de un strat fin de polei. Ca pentru a nu le deranja ieșim cu motorul aproape la relanti, apoi străbatem golful spre arcadele podului hobanat ce unește insula de continent pe deasupra unei alte strâmtori.

P1287436.jpg

Dimineața, la plecare

P1287458.jpg

Podul

P1287468.jpg

Ape primejdioase

P1287476.jpg

O privire în urmă​

La această oră, marea este de ulei. E frig și toate privirile stau ațintite la petele portocalii ce colorează orizontul în punctul în care trebuie să se ivească soarele. Răsplata celui ce se trezește devreme este imaginea răsăritului și cel de azi promite să fie magnific. Prima săgeată de foc ce scapă deasupra orizontului adună toate aparatele de fotografiat în cockpit. În clădirile moderne, climatizate și luminate artificial, soarele nu mai este necesar, dar e suficient să te reîntorci la natură ca să înțelegi deplin de ce cultul soarelui a fost numitorul comun al tuturor civilizațiilor.

P1287498.jpg


P1287517.jpg


P1287573.jpg


P1287609.jpg


P1287616.jpg

Ora diluțiilor​

O bilă de foc pare să ne arate drumul răsfrângându-și lumina pe valuri până la Nereida ce se colorează în portocaliu. Începe evaporarea. Cu cât sunt mai îndepărtate, culmile muntoase de la orizont încep să se estompeze. E ora diluțiilor, a magiei, a iluziilor optice, și ca și cum n-ar fi de ajuns, un stol imens de păsări negre se întind dintr-un orizont în altul acoperind cerul cu o pată evoluând în cele mai neașteptate forme.
Din cabină ne ajung la nări aromele micului dejun și în scurt timp suntem chemați la masă.

P1287629.jpg

Soarele ne arată drumul

P1287634.jpg

Două bărci

P1287635.jpg

La masă

- VA URMA -​
 
Cadouri divine

Motto: „Vino, să fugim din tara
Tara-n care primăvara
Doarme beată de miros
Cu zefirul somnoros
Cărei pleoapele se-nchid,
Vino din Valliadolid...

P1287652.JPG

Singur de cart

P1287656.JPG

La soare

P1287663.JPG

„Vânt din pupa”

P1287664.JPG

Lene

P1287665.JPG

Savurând bunătățile cambuzei

Cu burta pusă la cale echipajul iese pe punte. Soarele este atât de plăcut încât rând pe rând ieșim de sub protecția biminiului, întinzându-ne pe roof, pe dinghy, sau cuibărindu-ne pe locul privilegiat, dar incomod, de la balconul prova.

P1287679.JPG

Omul de veghe

P1287705.JPG

Responsabilul cu viteza

P1287688.JPG

Napapijri

P1287718.JPG

Excentric

P1287741.JPG

Echipajul pozează...

P1287742.JPG

... sau fotografiază

P1287749.JPG

Skipperul​



Împinsă de un vânt de pupa Nereida înaintează abia legănat pe o mare de gradul doi. Deși încetățenită, urarea „vânt din pupa” nu se prea potrivește unei ambarcații de tip sloop. Până acum am navigat doar cu focul, dar ridicăm și randa pentru a prinde cât mai mult vânt. În situația dată cele două vele s-ar masca reciproc și pentru a evita acest lucru le punem în foarfecă, ceea ce ne dă un aer maiestuos.


În timp ce echipajul savurează clipele de serenitate și senzația aproape tactilă a fotonilor bombardând obrazul nebărbierit, Fănel caută soluții de optimizare. Format la școala regatelor mangaliotul este obișnuit să stoarcă și ultima fărâmă de nod ajustând velele cu minuțiozitate și de data asta, nepunând la suflet disconfortul, transformă cangea în tangon proptind-o în unul din sarturi și sprijinind astfel focul pentru a nu-l lăsa să se plieze.
Dimineața trece în liniște. Chiar dacă iarna nu ne permite să ne dezbrăcăm, lenevim pe punte ca într-un voiaj caraibian. Din atmosfera de dolce far niente lipsesc doar câțiva delfini care să se joace sub etravă, dar încercăm să le suplinim lipsa îmbuibându-ne din bunătățile cambuzei. Cerul încărcat ce se ghicește dincolo de munții Eviei arată clar că vremea rea persistă în Egee, însă apele golfului Petalion par tărâmul tinereții veșnice și a vieții fără de moarte...
 
Ultima editare:
O zi frumoasă


P1287752.jpg

Dacul nostru modern

P1287770.jpg

Cu dinghy spre Atena

P1287774.jpg

Insulițele „căciuli” la intrarea în golful Petalion

P1287780.jpg

Se pare că ieșim din bula de vreme bună

P1287829.jpg

Apa e o oglindă a situației meteo

P1287838.jpg

Soare cu nori

P1287843.jpg

Cer acoperit

P1287861.jpg

Vânt moderat

P1287891.jpg

„Spoturi”

P1287897.jpg

Vali în ogradă

P1287907.jpg

Selfie cu Vali

P1287925.jpg

Janu la aparat

P1287915.jpg

Hagadârca

P1287936.jpg

Marea de argint

P1287943.jpg

Nereida merge mai departe

P1287954.jpg

Grasu zis „Râsul”

P1287960.jpg

Fănel

P1287968.jpg

Scăpăm printre picături

P1287973.jpg

Sub vele



 
Ultima editare:

Back
Sus